Subiectul: Imaginea mamei în

literatura română
 Tovarăş Institut
de Petru Zadnipru
Tovaraş Institut, îţi scriu din satul nostru, de departe;
Îţi mulţumesc şi pentru fiu că l-ai făcut să-nveţe carte,
Iar buchiile dacă-s mari şi mai ales cu roşu scris
Eu le citesc făr-ochelari şi le-nţeleg uşor cuprinsul.
Un lucru aş vrea să-ţi spun acum,
Te-aş supăra cu rugămintea, dar să-ncep mi-i oarecum,
Chiar nici nu mă ajunge mintea.
Eu n-am scrisoare de la fiu de-acum un an şi jumătate,
Şi nici adresa nu i-o ştiu ca sa-l întreb de sănătate,
De-atîtea ori am plîns şi plîng de cîte ori vin seara acasă...
Cînd lămpile din sat se stîng îi i-au portretul de pe masa,
Şi lung în ochii lui mă uit, cu dînşii stau la sfat într-una
Şi cînd s-adorm parcă-i aud cum îmi doresc ei noapte bună...
Mă ierţi Tovareşe Institute că-ţi spun durerea mea de mamă,
Ai poate multe de făcut şi nu le i-ai pe toate-n seamă...
Dar, dorul straşnic m-a răzbit, se frînge inima în mine
Ori unde-i fiul meu iubit?
Eu, l-am trimis din sat- la tine...
Cu-atîtea fete şi băieţi l-ai îndreptat pe drum de soare;
Şi cît era să-l m-ai înveţi să scrie mamei o scrisoare?
 APĂ CRISTALINĂ (II)
Mamă, noi eram brațele tale.
Ajungeam mărul din vârful pomului.
Mamă, noi eram picioarele tale.
Prindeam capra sălbatică din câmp.
Mamă, noi eram ochii tăi.
Vedeam prin frunze nuca și pâinea unde nu era.
Mamă, noi eram râsul tău.
Răsunător alerga la vale
clopoțel de argint la izvoare.
Mamă, noi eram cuvintele tale.
Știam pe nume orice fir de iarbă
orice pasăre în cerul nostru
orice bucată de lemn afară și-n casă.
Mamă, noi eram visele tale.
Alergam peste dealuri, găseam un sat cu case albe
cu spicul cât vrabia, cu tații acasă.
Mamă, noi încă nu eram
tăcerile și lacrima ta , nici părul cărunt...
(Liviu Damian)