UNIVERSITATEA TITU MAIORESCU DIN BUCUREȘTI Drept civil.

Persoanele
FACULTATEA DE DREPT Curs. Identificarea persoanei fizice

IDENTIFICAREA PERSOANEI FIZICE

1. Noţiune

Prin identificarea persoanei fizice se înţelege individualizarea fiinţei umane ca parte

în raporturile juridice civile.

2.Categorii. În dreptul civil atributele care contribuie la identificarea persoanei fizice sunt:
numele, domiciliul, starea civilă şi codul numeric personal.
Numele cuprinde: numele de familie, prenumele şi pseudonimul.
Domiciliul poate fi de drept comun, domiciliul legal şi domiciliul ales sau convenţional, iar
în strânsă legătură cu domiciliul se află reşedinţa.
Starea civilă se înfăţişează ca un complex de raporturi juridice cu caracter personal
nepatrimonial, prin care se individualizează persoana fizică în societate şi în familie.

3 Caractere juridice. Sub aspectul naturii juridice, atributele de identificare sunt drepturi
personal nepatrimonial. Ele nu au un conţinut economic şi nu pot fi evaluate în bani, fiind
indisolubil legate de fiinţa umană ca subiect al raporturilor juridice civile.
Fiind drepturi personal nepatrimoniale, atributele de identificare a persoanei fizice prezintă
toate caracterele juridice specifice acestor drepturi, astfel:
- sunt drepturi absolute, opozabile erga omnes, cărora le corespunde obligaţia generală
şi negativă a tuturor persoanelor de a se abţine să le aducă vreo atingere;
- sunt drepturi inalienabile, neputând fi înstrăinate prin acte juridice şi nici transmise
prin moştenire;
- sunt drepturi insesizabile;
- sunt drepturi imprescriptibile extinctiv (cu excepţia acţiunilor de stare civilă) şi
achizitiv, ceea ce înseamnă că nu se pot stinge prin neuz şi nici dobândi prin folosinţă
îndelungată;
- sunt drepturi strict personale, intim legate de persoana titularului său şi, în consecinţă, nu
sunt susceptibile de a fi exercitate prin reprezentare (unele excepţii există în privinţa numelui
şi stării civile);
- aparţin oricărei persoane fizice, dar nefiind evaluabile în bani, nu pot fi incluse în
patrimoniul acesteia.

A. Numele persoanei fizice

1. Noţiune.
- lato sensu, prin „nume“ se înţelege numele de familie (în legislaţia veche denumit şi nume
patronimic) şi prenumele (în vorbirea curentă denumit şi nume de botez). Astfel, art. 83 C.civ.
prevede: „numele cuprinde numele de familie şi prenumele“,
- stricto-sensu, prin nume se înţelege numai numele de familie

2.Dobândirea numelui de familie

UNIVERSITATEA TITU MAIORESCU DIN BUCUREȘTI Drept civil. Persoanele
FACULTATEA DE DREPT Curs. Identificarea persoanei fizice

- art. 84 alin. 1 C.civ. „numele de familie se dobândeşte prin efectul filiaţiei (…)”. Prin
urmare, modul de dobândire a numelui de familie este filiaţia, ceea ce înseamnă că numele de
familie al părinţilor va fi dobândit şi de copil.
- În situaţia în care filiaţia unei persoane nu poate fi determinată (copii care sunt găsiţi,
născuţi din părinţi necunoscuţi) numele de familie va fi stabilit pe cale administrativă.
Practic, există două moduri de dobândire a numelui de familie:
- dobândirea numelui prin filiaţie;
- dobândirea numelui pe cale administrativă.

a. Dobândirea numelui prin filiaţie

Deosebim astfel după cum copilul este născut din căsătorie sau din afara căsătoriei.

a) Stabilirea (dobândirea) numelui de familie al copilului din căsătorie

- Dacă părinţii au un nume de familie comun, copilul din căsătorie ia acest nume comun.
Regula este instituită de art. art. 449 alin. 1 C.civ.: „copilul din căsătorie ia numele de familie
comun al părinţilor.“
- Dacă părinţii nu au nume de familie comun, deoarece cu ocazia căsătoriei fiecare şi-a
păstrat numele avut înainte de căsătorie, copilul va lua de familie al unuia din părinţi, ori
numele lor reunite. În acest sens, art. 449 alin. 2-3 C.civ. dispune: (2) „dacă părinţii nu au un
nume de familie comun, copilul va lua numele de familie al unuia dintre ei ori numele lor
reunite. În acest caz numele copilului se stabileşte prin acordul părţilor şi se declară odată cu
naşterea copilului, la serviciul de stare civilă. (3) În lipsa acordului părinţilor, instanţa de
tutelă hotărăşte şi comunică de îndată hotărârea rămasă definitivă la serviciul de stare civilă
unde a fost înregistrată naşterea”.

b)Stabilirea (dobândirea) numelui de familie al copilului din afara căsătoriei

Pentru această ipoteză art. 450 C.civ. reglementează trei situaţii:
1. În cazul în care filiaţia a fost stabilită numai faţă de unul din părinţi, copilul din afara
căsătoriei va dobândi numele de familie al aceluia dintre părinţii săi faţă de care filiaţia a fost
mai întâi stabilită (art. 450 alin. 1 C.civ.).
De regulă, filiaţia copilului din afara căsătoriei se stabileşte mai întâi faţă de mamă, astfel
încât acesta dobândeşte ca nume de familie numele mamei.
2. Dacă filiaţia se stabileşte ulterior şi faţă de celălalt părinte, copilul are vocaţie de a purta
numele acestuia din urmă. În acest caz se pune problema modificării numelui de familie avut
iniţial, şi nu pe cea a dobândirii sale. Pentru această ipoteză, art. 450 alin. 2 C.civ. prevede două
posibilităţi:
- prin acordul părinţilor, copilul poate lua numele de familie al părintelui faţă de care şi-
a stabilit filiaţia ulterior sau numele lor renuite, sens în care amândoi vor declara
împreună noul nume la serviciul de stare civilă unde iniţial a fost înregistrată naşterea;
- în lipsa acordului părinţilor, numele copilului va fi decis de instanţa de tutelă, iar
hotărârea definitivă cu privire la nume se comunică de îndată la serviciul de stare civilă
unde a fost înregistrată naşterea.
UNIVERSITATEA TITU MAIORESCU DIN BUCUREȘTI Drept civil. Persoanele
FACULTATEA DE DREPT Curs. Identificarea persoanei fizice

Faţă de modul de redactare a art. 450 alin. 2 C.civ., apreciem ca fiind eronată opinia
conform căreia, numai instanţa de judecată este competentă să dispună înlocuirea numelui
copilului cu numele de familie al părintelui faţă de care filiaţia a fost stabilită mai pe urmă.
3. În situaţia în care copilul a fost recunoscut de ambii părinţi, se aplică dispoziţiile art. 449
alin. 2 C.civ. (la care face trimitere art. 450 alin. 3 C.civ.). Numele de familie al copilului se va
stabili prin învoiala părinţilor (numele unuia dintre ei sau numele lor reunite), iar dacă aceştia
nu se înţeleg cu privire la nume, va hotărî autoritatea tutelară, după ce i-a ascultat şi pe părinţi.

b. Dobândirea numelui pe cale administrativă

Art 84 alin. 3 C.civ.: „Numele de familie şi prenumele copilului găsit, născut din părinţi
necunoscuţi, precum şi cele ale copilului care este părăsit de mamă în spital, iar identitatea
acesteia nu a fost stabilită în termenul prevăzut de lege, se stabilesc prin dispoziţia primarului
comunei, oraşului, municipiului sau al sectorului municipiului Bucureşti în a cărui rază teritorială
a fost găsit copilul ori, după caz, s-a constatat părăsirea lui, în condiţii speciale”.

3. Modificarea numelui de familie

Modificarea numelui de familie a persoanei fizice reprezintă înlocuirea acestuia datorită unor
schimbări intervenite în starea civilă a persoanei respective.
- art. 84 alin. 1 teza II: „Numele de familie (…) poate fi modificat prin efectul schimbării
stării civile în condiţiile legii”.
Modificarea numelui de familie nu trebuie confundată cu schimbarea acestuia, deoarece,
deşi ambele au ca efect înlocuirea numelui de familie, cauzele care determină această înlocuire
sunt diferite. Astfel, modificarea numelui presupune în mod necesar modificarea stării civile,
fiind o consecinţă directă a acesteia, în timp ce schimbarea numelui se face pe cale
administrativă, fiind determinată de existenţa unor motive temeinice, fără nicio legătură cu
starea civilă a persoanei care solicită schimbarea. De asemenea, modificarea priveşte numai
numele de familie, iar schimbarea poate viza atât numele de familie cât şi prenumele.
Schimbările în starea civilă a unei persoane care determină sau pot determina modificarea
numelui de familie pot fi grupate în: a) schimbări rezultate din filiaţie; b) schimbări generate
de instituţia adopţiei; c) schimbări generate de instituţia căsătoriei

a. Modificarea numelui de familie determinată de instituţia căsătoriei

1. Modificarea numelui la încheierea căsătoriei

Art. 282 C.civ. prevede posibilităţile pe care le au soţii în privinţa numelui de familie pe
care urmează să-l poarte: „viitorii soţi pot conveni să-şi păstreze numele lor dinaintea
căsătoriei, să ia numele oricăruia dintre ei sau numele lor reunite. De asemenea un soţ poate
să îşi păstreze numele de dinaintea căsătoriei, iar celălalt să poarte numele lor reunite”.
Legea oferă viitorilor soţi mai multe posibilităţi în ceea ce priveşte numele de familie:
UNIVERSITATEA TITU MAIORESCU DIN BUCUREȘTI Drept civil. Persoanele
FACULTATEA DE DREPT Curs. Identificarea persoanei fizice

- o primă posibilitate este ca fiecare dintre ei să-şi păstreze numele de familie pe care l-a
avut înainte de căsătorie. În această situaţie, deşi persoana îşi modifică starea civilă, încheierea
căsătoriei nu va avea nici o influenţă asupra numelui de familie.
- a doua posibilitate este ca amândoi soţii să poarte un nume comun. Astfel va opera o
modificare a numelui de familie pentru ambii soţi atunci când aceştia decid să poarte, ca nume
comun, numele lor reunit1 respectiv doar pentru unul din aceştia când numele comun constă în
numele unui soţ.
- a treia posibilitate, care în reglementarea anterioară nu era îngăduită, are în vedere situaţia
în care un soţ păstrează numele, iar celălalt soţ va lua numele lor reunite (în acest caz
operând modificarea numelui).
Alegerea numelui de familie pe care viitorii soţi s-au învoit să-l poarte în căsătorie trebuie
făcută înainte de încheierea acesteia, fie în chiar cuprinsul declaraţiei de căsătorie, fie printr-o
declaraţie scrisă, separat, care se anexează la declaraţia iniţială (
După încheierea căsătoriei, soţii nu mai pot reveni asupra numelui de familie pe care s-au
învoit să-l poarte. Astfel, nu este posibil ca soţii să încheie o convenţie prin care să stabilească
un alt nume comun decât cel declarat, şi nici să revină, prin învoiala lor, la numele purtat de
fiecare anterior căsătoriei. Prin urmare, învoiala soţilor cu privire la numele de familie pe care-
l vor purta în timpul căsătoriei este irevocabilă.
Dacă viitorii soţi nu declară până la încheierea căsătoriei numele de familie pe care s-au
învoit să-l poarte, se consideră că au înţeles ca fiecare dintre ei să-şi păstreze numele de familie
dinainte de căsătorie.

2. Modificarea numelui la desfacerea căsătoriei prin divorţ

Art. 383 C.civ.reglementează trei ipoteze:
- Regula stabilită de art. 383 alin. 3 C.civ., conform căruia, după divorţ „fiecare dintre foştii
soţi poartă numele dinaintea căsătoriei“
- Conform art. 383 alin. 1 C.civ. „soţii pot conveni să păstreze numele purtat în timpul
căsătoriei. Instanţa ia act de această înţelegere prin hotărârea de divorţ”. Învoiala soţilor
trebuie să intervină înainte de pronunţarea divorţului, instanţa de judecată trebuind să ia act de
această învoială chiar prin hotărârea de divorţ.
- Art. 383 alin. 2 C.civ. permite instanţei de judecată ca, „Pentru motive temeinice,
justificate de interesul unuia dintre soţi sau de interesul superior al copilului, instanţa poate
să încuviinţeze ca soţii să păstreze numele purtat în timpul căsătoriei, chiar în lipsa unei
înţelegeri între ei”.

Motivele temeinice“ care să justifice încuviinţarea purtării şi după divorţ a numelui de

familie nu sunt precizate de lege, fiind lăsate la aprecierea instanţei. Totodată trebuie adăugat
că acest interes priveşte atât pe unul dintre soţi cât şi pe copilul minor.

1 În cadrul acestei posibilităţi nu este îngăduit ca viitorii soţi să-şi aleagă un nume de familie pe care nici unul
dintre aceştia nu l-a avut înainte de căsătorie şi nici să schimbe numele între ei (femeia să ia numele de familie
al bărbatului, iar bărbatul numele de familie al femeii).
UNIVERSITATEA TITU MAIORESCU DIN BUCUREȘTI Drept civil. Persoanele
FACULTATEA DE DREPT Curs. Identificarea persoanei fizice

3. Păstrarea numelui de către soţul supravieţuitor ca urmare a încetării căsătoriei prin

decesul unuia dintre soţi
In caz de deces al unui soţ, celălalt are dreptul să poarte în continuare numele comun,
deoarece dacă în caz de divorţ există posibilitatea păstrării numelui de familie luat la încheierea
căsătoriei, indiferent din vina cui s-a pronunţat divorţul, cu atât mai mult trebuie să se ajungă
la aceeaşi concluzie atunci când căsătoria a încetat prin moartea unuia dintre soţi.

4. Modificarea numelui ca urmare a nulităţii căsătoriei

- revenirea soţilor la numele de familie pe care l-au purtat înainte de încheierea căsătoriei.
Nici chiar soţul de bună-credinţă care potrivit art. 304 alin.1 C.civ. păstrează situaţia unui soţ dintr-
o căsătorie valabilă pe perioada cuprinsă între încheierea căsătoriei şi desfiinţarea acesteia, nu va
putea păstra, pe viitor, numele dobândit prin căsătorie.

b. Modificarea numelui de familie determinată de schimbări ale filiaţiei

Schimbările filiaţiei care determină modificarea numelui de familie se referă la următoarele ipoteze:
1. Ipoteza stabilirii filiaţiei copilului găsit sau născut din părinţi necunoscuţi faţă de unul dintre
părinţi (aplicarea art. 450 şi 449 C.civ.).
În cazul în care copilul găsit sau născut din părinţi necunoscuţi – căruia i s-a stabilit numele de
familie prin decizie administrativă – îşi stabileşte filiaţia măcar faţă de unul dintre părinţi, el îşi schimbă
starea civilă, devenind copil „din căsătorie“, respectiv „din afara căsătoriei“, după caz.

Distingem astfel între mai multe situaţii:

- dacă se stabileşte filiaţia numai faţă de unul din părinţi, în temeiul art. 450 alin. 1 C.civ., copilul
va lua numele de familie al părintelui respectiv.
- dacă se stabileşte filiaţia în acelaşi timp faţă de ambii părinţi, iar copilul este din căsătorie, se vor
aplica dispoziţiile art. 449 alin. 1 C.civ. (copilul ia numele de familie comun al părinţilor, numele unuia
dintre ei ori numele lor reunite). În situaţia în care copilul este din afara căsătoriei, devin incidente
prevederile art. 450 alin. 3 C.civ., copilul dobândind fie numele de familie al unuia dintre părinţi, fie
numele lor reunite.

2. Ipoteza stabilirii filiaţiei copilului din afara căsătoriei şi faţă de al doilea părinte (art. 450 alin.
1 C.civ.)
Potrivit art. 450 alin. 2 C.civ. „În cazul în care filiaţia a fost stabilită ulterior şi faţă de celălalt
părinte, copilul, prin acordul părinţilor, poate lua numele de familie al părintelui faţă de care s-a
stabilit filiaţia ulterior sau numele reunite ale acestora. Noul nume de familie al copilului se declară
de către părinţi, împreună, la serviciul de stare civilă la care a fost înregistrată naşterea. În lipsa
acordului părinţilor se aplică dispoziţiile art. 449 alin. 3”.
În conformitate cu art. 449 alin. 3, „În lipsa acordului părinţilor, instanţa de tutelă hotărăşte şi
comunică de îndată hotărârea rămasă definitivă la serviciul de stare civilă unde a fost înregistrată
naşterea”.

3. Ipoteza tăgăduirii paternităţii copilului din căsătorie

Pentru copilul conceput sau născut în timpul căsătoriei, legiuitorul a instituit o prezumţie de
paternitate considerând că acesta are ca tată pe soţul mamei. Astfel art. 414 alin. 1 C.civ. instituie
prezumţia de paternitate: „”Copilul născut are ca tată pe soţul mamei”.
UNIVERSITATEA TITU MAIORESCU DIN BUCUREȘTI Drept civil. Persoanele
FACULTATEA DE DREPT Curs. Identificarea persoanei fizice

Dacă acţiunea în tăgăduirea paternităţii a fost admisă, copilul devine din afara căsătoriei,
ceea ce duce la modificarea stării sale civile, şi pe cale de consecinţă la modificarea numelui de
familie.
În legătură cu modificarea numelui de familie există mai multe situaţii:
• situaţia practică cel mai des întâlnită este aceea în care soţii nu au un nume comun, iar copilul a
dobândit numele de familie al tatălui. În acest caz, numele de familie al copilului va fi înlocuit cu numele
de familie pe care mama îl avea în momentul naşterii copilului.
• dacă mama copilului are un nume de familie comun cu cel al soţului care a tăgăduit paternitatea,
iar acest nume era avut de mamă şi în momentul naşterii copilului, atunci nu îşi va modifica numele de
familie, ci îl va păstra. Dacă numele de familie comun al soţilor nu era avut de mamă în momentul naşterii
copilului, atunci copilul îşi va modifica numele, în sensul că va lua numele de familie pe care îl avea mama
în momentul naşterii. Astfel distingem 3 ipoteze în cazul în care părinţii copilului nu au un nume de familie
comun:
- copilul a luat la naştere numele mamei sale, nume pe care îl va păstra în continuare;
- copilul a dobândit la naştere numele reunite ale părinţilor săi. Ca efect al admiterii acţiunii în tăgada
paternităţii,copilul va pierde acest nume şi va dobândi numele avut de mamă la data naşterii lui;
- copilul a luat la naştere numele soţului mamei. Ca urmare a admiterii acţiunii în tăgada paternităţii,
copilul va pierde acest nume şi va dobândi numele avut de mamă la data naşterii lui.

În concluzie, regula este că, pentru cazul tăgăduirii paternităţii, copilul să poarte numele de
familie pe care mama îl avea în momentul naşterii sale şi aceasta chiar dacă, ulterior, şi-ar fi
schimbat numele de familie pe cale administrativă.

c. Modificarea numelui de familie determinată de instituţia adopţiei

1. Modificarea numelui ca urmare a încuviinţării adopţiei

Art. 473 alin. 1 C.civ. prevede: „Copilul adoptat dobândeşte prin adopţie numele de familie al celui
care adoptă”. Astfel se disting următoarele situaţii:
• În cazul în care adopţia se face de către doi soţi sau de un soţ care adoptă copilul celuilalt soţ, iar
soţii au un nume comun, adoptatul va dobândi numele de familie al acestora (art. 473 alin. 2, teza a II-
a a C.civ.).
• Dacă adopţia se face de către soţi care nu au un nume de familie comun, aceştia sunt obligaţi să
declare, cu ocazia încuviinţării adopţiei de către instanţă judecătorească, numele pe care adoptatul
urmează să îl poarte. Dacă soţii nu se înţeleg, hotărăşte instanţa (art. 473 alin. 1, teza a II-a C.civ.).
Deşi textul de lege nu face nici o precizare, considerăm că adoptatul va lua fie numele de familie al
unuia dintre ei, fie numele lor reunite. Adoptatorii nu vor putea însă să declare instanţei un nume diferit de
numele lor de familie.
În situaţia în care adoptatorii nu se înţeleg cu privire la numele pe care urmează să-l poarte
adoptatul, va hotărî instanţa de judecată investită cu cererea de încuviinţare a adopţiei (hotărârea
judecătorească de încuviinţare a adopţiei va trebui să menţioneze numele de familie al adoptatului).
• În caz de adopţie a unei persoane căsătorite care poartă un nume comun în timpul căsătoriei, soţul
adoptat poate primi numele adoptatorului, cu consimţământul celuilalt soţ, acordat în faţa instanţei care
încuviinţează adopţia (art. 473 alin. 4 C.civ.).

2. Modificarea numelui ca urmare a încetării adopţiei

UNIVERSITATEA TITU MAIORESCU DIN BUCUREȘTI Drept civil. Persoanele
FACULTATEA DE DREPT Curs. Identificarea persoanei fizice

Potrivit art. 475 C.civ., „adopţia încetează prin desfacere sau ca urmare a anulării ori a
constatării nulităţii sale”.
Desfacerea adopţiei operează de drept, la cererea adoptatorului sau la cererea adoptatului.
- adopţia se desface de drept dacă, după decesul adoptatorului sau al soţilor adoptatori, instanţa
încuviinţează ca fostul adoptat să fie adoptat ulterior de alte persoane (art. 476 coroborat cu art. 462
alin. 2 lit. a) C.civ.).
- adopţia se desface la cererea adoptatorului dacă adoptatul a săvârşit una din faptele grave
prevăzute de art. 477 alin. 1 C.civ: a atentat la viaţa adoptatorului, a ascendenţilor sau descendenţilor
familiei adoptatoare; s-a făcut vinovat faţă de adoptatori de fapte penale pedepsite cu o pedeapsă
privativă de libertate de cel puţin 2 ani. În aceste cazuri adopţia poate fi desfăcută numai după ce
adoptatul a dobândit capacitate deplină de exerciţiu, chiar dacă faptele au fost săvârşite anterior acestei
date (art. 477 C.civ.).
- adopţia se desface la cererea adoptatului dacă adoptatorul este cel care se face vinovat faţă de el
de una din faptele prevăzute la art. 472 alin. 2 C.civ. (art. 478 C.civ.).
Anularea adopţiei se face la cererea persoanelor care au consimţit la încheierea ei, dacă
consimţământul a fost viciat prin eroare asupra identităţii adoptatorului, dol sau violenţă (art. 479 alin.
1 C.civ.).
Potrivit art. 480 alin. 1 C.civ., sunt nule adopţia fictivă, precum şi cea încheiată cu încălcarea
condiţiilor de fond şi de formă, dacă, în acest din urmă caz, legea nu o sancţionează cu nulitatea
relativă.
• Indiferent de motivul încetării adopţiei (desfacere, nulitate), va avea loc o modificare a stării
civile a adoptatului în sensul să încetează legătura de rudenie dintre adoptat şi adoptator.
Această modificare a stării civile poate conduce şi la modificarea numelui de familiea
adoptatului. Astfel, potrivit art. 482 alin. 2 C.civ. teza I „adoptatul redobândeşte numele
de familie şi, după caz, porenumele avut înainte de încuviinţarea adopţiei”. Prin excepţie,
pentru motive temeinice instanţa poate încuviinţa ca fostul adoptat să păstreze numele
dobândit prin adopţie (art. 482 alin. 2 teza a II-a C.civ.).

4. Schimbarea numelui de familie

Noţiune. Reglementare
Schimbarea numelui de familie reprezintă înlocuirea numelui de familie cu un alt nume de
familie, la cerere, prin decizie administrativă.
Legislaţia română permite schimbarea numelui de familie pentru motive temeinice, reglementând
condiţiile şi procedura de urmat prin dispoziţiile Ordonanţei Guvernului nr. 41/2003 privind dobândirea
şi schimbarea pe cale administrativă a numelor persoanelor fizice

Cazuri legale de schimbare a numelui de familie

Schimbarea numelui de familie poate fi solicitată numai pentru motive temeinice. Deşi temeinicia
motivelor se precizează în concret de către organul competent a aproba schimbarea numelui, Ordonanţa
nr. 41/2003 prevede în art. 4 alin. 2 şi 3, cu titlu exemplificativ, cazurile care motivează cererile de
schimbare a numelui. Astfel, sunt cazuri de schimbare a numelui:
- când numele este format din expresii indecente, ridicole ori transformate prin traducere sau în
alt mod;
- când persoana în cauză a folosit în mod permanent, în exercitarea profesiei, numele pe care
doreşte să-l obţină, făcând dovada cu privire la acesta, precum şi asupra faptului că este
cunoscută în societate sub acest nume;
UNIVERSITATEA TITU MAIORESCU DIN BUCUREȘTI Drept civil. Persoanele
FACULTATEA DE DREPT Curs. Identificarea persoanei fizice

- când, din neatenţia ofiţerilor de stare civilă ori ca urmare a necunoaşterii reglementărilor legale
în materie, au fost efectuate menţiuni greşite în registrele de stare civilă ori au fost eliberate
certificate de stare civilă cu nume eronate, în baza cărora au fost eliberate alte acte;
- când persoana în cauză are nume de familie sau prenume format din mai multe cuvinte, de regulă
reunite, şi doreşte schimbarea acestuia;
- când persoana în cauză poartă un nume de familie de provenienţă străină şi solicită să poarte
un nume românesc;
- când persoana şi-a schimbat numele de origine străină într-un nume românesc, pe cale
administrativă, şi doreşte să revină la numele dobândit la naştere; etc
Organul competent să aprobe schimbarea numelui este preşedintele consiliului judeţean, respectiv
primarul general al municipiului Bucureşti, care trebuie să soluţioneze cererea în termen de 60 de
zile de la primirea dosarului, printr-o dispoziţie de admitere sau de respingere.

B. Pseudonimul şi porecla

Pseudonimul reprezintă un cuvânt sau o grupare de cuvinte care individualizează persoana fizică
într-un anumit domeniu de activitate

Porecla constă într-un „supranume” dat unei persoane, determinat de unele defecte sau de unele
calităţi ale persoanei (de regulă cu sens ironic).
Fiind un drept personal nepatrimonial, pseudonimul se bucură de protecţia legală a acestor drepturi.
Porecla nu constituie obiect al unui drept subiectiv şi, prin urmare, nu este ocrotită de lege;

C. Domiciliul persoanei fizice

1. Noţiune.
Domiciliul poate fi definit ca fiind atributul de identificare a persoanei fizice, care o
individualizează în spaţiu, prin indicarea locului unde aceasta îşi are locuinţa statornică sau
principală

2. Caractere juridice.
- obligativitatea. Potrivit normelor juridice în vigoare, orice persoană fizică trebuie să aibă un domiciliu
în scopul identificării ei în spaţiu

- unicitatea. Conform reglementărilor legale, în primul rând orice persoană fizică trebuie să aibă, în
mod obligatoriu, un domiciliu, iar în al doilea rând, o persoană fizică nu poate avea, în acelaşi timp,
decât un singur domiciliu.

- stabilitatea. Caracterul de stabilitate al domiciliului este determinat de statornicia locuinţei.

Stabilitatea diferenţiază domiciliul de reşedinţa persoanei, care nu este altceva decât locuinţa temporară
sau secundară a acesteia.

3. Felurile domiciliului; criterii de clasificare

Domiciliul persoanei fizice se poate clasifica în funcţie de mai multe criterii:

UNIVERSITATEA TITU MAIORESCU DIN BUCUREȘTI Drept civil. Persoanele
FACULTATEA DE DREPT Curs. Identificarea persoanei fizice

• în raport de modul de stabilire, distingem:

- domiciliul de drept comun (sau „voluntar“)
- domiciliul legal
- domiciliul convenţional (numit impropriu şi „ales“)
a) Domiciliul de drept comun este domiciliul pe care orice persoană fizică şi-l alege în mod liber prin
propria voinţă în orice localitate din ţară şi străinătate.
- art. 498 C.civ., potrivit cărora „(1) Copilul care a împlinit vârsta de 14 ani poate
cere părinţilor să îşi schimbe felul învăţăturii sau al pregătirii profesionale,
locuinţa necesară pregătirii profesionale, desăvârşirii învăţăturii ori pregătirii
profesionale. (2) Dacă părinţii se opun copilul poate sesiza instanţa de tutelă”.

Dovada domiciliului se face cu cartea de identitate întocmită şi eliberată persoanelor fizice care au
împlinit 14 ani, de către serviciul public comunitar de evidenţă a persoanelor de la domiciliul sau
reşedinţa acestora. Dovada domiciliului minorului căruia nu i s-a eliberat primul act de ientitate, se face
cu actul de identitate a părintelui la care locuieşte în mod statornic, sau al reprezentantului său legal
(art. 13

b) Domiciliul legal reprezintă domiciliul stabilit de lege, în mod obligatoriu, pentru anumite categorii
de persoane. Anumite categorii de persoane trebuie să locuiască acolo unde le indică legea: minorii,
interzişii judecătoreşti şi moştenitorii, în cazul numirii unui custode sau curator asupra bunurilor
succesorale.

Domiciliul minorului. În conformitate cu art. 92 C.civ.:

- în cazul în care părinţii unui copil minor au un domiciliu comun, domiciliul legal al minorului va
fi la părinţii săi;
- dacă domiciliul părinţilor nu este comun, domiciliul legal al copilului minor se determină prin
acordul părinţilor, iar în cazul în care aceştia nu se înţeleg va decide instanţa judecătorească;
- în situaţia în care domiciliul minorului a fost stabilit la unul dintre părinţi, însă, în fapt, minorul
locuieşte la celălalt părinte, domiciliul său se va afla „la acela dintre părinţi la care el locuieşte
statornic“;
- în ipoteza în care copilul a fost încredinţat de către instanţă în plasament, domiciliul minorului va
fi la persoana fizică ( persoană, familie, asistent maternal) ori juridică la care este încredinţat( centru de
plasament sau centru de primire a copilului în regim de urgenţă);
Domiciliul legal al interzisului judecătoresc. Interzisul judecătoresc îşi are domiciliul la
reprezentantul său legal, care nu este altcineva decât tutorele care i-a fost desemnat în urma rămânerii
definitive a hotărârii de punere sub interdicţie.

Domiciliul legal al moştenitorilor. În cazul numirii unui custode sau curator al bunurilor
succesorale, domiciliul succesorilor este la custode sau curator. În conformitate cu art. 95 C.civ. „dacă
a fost numit un curator special pentru administrarea bunurilor succesorale, cei chemaţi la moştenire
au domiciliul la custode sau la curator, în măsura în care acesta este îndreptăţit să-i reprezinte“.

c) Domiciliul ales (convenţional) reprezintă locuinţa (adresa) stabilită prin acordul de voinţă al
părţilor în vederea executării actului juridic în acel loc sau pentru soluţionarea litigiului şi
comunicarea actelor de procedură.
UNIVERSITATEA TITU MAIORESCU DIN BUCUREȘTI Drept civil. Persoanele
FACULTATEA DE DREPT Curs. Identificarea persoanei fizice

D. Reşedinţa persoanei fizice

Reşedinţa reprezintă atributul de identificare în spaţiu a persoanei fizice, prin indicarea

locuinţei secundare.
- art. 86 alin. 2 C.civ.: „Dacă prin lege nu se prevede altfel, o persoană fizică nu
poate să aibă în acelaşi timp decât (…) o singură reşedinţă, chiar şi atunci când
deţine mai multe locuinţe”.

Dovada reşedinţei se face cu menţiunea înscrisă în cartea de identitate.

E.Starea civilă a persoanei fizice

1. Noţiune.
Prin starea civilă sau statutul civil se înţeleg toate elementele strict personale care contribuie la
individualizarea persoanei fizice în societate şi în familie

- ca drept subiectiv, starea civilă cuprinde următoarele prerogative: posibilitatea omului de a se

individualiza prin starea sa civilă; posibilitatea de a pretinde să fie individualizat, de către alţii, prin
starea sa civilă; posibilitatea de a recurge, în caz de nevoie, la forţa coercitivă a statului;
- ca sumă a unor calităţi personale, starea civilă cuprinde următoarele elemente: născută din
căsătorie, din afara căsătoriei, din părinţi necunoscuţi; adoptat; căsătorit; necăsătorit; văduv; divorţat;
recăsătorit; rudă sau afin; sexul (bărbat sau femeie), vârsta, cetăţenia etc.

2. Înregistrările de stare civilă

a) înregistrări sub forma întocmirii actelor de stare civilă. Actele de stare civilă sunt înscrisuri
autentice prin care se dovedeşte naşterea, căsătoria sau decesul unei persoane. Acestea se întocmesc
în interesul soţului şi al persoanei şi servesc la cunoaşterea numărului şi structurii populaţiei, a
situaţiei demografice, la apărarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale cetăţenilor. Această
formă se utilizează în caz de naştere, căsătorie şi deces când se întocmesc actul de naştere, actul de
căsătorie şi actul de deces. Actele de naştere, de căsătorie şi deces se întocmesc în registrele de stare
civilă. Pe baza actelor de stare civilă se eliberează certificate de naştere şi de căsătorie titularilor sau
reprezentanţilor legali ai acestora, iar certificatele de deces, membrilor familiei sau altor persoane
îndreptăţite
b) înregistrări sub forma înscrierii de menţiuni marginale pe registrele de stare civilă. În
actele de naştere şi, atunci când este cazul, în cele de căsătorie sau de deces se înscriu menţiuni cu
privire la modificările intervenite în starea civilă a persoanei, în următoarele cazuri: a) stabilirea
filiaţiei prin recunoaştere sau hotărâre judecătorească definitivă şi încuviinţarea purtării numelui; b)
contestarea recunoaşterii sau tăgăduirea paternităţii; c) căsătorie, desfacerea, încetarea sau anularea
căsătoriei; d) adopţie, desfacerea, încetarea sau anularea adopţiei; e) pierderea sau dobândirea
cetăţeniei române; f) schimbarea numelui; g) deces; h) rectificare, completare sau anulare a actelor
de stare civilă ori a menţiunilor înscrise pe ele; i) schimbarea sexului, după rămânerea definitivă a
hotărârii jujdecătoreşti.
UNIVERSITATEA TITU MAIORESCU DIN BUCUREȘTI Drept civil. Persoanele
FACULTATEA DE DREPT Curs. Identificarea persoanei fizice

3. Anularea, modificarea, rectificarea şi completarea actelor de stare civilă şi a menţiunilor

înscrise

Anularea actelor de stare civilă şi a înscrisurilor marginale este sancţiunea juridică a nerespectării
dispoziţiilor legale referitoare la condiţiile de valabilitate a acestor acte.
Rectificarea reprezintă operaţiunea de îndreptare ori de înlăturare a erorilor structurate în actul de
stare civilă cu ocazia înregistrării sau de punere de acord a datelor din actele de stare civilă cu
adevăratele elemente ale stării civile.
Completarea presupune trecerea unei menţiuni care nu există în actul de stare civilă (rubrica fiind
neîntocmită sau necompletată).
Modificarea actelor de stare civilă reprezintă operaţiunea de înscriere a unor menţiuni privitoare la
statutul civil al titularului

- anularea, modificarea sau completarea actelor de stare civilă şi a menţiunilor

înscrise pe acestea se pot face numai în temeiul unei hotărâri judecătoreşti
definitive
- Rectificarea actelor de stare civilă şi a menţiunilor se poate face din oficiu sau la
cerere, numai în temeiul dispoziţiei primarului de la primăria care are în păstrare
actul respectiv, cu avizul prealabil al serviciului public comunitar judeţean de
evidenţă a persoanei

F. Codul numeric personal (C.N.P.)

1. Noţiune
Codul numeric personal reprezintă un număr semnificativ ce individualizează o persoană fizică
şi constituie singurul identificator pentru toate sistemele informatice care prelucrează date
nominale privind persoana fizică.
Fiecărei persoane fizice i se atribuie, începând de la naştere un cod numeric personal care se înscrie
în actele şi certificatele de stare civilă şi se preia în celelalte acte cu caracter oficial, emise în numele
persoanei respective precum şi în Registrul naţional de evidenţă a persoanei.

2. Caractere juridice.
Din textele legale rezultă că:
- normele care reglementează codul numeric personal au un caracter imperativ;
- codul numeric personal are un caracter legal, atribuirea lui putând avea loc numai în
conformitate cu legea,
- codul numeric este personal (două persoane nu pot avea acelaşi C.N.P.) şi unic (fiind acelaşi
pentru toate raporturile la care participă persoana fizică);
- codul numeric personal are un caracter inalienabil. Acesta nu se pierde prin neuz, şi odată
atribuit, titularul nu se poate lipsi de codul numeric personal prin renunţare sau înstrăinare.
Codul numeric rămâne înregistrat şi după moartea persoanei, fiind înscris pe actul şi certificatul
de deces.