Sunteți pe pagina 1din 1

1.

Poluarea – generalități

Indiferent de activitățile pe care le întreprinde, omul poate cauza rău naturii prin deversarea de
substanțe toxice în ape, contaminarea solului și eliminarea gazelor poluante în atmosferă. Periclitând
natura, omul se periclitează pe sine. Deși este un fenomen inevitabil în multe privințe, poluarea ar
putea fi ținută sub control, ba chiar, la un moment dat în viitor, redusă. Oricât de idealist ar suna,
poate chiar mult prea ambițios pentru momentul prezent, poluarea zero este un țel la care ar trebui
să aspirăm ca umanitate în întregime, spre bunul mers al lucrurilor.

Bineînțeles, în practică, totul este mai complicat. Actualmente, nu beneficiem de tehnica și știința
necesare pentru transformarea acestui vis în realitate. Cu toate acestea, conlucrând, există
posibilitatea să ajungem, eventual, la relația om-mediu cea mai apropiată de perfecțiune. Fiecare
gest, oricât de mic, contează, având un ecou profund pentru imaginea de ansamblu care se încearcă a
fi conturată.

Poluarea aerului – care sunt principalele surse

2. Poluarea aerului – care sunt principalele surse

În ceea ce privește poluarea aerului, vina nu mai poate fi dată doar pe industrie, deoarece și
mijloacele de transport personale au un aport important de gaze toxice în atmosferă. Prin urmare,
otrăvirea aerului de către om poate fi redusă atât timp cât sunt respectate legile de mediu aflate în
vigoare.

Aerul atmosferic este compus în principal din azot (78%), oxigen (21%), iar restul de 1% reprezintă un
mix de alte elemente chimice. Cu toate că procentul mare de azot din atmosferă are o calitate
benefică, datorită caracterului său inert, ce previne exploziile și incendiile spontane, în anumite
condiții, acesta poate reprezenta și o sursă de poluare. În motoarele autoturismelor, din cauza
presiunii și a temperaturii foarte ridicate, este favorizată reacția dintre oxigen și nitrogen, care, în
mod normal, adică în condiții standard de temperatură și presiune, nu are loc. În urma acestei reacții,
vor rezulta diferiți oxizi ai azotului, ce reprezintă o sursă considerabilă de poluare a aerului. Odată
eliberați în atmosferă, aceștia vor reacționa cu dioxidul de sulf, transformându-l în trioxid de sulf, care,
în combinație cu apa rezultată în principal din averse, va da naștere fenomenului cunoscut sub
numele de ploaie acidă.

S-ar putea să vă placă și

  • Gallery Pages
    Gallery Pages
    Document1 pagină
    Gallery Pages
    Alexia Radu
    Încă nu există evaluări
  • Gallery Pages
    Gallery Pages
    Document1 pagină
    Gallery Pages
    Alexia Radu
    Încă nu există evaluări
  • Gallery Pages
    Gallery Pages
    Document1 pagină
    Gallery Pages
    Alexia Radu
    Încă nu există evaluări
  • Gallery Pages
    Gallery Pages
    Document1 pagină
    Gallery Pages
    Alexia Radu
    Încă nu există evaluări
  • Gallery Pages
    Gallery Pages
    Document1 pagină
    Gallery Pages
    Alexia Radu
    Încă nu există evaluări
  • Hemoroizii
    Hemoroizii
    Document1 pagină
    Hemoroizii
    Alexia Radu
    Încă nu există evaluări
  • Motto
    Motto
    Document8 pagini
    Motto
    Alexia Radu
    Încă nu există evaluări
  • Prematuritatea
    Prematuritatea
    Document4 pagini
    Prematuritatea
    Alexia Radu
    Încă nu există evaluări
  • Referat Anatomie
    Referat Anatomie
    Document9 pagini
    Referat Anatomie
    Alexia Radu
    Încă nu există evaluări