TURCIA

Proiect realizat de:

PRUNDARU ALEXANDRA GABRIELA
Clasa a VI-a C
 Turcia

Cultura turcă combină numeroase și diverse elemente care aparțin mai

multor regiuni: Zona Mediteraneană (Asia de vest și Orientul Mijlociu),
regiunea Asiei Centrale, Estul Europei, dar și tradiții caucaziene. Multe dintre
aceste tradiții, state cu diferite etnii și religii, au fost împrumutate în
timpul Imperiului Otoman. În primii ani ca republică, Guvernul a investit
numeroase surse în artă, de exemplu în pictură, în sculptură și în arhitectură.
Motivul acestei investiții a fost pe de-o parte, procesul de modernizare, iar pe de
altă parte crearea unei identități culturale.
Cultura turcă este foarte similară cu cultura arabică și suferă schimbări
profunde în ultimul secol. Sistemul Otoman a fost alcătuit din mai multe etnii, el
nu a permis oamenilor să interfereze, păstrând astfel identitatea fiecărei religii și
etnii. După ce Imperiul Otoman a fost eliminat după Primul Război Mondial,
Republica Turcia a adoptat o abordare unitară, care permitea diferitelor culturi să
se apropie între ele cu scopul de a alcătui o identitate națională.
Se urmărește o serie de reforme radicale care să permită Turciei modernizare
din punct de vedere politic și cultural. Schimbările politice, legale, religioase,
culturale, sociale și economice au fost concepute în scopul transformării Republicii
Turcia într-un stat național modern. Aceste schimbări au fost implementate sub
conducerea lui Mustafa Kemal Ataturk. Ca rezultat, vedem că Turcia este una
dintre cele mai occidentalizate națiuni islamice.
Tradiţiile şi religia
Tradiţiile turceşti provin în mare parte din cea mai răspândită credinţă locală
– islamul. Tot ce are nevoie un musulman adevărat, pentru religia sa, este scris în
Coran, care a fost creat de proorocul Mohamed, idolul tuturor musulmanilor. O
importantă parte a acestei religii este islamizarea întregii planete. Musulmanii se
chinuie să îşi răspândească religia pe întregul glob pământesc, deoarece cred că
atât timp cât nu este convertită toată populaţia la religia lor, pacea globală nu poate
exista. Această convingere stă, de asemenea, la baza aşa numitului Război Sfânt şi
a terorismului.
Un musulman adevărat nu va mânca niciodată mici cu o bere rece, deoarece
religia lui îi interzice carnea de porc şi băuturile alcolice.
 Femeile care trăiesc în credinţa islamică au în comparaţie cu europencele o
poziţie, care nu este deloc de invidiat. Acestea trăiesc în ascultare permanentă, în
umbra bărbaţilor lor. Dacă se întâmplă să întâlniţi o femeie singură pe stradă,
aceasta va fi, mai mult ca sigur, acoperită de la cap până la călcâie.Îmbrăcămintea
şi interdicţiile la care le obligă religia islamică, le limiteaza viaţa de zi cu zi.
Căsătoria este o obligaţie pentru musulmani. Iar o persoană de altă religie nu
are voie să se căsătorească cu o musulmancă, în timp ce un musulman are dreptul
de a se căsători cu o femeie de altă religie. Totuşi aceasta este apoi obligată să se
convertească la islam, iar copii ei sunt automat consideraţi a fi musulmani. Băieţii
sunt consideraţi a fi mult mai importanţi în această societate. Caracteristică este şi
circumcizarea băieţilor cu vârsta între 6 şi 12 ani, ritualul fiind considerat ca foarte
important. Căsătoriile sunt, de asemenea privite ca evenimente majore, fiind
normal ca nunta să dureze câteva zile, iar numărul de musafiri să depăşească
ordinul zecilor.
Un musulman nu are voie să renunţe la credinţa sa. În acest caz, legea
islamică, îl va pedepsi cu moartea.
Bucătăria turcească este moștenită din patrimoniul Otoman, care poate fi
descrisă ca o fuziune și perfecționare a bucătăriilor: turcești, arabice, grecești,
armene și persiene. Bucătăria turcească a influențat atât aceste bucătării, cât și alte
bucătării vecine, cum ar fi bucătăriile Vest-Europene. Otomanii au contopit
numeroase tradiții culinare din ținutul lor cu influențe din Orientul Mijlociu,
împreună cu elemente tradiționale turcești din Asia Centrală, de exemplu iaurtul.
Imperiul Otoman a creat într-adevăr o gamă largă de specialități tehnice. Poate fi
observat că numeroase regiuni din Imperiul Otoman conțin frânturi ale
specialităților otomane. Per ansamblu, bucătăria turcească nu este omogenă.
Exceptând specialitățile comune turcești, care pot fi găsite în întreaga țară, există,
de asemenea, specialități regionale. Regiunea Mării Negre (nordul Turciei) este
bazată pe cereale și hamsii. Sud-Estul (Urfa, Gaziantep și Adana) este cunoscut
pentru kebab, aperitive și deserturi din aluat, cum ar fi baclava, kadayif, künefe. În
special în Vestul Turciei, unde măslinii cresc în abundență, uleiul de măsline este
principalul ulei folosit pentru gătit. Bucătăriile din regiunile Mării Egee,
regiunea Marmara și regiunea Mării Mediterane expune caracteristici ale bucătăriei
mediteraneene, ele fiind bogate în legume, ierburi și pește. Centrul Anatoliei este
faimos pentru specialitățile în patiserie,
precum: keșkek (kashkak), mantı și gözleme (clătite).
 Numele specialităților include uneori numele orașului sau al regiunii (atât în
Turcia, cât și în afară.) Aceasta sugerează că un fel de mâncare este specific zonei;
de asemenea, poate să se refere la o tehnică specifică zonei sau unele ingrediente
folosite în zonă. De exemplu, diferența dintre kebab-ul din Urfa și kebab-ul
din Adana este folosirea usturoiului în schimbul cepei și o mare cantitate de piper
iute.