CẤNTEC, cântece, s.n. 1.

Şir armonios de sunete emise cu vocea sau cu

un instrument; cântare, cânt. ♦ Sunete plăcute, melodioase emise de
unele păsări; zumzetul plăcut al unor insecte. ♢ Cântecul lebedei =
ultima operă sau ultima manifestare de valoare (a unui artist, a unui
muzician, a unui scriitor etc.). Cântecul planetelor = muzica
sferelor. 2. Compoziţie literară în versuri, adesea însoţită de melodie.
♢ Cântec bătrânesc = baladă populară veche. Cântec de dor = poezie
populară cu caracter elegiac. Cântec de lume = poezie lirică cu caracter
erotic. Cântec de mase = cântec cu conţinut patriotic, revoluţionar,
care are un caracter mobilizator şi exprimă năzuinţe de libertate, de
pace etc. Cântec de leagăn = cântec liric cu care sunt adormiţi copiii
mici. ♢ Expr. Vorba (sau povestea) cântecului = cum se zice; vorba
ceea. Aşa-i cântecul = asta e situaţia. A fi cu cântec sau a-şi avea
cântecul său = (despre lucruri, întâmplări, atitudini etc.) a avea istoria,
tâlcul său (complicat, plin de aspecte dubioase, neclare). [Var.:
(reg.) cấntic s.n.] – Lat. canticum.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
• Literatura populară este cea dintâi literatură a oricărui
popor, ea născându-se concomitent cu poporul respectiv,
care a crescut cântându-și dorurile, suferințele și
credințele în doine, balade, legende, basme.
Literatura populară este totalitatea producțiilor
întelepciunii unui popor (artistice, literare, muzicale,
plastice, coregrafice, dramatice), create si transmise prin
cuvânt și practici de către popor.
Ea se caracterizează prin oralitate, tradiționalism, autor
anonim și spirit colectiv, produs al gândirii și simțirii
oamenilor simpli. Literatura populară cuprinde specii ale
genului epic(basme, povestiri, snoave, balade), liric(doine,
cântece) strigături și dramatic (teatrul popular, scenete).
• Acestora li se adaugă proverbe, zicători,descântecul și
ghicitorile.
Definiții metaforice ale doinei