Creația este frumoasă!

De la infinit de mic la infinit de mare, este bogata (în culori, lumini, parfumuri,
forme, întrebări,...), diversa, organizata (atomi, molecule, gene, galaxii,... .)... În în faţa acestei frumoase
abundenţe, minunile umane, se uimesc, se întreabă: „Există „cineva” la originea tuturor acestor lucruri
sau nu sunt toate acestea decât rezultatul întâmplării?”

De-a lungul timpului, pământenii au căutat un răspuns la această întrebare. Unii credeau în întâmplare,
alții în existența unei mulțimi de zei, alții au văzut în creație urma unui Dumnezeu creator.

În micul text de mai sus, se pare că toată creația este conștientă de Măreția și Frumusețea originii. Dar
creația nu are cuvinte să spună creatorul (o floare nu vorbește...). Numai oamenii pot arunca buchete de
mulțumire Cerului! Mai trebuie să creadă, să admire, să se minuneze...

În urmă cu aproximativ 3000 de ani, poporul evreu, crezând în existența acestui Dumnezeu Creator,
originea întregii vieți și, fără îndoială, admirând în fața minunilor pământești, a scris poezii foarte
frumoase -poezii ale creației- pentru a-i mulțumi, pentru a-și cânta lauda. Dumnezeul Viu.

Aceste poezii se găsesc în Biblie (Geneza 1 și 2).

*Ce au crezut evreii?

În Biblie, două relatări despre creație. Primul din Geneza 1: scris probabil în jurul secolului al VI-lea î.Hr.
în timpul captivității în Babilon sau la întoarcerea din acea robie. Al doilea din Geneza 2: scris probabil la
curtea regelui David: secolul al X-lea î.Hr. Mai jos vom citi textul Genezei1.

Atenţie! Aceste texte nu sunt scrise în felul unui raport. Nimeni nu a fost acolo să filmeze, să scrie, să
vadă, să comenteze,..., primele momente ale creației. Evreii și-au pus întrebări și au încercat să le
răspundă cu ideile lor, realizările vremii, un limbaj colorat, credința lor... Această poveste nu ne va oferi
informații științifice despre originea lumii (numărul 7 este simbolic) ci mai degrabă ne invită să ne
punem întrebări despre viața noastră. Textele Genezei ne invită să credem că nu suntem rezultatul
întâmplării, ci că suntem iubiți și că viața noastră are sens.

D- Textul creației: Căi de discuție.

--> „La început Dumnezeu a creat”: Biblia se deschide cu aceste cuvinte... Asta înseamnă că pentru evrei,
ele sunt importante! Pentru ei, începutul, originea, punctul zero al tuturor vieților este Dumnezeu!

--> „Pământul era fără formă și gol”: Dumnezeu creează din nimic, din neant, din întuneric, din abis (în
textul integral: „întuneric și abis”). Fără formă = deșert, vid, neant, dar și loc de haos (confuzie generală,
dezordine).

--> „Suflarea lui Dumnezeu plutea peste ape”: apele ne vorbesc despre întuneric, domeniul morții, al
răului, locul tuturor primejdiilor... sunt și izvoare de viață. De la început, Dumnezeu a fost acolo, foarte
aproape; Însoțește toate întunericul, toate nopțile omenești, toate nimicurile, toate nesemnificațiile...
dar și toate ascensiunile vieții.

--> Dumnezeu spune: cuvântul se repetă de 10 ori. Este nevoie de 10 cuvinte pentru a crea Omul Nou <-
> va fi nevoie de 10 porunci pentru a crea un Popor Nou, un Popor cu ochii îndreptați către Dumnezeu
(vezi Moise).

--> Cuvântul divin se deschide spre lumină („Să fie lumină” și a fost lumină. Dumnezeu este izvorul
luminii), spre înflorire, rodnicie, abundență de viață.

--> Prima zi, când se naște lumina. (Întunericul nu este îndepărtat, dar lumina este. Nu poate decât să
crească.)

--> Cuvântul „separare” este important. Dumnezeu desparte lumina de întuneric; El desparte apele și
creează cerul; Separă pământul și marea.După aceste despărțiri apar înfloriri, fructificări. Apoi,
Dumnezeu se desparte din nou: El creează lumini pentru a separa ziua de noapte, pentru a lumina
pământul, pentru a separa lumina de întuneric.

Apoi este din nou abundență, roi, înmulțire, explozie de viață, supraabundență... Abia atunci ființa
umană este creată după chipul lui Dumnezeu.

--> „Dumnezeu a văzut că este bine”: înainte de crearea oamenilor, Dumnezeu nu face decât lucruri
bune (de parcă ar fi pregătit un „cuib confortabil” pentru a-l primi). Dumnezeu vrea fericirea omului;
Dumnezeu îl iubește pe om; nu ezita să ai încredere în El! (Ne putem compara cu o mamă care
pregătește camera copilului înainte de a se naște)

-->Crearea celor două mari luminari: luna și soarele erau considerați zei de către alte popoare. Evreii
înlocuiesc aceste stele la locul lor. Sunt creații ale lui Dumnezeu

Omul a fost creat în aceeași zi cu animalele. În multe privințe, le seamănă... Dar el este singurul care
poate fi creat după „chipul lui Dumnezeu”. Dumnezeu binecuvântează oamenii creați după chipul Lui
(oameni creați după chipul Iubirii) și îi cheamă la generozitate: „Fiți roditori, umpleți pământul...”
Oamenilor creați după chipul Lui Dumnezeu le încredințează pământul.

--> Citind această poezie, deja ne putem întreba: „Despre ce creație vor evreii să ne vorbească? Despre
creația pământului, a cerului, a stelelor, a ființelor vii?”

Da, probabil puțin (să spun mulțumesc pentru frumusețe și viață), dar nu în esență!

Ceea ce îi motivează cu siguranță pe evrei este credința lor în perpetua intervenție a Eternului în istoria
oamenilor care o doresc, în istoria oamenilor care se lasă creați. Poezia creației începe cu neantul pentru
a ajunge la omul, omul după chipul lui Dumnezeu! (Este creat omul după chipul lui Dumnezeu?)

Credința evreilor

--> Dumnezeu creează din nimic, din neant.

--> Tot ce există vine de la Dumnezeu. (Poporul evreu își cântă recunoștința față de Dumnezeul Creator;
își găsește amprenta, semnătura Sa în splendoarea întregului univers.)

--> Omul este important în ochii lui Dumnezeu (creația duce la chipuri ale lui Dumnezeu de bărbat și
femeie; Dumnezeu le încredințează creația).

-->Dumnezeu iubeste omul; el vrea fericirea ei!

--> Un om după chipul lui Dumnezeu nu se creează într-o zi, ci mai degrabă încet, în urma despărțirilor,
înmulțirilor... darurilor și abandonurilor...

--> Un om după chipul lui Dumnezeu nu se creează pe sine. Eternul acţionează în această transfigurare.

*Ce cred oamenii de știință despre asta astăzi?

Oamenii de știință caută să răspundă la întrebări precum: „De unde au apărut pământul, soarele,
galaxiile? De unde a venit omul? Care a fost evoluția lui?...”.

Astăzi, ei cred că a avut loc o explozie gigantică, în urmă cu aproximativ 15 miliarde de ani. Apoi, și cu
mult timp, s-au născut stelele.

Planeta noastră ar fi apărut acum aproximativ 5 miliarde de ani. Pe pământ, viața s-ar fi dezvoltat puțin
câte puțin (întâi celule simple în ocean, apoi celule diversificate, mai numeroase, dând naștere unor
ființe mai complexe. Primii oameni ar fi apărut abia „recent”(4 milioane de ani)).

Biblia și știința nu sunt opuse, ci complementare.

--> Biblia îi mulțumește lui Dumnezeu și vorbește despre ființa umană, fiind neterminată; este optimistă
cu privire la posibila ei „Realizare” și „Creație deplină”.

--> Științele caută să știe cum au fost puse lucrurile, cum au evoluat și cum ar putea evolua în viitor (ex:
vremea)

Unii oameni de știință sunt mari credincioși; ei văd urma prezenței divine în această creație minunata

În povestea creației, omul este creat după chipul lui Dumnezeu. Acum, pentru poporul evreu, Dumnezeu
este toată sfințenia. Deci omul „chipul lui Dumnezeu” este Sfânt, adică Toată Curăția, Toată Bunătatea,
Toată Iubirea.

Fără a fi nevoie măcar să aruncăm un ochi spre aproapele nostru, pur și simplu privind acasă, ne dăm
seama foarte repede că nu suntem creați în stare de sfințenie. Omul a creat imaginea lui Dumnezeu nu
este! Dar poate fi...
Dacă omul o dorește, dacă omul o alege (și acolo vedem imensul respect al Eternului pentru libertatea
umană), dacă omul este primitor la darurile Duhului care „planează deasupra apelor”, el își poate
permite să fie creat de Dumnezeu un pic mai mult în fiecare zi.

Relatarea creației nu trebuie, așadar, citită ca o relatare a trecutului, ci ca o posibilă relatare a

prezentului nostru: Dumnezeu creează întotdeauna! În centrul poveștii creației, există un Cuvânt etern,
un Cuvânt util oamenilor pentru Eternitate.

Pilda creației poate fi deci citită ca planul lui Dumnezeu pentru om, ca armonia care este bună în ochii
Săi, ca devenirea noastră posibilă, viitorul nostru. Nu ne vorbește atunci despre un trecut incert (origini,
cum au fost create animalele, pământul, omul, natura) ci despre un prezent și un viitor nădăjduit de
Milostiv, conducându-ne de astăzi către o Nouă Creație după chipul lui. Dragoste.

Pilda creației este o poveste mereu actuală, vie, creativă, plină de detașări (despărțiri) și bogății (profuzii,
belșug, viață din belșug,...). Aceasta este povestea Aventurii Umanului: aventura dintre Dumnezeu și
umanul încă în devenire, aventura dintre Dumnezeu și fiecare dintre noi.

Într-un fel, omul este creat. Dar dacă privim în direcția lui Dumnezeu, el este creat neterminat... El
trebuie să fie „născut” din nou, „născut” din Duhul lui Dumnezeu

Această poveste ne mai spune că Dumnezeu așteaptă această ființă Nouă, acest om iubitor, acest om
Sfânt (Dumnezeu își desăvârșește lucrarea doar când omul este creat după chipul lui... și Dumnezeu a
văzut că este foarte bine).

Pământul era vag și gol, întunericul acoperea abisul, Duhul lui Dumnezeu plutea peste ape. Dumnezeu a
spus: „Să fie lumină” și a fost lumină.

*La început totul este pustiu, gol, lipsă, lipsă pe care nu o putem umple, sete, prăpastie. Întunericul
acoperă acest abis. Cu toate acestea, Duhul lui Dumnezeu este acolo, întotdeauna! Și el aduce lumină...

*Uneori în viața mea, totul este trist, totul este întunecat, totul este gol. Am impresia de a fi singur, de a
nu fi nimic pentru nimeni, de a lipsi de tot, de a fi lipsit de valoare... Mi se pare că viața este inutilă, că
este inutilă. Întunericul mă înconjoară; imi invadeaza existenta...

În aceste momente, Doamne al Iubirii, învață-mă să mă întorc la Tine și să primesc Lumina Ta.
* „TU ESTI FOARTE MULT ÎN OCHII MEI. ESTI PREȚIUS PENTRU MINE ȘI TE IUBESC. Isaia 43.4

A DOUA ZI:

*Dumnezeu a spus: „Să fie o întindere și să despartă apele”. Dumnezeu a făcut întinderea care desparte
apele care sunt sub întindere de apele care sunt deasupra întinderii. Și Dumnezeu a numit firmamentul
„rai”.

* „Cerul”... Poate fi amintit ca fiind locul de separare între Apele Generoase care dau Viață și apele
moarte care pot sau nu să primească această Viață. Dar este poate de preferat să lăsăm deoparte
noțiunea de despărțire (care pentru mulți rezonează ca o ruptură de comuniune, o barieră, un zid de
netrecut) pentru a ne aminti doar de un „cer permeabil” care devine apoi loc de trecere al Vieții Divine,
locul de trecere al Vântului lui Dumnezeu.

Imaginea „cerului permeabil” este o imagine frumoasă care ne spune că Dumnezeul Preaînalt nu este
îndepărtat, de neatins, de neapropiat... Este un Dumnezeu care ne învăluie, care rămâne aproape de
fiecare, care rămâne legat de oameni. .

*În întunericul vieții noastre, nu îndrăznim întotdeauna să credem în prezența Ta. Inima noastră este
parcă închisă de ziduri mari la plicul Tău de tandrețe. Ajută-ne să o deschidem un pic mai mult în fiecare
zi pentru a deveni „Viața”, „strălucirea Raiului”.

* „VĂ DAU O INIMĂ NOUĂ

Îți voi îndepărta inima de piatră și îți voi da o inimă de carne.” (Ezechiel 36.25)

A TREIA ZI:

* Dumnezeu a numit continentul „pământ” și corpul de apă „mare”. Dumnezeu spune:

„Să înverzească pământul, iarburile să dea sămânță și pomii să dea roade.” Și Dumnezeu a văzut că este
bine.

*Pământul poartă pământul și marea.

Omul, „pământeanul”, este și el împărtășit. El poartă în el pământul oferit cerului, cel care se lasă să se
semăne, și marea cu abisuri adânci la care lumina nu ajunge.

Omul rămâne liber să se lase luminat de „Rai” sau să înainteze singur, parcă izolat de claritatea divină.

*Suntem împărțiți!

Într-o zi, Te uităm, ne îndoim de Tine, Te refuzăm sau vrem să acționăm singuri. În altă zi, privim către
„Raiul” Tău, Îți luăm Mâna, avem încredere în Tine... Apoi, viața noastră înflorește prodigios.

* "AM TRECUT

APROAPE DE TINE SI TE TRAIIESC; Îți spun: „FIȚI VIU!”;

ȘI TE-AM FĂCUT SĂ CREȘTI CA IARBA CÂMPURILOR. „ (Ezechiel 16)

A PATRA ZI:

* Dumnezeu a pus luminatori în firmamentul cerului pentru a

lumina pământul, ca să despart lumina de întunericu... Și a văzut Dumnezeu că este bine...

*Uneori, când oamenii au nevoie de sprijin, de un ghid, de un semn, de o prezență foarte aproape de ei,
„Raiul” poate părea inaccesibil, inaccesibil, inaccesibil...

...Dumnezeu cunoaște sufletul omenesc... Să-l lumineze, să-l ușureze, El știe să-i trimită ceea ce are
nevoie. El îi oferă alte lumini.

*Doamne... Chiar dacă Te numim „Tată”, nu îndrăznim neapărat să ne întoarcem către TIne. Deci, Tu ne
trimiți mesageri, profeți, călăuze, ajutoare pentru a ne lumina pașii.

În nopțile noastre acționează uneori „stele” (uneori cazatoare), o „lună”... În zilele noastre, uneori, un
„soare” se apropie de noi pentru a ne împinge și mai departe!

Poate într-o zi vom deveni, noi înșine, „mică flacără” pentru cineva?

* „DACA NU TREBUIETI
DUMNEAVOASTRĂ, VOI FI CA O Grădină UDAtă, CA O sURSĂ INEPUIzabila DE APĂ... ȘI LUMINA TA SE VA
ARĂTa vara rasari CA ZORII...” (Isaia

A cincea ZI:

*"Că apele

roiesc cu un roi de ființe vii și că păsările zboară deasupra pământului...”

Și Dumnezeu a văzut că este bine. Dumnezeu îi binecuvântează și spune: „Fiți roditori, înmulțiți-vă,
umpleți apele mărilor...”

*La fel ca înălțimile, abisurile atinse de Lumină devin viață. Viață care poate să înflorească, să crească, să
rodească până la explozie, abundență generoasă!

*Cu nopțile noastre, cu lipsurile noastre, cu abisurile noastre, Tu creezi Generos, Creezi în Profuzie!
Toate nopțile noastre, toate abisurile noastre pot fi atinse de Mângâierea Ta divină... locuite de Lumina
Ta... transformate de Harul Tău...

Noaptea nu este toată puterea când ne abandonăm în brațele Tale; poate fi „însămânțat” și deveni ușor.

Dumnezeu poate inunda orice femeie și orice bărbat cu claritate și dragoste, dacă își deschid puțin ușa
inimii către El.

* „VOI TRANSFORMA DEŞERTUL ÎN IAZĂ ŞI ŢĂMÂNTUL Arid ÎN FÂNTÂNI.” (Isaia 41.18)

A ȘASEA ZI:

* „Să dea pământul ființe vii...” Și a văzut Dumnezeu că este bine.

Dumnezeu spune: „Să facem om după chipul nostru...”. Dumnezeu l-a creat pe om după chipul Său,
după chipul lui Dumnezeu l-a creat, bărbat și femeie i-a creat”.

*Pământul prinde viață, se mișcă, chiar începe să trăiască. Este momentul în care omul este creat după
chipul lui Dumnezeu.
Cel Prea Înalt binecuvântează această creație; El este în ea și ea în El. Nu poate decât să rodească, să se
răspândească, să radieze.

Când Omul este creat, Dumnezeu strălucește prin...

* „DA Doamne, cred că într-o zi, inima mea se va deschide pe deplin către Viața Ta! Ea va primi Iubirea
pe care o oferi din belșug.... Se va lăsa creată după chipul Tău și se va întoarce spre ea. fraţilor să-i
iubesc! Ajută-mă, astăzi, să mă predau cu încredere în mâinile Tale!”

(Rugăciune: „Voi veni la Tine”).

* „CEL CINE ÎȘI IUBEȘTE PE FRATE, LOĂȘĂȘTEȘTE ÎN LUMINĂ”. 1 Ioan 2.10

A ȘASEA ZI:

* „Să dea pământul ființe vii...” Și a văzut Dumnezeu că este bine.

Dumnezeu spune: „Să facem om după chipul nostru...”. Dumnezeu l-a creat pe om după chipul Său,
după chipul lui Dumnezeu l-a creat, bărbat și femeie i-a creat”.

*Pământul prinde viață, se mișcă, chiar începe să trăiască. Este momentul în care omul este creat după
chipul lui Dumnezeu.

Cel Prea Înalt binecuvântează această creație; El este în ea și ea în El. Nu poate decât să rodească, să se
răspândească, să radieze.

Când Omul este creat, Dumnezeu strălucește prin...

* „DA Doamne, cred că într-o zi, inima mea se va deschide pe deplin către Viața Ta! Ea va primi Iubirea
pe care o oferi din belșug.... Se va lăsa creată după chipul Tău și se va întoarce spre ea. fraţilor să-i
iubesc! Ajută-mă, astăzi, să mă predau cu încredere în mâinile Tale!”

(Rugăciune: „Voi veni la Tine”).

* „CEL CINE ÎȘI IUBEȘTE PE FRATE, LOĂȘĂȘTEȘTE ÎN LUMINĂ”. 1 Ioan 2.10

A ȘAPTEA ZI:
*Astfel au fost terminate cerurile si pamantul. În ziua a șaptea, Dumnezeu era șomer. El a binecuvântat
ziua a șaptea și a sfințit-o.

*Proiectul divin a ajuns la final. Dragostea și Lumina umplu cerul și pământul...

* „SLAVA LUI DUMNEZEU ESTE CĂ Omul DĂ MULTE FRUCTE”.

*Mic rezumat:

Vocația omului, după proiectul divin: a deveni chip al lui Dumnezeu, chip al Sfințeniei și al Iubirii. Pentru
asta e de parcurs un drum lung (cele 7 zile pot fi simbolice): o cale a schimbarilor (intre a 1-a si a 6-a zi
de creatie, ce transformari!), a despartirilor, a abandonurilor. Drum pe care ne lăsăm transformați
încetul cu încetul, unde ne lăsăm creați, transfigurați de Etern.

Dă-ți drumul: cuvintele sunt importante! Dumnezeu oferă mereu sufletelor Lumina Sa, Iubirea Sa, Harul
Său,..., dar ele nu pot înflori în noi fără voia noastră, fără încuviințarea noastră, fără perseverența
noastră. Ne este destul de ușor să cântăm „DA”-ul nostru lui Dumnezeu din toată inima și astfel „să
urcăm” foarte sus la „Rai”... Dar când fratele trece pe drumul nostru, zborul nostru frumos cade
adesea... noi nu mai vrem să ne lăsăm gata.

De noi depinde să ne eliberăm încetul cu încetul inimile de pietrele lor pentru a primi cu generozitate
Viața transfiguratoare a lui Dumnezeu! Depinde de noi să devenim prezenți la Toată Iubirea, astfel încât
aceasta să devină Prezență în noi și să devenim luminițe pentru cei dragi. Depinde de noi să purtăm
„Raiul” în inima noastră pentru a-l oferi aproapelui nostru, pentru a-l comunica.

Pe calea vocației noastre, să nu uităm de ajutorul mai mult decât prețios al rugăciunii: un moment de
intimitate petrecut alături de La Tendresse Infinie.

Să nu uităm niciodată că Dumnezeu creează din nimic (nimic): cu toate obscuritățile noastre, cu toată
sărăcia noastră, Dumnezeu poate crea lumină!
O, Doamne,

Prin frumusețe Tu dezvălui măreția Ta.

Ce frumos este cerul Tău, rar de stele,

Și splendide sunt aceste stele a căror mișcare eternă reprezintă eternitatea Ta!

Ce frumos este pământul tău al podoabelor schimbătoare...

Doamne, prin om Tu dezvălui Iubirea Ta.

Povestea lui David și Goliat ar trebui citită ca un basm... Desigur, Dumnezeu nu are parte! Nu alege să-i
omoare pe unii pentru a-i face pe alții să trăiască... Nu vrea victoria unuia, ci victoria tuturor!

Dar această poveste este importantă pentru că ne spune că, pentru a trăi, forța care este important să o
deții nu este forța fizică (ca cea a uriașului), ci mai degrabă puterea credinței, a încrederii în Dumnezeu
(ca David).

Cu credință devenim mai puternici, mai curajoși, uităm de frică... Reușim să ne autodepășim, să facem
ceea ce credeam că suntem incapabili, de exemplu să aducem pacea acolo unde este război (Le conte se
termină cu pace)... Cu credință, suntem mereu însoțiți! Nu mai suntem niciodată singuri pentru că
Dumnezeu este credincios, nu-l abandonează pe cel care îl ia de mână, îl ajută pe drum, îi arată drumul,
îl sprijină în greutăți.

Bărbații care au scris această poveste au vrut să ne spună că viața lui David a fost o viață de credință.
Curajul lui, puterea de a se autodepăși, de a merge înainte, iar mai târziu de a ierta și de a cere iertare, le
găsește în relația sa cu Dumnezeu. Dumnezeu face parte cu adevărat din viața lui David...

David nu îl va uita pe Dumnezeu.

Va scrie rugăciuni foarte frumoase care sunt și cântece: psalmii.

Desigur, nu toți psalmii sunt de David. Multe au fost compuse după moartea lui.

Psalmii spun încredere, speranță, dragoste, remuşcare, bucurie, mulţumire lui Dumnezeu, mânie,
admiraţie, rugăminte,...

Psalmii sunt rugăciunea Vechiului Testament. Au fost folosite în închinare. Isus și prietenii lui s-au rugat
cu Psalmii. Psalmii fac parte din moștenirea comună a evreilor și creștinilor.
L’humilité est une des vertus de David.

David l’a très bien chanté dans le Psaume 130 :

« Seigneur, je n’ai pas le cœur fier

ni le regard ambitieux ;

je ne poursuis ni grand desseins,

ni merveilles qui me dépassent,

Doamne, nu s-a mândrit inima mea, nici nu s-au înălţat ochii mei, nici n-am umblat după lucruri mari,
nici după lucruri mai presus de mine,

2. Dimpotrivă, mi-am smerit şi mi-am domolit sufletul meu, ca un prunc înţărcat de mama lui, ca
răsplată a sufletului meu.

3. Să nădăjduiască Israel în Domnul, de acum şi până în veac! Psalm 130

Non, mais je tiens mon âme

égale et silencieuse ;

mon âme est en moi comme un enfant,

comme un petit enfant contre sa mère. »