știnătate, având scopul de a discuta și de a stabili doctrine și dogme în cadrul Bisericii Creștine.

Aceste
adunări au avut loc în diferite perioade istorice și au avut un impact semnificativ asupra credinței
creștine, stabilind fundamentul teologic al ortodoxiei.

Primul Sinod Ecumenic a avut loc la Niceea în anul 325 d.Hr., în timpul domniei împăratului Constantin
cel Mare. Acest sinod a fost convocat pentru a aborda controversa ariană, care se referea la natura
divină a lui Isus Hristos. Deciziile luate la Niceea au condamnat învățăturile eretice ale lui Arius și au
stabilit credința ortodoxă în privința Trinității.

Cel de-al doilea Sinod Ecumenic a avut loc la Constantinopol în anul 381 d.Hr. Acest sinod a consolidat și
a dezvoltat doctrina Trinității, respingând învățăturile eretice ale macedonianismului și apollinarismului.

Al treilea Sinod Ecumenic, desfășurat la Efes în 431 d.Hr., a fost dedicat dezbaterii asupra naturii unite a
lui Isus Hristos, respingând nestorianismul care susținea o separare a naturilor umane și divine ale lui
Hristos.

Cel de-al patrulea Sinod Ecumenic a avut loc la Calcedon în 451 d.Hr. Acesta a abordat controversele
legate de natura lui Hristos și a formulat Crezul de la Calcedon, afirmând că Hristos are două naturi, cea
umană și cea divină, unite într-o singură persoană.

Ulterior, au mai existat trei sinoade ecumenice recunoscute de ambele tradiții creștine, ortodoxă și
catolică, și anume: Sinodul al V-lea la Constantinopol (553 d.Hr.), Sinodul al VI-lea la Constantinopol
(681-682 d.Hr.), și Sinodul al VII-lea la Niceea (787 d.Hr.). Aceste adunări au abordat diverse probleme
teologice și au contribuit la consolidarea credinței creștine.

Sinoadele ecumenice au avut un rol crucial în stabilirea și protejarea credinței ortodoxe, în timp ce au
condamnat erezii și au clarificat învățăturile fundamentale ale creștinismului. Ele au influențat profund
viața bisericească și au contribuit la definirea identității creștine în diferite perioade ale istoriei.