violenţa împotriva femeilor

Din 1999, Adunarea Generală a ONU a decis printr-o Rezoluţie ca, în fiecare an, data de 25 noiembrie să fie marcată în întreaga
lume ca Ziua internaţională pentru eliminarea violenţei împotriva femeilor.
Organizaţia Naţiunilor Unite recomandă tuturor guvernelor, instituţiilor publice şi organizaţiilor non-guvernamentale să
accentueze corespunzător această zi, prin manifestări de conştientizare asupra proporţiilor îngrijorătoare luate de acest
fenomen nedorit, precum şi prin acţiuni concrete pentru diminuarea violenţei la care sunt supuse zilnic femeile.
„Respectarea drepturilor omului trebuie să facă parte din educaţia globală şi din demnitatea omului, iar toate aspectele
violenţei fizice sau mintale împotriva persoanei umane constituie o violare a drepturilor sale”, se arată într-o altă Rezoluţie, de
data aceasta a Parlamentului European, elaborată încă din data de 11 iunie 1986.
În România, însă, conştientizarea şi combaterea fenomenului violenţei domestice a debutat foarte târziu, după 1990, dar mai
consistent abia în ultimii ani, iar paşii făcuţi în această direcţie se dovedesc a fi insuficienţi. Campaniile derulate în ultima
perioadă de către autorităţi nu au reuşit nici pe departe să combată în mod real fenomenul violenţei domestice, în special
violenţa împotriva femeilor. Statisticile, extrem de îngrijorătoare de altfel, indică faptul că în ultimii ani numărul femeilor
decedate din cauza agresiunilor partenerilor de viaţă a crescut alarmant. De asemenea, în România nivelul violenţei în familie
depăşeşte media europeană, românii fiind printre cei mai agresivi europeni.
Un recent studiu întocmit pe acest subiect a arătat că peste 1.000 de românce victime ale violenţei în familie au solicitat
instanţelor eliberarea unui ordin de protecţie în ultimul an. Din păcate, mai puţin de jumătate dintre aceste solicitări au fost
soldate cu emiterea unor ordine de protecţie, iar în unele cazuri demersul a durat nepermis de mult, permiţând în continuare
femeilor să fie victime ale comportamentul agresiv al partenerului.
De-a lungul anilor, s-au înregistrat o multitudine de situaţii în care femeile au fost bătute până la desfigurare de parteneri, fie
că sunt soţi sau iubiţi, dar din cauza unor paradigme învechite, au suportat cu stoicism umilinţele, fără a le raporta autorităţilor
abilitate.
Cred că femeile din viaţa politică, oricum puţine numeric faţă de bărbaţi, au datoria de a încuraja româncele să îşi poată apăra
viaţa şi demnitatea, în sensul evitării unor cazuri grave de agresiune, având în vedere numărul mare de decese survenite în
ultimul timp în rândul victimelor.
Consider că statul român, prin instituţiile abilitate, trebuie să se implice mult mai dinamic în combaterea fenomenul dăunător
al violenţei domestice, care constituie şi un motiv al scăderii drastice a natalităţii din România.

Societatea civilă şi instituţiile statului trebuie să coopereze activ în vederea diminuării fenomenului violenţei în familie, deoarece
fenomenul rămâne unul îngrijorător în România.
Cu ocazia Zilei internaţionale pentru eliminarea violenţei împotriva femeilor, marcată anual în întreaga lume în 25 noiembrie,
atrag atenţia asupra faptului că, din nefericire, situaţiile de violenţă în familie au crescut alarmant în ţara noastră, în ultimii ani.
Multe dintre cazurile înregistrate oficial au avut drept consecinţă decesul victimelor, o situaţie intolerabilă într-o societate
democratică şi europeană.
Din informaţiile Poliţiei Române rezultă că numărul femeilor victime ale violenţei domestice a crescut cu 10%, 65% dintre
victime fiind femei şi 17% minori. De asemenea, conform unui sondaj al World Vision România, aproximativ 80% dintre
copiii abuzaţi sexual sunt fete, un procent extrem de îngrijorător.
Din păcate, nu toate agresiunile ajung să fie reclamate, iar potrivit Agenţiei pentru Drepturi Fundamentale a Uniunii Europene,
32% dintre românce au fost victimele hărţuiri sexuale, iar 30% dintre ele au suferit violenţă fizică şi/sau sexuală de la vârsta de
15 ani, însă doar 23% au raportat poliţiei cel mai grav incident.
Nicio femeie nu trebuie să fie traumatizată de partenerul ei de viaţă, indiferent de cauzele care ar putea genera aceste reacţii
anormale. Din păcate, româncele încă nu ştiu cu adevărat să îşi apere interesele şi încă nu au mentalitatea de a înţelege că
singurele care au vreun drept asupra vieţii lor sunt ele însele.
Datele statistice indică faptul că o proporţie covârşitoare din cazurile de violenţă în familie sunt trecute sub tăcere de către
femei, care nu fac astfel decât să încurajeze proliferarea acestui fenomen. Îmi doresc ca femeile să conştientizeze că pot
diminua cazurile de violenţă domestică prin implicare, şi nicidecum prin tăcere.
Nici modificările substanţiale aduse Legii 217/2003 pentru prevenirea şi combaterea violenţei în familie nu au condus la
suficienta încurajare a potenţialelor beneficiare de a-şi cere drepturile. Numărul cauzelor pentru care s-au solicitat ordine de
protecţie este în continuare unul alarmant, deoarece nu reflectă adevărata dimensiune a fenomenului violenţei în familie,
respectiv numărul real de femei care ar fi trebuit să solicite aceste ordine de protecţie.
În ultima perioadă, fenomenul violenţei se manifestă nu doar în familiile din mediul rural sau cu o pregătire precară, ci sunt
frecvente, din ce în ce mai mult, şi în mediul urban, respectiv în familii peste medie din punct de vedere intelectual.
 Violenţa împotriva femeilor şi fetelor este tot mai mult recunoscută ca fiind una dintre cele mai serioase şi urgente probleme
ale tuturor timpurilor. În fiecare colţ al lumii, efectul real şi dăunător pe care violenţa îl are asupra femeilor împiedică drumul
spre dezvoltare, pace şi egalitatea de şanse.
În concluzie, consider că nu există circumstanţe atenuante pentru violenţa împotriva femeilor şi fetelor, aceasta fiind, de
fiecare dată, o încălcare a drepturilor lor, un fapt inacceptabil şi un act criminal!

Adunarea Generală a ONU a stabilit, prin rezoluţia din 54/134 din 17 decembrie 1999, data de 25 noiembrie drept „Ziua
internaţională pentru eliminarea violenţei împotriva femeilor” şi a invitat guvernele, organizaţiile internaţionale şi
neguvernamentale să organizeze activităţi menite să trezească conştiinţa publică în faţa acestor probleme.
Activiştii pentru drepturile femeii sărbătoresc, însă, Ziua împotriva violenţei încă din 1981, ca un omagiu adus asasinării a trei
activiste din Republica Dominicană.
România a început timid şi destul de târziu procesele de conştientizare şi combatere ale fenomenului violenţei împotriva
femeii, a violenţei domestice, în general. Deşi fenomenul a fost cunoscut de către autorităţi încă din vremea comunistă, el a
fost procesat la adevărata sa dimensiune abia după 1990 şi cu precădere în ultimii ani.
Astfel, un act normativ explicit şi adaptat situaţiei a fost adoptat abia în 22 mai 2003, prin Legea nr. 217 pentru prevenirea şi
combaterea violenţei în familie. Documentul prevede că soţii sau partenerii violenţi vor primi amenzi, vor fi nevoiţi să
părăsească locuinţa conjugală sau, daca se dovedeşte că este cazul, pot face chiar închisoare pentru faptele lor.
Pentru ca victimele violenţei în familie, în proporţie copleşitoare femei, să poată lupta împotriva agresorilor, este nevoie de o
informare corectă cu privire la prevederile Legii 217/2003. Potrivit acesteia, violenţa în familie reprezintă „orice acţiune fizică
sau verbală, săvârşită cu intenţie de un membru al familiei împotriva altui membru al aceleiaşi familii, care provoacă o
suferinţă fizică, psihică, sexuală sau un prejudiciu material”. Victima trebuie să obţină iniţial un certificat medico-legal, iar
apoi să depună o plângere la Poliţie.
Pe parcurs, actul normativ iniţial a cunoscut îmbunătăţiri semnificative, ultima dintre acestea fiind prin Legea 146/2021, care
introduce dispozitivul electronic de supraveghere pentru agresori.
Noua formă a legislaţiei privind combaterea violenţei domestice prevede emiterea de către poliţie a unui ordin de protecţie
provizoriu, în favoarea victimelor şi a copiilor acesteia. Astfel, legea îi permite poliţistului să scoată agresorul din casă şi să îl
ducă la o distanţă suficientă, de la care să nu mai constituie pe moment un pericol iminent.
Subliniez că este foarte important ca victimele agresiunilor, de orice fel, venite din partea bărbaţilor sau a altor persoane, să
cunoască că au drepturi, deoarece astfel au posibilitatea de a se apăra, a ajuta la salvarea altor femei aflate în pericole similare,
precum şi la pedepsirea agresorilor!

În fiecare an, la 25 noiembrie, sărbătorim Ziua Internaţională pentru Eliminarea Violenţei împotriva Femeilor prin creşterea
gradului de conştientizare cu privire la acest flagel.
Una din trei femei şi fete suferă de violenţă fizică sau sexuală în timpul vieţii, cel mai frecvent din partea unei persoane
apropiate, 71% din victimele traficului de persoane din întreaga lume sunt femei şi fete, iar trei din patru dintre aceste femei şi
fete sunt exploatate sexual.
Schimbarea atitudinală poate fi produsă prin acţiune comună, responsabilitate şi implicare, iar rezultatul acesteia va schimba
personalităţi şi destine.
De la 1 octombrie a început programul pilot de monitorizare a agresorilor cu brăţări electronice. Guvernul a aprobat aspectele
tehnice şi organizatorice astfel încât Sistemul Informatic de Monitorizare Electronică să devină operaţional. Programul pilot va
dura până cel târziu la finalul anului 2025. Cele aproape o mie de brăţări electronice vor fi montate agresorilor doar în
Bucureşti, Iaşi, Mureş şi Vrancea.
În primele 8 luni ale anului 2022, au fost dispuse prin ordinele de protecţie 15.406 măsuri-obligaţii sau interdicţii:
 3.468 – evacuarea temporară a agresorului din locuinţa familiei, indiferent dacă acesta este titularul dreptului de
proprietate; •
 757 – reintegrarea victimei şi, după caz, a copiilor, în locuinţa familiei;
 138 – limitarea dreptului de folosinţă al agresorului numai asupra unei părţi a locuinţei comune atunci când aceasta poate fi
astfel partajată;
 77 – cazarea/plasarea victimei, cu acordul acesteia, şi, după caz, a copiilor, într-un centru de asistenţă;
 6.498 – obligarea agresorului la păstrarea unei distanţe minime determinate faţă de victimă, faţă de membrii familiei
acesteia, astfel cum sunt definiţi;
 497 – interdicţia pentru agresor de a se deplasa în anumite localităţi sau zone determinate pe care persoana protejată le
frecventează ori le vizitează;
 2 – obligarea agresorului de a purta permanent un dispozitiv electronic de supraveghere;
 3.855 – interzicerea oricărui contact, inclusiv telefonic, prin corespondenţă sau în orice alt mod, cu victima;
 33 – obligarea agresorului de a preda poliţiei armele deţinute;
 81 – încredinţarea copiilor minori sau stabilirea reşedinţei acestora.
În acelaşi timp, avem de lucrat cu toţii la schimbarea mentalităţii din societate, pentru că încă există multă acceptare a actelor
de violenţă, considerate de unii chiar normale în cadrul familial. Pentru a rezolva această problemă complexă este nevoie de
un efort comun al tuturor şi de coordonare între autorităţi, agenţii guvernamentale, societatea civilă şi familii.
Este nevoie să manifestăm solidaritate şi înţelegere faţă de victime, să facem tot ce ţine de noi pentru a le ajuta. Din păcate,
adesea sunt implicaţi şi copiii în actele de violenţă, aceştia fiind victime colaterale care pot rămâne cu traume pe viaţă după ce
asistă la acte de violenţă domestică.
ÎMPREUNĂ PENTRU SIGURANȚA FEMEILOR!
Linie Telefonică NON-STOP, Gratuită: 0800500333