„O scrisoare pierdută” de Ion Luca

Caragiale
-Paritcularitati de caracterizare –

Ion Luca Caragiale, dramaturg și prozator român , a fost un observator ironic al societății din
vremea lui, un scriitor realist și moralizator, un excepțional creator de personaje. . Comediile sale „O
noapte furtunoasă” , „O scrisoare pierdută” , „D-ale carnavalului” , „Conu Leonida de față cu
reacțiunea” ilustrează un spirit de observație necruțător pentru cunoașterea firii umane.

Comedia este specia genului dramatic, în versuri sau în proză, ,având ca scop primar moralizarea
și inducerea râsului în rândul cititorilor sau al spectatorilor, prin utilizarea diverselor forme de
comic.Reprezentată pe scena Teatrului Național din București la 13 noiembrie 1884 cu un succes
răsunător, „O scrisoare pierdută” este o comedie realistă de moravuri politice și sociale, bazată pe
conflicte dramatice. Această formă de artă dramatică se evidențiază prin câteva trăsături distincte,
cum ar fi :orientarea sa principală spre divertismentul publicului, prezentarea personajelor care
reprezintă diferite categorii sociale, abordarea tematicilor umane universale, aducerea pe scenă a
unor caractere distincte de către protagoniști, plasarea conflictului în sfera aparenței și esenței (unde
valorile se dovedesc a fi false), deznodământul fericit și stilul parodic.

Ștefan Tipătescu este un personaj principal, static, plat, caricatural, realizat în manieră
realistă. Principalele trăsături ale acestuia se deduc din manifestarea diversificată a comicului, care
definește contradicția dintre esență și aparență. Prefectul vrea să pară sigur de sine, o autoritate
politică de necontestat, care conduce cu o mână de fier județul,însă îi lipsește cu desăvârșire
capacitatea de a-și exercita independent funcția politică, motiv pentru care se bazează pe sprijinul lui
Trahanache și pe amorul Zoei („ești candidatul Zoii, ești candidatul lui nenea Zaharia, prin urmare și al
meu”).

Tema principală a piesei se concentrează pe viața politică și familială a unor politicieni care
încearcă prin orice mijloace să parvină.Accentul este pus pe contrastul dintre adevărata lor natură și
imaginea pe care încearcă să o proiecteze , dorind să dea impresia că cetățeanul de rând este cel care
decide prin puterea votului său.

Titlul operei ilustrează intriga subiectului, în text fiind vorba de două scrisori de amor. Prima este
o scrisoare de dragoste a lui Tipătescu pentru Zoe, găsită de cetățeanul turmentat, sustrasă cu
vicleșug de către Catavencu, pierdută apoi în încăierarea dinaintea alegerilor, regăsită de către
cetățeanul turmentat și în final înmânată Zoei. O altă scrisoare asemănătoare este cea pe care
Agamemnon Dandanache o gasește in pardesiul unei persoane importante care îi fusese musafir ,cu
ajutorul căreia câștigă postul de deputat. La nivel simbolic, scrisoarea devine o armă de șantaj folosită
pentru preluarea puterii, denotând lipsa de scrupule a personajelor.

Din prisma socială , Ştefan Tipătescu este prezentat încă din lista cu „Persoanele” de la
începutul piesei în funcţia de prefect al judeţului. Superior celorlalţi prin pregătire, avere, statut
social, Tipătescu are aere senioriale şi îşi foloseşte funcţia învestită ca privilegiu personal, dovedind
moravurile specifice clasei politice, pe fondul alegerilor pentru Camera Deputaţilor.

Din punct de vedere moral, Tipătescu este tipul amorezului, fiind amantul lui Zoe
Trahanache, soția celui mai bun prieten al său, Zaharia Trahanache, chiar de la o jumătate de an după
căsătoria acestora ,fara ca Neica Zaharia sa banuiasca ceva( „De opt ani trăim împreună ca fraţii, şi
niciun minut n-am găsit la omul acesta măcar atâtica rău.”)

Din perspectivă psihologică, Tipătescu se află într-o stare de deziluzie în ceea ce privește viața
politică, ceea ce contribuie la maturizarea sa și la abilitatea de a se confrunta cu toate provocările
ilegale. El se evidențiază ca singurul personaj-reflector care demonstrează atât calități intelectuale,
cât și afective.

Una din trăsăturile dominante ale personajului este impulsivitatea.O primă secvență elocventă
pentru sustinerea acestei trasturi se regăsește în actul 1 , care surprinde conversația dintre
Trahanache și Tipătescu cu privire la scrisoarea de amor către Zoie pe care Cațavencu o
deține .Trahanache încearcă să-l consoleze pe Tipătescu, susținând că scrisoarea este doar o simplă
ficțiune, desi contribuie și el la exacerbarea temerilor prefectului, deoarece scrisul seamănă izbitror :
„Să zici și tu că e a ta, dar să juri, nu altceva, să juri!" . Neștiind cum sa reacționeze Tipătescu devine
confuz, derutat și nervos ,plimbându-se agitat prin camera ,iar la un moment dat , se manifestă într-
un acces de furie, afirmând că : „Caţavencu nu o să fie la întrunire, o să fie în altă parte — la păstrare
".Acest lucru il dezmageste pe Trahanche care este de parere ca un om politic ar trebui să se
stăpânească și să nu-și dezvăluie sentimentele , mai ales când e vorba de adversarii politici.

O altă secvență semnificativă are loc in actul 2 , cand Tipătescu se află într-o discuție directă cu
Cațavencu. În încercarea de a obține scrisoarea de dragoste, Tipătescu îi oferă lui Cațavencu diverske
poziții înalte, precum " postul de advocat al statului" , de primar sau de " epitrop-efor la Sf. Nicolae"
oferindu-i chiar și o moșie la marginea orașului.Cu toate acestea, Cațavencu respinge disprețuitor
ofertele ilegitime, ceea ce îl determină pe Tipătescu să izbucneasca violent, amenințând că îl va ucide
cu bastonul . În final , Tipătescu capitulează, fiind șantajat sentimental de Zoie .

Acțiunea evoluează într-un mod dramatic și este caracterizată de o creștere graduală a tensiunii.
În mijlocul acestei evoluții, personajul Ștefan Tipătescu este surprins într-o manieră și tipologie
similară. Astfel, modalitățile de caracterizare folosite pentru a contura acest personaj sunt cele
tradiționale: caracterizarea directă și indirectă.

Caracterizarea directă se realizează și prin intermediul didascaliilor, care exprimă starea de

agitație în care trăiește personajul de-a lungul întregii comedii. La început, Tipătescu apare „agitat”,
„turbat rău”, „nervos” și „desperat”. Notațiile autorului - „plimbându-se înfuriat”, „în prada agitației”,
„supărat” - ilustrează mentalitatea de stăpân medieval, infatuarea și orgoliul care-l definesc pe Ștefan.
De asemenea, Tipătescu se consideră un om de valoare, care și-a sacrificat cariera strălucită pentru a
organiza partidul: „Căci fără mine, n-ați fi putut niciodată să fiți un partid”.

Dominantă rămâne, însă, caracterizarea indirectă prin fapte, gesturi,limbaj, gânduri , dar și
din relația cu celelalte personaje .Tipătescu este prefectul județului, pe care îl administrează precum
ar face-o pe propria moșie. Încă din primele rânduri ale comediei, Tipătescu este descris de
Cațavencu în ziarul său „Răcnetul Carpaților”, drept un vampir care „suge sângele poporului”. Are un
statut privilegiat , e singurul capabil de ironie ,spunandu-i cetățeanului turmentat:" la alegători ca d-
ta, cu minte, cu judecată limpede, cu simţ politic, nu se poate mai bun reprezentant decât d.
Caţavencu, (apăsând) onorabilul d. Caţavencu! ". De-a lungul operei, Tipătescu dovedește că este un
tip instruit, fapt sugerat prin replicile sale, intrând astfel în antiteză cu celelalte personaje care fac
greșeli de exprimare și au ticuri verbale.
 In concluzie, Ștefan Tipătescu este singurul personaj al operei plasat la un nivel intelectual
diferit față de restul participanților la viața politică. Deși autorul îi evidențiază defectele și viciile,
acestea sunt imperfecțiuni umanizate, iar personajul este privit cu o oarecare îngăduință,
neîncadrându-se în tagma politicienilor demagogi și inculți.