1.

Ostrovar
2. Iordachi
3. Becciev
4. Șarban
5. Stepuleac
6. Corsanov
7. Guțu
8. Popovici
9. Buzadji
10. Mușuc
11. Leva

OSTROVAR CONTRA REPUBLCII MOLDOVA

Reclamantul s-a plâns, în special, de condiţiile sale de detenţie, de încălcarea dreptului
său la corespondenţa cu mama sa, a dreptului său de a avea întrevederi cu soţia şi fiica sa,
precum şi de faptul că nu a avut un recurs efectiv cu privire la încălcările drepturilor sale
garantate de articolul 3 şi articolul 8 ale Convenţiei.
Reclamantul condamnat la 10 ani de închisoare pentru trafic de influență, a stat în arest
preventiv.
Condițiile de detenție în perioada 18.10.2022 și 15.11.2002 plus 4 aprilie 2003 și 13 decembrie
2003.
A fost deținut într-o celulă de 25 m 2 cu mai mult de 20 de persoane, paturi din metal, fără saltele
sau cuverturi și nu era întotdeauna posibil de avea acces la pat. Ulterior a stat într-o celulă de 15
m2 dormeau pe rând din cauza supraaglomerării.
El era bolnav de astm și era deținut în celule unde nu era interzis fumatul, astfel avea câte 2-3
crize de astm pe zi. Nu exista asistență medicală necesară, nu aveau medicamente, a fost refuzat
să-i acorde ajutor de către medic. Fereastra celulei era închisă cu jaluzele, nu pătrunde aer, nu
aveau sistem de ventilare, era umedă. Nu era încălzire, izolare termică, apă caldă odată în 15 zile,
apă doar 10h pe zi. Nu existau spații pentru uscarea hainelor și pentru spălare. WC era lângă
masă și nu era acoperit, venea miros.
Nu exista bibliotecă și nu aveau acces la ziare șa. Nu existau spații pentru recreere și exerciții.
Mâncarea care se servea era de caalitate foarte proastă, se cheltuia per deținut 2,16 lei MDL.
Cu privire la corespondență: scrisorile de la mama lui nu ajungeau la el, chiar dacă erau cu aviz
recomandat, acest lucru se justifica prin faptul că el este în arest preventiv
Nu i se permiteau îngtrevederi cu soția și fiica lui, procuratura argumenta că deoarece legea nr 19
nu prevede dreptul la întrevederi, atunci această nu oferă garanții de a beneficia de întrevederi.
Curtea a hotărât că a fost încălcat articolul 3, articolul 8 în ceea ce privește dreptul reclamantului
de a coresponda cu mama sa și în ceea ce privește refuzul de a-i permite reclamantului să aibă
contacte cu soția și fiica sa, a fost încălcat articolul 13 (dreptul la un remediu efectiv) combinat
cu articolul 3.
 IORDACHI ș.a. CONTRA MOLDOVEI
Reclamanţii au pretins în particular, în conformitate cu Articolul 8 din Convenţie, precum că dreptul lor la
libera corespondenţă nu a fost respectat din momentul în care legea domestică, care reglementează
înregistrarea convorbirilor telefonice, nu conţine suficiente garanţii împotriva abuzurilor din partea
autorităţilor naţionale.

Reclamanții sunt membri ai organizației nonguvernamentale „Juriștii pentru Drepturile Omului”,

aceștia susțin că după venirea la putere a comuniștilor, numărul violării drepturilor omului a
sporit considerabil. Reclamanții au afirmat că ca urmare a activității lor prin care au înaintat mai
multe cereri la Curte alături de alți reclamanți, a persistat riscull serios de interceptare și
înregistrare a convorbirilor telefonice ale acestora, datorită prevederilor legislației în vigoare.
Dumnealor nu au reclamat că au fost victime concrete ale interceptării, de aceea nu au înaintat
nici o acțiune la nivel național. În anul 2005 au fosta utorizate 98.81% dintre interceptări.
Reclamanții au pledat pentru faptul că legislația în vigoare violează dreptul lor la respectarea
secretului corespondenței, întrucât nu oferă suficiente garanții împotriva interceptării armitrare și
abuzurilor. Reclamanții susțin că judecătorul de instrucție nu examinează motivele înaintate în
suportul măsurii de interceptare și învinuirile nefonadte pot servi ca temei pentru interceptarea și
ascultarea convorbirilor. Aceștia mai susțin că 60% din CP sunt eligibile pentru mandatele de
intercepție.
Curtea a reiterat că convorbirile telefonice sunt parte integrantă a noțiunilor de viațî privată și
corespondență în sensul art 8.Totodată se recunoaște că un reclamant poate să adreseze o cerere
instituțiilor Convenției, vizavi de măsurile secrete de urmărire, fără a fi posibilitatea de a
concretiza măsurile în special care l-au afectat.
Se menționează amenințarea Procurorului Generala supra Baroului Avocațilro cu ințierea
procedurilor penale împotriva avocaților care dăunează imaginii Republicii Moldova prin
contestațiile sale adresate organizațiilor internaționale specializaete în protecția drepturilor
omului. Totodată 50% din cazurile înaintate la CEDO împotriva Moldovei au fost înaintate cu
ajutorul avocaților din această organizație, respectiv Curtea adite că nu este exlus că măsurile de
urmărire secretă au fost aplicate vizavi de reclamanți. Simpla existența a legisalției implică
pentru toți un risc care ar putea intra în domeniul de aplicare. Prin urmare se consideră a exisatt o
ingerință în drepturile reclamantul potrivit art 8. Respectiv a fost o ingerință nejustificată.
Ingerința nu poate fi în corespundere cu prevăzută de lege.

Curtea a stabilit că legislația RM nu este suficient de clar definită în domeniu. Nu se definesc

suficient de clar subiecții care sunt pasibili unei interceptări. Nu este definit clar cine cade sub
incidența ”și altor persoane implicate în infracțiune”. Nu definește o limitare clară a perioadei de
aplicare a măsurilor de interceptare. La expirarea a 6 luni, este posibilă obținerea unei noi
autorizații.
Judecătorul are un rol limitat în cadrul interceptărilor. Deoarece acesta nu poate face cunoștință
cu materialele obținute în urma acestei măsuri.
Supravegherea SIS este încredințat Parlamentului, însă nu este prevăzut de lege în ce mod
efectuează acest control Parlamentul.
Curtea este alarmată de faptul că nu există reguli clare despre consecințele interdceptării, de
exeplu, a unei discuții între cleint și avocatul său.
În concluzie Curtea consideră că legislația RM nu oferă protecție adecvată împotriva abuzurilor
autoritățilro în sfera interceptării convorbirilor telefonice. S-a constat violarea art 8 din
Convenție.

BECCIEV CONTRA MOLDOVEI

 Reclamantul s-a plâns de arestarea sa preventivă şi de diferite pretinse încălcări în legătură cu aceasta:
violarea articolului 3 (condiţii de detenţie); a articolului 5 § 3 (motive insuficiente invocate de instanţele
judecătoreşti la aplicarea arestului preventiv) şi a articolului 5 § 4 (refuzul de a audia un martor).

Reclamantul a fost reținut, fiind acuzat de sustragere. Achetatorul penal a solicitat eliberarea
unui mandat de arest pe numele reclamantului pentru o perioadă de 30 de zile. Acest mandat a
fost eliberat pentru 25 de zile.
În această perioadă a fost deținut în Izolatorul de detenție provizorie a MAI. Celula era umedă,
fereastra era închisă cu plăci de metal, iar lumina electrică era în permanență aprinsă. Celulele nu
aveau sistem de ventilare, hainele putrezeau pe corpurile deținuților. În loc de wc era o găleată,
care nu era separată de restul celulei. În loc de paturi erau polițe de lemn fără saltele sau perne.
Nu aveau plimbări, nu exista duș, reclamantul era expus la riscul de a se contamina cu
tuberculoză, infecții dermatologice și alte boli infecțioase.
Mâncarea nu era comestibilă, 3,5 lei MDL pe zi/deținut. Nu i s-a permis să primească colete de
la familie.
A fost publicat un articol în care un colonel de poliție susține că dosarul lui Becciev a fost
fabricat din considerente politice.
Reclamantul pretinde violarea art 5, deoarece arestarea sa preventivp nu a fost bazată pe motive
relevante și suficiente. Instanța nu a perzenatt niic un motiv întemeiat pentru susținerea
suspiciunii lor că el ar putea să e eschiveze sau ar putea influența ceilalți participanți la
proceduri. Curtea consideă că motivele pe care s-a bazat judecătorul nu au fost relevante și
suficiente.
Reclamantul a pretins și violarea art 5 și 4
Deoarece a fost refuzat în a fi audiat fostul anchetator, care era necesară pentru combaterea
argumentelor acuzării în favoarea detenției sale. Audierea fiind necesară doar pentru procedurile
cu privire la detenția preventivă. Refuzul nu a fost însoțit de nici o motivare. Acuzațiile
colonelului nu puteau fi respinse ca fiind neadevărate și irelevante din motiv că nu este un martor
obișnuit, ci un membru al echipei de investigații. Atfel tribunalul a încălcat art menționate supra.

ȘARBAN CONTRA MOLDOVEI

În cererea sa, reclamantul s-a plâns de arestarea sa preventivă şi diferite pretinse încălcări în legătură cu
aceasta: violarea articolului 3 (lipsa accesului la asistenţă medicală); a articolului 5 § 3 (motive
insuficiente invocate de instanţele judecătoreşti la aplicarea arestului preventiv şi hotărâri luate de un
judecător fără competenţă de a ordona eliberarea sa); a articolului 5 § 4 (durata perioadei de timp pentru
a răspunde unei cereri habeas corpus şi refuzul de a audia un martor); precum şi a articolului 8 ale
Convenţiei (confidenţialitatea comunicărilor cu avocatul său).

Reclamantul a fost învinuit de abuz de putere. A fost emis un mandat de arest pe termen de 10 zile, 15
noiembrie 2004. 18 noiembrie 2004 Curtea de Apel a casat parțial încheierea și a adoptat o nouă hot
conform căreia s-a ordonat arestul la domiciliu al reclamantului. La 19 noiembrie 2004 a fost din nou
arestat pentru depășirea atribuțiilor de serviciu în exercitarea funcției publice.

Reclamantul a depus și o cerere habeas corpus, care a fost respinsă de către Jud Buiucani.

Anchetatorul care l-a arestat pe reclamant și era responsabil de cauza penală, afăcut o declarație
de presă prin care a declarat că dosarul a fost fabricat din motive politice pentru eliminarea
oponenților politici. Astfel, conform declarațiilor sale, nu exista nimic în dosar care să justifice
inițierea urmăririi penale sau arestul reclamantului.
El a rămas supus arestului, chiar și când cauza a fost trimisă în instanță, de aceea reclamantul a
mai depus o cerere, însă instanța nu a răspuns.
Reclamantul sufera de mielopatie cervicală progresivă cu deplasarea vertebrelor, cu tulburări
dureroase și trebuie în permanență un dispozitiv care să-i imobilizeze gâtul, pentru a minimaliza
riscul unor răniri fatale ale coloanei sale vertebrale. De asemnea el suferea și de hipertensiune
arterială de gradul doi cu risc mărit de complicații cardiovasculare, toate confirmate de certificate
medicale.
Plângerea se referea la lipsa asistenței medicale suficiente în Izolatorul de detenție provizorie
12.11.2004-18.01.2005. De asemena acesta a ținut greva foamei. Lui nu i s-a permis ca medicul
de familie sau oricare alt medic să-l examineze în perioada detenției sale. Reclamantul a leșinat
în timpul unei ședințe și a fost transportat la un spital pentru deținuți, fiind acolo timp de aproape
o lună. El nu a fost examinat de către un neurolog, deși s-a plând de mai multe ori de dureri.
Reclamantul susține că în izolator nu era personal medical. Soția lui, de asemena a făcut
încercări ca acesta să primească ajutorul calificat și să fie supus unei examinări medicale pentru a
verifica starea sănătății.
De asemena, reclamantul întotdeauna a fost adus în fața instanței de judecată în cătușe și plasat
într-o cușcă de metal pe parcursul ședințelor de judecată. Guvernul nu a contestat acest lucru.
Celula din izolator era supraaglomerată- 11m 4 persoane și era mereu prea cald.
Pretinsa îngerință în consultarea reclamantului cu avocatul său. Ei trebuiau să strige ca să se audă
reciproc, deoarece camera pentru întrevederi are un perete din sticlă dublă cu găuri care sunt
acoperite cu o plasă groasă. Reclamantul a solicitat să-i pună la dispoziție o cameră pentru
întâlniri confidențiale cu avocatul său, instanța a respins.
Curtea a declarat pretențiile ca fiind admisibile. Curtea nu este convinsă că condițiile materiale
de detenție au depășit nivelul de severitate cerut pentru ridicarea unei chestiuni în temeeiul art 3.
Curtea consideră că nu i-a fost acoradtă reclamantului asistența medicală suficientă și că
guvernul nu a prezenatt nici o explicație plauzibilă. Totodată cât s-a aflat în spital se consideră
că nu i s-a acordat suficientă asistență medicală în spitalul pentru deținuți. DE aceea există o
violare a art 3 al Convenției.
Curtea spune că în vederea art 5&3, reclamantul a prezentat instanțelor judecătorești naționale
argumentele subsatbțiale, punând la îndoială fiecare moemnt al detențeii sale, iar instanța nu a
acordat o considerație acestor argumente. Astfel a existat o violare.
Totodată curtea a admis violarea art 5&4 în ceea ce privește durata examinării cererii habeas
corpus a reclamantului.
Se respinge violarea art 8 în ceea ce privește lipsa confidențialității comunicării dintre avocat-
client.
 STEPULEAC CONTRA MOLDOVEI
 La data de 07 aprilie 2016, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Curtea Europeană) a pronunțat o
decizie în cauza Stepuleac contra Republicii Moldova (cererea nr. 59850/09).
Reclamantul, dl Gheorghe Stepuleac, este cetăţean al Republicii Moldova, născut în 1964 și locuiește în
Chişinău.
La 14 iulie 2009 Procuratura mun. Chişinău a pus sub învinuire reclamantul pentru comiterea infracţiunii
de fabricare și punere în circulație a banilor falși. La 21 iulie acesta a fost arestat. La 24 iulie 2009
Procuratura mun. Chişinău a solicitat Judecătoriei Centru, mun.Chișinău prelungirea arestului
reclamantului, pe motivul implicării acestuia în scheme de fabricare și punere în circulație a banilor falși
(dolari americani).
La 24 iulie 2009, instanța de judecată a acceptat parţial cererea procuraturii şi a dispus plasarea
reclamantul în arest la domiciliu pentru o perioadă de 10 zile, începînd cu 21 iulie 2009.
La o dată nespecificată, Procuratura a renunţat la acuzaţiile sale împotriva reclamantului şi a încetat
urmărirea penală împotriva acestuia. Reclamantul a depus o acţiune civilă în temeiul Legii nr. 1545 cerînd
compensaţii în valoare de 100000 lei moldoveneşti şi 1000 EUR, ca urmare a acțiunilor nelegitime ale
organelor de urmărire penală, instanței de judecată şi procuraturii, inter alia, pentru ținerea sa ilegală în
arest timp de 3 zile şi ilegalitatea arestului la domiciliu. Ca urmare a deciziei Curții de Apel din 15 martie
2011, reclamantului i s-a acordat o compensație în valoare de 1228 EUR.
Reclamantul s-a plîns în fața Curții Europene în temeiul Articolului 5 §§ 1 și 3 din Convenție, invocînd că
a fost privat de libertate fără existența unei bănuieli rezonabile că el ar fi comis o infracțiune. Guvernul a
susținut că reclamantul n-a epuizat toate remediile naționale prevăzute de Legea nr. 1545 și a cerut Curții
Europene să declare cererea inadmisibilă.
Întrucît reclamantul n-a contestat decizia Curții de Apel din 15 martie 2011 prin care i-a fost acordată
compensația în valoare de 1228 EUR, Curtea a declarat că plîngerile sale în temeiul Articolului 5 §§ 1 și 3
din Convenție, urmează să fie respinse în temeiul Articolului 35 §§ 1 și 4 din Convenție, din motivul
neepuizării căilor de atac disponibile la nivel național.
Din aceste motive, Curtea, în unanimitate, a declarat cererea inadmisibilă.

Prima dată reclamantul a fost reținut atunci când compania reclamentului TANTAL a fost
informată de către un client despre un prejudiciu cauzat de către unul din angajații reclamantului,
care a furat combustibil și a defectat o pompă. Angajatul GN a recunoscut că a săvârșit acțiunile,
însă a refuzat să repare prejudiciul. Reclamentul a propus transmiterea informației la secția de
poliție.
Angajatul s-a plâns că persoanele din oficiul companiei Tantal au recurs la amenințări la adresa
sa și a famileii sale pentru a obține bani de la el. S-a plâns că a fost deținut ilegal într-un izolator
de detenție.
Reclamantul a fost reținut, pentru că victima a indicat în mod direct în mod direct că anume
reclamantul a săvârțit infracțiunea; există motive că bănuitul ar putea exercita presiune asupra
victimei.
Între timp MAI a insistat la retragerea licenței companiei reclamantului, din motivul
nerespectării de către companie a normelor cu privire la purtarea uniformelor de anumite culori
și participarea reclamantului în activități criminale.
A doua reținere a reclamantului a fost tot datorită șantajului. Reclamantul a fost arestat
preventiv, fiind deținut în izolatorul de detenție provizorie. Acesta s-a plâns de calitatea proastă a
hrănii și că nu putea să primească harnă de la soția sa. A fost deținut singur în celulă și îl vizitau
persoane necunoscute care îl intimidau psihologic. Starea de sănătate s-a înrăutățit, iar izolatorul
nu avea personal medical. Celula se afla la subsol, nu avea acces la lumina zilei, lumina artficiala
de intesitate mică care nu era niciodată stinsă, umeditate ridicată, nu erau saltele, muzica cânta
tare întreaga zi, nu putea sta în picioare în celulă, accesul la duș era odată în 10 zile, accesul la
wc era limitat odata pe zi.

La 9 martie 2006 reclamantul a fost transferat în izolatorul anchetei preliminare al MJ, unde a
fost deținut până la eliberarea sa la 23 mai 2006.
Curtea consattă că detenția reclamantului mai mult de trei luni cu hrană insuficientă și fără acces
la lumina zilei, wc și apă la robinet, asistență mediaclă, constituie violare a art 3. Plus omisiunea
investigării plângerilor cu privire la intimidarea în celula penitenciarului, a constituito violare a
obligațiilor procedurale impuse de art 3 al Conventiei.