„Chipul mamei pe buzele muzelor”

Valeria: Stimați profesori, dragi mame, în fiecare sfârșit de iarnă și început de primăvară, în mod
tradițional, noi ne aducem aminte de cele mai frumoase ființe din viețile noastre- de MAMA.

Denis: Mama- un cuvânt magic, un dor necuprins, o flacără vie, mereu călăuzitoare în viețile noastre, cu
toate că în ziua de 8 martie sunt celebrate toate femeile, noi credem că în mod special în această zi se
simt mai împlinite, mai fericite, mai dorite, mai onorate femeile-mame!

Valeria: Nu întâmplător, ziua femeii a fost stabilită în luna martie, anume acum natura reinvie, se
trezește la viață, iar celebrarea femeii la început de primăvară, ne duce cu gândul la faptul că femeia
este însăși viața, ea dăruiește și întreține viața pe pământ!

Denis: Femeie, nu numai de 8 martie, dar și în toată primăvara tu ești zeița, ție din cele mai vechi timpuri
și până astăzi, cei mai mari poeți, scriitori, pictori, compozitori, sculptori ți-au închinat versuri, mituri,
legende, romane, sculpturi și tablouri, bucură-te că ai fost inspirație pentru poeți, datorită ție lucrurile s-
au mișcat înainte!

Valeria: Denis, mă bucur că ai menționat realizările din artă datorate femeii, dar nu înțeleg cu ce ocazie
le enumeri acum?

Denis: Le-am menționat deoarece și la această activitate a noastră vom încerca să evidențiem cele mai
frumoase poezii, cântece care au fost scrise, închinate femeii!

Valeria: Atunci, să le permitem elevilor clasei a VII-B, să aducă cel mai frumos omagiu mamelor,
profesoarelor, bunicilor și tuturor femeilor cu această minunată ocazie!

Denis: Literatura română este foarte bogată în poezii dedicate mamei, deaceea în această seară vom
încerca să evidențiem cele mai frumoase poezii și texte dedicate mamei de poeții și scriitorii români!

Valeria: Grigore Vieru este cel mai emblematic scriitor pe care l-a dat Basarabia și care are și multe
poezii închinate mamei, ar fi de neimaginat să nu începem această activitate cu o poezie din creația sa
mai ales că a scris peste 30 de poezii dedicate mamei!

Denis: Am cules câteva poezii din grădina sa bogată, parfumată cu cele mai duioase și cele mai
fermecătoare gânduri despre scumpa mamă!
Mi-e dor de tine, mamă (Banaru Alexandru)

Sub stele trece apa

Cu lacrima de-o seamă,
Mi-e dor de-a ta privire,
Mi-e dor de tine, mamă.

Măicuța mea: gradină

Cu flori, cu nuci si mere,
A ochilor lumină,
Văzduhul gurii mele!

Măicuțo, tu: vecie,

Nemuritoare carte
De dor si omenie
Si cântec fără moarte!

Vânt hulpav pom cuprinde

Si frunza o destramă.
Mi-e dor de-a tale brate,
Mi-e dor de tine, mamă.

Tot casca leul iernii

Cu vifore în coama.
Mi-e dor de vorba-ti calda,
Mi-e dor de tine, mama.

O stea mi-atinge fata

Ori poate-a ta naframa.
Sunt alb, batrîn aproape,
Mi-e dor de tine, mama.

Chipul tău, mamă (Barcaru Ioan)

Chipul tău, mamă,

Ca o mie
De privighetori rănite,
Ochii tăi
În care s-au întâmplat
Toate
Câte se pot întâmpla
Pe lume!
Lacrima ta:
Diamant ce taie-n două
Oglinda zilei.
Nedespărţită de cer
Ca apa de uscat,
Locuieşti o casă
Cu două ferestre:
Una ce dă spre viaţă,
Alta cu faţa spre moarte,
La fel de limpezi amândouă.
O, mamă,
Spre mine mâinile-ţi întinde:
Spre cel
Care cu dor te-aşteaptă,
Şi ţie apropiindu-mă,
Apropie-mă liniştii ce eşti.
Acum şi-ntotdeauna.

Cântec despre mama (Vișnevschi Arina)

Mă rușinam când maica mea,
În fața ta,
Mă săruta și mângâia,
În fața ta,
Când pâine-mi da cu miezul alt
În fața ta,
Când mă -ntreba de ce sunt slab,
În fața ta,
Mă rușinam să o sărut,
În fața ta,
Să mângâi părul ei cărunt,
În fața ta,
Să-i spun că fără ea mă pierd,
În fața ta,
Și asta nu pot să mi -o iert,
În fața ta.

Valeria: Apropo Grigore Vieru împreună cu Eugen Doga au avut o colaborare foarte
frumoasă și în urma activită ții lor au rămas roade bogate, Bianca Cucu în continuare ne va
delecta cu o piesă din repertoriul lui Eugen Doga: Sonetul, audiție pl ăcută!

Bianca Cucu la pian.

Denis : Nici Dumitru Matcovschi nu a uitat să dedice poezii mamei și femeii-iubite!

Mama (Ceban Daniel)

Palma ta ne-a mangaiat,

vorba ta ne-a leganat,
am crescut cu alti copii de-o seama.
Langa pomul cel rotat,
langa spicul cel bogat,
langa pragul casei noastre, mama.
Am fost buni si rai am fost.
Tu ne-ai cautat un rost,
cu povete planse in naframa.
Tu ne-ai invatat un grai,
tu ne-ai daruit un plai
si-am plecat cu el in lume, mama. (Gălușca Robert)
Patru zari am colindat:
le-am trecut in lung si-n lat;
drumurile si acum ne cheama.
Tu ne-ai asteptat mereu,
am venit cand ne-a fost greu,
te-am gasit incaruntita, mama.
Ploile sunt azi de dor,
arsitele de ogor,
noptile sunt clopote de-arama.
Toamnele te-au vestezit,
iernile te-au caruntit,
ca pe-o floare din gradina, mama.

Doar femeia poate fi (Cernobrovciuc Xenia)

Mai regina decat floarea,

Doar femeia poate fi,
Mai adanca decat marea
Doar femeia poate fi.

Mai inalta ca destinul,

Doar femeia poate fi.
Mai amara ca pelinul,
Doar femeia poate fi.

Mai frumoasa decat viata,

Doar femeia poate fi.
Mai desteapta ca povata,
Doar femeia poate fi.
Mai cumite ca poemul,
Doar femeia poate fi.
Mai cumplita ca blestemul,
Doar femeia poate fi.

Dragostea poetului (Vlad Țîcu)

Poetul a iubit si-a patimit.

Ca un copil poetul a iubit.
Femeie preafrumoasa a iubit.
Si-a patimit, si-n patimi a trait,
dar patimile nu l-au biruit
de-aceea ca poetul a iubit:
ca un poet, ca cel mai demn poet,
cu-o inima ce nu-ncapea in piept,
cu dor mistuitor, coborator
din spatii ametite greu de zbor,
din lumi ce nu exista pe pamant.
Poetul a iubit si a fost sfant.
Dar ea, iubita, oare l-a iubit?
Dar ea, iubita, oare-a patimit?
Dar ea, iubita, nu l-a inselat,
nu l-a mintit, femeie, cu-n oftat?
Ci ea, iubita, n-a fost umbra lui,
a Marelui, a Zburatorului:
ea n-a venit din haos, dar din rost,
ea nu a fost mai mult decat a fost,
ea a ravnit o casa si un pat
si-n casa ceea, tanar, un barbat
si nu un zeu, si nu un Demiurg,
barbat cu brate grele de amurg.
Poetul a iubit. Iubirea lui
a fost iubirea verde-a codrului,
a fost iubirea plaiului matern,
iubirea unui geniu etern
al graiului, ce sfant e pentru toti:
parinti, copii, nepoti si stranepoti;
a fost iubirea neamului intreg,
pe care astazi voi s-o inteleg
si-o inteleg, si nu-nteleg nimic:
pana la ea nu stiu sa ma ridic,
ci ea ramane totusi un mister,
sa arda cu Luceafarul din cer. (Cupcea Maxim)
Tu, Veronica, nu mai plange, nu,
ca nu esti vinovata numai tu.
Si poate nu e nimeni vinovat:
Poetul a iubit cum i-a fost dat:
ca un poet Poetul a iubit
femeia ce din mit a rasarit.
Stai langa el, icoana scumpa fii,
cu dorul tau de casa si copii,
si nu te stinge, nu te ofili:
chiar daca vrei, tu nu mai poti muri,
pentru ca el, Poetul, te-a iubit.
El tot ce a iubit a-nvesnicit!

Denis : În clasa noastră împătimită de creația lui Eugen Doga este și Adam Mirela, care ne v-a
interpreta Valsul Florilor, audiție plăcută !

Adam Mirela la pian !

Valeria : Scriitorul Ion Vatamanu, în poezia sa dedicată mamei, încearcă să evidențieze calitățile
puternice ale modelului de femeie reprezentat de mama sa !

Mama Maria (Morozan Aniela)

Usa sta inchisa, iar mama la covata

Batea cu pumnul rufa sa fie mai curata,
Si-ntindea pe iarba panzele la soare,
Tesute la razboaie si toarse la fuioare.

Si-nalbea si ea cu chipul intre patimi,

In zambete oprite ce le zambea pe lacrimi,
Si zile-n sir si nopti ea culegea cu gandul
Asupra noastr-un stanjen ce-acopera pamantul.
Cand seara ne-aduna la pasnica fiertura,
Peste o zi de munca cu foamea pe la gura,
Ea ne privea cu teama, ne chibzuia in timp,
De parca mangaia uscate f lori de camp.
De hrana s-atingea usor ca o albina
La masa in genunchi din paine sa ramana
Si pentru-a doua zi, si pentr u alte dati,
Caci vremea o vedea ca painea in bucati.
De la casa noastra in dr um spre raza lunii
Erau mai multi ca noi, destui in asta lume,
Dar gardu-mprejmuia si-nsingura nuiaua,
Si ne sorbea tacerea, de sus, in cer uri, steaua.
Cand adormeam pe patul de scandura scortoasa
Ce strabatea cu ciotul si se-nfigea in oasa,
In ochi atunci porneau inghesuite vise
Sa ne repete traiul sub pleoapele inchise.
Ca o lumina mama, sorbita de-ntuneric,
Mai lumina cu ochii, cu chipul ei cucernic,
Ea isi privea feciorul, ea isi gandea barbatul:
In lume e razboi si se rareste satul.

Casapciuc Nichita

Apoi, in zori de ziua, pe la-nceput de soare,

Porneam la drum de camp cu tarna pe picioare,
Si cantaream pamantul, si-l masuram cu sapa
Pe un cantar sta setea, pe alt cantar sta apa.
Aceeasi ea atunci, pe-o-ntreaga zi de vara
Mai mica si mai slaba alaturi de povara,
Lupta cu bur uiana si curata pamantul,
Ca omu-nseninat ce-si ingrijeste gandul.
Ce pret avea ogorul? Ce sens avea prasitul?
Ca nasterea, la fel. La fel ca nesfarsitul.
Din cate-s grele-n lume si grele se destrama
Ea le purta pe toate in ochii ei de mama.
In scur tele popasuri cu fr untea pe tarana,
In umbra cea subtire ce-o are o tulpina,
Parea o planta mica, ce-o legana usor
Peste odihna scurta vantul in ogor.
Pe pleoapa ei inchisa ce n-o lua hodina,
Mai multe ganduri treze isi rataceau lumina
Ea isi vedea fecior ul, ea isi gandea barbatul:
Era razboi in lume si se rarise satul.
Acel peisaj de vara ce-aluneca pe floare,
Ingandurat si el de-a ei ingandurare,
Avea culori mai multe ce oboseau spre sara,
Si-o aduceau pe mama intr-un destin cu tara.

Inchis la orizont de-nchipuiri fugare,

Pe-o albie vazduhul curgea in depar tare
Si mana cu el suflarea gurii noastre,
Incalzind asupra pasunile albastre.
Era in r uga toata si-n genunchi, pe lut,
Si-ndraznea cu vorba la cel necunoscut
Ea se r uga: fecior ul. Ea se ruga: barbatul
Era razboi in lume si se rarise satul.

Denis : După atâtea poezii cred că s-ar cere o pauză muzicală, iar muzica cea mai preferată pentru
o astfel de activitate este valsul, mai ales vals pe ritm de dans, pe un ritm liniștit, elegant, cu o
muzică rafinată care să demonstreze armonia dintre bărbat și femeie !

Valsul

Valeria : Adrian Păunescu, un alt mare poet care l-a dat Basarabia, are deasemenea
poezii dedicate femei- mame și femei-iubite!

Cântec femeiesc ( Pahomi Valeria)

Aşa e mama şi a fost bunica,

Aşa suntem, femei lângă femei,
Părem nimic şi nu-nsemnăm nimica
Doar nişte „ele" ce slujesc pe „ei".

Ei neglijenţi, iar ele foarte calme,

Ei încurcând ce ele limpezesc,
Ei numai tălpi şi el e numai palme,
Acesta e destinul femeiesc.

Şi-n fond, ce fac femeile pe lume?

Nimic măreţ, nimic impunător.
Schimbându -şi după ei şi drum şi nume
Pun lucrurile i ar la locul lor.

Cu-atâţia paşi ce au făcut prin casă

Şi pentru care pl ată nici nu cer
De-ar fi pornit pe-o cale glorioasă
Ar fi ajuns şi dincolo de cer.
Păvălache Valeria
Ei fac ce fac şi tot ce fac se vede,
Ba strică mult şi ele-ndreaptă tot
Şi de aceea nimeni nu le crede
Când cad, îmbătrânesc şi nu mai pot.

Aşa e mama şi a fost bunica

Şi ca ele mâine eu voi fi.
Ce facem noi, femeile? Nimica,
Decât curat şi uneori copii.

Suntem veriga firului de aţă

În fiecare lanţ făcut din doi,
Ce greu cu noi femeile în viaţă,
Dar e şi imposibil fără noi...

Dacă tu ai dispărea (Plămădeală Bogdan)

Dacă tu ai dispărea
Într-o noapte oarecare,
Dulcea mea, amara mea,
Aş pleca nebun pe mare.

Cu un sac întreg de lut

Şi-o spinare de nuiele,
Să te fac de la-nceput
Cu puterea mâinii mele.

Lucru lung şi monoton

Să te înviez, femeie,
Eu, bolnav Pygmalion,
Hai şi umblă, Galatee!

Dacă tu ai dispărea,
Fi-ţi-ar moartea numai viaţă,
Dulcea mea, amara mea,
Aş pleca în ţări de gheaţă. Mai departe Moisei Cătălin

Să te fac din ţurţuri reci,

Să te-mbrac în promoroacă
Şi apoi să poţi să pleci
Orişiunde o să-ţi placă...

De-ai cădea, într -adevăr,

În momentul marii frângeri,
Aş veni la tine-n cer
Să te recompun din îngeri.

Şi pe urmă aş pleca,
Umilit şi iluzoriu,
Unde este casa mea,
O mansardă -n purgatoriu.

Dacă tu ai dispărea
Şi din râsu-mi, şi din plânsu -mi,
Te-aş găsi în sinea mea,
Te-aş zidi din mine însumi!

Denis : Cîntece despre mama, au scris nu doar scriitorii care nu mai sunt alături de noi, dar și
compozitorii contemporani, ca spre exemplu în cel interpretat de Amelia Uzun „Mama”.

Cîntec Mama

Valeria : Din păcate timpul trece și asta se vede înclusiv și pe chipul mamei, cel mai frumos poem
dedicate mamei a fost scris de poetul Vasile Militaru.
Mama (Rebeja Mihai)

A venit aseară mama, di n sătucu -i de departe,

Să mai vadă pe feci oru-i, astăzi “domn cu multă carte”!
A bătut sfios la uşă, grabnic i -am i eşit în prag;
Ni s-a umezit privirea de iubire şi de drag.

Sărutându-i mâna dreaptă, ea m-a strâns la piept, duioasă,

Şi-ntrebând-o câte toate, am intrat apoi în casă.
Înăuntrul casei mele, cătă brumă -am adunat,
Dă prilej bietei bătrâne să se creadă -ntr-un palat.

Nu-ndrăzneşte nici să intre, cu opincile -n picioar e,

Şi cu multă grijă calcă doar pe -al ături de covoare.
Eu o-ndemn să nu ia seama şi să calce drept, în l ege,
Că doar e la fi-su-n casă, nu e-n casa vreunui rege.
Catană Maxim
Şi de-abia o fac să şadă pe-un divan cu scoarţă nouă…
„Mi-era dor de ti ne, maică… Ţi-am adus vreo zece ouă,
Niţel unt, iar colea-n traistă nişte nuci, vreo două sute…”
Şi, cu ochii plini de l acrimi, prinde i ar să mă sărute.

„Poate mor, că sunt bătrâna şi -a prins dorul să mă-ndrume

Să mai vad o dată, maică, ce mi -e azi mai drag pe lume!
Caierul mi-i pe sfîrşite… mâi ne poate -şi curma firul
Şi-ntre patru bl ăni de scânduri să mă cheme cimi tirul…

Jale mi-e de voi, mămucă, dar visez, chi ar şi deşteaptă,

Cum, pe-o margine de groapă, bietul taică -tu m-aşteaptă…
Tu, odorul mamii, în urmă să te -aduni cu fraţii-acasă
Şi să-mparţi agoniseala de pe urma lui rămasă.
Bîjica Gabrielle
Lui Codin să -i dai pământul de l a moară şi cu via;
Vaca şi-un pogon de luncă, maică, sa le i a Maria;
Lui Mitruş să-i dai zăvoiul de răchiţi dintre pârae;
Carul, boii şi cu plugul să le dai lui Nicolae.

Iară tu, ca mai cu stare, decât fraţii zişi pe nume,

Să iei casa-n care ţi e ţi-a fost dat să vii pe l ume…
Când şi când, în mi ezul verii sau de Paşti, să vadă satul
Cum îmi vine ca-n toţi anii, l a căsuţa mea băiatul.

Şi-având tihnă şi odihnă, la venire sau plecare,

S-aprinzi şi la groapa maichii câte -un pai de lumânare!…”
A tăcut apoi bătrâna şi -a plâns mult, cu lacrimi grele,
Ce curgându-i lin în poală, se -ntâlneau cu ale mele.
Valeria : Tema mamei a fost evocată și în cân tecele intrepreților noștri îndrăgiți, Anastasia
Lazariuc dedică un imn mamei prin piesele sale.
Pavalache Valeri a, Maloghin Valeria cîntecul mama.
Denis : Scriitorii în poeziile lor, nu numai că au elogiat femeia, aducându-i ode dar și au evidențiat
jerta femeii în special a celei singure care își crește copii.

Amorul mamei însă hrănește și-ncălzește, (Eșan Sorin)

Și biata măiculiță, cu doru-i, izbutește
Din viață-i să-mi dea viață.
Lucrând, și zi, și noapte, și vara pe greu soare,
Și fără foc pe iarnă când firea toată moare,

Când toată firea-ngheață,

Ea n-avea altă grijă decât să mă ferească
De tot ce doare-n viață, să poată să mă crească,
Să poată a-mi zâmbi.
Creșteam și-mi mergea bine sub dulcea-i îngrijire,
Râdea când ziceam: mamă! la-ntâia mea vorbire,
Văzându-m-a păși [...].
Bordeinîi Maxim
Apoi mai trecu timpul și mă făcui mai mare.
O! câtă bucurie și cât lucram de tare
Ca să produc ceva!
Gândeam adesea-n sine-mi : «Eu sunt voinic acuma
Și, o, ce fericire! oi să-mi hrănesc eu muma!…
Ea nu va mai lucra!»

Dar viața-i se scursese în vreme prea puțină…

Acel care privește din cer p-ăl de suspină
Chemă pe a mea maică.
Zâmbind, p-a mele brațe s-opri a ei suflare,
Și, dându-mi, prin cătare-i, o binecuvântare,
Se duse l-al meu taică.

Denis : George Cojbuc, celebrul scriitor român a dedicate o peziei special mamei sale:
Mama Prisăcari Anastasia
În vaduri ape repezi curg
Şi vuiet dau în cale,
Iar plopi în umedul amurg
Doinesc eterna jale.
Pe malul apei se-mpletesc
Cărări ce duc la moară
Acolo, mamă, te zăresc
Pe tine-ntr-o căscioară.
Tu torci. Pe vatra veche ard,
Pocnind din vreme-n vreme,
Trei vreascuri rupte dintr-un gard.
Iar flacăra lor geme:
Clipeşte-abia din când în când
Cu stingerea-n bătaie,
Lumini cu umbre-amestecând
Prin colţuri de odaie.
Cu tine două fete stau
Şi torc în rând cu tine;
Sunt încă mici şi tată n-au
Şi George nu mai vine.
Un basm cu pajuri şi cu zmei
Începe-acum o fată,
Tu taci ş-asculţi povestea ei
Şi stai îngândurată.
Şi firul tău se rupe des,
Căci gânduri te frământă.
Spui şoapte fără de-nţeles,
Şi ochii tăi stau ţintă.
Scapi fusul jos; nimic nu zici
Când fusul se desfiră…
Te uiţi la el şi nu-l ridici,
Şi fetele se miră. Cucu Bianca
…O, nu! Nu-i drept să te-ndoieşti!
La geam tu sari deodată,
Prin noapte-afară lung priveşti
Ce vezi? întreab-o fată.
Nimic… Mi s-a părut aşa!
Şi jalea te răpune,
Şi fiecare vorbă-a ta
E plâns de-ngropăciune.
Într-un târziu, ne-ridicând
De jos a ta privire:
Eu simt că voi muri-n curând,
Că nu-mi mai sunt în fire…
Mai ştiu şi eu la ce gândeam?
Aveţi şi voi un frate…
Mi s-a părut c-aud la geam
Cu degetul cum bate.
Dar n-a fost el! Să-l văd venind,
Aş mai trăi o viaţă.
E dus, şi voi muri dorind
Să-l văd o dată-n faţă.
Aşa vrea poate Dumnezeu,
Aşa mi-e datul sorţii,
Să n-am eu pe băiatul meu
La cap, în ceasul morţii!
Afară-i vânt şi e-nnorat,
Şi noaptea e târzie;
Copilele ţi s-au culcat
Tu, inimă pustie,
Stai tot la vatră-ncet plângând:
E dus şi nu mai vine!
Ş-adormi târziu cu mine-n gând
Ca să visezi de mine!
Denis : Cântecele interpretate la chitară despre mama sunt magnifice, Iulia Stici ne v-a demonstra acest lucru prin
interpretarea sa !
Iulia Stici Mama Chatarsis
Valeria : Deasemenea prozatorii români au evocat, cu mult drag, chipul binecuvântat al mamei. Iar
primul citat ales îi aparține, paradoxal, unui mare pictor al Neamului nostru, lui Nicolae Grigorescu, citat
de Alexandru Vlahuță:
Bulicanu Ariana : Cu acul ne-a crescut biata mama. Și o dată n-am auzit-o plângându-se sau
blestemând, ori spunând vreo vorbă rea. S-a trudit sărăcuța de ea și a-nvățat singură să citească și să
scrie ca să ne poată-nvăța și pe noi puțină carte. Că ce școli erau pe vremea aia? De dimineață până în
noapte muncea și ne îngrijea s-avem de toate[12]
Denis : Mihail Sadoveanu își amintea despre copilăria sa următoarele:
Ceban Bianca: Copilul «dolofan, cu ochi de gânsac» a deschis ochii inocenței «în casa mamei»,
pe chipul ființei care i-a dat viață, Profira Ursachi, țăranca de pe malul Moldovei, de la Verșeni,
despre care Sadoveanu avea să spună: «Era între mine și mama o legătură strânsă de iubire».
Ca urmare a legăturii de mare adâncime cu cea care i-a vegheat îndeaproape copilăria,
Sadoveanu îi mulțumește cu ardoare lui Dumnezeu: «Mulțumesc Domnului Dumnezeu că am
avut copilărie» [...]. După moartea mamei, când Mihai avea doar paisprezece ani, în durerea
deznădăjduită ce l-a cuprins, s-a întors la ai săi, cei din care descindea mama, sub impulsul
unei chemări interioare irezistibile [...]. Acum, la Verșeni, se simțea dator să-i răscumpere
mamei «viața ei distrusă și pustiită prin dezrădăcinare». Justifica mai târziu această datorie de
răscumpărător, punându-și sie însuși întrebarea: «Nu-mi dăduse ea oare privirea, auzul și
zâmbetul păstorilor din veac?»
Valeria: Dar în Amintirile din copilărie care ne-au încântat tuturor cea mai frumoasă perioadă a
vieții, Ion Creangă reușește un extraordinar portret, comun, parcă, oricărei mame:
Dima Camelia. Și mama, care era vestită pentru năzdrăvăniile sale, îmi zicea cu zâmbet uneori,
când începea a se ivi soarele dintre nori după o ploaie îndelungată: «Ieși, copile cu părul bălan,
afară și râde la soare, doar s-a îndrepta vremea» și vremea se îndrepta după râsul meu... Știa,
vezi bine, soarele cu cine are de-a face, căci eram feciorul mamei, care și ea cu adevărat că
știa a face multe și mari minunății [...].
Ermicioi Erika. Așa era mama în vremea copilăriei mele, plină de minunății, pe cât mi-aduc
aminte: și-mi aduc bine aminte, căci brațele ei m-au legănat când [...] mă alintam la sânu-i,
gângurind și uitându-mă în ochi-i cu drag! Și sânge din sângele ei și carne din carnea ei am
împrumutat, și a vorbi de la dânsa am învățat. Iar înțelepciunea de la Dumnezeu, când vine
vremea de a pricepe omul ce-i bine și ce-i rău[14].
Denis : Ioan Slavici vorbește, de asemenea, în termeni extrem de frumoși despre mama
sa, „femeia vioaie și aspră”, care, pe lângă propriii copii, a crescut alți șase, orfani ai unor rude:
Grosu Andreea : Maică-mea, fie iertată, zicea că nu e bine să stingi lumina când e supărare în
casă, că trebuie să ștergi mai înainte supărarea și numai apoi lumina. Și orișice s-ar fi întâmplat,
în casa părinților mei, seara trebuia să fie pace, să ne cerem și să ne dăm unii altora
iertare [...]. Priveam totdeauna în ochii ei când voiam să fac ceva; eram stăpânit cu desăvârșire
de sentimentul că acolo unde e și mama nu mi se poate întâmpla niciun rău, fiindcă ea știe ce
nu e bine pentru mine. Sentimentul acesta s-a făcut în mine, încetul cu încetul, atât de puternic,
nu numai în copilăria mea, nu numai în tinerețile mele, nu numai când mama trăia, ci până chiar
și astăzi, și nu numai în momentele mari și mai rare ale vieții mele, ci totdeauna[17].
Valeria : Lucian Blaga amintindu-și de ființa blândă, însă puternică și înțeleaptă, ce i-a dat
viață, descrie un incendiu care a afectat Lancrămul natal, remarcând impresia pe care avea să
o păstreze, peste ani :
Ionel Adela : Mama, pe stogul de paie, sta la pândă cu o vadră de apă în mână, ca să nu ia foc
paiele. Mama veghea, se întorcea în dreapta și-n stânga și se repezea să stingă funinginea și
scrumul arzător, ce cădea din înalt. Era ca o luptă pe care Mama o ducea acolo sus, cu norul
negru care – scormonit de vânt – se aprindea uneori în rotocoale, chiar deasupra noastră. Din
sat ajungeau până la noi, ca un murmur, ca un clocot, iar din fierberea de pretutindeni – țipete
stinse. Câteodată țâșneau în depărtare flăcări cât plopii. Vedeam pe Mama, puternică,
deasupra, înfruntând elementele și o nespusă încredere mă cuprinse [...]. În mijlocul primejdiei,
s-a ridicat în mine, în acea zi, credința că Mama va învinge totdeauna și-n toate împrejurările
elementele vrăjmașe nouă și așezărilor noastre.
Denis : Scriitorul Ionel Teodoreanu aprecia, cu o firească duioșie imaginea mamei:
Iamblea Taisia: Sunt romane care ar trebui să înceapă, ca și poveștile, cu un «A fost odată...».
Căci o mamă aplecată asupra copilului ei e ca și un început de poveste, când o revezi, după ce
a murit, și când tu însuți nu mai ești copil.
Valeria: Cu toate că în prezent s-a creat impresia că femeia este partea slabă a omenirii, în
istoria noastră nu de puține ori anume femeile au fost celea care au dat dovadă de mai multă
bărbăție decât bărbații, iar Dimitrie Bolintineanu încearcă să ne demonstreze aceasta, în poezia
Muma lui Ștefan Cel Mare:

Meriniuc Ana-Maria:
Pe o stâncă neagră, într-un vechi castel,
Unde cură-n poale un râu mititel,
Plânge şi suspină tânăra domniţă,
Dulce şi suavă ca o garofiţă;
Căci în bătălie soţul ei dorit
A plecat cu oastea şi n-a mai venit.
Ochii săi albaştri ard în lăcrimele
Cum lucesc în rouă două viorele;
Buclele-i de aur cad pe albu-i sân,
Rozele şi crinii pe faţă-i se-ngân.
Însă doamna soacră lângă ea veghează
Şi cu dulci cuvinte o îmbărbătează.
Un orologiu sună noaptea jumătate.
În castel în poartă oare cine bate?
– “Eu sunt, bună maică, fiul tău dorit;
Eu, şi de la oaste mă întorc rănit.
Soarta noastră fuse crudă astă dată:
Mica mea oştire fuge sfărămată.
Dar deschideţi poarta… Turcii mă-nconjor…
Vântul suflă rece… Rănile mă dor!”
Tânăra domniţă la fereastră sare.
– “Ce faci tu, copilă?” zice doamna mare.
Apoi ea la poartă atunci a ieşit
Şi-n tăcerea nopţii astfel i-a vorbit:
– “Ce spui, tu, străine? Ştefan e departe;
Braţul său prin taberi mii de morţi împarte.
Eu sunt a sa mumă; el e fiul meu;
De eşti tu acela, nu-ţi sunt mumă eu!
Însă dacă cerul, vrând să-ngreuieze
Anii vieţii mele şi să mă-ntristeze,
Nobilul tău suflet astfel l-a schimbat;
Dacă tu eşti Ştefan cu adevărat,
Apoi tu aice fără biruinţă
Nu poţi ca să intri cu a mea voinţă.
Du-te la oştire! Pentru ţară mori!
Şi-ţi va fi mormântul coronat cu flori!”
Ştefan se întoarce şi din cornu-i sună;
Oastea lui zdrobită de prin văi adună.
Lupta iar începe… Duşmanii zdrobiţi
Cad ca nişte spice, de securi loviţi.

Valeria : În clasa noastră sunt multe talente, avem elevi care știu să joace
fotbal, care cântă la pian, dar și care știu să cânte la fluier, îl invităm pe
Zanosiev Maxim să ne interpreteze un colaj de cântece la fluier.

Zanosiev Maxim la fluier.

Denis: Poetul neperche al literaturii române Mihai Eminescu, la fel a închinat mamei o frumoasă
poezie!

Rugăciunea unei mame (Stici Iulia)

Copilaşi din lumea toată,

Ştiti voi cum se roagă mama
La icoană-n orice seară?
Nu ştiti?-Sigur, n-aţi luat seama
Când cu ochii plini de lacrimi
Îaintea Maicii Sfinte,
Îşi şopteşte-n blânde şoapte
Rugăciunea ei fierbinte.
Uite-aşa se roagă mama:
"Maică Sfântă Prea Curată,
Vezi ce frumos dorm dânşii!
Ei îmi sunt averea toată
Pentru ei din greu mă zbucium,
Pentru ei traiesc pe lume
Şi îndur atât noianul
De durere fără nume.
I-am culcat...Şi-acum spre Tine
Vin încet, să nu mă vază, Șchiopu Mihaela
Şi te rog, Măicuţă Sfântă
Să cobori o rază blândă
Raza bunătăţii tale
Printre blondele lor plete,
Ca să n-aibă vise rele
Şi nici pleoapele muiete.
Şi le adu-n suflet raiul
Liniştit al vieţii Tale;
Şi mi-i fă, în zorii zilei,
Când o fi ca să se scoale
Să-i văd blânzi, cuminţi şi veseli
Îndreptând spre mine paşii
Cum îi îndreaptă spre Tine
Colo-n cer, sus, îngeraşii.”
Valeria : Am observat, că literatura română prin fiecare scriitor, poet aduce un omagiu
făpturii primordiale-femeii, dar totuși ca Grigore Vieru, nimeni n-a dedicat mamei atât
de multe poezii !
Denis : De aceea ne propunem și această seară frumoasă dacă am început-o cu Grigore
Vieru să o sfârșim la fel cu Grigore Vieru !
Făptura Mamei (Grosu Alexandru)

Ușoară, maică, ușoară,

C-ai putea să mergi călcând
Pe semințele ce zboară
Între ceruri și pământ.
În priviri c-un fel de teama,
Fericită totuși ești
Iarba știe cum te cheamă,
Steaua știe ce gândești.

Mâinile mamei (Zanosiev Maxim)

Când m-am născut, pe frunte eu

Aveam coroana-mparateasca:
A mamei mana părintească,
A mamei mana părintească.

Duios, o, mana ei întâi

Cu mana dragei mele fete
S-au întâlnit la mine-n plete,
S-au întâlnit la mine-n plete.

Copii am. Dar si-acuma când

Vin zorii noaptea s-o destrame,
Găsesc pe frunte mana mamei,
Găsesc pe frunte mana mamei.

O, mana ei, o, mana ei,

O, mana ei, ca ramul veșted,
A-mbatranit la mine-n creștet,
A-mbatranit la mine-n creștet.
Valeria : Stimate mame, profesoare, femei, poate că până la această vârstă, am avut timp destul să vă facem multe
probleme, fiind mici v-am provocat multe nopți nedormite, astăzi ca elevi, nu întodeauna vă ascultăm și vă înțelegem !
Sperăm că acest recital de poezie să acopere acel gol din sufletele voastre, provocat de faptul că n-am știut mai des să vă
spunem că vă iubim !

Denis : Poate nu întodeauna, am găsit cuvintele potrivite să vă mulțumim pentru tot binele pe care l-ați făcut pentru noi,
cu toate acestea, vrem să vă spunem că vă iubim enorm de mult, chiar dacă foarte rar v-o spunem, vrem să vă aducem
recunoștință pentru dragostea ce ne-o purtați, pentru sfaturile și îndrumările primite și cel mai mult pentru timpul
petrecut împreună, noi de azi promitem să fim mai buni, mai înțelegători, mai empatici, vă dorim multă răbdare cu noi,
să vă dea Domnul sănătate, să fiți mereu pline de viață, iar mirosul dulce de primăvară ce se simte de afară să vă aducă
cît mai multă gingășie și feminitate !

Toți împreună : La mulți ani celor mai dulci mame din întreaga lume ! Vă iubim ! (după care mergem și dăruim cîte o
floare fiecărei mame)