Alexandru Lăpușneanu

de Costache Negruzzi

Sumar
Particularitățile unei nuvele istorice
● subiect ............................................................................................................ 2

● plan ................................................................................................................. 2

● eseu ................................................................................................................. 3-4

Particularitățile de construcție a unui personaj
● subiect ............................................................................................................ . 5

● plan .................................................................................................................. 5

● eseu .................................................................................................................. 6-7

Relația dintre două personaje
● subiect ............................................................................................................ . 8

● plan .................................................................................................................. 8

● eseu .................................................................................................................. 9-10

Firul epic (momentele subiectului) .............................................................................. 11
Aspecte teoretice
● Nuvela ............................................................................................................. 11

● Romantismul ................................................................................................... 11

● Realismul .................................................................................................... 11-12

1
 1. Scrie un eseu în care să prezinți particularitățile unei nuvele studiate/unei opere literare/epice din
perioada pașoptistă.
Repere:
-evidențierea a două trăsături care fac posibilă încadrarea textului studiat într-o perioadă, într-un curent
cultural/literar, într-o orientare tematică;
-comentarea a două episoade/secvențe relevante pentru tema nuvelei alese;
-analiza a două elemente de structură, de compoziție și de limbaj, semnificative pentru nuvela studiată (de
exemplu: acțiune, conflict, relații temporale și spațiale, incipit, final, tehnici narative, instanțe ale comunicării
narative, perspectivă narativă, registre stilistice, limbaj etc.).

Planul eseului:
-încadrarea autorului în perioada pașoptistă;
-apartenența textului la:
● nuvelă;

● nuvela romantică;

● nuvela istorică;
-raportul realitate-ficțiune;
-tema: evocarea celei de-a doua domnii a lui Alexandru Lăpușneanu
(1564-1569);
-titlul;
-cronotopul;
-perspectiva narativă: obiectivă;
-compoziția clasică: patru capitole, care poartă câte un motto cu rol
rezumativ;
-conflictele:
● principal, politic: lupta pentru putere între domnitor și boieri;

● secundar, între domnitor și Moțoc;

● social, între Moțoc și popor; între domnitor și boierii Spancioc și Stroici;

● familial, între Alexandru Lăpușneanu și doamna Ruxanda;

● interior;
-acțiunea;
-două scene reprezentative pentru temă:
● replica rostită de Lăpușneanu în capitolul I, ,,Dacă voi nu mă
vreți, eu vă vreu";
● masacrul celor 47 de boieri din capitolul al III-lea;
-personajele: complexe, romantice;
-Alexandru Lăpușneanu:
● statutul social, psihologic, moral al personajului;

2
 ● trăsături;
-Ruxanda:
● statutul social, psihologic, moral al personajului;

● trăsături;
-Moțoc:
● statutul social, psihologic, moral al personajului;

● trăsături;
-Spancioc și Stroici – importanța în economia textului;
- personajul colectiv;
-concluzii.

1. Dacia literară și întreaga mișcare pașoptistă au meritul de a fi pus bazele modernizării culturii românești, într-o
epocă în care întreaga Europă era animată de schimbări pe toate planurile vieții sociale. Principala trăsătură a literaturii
pașoptiste constă în coexistența curentelor literare, nu numai în opera aceluiași scriitor, dar chiar în aceeași creație.
Prima nuvelă istorică din literatura română, aparține prozei romantice, fiind publicată în perioada pașoptistă, chiar în
primul număr al revistei „Dacia literară”, din 1840. Costache Negruzzi s-a inspirat din istoria națională, potrivit
recomandărilor formulate de Mihail Kogălniceanu în manifestul literar al romantismului românesc, articolul-program
intitulat „Introducție”.
,,Alexandru Lăpușneanu” este o nuvelă, deoarece beneficiază de un fir narativ central, o construcție epică riguroasă și
un conflict concentrat, focalizat pe evoluția personajului principal, puternic individualizat.
Textul își susține apartenența la nuvela romantică prin tema de inspirație istorică, personaje excepționale în situații
excepționale, construite în antiteză, culoarea epocii în descrieri cu valoare documentară, gesturi spectaculoase și replici
devenite celebre.
Tematic, se încadrează în categoria nuvelei istorice prin inspirația din Evul Mediu moldovenesc în ceea ce privește
tema, subiectul, personajele și specificul epocii prezentate: mentalități, comportamente, relații sociale, obiceiuri,
vestimentație. Aceasta este o specie literară cultivată de romantici.
În ceea ce privește raportul realitate-ficțiune, sursele de inspirație au fost „Letopisețul Țării Moldovei” al lui Grigore
Ureche și cel al lui Miron Costin, dar autorul modifică realitatea istorică, potrivit esteticii romantice și ideologiei pașoptiste.
Tema este reprezentată de evocarea celei de-a doua domnii a lui Alexandru Lăpușneanu (1564–1569). Autorul se
raportează la realitățile social-politice din Moldova secolului al XVI-lea, evidențiind lupta pentru impunerea autorității
domnești și consecințele deținerii puterii de către un domnitor crud.
Titlul evidențiază personalitatea puternică a personajului central, excepțional prin hotărârea și cruzimea sa.
Timpul și spațiul acțiunii sunt precizate și conferă verosimilitate narațiunii. Nuvela începe cu întoarcerea lui
Alexandru Lăpușneanu pe tronul Moldovei, în anul 1564, acțiunea desfășurându-se apoi la curtea domnească și la
Mitropolie. Ultimul capitol redă moartea domnitorului, câțiva ani mai târziu, în cetatea Hotinului.
Perspectiva narativă este obiectivă (narațiunea la persoana a III-a). Narațiunea romantică se desfășoară cronologic,
prin înlănțuirea secvențelor narative și a episoadelor.
Echilibrul compozițional clasic este realizat prin organizarea textului narativ în patru capitole care fixează momentele
subiectului. Acestea poartă câte un motto cu rol rezumativ, fiind replici importante rostite de personaje: capitolul I
(expozițiunea și intriga) – „Dacă voi nu mă vreți, eu vă vreu…”(răspunsul dat de Alexandru Lăpușneanu soliei boierilor );
capitolul al II-lea (desfășurarea acțiunii) – „Ai să dai samă, doamnă!” (avertismentul adresat de văduva unui boier
decapitat doamnei Ruxanda, pentru că nu oprește crimele soțului său); capitolul al III-lea (punctul culminant) – „Capul lui
Moțoc vrem...” (cererea mulțimii revoltate); capitolul al IV-lea (deznodământul) – „De mă voi scula, pre mulți am să
popesc și eu…” (amenințarea rostită de Alexandru Lăpușneanu care, bolnav, fusese călugărit și pierduse puterea domnească).
Conflictele pun în lumină eroul. Conflictul principal, politic, relevă lupta pentru putere între domnitor și boieri.
Conflictul secundar, dintre domnitor și Moțoc, boierul care-l trădase în prima domnie, se declanșează în primul capitol și
se încheie în capitolul al III-lea. Conflictul social, între boier și popor, este limitat la revolta mulțimii din capitolul al III-lea,
iar cel între domnitor și boierii Spancioc și Stroici se rezolvă în capitolul al IV-lea. Contrastul dintre Alexandru
Lăpușneanu și doamna Ruxanda, evidențiat în capitolul al II-lea, plasează personajele într-o relație de antiteză, specific
romantică.

3
 *Acțiunea nuvelei este pusă pe seama unor personaje ale căror caractere puternice se dezvăluie în evoluția gradată a
conflictului.
O scenă care înfățișează tema, lupta pentru putere în epoca medievală, este concentrat în replica rostită de
Lăpușneanu în capitolul I, la întâlnirea cu boierii trimiși de domnitorul Tomșa, care solicită întoarcerea lui Alexandru
Lăpușneanu de unde a venit, pentru că „țara” nu-l vrea și nu-l iubește: „Dacă voi nu mă vreți, eu vă vreu, răspunse
Lăpușneanu, a cărui ochi scânteiră ca un fulger, și dacă voi nu mă iubiți, eu vă iubesc pre voi și voi merge ori cu voia, ori
fără voia voastră. Să mă întorc? Mai degrabă-și va întoarce Dunărea cursul îndărăpt.”. Hotărârea implacabilă a
domnitorului de a-și relua tronul și dorința sa de răzbunare față de boierii trădători declanșează conflictul nuvelei.
O altă scena relevantă pentru tema nuvelei este masacrul boierilor, din capitolul al III-lea. Este evidențiat spiritul
tiranic al personajului și hotărârea sa, puse în practică prin guvernarea cu ajutorul terorii, prin lichidarea posibilelor opoziții,
culminând cu uciderea celor 47 de boieri la ospăț. Lăpușneanu pune în aplicare un plan diabolic. Inteligent, îi atrage pe
boieri la curte spre a-i ucide. Abil, stăpânind arta disimulării, se folosește de momentul slujbei religioase, de vestimentația
și de coroana domnească, de citate biblice plasate într-un discurs fals, dar persuasiv. Ordonă soldaților uciderea boierilor,
apoi alcătuiește el însuși piramida din capete, în ordinea rangurilor boierești, pe care o arată cu satisfacție doamnei Ruxanda.
Spunând că face un act de dreptate, îl trimite pe Moțoc în mijlocul mulțimii revoltate. Diplomat, bun cunoscător al
psihologiei umane, cu o inteligență diabolică, reușește să manipuleze masele și boierii ori face promisiuni liniștitoare
pentru ceilalți (Moțoc, Ruxanda), aparență sub care se ascunde un plan de răzbunare.
Așa cum reiese de mai sus, personajele sunt realizate potrivit esteticii romantice: personaje excepționale în situații
excepționale, structurate în antiteză, puternic individualizate, construite cu minuțiozitate: detalii biografice, mediu,
relații motivate psihologic sau portretizate succint. În proza romantică, toate conflictele exterioare plasează personajele
într-o relație de antiteză, cum este cuplul construit pe tiparul romantic înger-demon, doamna Ruxanda- Alexandru
Lăpușneanu.
Ca personaj eponim, Alexandru Lăpușneanu se situează în prim-planul tuturor evenimentelor derulate pe
parcursul celor patru ani din a doua domnie, interval din care scriitorul selectează doar episoadele care servesc la
conturarea unui personaj romantic. Acesta înfățișează domnitorul sângeros, care nu reprezintă o excepție în raport cu
mentalitatea epocii medievale, dar care impresionează cititorul modern, neobișnuit cu metodele de guvernare de tip absolutist
într-un stat dominat de anarhie feudală. Personaj excepțional, acționează în situații excepționale în scena uciderii
boierilor, a pedepsirii lui Moțoc, a morții domnitorului otrăvit. Lăpușneanu este construit din contraste, având calități și
defecte puternice. Este un personaj rotund, spre deosebire de celelalte personaje plate, ,,construite în jurul unei singure idei
sau calități”(E. M. Forster). Echilibrul dintre convenția romantică și realitatea individului se realizează prin
subordonarea trăsăturilor uneia principale, dorința de putere care îi călăuzește acțiunile. Personajul este puternic
individualizat.
În ceea ce privește personajul feminin, se observă faptul că biografia sa se construiește abia în capitolul al II-lea, având
ca motto replica: „Ai să dai samă, doamnă!”. Fiică a lui Petru Rareș, Ruxanda rămâne orfană la o vârstă fragedă și crește sub
protecția fraților ei, Iliaș și Ștefan. Primul ajunge la domnie pentru o perioadă scurtă, după care pleacă la Constantinopol și se
convertește la mahomedanism. Ștefan conduce țara mai rău decât Iliaș și tocmai de aceea atrage mânia boierilor care îl ucid.
Rămasă ultima descendentă a lui Petru Rareș, Ruxanda devine un pion al jocurilor politice, fapt ce atrage căsătoria cu
Alexandru Lăpușneanu. Biografia sa insistă asupra acelor aspecte ce conturează un personaj romantic: descendența
ilustră, umbrită de un destin nefericit, orfană, lipsită de șansa de a-și determina soarta și, mai presus de orice, frustrată de
iubire. Feminitatea fragilă, sensibilitatea, caracterul slab, lipsa de participare la viața cetății, toate acestea sunt clișee
ale prozei romantice, dar și trăsături care evidențiază statutul femeii în Evul Mediu. Intrarea domniței pe scena evenimentelor
se produce într-o circumstanță care reunește tripla ei ipostază: de doamnă a țării, de soție și de mamă. Nu acționează din
propria inițiativă, ci impulsionată de amenințarea văduvei unui boier ucis de Alexandru Lăpușneanu. Intrarea doamnei în
sala tronului îi dă autorului prilejul de a sublinia ,,îndrăzneala” femeii de a se amesteca în treburile domniei. Registrul
stilistic se schimbă de la „frumoasa mea doamnă” la „muiere nesocotită”. Lăpușneanu își reprimă cu greu impulsul de a-i
pedepsi cutezanța, dar îi promite că de „poimâine” nu va mai vedea capete tăiate și că „mâine” îi va oferi ,,un leac de frică’’.
Autorul îi rezervă însă un rol spectaculos, deși neverosimil, transformând-o în „mâna criminală din finalul nuvelei”.
Deznodământul readuce împreună cele două personaje, de data aceasta în condiții și mai tensionate - la patru ani de la
evenimentele precedente când Lăpușneanu, călugărit, în stare de inconștiență, îsi revine și se consideră victima unui complot
al doamnei Ruxanda și al mitropolitului Teofan. Replica „De mă voi scula, pre mulți am să popesc și eu...” exprimă dorința
puternică de a se răzbuna. Alexandru Lăpușneanu amenință că îi va ucide pe toți, așa încât ea cedează presiunilor lui
Spancioc și Stroici, precum și aluziilor mitropolitului și îi dă soțului ei paharul cu otravă.
Moțoc reprezintă tipul boierului trădător, viclean, laș și intrigant. Deși îl trădase pe Alexandru Lăpușneanu în prima
domnie, la întoarcerea acestuia pe tronul Moldovei, Moțoc are o atitudine ipocrită, îl lingușește „asemenea câinelui care în
loc să muște, linge mâna care-l bate”. De asemenea, se comportă grotesc în momentul în care încearcă să-l determine pe
domn să nu-l dea mulțimii.
În antiteză cu boierul trădător sunt personajele episodice Spancioc si Stroici, reprezentând boierimea tânără, capabilă să
anticipeze mișcările adversarului.
Personajul colectiv, mulțimea revoltată, apare pentru prima oară în literatura română. Psihologia mulțimii este surprinsă
cu finețe, gradat, în mod realist: strângerea nemulțumiților la porțile curții domnești, găsirea unui vinovat pentru toate
suferințele: „Capul lui Moțoc vrem”. Se observă capacitatea domnitorului de manipulare și de dominare a mulțimii. El
orientează mișcarea haotică a acestora spre exprimarea unei singure dorințe, în același timp răzbunându-se pentru trădarea de
odinioară a vornicului Moțoc.
Prin urmare, nuvela de inspirație istorică „Alexandru Lăpușneanu” ilustrează principiile ideologiei pașoptiste și ale
romantismului românesc, potrivit recomandărilor din „Introducție” la „Dacia literară”. Costache Negruzzi face din
personajul Alexandru Lăpușneanu un adevărat tiran, ca un avertisment adresat contemporanilor și reconstituie culoarea
epocii, în aspectul ei documentar. Prima noastră nuvelă istorică este o capodoperă potrivit criticului literar George
4
Călinescu: „Nuvela istorică Alexandru Lăpușneanu ar fi devenit o scriere celebră ca și Hamlet dacă literatura română ar fi
avut în ajutor prestigiul unei limbi universale”. Coexistența elementelor romantice cu elementele clasice este o trăsătură a
literaturii pașoptiste, iar nuvela „Alexandru Lăpușneanu” deschide drumul observației realiste prin tehnica detaliului
semnificativ și prin surprinderea psihologiei mulțimii.

2. Redactează un eseu în care să prezinți particularitățile de construcție a unui personaj dintr-o

nuvelă studiată.
Repere:
-prezentarea statutului social, psihologic, moral al personajului ales;
-evidențierea unei trăsături a personajului ales, prin două episoade/ secvențe comentate;
-analiza a două elemente de structură, de compoziție și/ sau de limbaj ale nuvelei studiate, semnificative
pentru construcția personajului ales (de exemplu: acțiune, conflict, modalități de caracterizare, relații temporale
și spațiale, incipit, final, tehnici narative, instanțe ale comunicării narative, registre stilistice, limbaj etc.).

Planul eseului:
-încadrarea autorului în perioada pașoptistă;
-apartenența textului la nuvela:
● romantică;

● istorică;
-tema: evocarea celei de-a doua domnii a lui Alexandru Lăpușneanu
(1564–1569);
-titlul;
-cronotopul;
-compoziția clasică: patru capitole, care poartă câte un motto cu rol
rezumativ;
-conflictele:
● principal, politic: lupta pentru putere între domnitor și boieri;

● secundar, între domnitor și Moțoc;

5
 ● social, între boier și popor; între domnitor și boierii Spancioc și Stroici;

● familial, între Alexandru Lăpușneanu și doamna Ruxanda;

● interior;
-acțiunea;
-personajele: complexe, romantice;
-Alexandru Lăpușneanu:
● statutul social, psihologic, moral al personajului;

● trăsături;
-două scene reprezentative pentru construcția personajului:
● replica ,,Dacă voi nu mă vreți, eu vă vreu";

● masacrul boierilor;

● mijloace de caracterizare;
-Ruxanda:
● statutul social, psihologic, moral al personajului;

● trăsături;
-concluzii.

2. Dacia literară și întreaga mișcare pașoptistă au meritul de a fi pus bazele modernizării culturii românești,
într-o epocă în care întreaga Europă era animată de schimbări pe toate planurile vieții sociale. Principala
trăsătură a literaturii pașoptiste constă în coexistența curentelor literare, nu numai în opera aceluiași scriitor, dar
chiar în aceeași creație.
Prima nuvelă istorică din literatura română, aparține prozei romantice, fiind publicată în perioada
pașoptistă, chiar în primul număr al revistei „Dacia literară”, din 1840. Costache Negruzzi s-a inspirat din
istoria națională, potrivit recomandărilor formulate de Mihail Kogălniceanu în manifestul literar al
romantismului românesc, articolul-program intitulat „Introducție”.
,,Alexandru Lăpușneanu” este o nuvelă, deoarece beneficiază de un fir narativ central, o construcție epică
riguroasă și un conflict concentrat, focalizat pe evoluția personajului principal, puternic individualizat.
Textul își susține apartenența la nuvela romantică prin tema de inspirație istorică, personaje
excepționale în situații excepționale, construite în antiteză, culoarea epocii în descrieri cu valoare
documentară, gesturi spectaculoase și replici devenite celebre.
Tematic, se încadrează în categoria nuvelei istorice prin inspirația din Evul Mediu moldovenesc în ceea ce
privește tema, subiectul, personajele și specificul epocii prezentate: mentalități, comportamente, relații
sociale, obiceiuri, vestimentație. Aceasta este o specie literară cultivată de romantici.
6
 Tema este reprezentată de evocarea celei de-a doua domnii a lui Alexandru Lăpușneanu (1564–1569).
Autorul se raportează la realitățile social-politice din Moldova secolului al XVI-lea, evidențiind lupta pentru
impunerea autorității domnești și consecințele deținerii puterii de către un domnitor crud.
Titlul evidențiază personalitatea puternică a personajului principal, excepțional prin hotărârea și
cruzimea sa.
Timpul și spațiul acțiunii sunt precizate și conferă verosimilitate narațiunii. Nuvela începe cu întoarcerea
lui Alexandru Lăpușneanu pe tronul Moldovei, în anul 1564, acțiunea desfășurându-se apoi la curtea
domnească și la Mitropolie. Ultimul capitol redă moartea domnitorului, câțiva ani mai târziu, în cetatea
Hotinului. Narațiunea romantică se desfășoară cronologic, prin înlănțuirea secvențelor narative și a
episoadelor.
Echilibrul compozițional clasic este realizat prin organizarea textului narativ în patru capitole care
fixează momentele subiectului. Acestea poartă câte un motto cu rol rezumativ, fiind replici importante rostite
de personaje: capitolul I (expozițiunea și intriga) – „Dacă voi nu mă vreți , eu vă vreu…”; capitolul al II-
lea(desfășurarea acțiunii) – „Ai să dai samă, doamnă!”, capitolul al III-lea (punctul culminant) – „Capul lui
Moțoc vrem..”; capitolul al IV-lea (deznodământul) – „De mă voi scula, pre mulți am să popesc și eu…”.
Conflictele pun în lumină eroul. Conflictul principal, politic, relevă lupta pentru putere între domnitor
și boieri. Conflictul secundar, dintre domnitor și Moțoc, boierul care-l trădase în prima domnie, se
declanșează în primul capitol și se încheie în capitolul al III-lea. Conflictul social, între boier și popor, este
limitat la revolta mulțimii din capitolul al III-lea, iar cel între domnitor și boierii Spancioc și Stroici se rezolvă
în capitolul al IV-lea. Contrastul dintre Alexandru Lăpușneanu și doamna Ruxanda, evidențiat în capitolul
al II-lea, plasează personajele într-o relație de antiteză, specific romantică.
*Acțiunea nuvelei este pusă pe seama unor personaje ale căror caractere puternice se dezvăluie în evoluția
gradată a conflictului.
Personajele sunt realizate potrivit esteticii romantice: personaje excepționale în situații excepționale,
structurate în antiteză, puternic individualizate, construite cu minuțiozitate: detalii biografice, mediu, relații
motivate psihologic sau portretizate succint. În proza romantică, toate conflictele exterioare plasează
personajele într-o relație de antiteză, cum este cuplul construit pe tiparul romantic înger-demon, doamna
Ruxanda- Alexandru Lăpușneanu.
Ca personaj eponim, Alexandru Lăpușneanu se situează în prim-planul tuturor evenimentelor
derulate pe parcursul celor patru ani din a doua domnie, interval din care scriitorul selectează doar
episoadele care servesc la conturarea unui personaj romantic. Acesta înfățișează domnitorul sângeros, care
nu reprezintă o excepție în raport cu mentalitatea epocii medievale, dar care impresionează cititorul modern,
neobișnuit cu metodele de guvernare de tip absolutist într-un stat dominat de anarhie feudală. Personaj
excepțional, acționează în situații excepționale în scena uciderii boierilor, a pedepsirii lui Moțoc, a morții
domnitorului otrăvit. Lăpușneanu este construit din contraste, având calități și defecte puternice. Este un
personaj rotund, spre deosebire de celelalte personaje plate, ,,construite în jurul unei singure idei sau calități”(E.
M. Forster). Echilibrul dintre convenția romantică și realitatea individului se realizează prin subordonarea
trăsăturilor uneia principale, dorința de putere care îi călăuzește acțiunile. Personajul este puternic
individualizat.
O scenă reprezentativă pentru construcția personajului se află în replica rostită de Lăpușneanu în
capitolul I, la întâlnirea cu boierii trimiși de domnitorul Tomșa, care solicită întoarcerea lui Alexandru
Lăpușneanu de unde a venit, pentru că „țara” nu-l vrea și nu-l iubește: „Dacă voi nu mă vreți, eu vă vreu,
răspunse Lăpușneanu, a cărui ochi scânteiră ca un fulger, și dacă voi nu mă iubiți, eu vă iubesc pre voi și voi
merge ori cu voia, ori fără voia voastră. Să mă întorc? Mai degrabă-și va întoarce Dunărea cursul îndărăpt.”.
Hotărârea implacabilă a domnitorului de a-și relua tronul și dorința sa de răzbunare față de boierii trădători
declanșează conflictul nuvelei.
O altă scena relevantă pentru evoluția eroului este masacrul boierilor, din capitolul al III-lea. Este
evidențiat spiritul tiranic al personajului și hotărârea sa, puse în practică prin guvernarea cu ajutorul terorii, prin
lichidarea posibilelor opoziții, culminând cu uciderea celor 47 de boieri la ospăț. Lăpușneanu pune în aplicare
un plan diabolic. Inteligent, îi atrage pe boieri la curte spre a-i ucide. Abil, stăpânind arta disimulării, se
folosește de momentul slujbei religioase, de vestimentația și de coroana domnească, de citate biblice plasate într-
un discurs fals, dar persuasiv. Ordonă soldaților uciderea boierilor, apoi alcătuiește el însuși piramida din capete,
în ordinea rangurilor boierești, pe care o arată cu satisfacție doamnei Ruxanda. Spunând că face un act de
dreptate, îl trimite pe Moțoc în mijlocul mulțimii revoltate. Diplomat, bun cunoscător al psihologiei umane, cu
o inteligență diabolică, reușește să manipuleze masele și boierii ori face promisiuni liniștitoare pentru ceilalți
(Moțoc, Ruxanda), aparență sub care se ascunde un plan de răzbunare. Moțoc, tipul boierului trădător, viclean,
laș și intrigant, care îl trădase pe Lăpușneanu în prima domnie, la întoarcerea acestuia pe tronul Moldovei, are o
atitudine ipocrită, îl lingușește „asemenea câinelui care în loc să muște, linge mâna care-l bate”. De asemenea,
se comportă grotesc în momentul în care încearcă să-l determine pe domn să nu-l dea mulțimii. Personajul
colectiv, mulțimea revoltată, este surprins cu finețe, gradat, în mod realist. strângerea Nemulțumiții se strâng la
7
porțile curții domnești și caută un vinovat pentru toate suferințele: „Capul lui Moțoc vrem”. Se observă
capacitatea domnitorului de manipulare și de dominare a mulțimii. El orientează mișcarea haotică a acestora spre
exprimarea unei singure dorințe, în același timp răzbunându-se pentru trădarea de odinioară a vornicului Moțoc.
Personajul central este caracterizat direct de către narator, de către alte personaje și autocaracterizare și
indirect prin fapte, limbaj, comportament, gesturi, relații cu alte personaje, atitudine, vestimentație. Prin forța sa
excepțională, domină relațiile cu celelalte personaje, în general manipulate de domnitor. Naratorul realizează
un portret fizic al domnitorului. Cu prilejul discursului de la Mitropolie, ocazie oficială pentru a descrie
vestimentația specifică epocii: ,,Purta coroana Paleologilor, şi peste dulama poloneză de catifea stacojie, avea
cabaniţa turcească.’’ . Portretul moral este realizat, în mod direct, prin epitete: ,,nenorocitul domn’’ sau prin
indicarea ipostazelor personajului: ,,vodă’’, ,,domnul’’, ,,tiranul’’, ,,bolnavul’’. Elementele de caracterizare
indirectă prin limbajul personajului se desprind din replicile acestuia, unele dintre ele figurând ca motto al
capitolelor I și al IV-lea. Răspunsul dat boierilor, ,,Dacă voi nu mă vreți, eu vă vreu…’’ a devenit o emblemă a
lui Lăpușneanu care se autodefineşte prin voinţa puternică. Ameninţarea ,,De mă voi scula, pre mulți am să
popesc și eu...” redă aluziv dorinţa de răzbunare a celui căzut. Abilitatea politică a personajului este concentrată
în celebrul răspuns despre mulțimea revoltată: „Proști, dar mulți”.
Personajul feminin interesează doar în măsura în care pune în evidență caracterul demonic, tiranic și
disimulant al domnitorului în fața unei ființe nobile, fragile și lipsite de apărare cum este doamna Ruxanda.
Personaj romantic, ea are o descendență ilustră, umbrită de un destin nefericit - orfană, lipsită de șansa de a-și
determina soarta, frustrată de iubire, de o feminitate fragilă, sensibilă, cu un caracter slab. Se observă faptul că
intrarea pe scena evenimentelor se produce într-o circumstanță care reunește tripla ei ipostază: de doamnă a
țării, de soție și de mamă. Nu acționează din propria inițiativă, ci impulsionată de amenințarea văduvei unui
boier ucis de Alexandru Lăpușneanu. Intrarea doamnei în sala tronului îi dă autorului prilejul de a
sublinia ,,îndrăzneala” femeii de a se amesteca în treburile domniei. Registrul stilistic se schimbă de la
„frumoasa mea doamnă” la „muiere nesocotită”. Lăpușneanu își reprimă cu greu impulsul de a-i pedepsi
cutezanța, dar îi promite că de „poimâine” nu va mai vedea capete tăiate și că „mâine” îi va oferi ,,un leac de
frică’’. Autorul îi rezervă însă un rol spectaculos, deși neverosimil, transformând-o în „mâna criminală din
finalul nuvelei”. Deznodământul readuce împreună cele două personaje, de data aceasta în condiții și mai
tensionate - la patru ani de la evenimentele precedente când Lăpușneanu, călugărit, în stare de inconștiență, îsi
revine și se consideră victima unui complot al doamnei Ruxanda și al mitropolitului Teofan. Replica „De mă voi
scula, pre mulți am să popesc și eu...” exprimă dorința puternică de a se răzbuna. Alexandru Lăpușneanu
amenință că îi va ucide pe toți, așa încât ea cedează presiunilor lui Spancioc și Stroici, precum și aluziilor
mitropolitului și îi dă soțului ei paharul cu otravă.
Prin urmare, Costache Negruzzi face din personajul Alexandru Lăpușneanu un adevărat tiran, ca un
avertisment adresat contemporanilor și reconstituie culoarea de epocă, în aspectul ei documentar. Nuvela
„Alexandru Lăpușneanu” ilustrează principiile ideologiei pașoptiste și ale romantismului românesc, potrivit
recomandărilor din „Introducție” la „Dacia literară”. Prima noastră nuvelă istorică este o capodoperă potrivit
criticului literar George Călinescu: „Nuvela istorică Alexandru Lăpușneanu ar fi devenit o scriere celebră ca și
Hamlet dacă literatura română ar fi avut în ajutor prestigiul unei limbi universale”.

3. Redactează un eseu în care să prezinți evoluția relației dintre două personaje dintr-o nuvelă
studiată.
Repere:
-prezentarea statutului social, psihologic, moral etc. al fiecăruia dintre personajele alese;
-evidențierea câte unei trăsături, prin două episoade/secvențe comentate;
8
-analiza a două elemente de structură, de compoziție și/sau de limbaj ale nuvelei studiate, semnificative
pentru evoluția relației dintre cele două personaje alese (de exemplu: acțiune, conflict, modalități de
caracterizare, relații temporale și spațiale, incipit, final, tehnici narative, instanțe ale comunicării narative,
registre stilistice, limbaj etc.).

Planul eseului:
-încadrarea autorului în perioada pașoptistă;
-apartenența textului la nuvela:
● romantică;

● istorică;
-tema: evocarea celei de-a doua domnii a lui Alexandru Lăpușneanu
(1564–1569);
-titlul;
-cronotopul;
-compoziția clasică: patru capitole, care poartă câte un motto cu rol
rezumativ;
-conflictele:
● principal, politic: lupta pentru putere între domnitor și boieri;

● secundar, între domnitor și Moțoc;

● social, între boier și popor; între domnitor și boierii Spancioc și Stroici;

● familial, între Alexandru Lăpușneanu și doamna Ruxanda;

● interior;
-acțiunea;
-personajele: complexe, romantice;
-Alexandru Lăpușneanu:
● statutul social, psihologic, moral al personajului;

● trăsături;

● modalități de caracterizare;
-Ruxanda:
● statutul social, psihologic, moral al personajului;

● trăsături;
-două scene reprezentative pentru evoluția relației dintre cele două
personaje alese:
● intrarea doamnei în sala tronului;

● deznodământul;
-concluzii.

9
3. Dacia literară și întreaga mișcare pașoptistă au meritul de a fi pus bazele modernizării culturii românești,
într-o epocă în care întreaga Europă era animată de schimbări pe toate planurile vieții sociale. Principala
trăsătură a literaturii pașoptiste constă în coexistența curentelor literare, nu numai în opera aceluiași scriitor, dar
chiar în aceeași creație.
Prima nuvelă istorică din literatura română, aparține prozei romantice, fiind publicată în perioada
pașoptistă, chiar în primul număr al revistei „Dacia literară”, din 1840. Costache Negruzzi s-a inspirat din
istoria națională, potrivit recomandărilor formulate de Mihail Kogălniceanu în manifestul literar al
romantismului românesc, articolul-program intitulat „Introducție”.
,,Alexandru Lăpușneanu” este o nuvelă, deoarece beneficiază de un fir narativ central, o construcție
epică riguroasă și un conflict concentrat, focalizat pe evoluția personajului principal, puternic
individualizat.
Textul își susține apartenența la nuvela romantică prin tema de inspirație istorică, personaje
excepționale în situații excepționale, construite în antiteză, culoarea epocii în descrieri cu valoare
documentară, gesturi spectaculoase și replici devenite celebre.
Tematic, se încadrează în categoria nuvelei istorice prin inspirația din Evul Mediu moldovenesc în ceea ce
privește tema, subiectul, personajele și specificul epocii prezentate: mentalități, comportamente, relații
sociale, obiceiuri, vestimentație. Aceasta este o specie literară cultivată de romantici.
Tema este reprezentată de evocarea celei de-a doua domnii a lui Alexandru Lăpușneanu (1564–1569).
Autorul se raportează la realitățile social-politice din Moldova secolului al XVI-lea, evidențiind lupta pentru
impunerea autorității domnești și consecințele deținerii puterii de către un domnitor crud.
Titlul evidențiază personalitatea puternică a personajului principal, excepțional prin hotărârea și
cruzimea sa.
Timpul și spațiul acțiunii sunt precizate și conferă verosimilitate narațiunii. Nuvela începe cu întoarcerea
lui Alexandru Lăpușneanu pe tronul Moldovei, în anul 1564, acțiunea desfășurându-se apoi la curtea
domnească și la Mitropolie. Ultimul capitol redă moartea domnitorului, câțiva ani mai târziu, în cetatea
Hotinului. Narațiunea romantică se desfășoară cronologic, prin înlănțuirea secvențelor narative și a
episoadelor.
Echilibrul compozițional clasic este realizat prin organizarea textului narativ în patru capitole care
fixează momentele subiectului. Acestea poartă câte un motto cu rol rezumativ, fiind replici importante rostite
de personaje: capitolul I (expozițiunea și intriga) – „Dacă voi nu mă vreți , eu vă vreu…”; capitolul al II-lea
(desfășurarea acțiunii) – „Ai să dai samă, doamnă!”; capitolul al III-lea (punctul culminant) – „Capul lui
Moțoc vrem..”; capitolul al IV-lea (deznodământul) – „De mă voi scula, pre mulți am să popesc și eu…”.
Conflictele pun în lumină eroul. Conflictul principal, politic, relevă lupta pentru putere între domnitor
și boieri. Conflictul secundar, dintre domnitor și Moțoc, boierul care-l trădase în prima domnie, se
declanșează în primul capitol și se încheie în capitolul al III-lea. Conflictul social, între boier și popor, este
limitat la revolta mulțimii din capitolul al III-lea, iar cel între domnitor și boierii Spancioc și Stroici se rezolvă
în capitolul al IV-lea. Contrastul dintre Alexandru Lăpușneanu și doamna Ruxanda, evidențiat în capitolul
al II-lea, plasează personajele într-o relație de antiteză, specific romantică.
*Acțiunea nuvelei este pusă pe seama unor personaje ale căror caractere puternice se dezvăluie în evoluția
gradată a conflictului.
Personajele sunt realizate potrivit esteticii romantice: personaje excepționale în situații excepționale,
structurate în antiteză, puternic individualizate, construite cu minuțiozitate: detalii biografice, mediu, relații
motivate psihologic sau portretizate succint. În proza romantică, toate conflictele exterioare plasează
personajele într-o relație de antiteză, cum este cuplul construit pe tiparul romantic înger-demon, doamna
Ruxanda- Alexandru Lăpușneanu.
Ca personaj eponim, Alexandru Lăpușneanu se situează în prim-planul tuturor evenimentelor
derulate pe parcursul celor patru ani din a doua domnie, interval din care scriitorul selectează doar
episoadele care servesc la conturarea unui personaj romantic. Acesta înfățișează domnitorul sângeros, care
nu reprezintă o excepție în raport cu mentalitatea epocii medievale, dar care impresionează cititorul modern,
neobișnuit cu metodele de guvernare de tip absolutist într-un stat dominat de anarhie feudală. Personaj
excepțional, acționează în situații excepționale în scena uciderii boierilor, a pedepsirii lui Moțoc, a morții
domnitorului otrăvit. Lăpușneanu este construit din contraste, având calități și defecte puternice. Este un
personaj rotund, spre deosebire de celelalte personaje plate, ,,construite în jurul unei singure idei sau calități”(E.
M. Forster). Echilibrul dintre convenția romantică și realitatea individului se realizează prin subordonarea

10
trăsăturilor uneia principale, dorința de putere care îi călăuzește acțiunile. Personajul este puternic
individualizat.
Personajul central este caracterizat direct de către narator, de către alte personaje și autocaracterizare și
indirect prin fapte, limbaj, comportament, gesturi, relații cu alte personaje, atitudine, vestimentație. Prin forța sa
excepțională, domină relațiile cu celelalte personaje, în general manipulate de domnitor. Naratorul realizează
un portret fizic al domnitorului. Cu prilejul discursului de la Mitropolie, ocazie oficială pentru a descrie
vestimentația specifică epocii: ,,Purta coroana Paleologilor, şi peste dulama poloneză de catifea stacojie, avea
cabaniţa turcească.’’ . Portretul moral este realizat, în mod direct, prin epitete: ,,nenorocitul domn’’ sau prin
indicarea ipostazelor personajului: ,,vodă’’, ,,domnul’’, ,,tiranul’’, ,,bolnavul’’. Elementele de caracterizare
indirectă prin limbajul personajului se desprind din replicile acestuia, unele dintre ele figurând ca motto al
capitolelor I și al IV-lea. Răspunsul dat boierilor, ,,Dacă voi nu mă vreți, eu vă vreu…’’ a devenit o emblemă a
lui Lăpușneanu care se autodefineşte prin voinţa puternică. Ameninţarea ,,De mă voi scula, pre mulți am să
popesc și eu...” redă aluziv dorinţa de răzbunare a celui căzut. Abilitatea politică a personajului este concentrată
în celebrul răspuns despre mulțimea revoltată: „Proști, dar mulți”.
În ceea ce privește personajul feminin, se observă faptul că biografia sa se construiește abia în capitolul al
II-lea, având ca motto replica: „Ai să dai samă, doamnă!”. Fiică a lui Petru Rareș, Ruxanda rămâne orfană la o
vârstă fragedă și crește sub protecția fraților ei, Iliaș și Ștefan. Primul ajunge la domnie pentru o perioadă scurtă,
după care pleacă la Constantinopol și se convertește la mahomedanism. Ștefan conduce țara mai rău decât Iliaș și
tocmai de aceea atrage mânia boierilor care îl ucid. Rămasă ultima descendentă a lui Petru Rareș, Ruxanda
devine un pion al jocurilor politice, fapt ce atrage căsătoria cu Alexandru Lăpușneanu. Biografia ei insistă asupra
acelor aspecte ce conturează un personaj romantic: descendența ilustră, umbrită de un destin nefericit,
orfană, lipsită de șansa de a-și determina soarta și, mai presus de orice, frustrată de iubire. Feminitatea
fragilă, sensibilitatea, caracterul slab, lipsa de participare la viața cetății, toate acestea sunt clișee ale prozei
romantice, dar și trăsături care evidențiază statutul femeii în Evul Mediu.
Intrarea domniței pe scena evenimentelor se produce într-o circumstanță care reunește tripla ei ipostază: de
doamnă a țării, de soție și de mamă. Nu acționează din propria inițiativă, ci impulsionată de amenințarea
văduvei unui boier ucis de Alexandru Lăpușneanu. Intrarea doamnei în sala tronului este o scenă relevantă
pentru evoluția relației dintre cele două personaje, deoarece îi dă autorului prilejul de a
sublinia ,,îndrăzneala” femeii de a se amesteca în treburile domniei. Registrul stilistic se schimbă de la
„frumoasa mea doamnă” la „muiere nesocotită”. Lăpușneanu își reprimă cu greu impulsul de a-i pedepsi
cutezanța, dar îi promite că de „poimâine” nu va mai vedea capete tăiate și că „mâine” îi va oferi ,,un leac de
frică’’.
Autorul îi rezervă însă un rol spectaculos, deși neverosimil, transformând-o în „mâna criminală din finalul
nuvelei”. Deznodământul readuce împreună cele două personaje, de data aceasta în condiții și mai tensionate
- la patru ani de la evenimentele precedente când Lăpușneanu, călugărit, în stare de inconștiență, îsi revine și se
consideră victima unui complot al doamnei Ruxanda și al mitropolitului Teofan. Replica „De mă voi scula, pre
mulți am să popesc și eu...” exprimă dorința puternică de a se răzbuna. Alexandru Lăpușneanu amenință că îi va
ucide pe toți, așa încât ea cedează presiunilor lui Spancioc și Stroici, precum și aluziilor mitropolitului și îi dă
soțului ei paharul cu otravă.
Prin urmare, cuplul Alexandru Lăpușneanu-doamna Ruxanda este construit pe antiteza romantică
demonic-angelic. Relația celor doi nu interesează autorul decât în măsura în care luminează din alt unghi
caracterul demonic, tiranic și disimulant al domnitorului în fața unei ființe nobile, fragile și lipsite de
apărare cum este doamna Ruxanda. Acesta face din personajul Alexandru Lăpușneanu un adevărat tiran, ca
un avertisment adresat contemporanilor și reconstituie culoarea de epocă, în aspectul ei documentar.

11
 ● capitolul I cuprinde:

⮚ expozițiunea:

✔ întoarcerea lui Alexandru Lăpușneanu la tronul Moldovei, în 1564, în fruntea unei armate
turcești
✔ și întâlnirea cu solia formată din cei patru boieri trimiși de domnitorul Tomșa: Veveriță,
Moțoc, Spancioc, Stroici;
⮚ și intriga:

✔ hotărârea domnitorului de a-și relua tronul

✔ și dorința sa de răzbunare față de boierii trădători);

● capitolul al II-lea corespunde, ca moment al subiectului, desfășurării acțiunii și cuprinde

⮚ întâmplări declanșate de revenirea la tron a lui Alexandru Lăpușneanu:

✔ fuga lui Tomșa în Muntenia,

✔ incendierea cetăților Moldovei,

✔ desființarea armatei pământene,

✔ confiscarea averilor boierești,

✔ uciderea unor boieri,

✔ fapte urmate

❖ de intervenția doamnei Ruxanda pe lângă domnitor pentru a înceta cu

omorurile
❖ și de promisiunea pe care acesta i-o face;

-capitolul al III-lea, punctul culminant, conține mai multe scene romantice, prin caracterul excepțional:
● discursul domnitorului la slujba religioasă de la Mitropolie,

● ospățul de la palat și uciderea celor 47 de boieri,

● omorârea lui Moțoc de către mulțimea revoltată

● și „leacul de frică” pentru doamna Ruxanda;

-în capitolul al IV-lea este înfățișat deznodământul, moartea tiranului prin otrăvire:
● după patru ani de la cumplitele evenimente, Alexandru Lăpușneanu se retrage în Cetatea Hotinului;

12
 ● bolnav de friguri, domnitorul este călugărit după obiceiul vremii;

● deoarece, în momentul în care își revine, amenință să-i ucidă pe toți, doamna Ruxanda acceptă sfatul
boierilor de a-l otrăvi.

Aspecte teoretice
Nuvela:
-specie a genului epic, de întindere medie;
-cu un fir narativ central, o construcție epică riguroasă;
-un conflict concentrat, focalizat pe evoluția personajului principal, puternic individualizat.

ROMANTISMUL - mişcare literară şi artistică (apărută la sfârşitul secolului al XVIII-lea și dezvoltată în prima jumătate
a secolului al XIX-lea, în Europa),
- se manifestă ca reacţie de respingere a rigorilor clasicismului, a regulilor sale rigide;
- propune:
● libera expresie a sensibilităţii,

● cultul eului,

● înnoirea limbajului şi, implicit, modificarea discursului literar;

- se caracterizează prin:
● triumful sentimentului asupra raţiunii, al imaginaţiei asupra logicii;

● cultivarea fantasticului, punând accentul pe imaginar;

● preferința pentru spaţiile exotice, încărcate de mister,

● cultul pentru lumea mitică a creaţiilor populare;

● interesul pentru pitoresc;

● evocarea naturii ca o stare de spirit sau transformarea ei in cadrul sugestiv al naraţiunii;

● descrierea unui peisaj nocturn, misterios,

● mediu întunecat, brutal sau idealizat, depărtări fascinante, ţinuturi stranii;

● fiinţa umană este văzută ca o natură problematică; aceasta apare în complexitatea ei antinomică,
sfâşiată de patimi, marcată de întâmplări neprevăzute sau inserţii ale hazardului, naturi rare, stranii;
● personajele romantice:

⮚ sunt naturi demonice;

⮚ predomină tiparul eroului excepţional surprins în împrejurări excepţionale;

● mediile sociale descrise sunt diverse şi contrastante, fiind înfăţişate inclusiv periferia sordidă şi
lumea celor umili;
● antiteza este procedeul artistic fundamental, atât în construcţia personajelor, a destinelor, cât
şi în ilustrarea stărilor sufleteşti contradictorii;

- din punct de vedere stilistic, limba literară se îmbogăţeşte cu valorificarea tuturor registrelor lingvistice:
● popular,

● regional,

● arhaic,

13
 ● oral;
- speciile noi sunt: elegia, meditaţia, drama, nuvela istorică;
- stilul romantic este exaltat, retoric şi pitoresc, susţinut de antiteză şi hiperbolă, în acord cu pasiunile şi trăirile
intense ale poetului sau cu amploarea/profunzimea conflictului dintre personaje.
În concluzie:

Clasicismul Romantismul

-obiectiv; -subiectiv;

-cultivă echilibrul, unitatea; -promovează stările conflictuale, fragmentul, dedublarea;

-urmărește tipicul; -este interesat de ceea ce este particular, individual, original;

-insistă pe rațiune; -pune accentul pe sensibilitate;

-este dominat de lirism, de intenția stabilirii unei comunicări directe

între lumea între lumea exterioară și cea interioară;

-se întemeiază pe mimesis; -este condus de fantezie și imaginație

REALISMUL:
-amplă mișcare literară antiromantică, apărută în Franța, la jumatatea secolului al XIX-lea, având prelungiri în
secolul al XX-lea;
- principalele trăsături ale curentului sunt :
● lipsa idealizării trecutului,

● atitudinea critică față de societate,

● stilul solemn și impersonal,

● preocuparea pentru social,

● obiectivitatea descrierii,

● precizia spațio-temporală,

● personaje tipice pentru o categorie socială;

● tehnica detaliului cu valoare conotativă,

● preferința pentru proza heterodiegetică (perspectiva narativă obiectivă = narator distinct de

personaj, narațiune la persoana a III-a).

14
15