Scoppola c. Italia (nr.

3) [GC] - 126/05
Hotă râ re 22.5.2012 [GC]
Articolul 3 din Protocolul nr. 1
Interdicția de a vota impusă în mod automat deținuților ca urmare a condamnării: nicio încălcare
În fapt, în 2002, o curte de apel l-a condamnat pe reclamant la închisoare pe viață pentru omor,
tentativă de omor, rele tratamente aplicate membrilor familiei sale și deținerea neautorizată a
unei arme de foc. În conformitate cu legislația italiană , pedeapsa pe viață pe care a primit-o a
atras după sine interdicția pe viață de a ocupa funcții publice, ceea ce, la râ ndul să u, a însemnat
pierderea permanentă a dreptului să u de vot. Contestațiile reclamantului împotriva interdicției
au fost respinse. În 2006, Curtea de Casație a respins un recurs pe motive de drept, subliniind că
numai pedepsele cu închisoarea între cinci ani și închisoare pe viață implicau pierderea
permanentă a dreptului de vot (în cazul în care infracțiunea a atras o pedeapsă mai mică de
cinci ani, pierderea dreptului de vot dura doar cinci ani).
În drept - articolul 3 din Protocolul nr. 1: mă sura reclamată a constituit o ingerință în dreptul
de vot al reclamantului. Aceasta urmă rea obiectivele legitime de a spori responsabilitatea civică
și respectul pentru statul de drept și de a asigura buna funcționare și menținerea regimului
democratic. În ceea ce privește proporționalitatea ingerinței, după ce a observat o tendință în
Europa de a reduce restricțiile privind dreptul de vot al deținuților condamnați, Curtea a
reafirmat principiile stabilite de Marea Cameră în hotă râ rea Hirst (nr. 2), în special faptul că ,
atunci câ nd privarea de dreptul de vot afectează un grup de persoane în general, în mod
automat și fă ră discriminare, aceasta nu este compatibilă cu articolul 3 din Protocolul nr. 1.
În ceea ce privește chestiunea dacă interdicția de a vota ar trebui să fie impusă de o instanță ,
hotă râ rea Hirst (nr. 2) menționată mai sus nu a menționat în mod explicit intervenția unui
judecă tor printre criteriile esențiale pentru determinarea proporționalită ții unei mă suri de
interzicere a dreptului de vot. În timp ce intervenția unui judecă tor era în mod clar de natură să
garanteze proporționalitatea restricțiilor privind dreptul de vot al deținuților, contrar a ceea ce
s-a sugerat în hotă râ rea Frodl, astfel de restricții nu ar fi în mod necesar automate, generale și
nediscriminatorii doar pentru că nu au fost ordonate de un judecă tor. Circumstanțele în care se
pierde dreptul de vot ar putea fi detaliate în lege, condiționâ nd aplicarea acestuia de factori
precum natura sau gravitatea infracțiunii comise. Modalită țile de restricționare a dreptului de
vot al deținuților condamnați variază considerabil de la un sistem juridic național la altul, în
special în ceea ce privește necesitatea ca aceste restricții să fie ordonate de o instanță . Statele
contractante erau libere să decidă fie să lase instanțelor judecă torești sarcina de a stabili
proporționalitatea unei mă suri de limitare a dreptului de vot al deținuților condamnați, fie să
introducă în legislația lor dispoziții care să definească circumstanțele în care o astfel de mă sură
ar trebui să fie aplicată . În acest din urmă caz, legiuitorul însuși ar trebui să echilibreze
interesele concurente pentru a evita orice restricție generală , automată și nediscriminatorie. Pe
această bază , suprimarea dreptului de vot fă ră o decizie judiciară ad-hoc, ca în cazul de față , nu a
dat naștere, în sine, la o încă lcare a articolului 3 din Protocolul nr. 1.
Mă sura contestată trebuia, de asemenea, să fie considerată disproporționată în raport cu
scopurile legitime urmă rite - în ceea ce privește modul în care a fost aplicată și cadrul juridic în
care a fost aplicată . În sistemul italian, mă sura a fost aplicată persoanelor condamnate pentru
anumite infracțiuni bine definite sau persoanelor condamnate la anumite pedepse cu
închisoarea specificate prin lege. Acest lucru a demonstrat preocuparea legiuitorului de a
adapta aplicarea mă surii la circumstanțele particulare ale cazului în cauză . De asemenea, legea a
adaptat durata mă surii la pedeapsa aplicată și, astfel, indirect, la gravitatea infracțiunii. Un
numă r mare de deținuți condamnați în Italia nu au fost privați de dreptul de vot la alegerile
parlamentare. De asemenea, era posibil ca o persoană condamnată care fusese privată definitiv
de dreptul de vot să recupereze acest drept. Acest lucru a ară tat că sistemul italian nu este
excesiv de rigid și că marja de apreciere acordată guvernului pâ râ t în acest domeniu nu a fost
depă șită . În aceste circumstanțe, Curtea nu a putut constata că privarea de dreptul de vot
prevă zută de legislația italiană avea acel caracter general, automat și nediscriminatoriu care a
determinat-o, în hotă râ rea Hirst (nr. 2), să constate o încă lcare a articolului 3 din Protocolul nr.
1.
Concluzie: nicio încă lcare (șaisprezece voturi la unu).