Sunteți pe pagina 1din 11

Recompense Atipice

Aioanei Diana-Andra
Răzvan Cosău
Management

Cunoaștem managementul organizației ca fiind știința care


studiază procesele și relațiile de
management pentru a putea descoperii noi sisteme, tehnici și
modalități de conducere a unei
organizații care să asigure totodată și competivitatea
organizației. (Macarie, 2012)
Management
Managerul trebuie să își însușească un stil de conducere, de abordare al
angajaților săi astfel încât acesta să creeze un mediu de lucru armonios
împreună cu resursele care i se oferă din partea companiei pentru care lucrează,
astfel acesta are un angajament atât față de angajator dar și față de
persoanele care i se subordonează.

Există studii care arată că mediul de lucru este unul foarte important mai ales
pentru tinerii din Generația Z astfel aceștia fiind interesați și de remunerația pe
care o au la locul de muncă. Aceasta făcându-i pe aceștia mult mai motivați să
obțină performanțe
la locul de muncă. (Lidia, 2014)
Sistemul de
recompensare

El reprezintă ansamblul de venituri atât materiale cât și


ceșe nemateriale (recunoașterea, dezvoltrea
profesională, îmbunătățirea condițiilor de muncă) prezente
și viitoare care determină un angajat să
își îndeplinească obiectivele sale în companie. Această
recompensare poate fi atât internă cât și
externă. (Lidia, 2014)
Sistemul de
recompensare
Recompensa internă îi este oferită angajatului de munca pe care
acesta o prestează, de rezultatele
pe care acesta le obține în organizație și este manifestată de
satisfacția lui interioară pe care acesta
o resimte în urma atingerii unui obiectiv sau în urma unui succes în
organizație. Recompensa
externă este oferită salariatului de către organizația pentru care acesta
prestează munca și ea este
constituită prin prime, promovarea e scara ierarhică a companiei,
facilități etc. (Ecaterina, 2021)
Sistemul de
recompensare
De asemenea recompensele pot fi atât directe cât și indirecte.
Recompensele directe sunt legate de
performanțele pe care salariatul le atinge în cadrul companiei ele pot
include salariu de bază,
salariu de merit, stimulente. Recompensele indirecte, adică beneficiile
pe care le are angajatul,
contribuie la capacitate de muncă a salariatului, fiind independente
de volumul de activități
realizate, ele includ plata timpului nelucrat, facilități pentru
petrecerea timpului liber, programe de
protecție socială. (Ecaterina, 2021)
Cultura
Organizațională
Cultura, spune C. Bonciu, este un fenomen psihologico-social cu rădăcini
adânci în
existenţa întreprinderii, care fundamentează norme, principii pe baza
tradiţiilor,
cutumelor sau experienţei (tehnice, tehnologice, organizatorice,
manageriale etc.) şi
vine în întâmpinarea aşteptărilor indivizilor prin convingerile exprimate cu
ajutorul
ceremoniilor, ritualurilor, povestirilor, anecdotelor sau sloganurilor”.
(Macarie, 2012)
Climatul
organizațional
Climatul organizațional se referă la starea de spirit care predomină în
comportamentul oamenilor
la locul de muncă prin care se reflectă cultura organizațională. Dimensiunile
culturii
organizaţionale au fost identificate de Geert Hofstede care a definit şi cele
cinci dimensiuni
pereche referitoare la cultura naţională: individualism sau colectivism,
distanţa mare sau distanţa
mică a puterii, asumarea de riscuri mari sau mici, feminitate sau
masculinitate şi previziuni pe
termen lung sau scurt. (Macarie, 2012)
Exemple de
recompense atipice Caribou Coffee oferă
șansa angajaților săi
să primească o
Cei de la 15Five au un buget de 500 de dolari pereche de teniși
Chuck Taylor
pentru angajații care își doresc să
de la Convers cu
experimenteze creșterea pe plan personal, design-ul pe care și-l
dar există și o chiciță și anume că după ce au doresc.
urmat acest curs aceștia trebuie să
împărtășească informația cu colegii săi de Există un serviciu în America în care uni
muncă printro prezentare. angajatori profită și anume un serviciu
numit
Washio în care angajații cei mai buni sunt
recompensați prin spălarea, călcarea si
colectarea
hainelor lor.
Bibliografie
Ecaterina, D. (2021). Esența și conținutul unui sistem de
recompense în cadrul companiei . "Conferinţa
tehnico-ştiinţifică a studenţilor, masteranzilor şi doctoranzilor",
(pp. 2-4). Chișinău .
Lidia, D. (2014). Salarizarea personalului – o direcție
fundamentală a managementului strategic .
Universitatea de Stat „Alecu Russo” din Bălţi, 1-4.
Macarie, F. C. (2012). Managementul Organizaţiilor. Cluj-Napoca
: Eikon .

S-ar putea să vă placă și