 Mic dicţionar al speciilor literare:

POÉM, poeme, s. n. (Adesea fig.) Specie a poeziei epice, de întindere relativ mare, cu caracter
eroic, filozofic, istoric, mitologic, legendar etc. ◊ Poem în proză = specie a prozei literare
aparținând genului liric, cultivată din a două jumătate a sec. XIX. Poem dramatic = scriere
dramatică în versuri sau cu caracter poetic; poezie epică de proporții ample, în care se povestesc
fapte mărețe săvârșite de personaje însuflețite de sentimente nobile. Notă: adesea poemele pot fi
basme versificate. Ex. Călin (file din poveste), Luceafărul, Fata în grădina de aur, Povestea
magului călător în stele, Călin Nebunul – Mihai Eminescu ş.a.

CÂNTEC: compoziție literară în versuri, adesea însoțită de melodie. ◊ Cântec

bătrânesc = baladă populară veche. Cântec de dor = poezie populară cu caracter
elegiac. Cântec de lume = poezie lirică cu caracter erotic. Cântec de mase = cântec cu
conținut patriotic, revoluționar, care are un caracter mobilizator și exprimă năzuințe
de libertate, de pace etc. Cântec de leagăn = cântec liric cu care sunt adormiți copiii
mici. Cântec de stea, psalm versificat sau cântec religios împrumutat din Evanghelie.
[Lat. CANTICUM]. Specie a genului liric în versuri în care sunt exprimate sentimente
luminoase, calde, pline de încântare, exprimând bucuria existenţei, având însă un
substrat grav, profund. Ex. Vara Sf. Mihail, Cântecul spicelor, Risipei se dedă florarul –
Lucian Blaga, Vara – George Coşbuc.

IDÍLĂ, idile, s. f. Specie de poezie lirică și erotică din sfera poeziei bucolice, în care
este prezentată, în formă optimistă sau idealizată, viața și dragostea în cadrul rustic;
bucolică. 1) Specie poetică de dimensiuni reduse cu subiect pastoral și amoros (care
a avut o largă circulație în sec. XVIII-XIX). 2) Poezie din această specie în care se
idealizează viața fără griji în sânul naturii. 3) Specie a genului liric în versuri, în care
se exprimă sentimente tandre, de dragoste, faţă de fiinţa iubită, în decorul plin de
armonie al naturii, care participă la sentimentele exprimate de poet, şi este un
martor tăcut, vibrant al iubirii şi emoţiei îndrăgostiţilor. Ex: Floare albastră, Dorinţa,
Sara pe deal, Lacul – Mihai Eminescu.

ROMÁNȚĂ, romanțe, s. f. Specie a poeziei lirice sentimentale, de obicei de inspirație

erotică, cu caracter elegiac — Din fr. romance, it. romanza, germ. Romanze. Poezie
lirică, duioasă și sentimentală, de obicei erotică, exprimând un sentiment de ușoară
melancolie; cântec duios și trist. Ex: Pe lângă plopii fără soţ – Mihai Eminescu.

ELEGÍE, elegii, s. f. 1. Specie a poeziei lirice în care sunt exprimate sentimente de

melancolie, de tristețe, de jale; p. ext. plângere, jeluire. Specie a poeziei lirice
pătrunsă de tristețe, de jale, de melancolie; poezie lirică cu caracter trist sau duios,
în care domină sentimentele de melancolie, de nostalgie, de însingurare, de tristeţe
ale poetului. Ex. Mai am un singur dor, Departe sunt de tine – Mihai Eminescu.

GLÓSĂ ~e, s.f. Poezie de formă fixă, în care fiecare vers din prima strofă este
comentat succesiv în strofele următoare, ultima strofă reproducând în ordine

1
inversă versurile primei strofe. /<lat. glossa, fr. glose, germ. Glosse. Ex. Glossă – Mihai
Eminescu.

SONÉT s.n. Poezie lirică cu formă fixă, alcătuită din 14 versuri endecasilabice
(alcătuite din 11 silabe) grupate în două catrene cu rima îmbrățișată și două terține
cu rima liberă, ultimul vers cuprinzând ideea dezvoltată în poezie. Ex. Sonetele lui
Petrarca, Sonetele închipuite ale lui Shakespeare – Vasile Voiculescu, Sonete – Mircea
Cărtărescu.

RONDÉL s.n. Mic poem vechi francez, cu 14 versuri și formă fixă. ♦ Gen de poezie cu
formă fixă, compusă din două catrene și o cvinarie, cu două rime, primele două
versuri repetându-se după al șaselea, versul întâi revenind și în încheiere. [Pl. -uri,
-le. / < it. rondello, fr. rondel, rondeau]. Ex Rondelul rozelor de august, Rondelul rozelor
ce mor, Rondelul beat de roze - Al. Macedonski ş.a.

GAZÉL ~uri n. Poezie lirică (orientală), cu conținut erotic sau filozofic, având formă
fixă și constând din distihuri, în care strofa întâi are rimă împerecheată, iar, în
strofele următoare, fiecare al doilea vers rimează cu versurile primei strofe. /<fr.
ghazel ex. Ghazel – Mihai Eminescu.

EPOPÉE sau Cântec epic, epopei, s. f. Poem epic de mari dimensiuni în versuri, în
care se povestesc fapte eroice, legendare sau istorice, dominate adesea de
personaje extraordinare sau supranaturale; epos; p. ext. producție epică de mare
amploare. ♦ Șir de fapte eroice și glorioase. — Din fr. épopée. Ex: Iliada, Odiseea –
Homer, Eneida – Vergiliu.

LEGÉNDĂ, legende, s. f. Povestire în proză sau în versuri care conține elemente

fantastice sau miraculoase, prin care se explică geneza unui lucru, a unei ființe etc.,
caracterul aparte al unui eveniment (istoric), al unui erou (mitic) sau al unui
fenomen. Din fr. légende, lat. Legenda. Ex: Legendele Olimpului – Alexandru Mitru,
Legende – Vasile Alecsandri.

EPIGRÁMĂ, epigrame, s. f. Specie a poeziei lirice, de proporții reduse, care

satirizează elementele negative ale unui caracter omenesc, ale unei situații etc. și se
termină printr-o poantă ironică. — Din fr. épigramme, lat. epigramma. Boileau și
Voltaire se numără printre poeţii care au abordat acest gen literar, iar în literatura română
Cincinat Pavelescu, Alexandru Macedonski şi alţii.

JURNÁL, jurnale, s. n. 1. Publicație periodică având apariție zilnică; ziar, gazetă 2.

Însemnări zilnice ale cuiva despre anumite evenimente legate, de obicei, de viața sa;
însemnări zilnice ale unor observații științifice. ◊ Jurnal de călătorie = relatare în scris,
zi de zi, a unei călătorii. Jurnal de bord = registru în care se consemnează cronologic
faptele survenite în timpul călătoriei unei nave. Jurnalul acțiunilor de luptă =
document militar în care sunt descrise zilnic pregătirea și desfășurarea acțiunilor de

2
luptă. Ex de jurnal literar: Jurnal – Mircea Eliade, Jurnalul de la Păltiniş – Constantin
Noica, Note, stări, zile – Andrei Pleşu, Jurnal – Lev Tolstoi, Jurnal – Mihail Sebastian.

REPORTÁJ, reportaje, s. n. 1. Specie publicistică, apelând adesea la modalități literare

de expresie, care informează asupra unor situații, evenimente de interes general
sau ocazional, realități geografice, etnografice, economice etc., culese de obicei la
fața locului. – Din fr. reportage. 2. Articol publicat în presă care conține astfel de
informații. /<fr. Reportage. Ex: Cartea Oltului – Geo Bogza.

MEDALIÓN literar, medalioane, s. n Scriere literară în proză de mici dimensiuni, pe

o anumită temă, în care sunt schițate trăsăturile fundamentale ale vieții și operei
unei personalități, adesea urmată de exemplificări din opera acesteia. [Pr.: -li-on] –
Din fr. médaillon (după medalie). Cf. it. m e d a g l i o n e .

RECÉNZIE, recenzii, s. f. Prezentare succintă (la apariție) a unei opere literare sau
științifice, cu comentarii și aprecieri critice. — Din germ. Rezension, it recensione.

FOILETÓN, foiletoane, s. n. Articol (de literatură, de știință, de artă) sau fragment de

roman inserat în partea de jos a paginilor unui ziar, unei reviste, etc.; spațiu rezervat
în partea de jos a unui ziar pentru o rubrică ce apare cu regularitate cu acest gen de
articole. ◊ Roman-foileton = roman care se publică pe fragmente într-o serie de
numere consecutive ale unui periodic. ♦ Articol de ziar care tratează teme de
actualitate. [Pr.: fo-i-] – Din fr. feuilleton (după foaie). După 90 de ani. Lupeni 27 aprilie
1922. Mina Aurelia - Marian Boboc.

AUTOBIOGRAFÍE, autobiografii, s. f. Expunere orală sau scrisă a vieții unei persoane

făcută de ea însăși. ♦ Operă literară aparținând genului epic în care autorul își
povestește viața. [Pr.: a-u-to-bi-o-] — Din fr. autobiographie. Ex.: Amintiri, vise,
reflecţii - C.G.Jung.

MEMÓRII s.n.pl. Scriere în care sunt cuprinse însemnări asupra evenimentelor la

care a participat cineva ori care s-au petrecut în timpul vieții cuiva. [După fr.
mémoires]. Ex: Memorii – Mircea Eliade.

BIOGRAFÍE ~i f. 1) Expunere (orală sau scrisă) despre viața și activitatea unei

persoane. 2) Lucrare care conține istoria unei vieți particulare. [Art. biografia; G.-D.
biografiei; Sil. bi-o, -fi-e] /<fr. Biographie . Ex: Mircea Eliade, prizonierul istoriei -
Florin Ţurcanu.

PARÁBOLĂ, parabole, s. f. Povestire alegorică cu un cuprins religios sau moral; pildă;

p. ext. exprimare alegorică, afirmație care cuprinde un anumit tâlc; fabulă, alegorie.
— Din fr. parabole, lat. parabola. Ex. : Parabolele lui Isus din Noul Testament,
Parabolele lui Isus. Adevărul ca poveste – Andrei Pleşu.

3
ANECDÓTĂ, anecdote, s. f. 1.Scurtă povestire hazlie sau picantă cu final neașteptat.
— Din fr. anecdote. 2.Întâmplările descrise într-o operă literară; intrigă, scenariu,
acțiune epică. – Din fr. anecdote.

MIT, mituri, s. n. (Adesea fig.) Povestire fabuloasă care cuprinde credințele

popoarelor (antice) despre originea universului și a fenomenelor naturii, despre zei
și eroi legendari etc.; p. gener. poveste, legendă, basm. ◊ Loc. adj. De mit = fantastic,
fabulos, mitic. – Din ngr. mithos, fr. mythe. Ex: Mahabharata, Vedele în cultura
indiană.