Sunteți pe pagina 1din 2

Tu știi care sunt cheltuielile deductibile pentru afacerea ta?

http://www.contabilitate-timis.ro/tu-stii-care-sunt-cheltuielile-deductibile-pentru-afacerea-ta/

În conformitate cu art.25 alin (1) din Legea nr.227/2015 privind Codul fiscal, sunt considerate
cheltuieli deductibile cheltuielile efectuate în scopul desfășurării activității economice, inclusiv cele
reglementate prin acte normative în vigoare, precum și taxele de înscriere, cotizațiile și
contribuțiile datorate către camerele de comerț și industrie, organizațiile patronale și organizațiile
sindicale.

Pentru a putea fi însă deduse, cheltuielile efectuate în scopul desfășurării activității independente
trebuie să îndeplinească anumite criterii generale, în funcție de natura acestora. Astfel, cheltuielile
trebuie să fie efectuate în cadrul activităţilor desfăşurate și justificate prin documente. Cât despre
celelalte condiții ce trebuie îndeplinite, Codul fiscal ne impune:

 să fie cuprinse în cheltuielile exercițiului financiar al anului în cursul căruia au fost plătite;
 să respecte regulile privind amortizarea;
 să fie efectuate în scopul desfăşurării activităţii şi reglementate prin acte normative în
vigoare;
 să reprezinte preţul de cumpărare sau valoarea stabilită prin expertiză tehnică la data
dobândirii, după caz, pentru activele neamortizabile, cheltuielile deductibile fiind
înregistrate la momentul înstrăinarii acestora;

1. Cheltuieli integral deductibile:

 cheltuielile cu achizitionarea de materii prime, materiale consumabile, obiecte de


inventar și mărfuri;
 cheltuielile cu lucrările executate și serviciile prestate de terti (pe lângă factură și contract,
pentru a fi deductibile serviciile trebuie să fie justificate și din punct de vedere
al prestării efective printr-o documentație corespunzătoare (situații de lucrări, rapoarte de
lucru etc.) și prin prisma activităților desfășurate de societate);
 cheltuielile cu chiria aferentă spațiului în care se desfășoară activitatea,
cea aferentă utilajelor și altor instalații utilizate în desfășurarea activității, în baza unui
contract de închiriere;
 cheltuielile de reclamă și publicitate efectuate în scopul popularizării firmei, produselor sau
serviciilor, precum și costurile asociate producerii materialelor necesare pentru difuzarea
mesajelor publicitare;
 cheltuielile pentru marketing, studiul pieței, promovarea pe piețele existente sau noi,
participarea la târguri și expoziții, la misiuni de afaceri, editarea de materiale informative
proprii;
 cheltuielile dobânzilor aferente creditelor bancare;
 cheltuielile cu comisioanele și cu alte servicii bancare;
 cheltuielile poștale și taxele de telecomunicații;
 cheltuielile cu energia și apa;
 cheltuielile de transport și de cazare în țară și în străinătate și pentru alte PF în condițiile în
care cheltuielile respective sunt efectuate în legătură cu lucrări executate sau servicii prestate
de acestea în scopul desfășurării activității economice a contribuabilului;
 cheltuielile cu impozitele, taxele, altele decât impozitul pe venit;
 cheltuielile cu primele de asigurare pentru asigurarea de riscuri profesionale;
 valoarea rămasă neamortizată a bunurilor și drepturilor amortizabile înstrăinate,
determinată prin deducerea din prețul de cumpărare a amortizării incluse pe costuri în
cursul exploatării și limitată la nivelul venitului realizat din înstrăinare;
 cheltuielile efectuate de utilizator, reprezentând chiria/rata de leasing în cazul
leasingului operațional, respectiv cheltuielile cu amortizarea și dobânzile în cazul leasingului
financiar, stabilite în conformitate cu reglementările în materie privind operațiunile de
leasing și societățile de leasing;
 cheltuielile pentru pregătirea profesională și perfecționarea contribuabilului și
a salariaților acestuia;
 cheltuielile efectuate pentru securitate și sănătate în muncă;
 cheltuielile ocazionate de participarea la congrese și alte întruniri cu caracter profesional;
 cheltuielile cu funcționarea și întreținerea aferente bunurilor imobile care fac obiectul unui
contract de comodat, potrivit înțelegerii din contract, pentru partea aferentă utilizării în
scopul afacerii;
 cheltuielile efectuate pentru organizarea și desfășurarea învățământului profesional și
tehnic, în conformitate cu reglementările legale din domeniul educației naționale,
cu excepția cheltuielilor cu amortizarea care sunt deductibile conform art. 28 din Codul fiscal;
 alte cheltuieli efectuate în scopul realizării veniturilor.

ATENȚIE! Pentru a deduce la calculul profitului impozabil cheltuielile cu serviciile de


management, consultanța, asistența sau alte prestări de servicii trebuie îndeplinite mai
multe condiții cumulative, și anume serviciile trebuie să fie efectiv prestate și să fie necesare prin
specificul activităților desfășurate, să fie executate în baza unui contract încheiat între părți și
să fie justificate prin situații de lucrări, procese-verbale de recepție, rapoarte de lucru, studii de
fezabilitate, de piață sau orice alte materiale corespunzătoare.

2.Este important de știut că legiuitorul acordă facilități fiscale, prin care societățile au dreptul
să deducă limitat unele cheltuieli, dintre care amintim doar:

 cheltuielile de protocol în limita unei cote de 2% aplicată asupra profitului contabil la care se
adaugă cheltuielile cu impozitul pe profit și cheltuielile de protocol. În cadrul cheltuielilor de
protocol se includ și cheltuielile înregistrate cu TVA colectată, pentru cadourile oferite de
contribuabil, cu valoare mai mare de 100 lei;
 cheltuielile sociale, în limita unei cote de până la 5%, aplicată asupra valorii cheltuielilor cu
salariile personalului;
 amortizarea, în limita prevăzută la art. 28;
 50% din cheltuielile aferente vehiculelor rutiere motorizate care nu sunt utilizate exclusiv în
scopul activității economice, cu o masă totală maximă autorizată care
să nu depășească 3.500 kg și care să nu aibă mai mult de 9 scaune de pasageri, incluzând și
scaunul șoferului, aflate în proprietatea sau în folosința contribuabilului.

S-ar putea să vă placă și