POSTBELICA- Parabolă dramatică

-1968-
IONA
MARIN SORESCU
Introducere:
,,Iona’’, subintitulată de Marin Sorescu ,,tragedie în patru tablouri’’ a fost publicată
în revista ,,Luceafărul” în anul 1968 și este o dramă neomodernistă, o meditație-parabolă
asupra destinului tragic al omului în univers. În ea, autorul a simbolizat drama ontologică a
omului modern (și a omului ca ființă) aflați sub puterea destinului orb.

Personajul este o categorie literara plasmuita de autor in universul fictiunii si

care reprezinta centrul ordonator al intregii actiuni.

Neomodernismul pornește de la valoroasă experiență literară interbelică așezată într

un con din umbră din pricina promovării non valorilor în perioada realist socialistă mai apoi
se încearcă o revenire a poeziei la uneltele ei de la formele de expresie moderniste la marile
teme literare general valabile.
‘’Iona’’ scrisă de Marin Sorescu Este o dramă, pe ce a genului dramatic caracterizată
prin deznodământ grav, dar în care conflictul, deși foarte puternic nu mai duce neapărat, ca
în tragedie, la moartea personajelor principale, și în care accentele tragice se împletesc uneori
cu cele lirice.
Tema piesei este singurătatea, frământarea omului în efortul de aflare a sinelui,
ezitarea în a-si exprimat conștient drumul în viață. problematica se diversifică prin Revolta
omului în fața destinului, raportul de libertate și necesitate sau necomunicarea socială, ca
sursă a singurătății.
Titlul trimite la mitul biblic al lui Iona, care se întoarce la calea sa după trei zile de
pocăință. însă pescarul Ion din textul lui Marin Sorescu nu are un destin asemănător și
reinterpretează miturile.
Piesa este alcătuită dintr o succesiune de patru tablouri, fiecare dintre acestea prezintă
alt context în care se află personajul. Rolul indicațiilor este de a ajuta la clarificarea
semnificațiilor simbolice și de asemenea de a oferi un sprijin pentru înțelegerea problematicii
textului .
Tipologie: Iona este personajul principal al operei. Pierzându-și uneori aura mitică de
„ființe de hârtie”, personajele trec pragul ficțiunii și poposesc în realitatea noastră profană,
ilustrând tipuri umane. În acest sens, Iona reprezintă o tipologie umană universală și înscrie
această operă într-o tematică tragică, a omului confruntat cu absurdul circumstanțelor
existențiale.
Avem de a face cu un personaj în cautarea zadarnică a propriei identități, ajungând să
își piardă până și ecoul. Iona apare în operă ca un simbol, nu ca o individualitate, fiind un
personaj alegoric ce se zbate în limitele sale umane.

Statut social, moral, psihologic:

Social – un pescar sărac și ghinionist ce își dorește să prindă ,,peștele cel mare’’, fiind
prezentat în trei ipostaze: 1) pescarul fără noroc, 2) individul captiv, 3) individul liber.
Atât ocupația, cât și ipostazele sunt metafore ce ilustrează nevoia omului de libertate,
cunoaștere, adevăr. Actul de a pescui înseamnă efortul omului de a-și atinge idealurile, de a
primi răspunsuri la întrebările fundamentale, de a înțelege sensul vieții.
 Moral - Iona este un visător care vrea să devină pădurar sau pescar de nori și vrea să
construiască o bancă de lemn în mijlocul mării. El este o persoană reflexivă, preocupată de
probleme existențiale – soarta, viața, moartea: ,,De ce trebuie să ne pierdem timpul cu lucruri
care nu ne folosesc după moarte?’’. Acesta este de asemenea inteligent, are simțul umorului,
dar este revoltat, se simte singur și simte nevoia comunicării.

Psihologic: Statutul psihologic al lui Iona îi evidențiază modul de gândire care se

caracterizează printr-o atitudine pesimistă. El se consideră un ghinionist: „Iona n-are noroc
și pace”.

Acest statut este marcat și de un conflict interior, bazat pe probleme de conștiință, în

ciuda atitudinii pe care Iona o are atunci când își conștientizează captivitatea. El trăiește
spaima solitudinii pe care o exteriorizează în fața pescarilor: „Mai aveam puțin și
înnebuneam.”. În concepția lui Iona, ieșirea din captivitatea exterioară, marcată de burțile
peștilor înseamnă și soluționarea conflictului interior. În tabloul patru, Iona conștientizează că
adevărata captivitate este cea interioară: „Problema e dacă mai poți ieși din ceva odată ce te-
ai născut.”, singura soluție rămânând sinuciderea.

Principala trăsătură de caracter a personajului : este reflexivitatea, redată prin

logos și prin simboluri în cadrul călătoriei sale de regăsire a propriei identități.

Scene:
1) O primă scenă în care se reflectă această trăsătură se regăsește la nivelul tabloului al II-
lea, când Iona se află în interiorul primului pește și se întreabă dacă a fost înghițit de viu
sau de mort.

El vorbește foarte mult, discursul fiind expresia supraviețuirii, mijlocul prin care oamenii
rezistă chiar și în fața absurdului existențial. Comentariile personajului pe marginea morții, a
timpului și a destinului sunt făcute într-o tonalitate ironică: ”Începe să fie târziu în mine.
Uite, s-a făcut întuneric în mâna dreaptă și-n salcâmul din fața casei.” Descoperirea
cuțitului, ca o posibilă cale de salvare, îi declanșează buna dispoziție și, înzestrat cu simțul
umorului, el se adresează peștelui, întrebându-l cum de a putut face o asemenea greșeală
motivând prezența cuțitului prin faptul că peștele este tânăr și “lipsit de experiență”. El crede
că ar trebui să se pună un grătar la intrarea în orice suflet, pentru a nu pătrunde nimeni cu un
cuțit în el, în sensul că oamenii trebuie să fie atenți la cei pe care îi primesc în inima lor
pentru a nu fi răniți.

2) O altă scenă în care se reflectă această trăsătură este în tabloul al III- lea, personajul fiind
surprins în burta celui de-al doilea pește.

El se imaginează în viață intrauterină, alături de un frate geamăn pe care nu-l poate însă
vedea și formulează o concluzie tristă: ”Neglijezi azi, neglijezi mâine, ajungi să nu-ți mai
vezi fratele”. Prinși în rutina vieții, oamenii se înstrăinează, deși simt acut nevoia de
comunicare, idee redată prin afirmația că femeile însărcinate stau laolaltă “ca să vorbească
pruncii nenăscuți între ei”. Acesta dorește să-i scrie mamei să-l mai nască încă o dată sau de
mai multe ori, pentru că noi, oamenii, pierdem mereu câte ceva în viață și nu avem șansa de a
o lua de la capăt.
Caracterizare: Personajul este caracterizat atât în mod direct, cât și indirect.
Direct:
 Un mijloc de caracterizare directă îl constituie notațiile autorului, care individualizează
drama existențiala a personajului. Mișcările sufletești sunt surprinse cu o mare finețe in
indicațiile din primul
tablou: ,,explicativ’’, ,,înțelept’’, ,,uimit’’, ,,vesel’’, ,,curios’’, ,,nehotărât’’, ,,făcând-și
curaj’’.

 Tot prin intermediul didascaliilor este redată și una dintre trăsăturile dominante ale
protagonistului, și anume singurătatea: “Ca orice om foarte singur, Iona vorbește tare cu
sine însuși”.

 De asemenea, autorul schițează și portretul fizic al lui Iona, un personaj ajuns la

bătrânețe. Barba lui „lungă și ascuțită” reprezintă un simbol al luptei îndelungate pe care
personajul a dus-o întreaga sa viată, pentru a evada din succesiunea de burți care îl țin
captiv. În cele din urmă, Iona recurge la spintecarea propriei burți și transmite mesajul
simbolic, că doar regăsindu-se pe sine, omul modern va putea depăși granițele impuse de
destin.

 Pesimismul lui Iona este conturat prin autocaracterizare, acesta afirmând: „Iona n-are
noroc și pace”.

Indirect:
 Iona este caracterizat în mod indirect prin limbajul său. Acesta evidențiază mai ales stările
de spirit ale personajului, - încordarea și conflictul interior - fiind exteriorizate prin
intermediul unui limbaj agresiv: „sări-i-ar ochii...”. În același mod, el își exteriorizează
furia pe care o resimte în momentul conștientizării captivității: „Unde mergi?’’ ,,La
mama dracului!”.

 Iona este ambițios și perseverent, întrucât continuă să pescuiască, deși nu prinde nimic, și
continuă să taie burțile peștilor, manifestând optimism.

 Din faptul că face haz când observă că a fost înghițit cu un cuțit la el reiese că acesta are
simțul umorului.

 Nevoia de comunicare este ilustrată prin încercarea lui de a atrage atenția celor doi
pescari, pe care îi invidiază că se pot susține reciproc.

Concluzie: În lumina celor arătate, personajul Iona este exponentul condiției solitare,
simbol al aspirației umane spre cunoaștere si libertate, întruchipând speranța ca mod de a fi
într-o lume închisă. Iona este pescarul care trăiește viața printr-o mișcare neîncetată din
pântecele unui pește în altul, constatând că ieșirea din limitele vechi înseamnă intrarea în
limitele noi.