CvEDO speță

Speța nr 1. (hotărârea Anca Mocanu și alții c. România – 13 noiembrie 2012)

Faptele au avut loc în vara anului 1990, când protestarii împotriva noului regim instaurat
ocupau Piața Universității din București și alte zone ale capitalei. La 13 iunie forțele de securitate
au intervenit împotriva manifestanților. Acest lucru a dus la mai multe victime în rândul civililor,
inclusiv a domnului Mocanu. În cursul serii domnul Stoica și alte câteva persoane au fost arestate
și maltratate de către polițiști în uniformă și bărbați în haine civile. Pe 14 iunie, mii de lucrători,
în special mineri din mai multe regiuni industriale din întreaga țară, au fost transportați cu trenul
până la București pentru a lua parte la represiunea împotriva demonstranților. Evenimentele
violente din aceste două zile au avut ca rezultat mai mult de o mie de victime, majoritatea răniti,
precum și devastarea sediilor mai multor partide și asociații politice, inclusiv cele ale Asociației
„21 decembrie 1989”.

Ancheta deschisă în acel an a fost încredințată procurorilor militari, care, la fel ca unii
dintre acuzați, erau personal care făcea obiectul principiului subordonării ierarhice. Deficiențele
din cadrul anchetei au fost recunoscute de către autorități, dar, cu toate acestea, anchetele
ulterioare nu au reușit să remedieze toate aceste probleme.

În ceea ce o privește pe doamna Mocanu, soția defunctului, Curtea a observat că ea a fost

informată cu privire la evoluția anchetei abia în anul 2000, și a fost audiată de procuror, pentru
prima dată, în 2007, la 17 ani după evenimentele în cauză și nu a mai fost  informată cu privire la
evoluția anchetei dupa decizia Înaltei Curții de Casație și Justiție din  decembrie 2007, care a
ordonat ca această cauză să fie trimisă înapoi la secțiunea militară a procuraturii pentru o
încălcare a normelor de procedură. Mai mult, in 2011 cazul se afla  încă în fața procuraturii,
astfel că nu se poate considera că dispozițiile procedurale ale art.2 din Convenție au fost
respectate.

Cazul domnului Stoica este asemanător, fiind dată totusi o decizie, in anul 2009, prin care
s-a spus ca era imposibil să se stabilească identitatea atacatorilor, apelul formulat in fața Înaltei
Curții fiind respins de asemenea. Asociatia a beneficiat si ea de o decizie, la mai bine de 19 ani
de la data evenimentelor, Marea Camera considerand că durata procedurii contestate a fost
excesivă și constatând că  a avut loc o încălcare a articolului 6 din Convenție.

Curtea Europeana a Drepturilor Omului a condamnat România la plata a 30.000,

respectiv 15.000 de euro pentru doamna Mocanu si domnul Stoica, constând in daune morale si
Înca circa 14.000 de euro reclamanților pentru cheltuielile de judecată.

-evenimentele au loc în 1990, înainte de ratificarea Convenției – discuție competență

temporală.
 - Ce articole sunt aplicabile în speță? Art. 2 în cazul soțului primei reclamante; Art. 2 sau
3 în cazul celui de-al doilea reclamant – depinde de gravitatea leziunilor și nivelul riscului la
adresa vieții acestuia; Art. 1 din Prot. Nr. 1 – în cazul asociației reclamante; Art. 3 și 5 în cazul
celui de-al treilea reclamant.
- Care sunt obligațiile statului în speță? Având în vedere data la care s-au petrecut
evenimentele, statul nu poate fi responsabil în niciun fel pentru violarea laturii materiale a
articolelor enumerate anterior, fiindcă nu ratificase Convenția la momentul respectiv. Capetele
respective de plângere trebuie respinse datorită lipsei competenței temporale a Curții.
Dacă ar fi existat competența temporală a Curții, trebuia stabilit dacă erau incidente în
speță obligații negative sau/și pozitive ale statului în raport de drepturile incidente. Având în
vedere că minerii au acționat în modul descris în speță la instigarea de către Președintele
României de la acel moment, se poate afirma că au acționat ca agenți ai statului, devenind astfel
aplicabile obligațiile negative ale statului.
În raport de obligațiile pozitive ale statului, trebuie pusă în discuție obligația de a derula o
anchetă eficace cu privire la violarea drepturilor fundamentale. Pentru ca o anchetă să fie eficace,
aceasta trebuie să îndeplinească următoarele condiții:
a) În cazul art. 2 , ancheta trebuie inițiată din oficiu (în cazul art. 3, ancheta se inițiază la
cererea victimei sau a rudelor sale);
b) Ancheta este eficace dacă: organele de anchetă sunt independente față de suspecți;
ancheta este promptă, rapidă și completă; ancheta conduce la identificarea și
sancționarea celor responsabili (obligație de mijloace, și nu de rezultat)

-în speță, anchetele penale au început în 1990; prima anchetă nu a fost încă finalizată;
altele au fost finalizate datorită intervenției prescripției sau pentru că nu au fost întrunite
elementele constitutive ale infracțiunii.
-având în vedere că obligația procedurală a statului se întinde în timp, Curtea este
competentă să analizeze efectivitatea anchetei, începând cu anul 1994. Anchetele nu sunt
efective având în vedere durata lor exagerată în timp, care nu poate fi justificată în niciun
fel. Prescripția nu constituie o justificare pentru soluțiile de încetare a urmăririi penale
deoarece denotă pasivitatea organelor de anchetă. De asemena, în cazul unor fapte clare
și extrem de grave, concluzia că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii
nu poate fi conciliată cu ideea de efectivitate a anchetei. Statul a încălcay articolele
menționate în latura lor procedurală.