Anexa nr.

Maica Domnului

Maica Domnului s-a născut în Ierusalim, iar părinţii ei, Sfinţii Ioachim şi Ana erau nişte oameni
cunoscuţi. Sfântul Ioachim era din neamul Regelui David, deci din neam împărătesc, iar Sfânta Ana
era din neamul lui Aaron, marele preot şi fratele prorocului Moise.

Ajunseseră foarte bătrâni şi nu aveau copii. În vremurile acelea, cei care nu aveau copii nu erau
băgaţi în seamă nici măcar la temple, unde trebuiau să stea departe de altar, iar darurile lor nu erau
primite. Cu toate acestea, nu şi-au pierdut speranţa şi se rugau necontenit ca ruga să le fie ascultată.

Ioachim a plecat undeva aproape de Iordan şi a stat într-o peşteră, unde s-a rugat din tot sufletul şi
cu multe lacrimi. A primit veste de la Dumnezeu, printr-un înger, să meargă acasă pentru că vor avea
un copil dăruit de Dumnezeu. Peştera unde s-a rugat Sfântul Ioachim există şi astăzi. Au avut un copil,
pe Maica Sfântă, pe care au făgăduit-o lui Dumnezeu şi s-au ţinut de cuvânt.

Şi când a împlinit copila trei ani, au plecat s-o închine Domnului, la Ierusalim. De la Nazaret până
la Ierusalim sunt aproape o sută de kilometri. Au făcut drumul acesta pe jos, timp de trei zile, însă nu
singuri, ci cu vecini, cu prieteni, mai multă lume care mergea la Ierusalim să se închine, să aducă jertfe
la singurul templu din vremea aceea, Templul din Ierusalim.

În faţa Maicii Domnului, în faţa copilului acesta, era un grup de fetiţe, poate mai mari sau chiar ca
ea — Maica Domnului avea trei ani atunci — şi aceste copiliţe erau îmbrăcate în alb, cu lumânări în
mâini. În capul treptelor era preotul Zaharia care aştepta copilul, după obiceiul de atunci, să-l închine
lui Dumnezeu, ducând-o în Sfânta Sfintelor.

Sfânta Fecioară a locuit la Templul din Ierusalim până la vârsta de 15 ani, când, murindu-i
părinţii, a fost dată în grija dreptului Iosif, o rudă îndepărtată.