Hepatitele virale.

I. Definiţie – generalităţi

Hepatitele virale se caracterizează printr-o inflamaţie a

parenchimului(țesutului) hepatic, secundară unei infecţii
virale.
Ele sunt legate in majoritatea cazurilor de virusuri
hepatotrope (A, B, C, Delta, E) sau mult mai rar de
virusuri non- hepatotrope din grupa herpes virus (CMV
- citomegalovirus, EBV – Virusul Ebstein Barr al
mononucleozei infecțioase, HSV – Virusul herpetic).

Toate virusurile hepatotrope sunt virusuri cu ARN, cu

excepţia VHB care este cu ADN. VHA şi VHE sunt
responsabile de hepatite acute care pot fi in mod
excepţional fulminante. VHA nu se află niciodată la
originea unei hepatite cronice şi, chiar dacă rare cazuri
de hepatită cronică cu VHE au fost descrise recent,
trebuie reţinut că VHE nu provoacă hepatită cronică.
VHE este foarte rar intalnit in ţările occidentale.
VHB şi VHC sunt responsabile de hepatite acute, dar şi
de un anumit număr de cazuri de hepatite cronice virale.
Virusul Delta este un virus numit defectiv: el nu poate
decat să suprainfecteze sau să coinfecteze un subiect
deja infectat cu VHB.
Modurile de transmitere ale fiecărui virus trebuie
cunoscute şi coincid parţial.
1
Istoria naturală a unei hepatite virale este destul de
stereotipă şi cuprinde următoarea succesiune:
• o fază iniţială de contaminare;
-o fază de incubaţie, a cărei durată variază in funcţie de
virusul in cauză;
• o fază preicterică (a se vedea infra:);
• o fază icterică (care este de fapt asimptomatică sau
paucisimptomatică la majoritatea pacienţilor);
• o fază de vindecare sau de trecere la cronicitate.
In caz de trecere la cronicitate, riscul evolutiv este
dominat de constituirea unei ciroze cu complicaţiile
proprii acesteia şi, mai ales, riscul de carcinom
hepatocelular.

II. Hepatita acută virală

Aşa cum s-a precizat, in mod clasic se disting:

• o fază preicterică = sindrom pseudogripal + erupţie
cutanată, cu precădere urticariană;
• o fază icterică (care este de fapt deseori asimptomatică
sau paucisimptomatică) care poate dura 2-6 săptămani:
• icter cu bilirubină conjugată (scaun decolorat şi urină
de culoare inchisă),
• prurit facultativ,
• uneori, durere subcostală dreaptă şi hepatomegalie
sensibilă la palpare;

2
Celelalte forme clinice sunt:
• forma anicterică, cea mai frecventă; v>
• forma colestatică;
• forma prelungită = durată cuprinsă intre 6 săptămani şi
6 luni;
-forma asociată cu manifestări extrahepatice:
poliradiculonevrită, anemie hemolitică autoimună,
glomerulo
patie.
• forma fulminantă = cea mai gravă +++++++:
• definită prin apariţia unei encefalopatii hepatice la mai
puţin de 2 săptămani după apariţia icterului,
• indicele de protrombină (IP) este frecvent < 25%
• mortalitate > 50% in absenţa tratamentului, prin
insuficienţă hepatică sau in relaţie cu complicaţiile
acesteia (infecţie ++),
• tratamentul se bazează in principal pe spitalizarea in
secţii de terapie intensivă, abordare simptomatică
şi eventual transplant hepatic in urgenţă respectand
anumite criterii;

III. Hepatita virală A

Virus cu ARN.
Contaminare feco-orală.
Prevalenţa este inaltă şi contaminarea precoce in ţările
in curs de dezvoltare, in timp ce in ţările industrializate
este mai rară şi mai tardivă.

3
Incubaţie = 2-6 săptămani.
Infecţie cel mai adesea asimptomatică.
Diagnosticul se bazează pe serologie: IgM anti-VHA in
faza acută; IgG izolate semnifică un contact vechi.
Niciodată trecere la cronicitate, dar există un risc (slab)
de hepatită fulminantă.
Nu există tratament specific = se recomandă repaus
tranzitoriu, incetarea temporară a consumului de alcool
şi a consumului de medicamente hepatotoxice.
Se va supraveghea apariţia unui asterixis şi a IP
(=indicele de protrombină) +++.
Profilaxie = măsuri de igienă şi vaccinare.