Excepţiile de fond

Secţiunea I. Excepţiile privind condiţiile de exerciţiu ale acţiunii civile

Acţiunea civilă reprezintă ansamblul mijloacelor procedurale, prin care în cadrul

procesului civil, se asigură protecţia dreptului subiectiv civil, ori a unor interese civile
ocrotite de lege.

Elementele acţiunii civile sunt părţile (cel care se pretinde titularul dreptului subiectiv
şi cel care a tulburat exerciţiul normal al acestui drept), obiectul ( protecţia respectivului
drept sau interes) şi cauza ( este vorba de causa petendi, adică scopul spre care se
îndreaptă voinţa celui ce reclamă sau se apără şi nu causa debendi, adică temeiul juridic
al dreptului invocat).
Pentru a exercita o acţiune (avem în vedere toate formele procedurale ce intră în
conţinutul acţiunii : cererea de chemare în judecată, excepţie, măsură asiguratorie, cale
de atac, executare silită), cel care recurge la ea trebuie să afirme existenţa unui drept şi
să justifice interesul de a apela la serviciul justiţiei. Toate părţile vor trebui însă să aibă
capacităţile şi calitatea procesuală de a sta în proces.

1. Excepţia de prematuritate a dreptului/interesului

Prin drept subiectiv civil înţelegem posibilitatea recunoscută de legea civilă subiectului
activ de a avea o anumită conduită în raport cu dreptul său, de a pretinde o conduită
corespunzătoare de la subiectul pasiv şi de a apela la forţa coercitivă a statului în caz
de nevoie.
Explicaţii :Dreptul subiectiv civil/interesul legitim trebuie să fie recunoscut şi ocrotit
de lege, să fie exercitat cu bună credinţă şi în limitele sale externe (materiale şi juridice)
şi interne (potrivit cu scopul economic şi social), să fie actual (numai pentru acţiunile
în realizare, nu şi cele în constatare).
La sfârşitul judecăţii, deci după dezbateri contradictorii, dacă se constată că reclamantul
nu justifică un drept sau acesta nu îndeplineşte cerinţele de mai sus, cererea va fi
respinsă.
Dacă dreptul nu este actual, se va ridica excepţia de prematuritate.
Caracteristici : Excepţia de prematuritate a dreptului/ interesului este o excepţie de
fond, absolută şi peremptorie.
Cel care a ridicat-o, invocă faptul că dreptul este supus unui termen sau condiţii
suspensive.
Soluţionare : După punerea în discuţia părţilor, excepţia se soluţionează potrivit
regulilor generale. Dacă se admite, cererea va fi respinsă ca prematură, f ără a se mai
intra în cercetarea fondului. Desigur, reclamantul va putea reitera cererea sa în
momentul în care s-a împlinit termenul sau condiţia.
În doctrină s-a conturat opinia că, dacă la punerea în mişcare a acţiunii obligaţia nu
devenise exigibilă, pârâtul poate invoca prematuritatea cererii şi cere respingerea ei
chiar dacă termenul ar fi foarte apropiat sau condiţia ar fi pe punctul de a se împlini.
Dar dacă în momentul în care se pune problema prematurităţii, obligaţia a devenit
exigibilă, cererea reclamantului nu ar mai putea fi respinsă ca prematură.
De asemenea, acţiunea nu ar putea fi respinsă dacă pârâtul nu a invocat excepţia
prematurităţii, în cazul în care dreptul era afectat de termen, şi a acceptat discuţii asupra
fondului!
Este de observat că drepturile neactuale nu sunt cu totul lipsite de protecţie juridică,
deoarece creditorul poate cere anumite măsuri de asigurare ori conservare, poate
proceda la o asigurare a dovezilor sau poate introduce o acţiune, provenită în baza art.
110 c.pr.civ. care stabileşte şi excepţii de la regula actualităţii dreptului.

2. Excepţia lipsei de interes

Explicaţii : Prin interes înţelegem practic folosul material sau moral pe care-l urmăreşte
cel ce porneşte acţiunea sau săvârşeşte un act procedural.
Interesul trebuie să fie legitim ( în legătură cu pretenţia formulată), personal şi direct
(folosul practic trebuie să-l vizeze pe cel care recurge la forma procedurală), născut şi
actual (partea s-ar expune la un prejudiciu dacă nu ar recurge în acel moment la acţiune).
De regulă, dacă dreptul pretins este actul şi interesul este născut şi actual, totuşi este
posibil acest lucru şi când dreptul nu este actual : în cazul acţiunilor prev. de art. 110
c.pr.civ., în cazul asigurării dovezilor (art. 235 alin. l ) şi în ipoteza cererilor în
constatare (art. 111).
Caracteristici :Excepţia lipsei de interes vizează fie inexistenţa interesului, fie cazul în
care interesul nu îndeplineşte cerinţele de mai sus. Ea este de fond absolută şi
peremptorie şi poate fi invocată şi de procuror sau instanţă din oficiu.
Soluţionare : Dacă interesul nu este născut şi actual, cererea se respinge ca prematură,
existând posibilitatea reiterării ei în momentul în care interesul va fi născut şi actual.
În celelalte cazuri, cererea va fi respinsă ca lipsită de interes, fără a mai fi cercetată în
fond (ex. invocarea de către partea legal citată a nulităţii pentru neînmânarea citaţiei
părţii adverse cu cel puţin 5 zile înainte de termenul de judecată, exercitarea recursului
de cel care a câştigat procesul, introducerea unei contestaţii în anulare pe motiv că
partea adversă nu a fost legal citată la termenul când a avut loc judecata, cererea prin
care creditorul recunoaşte aducerea unor bunuri în patrimoniul debitorului său deşi
acesta este solvabil, etc.).

3. Excepţia lipsei capacităţii procesuale

Explicaţii : Capacitatea procesuală reprezintă aplicarea pe plan procesual a capacităţii

civile.
a. – Capacitatea procesuală de folosinţă constă în aptitudinea unei
persoane de a avea drepturi şi obligaţii pe plan procesual. Pentru
persoanele fizice, aceasta începe la naşterea lor şi încetează la moartea
lor. Ea este egală şi generală pentru toţi. Nimeni nu poate fi lipsit în
totalitate de această capacitate, doar în cazurile expres prevăzute de lege
pentru îngrădirea cap. civile de folosinţă, persoana fizică nu va avea nici
capacitatea procesuală de folosinţă.
 Pentru persoanele juridice, aceasta începe de la data înregistrării lor, iar
pentru persoanele juridice, nesupuse înregistrării, de la data îndeplinirii
cerinţei prevăzute de lege (art. 33 şi 28 din Decretul 31/1954) şi încetează
prin comasare, divizare totală sau dizolvare 8 la încheierea operaţiunilor de
lichidare). Specific este principiul specialităţii capacităţii de folosinţă,
persoanele juridice neputând avea decât drepturi şi asuma obligaţii care
corespund scopului ei (art. 34 din Decretul 31/1954).
b. – Capacitatea procesuală de exerciţiu constă în aptitudinea unei
persoane de a-şi valorifica singură drepturile procesuale şi de a-şi îndeplini
singură obligaţiile personale, deci de a sta în judecată.. Din acest punct de
vedere persoanele fizice sunt de 3 categorii :
- cu capacitatea deplină de exerciţiu : Au această capacitate şi pot sta
singuri în proces cei care au împlinit vârsta de 18 ani 8art. 8 din Decretul
31/1954), respectiv minora de 16 ani sau 15 ani care s-a căsătorit (art. 8 din
Decretul 31/1954, coroborat cu art-4 c.fam. ). Ea va înceta prin deces,
punere sub interdicţie judecătorească sau în cazul anulării căsătoriei care
intervine înainte ca femeia să împlinească 18 ani.;
- fără capacitate de exerciţiu : intră în această categorie minorii sub 14 ani
şi interzişii judecătoreşti (art. 11 din Decretul 31/1954). Ei nu pot sta
personal în proces ci numai prin reprezentanţii legali : pentru minori-
părintele, iar în lipsă tutorele, pentru interzişi – tutorele, iar până la numire-
curatorul provizoriu. De asemenea, când nu există reprezen tant legal şi
cauza trebuie soluţionată urgent, la cererea părţii interesate se va numi de
către autoritatea tutelară, un curator special care să-l reprezinte pe incapabil
până la numirea reprezentantului legal (art. 44 c.pr.civ.) S-a decis că se
impune numirea unui curator şi când există contrarietate de interese între
reprezentant şi cel reprezentat 8 de exemplu partaj între minor şi părinţi).
Aşadar, va fi citat numai reprezentantul. Dacă minorul împlineşte 14 ani în
cursul procesului el va fi citat iar reprezentarea se transformă în asistenţă.
- cu capacitatea de exerciţiu restrânsă : Este vorba de minorii de 14-18 ani
(art. 9 din Decretul 31/1954)care vor fi citaţi şi vor sta personal în proces,
dar asistaţi de ocrotitorii legali- părinţi, iar în lipsă de tutore, ce vor trebui şi
ei citaţi şi să semneze alături de minor orice act procedural 8excepţie :
litigiile ce izvorăsc din contractul de muncă ).
Indiferent dacă este vorba de incapabil deplin sau retras, dacă urmează a fi
făcute acte procedurale de dispoziţie (renunţarea la judecată sau la dr.
subiectiv, renunţarea la o cale de atac sau retragerea ei, achiesarea,
tranzacţia ), este nevoie de autorizarea (încuviinţarea prealabilă) specială a
autorităţii tutelare. Nici chiar cu această autorizare nu este posibilă
renunţarea la judecată în cazul acţiunilor pentru stabilirea paternităţii din
afara căsătoriei (C. S. J. - S. C. Dec.74/1990).
Pentru persoanele juridice capacitatea de exerciţiu se dobândeşte de la data
înfiinţării şi se sfârşeşte odată cu încetarea persoanei juridice, fiind
guvernată de principiul specializării. Ea se exercită prin organele sale direct
sau prin jurisconsult, actele astfel făcute, în limitele puterilor conferite
acestor persoane, fiind actele persoanelor juridice înseşi (art. 35 din Decretul
31/1954).
Asociaţiile sau societăţile fără personalitate juridică pot sta în judecată ca
parte, dacă au organe proprii de conducere (art. 41 alin. 2 c.pr.civ.).
Caracteristici : a. – Actele de procedură făcute de o persoană fizică sau juridică fără
capacitate de folosinţă sunt lovite de nulitate absolută. Excepţia lipsei capacităţii
procesuale de folosinţă este o excepţie de fond, absolută şi peremptorie. Ea poate fi
ridicată de oricare dintre părţi, de procuror sau de instanţă din oficiu , în tot cursul
procesului.
b. - Actele de procedură îndeplinite de cel ce nu are exerciţiul drepturilor procedurale
(art. 43 alin. 2 ) sau de cel care nu a fost asistat de ocrotitorul legal sunt anulabile.
Excepţia lipsei capacităţii de exerciţiu (care vizează nerespectarea dispoziţiilor cu
privire la reprezentare sau la asistenţă) este o excepţie de fond (deşi c.pr. civ. o include
printre cele de procedură), absolută şi peremptorie, putând fi invocată în orice stare a
pricinii (art. 43 alin. 1), chiar de către adversar. Dacă împuterniciţii legali nu-şi justifică
calitatea (prin înscrisuri doveditoare) se va invoca excepţia lipsei dovezii calităţii de
reprezentant (art. 161 ).

Soluţionare :
- a. Dacă excepţia se admite, cererea se va respinge, ca şi în cazul lipsei
dreptului subiectiv, ca fiind introdusă de/împotriva unei persoane fără
capacitate de folosinţă;
- b. În cazul celălalt, actul este anulabil, astfel încât lipsa de capacitate poate
fi împlinită în instanţă până la termenul acordat facultativ în acest scop
(pentru introducerea în cauză a împuterniciţilor) când reprezentantul sau
ocrotitorul legal va ratifica actul, total sau parţial (art. 161 alin. 1 şi art. 43
alin. 2 ) Dacă lipsurile nu se împlinesc în termenul acordat, cererea se va
anula prin hotărâre(art. 161 alin. 2 ).

4. Excepţia lipsei calităţii procesuale

Explicaţii : Îndreptăţirea de a figura într-un proces ca reclamant sau pârât se

numeşte calitate procesuală. Au această calitate titularului dreptului în raportul
juridic dedus judecăţii (calitate procesuală activă ), respectiv cel obligat în acelaşi
raport ( calitate procesuală pasivă ) dar şi procurorul 8art. 45 c.pr.civ.), autoritatea
tutelară (art. 44 alin. 1, 109, 143, 151 c.fam.), terţii intervenienţi (art. 49 -64 c.
pr.civ.) .
Caracteristici : Atât calitatea procesuală activă, cât şi cea pasivă trebuiesc
justificate de către reclamant prin indicarea motivelor de fapt şi de drept şi a
obiectului pretenţiei sale, iar instanţa este obligată să le verifice, fie înainte de
începerea dezbaterilor, dacă acest lucru este posibil 8de regulă în cazul cererilor
reale numai dacă se invocă lipsa calităţii procesuale pasive) fie în cadrul
dezbaterilor asupra fondului dreptului ( de exemplu, dacă se invocă excepţia lipsei
calităţii procesuale active în cazul cererilor reale).
Excepţia lipsei calităţii procesuale este o excepţie de fond, absolută şi peremptorie.
Ea poate fi invocată în orice stare a procesului, de către partea interesată, de
procuror sau de instanţă din oficiu.
Soluţionare : Dacă excepţia este neîntemeiată ea se va respinge prin încheiere,
atacabilă numai odată cu fondul. Dacă excepţia este admisă, instanţa va da o
hotărâre prin care va respinge acţiunea ca fiind introdusă de/împotriva unei
persoane lipsite de calitate. Când într-o acţiune reală se invocă lipsa calităţii
procesuale active, iar instanţa după ce a unit excepţia cu fondul, constată că dreptul
există dar, reclamantul nu este titularul dreptului real, nu va respinge acţiunea ca
nefondată, ci ca fiind introdusă de o persoană fără calitate. Dacă procesul a fost
pornit de o persoană fără calitate, procesul va putea fi redeschis de persoana care
justifică această calitate.

Dacă acţiunea a fost respinsă pentru lipsa calităţii procesuale pasive, reclamantul
va putea porni din nou procesul, chemând în judecată o persoană care are calitate.
Însă, în cazul acţiunilor reale, pârâtul va putea arăta până la prima zi de înfăţişare
pe adevăratul titular al dreptului şi, dacă acesta recunoaşte susţinerile pârâtu lui iar
reclamantul consimte, va lua locul pârâtului, care va fi scos din judecată ; dacă terţul
nu se înfăţişează sau tăgăduieşte arătările pârâtului, el va dobândi calitatea de
intervenient principal şi hotărârea îi va fi opozabilă (art. 64-66 c.pr.civ.).

Secţiunea II. Excepţia puterii de lucru judecat (art. 1201 c.civ., art. 166
c.pr.civ.)

Explicaţii : Cel mai important efect al unei hotărâri judecătoreşti este puterea
(autoritatea ) de lucru judecat care se bazează pe adevărul stabilit de instanţă (res
iudicata pro verite habetur) şi care este menită să evite contrazicerile între două
hotărâri judecătoreşti. Conform art. 1201 c.pr.civ. puterea de lucru judecat implică
o triplă identitate de elemente ale celor două procese :
• De părţi : se are în vedere participarea în ambele procese ale aceloraşi
persoane (fie că au stat în nume propriu, fie prin reprezentant – puterea
lucrului judecat nu operează însă faţă de reprezentant, căci nu este parte –
chiar dacă calităţile lor procesuale sunt inversate. Sunt părţi, chiar dacă nu
au figurat în instanţă şi : succesorii legali universali şi cei cu titlu universal,
creditorii chirografari (reprezentaţi de datornic în gestiunea patrimoniului
său, sub rezerva acţiunii-----) şi dobânditorii cu titlu particular ( lor le sunt
opozabile hotărârile obţinute împotriva autorului lor, anterioare actului de
transmisie a bunului).
• De obiect : Este vorba atât de obiectul material (ex: bunul) cât şi dreptul
subiectiv ce poartă asupra lui (ex: dreptul de proprietate asupra bunului
revendicat). Există identitate de obiect chiar dacă acesta este diferit formulat
în cele două cereri, când rezultă că scopul final urmărit de reclamant este
acelaşi; nu are importanţă dacă dreptul ce se încearcă a se valorifica din ou
a fost invocat pe cale principală sau incidentală.
• De cauză : Există identitate de cauză când fundamentul juridic al dreptului
pretins este acelaşi. S-a decis că nu există identitate de cauză atunci când în
prima acţiune s-a cerut anularea actului pentru un viciu de consimţământ,
iar în a doua se cere anularea pentru neîntocmirea actului în forma cerută de
lege.
Au putere de lucru judecat hotărârile irevocabile, cu toate acestea şi ele pot fi
desfiinţate prin contestaţie în anulare sau revizuire, iar pentru unele, puterea de
lucru judecat este păstrată numai dacă starea de fapt rămâne neschimbată (ordonanţe
preşedinţiale, pensii de întreţinere, încredinţarea copiilor minori, punere sub
interdicţie, etc.). Şi hotărârile instanţelor de fond au putere de lucru judeca t, dar
provizorie, care se va consolida prin expirarea termenului de atac fie prin
respingerea căii de atac, în principiu, hot. judecătorească poate produce efectele de
la data rămânerii definitive.

În materie necontencioasă, hotărârea nu are putere de lucru judecat (încheierile din

art. 336 alin 1.). În orice caz, puterea de lucru judecat priveşte numai dispozitivul
hotărârii şi este independentă de calitatea soluţiei pronunţate. Considerentele au
putere de lucru judecat numai în măsura în care explică dispozitivul şi se reflectă în
acesta.
Caracteristici : Art. 1201 c.civ. reglementează instituţia ca o prezumţie legală
absolută care nu poate fi răsturnată prin nici un mijloc de probă. Din disp. art. 166
c.pr.civ. rezultă că excepţia autorităţii de lucru judecat este o excepţie de fond,
peremptorie şi absolută, care poate fi invocată de orice parte, de procuror sau de
instanţă din oficiu, în orice stadiu al procesului (chiar în apel sau în recurs – art. 166
sau prin revizuire – art. 322 pct. 7 c.pr.civ. ). Dacă primul proces este încă în curs
tot la o instanţă de fond, se va invoca excepţia de litispendenţă în cea de a doua
acţiune.
Soluţionare : Excepţia se poate respinge prin încheiere sau se admite prin hotărâre
(„instanţa respinge acţiunea pentru autoritate de lucru judecat”) după ce a fost pusă
în discuţia părţilor.
Pentru a exista putere de lucru judecat, este necesar să fie examinat şi rezolvat
primul litigiu în fond, să fi existat o judecată contradictorie, cu caracter contencios.
Deci nu vor avea această putere capetele de cerere nerezolvate, hotărârile de anulare
sau respingere fără intrare în fond.
Efectele puterii de lucru judecat :
a. – partea care a câştigat procesul se poate prevala de dreptul recunoscut prin
hotărârea definitivă, într-o nouă judecată, fără a mai putea fi luată în discuţie
existenţa dreptului.. Partea care l-a pierdut nu mai poate repune în discuţie
dreptul său. Puterea de lucru judecat are următoarele caractere : exclusivitatea
(un nou proces între aceleaşi părţi, cu acelaşi obiect şi cauză este imposibil )
incontestabilitatea (hotărârea definitivă, respectiv irevocabilă nu poate fi repusă
în discuţie decât prin intermediul căilor de atac legale), executorialitatea (dacă
hotărârea este susceptibilă de executare, ea poate fi pusă în executare la cererea
părţii care a câştigat, a procurorului sau uneori, din oficiu), obligativitatea
(părţile trebuie să se supună ei).
b. – puterea lucrului judecat (ca efect procesual al hotărârii judecătoreşti nu se
confundă cu opozabilitatea (ca efect substanţial). Regula este că o hotărâre
judecătorească are efecte relative, numai între părţi. În anumite materii în
general cele privind starea şi capacitatea persoanelor, efectele se produc erga
omnes. În materie necontencioasă, hotărârea nu mai are putere de lucru judecat,
dar ea poate antrena o modificare a situaţiei juridice dintre părţi. Invers,
hotărârile pronunţate în cererile în constatare, precum şi în hotărârea de
respingere ca nefondată a acţiunii, au putere de lucru judecat dar nu modifică
situaţia de drept substanţial dintre părţi.
c. Puterea de lucru judecat nu se confundă nici cu forţa executorie a hotărârilor
judecătoreşti. Unele hotărâri au putere de lucru judecat dar nu sunt susceptibile
de executare silită (hot. în cererile de constatare, hotărârea de respingere a
acţiunii, hotărârea de anulare a unui act juridic fără a se dispune şi repunerea
părţilor în situaţia anterioară, etc.); altele pot fi puse în executare deşi nu au
trecut încă în puterea de lucru judecat (hotărârea cu execuţie vremelnică : art.
 278-279 c.pr.civ.) sau nu o au (încheierile pronunţate în materie necontencioasă
– art. 336 alin. 1 c.pr.civ.).
d. Dacă într-un proces penal acţiunea civilă este alăturată celei penale, atunci
instanţa poate da următoarele soluţii : admite acţiunea civilă dacă pronunţă
condamnarea inculpatului şi constată că infracţiunea a produs prejudicii,
respinge obligatoriu pentru cazurile prev. de art. 10 lit. a, c, h c.pr.pen., nu o
soluţionează pentru cazurile prev. de art.—lit. a, f, j, c. pr. pen., iar în celelalte
situaţii, apreciază dacă este cazul să acorde despăgubiri.
Nu se va putea invoca puterea de lucru judecat dacă s-a dispus prin rezoluţie
neînceperea urmăririi penale sau prin ordonanţă s-a aplicat unul din cazurile de la
art. 10 c.pr. pen.. Dacă instanţa penală nu a acordat despăgubiri, deşi avea
posibilitatea, sau nu s-a soluţionat acţiunea civilă, pretenţiile civile se vor soluţiona
de instanţa civilă fără a se putea opune puterea de lucru judecat a hotărârilor penale.

Dacă acţiunea civilă nu s-a exercitat în cadrul procesului penal, ori s-a dispus
disjungerea, atunci hotărârea penală definitivă are în civil putere de lucru judecat
cu privire la existenţa faptei, persoana care a săvârşit-o şi vinovăţia acesteia (art. 22
c.pr.pen.). Dacă instanţa penală a stabilit şi întinderea prejudiciului rezultat din
infracţiune, instanţa civilă va reţine ca dovedit acest prejudiciu; părţile care nu au
figurat însă în procesul penal pot discuta acest cuantum, deoarece pentru latura
civilă hotărârea produce efecte relative.