Revista Dreptul (Uniunea Juristilor) nr.

11/2022

Dreptul material la acţiune în cazul diurnei personalului participant la

misiuni de menţinere a pă cii în afara teritoriului statului româ n, în contextul
Hotă râ rii Guvernului nr. 1086/2004. Noţiunea de "bun" în sensul art. 1 din
Protocolul nr. 1 adiţional la C.E.D.O. Practică judiciară neunitară . Proces
echitabil
de Anamaria Groza
16 noiembrie 2022

dr. ANAMARIA GROZA*

Judecător - Curtea de Apel Craiova
Lector univ. - Universitatea din Craiova
Admiterea excepţiei prescripţiei dreptului material la acţiune, atât timp cât nu se dovedeşte că reclamantul a

Tipărit de Militaru Ion la 25.02.2023. 1/12

Document Lege5 - Copyright © 2023 Indaco Systems.
cunoscut în mod concret existenţa şi conţinutul Hotărârii Guvernului nr. 1064/2004, este problematică din
perspectiva Convenţiei (europene) pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. Pe fond,
fiecare cauză trebuie analizată în lumina probatoriului administrat şi în datele sale concrete. În anumite cazuri,
diurna a fost plătită de statul român, în alte cazuri punctuale, aceasta s-a regăsit în diurna pe care partenerul
extern s-a angajat explicit să o plătească şi a plătit-o, iar în alte cazuri, nu a fost plătită. Partenerul extern îşi
putea asuma obligaţia de plată corespunzătoare diurnei în valută, însă acest angajament trebuia să fie explicit.
Dubiul trebuie să profite reclamantului, deoarece o interpretare contrară ar conduce la pierderea unui bun în
sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 adiţional la C.E.D.O., fie şi sub forma speranţei legitime. (Curtea de Apel
Bucureşti, Decizia nr. 2333 din 18 noiembrie 2021, nepublicată).
[.....]
Prin Sentinţa civilă nr. 1307 din 27 mai 2020, Tribunalul Bucureşti, Secţia a II-a de contencios administrativ şi
fiscal, a admis cererea reclamantului P. M. I. în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Afacerilor Interne, a admis
cererea de repunere în termenul de prescripţie, a respins ca neîntemeiată excepţia prescripţiei şi a obligat
pârâtul să plătească reclamantului diurna în valută prevăzută de art. 1 alin. (1) lit. a) din Hotărârea Guvernului
nr. 1086/2004 pentru participarea acestuia, în calitate de ofiţer, în "Misiunea Naţiunilor Unite în KOSOVO"
(UNMIK) în perioada 16 decembrie 2007-30 noiembrie 2008 şi în European Union Rule of Law Mission în
Kosovo (EULEX) în perioada 1 decembrie 2008-1 decembrie 2010, la care se adaugă dobânda legală aferentă
debitului principal, calculată de la data scadenţei şi până la data achitării integrale a debitului.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs pârâtul Ministerul Afacerilor Interne, solicitând admiterea recursului,
casarea Sentinţei civile nr. 1307 din 27 mai 2020, iar în rejudecare, respingerea în totalitate a acţiunii ca
neîntemeiată.
Prin Decizia nr. 2333 din 18 noiembrie 2021, Curtea de Apel Bucureşti a respins recursul ca nefondat. În
considerentele deciziei, Curtea a apreciat că partea care invocă excepţia prescripţiei trebuie să o dovedească,
iar pârâtul trebuia să îi aducă la cunoştinţă reclamantului existenţa şi conţinutul Hotărârii Guvernului nr.
1064/2004. Reclamantului nu i se putea imputa lipsa de diligenţă în formularea cererii referitoare la drepturile
băneşti care i se cuveneau ca urmare a participării la cele două misiuni în Kosovo. Intimatul-reclamant nu
beneficiază de o protecţie absolută de prescripţia extinctivă pentru simplul fapt că actul administrativ normativ
nu a fost publicat în Monitorul Oficial al României, dar autoritatea publică este cea care are sarcina dovedirii
modalităţii în care a asigurat accesul funcţionarilor publici la textul respectivului act (în esenţă, de a dovedi că
acesta exista în evidenţele sale şi putea fi pus la dispoziţie în materialitatea sa). Curtea a reţinut că nu s-a făcut
dovada modului în care recurentul a asigurat accesul la conţinutul actului normativ nepublicat şi nici a informării
intimatului-reclamant cu privire la această posibilitate. Sarcina probei îi revenea recurentului-pârât din
perspectiva art. 287 din Legea nr. 53/2003, sens în care dispune şi art. 4 din Directiva nr. 91/533/CEE din 14
octombrie 1991.
În continuare, Curtea a reţinut că una dintre problemele de drept care trebuia rezolvată în dosar era aceea a
caracterului misiunilor la care participase intimatul-reclamant: misiuni care se încadrau în sfera de aplicare a
art. 2 lit. b) şi c) din Legea nr. 42/2004 sau în domeniul Hotărârii Guvernului nr. 518/1995 privind unele drepturi
şi obligaţii ale personalului român trimis în străinătate pentru îndeplinirea unor misiuni cu caracter temporar.
Recurentul-pârât Ministerul Afacerilor Interne nu a indicat şi nici dovedit în cadrul cărei categorii dintre cele
enumerate s-ar fi putut include misiunile la care participase intimatul-reclamant, astfel că nu se aplicau
dispoziţiile cu caracter special, derogatorii de la cele ale Hotărârii Guvernului nr. 1086/2004.
Drepturile băneşti ale poliţiştilor care desfăşurau misiuni în străinătate erau reglementate atât de Ordonanţa
Guvernului nr. 38/2003 şi Ordinul Ministerului Afacerilor Interne nr. 132/2004, cât şi de Hotărârea Guvernului nr.
1086/2004, în temeiul art. 1 lit. b) din anexa nr. 3 la Ordonanţa Guvernului nr. 38/2003. În măsura în care
misiunile au fost organizate prin simpla asimilare a poliţiştilor cu personalul militar din cadrul Ministerului

Tipărit de Militaru Ion la 25.02.2023. 2/12

Document Lege5 - Copyright © 2023 Indaco Systems.
Apărării Naţionale, în virtutea art. 27 din Legea nr. 42/2004 care permitea o astfel de asimilare doar pentru că
Ministerul Afacerilor Interne face parte din sistemul de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională, drepturile
cuvenite personalului participant la misiuni trebuiau să fie identice, indiferent dacă persoana avea statut de
cadru militar (Legea nr. 80/1995) sau de funcţionar public cu statut special - poliţist (Legea nr. 360/2002).
Problema corespondenţei dintre sumele încasate de la partenerul extern şi cele datorate în temeiul Hotărârii
Guvernului nr. 1086/2004 priveşte numai parţial interpretarea unei norme de drept material, într-o măsură
determinantă fiind vorba despre chestiuni factuale, bazate pe probele administrate de către prima instanţă cu
privire la condiţiile în care s-au desfăşurat misiunile internaţionale. Aceste aspecte nu pot face obiectul
reaprecierii în calea de atac a recursului.
Curtea a reluat constatările Tribunalului Bucureşti, care reţinuse prevederi din Ghidul pentru ţările care
participau cu forţe poliţieneşti la misiuni de menţinere a păcii sub egida O.N.U. din 29 iunie 2007, din care
rezulta existenţa unei indemnizaţii zilnice plătite de către O.N.U. pentru cheltuielile de trai suportate în misiune
în legătură cu sarcinile temporare. Alocaţia era determinată pe baza cazării pe termen lung, hrănirii şi
cheltuielilor ocazionate la punctul de lucru.
La rândul său, personalul participant la misiuni sub egida U.E. avea dreptul la trei tipuri de indemnizaţii,
conform Ghidului de diurne (...) nr. 7291/09 emis de Consiliul Uniunii Europene la data de 10 martie 2009:
alocaţia zilnică, indemnizaţia pentru condiţii dificile de muncă şi indemnizaţia de risc. Potrivit acestui ghid,
valoarea sumei primite cu titlul de daily allowence era menită să acopere costurile personalului participant la
misiunile U.E., reflectate în cazare, hrană, cheltuieli de transport şi costuri legate de telecomunicaţii.
Conform art. 9 pct. 2 din Acţiunea comună 2008/124/PESC a Consiliului privind misiunea U.E. de sprijinire a
supremaţiei legii în Kosovo (EULEX Kosovo), drepturile băneşti, altele decât cele asigurate de U.E. cu titlu de
daily allowence, erau suportate de fiecare stat membru. Curtea de Apel a subliniat că acest text nu excludea din
sfera obligaţiilor de plată ale statului membru diurnele, ci întărea principiul potrivit căruia drepturile salariale
recunoscute de state, altele decât daily allowence, erau suportate de acestea.
În esenţă, problema care trebuia soluţionată era cea a unei posibile suprapuneri între sumele primite direct de
la partenerul extern de către intimatul-reclamant şi diurna în valută, prevăzută de art. 1 alin. (1) din Hotărârea
Guvernului nr. 1086/2004. Diurna în valută este un drept pecuniar distinct de cheltuielile de hrană. Această
evidenţă este întărită de conţinutul art. 2 din aceeaşi hotărâre, care prevedea că "personalul participant la
misiuni în afara teritoriului statului român prevăzut la art. 1, denumit în continuare personal, beneficiază gratuit
de drepturi de hrană şi cazare". Prin urmare, diurna în valută nu acoperă nici cheltuielile cu cazarea, în cazul în
care aceasta nu este asigurată în fapt în mod gratuit. În schimb, alocaţia de subzistenţă era calculată pe baza
cheltuielilor de cazare şi hrană, sub acest aspect nefiind posibil ca participantul la misiune să mai beneficieze
din partea statului român de decontarea cheltuielilor de cazare şi hrană. Însă "diurna în valută", prin însuşi
conţinutul său definit în dreptul naţional, excedează acestui tip de cheltuieli, fiind un venit suplimentar.
O altă problemă importantă este dacă se poate interpreta că ceea ce depăşeşte valoarea estimată a
cheltuielilor de cazare şi hrană incluse în alocaţia plătită de partenerul extern ar putea corespunde "diurnei în
valută" prevăzute de legislaţia naţională. Alocaţia plătită de partenerul extern avea în vedere cheltuielile
ocazionate la punctul de lucru, în legătură cu activitatea desfăşurată efectiv în locaţia concretă în care se afla
misiunea internaţională, fiind variabilă de la ţară la ţară. Spre deosebire de aceasta, diurna în valută prevăzută
de art. 1 alin. (1) din Hotărârea Guvernului nr. 1086/2004 reprezintă o sumă fixă, necorelată cu vreun indicator
obiectiv care să corespundă locaţiei în care se desfăşura misiunea din afara teritoriului statului român. Mai mult,
această sumă era diferită în funcţie de categoria de personal, ceea ce a condus la concluzia că nu era asociată
ideii obiective de relocare a unei persoane, care presupunea aceleaşi costuri indiferent de gradul deţinut, ci
unui beneficiu atribuit personalului participant, ca stimulent pentru asigurarea resurselor umane (diferenţiate
prin grade sau funcţii, care pot fi prezumate un indicator al calităţii profesionale).

Tipărit de Militaru Ion la 25.02.2023. 3/12

Document Lege5 - Copyright © 2023 Indaco Systems.
Partenerul extern îşi putea asuma obligaţia de plată corespunzătoare diurnei în valută, însă acest angajament
trebuia să fie explicit. Faptul că, în cazul participării României la misiunea O.N.U. din Congo, O.N.U. s-a angajat
să asigure fondurile financiare necesare nu putea conduce la concluzia că un astfel de angajament ar fi existat
şi în cazul misiunii din Kosovo.
Dacă diurna în valută ar fi fost considerată inclusă în valoarea alocaţiei plătite de partenerul străin, ar fi
însemnat că suma aferentă cazării şi hranei ar fi devenit mai mică decât valoarea prezumată a cheltuielilor de
cazare. Pentru a se considera că se ajunge la o îmbogăţire fără justă cauză, relevantă este şi valoarea
concretă a dreptului de creanţă, nu numai denumirea acestuia. În cauză, ar trebui să se poată stabili o
suprapunere a elementelor comparate, cel puţin din perspectiva modalităţii de calcul, ceea ce nu există în
cauză. Dubiul trebuie să profite reclamantului, deoarece o interpretare contrară ar conduce la pierderea unui
bun în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 adiţional la C.E.D.O., fie şi sub forma speranţei legitime.
Organizaţiile internaţionale nu aveau obligaţia de a plăti diurna, deoarece acest drept salarial nu era
reglementat de acordurile/înţelegerile tehnice internaţionale, ci doar de norma naţională - Hotărârea Guvernului
nr. 1086/2004. Mai mult, intimatul-reclamant a făcut dovada unei jurisprudenţe consistente prin care unor
poliţişti aflaţi în situaţii similare li s-au recunoscut aceste drepturi băneşti. Totodată, intimatul-reclamant a depus
dovezi constând în state de plată a diurnei pentru o misiune în Kosovo în perioada 2007-2008, de care au
beneficiat militari, jandarmi din cadrul Ministerului Afacerilor de Interne, fără ca recurentul să explice această
diferenţă de tratament, contrară art. 14 din Convenţia (europeană) pentru apărarea drepturilor omului şi a
libertăţilor fundamentale.
În final, instanţa a apreciat că, în condiţiile în care cererile altor reclamanţi aflaţi în situaţii similare au fost
admise, negarea dreptului intimatului-reclamant de a obţine drepturile de creanţă deduse judecăţii ar aduce în
discuţie principiile rezultate din interpretarea art. 6 paragr. 1 din Convenţie (cauzele Tudor Tudor c. României
sau Ştefan şi Ştef c. României) sau a art. 1 din Protocolul nr. 1 adiţional la Convenţie (cauza Beian c.
României).
NOTĂ
1. Introducere în problema de drept. Militari, poliţişti şi jandarmi din România au participat, pentru diferite
intervale de timp şi în diverse zone, în cadrul misiunilor internaţionale de menţinere a păcii, desfăşurate sub
egida organizaţiilor internaţionale. Drepturile specifice de care aceştia au beneficiat au fost reglementate, alături
de alte acte normative, de Hotărârea Guvernului nr. 1086/2004 pentru stabilirea sporurilor specifice şi a
drepturilor de diurnă, cazare şi hrană cuvenite personalului participant la misiuni în afara teritoriului statului
român. Hotărârea Guvernului nr. 1086/2004 a reprezentat un act normativ cu caracter militar, adoptat în baza
art. 108 alin. (4) teza finală din Constituţie, care nu a fost publicat în Monitorul Oficial al României, fiind doar
comunicat instituţiilor interesate.
Conform art. 1 alin. (1), art. 2 şi art. 3 din Hotărârea Guvernului nr. 1086/2004, "personalul participant la
misiunile prevăzute la art. 2 lit. b) şi c) din Legea nr. 42/2004 privind participarea forţelor armate la misiuni în
afara teritoriului statului român, în zonele de operaţii, beneficiază de diurnă în valută, care nu include cheltuieli
de hrană, calculată în baza ordinului de numire în funcţie, de la data părăsirii teritoriului naţional şi până la data
intrării în ţară, după executarea misiunii: a) ofiţerii - 40 de dolari SUA/zi/persoană; b) alte categorii de personal -
35 de dolari SUA/zi/persoană. Personalul participant la misiuni în afara teritoriului statului român prevăzut la art.
1, denumit în continuare personal, beneficiază gratuit de drepturi de hrană şi cazare. Hrănirea şi cazarea
personalului se asigură în conformitate cu prevederile acordurilor/înţelegerilor tehnice încheiate pentru
participarea la misiune. În lipsa unor acorduri/înţelegeri tehnice, personalul beneficiază de o alocaţie valorică de
20 dolari SUA/zi/persoană şi de cazare potrivit Hotărârii nr. 518/1995 privind unele drepturi şi obligaţii ale
personalului român trimis în străinătate pentru îndeplinirea unor misiuni cu caracter temporar, cu modificările şi
completările ulterioare. Pe durata misiunii, personalul beneficiază de 1 dolar SUA/zi/persoană pentru facilitarea

Tipărit de Militaru Ion la 25.02.2023. 4/12

Document Lege5 - Copyright © 2023 Indaco Systems.
legăturii cu familia şi recreere".
Hotărârea Guvernului nr. 1086/2004 a fost abrogată prin art. 7 din Hotărârea Guvernului nr. 46/2020 din 20
ianuarie 2020, pentru stabilirea drepturilor de diurnă, cazare, hrană, facilitarea legăturii cu familia, recreere şi

transport ale personalului militar şi civil participant la misiuni şi operaţii în afara teritoriului statului român1.
Prima menţionare a acestui act normativ cu caracter public a fost făcută în cuprinsul Hotărârii Guvernului nr.
582/2015, pentru modificarea şi completarea Hotărârii Guvernului nr. 518/1995 privind unele drepturi şi obligaţii

ale personalului român trimis în străinătate pentru îndeplinirea unor misiuni cu caracter temporar2.
La nivel naţional, litigiile privind aplicarea acestui act normativ sunt numeroase şi au generat o practică
neunitară considerabilă. Două sunt problemele de drept care au generat această practică neunitară:
soluţionarea excepţiei prescripţiei dreptului material la acţiune în contextul caracterului nepublic al Hotărârii
Guvernului nr. 1086/2004 şi posibilitatea ca diurnele să fie plătite de partenerul extern al statului român.
Obiectivul nostru este să surprindem această practică şi consecinţele pe care le poate avea din perspectiva
Convenţiei (europene) pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.
2. Tratarea problemei de drept de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a

pronunţat Decizia nr. 18/2021 (Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept)3 şi Decizia nr. 10/2022

(Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii)4.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a respins ca inadmisibilă cererea de pronunţare a unei hotărâri prealabile,
pronunţând Decizia nr. 18/2021, motivat de faptul că problema ridicată nu reprezenta o chestiune de drept care
să aibă potenţialul de a fi soluţionată în procedura de excepţie reglementată de art. 519 C. proc. civ. În schimb,
instanţa supremă a oferit indicii utile în considerentele deciziei sale, pe care le expunem în continuare.
Analizând dacă întrebarea cu care a fost sesizată are natura unei probleme de drept, Înalta Curte de Casaţie şi
Justiţie şi-a început analiza prin evocarea art. 2523 teza a doua din Codul civil, potrivit căruia "prescripţia
începe să curgă de la data când titularul dreptului la acţiune (...), după împrejurări, trebuia să cunoască
naşterea lui". Determinarea momentului la care titularul dreptului la acţiune trebuia să cunoască naşterea
dreptului subiectiv reclamat se face după împrejurări, fiind necesar să se verifice dacă şi în ce măsură titularul

dreptului trebuia să cunoască faptul că dreptul său la acţiune a luat naştere5. Legiuitorul a lăsat judecătorului
deplina putere de a aprecia dacă părţile interesate au manifestat o conduită rezonabil de diligentă spre a

cunoaşte existenţa dreptului subiectiv, în coordonate adecvate pentru a fi exercitată o acţiune în justiţie validă6.
Această evaluare presupune administrarea şi analiza probatoriului şi constituie o chestiune de fapt.
Nepublicarea Hotărârii Guvernului nr. 1086/2004 în Monitorul Oficial al României nu creează o prezumţie
generală de necunoaştere a sa, ci se impune a se verifica în concret dacă destinatarii acestui act au avut acces
la informaţii suficiente spre a lua cunoştinţă de conţinutul actului ce li se adresează. Înalta Curte de Casaţie şi
Justiţie a recomandat instanţei care a sesizat-o să verifice dacă reclamantul a făcut demersuri utile şi adecvate
pentru a cunoaşte dreptul conferit de Hotărârea Guvernului nr. 1086/2004, cunoaştere care să fi fost îndeajuns
de cuprinzătoare pentru a formula o acţiune în pretenţii al cărei obiect să fie pentru instanţă determinat ori
determinabil. Relevante în această analiză sunt şi clauzele din contractele pe care părţile reclamante le-au
încheiat premergător plecării lor în misiuni.
Aceeaşi problemă juridică a fost adresată Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, un an mai târziu, pe calea unui
recurs în interesul legii. Colegiul de conducere al Curţii de Apel Braşov a întrebat instanţa supremă dacă, în
interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 2523 din Codul civil, beneficiarul drepturilor financiare conferite de
Hotărârea Guvernului nr. 1086/2004 trebuia să le cunoască, cu consecinţa curgerii termenului de prescripţie, în
condiţiile în care acesta nu a efectuat demersuri în vederea aflării conţinutului Hotărârii Guvernului nr.
1086/2004, act normativ nepublicat şi necomunicat pe nicio altă cale beneficiarilor drepturilor, dar la a cărui
existenţă s-a făcut trimitere în anumite acte normative publicate în Monitorul Oficial al României, fără ca în

Tipărit de Militaru Ion la 25.02.2023. 5/12

Document Lege5 - Copyright © 2023 Indaco Systems.
cuprinsul acestor acte normative să se fi prevăzut conţinutul hotărârii de guvern nepublicate.
Examinând orientările jurisprudenţiale divergente, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a reţinut că, într-o primă
opinie, s-a considerat că termenul de prescripţie a dreptului material la acţiunea formulată pentru acordarea
beneficiilor financiare prevăzute de Hotărârea Guvernului nr. 1086/2004 a început să curgă cel târziu de la 27
iulie 2015, data publicării Hotărârii Guvernului nr. 582/2015, deoarece reclamanţii aveau posibilitatea de a
cunoaşte drepturile conferite de Hotărârea Guvernului nr. 1064/2004, prin solicitarea accesului la acest act
normativ. Într-o a doua opinie, s-a apreciat că simpla referire la dispoziţiile Hotărârii Guvernului nr. 1086/2004,
prin alte acte normative, precum Hotărârea Guvernului nr. 582/2015, nu poate marca momentul începerii
curgerii termenului de prescripţie, relevantă fiind cunoaşterea conţinutului actului normativ în cuprinsul căruia
sunt stabilite drepturile în discuţie, iar nu faptul că s-a putut cunoaşte aspectul existenţei unui astfel de act.
Totodată, în cadrul acestei opinii, s-a reţinut şi faptul că trebuie administrate probe pentru a se stabili momentul
la care funcţionarul a cunoscut sau trebuia să cunoască drepturile pretinse.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a făcut trimitere la Decizia nr. 18/2021, din cuprinsul căreia a redat
paragrafele 78-93, subliniind concluzia la care ajunsese cu acel prilej: inexistenţa unei veritabile chestiuni de
drept, ci de fapt, legată de interpretarea şi aplicarea legii în cazuri concrete. Considerentele Deciziei nr.
18/2021, care au explicat soluţia inadmisibilităţii, se bucură de autoritate de lucru judecat. Singura diferenţă în
raport cu litigiul anterior consta în faptul că reclamantul nu a întreprins demersuri pentru a afla conţinutul
Hotărârii Guvernului nr. 1086/2004, iar conţinutul său nu a fost comunicat pe nicio altă cale beneficiarilor
drepturilor.
Instanţa supremă a reiterat regula potrivit căreia începutul prescripţiei extinctive este reprezentat de data la
care titularul dreptului la acţiune are posibilitatea materială, dar şi juridică, de a face acte de întrerupere a
prescripţiei, respectiv de a acţiona în justiţie. Nu este suficient a se constata că reclamantul nu a întreprins
demersuri pentru a afla conţinutul drepturilor reglementate prin Hotărârea Guvernului nr. 1086/2004, ci este
necesar a se stabili, raportat la circumstanţele particulare ale cauzelor analizate, dacă acesta a avut efectiv
posibilitatea de a cunoaşte existenţa drepturilor astfel reglementate, prin verificarea aspectelor de fapt şi pe
baza analizei probatoriului.
3. Practica instanţelor naţionale cu privire la prescripţia dreptului material la acţiune. Prin Decizia nr. 837/R-

CONT/22.09.20217, Curtea de Apel Piteşti a menţinut soluţia instanţei de fond, care a respins acţiunea în
temeiul efectului prescripţiei. Judecătorul fondului reţinuse că reclamantul, în calitatea acestuia de militar, avea
obligaţia de a cunoaşte întreaga legislaţie specială care reglementa activitatea sa profesională şi drepturile
băneşti care i se cuveneau. Faptul că Hotărârea Guvernului nr. 1086/2004 nu a fost publicată în Monitorul
Oficial nu constituia un impediment în cunoaşterea conţinutului său, iar reclamantul, fiind destinatar al actului,
avea acces la conţinutul acestuia şi posibilitatea de a solicita accesul. Hotărârea Guvernului nr. 1064/2004 şi
drepturile reglementate de aceasta erau menţionate în cuprinsul Manualului de proceduri scrise (formalizate) de
operare/intervenţie şi control, pentru structurile Jandarmeriei Române, aprobat prin Ordinul inspectorului
general al Jandarmeriei Române nr. 17 din 29 iunie 2007. La momentul la care recurentul-reclamant şi-a
exprimat acordul pentru a participa la misiunea respectivă, acesta a completat un raport, declarând că i-au fost
aduse la cunoştinţă normele de mai sus, în care se face vorbire şi de drepturile băneşti cuvenite.
Curtea de Apel Piteşti a avut în vedere şi faptul că Hotărârea Guvernului nr. 582/2015 a făcut trimitere la
Hotărârea Guvernului nr. 1964/2004, apreciind că reclamantul avea posibilitatea să cunoască existenţa sa cel
mai târziu începând cu data publicării în Monitorul Oficial al României a Hotărârii Guvernului nr. 582/2015 (27
iunie 2015). Tot de la această dată, recurentul-reclamant avea posibilitatea să efectueze toate demersurile utile
şi adecvate pentru a cunoaşte drepturile pretinse.
În opoziţie cu decizia Curţii de Apel Piteşti, Curtea de Apel Cluj, Secţia a IV-a pentru litigii de muncă şi asigurări

sociale, hotărârea intermediară din 28 iunie 20218, a reţinut că reclamantul nu a putut să acţioneze atât timp

Tipărit de Militaru Ion la 25.02.2023. 6/12

Document Lege5 - Copyright © 2023 Indaco Systems.
cât prin rapoartele de serviciu prin care s-au stabilit condiţiile detaşării sale nu au fost indicate toate actele
normative aplicabile, iar acestea nici nu sunt aduse la cunoştinţa publică aşa cum se întâmplă cu majoritatea
actelor normative.
Cunoaşterea concretă a Hotărârii Guvernului nr. 1064/2004 de către reclamant trebuie dovedită de către partea
care invocă prescripţia împotriva acestuia. Împrejurarea că hotărârea putea fi studiată la cerere nu echivalează
cu dovedirea faptului că reclamantul a cunoscut la o anumită dată certă existenţa acesteia. Este absurdă
invocarea posibilităţii reclamantului de a cunoaşte la cerere despre un act de existenţa şi importanţa căruia
acesta nu cunoştea. În al doilea rând, deşi în buletinele informative ale Armatei nr. 8 (172) din 2004 şi nr. 8
(220) din 2008, a fost consemnată şi Hotărârea Guvernului nr. 1064/2004, nu se poate deduce certitudinea
cunoaşterii de către destinatari a informaţiilor redate în aceste buletine. Cu alte cuvinte, nu se poate aplica prin
asemănare o prezumţie de genul celei care a fost ataşată publicării actelor normative în Monitorul Oficial al
României (ce decurge din dispoziţiile art. 78 din Constituţie) situaţiei publicării unor acte normative cu caracter
secret într-o publicaţie legislativă de genul celei a Ministerului Apărării Naţionale, respectiv a nominalizării
acestora în Buletinul informativ al Armatei, întrucât faptul în sine al acestor publicări nu are puterea de a genera
prezumţii pe care o dispoziţie de nivel constituţional o are.
Instanţa a reţinut că instituţia publică trebuia să îi notifice reclamantului dispoziţiile legale al căror beneficiar era,
iar faptul că în Legea nr. 121/2011 sunt reglementate drepturile de diurnă, cazare, hrană, facilitarea legăturii cu
familia nu complineşte lipsurile determinate de caracterul nepublic al Hotărârii Guvernului nr. 1064/2004.
Reclamantul, pentru a-şi cunoaşte drepturile, trebuia să deducă că acestea sunt prevăzute de hotărâri de
guvern secrete, a căror denumire trebuia să o caute în Buletinul informativ al Armatei şi apoi, în baza
autorizaţiei de acces la informaţii clasificate, să le acceseze într-o aplicaţie internă. Or, această posibilitate nu
conferă certitudinea cunoaşterii drepturilor de către destinatari şi nu se poate considera probată cunoaşterea
efectivă de către reclamant a drepturilor sale, la data diseminării buletinelor respective, cu atât mai mult cu cât
nu operează nicio prezumţie legală de cunoaştere a legii.
Secţia contencios administrativ şi fiscal a aceleiaşi Curţi de Apel a îmbrăţişat raţionamentul juridic opus. Prin

Decizia nr. 1360 din 19 noiembrie 2021, pronunţată în Dosarul nr. 872/117/20209 s-a reţinut că prin publicarea
în Monitorul Oficial al României a Hotărârii Guvernului nr. 582/2015, s-a făcut publică şi opozabilă tuturor
subiecţilor de drept existenţa Hotărârii Guvernului nr. 1064/2004 şi a devenit posibilă cunoaşterea efectivă a
drepturilor salariale acordate.
Curtea de Apel Târgu-Mureş, Secţia contencios administrativ şi fiscal, prin opinia majoritară care a stat la baza

Deciziei nr. 628/R din 1 noiembrie 202110 a apreciat că prescripţia nu poate opera în aceleaşi circumstanţe.
Textul de la art. I pct. 11 din Hotărârea Guvernului nr. 582/2015 se referă doar la poliţiştii care participă în
misiuni cu caracter temporar, iar jandarmii şi militarii au statute legale separate de aceştia. Instanţa a invocat

Hotărârea Lelas împotriva Croaţiei din 20 mai 2010, pronunţată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului11.
Printr-o interpretare analogică a art. 17 din Codul muncii, angajatorul are obligaţia de a informa
salariatul/angajatul cu privire la drepturile salariale de care beneficiază. Prin urmare, recurentului-reclamant nu i
se putea imputa lipsa de diligenţă în formularea unei cereri referitoare la drepturile băneşti care i se cuveneau,
cu ignorarea obligaţiilor intimaţilor-pârâţi de aducere la cunoştinţă a conţinutului actului normativ nepublic.
Curtea a subliniat importanţa principiului cunoaşterii efective de către titular a naşterii dreptului său subiectiv
civil.

La polul opus, se situează Decizia nr. 2776 din 9 decembrie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti12.
Curtea a reţinut că temeiul legal al plăţilor în valută aferente misiunii internaţionale la care a participat
reclamantul era, la acel moment, Legea nr. 42/2004. Nepublicarea Hotărârii Guvernului nr. 1086/2004 nu a
constituit o piedică insurmontabilă, deoarece reclamantul a avut posibilitatea de a afla despre existenţa ei, de a

Tipărit de Militaru Ion la 25.02.2023. 7/12

Document Lege5 - Copyright © 2023 Indaco Systems.
avea acces la conţinutul său, iar regulile de funcţionare internă ale instituţiei nu obligau la informarea persoanei
interesate cu privire la conţinutul actului normativ nepublicat. Hotărârea Guvernului nr. 1064/2004 nu era un act
normativ de sine stătător prin care s-au născut drepturi, ci este o normă metodologică de punere în aplicare a
prevederilor art. 26 din Legea nr. 42/2004, acest din urmă act normativ fiind cel care a stabilit drepturile
cuvenite. Prin Hotărârea Guvernului nr. 1086/2004 s-a stabilit doar cuantumul acestor drepturi, iar cu diligenţe
minime, reclamantul putea afla conţinutul său. Lipsa acestor diligenţe este imputabilă doar reclamantului.

Prin Decizia nr. 177/202213, Curtea de Apel Craiova a infirmat raţionamentul instanţei de fond, care respinsese
acţiunea prin admiterea excepţiei prescripţiei dreptului material la acţiune. Curtea a reţinut că publicarea în
Monitorul Oficial al României, Partea I, a Hotărârii Guvernului nr. 582/2015, în care este menţionată Hotărârea
Guvernului nr. 1086/2004, nu determina momentul obiectiv de la care recurentul- reclamant ar fi trebuit să
cunoască existenţa drepturilor pretinse în temeiul celui din urmă act normativ. A cunoaşte existenţa unui drept
subiectiv înseamnă a cunoaşte elementele structurale ale dreptului respectiv, astfel încât să poată fi exercitat
de către titularul său. Or, Hotărârea Guvernului nr. 582/2015 nu conţine suficiente informaţii care să permită
identificarea cu precizie a titularului şi a conţinutului dreptului subiectiv. În aceste condiţii, destinatarul normei
juridice nu are cum să ştie ce intră în sfera de aplicare a actului normativ anterior evocat. Intimatele-pârâte nu
au dovedit faptul că recurentul-reclamant a avut cunoştinţă de Hotărârea Guvernului nr. 1086/2004 anterior
momentului la care acesta susţine că a luat cunoştinţă, respectiv luna februarie 2020, dată indicată de
reclamant.

4. Soluţii cu privire la fondul cauzelor. Prin Decizia nr. 536/2022 a Curţii de Apel Craiova14 cererea de chemare
în judecată a fost respinsă pe fond, motivat de faptul că intimatul a făcut dovada plăţii drepturilor băneşti pentru
misiunea la care reclamantul participase în 2007-2008, iar pentru misiunea la care participase în 2010, suma a
fost plătită direct în contul reclamantului de către EULEX. Instanţa a invocat considerentele Deciziei Înaltei Curţi
de Casaţie şi Justiţie nr. 38 din 7 iunie 2021 referitoare la interpretarea şi aplicarea prevederilor art. 1 alin. (1) şi
art. 3 din Hotărârea Guvernului nr. 1086/2004: "argumentul potrivit căruia dacă un drept de natură salarială este
prevăzut de legislaţia naţională el trebuie acordat de statul român în mod necondiţionat este vădit eronat. (...).
Dacă, potrivit acestor reglementări, o anumită cheltuială este preluată de organizaţia internaţională sau de
statul partener, se creează un cadru legal derogator de la norma naţională, poliţistul aflat în misiune nefiind
îndreptăţit să solicite acelaşi beneficiu atât de la partenerul extern, în baza reglementărilor internaţionale sau
europene, cât şi de la autorităţile naţionale, în temeiul legislaţiei interne. Acest raţionament rămâne pe deplin
valabil şi atunci când drepturile băneşti acordate de către partenerul extern conform acordurilor/înţelegerilor
tehnice europene sau internaţionale sunt structurate în mod diferit faţă de reglementarea naţională. Important
este ca, în esenţă, plăţile efectuate de partener să fi avut în vedere, în ansamblu, aspectele la care s-a raportat
şi legiuitorul intern atunci când a reglementat drepturile poliţistului aflat în misiune".

Prin Decizia Curţii de Apel Piteşti nr. 550/R-CONT din 21 mai 202115, pronunţată în Dosarul nr. 1453/109/2020,
instanţa a respins cererea de chemare în judecată, motivat de faptul că Hotărârea Guvernului nr. 1064/2004 nu
se aplica în situaţia intimatei-reclamante. Aceasta din urmă solicitase plata drepturilor băneşti pentru
participarea, în calitate de subofiţer, în perioada 1 martie 2016-31 iulie 2018 la Misiunea EUROGENDFOR
Vicenza, Italia. Instanţa de recurs a stabilit că intimatei i se aplicau prevederile Legii-cadru nr. 284/2010 privind
salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice şi Hotărârii Guvernului nr. 837/1995 cu privire la
criteriile de salarizare în valută şi celelalte drepturi în valută şi în lei ale personalului trimis în misiune
permanentă în străinătate, aşa cum rezulta expres din art. 4 alin. (5) din Legea nr. 148/2014 (potrivit căruia
personalul trimis la Comandamentul permanent al FJE beneficiază de drepturile prevăzute de lege pentru
personalul trimis în misiune permanentă în străinătate). Aşadar, intimatei-reclamante nu i se aplicau prevederile
Hotărârii Guvernului nr. 1086/2004.
5. Protecţia proprietăţii şi dreptul la un proces echitabil. Dreptul la diurnă al personalului participant la misiuni de
Tipărit de Militaru Ion la 25.02.2023. 8/12
Document Lege5 - Copyright © 2023 Indaco Systems.
menţinere a păcii în afara teritoriului statului român reprezintă, mai presus de orice dubiu, un "bun" în
accepţiunea art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenţia (europeană) pentru apărarea drepturilor omului şi a

libertăţilor fundamentale16. Conceptul de "bunuri" cuprins în art. 1 din Protocolul nr. 1 este unul autonom, care
include atât "bunurile actuale", cât şi activele, inclusiv creanţele, despre care reclamantul poate susţine că are

cel puţin o "aşteptare legitimă"17. În anumite circumstanţe, o "aşteptare legitimă" de a obţine un activ poate
beneficia, de asemenea, de protecţia oferită de art. 1 din Protocolul nr. 1. Pentru ca o "aşteptare" să fie
"legitimă", aceasta trebuie să aibă o natură mai concretă decât o simplă speranţă şi să se bazeze pe o

prevedere legală sau pe un act juridic18. În speţă, dreptul la diurnă era reglementat de un act normativ, aşadar
avea la bază o prevedere legală.
Pentru a fi considerată compatibilă cu art. 1 din Protocolul nr. 1, orice ingerinţă în drepturile protejate de art. 1
din Protocolul nr. 1 trebuie să îndeplinească anumite criterii: trebuie să respecte principiul legalităţii şi să
urmărească un obiectiv legitim prin mijloace proporţionale cu obiectivul urmărit. O ingerinţă în dreptul la
respectarea "bunurilor", în afară de faptul că trebuie să fie prevăzută de lege şi în interesul public, trebuie să
asigure un "just echilibru" între cerinţele de interes general ale comunităţii şi cerinţele privind protecţia

drepturilor fundamentale ale persoanei19.

O ingerinţă contrară Convenţiei poate rezulta din pronunţarea unei hotărâri judecătoreşti prin admiterea
excepţiei prescripţiei dreptului material la acţiune, în condiţiile în care nu se dovedeşte că reclamantul a
cunoscut în mod concret existenţa şi conţinutul Hotărârii Guvernului nr. 1064/2004. Faptul că reclamantul ar fi
putut cunoaşte, la modul ipotetic, existenţa şi conţinutul Hotărârii Guvernului nr. 1064/2004, deoarece aceasta
era menţionată într-un alt act normativ publicat în Monitorul Oficial al României, nu echivalează cu dovada certă
a cunoaşterii drepturilor conferite de actul normativ nepublic. Apreciem şi noi că partea care invocă excepţia
prescripţiei trebuie să o şi dovedească, iar autoritatea publică trebuia să aducă la cunoştinţă beneficiarilor
existenţa şi conţinutul Hotărârii Guvernului nr. 1064/2004. Potrivit hotărârii Ivanova şi Ivashova împotriva

Rusiei20, instanţa naţională nu poate avea o interpretare rigidă a dreptului intern care ar avea drept consecinţă
să i se impună justiţiabilului o sarcină pe care să nu fie capabil să o respecte. Caracterul nepublic al actului
normativ va avea o greutate uriaşă în soluţionarea unei cauze de acest gen, ajunse pe rolul Curţii Europene a
Drepturilor Omului. Apreciem că instanţele trebuie să analizeze cu precauţie lipsa diligenţei în efectuarea
demersurilor de studiere a actului normativ secret, atât timp cât beneficiarii actului nu cunoşteau existenţa şi
domeniul său de reglementare. Pe de altă parte, împrejurarea că Hotărârea Guvernului nr. 1086/2004 putea fi
studiată la cerere nu echivalează cu dovedirea faptului că reclamantul a cunoscut la o anumită dată certă
existenţa acesteia. Admiterea excepţiei prescripţiei dreptului material la acţiune ar trebui să se bazeze pe probe
certe ale cunoaşterii existenţei şi conţinutului actului normativ, iar nu într-atât pe obligaţia de diligenţă care, la
rândul său, este variabilă în practica instanţelor.
Pe fond, fiecare cauză trebuie analizată în lumina probatoriului administrat şi în datele sale concrete. În anumite
cazuri, diurna a fost plătită de statul român, în alte cazuri punctuale, aceasta s-a regăsit în diurna pe care
partenerul extern s-a angajat explicit să o plătească şi a plătit-o, iar în alte cazuri, nu a fost plătită. Partenerul
extern îşi putea asuma obligaţia de plată corespunzătoare diurnei în valută, însă acest angajament trebuia să
fie explicit. Dubiul trebuie să profite reclamantului, deoarece o interpretare contrară ar conduce la pierderea
unui bun în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 adiţional la C.E.D.O., fie şi sub forma speranţei legitime.
În al doilea rând, procedurile interne în ceea ce priveşte ingerinţele în dreptul de proprietate sau cu privire la
protecţia acestuia se pot intersecta cu exigenţele dreptului la un proces echitabil, reglementat de art. 6 alin. (1)
din Convenţie. Apreciem că în cazul dreptului la diurnă al personalului participant la misiuni de menţinere a
păcii în afara teritoriului statului român, astfel cum se reflectă în jurisprudenţa prezentată anterior, practica
judiciară neunitară restrânge accesul la instanţă.

Tipărit de Militaru Ion la 25.02.2023. 9/12

Document Lege5 - Copyright © 2023 Indaco Systems.
Dreptul la un proces echitabil presupune accesul la instanţă. Deşi accesul poate fi limitat, statele membre nu

pot restricţiona accesul liber până la un punct astfel încât dreptul să fie afectat în însăşi esenţa sa21. Limitările
sunt compatibile cu art. 6 alin. (1) din Convenţie doar dacă urmăresc un scop legitim şi dacă există un raport
rezonabil de proporţionalitate între mijloacele folosite şi scopul vizat. Dreptul de acces la o instanţă poate fi

astfel supus, în anumite circumstanţe, unor restricţii legitime, cum ar fi termenele legale pentru prescripţie22.
Însă instanţele trebuie, în aplicarea normelor de procedură, să evite un formalism excesiv care ar aduce
atingere caracterului echitabil al procedurilor şi o flexibilitate excesivă care ar conduce la eliminarea condiţiilor

procedurale stabilite de lege23. O interpretare deosebit de riguroasă dată de instanţele interne unei norme de

procedură (formalism excesiv) îi poate priva pe reclamanţi de dreptul de acces la o instanţă24. În cazul unei
indicări inexacte sau incorecte a termenelor care trebuie respectate de autorităţi, instanţele naţionale trebuie să
ţină cont suficient de circumstanţele specifice ale cauzei şi să nu aplice normele şi jurisprudenţa relevante într-

un mod prea rigid25.

Este evident că problema de drept prezentată a fost şi este tratată în mod diferit de instanţele judecătoreşti, atât
cu privire la excepţia prescripţiei, cât şi cu privire la fond. Practica judiciară neunitară este o cauză majoră a
incertitudinii juridice, cu puternic efect negativ asupra accesului la instanţă. "Deşi anumite divergenţe de
interpretare ar putea fi o consecinţă inerentă oricărui sistem juridic care, precum cel românesc, se bazează pe
o reţea de instanţe de judecată şi de apel competente în domeniul lor de jurisdicţie teritorială, Curtea observă
că, în cazul de faţă, interpretările contradictorii au provenit de la aceeaşi jurisdicţie care, în plus, era instanţa de
ultim grad de jurisdicţie în domeniu. În afară de aceasta, niciun mecanism eficient nu era disponibil Curţii
Supreme pentru a soluţiona contradicţiile dintre hotărârile instanţelor inferioare [a se vedea Păduraru, pct. 99 şi
109, şi Beian, pct. 37, citată anterior, şi, mutatis mutandis, Schwarzkopf şi Taussik împotriva Republicii Cehe
(Dec.), nr. 42162/02, 2 decembrie 2008]. Curtea consideră că, în absenţa unui mecanism care să asigure
consecvenţa practicii instanţelor naţionale, astfel de diferenţe profunde şi de durată în abordarea jurisprudenţei,
privind o problemă de importanţă semnificativă pentru societate, creează incertitudine continuă (a se vedea,

mutatis mutandis, Păduraru, citată anterior, pct. 98)"26.

Problema de drept care face obiectul acestui studiu subliniază şi o altă deficienţă generală, legată de limitele
mecanismelor de unificare a practicii judiciare în cadrul procedurii civile naţionale: recursul în interesul legii şi
hotărârile prealabile. Mecanismul de unificare a practicii judiciare reprezentat de hotărârile prealabile
pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, introdus de Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură
civilă, este reglementat imediat după recursul în interesul legii, ambele instituţii având scopul asigurării unei
practici judiciare unitare. Spre deosebire de recursurile în interesul legii, care presupun preexistenţa unor
hotărâri judecătoreşti contradictorii la nivelul mai multor instanţe, procedura hotărârilor prealabile presupune o
rezolvare de principiu a unei chestiuni de drept apărute într-o cauză aflată în curs de soluţionare în ultimă
instanţă.
În reglementarea hotărârii prealabile, legiuitorul român s-a inspirat din Codul de organizare judiciară din Franţa,
potrivit căruia "înainte de a statua asupra unei probleme noi de drept, prezentând o dificultate serioasă şi care
se ridică în numeroase litigii, tribunalele din ordinul judiciar pot, printr-o decizie nesusceptibilă de recurs, să

solicite avizul Curţii de Casaţie"27. Cea mai importantă diferenţă între cele două reglementări pare să fie
caracterul facultativ al avizului Curţii de Casaţie din Franţa, pentru instanţa care a efectuat sesizarea, având
mai curând o "autoritate de ordin doctrinar". În condiţiile în care nici hotărârea prealabilă şi nici recursul în
interesul legii nu au servit practicii unitare în chestiunea diurnei prevăzute de Hotărârea Guvernului nr.
1086/2004, ne întrebăm dacă nu ar trebui analizată reformarea mecanismelor existente sau introducerea unui
nou mecanism, chiar şi de tipul avizului consultativ specific Curţii de Casaţie din Franţa.
* e-mail: anamariagroza80@gmail.com
Tipărit de Militaru Ion la 25.02.2023. 10/12
Document Lege5 - Copyright © 2023 Indaco Systems.
1
Publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 51 din 27 ianuarie 2020.
2 Publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 558 din 27 iulie 2015.
3 Pronunţată în Dosarul nr. 3449/1/2020 şi publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I nr. 531 din 21 mai
2021.
4
Decizia nr. 10/2022 pronunţată în Dosarul nr. 159/1/2022, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I,
nr. 497 din 19 mai 2022.
5 Parag. 79 din Decizia nr. 18/2021.
6 Parag. 80 din Decizia nr. 18/2021.
7
Nepublicată.
8 Publicată în Buletinul Curţilor de Apel nr. 11/2021.
9 Nepublicată.
10
Nepublicată.
11 Hotărârea din 20 mai 2010, disponibilă la adresa https://www.legal-tools.org/doc/f22a99/pdf/, consultată la
data de 7 august 2022.
12 Nepublicată.
13
Nepublicată.
14 Nepublicată.
15 Nepublicată.
16
În realizarea acestei secţiuni, au fost folosite informaţii cuprinse în Ghidul privind art. 1 din Protocolul nr. 1 la
Convenţia (europeană) pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, disponibil la adresa
https://www.echr.coe.int/Documents/Guide_Art_1_Protocol_1_ RON.pdf (data ultimei consultări 14 iulie 2022).
17 Pressos Compania Naviera S.A. şi alţii împotriva Belgiei, pct. 31; J.A. Pye (Oxford) Ltd şi J.A. Pye (Oxford)
Land Ltd împotriva Regatului Unit (MC), pct. 61; Von Maltzan şi alţii împotriva Germaniei (dec.) (MC), pct. 74 lit.
c); Kopecký împotriva Slovaciei (MC), pct. 35 lit. c).
18 Kopecký împotriva Slovaciei (MC), pct. 49-50; Centro Europa 7 S.R.L. şi di Stefano împotriva Italiei (MC),
pct. 173; Saghinadze şi alţii împotriva Georgiei, pct. 103; Ceni împotriva Italiei, pct. 39; Béláné Nagy împotriva
Hungary (MC), pct. 75.
19
Beyeler împotriva Italiei (MC), pct. 107; Ališić şi alţii împotriva Bosniei şi Herţegovinei, Croaţiei, Serbiei,
Sloveniei şi Fostei Republici Iugoslave a Macedoniei (MC), pct. 108.
20 Ivanova şi Ivashova împotriva Rusiei, 797/14 şi 67755/14, hotărârea din 26 ianuarie 2017.
21 Philis împotriva Greciei (nr. 1), pct. 59; De Geouffre de la Pradelle împotriva Franţei, pct. 28; Stanev
împotriva Bulgariei (MC), pct. 229; Baka împotriva Ungariei (MC), pct. 120; Naït- Liman împotriva Elveţiei (MC),
pct. 114)1. Parohia Greco-Catolică Lupeni şi alţii împotriva României (MC), pct. 89; Naït-Liman împotriva
Elveţiei (MC), pct. 115.
22
Stubbings şi alţii împotriva Regatului Unit, pct. 51-52.
23 Hasan Tunç şi alţii împotriva Turciei, pct. 32-33
24
Pérez de Rada Cavanilles împotriva Spaniei, pct. 49; Miragall Escolano şi alţii împotriva Spaniei, pct. 38;
Sotiris şi Nikos Koutras ATTEE împotriva Greciei, pct. 20; Běleš şi alţii împotriva Republicii Cehe, pct. 50; RTBF
împotriva Belgiei, pct. 71-72 şi 74; Miessen împotriva Belgiei, pct. 72-74; Zubac împotriva Croaţiei (MC), pct. 97

Tipărit de Militaru Ion la 25.02.2023. 11/12

Document Lege5 - Copyright © 2023 Indaco Systems.
25 Clavien împotriva Elveţiei (dec.) şi Gajtani împotriva Elveţiei.
26 Tudor Tudor împotriva României, pct. 29. A se vedea şi Ştefan şi Ştef împotriva României.
27
I. Leş, coordonator, Tratat de drept procesual civil, vol. II, Editura Universul Juridic, Bucureşti, 2015, p. 202; I.
Deleanu, Tratat de procedură civilă, Editura Universul Juridic, Bucureşti, 2013, p. 385.

Tipărit de Militaru Ion la 25.02.2023. 12/12

Document Lege5 - Copyright © 2023 Indaco Systems.