Boala de nod sinusal-diagnostic clinic

Diagnosticul bolii de nod sinusal se bazeaza pe corelarea simptomelor cu o varietate de

aspecte electrocardiografice. Se considera că boala de nod sinusal evoluează în decurs de 10 până
la 15 ani începând cu o fază asimptomatică, ulterior devine simptomatica și în final progreseaza
spre dezvoltarea fibrilatiei atriale permanente. Se caracterizeaza prin episoade de bradicardie
(bradicardie sinusala,pauze sinusale,bloc sinoatrial) ce alterneaza cu episoade de tahicardie
paroxistica supraventriculara/ tahiaritmii atriale determinand astfel scaderea debitului cardiac si a
rezistentei vasculare periferice afectand astfel TA si perfuzia cerebrala.Pacientii cu boala de nod
sinusal sau sindrom bradi-tahiaritmie pot ramane asimptomatici daca nu asociaza alte
comorbiditati,sau se pot manifesta clinic prin sincopa (scade fluxul sangvin cerebral),lipotimie,
palpitatii,hipotensiune arterial,dispnee de efort/de repaus,fatigabilitate,oboseala musculara,
tulburari cognitive (confuzie,iritabilitate,pierdere de memorie,scade capacitatea de concentrare)
din cauza bradicardiei excesive sau a pauzelor sinusale. Simptomele sunt de obicei intermitente
și poat fi de durată variabilă. Studiile facute pe pacientii cu disfunctia nodului sinusal netratati au
observat acești subiecți au avut o medie a frecvenței sinusale în repaus ≤50 bătăi/min și/sau bloc
sinoatrial intermitent precum și simptomele specifice bolii de nod sinusal. În timpul urmăririi,
majoritatea dintre pacienți (57%) au prezentat cel puțin un eveniment cardiovascular. Sincopa a
apărut la 23%, IC simptomatică 17%, FA permanentă în 11% și tahiaritmie atrială paroxistică
simptomatică la 6%. Ratele de apariție a evenimentelor cardiovasculare au fost de 35%, 49% și
63% după 1, 2 și, respectiv, 4 ani.Vârsta înaintată, disfuncția ventriculară stângă asociată cu
boala de nod sinusal au avut un rol esential in aparitia evenimentelor cardiovasculare. Rata de
apariție a sincopei a fost de 16%, 25% și 31% după 1, 2 și, respectiv, 4 ani.
Mulți pacienți cu dovezi electrocardiografice ale bolii de nod sinusal pot fi
asimptomatici. Simptomele secundare,de pilda tromboembolismului sistemic, pot fi de asemenea
observate.Sincopa poate fi secundară bradicardiei sinusale profunde, asistolei sau pauzelor
sinusale si poate fi semnalată de amețeli sau palpitații. Bradicardia simptomatică, presincopă sau
sincopa secundară pauzei sinusale poate fi exacerbată la pacienţii cu tahiaritmii atriale.Examenul
fizic nu ofera prea multe informatii deși bradicardia sinusală sau fibrilatia atriala ar trebui să
ridice o suspiciune cu privire la boala de nod sinusal. Cu toate acestea, bradicardia sinusală este
frecvent observată în condiții normale la indivizii sănătoși de toate categoriile de vârstă.
Corelația clinică si paraclinica impreuna cu simptomatologia este importanta datorită naturii
intermitente a acestei boli, astfel incat diagnosticul este adesea greu de pus.
Simptomele pot fi rezultatul tahiaritmiei si a bradicardiei. O pauză lungă după terminarea
episodului de tahicardie vizează una din cele mai frecvente cauze ale sincopei şi ale ameţelii la
pacienţii cu disfuncţie sinusală. Aceste pauze pot fi agravate de administrarea medicamentelor
antiaritmice prescrise pentru suprimarea tahiaritmiei.Fibrilaţia atrială este tahiaritmia cea mai
frecventă, care se asociază cu disfuncţia nodului sinusal. Contracţiile premature ventriculare
simptomatice şi tahiaritmiile ventriculare (în special torsade varfurilor) pot deveni, de asemenea,
o problemă majoră pentru bolnavii bradicardici, îndeosebi dacă aceştia sunt trataţi cu
antiaritmice.
 Bradicardia este prezentă la 75% dintre pacienţi la examenul clinic obiectiv. Moartea
subită cardiacă poate aparea în stadiile tardive prin tahicardie sau fibrilaţie
ventriculară.Diagnosticul în boala de nod sinusal nu poate fi pus doar prin examen clinic. Acesta
este ajutat de următoarele manevre: Valsalva (frecvenţa cardiacă ramâne constantă, fără a creşte
precum la persoanele sănătoase) aceasta manevra consta in efectuarea unei expiratii fortate, cu
glota inchisa. Aceasta proba se efectueaza pentru aprecierea capacitatii de adaptare a
aparatului cardiovascular la efort. Masajul de sinus carotidian, constă în aplicarea unei presiuni
la locul de bifurcare a arterei carotide, secvenţial pe partea dreaptă şi apoi pe cea stângă, pentu o
durată de maxim 10 secunde. O pauză ventriculară peste 3 secunde sau o scădere a TA cu peste
50 mmHg defineşte sindromul de hipersensibilitate a sinusului carotidian. Masajul carotidian
extern este de evitat la pacienţii cu accidente vasculare cerebrale ischemice în antecedente sau la
cei cu suf1uri carotidiene.