DREPTUL

MUNCII
Dr. în drept Păscăluță Felicia
 TEMA 2. PRINCIPIILE
DREPTULUI MUNCII
1. NOȚIUNEA DE PRINCIPIU DE DREPT.
CATEGORII DE PRINCIPII.
2. PREZENTAREA ANALITICĂ A
PRINCIPIILOR RAMURALE ALE
DREPTULUI MUNCII.
 1. NOȚIUNEA DE PRINCIPIU DE
DREPT. CATEGORII DE PRINCIPII
 Principiile de drept – idei întemeietoare ale conţinutului
tuturor normelor juridice.
PRINCIPIILE GENERALE ALE
DREPTULUI
 2. PREZENTAREA ANALITICĂ A
PRINCIPIILOR DREPTULUI MUNCII
 1. Libertarea muncii;
 2. Interzicerea muncii forţate şi a discriminării în domeniul
raporturilor de muncă;
 3. Egalitatea în drepturi a cetăţenilor RM;
 4. Protecţia împotriva şomajului şi acordarea de asistenţă la plasarea
în cîmpul muncii;
 5.Asigurarea dreptului fiecărui salariat la condiţii echitabile de
muncă şi asigurarea dreptului la odihnă;
 6. Egalitatea în drepturi şi posibilităţi a salariaţilor;
 7. Garantarea dreptului fiecărui salariat la achitarea integrală,
echitabilă şi la timp a salariului;
 8. Asigurarea dreptului salariaţilor şi angajatorilor la asociere pentru
apărarea drepturilor şi intereselor membrilor lor etc.
 1. PRINCIPIUL LIBERTĂŢII MUNCII
 Principiu garantat în Constituţia RM.

 Articolul 43
Dreptul la muncă şi la protecţia muncii
    (1) Orice persoană are dreptul la muncă, la libera alegere a muncii,
la condiţii echitabile şi satisfăcătoare de muncă, precum şi la
protecţia împotriva şomajului.
    (2) Salariaţii au dreptul la protecţia muncii. Măsurile de protecţie
privesc securitatea şi igiena muncii, regimul de muncă al femeilor şi
al tinerilor, instituirea unui salariu minim pe economie, repaosul
săptămînal, concediul de odihnă plătit, prestarea muncii în condiţii
grele, precum şi alte situaţii specifice.
    (3) Durata săptămînii de muncă este de cel mult 40 de ore.
    (4) Dreptul la negocieri în materie de muncă şi caracterul
obligatoriu al convenţiilor colective sînt garantate.
 Libertatea muncii cuprinde 2 elemente fundamentale:
 Libertatea de a munci;

 Libertatea de a nu munci.

 Libertatea de a munci presupune dreptul persoanei de aşi alege

profesia şi locul de muncă în mod liber, cu anumite excepţii.

 Libertatea de a nu munci include dreptul de a refuza munca şi

dreptul de a înceta munca.
 2. PRINCIPIUL INTERZICERII MUNCII FORŢATE ŞI A
DISCRIMINĂRII ÎN DOMENIUL RJM

Articolul 7. Interzicerea muncii forţate (obligatorii)

    (1) Munca forţată (obligatorie) este interzisă.
    (2) Prin muncă forţată (obligatorie) se înţelege orice muncă sau serviciu
impus unei persoane sub ameninţare sau fără consimţămîntul acesteia. 
    (3) Se interzice folosirea sub orice formă a muncii forţate (obligatorii), şi
anume: 
    a) ca mijloc de influenţă politică sau educaţională ori în calitate de
pedeapsă pentru susţinerea sau exprimarea unor opinii politice ori
convingeri contrare sistemului politic, social sau economic existent;
    b) ca metodă de mobilizare şi utilizare a forţei de muncă în scopuri
economice;
    c) ca mijloc de menţinere a disciplinei de muncă;
    d) ca mijloc de pedeapsă pentru participare la grevă;
    e) ca mijloc de discriminare pe criterii de apartenenţă socială, naţională,
religioasă sau rasială.
   
 (4) La munca forţată (obligatorie) se atribuie:
    a) încălcarea termenelor stabilite de plată a salariului sau achitarea
parţială a acestuia;
    b) cerinţa angajatorului faţă de salariat de a-şi îndeplini obligaţiile de
muncă în lipsa unor sisteme de protecţie colectivă sau individuală ori în
cazul în care îndeplinirea lucrării cerute poate pune în pericol viaţa sau
sănătatea salariatului.
    (5) Nu se consideră muncă forţată (obligatorie):
    a) serviciul militar sau activităţile desfăşurate în locul acestuia de cei
care, potrivit legii, nu îndeplinesc serviciul militar obligatoriu;
    b) munca unei persoane condamnate prestată în condiţii normale în
perioada de detenţie sau de liberare condiţionată de pedeapsă înainte de
termen;
    c) prestaţiile impuse în situaţia creată de calamităţi ori de alt pericol,
precum şi cele care fac parte din obligaţiile civile normale stabilite de lege. 
 Deci „discriminarea în domeniul raporturilor juridice de
muncă” reprezintă aplicarea unui tratament diferit unor
salariați în raport cu cel aplicat altor categorii de salariați, pe
motiv de sex, vârstă, culoare, religie, origine socială, orientare
politică, etnie, naționalitate sau alte criterii, care au ca efect
suprimarea egalității în drepturi a salariaților.

 O faptă reprezintă discriminare în domeniul relațiilor de

muncă dacă îndeplineşte în mod cumulativ următoarele
condiţii:
 este un tratament diferit aplicat unei salariat/salariată;
 are ca scop sau efect îngrădirea drepturilor legale ale
persoanei;
 efectele discriminatorii se raportează în comparație cu un alt
salariat.
 Situațiile de discriminare la locul de muncă pot apărea la
diferite etape de derulare a raportului juridic de muncă, astfel
distingem următoarele situații de discriminare la locul de
muncă:

 a. La recrutare şi angajare
 b. La stabilirea sau modificarea condițiilor de muncă

 c. Remunerarea – plată egală pentru muncă egală şi

pentru muncă de valoare egală
 d. Formarea şi perfecţionarea profesională

 f. Concedierea

 g. Relaţiile dintre angajaţi

 h. Relaţiile cu clienţii angajatorului