Umanism

Termenul de Umanism (din latină: humanitas = omenie, umanitate) are două semnificații:

 Poziție filozofică care pune omul și valorile umane mai presus de orice, orientându-se în
special asupra omului ca individ. Omul constituie astfel valoarea supremă, este un scop
în sine și nu un mijloc. Umanismul implică un devotament pentru căutarea adevărului și
moralității prin mijloace umane, în sprijinul intereselor acestora. Axându-se pe
capacitatea de autodeterminare, umanismul respinge validitatea justificărilor
transcendentale cum ar fi dependența de credință, supranaturalul sau textele pretinse a
fi revelații divine. Umaniștii susțin moralitatea universală bazată pe condiția umană ca
loc comun, sugerând că soluțiile problemelor sociale și culturale umane nu pot fi
provincialiste.
 Mișcare spirituală care stă la baza Renașterii, apărută în Italia în secolul al XIV-lea și
care s-a extins în mod progresiv în Europa apuseană până în secolul al XVII-lea. Ea
este marcată de reîntoarcerea la textele antichității greco-romane, care servesc ca
modele ale modului de viață, de gândire și de creație artistică. Umanismul renascentist
sublinia superioritatea literaturii latine și grecești și în special valorile ei în materie de
morală personală și publică.[1]
Umanismul se propagă în primul rând în Germania și Olanda. Ambele țări cunoscând o mare
expansiune a imprimeriilor, se organizează adevărate târguri de cărți care favorizează schimburile
culturale.

Trasaturile umanismului:
-
aseaza in centrul preocuparilor sale omul("omul este masura
tuturorlucrurilor");
-
increderea in ratiune;
-
admiratia fata de valorile antichitatii greco-latine;
-
natura considerata un model al artei;
-
anticlericalismul;
-
prezentarea omului multilateral;
-
libertatea, demnitatea si perfectabilitatea fiintei umane
In Transilvania, receptarea umanismului a fost favorizată de contactele orășenilor unguri și sași,
precum și a nobililor români cu lumea catolică germană și italiană. În Moldova și Țara Românească,
aflate ambele în sfera Bizanțului, umanismul s-a afirmat în totalitatea formelor sale caracteristice
abia în secolul al XVII-lea, deși sunt cunoscuți intelectuali care încă din secolul precedent erau legați
la cultura apuseană, printre ei Luca Stroici, boier moldovean, și Petru Cercel, domnul Țării
Românești între 1583-1585
in Țara Românească s-a remarcat drept umanist Udriște Năsturel, caracteristică fiind predoslovia
unui Penticostar publicat la 1649, pentru călugării din Țara Românească și de la Mănăstirea
 Umanism

Hilandar de la Muntele Athos. Ulterior, într-un Tratat despre dărnicie, în tipic stil umanist, el făcea
recurs nu la textul biblic, ci la clasicii antichității, printre
ei Aristofan, Homer, Platon, Suetoniu și Plutarh.[3] În timp ce a tradus Imitatio Christi în slavonă,
Udriște Năsturel este și autorul unei traduceri reușite în română a romanului hagiografic Varlaam și
Ioasaf. Alte figuri de umaniști ai secolului al XVII-lea au fost spătarul Constantin Cantacuzino, în
Țara Românească, și Grigore Ureche, Miron Costin, Nicolae Milescu și Dimitrie Cantemir, în
Moldova.[

Sculpturile se realizau din piatră, marmură, bronz și din lemn, totodată fiind
foarte apreciată și teracota. Atenți la calitatea materialului brut, sculptorii
optează adesea pentru materiile nobile ale antichității, pentru marmura cu
grauntele fin, care cu timpul ia tonul cald al pielii, și pentru bronzul care permite
modelajul fin și mișcările vii.
Umanismul şi Renaşterea s-au manifestat, mai întâi în Peninsula Italică, apoi şi în alte regiuni ale Europei.
În Peninsula Italică, au fost favorizate de:  dezvoltarea economică a oraşelor italiene,  spirijinirea
artiştilor cu fonduri, de oamenii bogaţi, precum familia Medici, la Florenţa;  redescoperirea unor texte
şi valori ale Antichităţii.

Statuia lui Moise:

Material: marmură de Carrara

Dimensiune: 2,35 m înălțime

Sculptată între anii 1513-1515

Arhitectura  stilul arhitectural renascentist s-a născut în Toscana, la Florenţa;  acest stil este
exemplificat cel mai bine de Catedrala Santa Maria del Fiore (Domul din Florenţa): arhitectul Giotto a
construit clopotniţa (campanilla), iar Brunelleschi a proiectat cupola;  cel mai important monument
religios al Renaşterii este catedrala Sfântul Petru din Roma, la care au contribuit toţi marii arhiectţi ai
vremii, între care Bramante, Giuliano da Sangallo şi Michelangelo Bunonarotti.  arhiectura civilă s-a
transformat, depăşind-o pentru prima oară în importanţă pe cea religioasă; exemple sunt primăriile
(Palatul Signoriei din Florenţa, Palatul dogilor din Veneţia), pieţele publice, reşedinţe ale magistraţilor
(Palatul Bargello), dar şi locuinţe private;  palatele (Palatul Pitti, Palatul Strozzi) impresionează prin
dimensiune, simplitate şi austeritatea faţadelor. Sculptura  dintre toate domeniile artei, sculptura a
fost cea mai influenţată de Antichitate;  ea s-a desprins de arhitectură, redevenind o artă de sine
stătătoare, reprezentând frumuseţea, măreţia şi perfecţiunea corpului omenesc;