E mai ușor să ne-nfârnăm și să strigăm, Decât să ne iubim, E mult mai simpu să distrugem să plecăm, Decât să stăm, să construim.
Aveam un singur lucru de făcut:
Să fim cuminți și să-nvățăm, Atît ni se cerea cât eram mici – să ascultăm! Și recunosc, ne era greu: „ - Cum să nu răspundem înapoi? - De ce să nu călcăm cuvântul tău? - Să vin acasă înainte de-asfințit... - Să nu stric vazele din casă, să nu mint...” Credeam că chin mai mare-n lume nu-i, Căci, nu știam atunci durerea sufletului!
Ziceam că o să fim mari și-n lume-o să plecăm,
Ca să uităm de lucru, de tine să uităm. Și am uitat de toate - de cele mai frumoase: De câmpurile verzi, de vie și de case, Și am uitat de tine, de mâna ta cea caldă, De vorbă și de zâmbet, de fuga prin ogradă.
Știu, o zi nu este de ajuns
Ca să-ți trimitem flori și versusi ce n-am spus, Și cât de dulce sună chemarea asta: „Mama!” Curând și eu voi ști, acum nu prea-mi dau seama!
Ți-am dat atâtea poezii și versuri chiar de mică.
Nu ți-am citit nici una!... de ochii tăi mii frică. Atît de rar mă văd în ei, pe-o fugă pe acasă, De atâtea ori te văd zâmbind, iar ei îți lăcrimează.
Te-am întrebat: „De 8 Martie ce vrei ca să-ți aduc?”
„- Nu vreau nimica Mami, vreau doar să te cuprind. Și nu vreau flori, decât să-mi cumperi un buchet, Ia-mi una de vazon – așa ar fi perfect! Și eu ți-am cumpărat cadou, deja nu mai ești mică, Curând vei știi ce-i Mamă, iar eu voi fi bunică. De 8 Martie la noi e altă sărbătoare, Că-n casa noastră mică un nou membru apare. Veniți acasă puilor că mama vă așteaptă, Să-mi legăn nepoțelul așa cum și pe tine, Te legănam ODATĂ!...”