OBSERVAŢIA SOCIOLOGICĂ

- tehnica principală de investigaţie

sociologică
- ne oferă informaţii cu valoare de fapte
- volumul de date cules prin observaţii de
teren constituie, şi trebuie să constituie baza
1
 oricărei cercetări şi analize sociologice
(Miftode, 1996, 2003).

- datele observaţiei directe îşi păstrează

valoarea de fapte numai în raport cu
observatorul care le-a înregistrat;

2
 observaţia spontană

a) este întâmplătoare, neselectivă,

nesistematică şi insuficient controlată
critic.

3
 observaţia spontană

b) este fragmentară, întrucât, în ciuda

încercărilor de a se nota totul, observaţia
spontana nu reţine decât cazuri izolate,
rupte din întregul fenomenelor şi
proceselor sociale, datorită influenţei
experienţei personale a observatorilor şi
lipsei teoriei şi ipotezelor prealabile ;

4
 observaţia spontană

c) este vagă şi imprecisă, adesea confuză şi

inexactă, întrucât se realizează sub
presiunea afectelor şi a primelor impresii ;

d) este subiectivă sau părtinitoare, întrucât

este ghidată de opiniile şi interesele –
conştiente sau nu - ale observatorului.

5
 observaţia spontană

e) este necritică şi neprelucrată logic,

întrucât observaţia spontana nu poate fi
repetată – în aceleaşi condiţii - şi ceea ce
este mai important, obiectul ei nu poate fi
reconstruit în vederea unei reflexii şi auto-
critici teoretice şi logice ;

6
 observaţia spontană

f) în mod obişnuit, observaţia spontană nu

este înregistrată la « faţa locului », ci
reţinută în memorie, care, oricât de bună
ar fi, pierde o bună parte, din informaţie, o
deformează sau o selectează necritic .

7
 observaţia ştiinţifică

a) este fundamentată teoretic, are la baza o

concepţie ştiinţifică despre lumea
înconjurătoare ; valoarea unei observaţii
este funcţie, în primul rând, de valoarea
teoriei sociologice respective ;

8
 observaţia ştiinţifică

b)este sistematică şi integrală, vizează

fenomenul observat în totalitatea laturilor
lui, ca un sistem de elemente
interdependente ;

9
 observaţia ştiinţifică

c) este analitică, altfel nu ar putea fi

sistematică şi integrală ;

10
 observaţia ştiinţifică

d)este metodică, adică condusă după

anumite reguli stabilite pe baza teoriei,
epistemologiei şi metodologiei adoptate, dar
şi potrivit experienţei cercetătorului ;

11
 observaţia ştiinţifică

e) este repetabilă şi verificabilă pentru a

asigura un grad cât mai mare de
obiectivitate şi pentru a descoperi, pe baza
unor observaţii repetate, tendinţele
dezvoltării şi evoluţiei obiectului studiat.

12
Caracteristicile observatiei

 Observaţia este metoda care permite răspunsuri la

întrebarea „ce se întâmplă aici ?” (Silverman, 2001).
 ne permite să cunoaştem lumea la „prima mână”.
 Prin observaţie se înregistrează comportamentul
efectiv al oamenilor şi multitudinea de factori ce
determină acţiunile şi interacţiunile lor.

13
 Caracteristicile observatiei

 Observaţia este metoda predilectă de colectare a

datelor în strategia etnografică.
 Pornind de la etimologia sa, termenul de etnografic
semnifică text ştiinţific (social) despre fapte, oameni,
întâmplări comune.
 Strategia etnografică are un sens mai larg, incluzând
metode multiple, cum sunt observaţia, interviul,
analiza documentelor.
14
 Observaţia este o metodă cu o largă aplicabilitate,
utilă în strategii şi domenii variate de studiu:
educaţional, social, la organizaţional sau ocupaţional.

15
Scopurile observaţiei (adaptat după Silverman,
2001)
 a vedea prin ochii persoanelor observate evenimente,
acţiuni, norme, valori;
 a descrie contextul şi persoanele observate cu scopul
de a permite înţelegerea a ceea ce se întâmplă acolo;
 a contextualiza social şi istoric evenimentele observate
pentru a fi înţelese corect;

16
 a integra, a vedea viaţa socială ca un proces de
evenimente interconectate şi relaţionate;
 a evita utilizarea prematură a teoriilor şi conceptelor
înainte ca fenomenul să fie cu adevărat înţeles;
 a oferi un design de cercetare flexibil care permite o
investigare deschisă spre aspecte neaşteptate şi
neprevăzute.

17
 Caracteristicile observatiei

Caracterul de nonintervenţie al observatiei:

 Observatorii nu chestionează subiecţii asupra opiniilor şi
atitudinilor lor, nu îi stimulează în vederea exteriorizării
anumitor comportamente, nu provoacă deliberat situaţii
specifice, cu atât mai puţin nu manipulează participanţii.
Observatorul urmează fluxul evenimentelor.
 Observaţia nu este o metodă pasivă de cercetare.
Observatorul nu este un fotograf al fenomenelor sociale
(Dafinoiu, 2002).
18
 A observa înseamnă a selecta, a clasifica, a categoriza,
a analiza, a organiza cele percepute.
 caracterul flexibil al observaţiei. Observaţia poate
avea un grad mare de structurare sau poate fi complet
liberă de orice tentativă de urmărire sistematică.
Observaţia se poate focaliza pe aspecte şi dimensiuni
foarte specifice, înguste sau poate avea o focalizare
generală.

19
 Participanţii (subiecţii observaţiei) pot fi conştienţi
sau nu asupra prezenţei observatorului şi a aspectelor
urmărite. Explicaţiile care sunt oferite participanţilor
pot varia de la explicarea completă a motivelor
observaţiei şi a aspectelor urmărite, la explicaţii false
până la a omite acest fapt.

20
 Timpul observaţiei poate varia de la o singura
observare la observaţii multiple în situaţii
asemănătoare sau diferite. Cu cat mai multe
observaţii, cu atât mai bine putem evita
supraestimarea concluziilor.
 Înregistrarea celor observate poate avea loc printr-o
simpla luare de note sau prin mijloace audio-vizuale
care permit urmărirea repetată sau independentă a
celor înregistrate.

21
 Observatorul poate opta pentru a oferi un feed-back
complet participanţilor despre cele observate şi
interpretările făcute sau a întrerupe orice contact cu
cei observaţi.

22
Grila de observatie
Lee (2000) organizează grila de observare în cinci domenii:

1. aspecte fizice (stilul de îmbrăcăminte, coafura/freza,

tatuaje sau alte aspecte particulare);
2. expresivitatea mişcărilor (gesturi, postura, privirea);
3. localizarea spaţială faţă de celelalte persoane (distanţă:
publică, socială, personală, intimă);
4. timpul alocat anumitor comportamente
5. conversaţiabservaţia participativă

23
 Observatia participativa

- asemănătoare cu observaţia de tip etnologic,

- presupune contactul îndelungat al cercetătorului cu
colectivităţile studiate
- nu are caracter « atomistic » (nu vizează indivizii
izolaţi de grup sau context)
- impune o mare supleţe în utilizarea diferitelor
mijloace şi împrejurări concrete pentru atingerea
sarcinilor cercetării.
- este necesar ca prezenţa observatorului să fie
acceptată
24
 În funcţie de gradul de participare a
observatorului întâlnim:
- observaţii reportaj, în cazul cărora cercetătorii
sunt mai mult spectatori şi se menţin în afara
grupului
- observaţii etnologice, în cazul cărora
cercetătorii « se amestecă » în colectivitate, se
integrează în mod cât mai real în viaţă şi unca
colectivităţii pe o perioadă mare de timp.

25
 Reguli pentru desfăşurarea observaţiilor
participative :
a) să respecte normele de convieţuire socială şi
tradiţiile specifice colectivităţii respective ;

b) să nu se izoleze, să nu facă opinie separată

pentru a nu trezi suspiciuni şi resentimente
care ar îndepărta şansele de cooperare şi
încredere ;

26
 Reguli pentru desfăşu Reguli pentru
desfăşurarea observaţiilor participative :
rarea observaţiilor

c) să nu lase impresia ca este o autoritate , să nu

şocheze prin vocabular şi cunoştinţe, să nu
joace rolul de conducător sau sfătuitor ;

d) să evite să se impună în acţiunile şi

conversaţiile la care participă (să participe
« ca toţi ceilalţi », manifestând un interes
« mediu » pentru evenimentele, faptele şi
manifestările care au loc ;
27
 Reguli pentru desfăşurarea observaţiilor
participative :

e) să nu fie indiscret, să nu forţeze prin nimic

situaţia de observare în vederea obţinerii
datelor ;

f) să se preocupe în mod deosebit de antrenarea

unor subiecţi în cercetare şi să acorde o atenţie
aparte « persoanelor cheie » (liderilor formali
şi informali).
28
 Tehnica « participantului observator »

Maurice Duverger menţionează tehnica

« participantului observator » (în care cercetătorul
este membru al grupului studiat).
Tehnica « participantului observator » se bucură
de o bună tradiţie în sociologia românească
(Dimitrie Gusti, HH Stahl).

29