Revista de Asistenţă Socială, anul XVII, nr. 3/2018, pp.

91‑106
www.swreview.ro

Aspecte privind violenţa împotriva

femeilor în familiile de romi1
[Aspects of Violence against Women
in Roma Families]
Adrian Dan*
Oana Banu**

Abstract. The article addressed the topic of violence against women in Romania. Violence
against women is a matter of intense debate over the last two decades, including in
Romania. However, there is little research on violence in the ethnic Roma community,
specifically intrafamily violence in Roma families. The present article is based on research
data collected between 2014‑2015 and shows an increased level of violence in these
families, as well as a high awareness of need for specialized services and legal instruments
to address the problems of domestic violence. The study is a brief radiography on the
phenomenon and, although the research data is generous, we cannot consider the study
to be representative of the entire Roma population in Romania.

Keywords: Domestic violence, Roma families

Contextul desfăşurării studiului

Obiectivul studiului a fost reprezentat de măsurarea şi creşterea gradului de conştientizare
şi sensibilizare a victimelor şi potenţialelor victime ale violenţei domestice de etnie romă
privind drepturile de care se bucură şi instrumentele care le stau la dispoziţie. Un accent
aparte a fost pus pe procedurile de solicitare, procesare, acordare şi executare a ordinului
de protecţie a victimei, cu respectarea culturii şi tradiţiei rome.

Metodologia studiului
Cercetarea a fost de tip cantitativ, pe bază de chestionar.
Datele au fost culese în cadrul a 12 seminare (614 chestionare), iar alte 411 chestionare
au fost completate în cadrul vizitelor efectuate în comunităţile avute în vedere.

** University of Bucharest, Faculty of Sociology and Social Work, 9 Schitu Măgureanu Street,
5th District, Bucharest. Telephone: 0731 700 460. E‑mail: adrian.dan@sas.unibuc.ro.
** Romanian Academy of Sciences, The Research Institute for Quality of Life, 13 Calea 13 Septem­
brie, Bucharest. Telephone: 0741 553 394. E‑mail: oana.banu10@gmail.com.
92 Adrian Dan, Oana Banu / Aspecte privind violenţa împotriva femeilor în familiile de romi

Cele 12 seminare de conştientizare şi sensibilizare la nivelul comunităţilor de romi au

fost realizate în Bucureşti, Buftea, Pantelimon, Popeşti‑Leordeni, Călăraşi, Giurgiu, Piteşti,
Câmpulung, Ploieşti, Slobozia, Alexandria şi Târgovişte; în cadrul acestor seminare au fost
aplicate 614 chestionare femeilor de etnie romă (persoane hetero‑identificate de către liderii
romi din aceste comunităţi), victime şi potenţiale victime ale violenţei în familie. Cele 1.025 de
chestionare au fost distribuite după cum urmează:
– 327 de chestionare aplicate înainte de începerea campaniei de informare în cadrul celor
12 seminare, în localităţile menţionate anterior;
– 287 de chestionare aplicate după finalizarea fiecăruia dintre cele 12 seminare organizate
în cadrul proiectului;
– 411 chestionare aplicate (face‑to‑face) în comunităţile de romi din regiunile vizate de
proiect. Cele 411 chestionare au urmărit, în cvasitotalitatea lor, tematica cuprinsă în
chestionarul ante‑seminare.
Prin aplicarea celor două tipuri de chestionare (ante‑ şi post‑seminare) în rândul femeilor
de etnie romă s‑a urmărit atingerea obiectivului privind creşterea gradului de conştientizare
şi sensibilizare a victimelor şi potenţialelor victime ale violenţei domestice de etnie romă
privind drepturile de care se bucură şi instrumentele care le stau la dispoziţie.
Au fost aplicate cca 25 de chestionare ante‑seminare şi 25 chestionare post‑seminare
femeilor de etnie romă din cele două regiuni ale proiectului (Bucureşti‑Ilfov şi Sud‑Muntenia).
Aplicarea celor 614 chestionare (327 ex‑ante şi 287 ex‑post seminare) a permis elaborarea
unei analize comparative, care a estimat nivelurile de percepţie şi de cunoştinţe ale populaţiei
feminine de etnie romă, incluse în cercetare, înainte de seminare, precum şi impactul pe
care l‑au avut seminarele, după finalizarea acestora. Rezultatele studiului, deşi nu pot fi gene­
ra­lizate pentru întreaga populaţie feminină de etnie romă din întreaga ţară, oferă totuşi o
imagine relevantă asupra fenomenului studiat.
Tematicile cuprinse în chestionare au urmărit: date socio‑demografice; conştientizarea
violenţei în familiile de romi; adresabilitatea victimelor romă.

Violenţa în familie – definiri şi accepţiuni

Există definiţii variate cu privire la conceptualizarea violenţei în familie. Cu toate că nu
există un consens între cercetători, prezentarea definiţiilor are menirea de a înţelege elemen‑
tul comun care se regăseşte în toate formele violenţei şi care poate duce la o înţelegere mai
aprofundată a fenomenului (Schuler, Hastings, 1996).
Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) defineşte violenţa ca fiind folosirea intenţionată
a forţei sau puterii, reală sau sub formă de ameninţări, împotriva propriei persoane, împotriva
unei alte persoane sau împotriva unui grup sau comunităţi, care rezultă sau are o probabilitate
ridicată de a rezulta în rănirea, moartea, afectarea psihologică, afectarea dezvoltării sau
deprivare.
Violenţa împotriva femeilor constituie „orice act de violenţă bazată pe deosebirea de sex
din care rezultă sau este posibil să rezulte pentru femei traumatisme sau suferinţe fizice, sexuale
sau psihologice, inclusiv ameninţările cu astfel de acte, constrângerea sau lipsirea arbitrară
de libertate, săvârşite fie în viaţa publică, fie în viaţa privată” (Declaraţia pentru eliminarea
violenţei împotriva femeilor, adoptată de Adunarea Generală ONU în decembrie l993).
Convenţia de la Istanbul (2011) defineşte violenţa în familie ca reprezentând toate actele
de violenţă fizică, psihică, sexuală, psihologică sau economică care apar în interiorul familiei
 Revista de Asistenţă Socială, nr. 3/2018 93

sau a unei unităţi domestice, între foşti sau actuali soţi ori parteneri, chiar dacă aceştia
împart sau nu aceeaşi rezidenţă cu victima.
În acord cu specificaţiile Platformei de acţiune de la Beijing, adoptată la a patra Conferinţă
mondială asupra problemelor femeilor, din 1995, conceptul de „violenţă împotriva femei­
lor” reprezintă orice act de violenţă fundamentat pe diferenţa de gen, care rezultă sau care
poate rezulta într‑o vătămare sau suferinţă fizică, sexuală sau psihologică a femeilor,
inclusiv ameninţările cu asemenea acte, coerciţia sau privarea arbitrară de libertăţi, indiferent
dacă acestea apar în viaţa publică sau privată (Naţiunile Unite, Departamentul de Informare
Publică, a patra Conferinţă mondială asupra problemelor femeilor, Beijing, China, 4‑15 sep­
tembrie 1995).
Conform Legii nr. 217/2003 pentru prevenirea şi combaterea violenţei în familie, art. 3,
violenţa în familie reprezintă orice tip de acţiune sau inacţiune intenţionată, excepţie făcând
situaţiile de autoapărare ori apărare, manifestat în mod fizic sau verbal, săvârşit de către un
membru al familiei împotriva altui membru provenit din aceeaşi familie, care provoacă sau
cauzează fie un prejudiciu, fie suferinţe fizice, psihice, sexuale, emoţionale sau psiho­logice,
inclusiv ameninţarea cu asemenea fapte, constrângerea sau privarea de libertate. De asemenea,
este interpretată ca fiind violenţă în familie împiedicarea femeii de a‑şi exercita drepturile
şi libertăţile fundamentale. Legea vorbeşte despre următoarele tipuri de violenţă (art. 4):
violenţa verbală, violenţa psihologică, violenţa fizică, violenţa sexuală, violenţa economică,
violenţa socială, violenţa spirituală.
O altă definiţie destul de des utilizată a violenţei domestice este cea propusă de către
E. Stark şi A. Flitcraft (Women at risk, 1996). În acord cu această definiţie, violenţa în familie
reprezintă „o ameninţare sau provocare petrecută în prezent sau în trecut, a unei răniri fizice
în cadrul relaţiei dintre partenerii sociali, indiferent de statutul lor legal sau de domiciliu.
Atacul fizic sau sexual poate fi acompaniat de intimidări sau abuzuri verbale, distrugerea
unor bunuri personale ale victimei; izolarea ei forţată de prieteni, sau de restul familiei sau
alte persoane care ar putea constitui un potenţial ajutor pentru victimă, incluzând copiii;
răspândirea unor ameninţări şi a terorii în jurul victimei; controlul accesului la bani, sau
la lucruri personale, hrană, mijloace de transport, telefon şi alte surse de protecţie şi îngrijire
de care ar putea beneficia femeia‑victimă”.

Aspecte privind problematica violenţei în familie

în România
În România, o atenţie mai sporită faţă de fenomenul violenţei în familie s‑a făcut remarcată
abia în jurul anilor ’90, organizaţiile neguvernamentale fiind printre primele care au iniţiat
proiecte şi dezbateri în acest sens. Având la bază o serie de presiuni externe şi ţinând cont
de schimbările petrecute pe plan internaţional, România, ca ţară aspirantă la aderarea în
Uniunea Europeană, a trebuit să adopte şi să fundamenteze un cadru legislativ, respectiv
strategii de aplicare şi acţiune în cazurile de violenţă în familie. Cu toate că la nivel legis‑
lativ au avut loc modificări şi completări, fenomenul violenţei în familie necesită o atenţie
continuă cu scopul de a conştientiza şi înţelege corect care sunt intervenţiile cele mai prac‑
tice, eficiente, respectiv care este, pe de o parte, impactul concret al legii, prin înregistrarea
efectului real existent în viaţa femeilor aflate în situaţii de violenţă în familie, iar pe de altă
parte, care este impactul la nivel simbolic, prin intermediul exprimării şi conturării mesa‑
jelor sociale (Smart, 1989).
94 Adrian Dan, Oana Banu / Aspecte privind violenţa împotriva femeilor în familiile de romi

Interesul ştiinţific faţă de subiectul violenţei în familie a sporit în ultimele două decenii,
existând studii care abordează subiectul pe mai multe dimensiuni. Cu toate acestea, există
un număr redus de studii care aprofundează subiectul violenţei în familie raportat la persoa­
nele de etnie romă.
Există o serie de elemente specifice populaţiei de etnie romă care impun o abordare
delicată atunci când se tratează subiectul violenţei în familie, cum ar fi: familia reprezintă
nucleul tradiţional; cultura romă este o cultură orală, dinamică şi diversă, care suferă modi­
ficări pe parcursul timpului şi a locului; valoarea individului este percepută din perspectiva
valorii familiei şi a rolului pe care acesta îl are în societate; respectarea normelor este
răsplătită prin recunoaştere socială, în timp ce abaterea este sever sancţionată (Surt. Fundacio
de dones, 2012).
Violenţa în familiile de romi reprezintă un subiect foarte sensibil şi, în acelaşi timp,
complex, aproape de a fi considerat tabu, fenomenul violenţei în familiile de romi fiind mai
degrabă negat şi normalizat, interpretat ca parte din identitatea femeilor rome.
Cel mai adesea, violenţa în familiile de romi nu este considerată o încălcare a drepturilor
omului, ci reprezintă o justificare care are la bază interiorizarea valorii patriarhale. O astfel
de justificare contribuie, pentru femeile rome, la procesul deficitar de a identifica şi de a
reacţiona împotriva violenţei în familie. Femeile rome au o reţinere în împărtăşirea faptelor
de violenţă în familie, cauzată, în cea mai mare parte, de presupusa imagine distrusă a familiei
în eventualitatea în care faptele de maltratare ar fi făcute publice.
Reacţia familiei aflată în conexiune cu faptele de violenţă în familie este esenţială şi
impune rezolvare rapidă. La modul general, se remarcă din partea femeilor rome o lipsă de
încredere şi cunoaştere cu privire la serviciile ce urmăresc să le ofere sprijin în situaţiile de
violenţă în familie.
Violenţa împotriva femeilor în familiile de romi se impune a fi înţeleasă în contextul
unei culturi de tip patriarhal, precum şi în contextul excluziunii sociale. Se poate considera
că romii sunt victimele cercului vicios al sărăciei: absenţa unui loc de muncă sau veniturile
reduse îi împiedică să investească în educaţia copiilor, în sănătate sau în îmbunăţirea
condiţiilor de viaţă, iar lipsa acestora, la rândul lor, determină sărăcia, precum şi starea de
violenţă în familie generate de lipsurile materiale.
În acord cu specificaţiile din studiul Combaterea violenţei domestice împotriva femeilor
rome: prevenire, depistare, recomandări de intervenţie (2012), strategiile dezvoltate în
vederea combaterii violenţei în comunităţile de romi trebuie puse în legătură cu alte strategii
de combatere a violenţei, cum ar fi „brutalitatea poliţiei, atitudini rasiste, discriminarea pe
piaţa muncii etc. Strategiile trebuie să opereze simultan pentru a avea un impact adecvat şi
real în viaţa femeilor. Mai mult, este de asemenea important să fie avută în vedere şi istoria
acestei culturi în contextul social general. În acest sens, istoria comunităţilor rome include
experienţe ale asupririi sistematice: negarea libertăţilor civile, brutalitatea poliţiei, oportu­
nităţi economice şi educaţionale limitate. Istoria subjugării sistematice a stimulat, în general,
un sentiment de neîncredere adânc înrădăcinat al societăţii majoritare, şi, în special, al
sistemului de justiţie penală. De aceea femeile rome pot ezita în a implica oameni care nu
sunt romi în «treburile lor» pentru a nu fi considerate trădătoare în comunitatea lor. Luând
în considerare şi acest fapt, orice intervenţie de prevenire trebuie integrată într‑o strategie
mai largă şi trebuie conectată cu politici şi programe de incluziune socială şi de reducere a
rasismului din societate pentru a crea schimbări durabile”.
 Revista de Asistenţă Socială, nr. 3/2018 95

Drepturile victimelor violenţei în familie reflectate

în cadrul legislativ şi instituţional
La nivel internaţional există o serie impresionantă de norme juridice în ceea ce priveşte
prevenirea şi combaterea violenţei în familie, pe care România le‑a adoptat şi pe care nu le
mai enumerăm aici2.
Cadrul legislativ naţional cuprinde o serie de legi şi reglementări3, dar şi Strategia naţio­
nală pentru prevenirea şi combatarea fenomenului violenţei în familie (2012)4.
Introducerea ordinului de protecţie, începând cu 2012, are menirea de a proteja victimele
de cei care le supun la violenţe. Instanţa impune agresorului să păstreze o distanţă minimă
faţă de victimă şi poate chiar să‑l evacueze pe agresor din propria casă. Judecătorii sunt
obligaţi să judece aceste cauze „de urgenţă” şi să emită ordinul de protecţie chiar şi în
aceeaşi zi cu depunerea sesizării.

Servicii la îndemâna victimelor violenţei în familie

Prin art. 2, 3 din Legea 25/2012 sunt stabilite tipurile de centre care să asigure serviciile
pentru victime şi cele pentru agresori:
a) centre de primire în regim de urgenţă;
b) centre de recuperare pentru victimele violenţei în familie;
c) centre de asistenţă destinate agresorilor;
d) centre pentru prevenirea şi combaterea violenţei în familie;
e) centre pentru servicii de informare şi sensibilizare a populaţiei.
Cercetările realizate de specialişti în domeniu scot în evidenţă insuficienţa pro­gramelor
de intervenţie în combaterea acestui fenomen, precum şi insuficienta pregătire a specialiştilor
din structurile de asistenţă socială pentru a furniza servicii de sprijin pentru victimele vio­
lenţei domestice.
Potrivit unui studiu5, la nivel naţional funcţionau în anul 2013:
• 26 de adăposturi (centre de primire în regim de urgenţă);
• 15 centre de recuperare pentru victimele violenţei în familie;
• 12 centre de prevenire şi combatere a violenţei în familie;
• 8 centre de informare şi sensibilizare a populaţiei;
• 3 compartimente pentru prevenirea şi combaterea violenţei în familie;
• 2 centre de asistenţă destinate agresorilor;
• 11 centre de primire în regim de urgenţă pentru minori;
• 4 centre maternale;
• 22 de unităţi de asistenţă socială care furnizează servicii victimelor violenţei în familie.
Dintre acestea, 32% erau structuri private, 65% structuri publice, iar 3% structuri mixte
realizate în baza unui parteneriat public‑privat. Per ansamblu, la nivel naţional, adăposturile
destinate victimelor violenţei domestice aveau o capacitate de cazare de 590 de locuri
(exclusiv copii). În ceea ce priveşte serviciile destinate victimelor violenţei domestice, studiul
menţionat indică o paletă destul de largă.
96 Adrian Dan, Oana Banu / Aspecte privind violenţa împotriva femeilor în familiile de romi

Sursa: Studiu exploratoriu privind serviciile sociale pentru victimele violenţei în familie, 14, Asociaţia
Transcena, 2013.

Figura 1. Tipuri de servicii pentru victimele violenţei în familie

Principalele rezultate ale studiului

Profilul femeilor intervievate
Vârsta femeilor intervievate este cuprinsă între 16 şi 90 de ani, cu o medie de 37 de ani şi
o distribuţie echilibrată pe grupe de vârstă. Distribuţia femeilor din eşantion/lot pe grupe
de vârstă a fost următoarea: până în 24 ani – 19,3%; 25‑34 ani – 26,2%; 35‑44 ani –
25,6%; 45‑54 ani – 19,2%; 55‑64 ani – 7,7%; peste 65 ani – 2,0%.
Ocupaţia femeilor intervievate: aproape două treimi sunt casnice, fapt care nu este sur­
prinzător, în concordanţă cu datele altor studii naţionale referitoare la această populaţie.
10,2% sunt muncitoare, ocupaţie cu studii superioare au doar 6,4%, funcţionar public –
5,3%, pensionare – 4,3% şi eleve, studente – 6,3%.
Pregătirea şcolară: un sfert sunt fără şcoală sau nu au terminat 4 clase; 38,5% au
absolvit doar opt clase/şcoala profesională; 21,6% au absolvit liceul; 12,1% au studii
superioare.
Starea civilă:
• jumătate dintre femeile intervievate sunt căsătorite cu acte;
• aproape un sfert sunt necăsătorite [78,1% între 16‑34 ani];
• căsătorite fără acte – 14,3% [78,8% între 16‑44 ani];
• cca 1/5 dintre femeile cu vârste între 18‑34 ani sunt căsătorite fără acte – modernitate
întârziată;
• vârsta medie a relaţiei – 17,4 ani.
Copii şi natalitate
• 78,5% dintre femeile din lotul studiat au copii;
• natalitate crescută, în special în segmentul 25‑44 ani.
 Revista de Asistenţă Socială, nr. 3/2018 97

Tabelul 1. Copii aflaţi în întreţinere, după grupa de vârstă a mamei

 
Până în 18‑24 25‑34 35‑44 45‑54 55‑64 peste 65 de Total
18 ani ani ani ani ani ani ani
Cu
16,7% 31,4% 81,9% 90,6% 96,0% 100,0% 100,0% 78,5%
copii
Fără
83,3% 68,6% 18,1% 9,4% 4,0% .0% .0% 21,5%
copii

Sursa: date generate de autori în urma cercetării empirice.

Numărul mediu de copii pentru femeile din lotul studiat care au declarat că au copii este
de 2,32. Dintre aceştia, numărul mediu de copii minori este de 1,68. Această medie arată
o natalitate peste media la nivel naţional. Cele mai multe familii însă (2/3) se înscriu în
media naţională de 1‑2 copii/familie (Tabelul 2):

Tabelul 2. Copii născuţi în familiile studiate

Nr. copii % Dintre care minori: %

1 copil 29,8 1 copil 50,8
2 copii 37,5 2 copii 38,9
3 copii 15,6 3 copii 6,7


4 copii 10,2 4 copii 1,5
5 copii 4,4 5 copii+ 2,1
6 copii 1,3 Total 100,0
7 copii + 1,4
Total 100,0
Sursa: date generate de autori în urma cercetării empirice.

Partenerii de viaţă ai femeilor intervievate au un profil eterogen:

• 20% nu au un partener;
• 30% nu au o ocupaţie;
• 50% dintre partenerii de viaţă au o ocupaţie (29,9% muncitor/meseriaş, 3,6% au ocupaţii
cu studii superioare, 17,8% altă ocupaţie).

Percepţii asupra problemei reprezentate de violenţa domestică

Prima întrebare formulată a încercat să surprindă instant în ce măsură violenţa domestică
este o problemă în societatea românească. Chiar dacă prin felul în care a fost formulată
întrebarea se poate interpreta că am indus subiecţilor ideea că ar exista violenţă şi că acesta
ar fi un fapt problematic, realitatea (nuanţată pregnant de mass‑media) arată că violenţa (domes­
tică) este un ingredient zilnic al vieţii cotidiene, iar marea majoritate a indivizilor conştienti­
zează/sunt la curent cu acest fapt.
98 Adrian Dan, Oana Banu / Aspecte privind violenţa împotriva femeilor în familiile de romi

Consideraţi că violenţa domestică este o problemă în societatea românească?

În lotul studiat, nouă din zece femei consideră că DA, violenţa domestică reprezintă într‑o
(foarte) mare măsură o problemă în societatea românească (Tabelul 3). Deşi nu există
diferenţe semnificative în percepţia femeilor de etnie romă cu privire la prezenţa mai mare/
mică a violenţei domestice în familiile de romi vs. societatea românească în ansamblul ei
(92,1% în ambele situaţii), femeile rome percep (subiectiv) că violenţa domestică repre­zintă
o problemă într‑o foarte mare măsură în societatea românească (66,9%) decât în familiile
de romi (60,8%).

Tabelul 3. Consideraţi că violenţa domestică este o problemă în societatea românească?

  Dar în familiile de romi?

  % %
DA, într‑o foarte mare măsură 66,9 60,8
DA, în mare măsură 25,2 31,3
În măsură moderată 5,8 5,2
În mică măsură 1,1 1,4
Nu/Deloc 1,0 1,3
Total 100,0 100,0

Sursa: date generate de autori în urma cercetării empirice.

Femeile au primit un set de răspunsuri pre‑setate din care să aleagă una sau mai multe
variante de răspuns care corespund cu opinia lor privind diferitele accepţiuni/înţelesuri ale
fenomenului „violenţă domestică”. Aproape nouă din zece femei au subliniat că agresiunea
fizică reprezintă aspectul dominant în violenţa domestică, 3/4 dintre ele au subliniat prezenţa
agresiunii verbale, 2/3 au nominalizat şi suferinţa psihică/emoţională, iar 1/2 dintre ele au
subliniat că şi constrângerile materiale/economice fac parte din acest fenomen.
Este oarecum surprinzător, date fiind cele expuse anterior, că 1/4 dintre femeile intervievate
afirmă că nu cunosc persoane implicate într‑o relaţie/căsnicie în care au loc relaţii violente.
Am încercat să surprindem în ce măsură agresivitatea este considerată ca un mijloc de
a domina în familie, de a stabili raporturile de forţe între parteneri (între soţ şi soţie) pentru
a‑şi impune autoritatea şi a controla/influenţa într‑o mai mare măsură luarea deciziilor şi
accesul (privilegiat) la resursele familiei. Aproape 2/3 dintre femeile intervievate cred că,
într‑o foarte mare măsură, violenţa în familie este o modalitate prin care agresorul îşi impune
autoritatea. De altfel, aproape nouă din zece femei consideră că acest lucru reprezintă o
realitate în mare măsură, în timp ce mai puţin de una din zece consideră că acest fapt
reprezintă o realitate în mică măsură sau deloc.
În continuare am încercat să surprindem/nuanţăm ce înţeleg femeile prin acte de violenţă
domestică şi cât de grave le consideră pe fiecare dintre ele (au primit o listă de asemenea
potenţiale acte de violenţă).
Toate potenţialele acte de violenţă nominalizate au fost considerate de cel puţin opt din zece
femei ca fiind grave şi foarte grave (Tabelul 4). Femeile par a fi ceva mai obişnuite/tolerante
cu acte de violenţă precum „ţipat adesea la partener” (22,4% – nu prea grav/deloc grav),
„interzicere să îşi caute un loc de muncă” (19,3%), „nerespectarea valorilor şi credinţelor”
(15,3%). De departe cele mai grave forme de violenţă sunt considerate „bătaie primită de
la partener” (96,8% – destul de grav/foarte grav), „nu îi permite celuilalt să iasă din casă”
(93,5%), „întreţinere de relaţii sexuale forţate” (92,1%).
 Revista de Asistenţă Socială, nr. 3/2018 99

Tabelul 4. Aprecierea gravităţii unor fapte violente (%)

O palmă de la
Ameninţări de

relaţii sexuale

Nerespectarea
Interzicere să
Întreţinere de

loc de muncă

Nu îi permite

iasă din casă

la partenerul

Ţipat adesea

Bătaie de la

unor bunuri
Distrugerea
îşi caute un
la partener

valorilor şi

celuilalt să
credinţelor
partener

partener
de viaţă

Insulte
forţate
 
1. Deloc
4,0 5,1 1,7 1,7 3,7 5,1 2,8 1,9 2,6 3,7
grav

2. Nu
11,1 17,3 9,4 1,5 4,3 14,2 12,5 7,4 3,9 7,8
prea grav

1+2 15,1 22,4 11,1 3,2 8 19,3 15,3 9,3 6,5 11,5

3. Destul
35,7 43,1 29,7 19,4 17,3 35,7 40,5 40,1 28,5 35,1
de grav
4. Foarte
49,2 34,6 59,2 77,4 74,8 45,1 44,2 50,5 65,0 53,5
grav
3+4 77,7 88,9 96,8 92,1 80,8 84,7 90,6 93,5 88,6 77,7

Sursa: date generate de autori în urma cercetării empirice.

Violenţa are cauze (şi motivaţii) multiple, unele fiind mai degrabă extrinseci familiei,
altele fiind rezultatul unor procese sociale complexe, dar şi de formare a personalităţii. Toate
cauzele/motivele supuse reflecţiei femeilor intervievate au fost nominalizate ca stând la baza
unor acte violente în familiile romilor de către nouă din zece femei. Şase dintre cele opt
motive enumerate au întrunit ponderi de peste 95% (situaţia familială precară/sărăcia;
educaţia precară a agresorului; temperamentul nervos al agresorului; neînţelegerile din
familie; consumul de alcool/droguri; posesivitatea sau gelozia unuia dintre soţi), scoruri
puţin mai mici (puţin sub 90%) întrunind doar „Perpetuarea modelelor din familia de bază”
şi „Mentalitatea învechită”.

Gradul de informare şi de adresabilitate al victimelor

Nivelul de informare cu privire la acest fenomen, precum şi gradul de adresabilitate (ce să
facă în caz că sunt victime, cui să se adreseze) reprezintă doi indicatori importanţi pentru
orice eventuală strategie sau dezvoltare de program/proiecte care să combată violenţa în
familie. Este şi motivul pentru care am formulat un pachet de întrebări prin care să radio‑
grafiem situaţia curentă în lotul studiat (chiar dacă nu este reprezentativ, numărul mare de
subiecţi implicaţi în cercetare/analiză ne poate oferi prilejul pentru o „generalizare precaută/
limitată”).
Circa patru din zece femei afirmă că ştiu persoane supuse violenţei în familie şi care
apelează la ajutor (nespecific), în timp ce cinci din zece femei afirmă că, deşi cunosc
asemenea persoane, aceste victime nu au apelat la ajutor.
Deşi în unele localităţi incluse în studiu existau centre specializate de ajutorare a vic­
timelor violenţei în familie, multe dintre femeile intervievate nu ştiau de existenţa acestora –
mai precis, sub o treime (27,3%) aveau informaţii despre aceste centre în localitatea lor.
100 Adrian Dan, Oana Banu / Aspecte privind violenţa împotriva femeilor în familiile de romi

Situaţia se îmbunătăţeşte uşor, dar nu semnificativ, dacă ne raportăm la nivelul de cunoaştere

a unor astfel de centre la nivel naţional (37,3%).
În absenţa unor astfel de centre există însă şi alţi potenţiali agenţi care să acorde sprijin,
atât formali‑instituţionali, cât şi non‑formali (familie, rude, prieteni, vecini). Este interesant
faptul că femeile intervievate consideră că o victimă a violenţei domestice ar putea să se
adreseze mai degrabă unor instituţii formale, specializate (poliţie – 96,7%; organizaţii şi
instituţii de specialitate – 90,4%) decât vecinilor (57,5%), prietenilor (62,9%), dar într‑o
măsură mai mare rudelor (84,7%).
Există o serie de motive invocate (mai mult sau mai puţin obiective) pentru care cel puţin
opt din zece persoane supuse violenţei în familie nu apelează la ajutor. Aproape toate femeile
intervievate vorbesc despre teama de agresor, punând în capul listei acest motiv. Urmează
o serie de aspecte care sunt, de asemenea, de ordin personal („Credinţa că partenerul se va
schimba”, „Ruşine”, „Creşterea tensiunii după separarea de partener”), unele obiective, de
ordin economic („Teama de dificultăţi materiale care s‑ar reflecta asupra capacităţii de a
creşte copiii”, „Dependenţa financiară de partener”) sau de ordin procedural/instituţional
(„Neîncrederea în sistemul judiciar”). Chiar dacă ultimele nominalizate sunt considerentele
religioase, şi acestea joacă un rol important, fiind amintite de către 58% dintre femeile
intervievate.
Nivelul de informare/cunoştinţe în rândul femeilor intervievate despre o serie de măsuri
de protecţie împotriva violenţei în familie este relativ satisfăcător (Tabelul 5). Se pare însă
că acest lucru nu este suficient, deoarece de la informare până la acţiunea de apelare de
facto la aceste servicii mai sunt câteva etape de parcurs. Aproximativ două treimi dintre ele
cunosc existenţa a cinci asemenea măsuri, iar aproximativ jumătate dintre ele cunosc existenţa
şi a altor trei măsuri (vezi tabelul de mai jos).

Tabelul 5. Cunoaşterea unor măsuri de protecţie împotriva

violenţei în familie

DA NU
• Dreptul de a raporta cazurile de violenţă 69,7% 30,3%
• Consiliere psihologică, psihoterapie 69,4% 30,6%
• Obligarea agresorului de a preda poliţiei armele deţinute 68,7% 31,3%
• Obligarea agresorului la păstrarea unei distanţe minime determinate
65,7% 34,3%
faţă de victimă, faţă de copiii acesteia
• Centre de primire în regim de urgenţă 63,3% 36,7%
• Adăposturi pe perioadă limitată 52,3% 47,7%
• Limitarea dreptului de folosinţă al agresorului numai asupra unei
51,5% 48,5%
părţi a locuinţei comune
• Reintegrarea victimei în locuinţa familiei 45,1% 54,9%

Sursa: date generate de autori în urma cercetării empirice.

Tot un fapt interesant îl constituie şi cunoaşterea de către o treime dintre femei (32%) a
unei legi în favoarea femeilor victime ale violenţei în familie, însă dintre cele care au răspuns
„DA” nici una nu a putut să menţioneze o lege exactă. Chiar şi în aceste condiţii, 54,5%
dintre femeile rome intervievate afirmă că, în România, cadrul legal şi instituţional care oferă
protecţie persoanelor victime ale violenţei în familie nu este suficient de bine reglementat
şi doar 34% cred că este suficient de bine reglementat.
 Revista de Asistenţă Socială, nr. 3/2018 101

După desfăşurarea seminarelor de informare şi conştientizare, femeile din lotul studiat

au fost întrebate dacă consideră ca fiind utilă introducerea unor măsuri de protecţie (măsuri
legale, servicii, sancţiuni).
În ceea ce priveşte introducerea ordinului de protecţie în legislaţia românească, 81,3%
dintre acestea au afirmat că o asemenea măsură ar fi utilă, protejând victimele într‑o mai
mare măsură.
Femeile din lotul studiat au fost întrebate şi ce alte măsuri consideră că ar fi necesar să
fie incluse într‑o nouă prevedere legislativă care ar contribui la diminuarea cazurilor de vio­
lenţă în familie. Şapte din cele opt măsuri supuse atenţiei lor au întrunit ponderi de aproape
90% sau peste (răspuns multiplu – Tabelul 6), doar măsura Amenzi pentru agresor a întrunit
un scor ceva mai slab (72,8%), aşa cum era de aşteptat de altfel, întrucât o asemenea măsură
se răsfrânge negativ asupra (bugetului) întregii familii. Este însă interesant faptul că, atunci
când au fost rugate să ierarhizeze cele mai importante trei măsuri în viziunea lor, de departe
cea mai frecventă nominalizare a întrunit‑o măsura Perioadă de detenţie pentru agresor
(38,7% din totalul femeilor care au răspuns). Următoarele două prevederi nominali­zate au
fost Măsuri pentru înfiinţarea mai multor centre/unităţi de prevenire şi combatere a violenţei
în familie (17,1%) şi Asistenţă şi consiliere socială şi psihologică gratuită pe parcursul
manifestării violenţei în familie (13,8%).

Tabelul 6. Măsuri ce ar trebui să fie incluse într‑o nouă prevedere legislativă

care ar contribui la diminuarea cazurilor de violenţă în familie

%
Asistenţă şi consiliere socială şi psihologică gratuită pe parcursul manifestării
98,6
violenţei în familie
Perioadă de detenţie pentru agresor 88,0
Amenzi pentru agresor 72,8
Asistenţă juridică gratuită 95,0
Măsuri pentru înfiinţarea mai multor centre/unităţi de prevenire şi combatere a
97,1
violenţei în familie
Noi reglementări pentru o mai bună susţinere a serviciilor sociale şi a altor măsuri
96,4
de asistenţă socială pentru prevenirea violenţei în familie
Implementarea unui sistem de înregistrare, raportare şi management al cazurilor de
96,1
violenţă în familie
Informare şi educare asupra drepturilor femeilor (cu accent pe comunităţile de romi) 98,3

Sursa: date generate de autori în urma cercetării empirice.

Întrebate fiind în ce măsură consideră că „violenţa în familiile de romi reprezintă o

problemă”, 85,7% dintre femeile intervievate au apreciat că aceasta este o problemă într‑o
mare/foarte mare măsură (60,3%), doar 6,4% considerând că este o problemă într‑o mică
măsură sau chiar deloc.
Cauzele reale ale violenţei sunt greu de identificat, fiecare situaţie având un istoric aparte.
Cu toate acestea, pot fi identificate o serie de cauze generale, a căror combinaţie cu istoriile
de viaţă particulare duce la escaladarea violenţei familiale, în special îndreptată asupra femeii.
În acest sens, femeilor intervievate le‑au fost supuse atenţiei 11 potenţiale cauze ale violenţei
şi au fost rugate să spună în ce măsură acestea duc sau nu la violenţă (Tabelul 7).
102 Adrian Dan, Oana Banu / Aspecte privind violenţa împotriva femeilor în familiile de romi

Tabelul 7. Ce părere aveţi despre fiecare dintre afirmaţiile următoare

privind violenţa în familie? [%]

  Adevărat Fals NŞ/NR

Violenţa e cauzată în mare măsură de consumul de alcool 76,8 18,6 4,6
O femeie bătută poate în orice moment să se despartă de
70,5 23,1 6,4
agresor
Bărbaţii violenţi provin din familii violente 69,6 23,6 6,8
Persoanele violente abuzează pentru că nu cunosc alt mod de
61,6 30,4 8,0
a‑şi exprima trăirile/emoţiile
Femeile bătute îşi bat la rândul lor copiii 40,6 48,7 10,7
Violenţa apare doar în familiile dezorganizate 37,7 59,5 3,4
Nimeni nu are dreptul să se amestece în conflictul dintre soţi/
22,8 69,2 8,0
parteneri
Un bărbat care nu‑şi bate femeia nu o iubeşte cu adevărat 17,0 78,1 4,9
Femeii îi place violenţa, altfel ar fi plecat/părăsit partenerul 14,4 78,8 6,8
Femeile provoacă violenţa şi o „merită” în vreun fel 11,0 84,4 4,6
Bătaia este ruptă din rai 9,5 83,3 7,2

Sursa: date generate de autori în urma cercetării empirice.

După cum observăm din datele de mai sus, cauzele percepute ca fiind „obiective” întru­
nesc ponderi mari privind veridicitatea (primele şase cauze), în timp ce cele „folclorice”
întrunesc ponderi mici (ultimele patru), semn că femeile rome sunt suficient de emancipate
şi informate în acest sens... dar cu ce folos? Întrebarea este oarecum legitimă în lumina
constatării faptului că cel puţin una din cinci femei Roma intervievate a suferit de fiecare
dintre tipurile de agresiune nominalizate în Tabelul 8:

Tabelul 8. Vi s‑a întâmplat vreodată să vă aflaţi într‑una din situaţiile de mai jos?

  Da (%)
Să strige la dvs., să vă numească cu cuvinte urâte, înjositoare (soţul sau tatăl,
42,4
eventual altă persoană din familie)
Să fiţi îmbrâncită de soţ/tată 42,0
Să fiţi bătută de soţ (tată), eventual alt membru al familiei 38,5
Să fiţi rănită 29,1
Să vi se interzică să vă întâlniţi cu rudele, cu prietenii dvs. 22,5
Să nu vi se dea bani pentru cheltuielile curente (sau să vi se ia banii, salariul) 21,5

Sursa: date generate de autori în urma cercetării empirice.

Reluând discuţia despre „cauzele obiective” ale violenţei în familie, femeilor intervievate
li s‑a dat o listă de (alte) opt cauze, scorurile obţinute fiind prezentate în Tabelul 9:
 Revista de Asistenţă Socială, nr. 3/2018 103

Tabelul 9. Cauze/motive ce stau la baza unor acte violente în familiile romilor

  %
Situaţia familială precară (sărăcia) 92,1
Consumul de alcool/droguri 91,7
Temperamentul nervos al agresorului 91,1
Posesivitatea sau gelozia unuia dintre soţi 90,8
Neînţelegerile din familie 89,7
Educaţia precară a agresorului 88,3
Mentalitatea învechită 81,1
Perpetuarea modelelor din familia de bază 76,4

Sursa: date generate de autori în urma cercetării empirice.

Comunitatea joacă (sau ar trebui să joace) un rol foarte important în descurajarea şi

medierea cazurilor de violenţă în familie, mai ales în comunităţile de romi, unde legăturile
sunt strânse, cu precădere în comunităţile compacte. În aceste condiţii, ar fi fost de aşteptat
ca percepţia privind „implicarea membrilor comunităţilor de romi pentru a ajuta victimele
violenţei în familie” să fie mai degrabă una pozitivă. Doar 30,6% au apreciat această
implicare ca fiind bună şi foarte bună, 21,1% o consideră satisfăcătoare, în timp ce 48,4%
o consideră proastă/foarte proastă.
Întrebate fiind De ce tip de ajutor/asistenţă credeţi că ar avea nevoie o victimă a violenţei
în familie?, cel puţin şapte din zece femei au nominalizat fiecare dintre cele şase tipuri de
ajutor ca fiind bine‑venit (sprijin psihologic şi social – 81,1%; apărare şi reprezentare gratuite de
către un avocat în procesele judiciare – 79,1%; găzduire pe o perioadă îndelungată – 78,3%;
sprijin moral din partea comunităţii – 77,4%; sprijin financiar – 76,4%; sprijin pentru
recuperarea integrală – 72,2%).
Există o solidaritate a victimelor violenţei? Dacă există, ea este greu de măsurat/cuan­
tificat, mai ales printr‑un chestionar. Cu toate acestea, am încercat să explorăm acest domeniu
punând următoarea întrebare: Dacă o persoană din grupul dvs. de cunoscuţi ar fi victima
violenţei în familie, aţi încuraja‑o să apeleze la ajutor? Peste nouă din zece femei (93,6%)
au răspuns afirmativ la această întrebare, mai ales în contextul în care, întrebate fiind cui
credeţi că ar putea să se adreseze o victimă a violenţei domestice, ponderea cea mai mare
a răspunsurilor au întrunit‑o instituţiile (Poliţia 93,1% şi organizaţii şi instituţii de specialitate
78,0%), în timp ce rudele au întrunit 71,5%, prietenii 52,2%, iar vecinii 47,3%.
Cum unul dintre obiectivele cercetării (post‑informare seminare de conştientizare) a fost
să măsurăm utilitatea introducerii ordinului de protecţie în legislaţia românească, la final
am pus această întrebare. Nouă din zece femei au considerat ca fiind utilă o asemenea măsură
şi, de asemenea, tot atâtea au considerat că introducerea în legislaţie a unei măsuri de
înregistrare a agresorului ar conduce la descurajarea acestuia de a mai comite astfel de
fapte. Avantajele introducerii ordinului de protecţie s‑ar putea extinde şi la:
• Încredinţarea copiilor minori sau restabilirea reşedinţei acestora – 54,1%;
• Reintegrarea victimei – 62,7%;
• Protecţia specială oferită victimelor – 79,2%.
104 Adrian Dan, Oana Banu / Aspecte privind violenţa împotriva femeilor în familiile de romi

Concluzii
Violenţa în familie reprezintă una dintre cele mai întâlnite forme de încălcare a drepturilor
omului în toate societăţile. Violenţa asupra femeilor în familiile de romi este un subiect mai
puţin analizat şi dezbătut în cadrul studiilor şi rapoartelor desfăşurate până în momentul de
faţă, nu doar în România, ci şi în alte ţări. Majoritatea proiectelor care s‑au adresat populaţiei
de romi au avut ca obiective analiza situaţiei socioprofesionale a acestora, modalităţi de
incluziune socială în toate sferele vieţii, problematica egalităţii de gen ş.a.
Un profil general al femeilor rome incluse în analiză, descris pe scurt, scoate în evidenţă
următoarele aspecte: vârsta femeilor incluse în cercetare a fost între 16 şi 90 ani, media
fiind de 37 ani; din punctul de vedere al ocupaţiei, 2/3 sunt casnice, acest fapt fiind corelat
cu slaba pregătire educaţională; 25% dintre femeile rome sunt fără şcoală, 40% au opt clase
sau cel mult şcoala profesională; în ceea ce priveşte starea civilă, jumătate dintre femei
sunt căsătorite cu acte; 78,5% dintre acestea au copii. Se constată o natalitate crescută în
segmentul de vârstă 25‑44 ani. Statutul ocupaţional al partenerilor de viaţă ai femeilor rome
incluse în studiu arată că 50% dintre aceştia au o ocupaţie, în timp ce 30% nu au o ocupaţie,
iar 20% au declarat că nu au partener.
Violenţa în familie este percepută ca fiind o problemă foarte gravă în societatea româ­
nească şi în familiile de romi. Cea mai evidentă formă de violenţă în familiile de romi este
considerată agresiunea fizică (87,5%).
În lotul studiat, circa 90% dintre femeile intervievate consideră că violenţa domestică
reprezintă într‑o (foarte) mare măsură o problemă în societatea românească. Deşi nu există
diferenţe semnificative în percepţia femeilor de etnie romă cu privire la prezenţa mai mare/
mică a violenţei domestice în familiile de romi vs. societatea românească în ansamblul ei
(92,1% în ambele situaţii), totuşi femeile rome percep (subiectiv) că violenţa domestică
reprezintă o problemă într‑o foarte mare măsură în societatea românească, mai mare (66,9%)
decât în familiile de romi (60,8%).
Aproape 2/3 dintre femeile intervievate cred că, într‑o foarte mare măsură, violenţa în
familie este o modalitate prin care agresorul îşi impune autoritatea.
Toate potenţialele acte de violenţă nominalizate au fost considerate de cel puţin opt din
zece femei ca fiind grave şi foarte grave. Femeile par a fi ceva mai obişnuite/tolerante cu
acte de violenţă precum „ţipat adesea la partener” (22,4% – nu prea grav/deloc grav),
„interzicere să îşi caute un loc de muncă” (19,3%), „nerespectarea valorilor şi credinţelor”
(15,3%). De departe cele mai grave forme de violenţă sunt considerate „bătaie primită de
la partener” (96,8% – destul de grav/foarte grav), „nu îi permite celuilalt să iasă din casă”
(93,5%), „întreţinere de relaţii sexuale forţate” (92,1%).
Este interesant faptul că şase dintre cele opt motive enumerate drept cauze ale violenţei
(situaţia familială precară/sărăcia; educaţia precară a agresorului; neînţelegerile din familie;
consumul de alcool/droguri ş.a.) au întrunit ponderi de peste 95%, scoruri puţin mai mici
(puţin sub 90%) întrunind doar „Perpetuarea modelelor din familia de bază” şi „Mentalitatea
învechită”.
La o primă vedere, se remarcă o lipsă de încredere şi cunoaştere din partea femeilor
rome cu privire la serviciile ce urmăresc să le ofere sprijin în situaţiile de violenţă în familie.
Acestea tind să creadă că violenţa în familiile de romi este mai degrabă o chestiune care ar
trebui să rămână în interiorul familiei şi pentru care nu ar trebui să se ia atitudine sau să
existe acţiuni exterioare de combatere a fenomenului.
O concluzie desprinsă din cadrul discuţiilor informale purtate înaintea desfăşurării
seminarelor este că foarte multe femei rome nu se autopercep ca victime cărora poate să li
 Revista de Asistenţă Socială, nr. 3/2018 105

se acorde sprijin, ci mai degrabă se auto‑învinovăţesc pentru situaţia în care se află. Este
interesant faptul că femeile intervievate consideră că o victimă a violenţei domestice ar putea
să se adreseze mai degrabă unor instituţii formale, specializate (poliţie – 96,7%; organizaţii
şi instituţii de specialitate – 90,4%), decât vecinilor (57,5%), prietenilor (62,9%), dar într‑o
măsură mai mare rudelor (84,7%).
Nivelul de informare cu privire la acest fenomen, precum şi gradul de adresabilitate (ce
să facă în caz că sunt victime, cui să se adreseze) reprezintă doi indicatori importanţi pentru
orice eventuală strategie sau dezvoltare de programe/proiecte care să combată violenţa în
familie.
O treime dintre femei (32%) deţin informaţii despre existenţa unei legi în favoarea
femeilor victime ale violenţei în familie, însă dintre cele care au răspuns „DA” nici una nu
a putut să menţioneze vreo lege specifică.
După desfăşurarea seminarelor de informare şi conştientizare, femeile din lotul studiat
au fost întrebate dacă ele consideră utilă introducerea unor măsuri de protecţie (măsuri
legale, servicii, sancţiuni).
În ceea ce priveşte introducerea ordinului de protecţie în legislaţia românească, puţin
peste 80% dintre acestea au afirmat că o asemenea măsură ar fi utilă, protejând victimele
într‑o mai mare măsură.
Nivelul de informare/cunoştinţe în rândul femeilor intervievate despre o serie de măsuri
de protecţie împotriva violenţei în familie este relativ satisfăcător. Se pare însă că acest lucru
nu este suficient, deoarece de la informare până la acţiunea de apelare de facto la aceste
servicii mai sunt câteva etape de parcurs.

Note
1. Articolul de faţă are la bază cercetarea asupra fenomenului de violenţă împotriva femeilor în
familiile de romi din regiunea Bucureşti-Ilfov şi Sud‑Muntenia, în cadrul proiectului CONSENS –
Campanie de conştientizare şi sensibilizare privind efectele negative ale violenţei în familie în
rândul populaţiei de origine romă din Regiunile Bucureşti‑Ilfov şi Sud‑Muntenia (2014‑2015),
derulat de Asociaţia Club Ecotur Dora D’Istria din Bucureşti şi Asociaţia Femeilor Europene
pentru Dezvoltare Economică şi Socială din Rucăr, judeţul Argeş, finanţat în cadrul Meca­
nismului Financiar Norvegian 2009‑2014, prin programul RO20 „Violenţa domestică şi violenţa
bazată pe deosebirea de sex”, gestionat de Ministerul Justiţiei în calitate de Operator de Program
[http://proiectconsens.ro/].
2. Aceste măsuri sunt listate în raportul final al proiectului CONSENS (15-17): http://proiect
consens.ro/wp-content/uploads/2015/09/Studiu-asupra-fenomenului-de-violen%C8%9B%
C4%83.pdf.
3. Legea nr. 217/2003; Legea nr. 211/2004; Legea nr. 272/2004; Codul penal al României;
Legea asistenţei sociale nr. 292/2011; HG 1.434/2004; HG 1.007/2010; HG 49/2011; Ordinul
MMSSF 383/2004; Ordinele 384/306/993/2004 al MMSSF, MAI şi MS pentru aprobarea
Procedurii de conlucrare în prevenirea şi monitorizarea cazurilor de violenţă în familie; Ordinul
nr. 304/385/1.018/2004 emis de MAI, MMSSF, MS privind aprobarea instrucţiunilor de
organizare şi funcţionare a unităţilor pentru prevenirea şi combaterea violenţei în familie.
4. „Strategia Naţională pentru prevenirea şi combatarea fenomenului violenţei în familie”, MMFPS,
2012, http://www.mmuncii.ro/pub/imagemanager/images/file/Proiecte%20legislative/2012-09-20_
Anexa1_strategie%20violenta%20sept%202012.pdf.
5. Asociaţia Transcena, 2013, Studiu exploratoriu privind serviciile sociale pentru victimele
violenţei în familie. http://www.fundatiasensiblu.ro/wp-content/uploads/2013/08/Studiu-la-
nivel-national-servicii-sociale-violenta-in-familie-decembrie-2013.pdf.
106 Adrian Dan, Oana Banu / Aspecte privind violenţa împotriva femeilor în familiile de romi

Referinţe
Asociaţia Transcena (2013). Studiu exploratoriu privind serviciile sociale pentru victimele violenţei
în familie [Exploratory Study on Social Services for Victims of Domestic Violence]. Disponibil
la http://declaratie.transcena.ro/wp-content/uploads/2014/03/Studiu-la-nivel-national-servicii-
sociale-violenta-in-familie-decembrie-2013.pdf.
*** Austrian Autonomous Women’s Shelter Network, Quality Survey, Vienna 2000; Women’s Aid
Federation U.K., www.womensaid.org.uk, December 2001.
Consiliul Europei (2011). Convenţia de la Istanbul – Convenţia Consiliului Europei privind prevenirea
şi combatarea violenţei împotriva femeilor şi a violenţei domestice [Istanbul Convention –
Council of Europe Convention on Preventing and Combating Violence Against Women and
Domestic Violence]. Disponibil la https://rm.coe.int/CoERMPublicCommonSearchServices/
Display DCTMContent?documentId=0900001680464e99.
*** (1993). Declaraţia pentru Eliminarea Violenţei Împotriva Femeilor [Declaration on the Eli­
mination of Violence Against Women] adoptată de Adunarea Generală ONU în decembrie l993.
Kelly, L., Lovett, J., Regan, L. (2005). A Gap or a Chasm? Attrition in Reported Rape Cases.
Home Office Research Study 293, London, Home Office.
*** Legea 25/2012 privind modificarea şi completarea Legii nr. 217/2003 pentru prevenirea şi com­
baterea violenţei în familie. Legea nr. 25/2012 [Law 25/2012 on Amending and Completing the
Law no. 217/2003 on the Prevention and Combating Domestic Violence. Law no. 25/2012].
Disponibil la http://www.dreptonline.ro/legislatie/legea_25_2012_modificare_legea_217_2003_
prevenirea_combaterea_violentei_familie.php.
*** Legea nr. 217/2003 pentru prevenirea şi combaterea violenţei în familie [Law no. 217/2003 on
the Prevention and Combating Domestic Violence]. Disponibil la http://www.mmuncii.ro/pub/
imagemanager/images/file/Legislatie/LEGI/L217-2003-R.pdf.
*** Legea Organică 1/2004, din 28 decembrie, ce priveşte măsurile de protecţie integrată împotriva
violenţei în familie [Organic Law 1/2004 of December 28, regarding Integrated Measures of Pro­
tection Against Domestic Violence], Monitorul Oficial al Statului, nr. 313 din 29 decembrie 2009.
Liiceanu A., Ştefana D.S., Micle M.I. (2004). Violenţa domestică şi criminalitatea feminină
[Domestic Violence and Feminine Crime]. Bucureşti: Institutul Naţional de Criminologie.
Muntean A., Popescu M., Popa S. (2000). Victimele violenţei domestice: Copiii şi femeile [Victims
of Domestic Violence: Children and Women]. Bucureşti: Eurostampa.
Naţiunile Unite (1995). Departamentul de Informare Publică, a patra Conferinţă Mondială asupra
problemelor femeilor [The Department of Public Information, the Fourth World Conference on
Women’s Issues]. Beijing, China, 4-15 septembrie 1995.
Organisation Mondiale de la Santé (1997). La violence à l’egard des femmes: une priorité pour
l’action de santé publique, WHO/FRH/WHD/97.8, Geneva, Elveţia.
Schuller, R., Hastings, P. (1996). Trials of Battered Women who Kill: The Impact of Alternative
Forms of Expert Evidence. Law and Human Behavior, 20, 167-187.
Smart, C. (1989). Feminism and the Power of Law. Routledge, London – New York.
Stark, E., Flitcraft, A. (1996). Women at risk. Sage Publication, New Delhi, London.
*** (2012). Strategia naţională pentru prevenirea şi combaterea fenomenului violenţei în familie
[National Strategy for Preventing and Combating the Phenomenon of Domestic Violence]. Dispo­
nibil la http://aleg-romania.eu/docs/strategie%20violenta.pdf.
Surt. Fundació de dones. Fundació Privada (2012) Combaterea violenţei domestice împotriva
femeilor rome: prevenire, depistare, recomandări de intervenţie [Combating Domestic Violence
against Roma Women: Prevention, Detection, Intervention, Recommendations]. Pachet de
instrumente de comunicare scris în cadrul proiectului Empow-Air: „Proiect pentru sprijinirea
femeilor împotriva violenţei domestice din cadrul comunităţilor rome” [Project to Support Women
against Domestic Violence within the Roma Communities], JUST/2010/DAP3/AG/1266 cofi­
nanţat prin Programul Daphne III al Comisiei Europene pentru combaterea violenţei împotriva
copiilor, a tinerilor şi a femeilor (2007-2013).