„Povestea lui Harap-Alb” de Ion

Creangă Tema și viziunea despre lume

Date:

Publicat de către Ion Creangă la 1 August 1877 în revista „Convorbiri literare” și reprodus mai
apoi de către Eminescu înorevista „Timpul”, „Povestea lui Harap-Alb” este un basm care are la bază
îmbinarea fantasticului cu elementele de folclor.
Incadrarea in specie :

Opera se încadrează în genul epic, fiind ca specie literară un basm cult. Fantasticul este
construit prin împletirea elementelor reale cu cele fabuloase, Creangă reușind să îmbine
supranaturalul cu evocarea realistă a satului moldovenesc. Personajele sunt reale și fabuloase, iar
relația acestora cu protagonistul reflectă sprijinul acordat pentru învingerea răufăcătorilor. Formulele
inițiale, mediane și finale, precum și obiectele miraculoase argumentează alături de îmbinarea
narațiunii cu dialogul și descrierea, specia basmului cult. Această proză narativă poate fi considerată
și un bildungsroman întrucât, în viziunea autorului, fiul craiului este supus unor probe, piedici
inițiatice, care îl transformă dintr-un adolescent nesigur într-un tânăr chibzuit, pregătit pentru
viață.
Incadrarea in curent:

Criticul literar George Călinescu consideră că basmul „Poveste lui Harap-Alb” este o „sinteză
de realism și fabulos”. Un prim aspect care demonstrează natura realistă a operei este descrierea
impersonală, adică mediul și personajele sunt prezentate într-un mod obiectiv. Un alt argument
pentru evidențierea viziunii realiste a basmului, constă în caracterul tipic al persoanjelor,
protagonistul fiind lipsit de puteri supranaturale, având atât calități, cât și defecte.
Titlul:

Titlul, format dintr-un substantiv propriu, compus, reprezintă numele personajului principal,
însă el are și o valoare simbolică. Fiind alcătuit dintr-un oximoron care concentrează esența binelui și
a răului (Harap –rob; Alb-stăpân), această structură , simbolizează, de fapt, un nou botez al eroului și
o nouă identitate dobândită în momentul nesocotirii sfatului părintesc și al ascultării de Spân
Tema :

Asemenea basmului popular, în „Povestea lui Harap-Alb ,tema se concentreaza pe

confruntarea dintre bine si rau , incheiata prin triumful binelui. Eroul se confruntă cu diferite situații
extreme, fiind supus unor încercări pe parcursul călătoriei sale, care îl formează. Cu toate că Spânul
pare un personaj malefic, el joaca un rol crucial în maturizarea protagonistului, care, în final, triumfă
în ciuda dificultăților întâmpinate. O secvență semnificativă pentru tema basmului este reprezentată
de momentul ajungerii la fântână. Spanul il convinge pe fiul de crai sa intre in fantana,iar mai apoi
trage capacul peste gura fantanii, se aseaza peste el si il forteaza pe craisor sa-i devina sluga, in
schimbul vietii.Sub amenințarea morții feciorul de crai jură ,,pe ascuțișul paloșului” că va fi sluga
supusă a spânului. În mod simbolic, apa fântânii devine apa botezului, crăișorul devenind Harap-Alb.
O altă secvență semnificativă este cea din final, cand Spanul il decapiteaza pe Harap-Alb dupa ce a
fost deconspirat. Spanul este ucis la randul lui de catre calul credincios al eroului, care, îl „inşfacă cu
dinţii de cap, zboară cu dânsul în înaltul cerului, şi apoi, dându-i drumul de-acolo, se face Spânul până
jos praf şi pulbere”. Fata împăratului Roș îl învie pe Harp-Alb cu cele trei simcele de măr dulce , apa
moartă și apa vie , „si apoi ,îngenunchind amândoi dinaintea împăratului Verde, îşi jură credinţă unul
altuia”. Din nou ,Creangă se abate de la tiparul popular, deoarece răul nu este eliminat în totalitate:
Spânul moare, însă împăratul Roș, o altă ipostază a maleficului, rămâne în viață, doar că este
înlăturat din centrul acțiunii.
Perspectiva narativa:

În această poveste, întâlnim o perspectivă narativă heterodiegetică, deoarece naratorul este

obiectiv, omniscient și omniprezent, prezentând evenimentele la persoana a III-a.Obiectivitatea
naratorului nu este totală, deoarece acesta intervine de câteva ori pe parcursul textului prin anumite
reflecții personale („Ce-mi pasă mie? Eu sunt dator să vă spun povestea şi vă rog să ascultaţi”).

Dezvoltarea a doua trasturi specifice specie :

În „Povestea lui Harap-Alb”, personajele îndeplinesc diverse funcții în raport cu

protagonistul. Acestea includ roluri de antagonist, donatori si ajutoare, asemenea basmului popular,
dar sunt individualizate prin atribute exterioare și prin limbaj. Eroul primește sprijin din partea unor
ființe cu însușiri supranaturale (precum Sfânta Duminică), animale fabuloase (cum ar fi calul
năzdrăvan, crăiasa furnicilor și a albinelor), făpturi himerice (ca Setila, Ochilă, Flămânzilă, Gerilă,
Păsări-Lăți-Lungilă) sau obiecte miraculoase (de exemplu, aripile crăieselor). În același timp,
protagonistul se confruntă cu personajul antagonist, Spânul, într-o manieră specifică basmului.Cu
exceptia eroului care este surprins in evoluție, celelalte personaje sunt reductibile la o trăsătură
dominantă.

Din categoria elementelor specifice basmului fac parte și formulele utilizate de autor , fiecare
avand o functie important la nivelul textului. Cea initială ("Amu cică era odata intr-o tara un crai") are
rolul de a-l introduce pe cititor în universul magic al textului. Formulele mediane (”Dumnezeu să ne
ţie, că cuvântul din poveste, înainte mult mai este”) sunt mai numeroase şi mai evoluate decât în
basmele populare, avand rolul de a realiza trecerea de la o secvenţă narativă la alta şi de a întreţine
curiozitatea cititorului.Finalul reprezintă formula de încheiere a basmului prin care se subliniază
perspectiva autorului asupra lumii prezentate, dar și aducerea cititorului înapoi din lumea fictivă a
operei în realitate („Şi a ţinut veselia ani întregi, şi acum mai ţine încă; cine se duce acolo bea şi
mănâncă. Iar pe la noi, cine are bani bea şi mănâncă, iară cine nu, se uită şi rabdă.”) . Formula finală
cuprinde și o analiza asupra realității sociale, punând problema disparității sociale, ceea ce reprezintă
o marcă a originalității lui Creangă. Totodată, finalul prinde dimensiuni hiperbolice, la nuntă
participând inclusiv naratorul care se autocaracterizează ironic, descriindu-se „un păcat de
povestariu, fără bani în buzunariu”.

Arta naraţiunii se conturează cu totul aparte în proza lui Ion Creangă prin ritmul rapid al
povestirii, fără digresiuni sau descrieri suplimentare, prin dialogul dramatizat, prin umorul debordant
realizat cu jovialitate şi prin oralitatea stilului, dată mai ales de erudiţia sa paremiologică

În concluzie, „Povestea lui Harap-Alb” se înscrie în categoria basmelor culte, prezentând

trăsături precum : reflectarea concepției despre lume a autorului, integrarea elementelor fantastice
într-un context uman , individualizarea personajelor, umorul și specificul limbajului. Astfel, scriitorul
reușește să creeze un univers care reflectă realitatea.