ŞCOALA NAŢIONALĂ DE STUDII POLITICE ŞI ADMINISTRATIVE, BUCUREŞTI

FACULTATEA DE ŞTIINŢE POLITICE

LUCRARE DE LICENŢĂ

Coordonator ştiinţific: Absolvent:

Lect. univ. dr. ALINA DRAGOLEA DIANA-MARIA MOŞOIANU

2014

1
ŞCOALA NAŢIONALĂ DE STUDII POLITICE ŞI ADMINISTRATIVE, BUCUREŞTI
FACULTATEA DE ŞTIINŢE POLITICE

LUCRARE DE LICENŢĂ

Violenţa domestică în societatea românească

Coordonator ştiinţific: Absolvent:

Lect. univ. dr. ALINA DRAGOLEA DIANA-MARIA MOŞOIANU

2014

2
 Violenţa domestică în societatea românească

STUDIU DE CAZ : Reprezentări ale conceptului de violenţă domestică

în manualele de Educaţie (Cultură) Civică din învăţământul românesc

CUPRINS pag.

Introducere......................................................................................................................3

I. Violenţa domestică împotriva femeii.......................................................................4

I.1. Violenţa domestică – posibili factori.....................................................6

I.2. Tipurile de violenţă domestică, comunitatea şi concepţia generală

despre rolul femeii în societate..........................................................................................10

I.3. Prezentarea conceptului de familie patriarhală în România................12

I.4. Contextele/cadrele în care este favorizată violenţa domestică............16

II. Rolul statului şi al organizaţiilor globale şi regionale în problematica violenţei

domestice...............................................................................................................20

II.1. Măsurile luate de stat în această privinţă, cadru legal, campanii,

proiecte, agendă politică....................................................................................................20

II.2. Instituţii cu rol în combaterea şi prevenirea violenţei în familie

(instituţii naţionale, instituţii la nivel local......................................................22

II.3. Metodologia de intervenţie a poliţiei în cazurile de violenţă

intrafamilială....................................................................................................24

II.4. Măsuri cu caracter temporar sau permanent pentru prevenirea şi

combaterea violenţei în familie........................................................................26

3
III. Prevenirea violenţei domestice..............................................................................30

III.1. Educaţia conferită de familie, de societate, de şcoală, în această

problematică.....................................................................................................32

IV. Studiu de caz :  Reprezentări ale conceptului de violenţă domestică în manualele

de Educaţie (Cultură) Civică din învăţământul românesc.....................................37

V. Concluzii................................................................................................................47

Bibliografie............................................................................................................51

4
 Introducere

În prezenta lucrare doresc să înfăţişez amploarea fenomenului de violenţă

domestică în cadrul societăţii româneşti actuale. Studiul se bazează pe analiza statisticilor
oficiale din ultimii ani, referitoare la cazurile de abuz asupra femeilor, pe analiza
măsurilor luate de statul român în prevenirea şi soluţionarea acestor probleme şi a
cadrului legal; de asemenea voi prezenta viziunea societăţii şi a familiei asupra violenţei
domestice şi modul în care este organizată familia în societatea românească, prin
prezentarea conceptului de patriarhat/familie patriarhală. În final, voi infăţişa importanţa
educaţiei în această problematică şi strategii de combatere, prin analizarea măsurilor care
au funcţionat, a celor care nu au funcţionat, dar şi a ceea ce se propune în prezent

În studiul de caz îmi propun să analizez manuale de Educaţie (Cultură) Civică

pentru a studia prezenţa conceptului de violenţă intrafamilială în conţinutul acestora,
precum şi dimensiunea de gen pe care se bazează. De asemenea voi sublinia importanţa
acestui aspect în educaţia elevilor, în cadrul învăţământului românesc şi cum se poate
preveni fenomenul social atât de grav, care afectează viaţa indivizilor de pe întreg
mapamondul. Educaţia reprezintă baza formării personalităţii individului şi de aceea
consider că este benefic ca violenţa domestică să fie dezvoltată ca şi concept în cursul
orelor de dirigenţie sau educaţie civică, prezentându-se consecinţele ei şi metodele de
eradicare.

5
 Capitolul I

Violenţa domestică împotriva femeii

Definiţii:

Violenţa împotriva partenerei reprezintă violenţa, atât sexuală, cât şi non-

sexuală realizată de către partener, soţ sau prieten.

Violenţa împotriva femeii include violenţa realizată de partener, violenţa sexuală

realizată de oricare altă persoană, precum şi orice altă formă de agresiune împotriva
femeii.

Violenţa domestică a fost definită sub diferite formulări şi în diverse accepţiuni de

către cercetătorii din domeniul ştiinţelor sociale sau legislative, acestea de mai sus
aparţinând Revistei Române de Bioetică.

Violenţa în familie reprezintă, conform legii 217/2003:

- orice “acţiune fizică sau verbală săvârşită cu intenţie de către un membru de familie
împotriva altui membru al aceleiaşi familii, care provoacă o suferinţă fizică, psihică,
sexuală sau un prejudiciu material”;

- “împiedicarea femeii de a-şi exercita drepturile şi libertăţile fundamentale”.

Prin „membru de familie” se înţelege, conform aceluiaşi act legislativ, precum şi

conform art. 177 Cod Penal: soţul/soţia, ascendenţii şi descendenţii, fraţii şi surorile,
persoanele devenite astfel prin adopţie, precum şi persoanele care au stabilit relaţii
asemănătoare acelora dintre soţi sau dintre părinţi şi copii în cazul în care convieţuiesc.

6
 Violenţa domestică este în general sinonimă cu violenţa în familie; unii autori
însă i-au lărgit cadrul, incluzând toate actele de violenţă realizate în anturajul domestic al
victimei (incluzând aici, pe lângă membrii de familie şi prietenii de familie).1

Violenţa domestică este un fenomen amplu, perpetuat de-a lungul istoriei în toate

societăţile, în cadrul tuturor claselor sociale sau mediilor de trai, indiferent de religie,
regiune, ţară, etnie, vârstă, bunăstare financiară. Este un fenomen care constă într-o serie
de comportamente sistematic repetate, de atac fizic, agresivitate verbală şi psihologică,
sexuală şi economică, pe care un partener le manifestă asupra celuilalt în cadrul
oficializat al familiei sau în relaţia de convieţuire în acelaşi spaţiu. 

În Rezoluţia 48/104/20.12.1993, Adunarea Generală a ONU, art.2, arată că

violenţa îndreptată asupra femeii „include următoarele acţiuni chiar dacă nu se limitează
la ele: violenţa fizică, sexuală şi psihologică care se produce în cadrul familiei, inclusiv
maltratări, abuzul sexual al copiilor din cadrul căminului conjugal, violenţa relaţionată cu
ştirbirea dreptului patrimonial, mutilare genitală şi alte practici tradiţionale, nocive pentru
femeie, actele de violenţă produse de alţi membri ai familiei precum şi violenţa
relaţionată cu exploatarea.”

Un alt mod în care a fost definită violenţa domestică, a avut loc în cadrul
Conferinţei Mondiale asupra Problemelor Femeilor, de la Beijing, 1995: violenţa este
orice act fundamentat pe criteriul de gen, care rezultă sau poate rezulta într-o vătămare
sau suferinţă fizică, sexuală şi psihologică a femeilor, inclusiv ameninţările cu asemenea
acte, coerciţia sau privarea arbitrară de libertăţi, indiferent dacă acestea apar în viaţa
publică sau privată.

I.1.Violenţa domestică – posibili factori

1
Definiţii ale violenţei în cadrul Revista Română de Bioetică, Vol. 9, Nr. 1, Ianuarie - Martie 2011,
articolul “Consimţământ şi confidenţialitate în asistenţa medicală a femeilor victime ale violenţei
domestice”

7
 Motivele pentru care violenţa domestică este îndreptată cel mai adesea asupra
femeilor sunt diverse, pornind de la factorii economici şi continuând cu cei de ordin
psihologic, istoric sau chiar cu implicarea mass-media. Astfel, sărăcia, lipsa de putere
socială sau politică, ideologia dominaţiei şi agresivităţii masculine, cultura sau educaţia
rigidă, indiferenţa societăţii, lipsa de implicare a autorităţilor, legislaţia săracă în privinţa
acestui fenomen sunt factorii care contribuie la perpetuarea lui. De asemenea, violenţa se
învaţă şi în familie, „în cei 7 ani de acasă”, deoarece copiii imită modelele
comportamentale ale părinţilor.

Potrivit studiului statistic coordonat de Comisia Europeană, Eurobarometrul,

motivele manifestării fenomenului de violenţă domestică, sunt, în opinia cetăţenilor din
toate ţările membre, atât bărbaţi, cât şi femei: alcoolismul, pentru 95% dintre respondenţi
şi consumul de droguri pentru 92% dintre cei chestionaţi. 77% consideră sărăcia şi
excluderea socială ca fiind motive determinante (89% dintre danezi, 87% dintre suedezi,
din punctul de vedere al provenienţei, iar din punct de vedere al vârstei, răspunsurile se
clasifică astfel: 71%-vârsta 15-24, 76%-vârsta 25-39, 80%-vârsta 40-54, 78%-vârsta
55+), în timp ce 69% consideră că istoricul personal marcat de violenţă domestică
determină ulterior un comportament asemănător. Şi credinţele religioase au un aport
considerabil în apariţia acestui tip de manifestări, pentru 60% dintre respondenţi, nivelul
scăzut de educaţie - pentru 58% dintre aceştia, mesajele transmise prin intermediul mass-
media - 44% şi surprinzător şi oarecum opus acestor păreri, 52% dintre respondenţi
consideră că unul dintre factori îl reprezintă comportamentul femeilor care provoacă
aceste acte de violenţă intrafamilială.2

Modul în care este privită femeia în ziua de astăzi este dictat de educaţia la nivel
general. Violenţa domestică este un fenomen care trebuie conştientizat atât de partea
agresată – femeile – cât şi de agresor şi de oamenii din jur (membrii familiei). Violenţa se
manifestă sub diverse forme, care diferă de la o comunitate la alta. În continuare vom
prezenta factorii care întreţin violenţa şi tipurile ei.

2
Eurobarometer 73.2, Domestic violence against women, European Comission,
http://ec.europa.eu/public_opinion/archives/ebs/ebs_344_en.pdf

8
 Înainte de a intra în amănunte privitoare la violenţa domestică, trebuie să
clarificăm recunoaşterea acestui fenomen şi etichetarea lui ca atare. Astfel, o serie de acte
de violenţă repetitive pot fi categorisite ca fiind parte a violenţei domestice, şi nu doar un
caz izolat în care soţul îşi loveşte sau îşi înjură soţia. Violenţa domestică este, aşa cum o
indică şi termenul ”domestic” un act care are loc în cadrul unei familii, a unui cămin şi se
poate petrece atât între soţ şi soţie, cât şi între părinte şi copil sau viceversa. În această
lucrare ne vom referi cu precădere, la violenţa asupra femeii, dintr-o perspectivă a
teoriilor politice feministe şi de gen, întrucât acesta este incontestabil un fenomen mult
mai răspândit decât violenţa asupra bărbatului sau asupra copiilor, în cadrul unei familii3.

Cele mai frecvente acte de violenţă domestică au loc în cadrul familiilor cu o

situaţie financiară precară şi cu o poziţie socio-economică scăzută. De exemplu, în
România, femeile din comunităţile de rromi sunt cele mai defavorizate, pentru că în
aceste familii consumul de alcool şi droguri, lipsa banilor, gelozia şi inegalitatea în
efectuarea treburilor gospodăreşti sunt aspecte aflate în relaţii de interdependenţă, cu
consecinţe grave. 11% dintre bărbaţi recunosc că există inegalitate în efectuarea treburilor
casnice.4

În cele ce urmează, voi prezenta date din capitolul despre Protecţia familiei, al
Buletinului statistic, elaborat de Ministerul Muncii. Violenţa domestică se manifestă
indiferent de mediul de provenienţă. Astfel, statisticile indică în perioada 2005-2008
fluctuaţii procentuale ale fenomenului, aproximativ egale: în 2005, 55% dintre cazuri
s-au petrecut în mediul rural şi 45% în cel urban. În 2006, ponderile sunt aproximativ
egale: 48,99% în mediul urban şi 51,01% în cel rural. În anul 2007, lucrurile stau
oarecum diferit: 57,01% în mediul urban şi 42,99% în zona rurală, iar în anul 2008,
violenţa în mediul urban scade la 48,64% dintre cazuri, crescând în mediul rural la
51,36% dintre cazuri. Un rezultat al aceluiaşi studiu indică faptul că cele mai multe dintre
victime au studii generale sau profesionale, în timp ce persoanele cu studii universitare
sunt mai puţin predispuse la fenomenul de violenţă domestică. În ceea ce priveşte venitul
lunar, cazurile de violenţă se raportează diferit: cele mai multe cazuri de violenţă

3
Valentina Rujoiu şi Octavian Rujoiu, “Violenţa în familie între percepţie socială şi asumare individuală”
(Editura ASE, Bucureşti, 2012)
4
Barometrul de Opinie Publică, „Viaţa în cuplu”, pag.19, 2007

9
intrafamilială au loc în familii cu venituri între salariul minim şi salariul mediu pe
economie: 33,5% în anul 2008 şi 31,78% în 2007. Cazurile din familiile cu venituri mai
mici decât salariul minim pe economie reprezintă o pondere de 26,31% în 2008 şi 27,6%
în anul 2007. Demersurile legale în ceea ce priveşte problematica violenţei domestice
sunt reprezentate de: eliberarea certificatului medico-legal în urma unor acte grave de
violenţă fzică – în proporţie de 40,72% dintre cazuri, 33,73% dintre cazuri înregistrează
plângeri la poliţie, 13% s-au soldat cu retragerea plângerii penale şi un procent de doar
6,06% înregistrează o demarare a procedurii de divorţ.5 Toate acestea ne conduc la
trasarea unor concluzii în ceea ce priveşte manifestarea episoadelor de violenţă domestică
în societatea românească: nu există un tipar clasic în care acestea au loc; nu putem face
afirmaţia că în mediul rural de exemplu are loc mai multă violenţă domestică decât în cel
urban şi nici faptul că în rândul oamenilor cu venituri foarte modeste acest tip de violenţă
se manifestă mai des decât în familiile cu venituri peste medie. În schimb putem spune că
demersurile legale care au loc în astfel de cazuri sunt poate prea indulgente, iar victimele
renunţă destul de uşor la pedepsirea agresorului, creându-se astfel un precedent în
interiorul spaţiului conjugal, fiind doar o chestiune de timp până când va avea loc un alt
episod de violenţă domestică.

În urma efectuării unor studii psihologice şi comportamentale, s-au identificat

caracteristici care determină comportamentul violent al agresorului şi s-au dezvoltat teorii
legate de temperamentul bărbaţilor (la nivel de cunoaştere ştiinţifică): teoriile dominaţiei
masculine, teoriile psihanalitice, teoria istoriei individuale, violenţa în familia de origine
a agresorului-istoric personal care prezintă abuzuri, teoria rutinei, teoriile situaţionale6 şi,
la nivel de cunoaştere comună: locul de muncă nesatisfăcător, consumul de alcool şi/sau
alte substanţe, lipsa de încredere în sine, neputinţa de a-şi cunoaşte sentimentele,
fluctuaţiile de atitudine, inteligenţa emoţională scăzută, temperament violent, spiritul
posesiv, abilităţile scăzute în viaţa intimă, atitudinea misogină, educaţia primită în propria
familie.

5
Buletin statistic, Capitolul V. Protecţia familiei, Ministerul Muncii, 2009
6
Valentina Rujoiu şi Octavian Rujoiu, “Violenţa în familie între percepţie socială şi asumare individuală”
(Editura ASE, Bucureşti, 2012)

10
 O importantă influenţă asupra violenţei în cadrul familiei o constituie diferenţele
dintre spaţiul public şi cel privat. Aşa cum foarte corect – în opinia mea – susţin autorii
colecţiei „Studii de gen”, „drepturile femeii nu se opresc la uşa casei”.

În analiza problematicii violenţei domestice, statisticile vorbesc de la sine; este

astfel evident faptul că femeile sunt victime predilecte, iar atitudinea românilor faţă de
acest fenomen este una îngrijorătoare. Studiul realizat de Agenţia Naţională pentru
Protecţia Familiei, în anul 2009, scoate la iveală rezultate nu tocmai încurajatoare. Astfel
putem observa că în anul 2009 a avut loc o creştere cu 8,04% a numărului victimelor
violenţei domestice, faţă de anul 2008.

Studiul „Violenţa domestică şi criminalitatea feminină" relevă faptul că violenţa

este asociată cu o copilărie marcată de abuzuri suferite de agresor care pot veni atât din
interiorul familiei cât şi din exteriorul ei. Acestea pot predispune la dezvoltarea unor boli
psihice şi implicit la consumul de droguri şi alcool ceea ce determină comportamentul
agresiv. Una dintre dificultăţile întâmpinate în evaluarea agresorilor este diferenţierea
între un comportament condamnabil şi existenţa unei psihoze ce necesită tratament
medical specializat. Trăsăturile comune manifestate de obicei de către agresorii criminali
sunt reprezentate de nivelul de educaţie, de stima de sine scăzută sau de adicţii.7

Violenţa domestică diferă de alte tipuri de încălcare a drepturilor omului, prin

faptul că: agresorul are acces continuu la victimă; violenţa se repetă cu o frecvenţă
crescută, iar gravitatea ei creşte gradual; au loc schimbări la nivel psihologic în ambele
cazuri ale părţilor implicate, fapt ce atrage după sine consecinţe sociale grave; sunt
implicaţi şi membrii familiei; victima nu are acces la sprijin, deoarece totul se petrece în
intimitatea căminului; numărul limitat de specialişti în acest domeniu; toleranţa socială
faţă de acest fenomen, în multe dintre societăţi8.

Fenomenul violenţei domestice are efecte foarte grave asupra femeilor din
societate; aceasta duce la inhibarea dezvoltării sociale şi personale a acestora, la
împiedicarea evoluţiei economice şi ierarhice a lor.
7
Dr. Aurora Liiceanu, Dr. Doina Ştefana Saucan, Drd. Mihai Ioan Micle, psihologi “Violenţa domestică şi
criminalitatea feminină”, INC, Bucureşti, 2004
8
Valentina Rujoiu şi Octavian Rujoiu, “Violenţa în familie între percepţie socială şi asumare individuală”
(Editura ASE, Bucureşti, 2012)

11
I.2. Tipurile de violenţă domestică comunitatea şi concepţia generală despre rolul femeii
în societate

Violenţa afectează persoana pe toate planurile vieţii. Violenţa domestică se

manifestă sub mai multe forme; se poate vorbi despre violenţă fizică, sexuală,
emoţională, socială, financiară etc.

Astfel, potrivit Recomandării R (85) 4 cu privire la problematica violenţei

intrafamiliale realizată de Consiliul Europei, violenţa fizică este “orice act sau omisiune
din interiorul familiei, săvârşite de către unul dintre membrii acesteia, care aduc atingere
vieţii, integrităţii corprorale ori psihologice sau libertăţii altui membru al aceleiaşi familii,
periclitează în mod serios dezvoltarea lui fizică şi psihologică”. Gesturile care se
încadrează în violenţa fizică sunt: trasul de păr, zgârierea, arsurile, lovirea cu palma,
pumnii, ruperea oaselor, izbirea victimei de pereţi, aruncarea de obiecte, folosirea
armelor albe sau de foc. Agresorul recurge la bătaie, în momentul în care este sigur că îşi
controlează partenera prin frică.

Violenţa sexuală este raportată strict de către femei, alături de celelalte tipuri de
violenţă: fizică, psihologică, economică şi socială. Bărbatul abuzează de drepturile sale
fireşti din cuplu, încălcând drepturile partenerei. Violenţa sexuală, care presupune şi
folosirea violenţei fizice, se manifestă sub diverse forme: viol marital, incest, penetrare
anală sau orală, fără consimţământul celeilalte părţi, obligarea la a filma sau poza un act
sexual.

Violenţa psihologică are urmări grave asupra încrederii în sine a persoanei faţă
de care se manifestă şi include injuriile frecvente, insulte, ameninţări repetate cu moartea,
ameninţarea cu bătaia, distrugerea bunurilor valoroase etc.

Violenţa socială poate lua diverse forme, printre care interzicerea de către
partener ca soţia/concubina să vorbească sau să se întâlnească cu prieteni, cunoştinţe,
acuzaţii de infidelitate fără motiv, verificarea exagerată a concubinei pentru a afla unde

12
este şi ce face. Spre deosebire de alte tipuri de violenţă, cea socială are loc pe perioade
mai scurte de timp.

Violenţa economică se manifestă prin interzicerea de către concubin ca partenera

sa să îşi caute un loc de muncă şi prin însuşirea resurselor financiare ale partenerei.

Conform unui studiu realizat de Centrul Parteneriat pentru Egalitate, actele de

violenţă domestică se încadrează în general îtr-un tipar prestabilit, structurat pe
următoarele faze : faza de aşteptare, în care de obicei se produce fenomenul de dominaţie
al partenerului asupra ei şi în care aceasta înregistrează un nivel scăzut al stimei de sine,
faza de acumulare a agresivităţii de către bărbat, pricinuită şi de stresul cotidian, dar şi de
familia în mijlocul căreia nu se mai simte împlinit, faza exploziei în care are loc actul de
violenţă propriu-zis (de obicei manifestat prin bătaie), faza de remuşcări, în care
agresorul nu se consideră vinovat, ci tinde să caute oricare alţi factori care i-au provocat
accesul de furie ; cel mai adesea, vinovatul principal este chiar victima ; urmează după
aceasta, faza de urmărire în care bărbatul încearcă să îşi aducă înapoi partenera prin
cadouri, atenţii, discursuri emoţionante şi, în cazul unui răspuns negativ, prin ameninţarea
cu suicidul9. Ultima fază a acestui ciclu este faza lunii de miere, în care femeia prinde din
nou încredere în partenerul ei şi ambii şterg cu buretele cele întâmplate. Însă violenţa
domestică este un fenomen ciclic – aşa cum enunţam în rândurile anterioare, poate fi
catalogat ca un fenomen de violenţă domestică şi pedepsit ca atare doar în condiţiile în
care a avut numeroase repetări – şi astfel se revine la prima fază : cea de aşteptare.

Femeile care trăiesc într-un mediu familial violent suferă un şoc post-traumatic,
care implică elemente de anxietate şi tulburări afective, pierderi de memorie şi
reexperimentarea situaţiilor trăite. Sindromul “femeii bătute” se instalează în momentul
în care persoana în cauză nu mai face faţă la presiunea situaţiei, scăparea pare imposibilă,
iar persoana devine pasivă şi adoptă o reacţie de neajutorare, complăcându-se în situaţia
existentă.

Din păcate, în cele mai multe cazuri în care femeia este victima violenţei
domestice, există riscul ca aceasta, într-o relaţie următoare, să se autovictimizeze, creând

9
Mediatizarea actelor de violenţă în familie, CPE, 2005

13
astfel premisele unui nou abuz. Victimizarea poate atrage după sine manifestarea unui
comportament abuziv al noului partener.10

I.3. Prezentarea conceptului de familie patriarhală în România

Patriarhatul reprezintă un punct sau un concept cheie pe ordinea de zi a teoriilor

politice feministe şi de gen; o societate patriarhală este acea societate în care organizarea
familială se bazează exclusiv pe regulile tatălui; patriarhatul conferă bărbatului putere
asupra tuturor membrilor familiei. Există comunităţi patriarhale în care femeile sunt
obligate să avorteze dacă se cunoaşte faptul că sexul copilului este feminin. În România,
societatea acceptă violenţa domestică în proporţii mult mai mari decât în alte societăţi
europene, pentru a fi subliniată autoritatea bărbatului în familie şi pentru a afirma
superioritatea statutului său. Astfel, 21% dintre români conisderă violenţa domestică
inacceptabilă, dar nu întotdeauna trebuie pedepsită prin lege, spre deosebire de un procent
de 12% dintre cetăţenii europeni. Doar 68% dintre români consideră necesară pedeapsa
prin lege, spre deosebire de 84% dintre europeni.11

Patriarhatul este denumit şi „sistemul masculin de opresiune a femeilor” 12.

Familia tradiţională este familia patriarhală şi este construită în baza unui model în care
există o figură dominantă - cea a bărbatului – şi o figură dominată – cea a femeii; în baza
acestui model se construieşte o relaţie în care femeia depune un efort mai mare pentru a o
întreţine, efort care compensează implicarea redusă a bărbatului în rezolvarea treburilor
casnice, în educaţia copiilor etc. Teoria marxistă a promovat egalitatea între sexe în
cadrul sferei publice, însă în sfera privată, lucrurile stau cu totul altfel: dubla zi de muncă
presupunea munca obligatorie pe care o reclama slujba şi munca depusă acasă pentru a-şi
îngriji familia şi pentru a îndeplini sarcinile din cadrul căminului.

10
Vezi Valentina Rujoiu şi Octavian Rujoiu, “Violenţa în familie între percepţie socială şi asumare
individuală” (Editura ASE, Bucureşti, 2012)
11
“Violenţa domestică împotriva femeii”, EUROBAROMETRUL, realizat de Comisia Europeană, 2010
12
H. Hartmann, Capitalism, patriarchy and job segregation by sex, în A. Giddens, D. Held (eds.), 1984,
Classes, Power and Conflict, Macmillan, p. 447

14
 În România, spiritul patriarhal a rămas viu, în ciuda încheierii perioadei
comuniste. Tendinţa generală de organizare a familiei este aceea de patriarhat, cetăţeanul
de rând găsind un caracter de normalitate a întemeierii unei astfel de familii, care este
favorizată şi de comunitatea religioasă, prin Biblie, prin reprezentanţii Bisericii. Potrivit
unui studiu realizat de Universitatea din Chicago la data de 23 octombrie 2009, dintre
ţările post-socialiste, Polonia şi România se regăsesc printre cele mai „credinicioase”,
90% dintre români având credinţa că există Dumnezeu. Este un paradox, având în vedere
că ponderea cazurilor de violenţă intrafamilială creşte de la an la an, într-o societate
pioasă însă religia are un rol bine definit în organizarea familiei. Astfel, deducem că
patriarhatul este bine înrădăcinat în viaţa românilor şi datorită Bibliei, ale cărei mesaje
sunt transmise atât în familie cât şi la şcoală şi la Biserică. De exemplu, una dintre
învăţăturile cărţii de căpătâi este accea că femeia a fost creată ca un ajutor pentru bărbat
şi nu ca un egal al lui, menită să îi fie supusă şi să nu riposteze: „În adevăr, nu bărbatul a
fost luat din femeie, ci femeia din bărbat; şi nu bărbatul a fost făcut pentru femeie, ci
femeia pentru bărbat.” (1 Corinteni 11:8, 9).

Întrucât educaţia omului de rând (în spiritul egalităţii în drepturi a sexelor),

obişnuit cu valorile tradiţionale transmise de predecesori presupune un proces anevoios,
putem observa aici necesitatea unei educaţii şi a unui manifest feminist în rândul
cetăţenilor, privitor la egalitatea de roluri şi la importanţa echităţii în familie, la dispariţia
ideii de „stăpân-bărbatul şi supus-femeia”.

Comunismul a presupus egalizarea şi omogenizarea societăţii. A consemnat

dreptul femeilor la muncă însă acest lucru nu a fost neapărat un factor benefic, întrucât în
acelaşi timp s-au trasat şi legile care prevedeau obligativitatea reproducerii şi interzicerea
avortului, pentru a deservi interesele statului (creşterea populaţiei). 13 Aşa cum se susţine
şi în lucrarea „Diferenţa care contează. Diversitatea socio-culturală prin lentila
antropologiei feministe”, realizată sub egida fundaţiei DESIRE, la Cluj, în anul 2002,
patriarhatul privat a fost schimbat cu cel public: deşi sistemul a acordat femeilor drept de
vot şi de angajare, acelaşi sistem a pus stăpânire pe sistemul reproducător al femeilor,
interzicând avorturile. Astfel statul a devenit protectorul şi stăpânul femeii, care avea un

13
Drumul către autonomie, Mihaela Miroiu, pag. 215, Polirom, 2004

15
loc de muncă necondiţionat, pe lângă munca depusă la domiciliu. Rolul acordării acestor
drepturi nu a vizat egalitatea femeii cu bărbatul, ci nevoia de forţă de muncă pentru
prosperitatea economică. Deşi acesta a fost un timid prim pas în emanciparea femeii şi în
dobândirea unui statut oarecum egal cu cel al bărbatului, locurile de muncă la care puteau
accede fiicele statului socialist erau cel mai prost plătite şi presupuneau de cele mai multe
ori efort fizic, sistemul suferind de o puternică segregare între sectoarele feminizate şi
cele masculinizate.

Educaţia şi cultura sunt factorii principali care influenţează opinii şi

comportamente de tip patriarhal. Bărbatul are rolul de a fi soţ şi tată şi de a dispune reguli
şi ordine de care toţi membrii familiei trebuie să asculte, câtă vreme el este cel care aduce
cei mai mulţi bani în casă şi le oferă celorlalţi protecţie şi siguranţă. Femeia, care este
soţie şi mamă şi care are parte de dubla zi de muncă nu găseşte timpul necesar să
evolueze şi să se emancipeze, ei revenindu-i sarcinile de a-i îngriji pe ceilalţi, de a le oferi
suport afectiv, fiind într-un raport de subordonare faţă de capul familiei. Desigur,
semnele timide ale emancipării societăţii româneşti din acest punct de vedere au început
să apară datorită integrării europene, prin intermediul politicilor ce promovează echitatea
de gen, politicilor care prevăd egalitatea economică între femei şi bărbaţi, studiilor care
combat sexismul, schimbările aduse în educaţie în ceea ce priveşte egalitatea în drepturi
şi diferenţele dintre sexe14. Patriarhatul însă este într-o ţară post-comunistă un concept
susţinut deopotrivă de bărbaţi si de femei.15

Factorii care determină existenţa violenţei domestice sunt numeroşi: ei sunt de

ordin cultural şi pleacă de la idei preconcepute cum este considerarea bărbaţilor superiori
femeilor, considerarea familiei ca sferă privată, controlată de bărbatul care este denumit
„capul familiei” . De asemenea, încă există societăţi în care femeile nu au dreptul la
proprietate, în care nu pot divorţa de bărbat, el fiind singurul căruia i se rezervă acest
drept. Schimbarea acestor concepţii trebuie să plece, cel puţin în societatea românească
prezentă, din rândul femeilor, cu deosebire. Este foarte important ca lupta împotriva
acestor inechităţi să fie în primul rând susţinută de către victime. Dacă femeile nu îşi
susţin aceste cauze, bărbaţii cu atât mai puţin o vor face pentru ele. În afara elaborării
14
Drumul către autonomie, Mihaela Miroiu, pag. 217, Polirom, 2004
15
Ultima inegalitate, Vladimir Pasti, pag. 173, Polirom, 2003

16
unor politici de gen adecvate, idee susţinută de cercetătorii din sfera teoriilor politice
feministe şi de gen, printre care şi Vladimir Pasti 16, consider că existenţa patriarhatului şi
relaţiile de subordonare dintre bărbat şi femeie pe care le presupune această organizare
tradiţională a familiei sunt aspecte care trebuie conştientizate atât de femei cât şi de
bărbaţi. Astfel, în afara formulării unor politici de gen adecvate, trebuie să avem în
vedere şi gradul de informare şi atenţionare al populaţiei în această privinţă, fapt care se
poate materializa numai prin intermediul mass-media şi învăţământ.

Familia patriarhală aparţine unei societăţi în care există relaţii de subordonare, de

exercitare a autorităţii bărbatului asupra femeii. În contextul stabilirii unei ierarhii
sociale, în baza acestor roluri subordonatoare, partea feminină a societăţii riscă să îşi
piardă identitatea şi încrederea în sine. Ordinea socială care caracterizează aceste
comunităţi este una prescrisă şi este în conformitate cu “ceea ce se cuvine”.

Legătura dintre sfera publică şi cea privată este stabilită printr-un contract social.
Cât timp bărbatul asigură mijloacele economice pentru gospodăria sa, el devine
reprezentantul familiei la nivelul public.

Potrivit unui studiu realizat de IGPR, 50% dintre români consideră violenţa
domestică un fenomen perfect normal, şi doar o treime dintre victimele agresiunii
domestice au curajul să raporteze autorităţilor. Studiul realizat la nivel naţional, în iulie
2013 de către INSCOP, relevă date statistice despre atitudinea îngrijorătoare a românilor
faţă de ceea ce înseamnă violenţa domestică. Astfel: 30,9% dintre subiecţi sunt de acord
că “femeile mai sunt bătute şi din vina lor”, 8,1% cred că “bătaia este ruptă din rai”, 6,4%
că “un bărbat care nu-şi bate femeia nu o iubeşte cu adevărat”, 7,3% sunt de acord cu
afirmaţia “femeia este proprietatea bărbatului”. 75,7% dintre români sunt de acord cu
ideea că “o femeie bătută poate în orice moment să se despartă de soţul ei”, în timp ce
51,3% cred că violenţa în interiorul familiei este o problemă de interes public.17

Motivul principal este dependenţa financiară a victimei de agresor, care constituie

o caracteristică a familiei patriarhale. Mii de femei din România trăiesc în teroare, la fel
ca şi copiii care sunt victime colaterale ale violenţei domestice. De asemenea, potrivit
16
Ultima inegalitate, Vladimir Pasti, pag. 175, Polirom, 2003
17
Studiul “VIOLENŢA ÎN FAMILIE (I)”, INSCOP Research, 21 august 2013

17
statisticilor, pentru o femeie şansele de a se recăsători, în urma unui divorţ sunt de două
ori mai scăzute decât în cazul bărbaţilor.18

I.4. Contextele/cadrele în care este favorizată violenţa domestică

Problematica violenţei domestice este influenţată de toate instituţiile sociale,

într-un fel sau altul: familia, comunitatea, statul. În lucrarea „State Responses to
Domestic Violence”19, autorul prezintă cadrele care influenţează manifestarea violenţei
domestice.

Familia reprezintă cadrul primar în care se poate naşte violenţa domestică.

Violenţa fizică presupune în primul rând crimă, bătăi, mutilare genitală, avortul forţat,
privarea de hrană, privarea de îngrijiri medicale, forţarea acceptării unei sarcini nedorite.

Educaţia primită în familie este una care îndrumă femeile către a reprezenta sexul
slab şi frumos. Fetiţele sunt educate de mici să se ferească de munci care impun folosirea
forţei, învaţă că trebuie să aibă grijă de ceilalţi pentru a-şi “deservi” viitoarea familie
peste câţiva ani, când vor avea şi un loc de muncă şi vor veni şi acasă să înceapă a doua
zi de muncă, ce implică treburile casnice şi eventual îngrijirea copiilor şi a soţului. De
asemenea, o fată este educată să nu se revolte, să fie supusă, să le facă celorlalţi pe plac.

O altă subcategorie a violenţei domestice este abuzul sexual care include violul şi
incestul; mamele sunt adeseori bătute pentru a-şi îndeplini sarcinile casnice. O altă
categorie a violenţei domestice este violenţa emoţională care afectează nenumărate femei,
fiind poate cea mai răspândită formă de violenţă domestică, deoarece o femeie care este
abuzată fizic, are de suferit şi din punct de vedere emoţional.

Violenţa emoţională se manifestă sub forma ţinerii în “captivitate” a femeii, prin

şantaj sau prin dependenţa financiară de bărbat, prin mariajul forţat sau prin obligarea la
prostituţie. Violenţa emoţională duce în foarte multe cazuri la afecţiuni psihice cum este
18
Studii de gen, Mihaela Miroiu, Polirom, Bucureşti, 2003, pag.118-119
19
Brundson, Charlotte, The institute for women, Law & Development,1996

18
depresia de pildă şi de foarte multe ori se ajunge la suicid dacă aceasta nu este tratată la
timp prin terapie psihologică.

Societatea este o instituţie care influenţează de asemenea gradul de violenţă

domestică, prin referinţele sale: religie, etnie, rasă. Societatea stabileşte anumite valori
care determină structura unei familii şi rolul femeii în cadrul ei. Un exemplu în acest caz
este practica extirpării clitorisului care este încă acceptată. O altă practică ce încalcă
drepturile omului este crima de onoare care este o cutumă ce provine din Orientul
Mijlociu. Acesta reprezintă un act de răzbunare soldat cu moartea şi realizat de membrii
bărbaţi ai unei familii. În numele religiei, o femeie poate avea parte de această pedeapsă
dacă: refuză o căsătorie aranjată, dacă a fost victima unei agresiuni sexuale, dacă solicită
divorţul, dacă îşi înşeală bărbatul sau dacă există simpla prezumţie că femeia a adus
ruşine familiei sale. Metodele de ucidere a femeii “păcătoase” sunt foarte diferite: ea
poate fi împuşcată, îngropată până la gât în pământ şi ucisă cu pietre sub privirile familiei
şi ale membrilor comunităţii, atacată cu acid etc. Această practică are loc în prezent în
ţări din Orientul Mijlociu şi Asia, iar studiile arată că anual, 5000 de femei mor în urma
respectării acestei tradiţii.

Poziţia vulnerabilă a femeii este exploatată la locul de muncă prin hărţuire şi prin
şantaj sexual. Violenţa la locul de muncă are efecte imediate asupra femeilor în cauză:
lipsa motivaţiei, pierderea încrederii în sine, depresie, furie, anxietate. Studiile realizate în
ultimii ani indică faptul că femeile suferă o reală discriminare prin slujbe prost plătite şi
poziţii inferioare. Deşi numeroase femei au acces la funcţii de conducere, acestea încă se
confruntă cu un tratament de subminare şi exclusivism din partea bărbaţilor. Hărţuirea
sexuală este un instrument de apărare al bărbaţilor faţă de ameninţarea conducerii
feminine.

Statul are şi el un rol extrem de important în existenţa violenţei împotriva

femeilor. Politicile publice guvernamentale ca sterilizarea forţată sau experimentarea
medicamentelor pe femei sunt exemple de acte de violenţă. De asemenea, statul omite
luarea de măsuri în privinţa situaţiilor precare ale femeilor care sunt abuzate. Violenţa
domestică nu este o prioritate pe ordinea de zi a politicilor publice. Putem observa lipsa
legislaţiei şi a măsurilor referitoare la protecţia femeilor în cadrul familiei. Violenţa în

19
cadrul societăţii este întreţinută de membrii ei; de exemplu, în India contemporană au
încă loc ritualuri de ardere a vrăjitoarelor. Populaţia României, într-un procent de 60%
încă percepe violenţa în familie ca fiind un fapt obişnuit şi tolerează comportamentul
violent.20

Una dintre problemele pe care o ridică studiile asupra violenţei domestice este
generalizarea. Cazurile de violenţă domestică sunt dese însă nu au loc în toate familiile la
acelaşi nivel. Există un factor de care trebuie să ţinem cont însă şi anume faptul că
alcoolul şi sărăcia amplifică violenţa domestică. Factorii culturali care constituie premise
ale violenţei domestice sunt: inegalitatea între sexe din punct de vedere economic,
folosirea violenţei psihice pentru rezolvarea conflictelor, autoritatea masculină şi luarea
deciziilor de către bărbaţi şi restricţiile în ceea ce priveşte divorţul, pentru femei.
Vulnerabilitatea femeilor în faţa violenţei creşte o dată cu dependenţa lor financiară faţă
de bărbaţi. Măsurile care se cer în cazurile de violenţă domestică sunt: evitarea
conflictelor, folosirea unor tehnici de gestionare a reacţiilor agresive, respectul pentru toţi
membrii comunităţii şi – de ce nu? - eliminarea împărţirii sarcinilor casnice în funcţie de
gen.

Dimensiunea de gen a educaţiei este ilustrată prin comportamentul general al

instituţiilor educaţionale (familie, şcoală, apropiaţi). Fetiţele sunt învăţate de mici să
poarte culori deschise (preponderent culoarea roz) şi să se joace cu păpusi, în timp ce
băieţii sunt îmbrăcaţi în culori ca bleu, albastru etc. şi sunt orientaţi de către părinţi şi
dascăli să se joace cu maşinuţe şi pistoale. Comportamentele care denotă sensibilitate şi
vulnerabilitate, grijă pentru ceilalţi (prin jocul cu păpuşi) le sunt predate fetiţelor încă de
mici, în vreme ce băieţii sunt educaţi să nu plângă, să fie sobri şi raţionali. Astfel, copiii
învaţă de la vârste fragede modele comportamentele care fac diferenţa între genuri. Deci
relaţia de dependenţă a femeii faţă de bărbat este un comportament tipic învăţat timpuriu.
Asupra acestei chestiuni voi reveni în capitolele următoare.

20
Strategia Naţională pentru prevenirea şi combaterea fenomenului violenţei în familie

20
 Capitolul II

Rolul statului şi al organizaţiilor globale şi regionale în problematica violenţei

domestice

II.1. Măsurile luate de stat în această privinţă, cadru legal, campanii, proiecte, agenda
politică

21
 Legea nr. 217/2003 a fost republicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 365 din 30
mai 2012, după ce a fost modificată şi completată prin Ordonanţa de urgenţă a
Guvernului nr. 64/2003 pentru stabilirea unor măsuri privind înfiinţarea, organizarea,
reorganizarea sau funcţionarea unor structuri din cadrul aparatului de lucru al Guvernului,
a ministerelor, a altor organe de specialitate ale administraţiei publice centrale şi a unor
instituţii publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 464 din 29
iunie 2003, aprobată cu modificări prin Legea nr. 194/2004, publicată în Monitorul
Oficial al României, Partea I, nr. 486 din 31 mai 2004, cu modificările ulterioare. Alte
completări au fost: Ordonanţa Guvernului nr. 95/2003 privind modificarea şi completarea
Legii nr. 217/2003 pentru prevenirea şi combaterea violenţei în familie, publicată în
Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 13 din 8 ianuarie 2004, aprobată prin Legea
nr. 180/2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 457 din 21 mai
2004 şi Legea nr. 329/2009 privind reorganizarea unor autorităţi şi instituţii publice,
raţionalizarea cheltuielilor publice, susţinerea mediului de afaceri şi respectarea
acordurilor-cadru cu Comisia Europeană şi Fondul Monetar Internaţional, publicată în
Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 761 din 9 noiembrie 2009, cu modificările şi
completările ulterioare21. 

Un instrument legal foarte important care vine în sprijinul victimei violenţei

domestice îl reprezintă Ordinul de protecţie, creat prin legea 25/2012 şi care poate fi
folosit atunci când nu este posibilă arestarea agresorului. Acesta are ca prevederi
evacuarea temporară a agresorului din locuinţă, reintegrarea victimei în locuinţa familiei,
limitarea dreptului de folosinţă a locuinţei de către agresor, astfel încât acesta să nu aibă
acces la victimă, interzicerea contactării telefonice a victimei de către agresor, obligarea
predării armelor deţinute către organele de poliţie etc.22

În vederea combaterii şi a prevenirii violenţei domestice au fost desfăşurate

numeroase proiecte la nivel naţional, de către diverse fundaţii, asociaţii şi organizaţii
non-guvernamentale; acestea au fost fundamentate pe obiective ca: ridicarea nivelului de

21
http://www.dreptonline.ro/legislatie/legea_prevenirii_violentei_familie.php
22
http://www.juridice.ro/209698/ordinul-de-protectie-in-legislatia-romaneasca.html

22
conştientizare a gravităţii fenomenului de către cetăţeni, atât din punctul de vedere al
victimei, cât şi al agresorului sau pentru copiii acestora, înfiinţarea adăposturilor pentru
femei, acordarea sprijinului victimelor, acordarea de consiliere atât pentru victimă, cât şi
pentru agresor.

În anul 1995 a fost înfiinţată Direcţia pentru Egalitatea de Şanse între Femei şi
Bărbaţi, în cadrul Ministerului Muncii, Solidarităţii Sociale şi Familiei, cu rol în
asigurarea accesului nedsicriminatoriu al femeilor pe piaţa muncii.

Subcomisia pentru oportunităţi egale a fost înfiinţată în anul 1997 şi are ca

obiectiv iniţierea propunerilor de legi din domeniu.

Alte exemple de instituţii cu rol în combaterea diferenţelor de gen sunt: Comisia

Interministerială în Domeniul Egalităţii de Şanse între Femei şi Bărbaţi (1999), Comisia
pentru Egalitatea de Şanse între Femei şi Bărbaţi (în cadrul Consiliului Economic şi
Social, creată în anul 2000), Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării (2001),
Agenţia Naţională pentru Egalitatea de Şanse între femei şi bărbaţi.23

Guvernul României a aprobat HG nr. 1156/2012 privind aprobarea Strategiei

Naţionale pentru prevenirea şi combaterea fenomenului violenţei în familie pentru
perioada 2013-2017 şi a Planului operaţional pentru implementarea Strategiei Naţionale
pentru prevenirea şi combaterea fenomenului violenţei în familie pentru perioada 2013-
2017. Obiectivele generale ale strategiei sunt: prevenirea actelor de violenţă în familie şi
protecţia victimelor violenţei, cât şi stabilirea unui cadru legal eficient şi a politicilor.

În vederea combaterii şi a prevenirii violenţei domestice au fost desfăşurate

numeroase proiecte la nivel naţional, de către diverse fundaţii, asociaţii şi organizaţii non-
guvernamentale.

II.2. Instituţii cu rol în combaterea şi prevenirea violenţei în familie (instituţii mondiale,

instituţii naţionale, instituţii la nivel local)

23
Institutul de Stiinţe ale Educaţiei, „Perspective asupra dimensiunii de gen în educaţie”, UNICEF,
Bucureşti, 2004

23
 Privind la o scară mondială, Rezoluţia 58/147 adoptată de Adunarea Generală
O.N.U. este un document căruia îi sunt subscrise toate statele şi care solicită acestora :
implementarea unei legislaţii care să interzică violenţa împotriva femeilor şi ajustarea
reglementărilor legislative pentru a le asigura eficienţa, incriminarea violenţei sexuale
domestice, intensificarea măsurilor de prevenire a violenţei împotriva femeilor,
asigurarea unui cadru de protecţie a victimei prin impunerea unor interdicţii agresorului,
asigurarea unei formări profesionale a asistenţilor din acest domeniu, înfiinţarea centrelor
şi a adăposturilor, revizuirea procedurilor de intervenţie a poliţiei, facilitarea accesului
victimelor şi al agresorilor la programe de reabilitare, contribuţia mass-media la campanii
de conştientizare, măsuri în vederea egalităţii salariale între femei şi bărbaţi, neimplicarea
motivelor religioase sau legate de tradiţii pentru evitarea aplicării măsurilor ce ţin de
drepturile femeii şi ale omului şi cooperarea cu organizaţii inter-regionale sau
neguvernamentale.24

Comisia Europeană propune pentru perioada cuprinsă între 2010 şi 2015

următoarele rezoluţii generale, în urma estimărilor bazate pe datele statistice : va propune
o abordare globală la nivelul UE pentru lupta împotriva violenţei; va garanta că legislaţia
UE privind azilul ia în considerare egalitatea între femei şi bărbaţi; va monitoriza
chestiunile de gen în domeniul sănătăţii25.

Aplicarea măsurilor legislative are şi unele puncte slabe luând în calcul faptul că
agresorul poate fi amendat, iar suma pentru achitarea amenzii este extrasă din bugetul
comun al familiei, la care contribuie şi partenera, indiferent dacă munceşte sau nu. 26
Consider că, în atfel de cazuri, sancţiunile aplicate trebuie să fie de altă natură; plata unei
amenzi din bugetul comun reprezintă împărţirea pedepsei agresorului cu victima.

În România, există numeroase ONG-uri, agenţii, fundaţii şi asociaţii de sprijin

pentru victimele violenţei domestice. În cele ce urmează, voi prezenta câteva dintre ele.
24
Valentina Rujoiu şi Octavian Rujoiu, “Violenţa în familie între percepţie socială şi asumare individuală”,
Editura ASE, Bucureşti, 2012
25
http://europa.eu/legislation_summaries/employment_and_social_policy/equality_between_men_and_wo
men/em0037_ro.htm
26
Valentina Rujoiu şi Octavian Rujoiu, “Violenţa în familie între percepţie socială şi asumare individuală”,
Editura ASE, Bucureşti, 2012

24
 Asociaţia No Abuse a implementat proiectul naţional “Violenţa e o crimă”, în
parteneriat cu Media Pozitiv, CN Loteria Română SA, Autoritatea Naţională pentru Sport
şi Tineret - Direcţia de Sport şi Tineret a Municipiului Bucuresti, Poliţia Capitalei,
Direcţia Generală de Asistenţă Socială, Sector 5. Acest proiect a avut rezultate vizibile,
reuşind punerea în discuţie a unor propuneri de amendamente privitoare la legea privind
prevenirea şi combaterea violenţei domestice. Proiectul a reuşit să aducă în prim plan, în
atenţia cetăţenilor, gravitatea fenomenului de violenţă intrafamilială, importanţa
prevenirii fenomenului din punctul de vedere al autorităţilor, implicarea adolescenţilor şi
a tinerilor cetăţeni şi implicit informarea lor. Desigur, au existat şi probleme întâmpinate
în desfăşurarea acestui proiect: limitarea resurselor materiale sau lipsa acestora,
prejudecăţile cetăţenilor faţă de actele de violenţă domestică.27

Fundaţia ADO România a elaborat un proiect denumit “Violenţa NU este

domestică”, prin care îşi propune realizarea unor obiective: crearea “Registrului
Bătăuşului”, o bază de date publică, prezentată în formă electronică, care să poată fi
accesată de orice cetăţean şi care să cuprindă informaţii despre agresorii din comunitate
care au comis acte de violenţă domestică, alături de o descriere a cazurilor în care au fost
implicaţi; consiliere, asistenţă şi reprezentare juridică gratuită pentru persoanele care cad
victime violenţei domestice; iniţierea unor activităţi comune, în parteneriat privat -
public, care să conducă la prevenirea fenomenului de violenţă domestică în cadrul
comunităţii şi care să asigure o intervenţie rapidă în cazurile de violenţă semnalate;
conştientizarea comunităţii locale cu privire la existenţa reală a fenomenului de violenţă
domestică şi asupra efectelor; crearea proiectului pilot "SCUT" (Soluţia pentru
Combaterea Urmărilor Traumelor, acţiuni efective ale proiectelor întreprinse de ADO
Romania) un nucleu de intervenţie şi acţiune comună în problematica Violenţei
Domestice care să se bazeze pe parteneriatul dintre structurile private şi cele publice,
dintre societatea civilă reprezentată prin Asociaţia ADOR şi autorităţile publice locale.

Organizaţia non-guvernamentală Transcena a demarat diverse proiecte şi

campanii împotriva violenţei intrafamilială (care urmăreşte eradicarea unor probleme
cum este faptul că legea nu se aplică sau se aplică fragmentat, iar aplicarea ei este vitală

27
http://ce-re.ro/g3p/proiect-128

25
sau cum se va implementa la nivel naţional ordinul de protecţie în absenţa normelor
metodologice - adică acel text care îi spune fiecărui funcţionar şi cetăţeanului ce să facă,
cum şi unde pentru ca să rezolve situaţia conform legii). „Nu renunţa!” este o campanie
pentru informarea persoanelor care consideră că sunt victime sau în situaţii de risc de
violenţă în familie.28

II.3. Metodologia de intervenţie a poliţiei în cazurile de violenţă intrafamilială

Una dintre instituţiile cu rol crucial în prevenirea şi combaterea violenţei în

familie o reprezintă Poliţia (Română). În ceea ce priveşte rolul acestei instituţii în
problematica violenţei domestice, a fost realizat un raport al Inspectoratului General al
Poliţiei Române29 care prevede aspecte ale experienţei în prevenirea şi combaterea
violenţei în familie. Astfel măsurile vizibile luate Poliţie Române în domeniul legislativ
au fost următoarele : îmbunătăţirea legislaţiei în domeniu – modificarea Legii 217/2003,
participarea activă la elaborarea Strategiei Naţionale în domeniul prevenirii şi combaterii
fenomenului violenţei în familie şi a Planului de măsuri aferent, împreună cu Ministerul
Muncii, Solidarităţii Sociale şi Familiei, Ministerul Educaţiei şi Cercetării etc. ca şi
elaborarea şi adoptarea Ordinului comun 384/306/993/2004 al Ministerul Muncii,
Solidarităţii Sociale şi Familiei, Ministerului Administraţiei şi Internelor şi Ministerul
Sănătăţii privind procedura de conlucrare în prevenirea şi monitorizarea cazurilor de
violenţă domestică.

În tratarea cazurilor de violenţă domestică, organele de poliţie şi agenţii care

acţionează pot fi tentaţi să acţioneze conform unui set de prejudecăţi pe care şi le-au
format (aşa cum am expus anterior)30, făcând parte din aceeaşi societate patriarhală din
care provine şi agresorul. În această argumentare nu intervin nici factorii care privesc
veniturile, nici cei referitori la nivelul studiilor, ci chiar factorii culturali şi educaţionali.

28
http://transcena.ro/
29
http://www.igpr.ro/experienta_politiei_romane_in_prevenirea_violentei_in_familie.pdf
30
Politica sexelor, Liliana Popescu, p. 196

26
 Atitudinea neprofesionistă vis-a-vis de cazurile de violenţă domestică manifestată
de agenţii de poliţie este reflectată în cadrul studiului realizat în anul 2000, în cooperare
cu Poliţia Cluj. Astfel, a rezultat că apelurile telefonice prin care s-au anunţat episoade de
violenţă domestică s-au soldat în proporţie de doar 5,3% cu investigaţii ulterioare, iar
38% dintre cazuri au primit un avertisment.31

Însă în cele mai multe cazuri de violenţă domestică în care s-au aplicat sancţiuni
penale au avut loc recidive ulterioare 32, ceea ce presupune o analiză mai amănunţită a
psihicului agresorului. Una dintre problemele întâmpinate în procesul de rezolvare a
cazurilor de violenţă domestică este graniţa fragilă care se află între caracterul
agresorului : poate fi vorba despre boli psihice (psihoze) care se soldează cu internarea în
centre specializate în astfel de cazuri sau poate fi vorba de un caracter violent manifestat
sub influenţa unor substanţe consumate sau poate intra în discuţie diferenţierea între un
individ care comite o crimă sub imperiul impulsivităţii, cu bună ştiinţă şi un individ care
comite o crimă în mod inconştient, dominat fiind de o afecţiune psihică patologică. În
acest sens, în studiul « Violenţa domestică şi criminalitatea feminină » autorii clasifică
tipurile de agresori astfel : criminalii socializaţi (cu tulburări de personalitate evidente),
criminalii nevrotici (suferă de anxietate şi încalcă legea ca urmare a unor impulsuri
nevrotice), criminalii psihotici (sunt înclinaţi spre a comite acte grave de violenţă care în
cele mai multe cazuri se soldează cu crimă, aceştia nefiind conştienţi de faptele lor) şi
criminalii sociopaţi (care manifestă un comportament egocentric, fără urme de anxietate
şi vinovăţie).33

Concluzionăm, în urma celor expuse anterior faptul că un comportament agresiv

este învăţat, iar problemele mentale şi comportamentale cu care se confruntă agresorii au
o natură profundă care trebuie studiată atent. Observăm astfel şi în cazul agresorilor, ca şi
în cazul victimelor necesitatea unor şedinţe de consiliere de tip psihiatric sau psihologic.
În România, Legea nr. 217/2003 prevede obligativitatea tratamentelor pentru agresori.34

31
Politica sexelor, Liliana Popescu, p. 196
32
Valentina Rujoiu şi Octavian Rujoiu, “Violenţa în familie între percepţie socială şi asumare individuală”,
Editura ASE, Bucureşti, 2012
33
Violenţa domestică şi criminalitatea feminină, Institutul Naţional de Criminologie, Bucureşti, 2004
34
Valentina Rujoiu şi Octavian Rujoiu, “Violenţa în familie între percepţie socială şi asumare individuală”,
Editura ASE, Bucureşti, 2012

27
II.4. Măsuri cu caracter temporar sau permanent pentru prevenirea şi combaterea
violenţei în familie

Ameliorarea problemelor ridicate de violenţa domestică presupune un proces

dificil şi anevoios, întrucât statisticile oficiale nu indică îmbunătăţiri vizibile de la an la
an, iar adoptarea legilor privind combaterea şi prevenirea violenţei în familie a avut loc în
anii 90 şi a suferit modificări mult mai târziu, în anii 2000. Măsurile legislative sunt
insuficiente dacă nu prezintă şi o aplicare corespunzătoare.

La nivel european, în lucrarea ”Violence Against Women”, Sheila E.

Henderson, descrie numeroase metode de combatere a acestui fenomen,
concluzionându-le în urma unui studiu amănunţit ; printre ele se numără protecţia şi
siguranţa victimelor, întrucât numărul mare de cazuri nedeclarate este din cauza lipsei de
încredere a femeilor în puterea autorităţilor, iar frica de faptul că agresorul se poate
răzbuna după ispăşirea pedepsei este foarte puternică ; asistenţa oferită victimelor după ce
au fost abuzate este de asemenea foarte importantă, întrucât, aşa cum am precizat şi
anterior, există riscul ca tendinţa de victimizare să fie foarte pronunţată, iar într-o relaţie
ulterioară să se creeze cadrul favorabil pentru alte episoade violente.

În România s-au luat anumite măsuri de combatere a violenţei domestice, însă

statul nu are contribuţii majore sau vizibile. Aşa cum se evidenţiază în numeroase lucrări,
putem trasa concluzia conform căreia, un cadru legislativ favorabil nu este suficient. El
trebuie în continuare îmbunătăţit, având în vedere, de exemplu, faptul că grila de
salarizare a femeilor este diferită faţă de cea a bărbaţilor 35. Femeile câştigă în medie, la
nivel european şi naţional, cu 15% mai puţin decât bărbaţii,36 fapt ce atrage după sine
numeroase consecinţe şi reprezintă un factor foarte important în ceea ce priveşte
fenomenul de violenţă domestică. Victimele nu deţin resursele financiare necesare pentru
a putea părăsi spaţiul de cobitare, fiind dependente de venitul partenerului, mai ales că în
35
Dragolea, Iancu, Miroiu, Studii de gen, 2008, Editura Polirom
36
Alina Chiriac, Cristina Văileanu, „Ce pot face sindicatele pentru un sistem corect de salarizare a
angajaţilor, femei şi bărbaţi?”, Centrul Parteneriat pentru Egalitate, 2007, Bucureşti

28
unele cazuri ambii au datorii financiare şi credite. Se observă aşadar necesitatea
îmbunătăţirii sistemului de legi şi a procedurii judiciare, care în România s-a manifestat,
de exemplu, prin modificarea şi completarea Legii nr. 217/2003 pentru prevenirea şi
combaterea violenţei în familie, prin  Lege nr. 25/2012 şi nu numai.

Programul DAPHNE creat la iniţiativa Comisiei Europene a luat fiinţă în anul

1997 şi a fost desfăşurat pe parcursul a trei etape bianuale. Scopul acestui proiect a fost
acela de a încuraja ONG-urile în sensul implicării în elaborarea de programe de protecţie
a victimelor violenţei domestice, fie copii, femei sau tineri. 37

Este de remarcat faptul că statul român a refuzat contribuţia la programul

european DAPHNE, realizat în anul 2000 de către UE, ceea ce pentru organizaţiile
neguvernamentale a reprezentat o piedică în derularea unor programe foarte importante în
ceea ce priveşte violenţa domestică. Fondurile ar fi fost în orice caz considerabil mai mari
decât suma presupusă de sus-numitele taxe.38

Aşa cum se punctează în studiul ”VIODOM” 2009, măsurile adoptate au o serie

de caracteristici comune şi anume : nevoia de îmbunătăţire a campaniilor prin simplul
fapt că nu este de ajuns ca victimele şi agresorii să fie conştienţi de gravitatea acestor
fapte ; este nevoie ca şi apropiaţii (familie, cunoştinţe, colegi) să acţioneze, în sensul
stopării actelor violente. Astfel, campaniile de conştientizare ar trebui să se realizeze la
un nivel mai amplu. Tendinţa generală a mass media, care este potrivit statisticilor, sursa
cea mai de încredere din punctul de vedere al cetăţenilor, este aceea de a prezenta
violenţa domestică în sensul de violenţă împotriva copiilor 39. Consider că acest fenomen
are loc din cauza faptului că femeile reprezintă o categorie mai puţin vulnerabilă decât
copiii, iar cetăţenii sunt mai receptivi la fenomenul de violenţă împotriva minorilor decât
la cel de violenţă împotriva femeilor. Ca o extensie a acestei idei, se impune descurajarea
faptului de a fi complice la o asemenea manifestare de violenţă. Oamenii care observă
nereguli au datoria să ofere un ajutor prin sesizarea acestor fapte la un organ competent.
Un alt punct specific al măsurilor adoptate este faptul că se observă necesitatea ca
37
Violence against women and the role of gender equality, social inclusion and health strategies, European
Comission, septembrie 2010
38
Popescu, Liliana, Politica sexelor, 2004, Ed. Maiko, Bucureşti
39
Valentina Rujoiu şi Octavian Rujoiu, “Violenţa în familie între percepţie socială şi asumare individuală”,
Editura ASE, Bucureşti, 2012

29
victimele să găsească un real sprijin în autorităţi, pentru ca diferenţa dintre cazurile
raportate şi cele neraportate să devină din ce în ce mai mică şi astfel să se creeze
premisele unui întreg sistem de ajutorare eficient.

În cadrul desfăşurării unui caz de violenţă domestică se ridică de cele mai multe
ori problema; de ce victima nu pleacă din spaţiul de coabitare, ceea ce reprezintă o
atitudine socială non-etică întrucât există atât motive subiective cât şi obiective ale
victimei. Sunt de părere ca femeile nu pleacă din cauza : fricii, din cauza lipsei banilor,
respectiv dependenţei financiare de partener, din cauza faptului că fiul/fiica îşi iubeşte
ambii părinţi, învinovăţirea femeii de către autorităţi, învinovăţirea de către agresor,
dependenţa de droguri, istoric personal marcat de abuz în copilărie (pot exista situaţii în
care victima să fi fost abuzată în copilărie, iar violenţa manifestată de către partener
asupra ei să pară un lucru perfect), ameninţarea de către agresor cu suicidul, teama de a
nu pierde custodia copilului, existenţa unei dizabilităţi, lipsa locurilor în adăposturi sau
lipsa accesului la informaţii privitoare la măsurile de ajutorare, lipsa unui venit suficient
pentru a procura o noua casă sau pentru a întreţine un nou cămin, izolarea, intervenirea
depresiei şi implicit lipsa dorinţei de face ceva pentru a scăpa, crearea unui precednt
printr-o fugă anterioară şi găsirea victimei de către partener etc. Cauzele tăcerii
victimelor pot fi numeroase, însă societatea tinde să creeze prejudecăţi, ca de exemplu
învinuirea victimelor pentru faptul că nu părăseşte spaţiul în care are loc actul de
violenţă, fără a lua în calcul motivele acesteia sau consecinţele pe care actele violente
le-au avut asupra ei : depresie, tendinţa de cădea pradă nepăsării faţă de sine şi lipsa
resurselor de energie sau financiare pentru a putea duce o viaţă independentă, existenţa
unui copil a cărui custodie o poate pierde.

Privind în ansamblu activitatea diverselor agenţii responsabile cu combaterea

violenţei intrafamiliale observăm, în general activismul şi discursurile ţinute de militanţi
de sex feminin. O implicare mai activă a bărbaţilor în acest domeniu ar fi foarte benefică
întrucât s-ar sublinia în acest mod ideea egalităţii de şanse şi a nediscriminării în funcţie
de gen. Cifrele copleşitoare indică faptul că femeile sunt victimele majoritare ale
violenţei intrafamiliale, dar atâta timp cât bărbaţii nu îşi asumă o responsabilitate pentru
majoritatea deţinută în rândul agresorilor, îmbunătăţirile vor întârzia să apară, iar acest

30
lucru impune o implicare mai activă a părţii masculine în această problemă, prin simplul
fapt că una dintre victime ar putea fi chiar mama sau sora acestora.

Capitolul III

Prevenirea violenţei domestice

Cu toţii cunoaştem faptul că educaţia prin prisma dimensiunii de gen diferă. Încă
de mici am fost învăţaţi că fetiţele trebuie să poarte roz şi să aibă grijă de cei din jur, să
fie elegante şi aranjate pentru a fi pe placul tuturor, să vorbească frumos sau puţin, să fie
manierate şi să îşi aleagă meserii ca: medic, educatoare, profesoară sau balerină, acestea
fiind careierele ideale pentru sexul frumos. Băieţeii, la rândul lor trebuie să poarte
albastru şi să se joace cu camioane, supereroi şi unelte, să nu plângă şi să fie puternici
întocmai ca supereroii lor. Ei sunt direcţionaţi către cariere “masculine” şi anume :
inginer, arhitect, tâmplar, cosmonaut, poliţist. Dar la urma urmei, de ce fetiţele nu şi-ar
dori să aibă o carieră de cosmonaut sau de pilot de avion? Şi de ce băieţii nu şi-ar dori o

31
carieră de educator sau de stylist? Modul în care sunt educaţi copiii în primii ani din viaţă
dictează şi influenţează o mare parte din viaţa indivizilor. Instituţiile cu rol în educaţie
sunt în primul rând familia şi în al doilea rând şcoala, iar prevenirea fenomenului
violenţei intrafamiliale poate fi posibilă în primul rând prin intermediul educaţiei.

Organizarea învăţământului românesc a fost clădită pe o pronunţată diferenţiere

de gen, fapt care s-a manifestat prin decizia ca fetele din învăţământul mediu să urmeze
cursuri de farmacie şi cosmetică pentru îngrijirea copilului, în timp ce băieţii – care aveau
acces la studii superioare – puteau urma şcoli de agricultură, meserii şi şcoli comerciale.
În anul 1895 li s-a acordat şi fetelor dreptul de a beneficia de studii superioare însă
sistemul nu s-a eliberat complet de restricţiile privitoare la drepturile persoanelor de sex
feminin.40

Cadrul strategic de reformă şi dezvoltare în domeniul combaterii şi prevenirii

violenţei în familie a evoluat progresiv, prin diverse instrumente : prima politică publică
în domeniu a fost strategia naţională în domeniul prevenirii şi combaterii violenţei în
familie şi Planul de măsuri pentru implementarea acestora în perioada 2005-2007,
aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 686/2005. Aşadar, conform Anexei Nr. 1 -
Strategia naţională pentru prevenirea şi combaterea fenomenului violenţei în familie
pentru perioada 2013-2017, în anul 2010, în cadrul direcţiilor generale de asistenţă
socială şi protecţia copilului (DGASPC), instituţii aflate în subordinea consiliilor
judeţene şi a consiliilor locale ale sectoarelor municipiului Bucureşti, s-a înfiinţat câte un
compartiment cu atribuţii exprese în domeniul prevenirii şi combaterii violenţei în familie
(în conformitate cu Hotărârea Guvernului nr. 967/2010 pentru modificarea şi completarea
Hotărârii Guvernului nr. 1.434/2004 privind atribuţiile şi Regulamentul-cadru de
organizare şi funcţionare a Direcţiei generale de asistenţă socială şi protecţia copilului);
au fost elaborate documente de lucru comune pentru instituţiile şi autorităţile cu
competenţe în prevenirea şi combaterea violenţei în familie, documente care cuprind
informaţii relevante şi utile în instrumentarea cazurilor de violenţă în familie (prin
Hotărârea Guvernului nr. 49/2011 s-a aprobat Metodologia-cadru privind prevenirea şi
intervenţia în cazurile de violenţă în familie şi s-au înfiinţat, la nivelul judeţelor si

40
Perspective asupra dimensiunii de gen în educaţie, UNICEF, 2004, Bucureşti

32
sectoarelor municipiului Bucureşti, echipele intersectoriale în domeniul prevenirii şi
combaterii violenţei în familie integrate cu violenţa asupra copilului);  a fost modificată şi
completată Legea nr. 217/2003 pentru prevenirea şi combaterea violenţei în familie,
instituindu-se o serie de măsuri menite să asigure victimei dreptul la demnitate şi viaţă
privată, fiind introdus "ordinul de protecţie", prin care instanţa poate să dispună, cu
caracter provizoriu, una sau mai multe măsuri – obligaţii sau interdicţii pentru agresor; 
- comparativ cu anul 2004, la nivel naţional a crescut numărul de adăposturi pentru
victimele violenţei în familie şi au fost înfiinţate primele centre de asistenţă destinate
agresorilor familiali: 59 de adăposturi pentru victimele violenţei în familie, dintre care 38
sunt publice, 2 sunt în parteneriat public-privat şi 19 sunt private, 20 de centre de
prevenire şi combatere a violenţei în familie, dintre care 10 sunt publice, 1 este în
parteneriat public-privat şi 9 sunt private.

În aceeaşi anexă este menţionat faptul că deşi fenomenul de violenţă domestică

este în creştere, nu există o organizare optimă a serviciilor menite să o combată, iar
autorităţile locale nu acordă susţinerea necesară. De asemenea, jurisprudenţa are un
caracter neunitar, iar victima nu beneficiază de servicii juridice şi consiliere aşa cum ar
trebui. Nu există fonduri pentru a asigura o formare continuă a practicienilor, centrele de
consiliere şi adăposturile există în număr restrâns.

III.1. Educaţia conferită de familie, de societate, de şcoală, în această problematică

În următoarele rânduri voi realiza o analiză a modului în care se realizează

educaţia din perspectiva dimensiunii de gen şi a modului în care aceasta dictează
comportamentul ulterior al adulţilor în societate şi în familie. În opinia mea, educaţia
timpurie este factorul crucial în formarea personalităţii individului. Astfel importanţa pe
care o acordă părinţii şi şcoala formării copiilor contribuie la dezvoltarea societăţii după
un tipar sănătos sau nu.

33
 Există, incontestabil diferenţe biologice între femei şi bărbaţi. Însă problema pe
care o ridică studiile de gen este egalitatea de şanse. Referitor la precizarea de mai sus,
conform căreia fetele sunt îndrumate către anumite meserii şi băieţii, la rândul lor, către
alte meserii, specifice « sexului », putem face afirmaţia că meseriile destinate femeilor
sunt mult mai prost plătite decât cele pentru bărbaţi41. Profesorii admit faptul că fetelor le
recomandă un anumit tip de meserii : asistentă medicală, asistentă socială, manichiuristă,
coafeză, cosmeticiană, secretară, stewardesă, contabilă etc., iar băieţilor li se recomandă :
arhitect, broker, informatician, politician, sportiv, cascador etc. 42 Acest lucru este un
exponent al diferenţierii în funcţie de gen în cadrul educaţiei şi conduce încă o dată la
ideea că educaţia este cel mai important factor în formarea individului. Este însă o
antiteză între rezultatele şcolare şi comportamentul profesorilor faţă de elevi (având ca şi
criteriu genul) şi recomandările făcute. Deşi statisticile indică rezultate la învăţătură în
general mai bune ale fetelor şi sondajele evidenţiază preferinţa profesorilor pentru fete, la
clasă (pentru că sunt mai conştiincioase şi mai ambiţioase, mai cuminţi şi mai ordonate) 43,
constatăm că fetele sunt direcţionate către locuri de muncă ce presupun o salarizare mult
mai mică decât cele potrivite băieţilor. În opinia mea, acest tip de comportament nu este
deloc unul benefic în formarea personalităţii elevilor, apărând aici o confuzie. Mesajul
care este transmis este acela că fetele trebuie să fie dedicate, să lucreze în scopul binelui
celorlalţi - dacă luăm în calcul meseria de doctor, învăţătoare, psiholog, stewardesă.

Lipsa transmiterii unor principii de obţinere a independenţei financiare în procesul

de educare al fetiţelor conduce la diverse consecinţe în viaţa viitoarei adulte. Aceasta, aşa
cum am precizat şi în paginile anterioare, ca o eventuală victimă a violenţei domestice, nu
va reuşi să se desprindă de mediul în care trăieşte considerând că nu va deţine puterea
financiară şi psihică pentru a duce o viaţă independentă de cel care i-a fost partener.

În rândul dascălilor din România există persoane care sunt de acord cu faptul că
dimensiunea de gen a educaţiei este foarte importantă însă sunt şi persoane care consideră
că aceasta nu trebuie transmisă de la vârste fragede şi că de obicei intră în atribuţiile
părinţilor să îşi facă odraslele conştiente de acest aspect. Multe dintre cadrele didactice nu

41
Popescu, Liliana, Politica sexelor, 2004, Ed. Maiko, Bucureşti
42
STUDII DE GEN, „Dilema de gen a educaţiei”, p.89, Doina-Olga Ştefănescu, Polirom, 2003
43
Perspective asupra dimensiunii de gen în educaţie, p.40, UNICEF, 2004, Bucureşti

34
sunt preocupate de acest lucru întrucât în programă şi la întâlnirile metodice nu s-au făcut
specificaţii referitoare la dimensiunea de gen şi la punerea unei baze a unei educaţii de
gen lipsită de inegalităţi, iar manualele nu oferă un suport solid în acest sens.44 Astfel
descoperim necesitatea stabilirii unui background solid şi informarea în ceea ce priveşte
egalitatea dintre sexe în rândul celor care educă elevii. O soluţie pentru acest aspect o
reprezintă formarea continuă a cadrelor didactice.45

Realizând o analiză a recomandărilor comportamentale făcute elevilor de către

dascăli în cadrul orelor de curs, se poate observa o diferenţiere de gen care promovează
inechitatea. Aceste forme de comunicare a ceea ce este bine şi a ceea ce este rău induc
copiilor ideea că băieţii trebuie să protejeze fetele46, deci în subconştientul copiilor se
formează ideea conform cărei o femeie este lipsită de apărare şi necesită astfel susţinerea
unui bărbat protector. Aceste idei formează o extensie a ceea ce transmit şi părinţii în
cadrul căminului.

Printre afirmaţiile şi recomandările făcute de profesori la adresa elevilor se

regăsesc atât cele valabile pentru ambele sexe – conştiinţă, hărnicie, încredere în forţele
proprii – cât şi cele care subliniază diferenţa dintre ele : fetele sunt fiinţe vulnerabile şi
pot fi rănite uşor, perseverente şi conştiincioase, iar băieţii sunt curajoşi, obraznici şi
încăpăţânaţi.47 În opinia mea, aceste modalităţi de abordare a educaţiei şi a formării
personalităţii determină apariţia unor contradicţii în receptarea mesajului de către elevi.
În funcţie de caracterul fiecărui individ în parte, acesta va prelua ceea ce crede de
cuviinţă şi îşi va dezvolta personalitatea ca atare.

În studiul realizat sub egida UNICEF este precizat faptul că profesorii au diverse
atitudini în ceea ce priveşte dimensiunea de gen a educaţiei. Există în rândul lor atât
dascăli interesaţi de acest aspect, dar şi o parte care tratează subiectul cu indiferenţă. 48
Remarcăm deci o necesitate a unui proces de educare nu doar a elevilor, ci şi a generaţiei
44
Perspective asupra dimensiunii de gen în educaţie, Magdalena Balica, Ciprian Fartuşnic, Institutul de
Stiinţe ale Educaţiei, UNICEF, Bucureşti, 2004
45
„Dilema de gen a educaţiei”, p.77, Doina-Olga Ştefănescu, Polirom, 2003
46
Perspective asupra dimensiunii de gen în educaţie, Magdalena Balica, Ciprian Fartuşnic, Institutul de
Stiinţe ale Educaţiei, UNICEF, Bucureşti, 2004
47
Ibidem
48
Perspective asupra dimensiunii de gen în educaţie, Magdalena Balica, Ciprian Fartuşnic, Institutul de
Stiinţe ale Educaţiei, UNICEF, Bucureşti, 2004

35
care îi formează. În vederea susţinerii acestor deziderate, nici materialele şcolare nu au un
aport satisfăcător. În urma unui studiu realizat la nivel european s-a demonstrat că în
cadrul sistemelor de înăţământ ale ţărilor membre, manualele care au fost rareori
îmbunătăţite în general, au în comun acelaşi aspect: cel al discriminării de gen:
promovarea personalităţilor bărbaţi şi ignorarea completă a femeilor care au avut o
activitate relevantă în domeniul cercetării şi al ştiinţelor (Polonia) sau poveştile care
reprezintă lectură obligatorie sunt bazate pe diferenţieri între personalitatea vulnerabilă a
prinţesei şi personalitatea de erou puternic şi încrezător a prinţului49.

În ceea ce priveşte activitatea şi rezultatele în mediul şcolar, atât băieţii cât şi

fetele au diverse dezavantaje însă întotdeauna un grup este mai dezavantajat decât
celălalt : băieţii au rezultate şcolare mai slabe în primii ani de studiu şi sunt dezavantajaţi
din cauza unei serii de factori (majoritatea dascălilor sunt femei şi nu reprezintă neapărat
un model de urmat pentru ei, fiind obişnuiţi din primii ani de viaţă să imite modelul
masculin din familie - tatăl ; grilele de evaluare rămân aceleaşi preţ de perioade
considerabile de timp, iar unele avantajează mai mult activitatea fetelor decât cea a
băeţilor – astfel grilele trebuie adaptate la un sistem de evaluare comun celor două sexe,
pentru a asigura echitatea de gen ; bărbaţii îşi găsesc slujbe cu o mai mare uşurinţă decât
femeile, fapt ce favorizează abandonul şcolar ; punctul de vedere general al băieţilor
despre şcoală este acela că învăţatul este o activitate pentru fete ; aportul părinţilor în
formarea concepţiei copiilor despre şcoală, este unul de asemenea foarte important).
Privitor la activitatea şcolară a fetelor, aceasta prezină, la rândul ei, o serie de
dezavantaje : accesul dificil la poziţii de conducere; încă de mici fetele sunt învăţate să
contribuie la activităţile gospodăreşti, fapt ce necesită energie şi astfel timpul alocat
studiului devine mai restrâns.50 Ca o concluzie a celor expuse în rândurile anterioare, se
poate afirma că factorii care influenţează egalitatea de gen în aria educaţională sunt :
atitudinea dascălilor faţă de elevi, atitudinea părinţilor şi a societăţii, oportunităţile de
angajare şi de acces la funcţii. Aceste câmpuri necesită schimbări majore, iar educarea
viitorilor adulţi începe odată cu educarea actualilor adulţi.

49
Diferenţele de gen şi efectele lor asupra rezultatelor şcolare. Un studiu privind măsurile întreprinse până
în prezent şi situaţia actuală în Europa, EACEA P9 Eurydice, 2010
50
Gender Equity in Success at School, Margaret B. Sutherland, International Review of Education, Nov.
1999

36
 Obţinerea unui sistem echitabil din punct de vedere al genului poate avea
consecinţe avantajoase asupra vieţii : potrivit unui studiu realizat de OECD (Organisation
for Economic Cooperation and Development) – « productivitatea, eficienţa şi creşterea
economică susţinută în ţările aflate în curs de dezvoltare » ar înregistra cote vizibil mai
ridicate.51 Aduc în prim plan acest argument pentru a sublinia importanţa educaţiei în
dezvoltarea societăţii. Educaţia presupune formarea unor cetăţeni pregătiţi pentru a
participa activ la viaţa socială şi la creşterea economiei.

Punctul de vedere conform căruia diminuarea inegalităţilor dintre bărbaţi şi femei

se poate realiza prin creşterea participării femeilor la piaţa de muncă este ilustrat şi în
lucrarea « Stereotipurile de gen din perspectiva cogniţiei sociale ».52 Diminuarea
inegalităţilor reprezintă un aspect decisiv în reducerea fenomenului de violenţă
domestică, întrucât o serie de factori contributori la acesta ar fi reduşi considerabil.
Având în vedere că una dintre cauzele pentru care femeia nu părăseşte spaţiul de
coabitare este acela de dependenţă financiară provocată de simplul motiv al veniturilor
personale mult mai mici sau chiar inexistente, se creează astfel premisa existenţei femeii
totalmente independente.

O analiză a manualelor şi a programelor şcolare indică faptul că acestea (clasele I-

IX) nu conţin elemente care să sugereze dimensiunea de gen. Conţinuturile cu potenţial
de gen se întrevăd în special, la materiile Educaţie Civică (tema referitoare la identitatea
de sine unde se face o diferenţiere între masculin şi feminin), la Limba şi Literatura
Română, la Istorie, prin prezentarea personajelor marcante. Concluzia analizei este aceea
că manualele sunt dominate de masculin53. Revizuirea manualelor şcolare o dată cu
implementarea unor programe şcolare şi a unor standarde în abordarea profesorilor care
să reducă diferenţierile, sunt prioritare într-o reformă a învăţământului românesc.

Luând în considerare indexul egalităţii de gen, calculat în cadrul cercetărilor

efectuate de Naţiunile Unite – United Nations Development Programme 54 – constatăm
următoarele : contribuţia femeilor la piaţa forţei de muncă este de 48,6%, mai mică decât
51
Gender and sustainable development: maximizing the economic, social and environmental role of
women, OECD, 2008
52
Rev. Psih., t. 55, nr. 3 – 4, p. 213–226, Bucureşti, iulie – decembrie 2009
53
STUDII DE GEN, „Dilema de gen a educaţiei”, Doina-Olga Ştefănescu, Polirom, 2003
54
Vezi https://data.undp.org/dataset/Table-4-Gender-Inequality-Index/pq34-nwq7

37
cea a bărbaţilor care este de 64,9% ; din eşantionul studiat, 83,4% dintre femei au studii
medii şi 90,5% dintre bărbaţi ; în Parlament, femeile ocupă 9,7% din locuri, iar indicele
de inechitate de gen în anul în care s-au prelevat aceste date – 2012 era de 0,327 spre
deosebire de anul 2000 când a avut o valoare de 0,460 iar în 1995 : 0,397. Cea mai
îngrijorătoate diferenţă care a reieşit din acest studiu este ocuparea forţei de muncă şi
desigur, activitatea în scena politică a femeilor.

În continuarea acestui material voi înfăţişa reprezentarea conceptului de „violenţă

domestică” în învăţământul românesc, prin analizarea programelor şcolare din
învăţământul primar, gimnazial şi liceal şi necesitatea acestui fapt, şi implicit, importanţa
dimensiunii de gen în sistemul educaţional românesc.

Capitolul IV

Studiu de caz : „Reprezentări ale conceptului de violenţă domestică în manualele de

Educaţie (Cultură) Civică din învăţământul românesc”

Îmi propun ca în următoarele rânduri ale lucrării să analizez conţinutul

manualelor de Educaţie (Cultură) Civică şi al programelor şcolare aferente aflate în uz în
prezent, urmărind prezenţa conceptului de violenţă domestică şi a dimensiunii de gen pe
care se bazează conceperea planurilor de lecţii şi conţinutul acestor manuale.

În urma parcurgerii studiilor şi statisticilor referitoare la problematica violenţei

intrafamiliale am constatat că în multe dintre acestea, se fac referiri la motivele care
determină fenomenul, printre primele şi cele mai importante, poziţionându-se educaţia.
De asemenea strategiile de combatere elaborate la nivel naţional, european sau mondial
precizează că educaţia este un factor determinant.

Referindu-ne însă în mod specific la cazul României, constatăm că informarea pe

canale mass-media sau prin intermediul campaniilor sociale este uneori insuficientă şi

38
apare astfel necesitatea tratării în profunzime a acestei probleme. Este adevărată zicala
conform căreia „Cât trăieşte omul, învaţă” însă cele mai importante principii de viaţă şi
trăsături comportamentale se deprind la vârste fragede, cât timp indivizii se află pe
băncile şcolilor, liceelor, facultăţilor, creându-se atfel premisele comportamentale ale
unui individ adaptat la normele sociale şi la regulile comunităţii în care trăieşte.

Pe lângă informarea privitoare la acest subiect, într-un cadru educaţional, o

importanţă deosebită o are şi consilierea sau evaluarea psihologică. Având în vedere că
un factor determinant al violenţei intrafamilale îl constituie afecţiunile psihice, prin
consilierea cu caracter obligatoriu s-ar putea depista din timp anumite boli sau tulburări;
prin tratarea la momentul potrivit a acestora s-ar putea evita multe eventuale situaţii
neplăcute din viaţa individului.

Educarea în această problematică se poate realiza în diverse moduri diferite,

interesante, moduri prin care se pot accentua sentimentele de sensibilitate la acest subiect,
moduri interactive care pot duce la întipărirea unor noţiuni în conştiinţa profesorilor,
părinţilor, elevilor. Aşa cum se înfăţişează în ghidul de predare „Profesorii de Asistenţă
Medicală Generală şi Asistenţă Socială Împotriva Violenţei”, modalităţile pot fi extrem
de variate şi desigur adaptate la cultura şi la ţara care le adoptă, cu o destinaţie precisă,
într-un mod constructiv, nu doar profesorilor de asistenţă medicală sau socială, ci şi
profesorilor care predau la toate nivelurile de învăţământ. Se pot organiza sesiuni
teoretice, sesiuni în cadrul cărora se pot defini conceptele care însoţesc violenţa
domestică. În continuarea lor se pot discuta cazuri practice – mediatizate, cazuri de care
se vorbeşte în cercul social sau - de ce nu - cazuri în care studenţii au fost implicaţi în
mod direct sau la care au asistat. Desigur, acestea pot fi adaptate la programa pentru elevi
şi studenţi, pot fi predate în cadrul orelor de dirigenţie sau de educaţie civică, printr-o
reglementare a programei şi a curriculumu-ului şcolar.

Se vorbeşte în mod specific despre sesiunile de brainstorming, în cadrul cărora pot fi

dărâmate miturile şi prejudecăţile referitoare la poziţia victimelor în cuplu, se pot trasa
idei noi în implementarea metodelor de combaterea a violenţei, se poate discuta despre
efectele ei pe termen lung şi scurt, despre efectele pe care le poate avea asupra societăţii
şi asupra victimelor; despre role-play – care este, în opinia mea – una dintre cele mai de

39
succes metode, întrucât pentru persoana care învaţă despre violenţa familială, este ideal
să se imagineze pentru câteva momente în pielea unei victime, mai ales dacă aceasta nu a
fost niciodată victima unui asemenea episod; despre jocuri, exerciţii cu diverse teme şi
obiective, despre analiza mass-media şi a modului în care aceasta elimină/favorizează
diferenţele de gen, combate sau nu combate violenţa domestică; despre aplicarea unor
chestionare în rândul cursanţilor, despre jocuri de rol pentru a determina motivele şi
strategiile agresorilor, despre metode prin care pot fi identificate victime ale violenţei
domestice şi prin care pot fi îndrumate către a solicita ajutor etc.
Există cu siguranţă numeroase metode prin care deopotrivă adulţii (profesori sau
părinţi) şi copiii pot învăţa despre tot ceea ce presupune violenţa domestică. Ceea ce am
încercat să subliniez în rândurile anterioare este faptul că ambele categorii pot contribui
la crearea unei societăţi mai bune şi la scăderea cifrelor reprezentative pentru acest
fenomen, printr-o modalitate la îndemână: educaţia, care are o importanţă majoră.

Necesitatea prezentării şi informării asupra fenomenului de violenţă domestică

este cu atât mai mare cu cât costurile pe care le ridică manifestarea acestui fenomen sunt
extrem de ridicate, la nivel european: 81 miliarde euro, conform studiului WHO
Multicountry Study 200555. În opinia mea, măsurile luate impun o extindere în domeniul
educaţiei primare, gimnaziale, liceale şi la nivelul învăţământului superior în sensul de
informare a elevilor/studenţilor asupra acestui fenomen, pentru a preveni din timp
manifestarea lui sau pentru a ameliora situaţia actuală.

În general, conţinutul acestei materii prezintă într-un mod vast drepturile omului,
drepturile copilului, drepturile cetăţeanului, valorile democratice, convieţuirea în familie
şi în societate, cunoaşterea de sine, percepţia asupra lucrurilor şi a persoanelor,
diferenţierea între bine şi rău, valori şi non-valori morale, lecţii despre corpul omenesc,
acceptarea persoanelor cu nevoi speciale, exprimarea personalităţii, exprimarea sinelui,
comportamentul faţă de plante şi animale, faţă de mediul înconjurător, familia, grupul de
joacă, grupul religios, colectivul şcolar etc.

55
Profesorii de Asistenţă Medicală Generală şi Asistenţă Socială Împotriva Violenţei, Ghidul de Predare,
Helsinki, 2010

40
 Analizând în ansamblu conţinuturile manualelor de educaţie civică aferente
claselor primare şi gimnaziale, constatăm că în general, conceptele care stau la baza lor se
reduc la comportamentul individului în societate, la drepturile şi la obligaţiile acestuia, la
atitudinea pe care o are faţă de semeni. În cadrul acestor concepte putem desigur încadra
şi violenţa în familie şi putem deduce că din însuşirea drepturilor şi obligaţiilor
cetăţeanului, elevii reuşesc să înţeleagă care sunt premisele unui comportament ideal,
însă coneceptul de violenţă intrafamilală trebuie prezentat într-un mod mult mai specific,
cel puţin ca un studiu de caz. Argumentele aduse în favoarea acestei afirmaţii sunt
următoarele: este un fenomen foarte răspândit, a cărui magnitudine creşte de la an la an;
este un fenomen incompatibil cu principiile sociale enunţate de Uniunea Europeană (fapt
consemnat chiar în recomandarea Consiliului Europei cu privire la realizarea
curriculumului din învăţământ); încalcă drepturile omului enunţate în DUDO;
manifestarea lui presupune o inegalitate de şanse şi de gen, acesta fiind un concept care
este prezentat în cadrul orelor de educaţie civică; este posibilitatea să existe elevi care
sunt martori sau victime ale violenţei intrafamiliale – informaţia despre acest fenomen
trebuie să o deţină pentru ca părinţii sau profesorii să ia măsuri sau pentru ca elevul în
cauză să primească o consiliere de specialitate; este necesar ca elevii să conştientizeze
gravitatea acestui fenomen pentru a nu cădea victimă sau de ce nu – pentru a nu deveni la
rândul lor agresori; elevii care au înclinaţii către studii sociale sau juridice pot manifesta
interes faţă de combaterea acestui fenomen şi au nevoie de o pregătire în acest sens, chiar
din clasele mici.
Realizând o analiză a unui manual de Educaţie Civică pentru clasa a VII-a 56, al
editurii Humanitas, constatăm că acesta are un caracter preponderent istoric, politic sau
juridic, fiind mai puţin axat pe concepte sociale sau psihologice. Aşa cum am enunţat mai
sus, sunt prezentate într-un mod vast idei care stau la baza unei societăţi democratice,
aceasta fiind şi prima temă de discuţie; capitolul secund prezintă persoana şi care sunt
caracteristicile unei persoane, asemănări şi deosebiri între oameni, existând chiar şi un
exerciţiu care ridică în discuţie prejudecăţile conform cărora femeile vorbesc mai mult
decât bărbaţii, că bărbaţii sunt mai buni în politică decât femeile sau că femeile îngrijesc
mai bine bolnavii decât bărbaţii; rezultatul unui astfel de exerciţiu nu este decât unul
56
Cultură civică, Manual pentru clasa a VII-a, Dakmara Georgescu, Doina-Olga Ştefănescu , Ministerul
Educaţiei şi Cercetării, Editura Humanitas Educaţional

41
benefic, a cărui concluzie nu poate fi decât aceea că trebuie să existe o egalitate între
genuri şi că prejudecăţile nu sunt exponenţi ai unui comportament moral.
O altă lecţie prezintă drepturile omului însă acestea nu sunt dezvoltate în mod
corespunzător, fiind abordate dintr-un punct de vedere istoric şi general, fără a se sublinia
– probabil din lipsă de timp alocat acestor discuţii – existenţa unor probleme specifice
prin care drepturile omului sunt încălcate; realizând o paralelă la subiectul tratat în
prezenta lucrare, prin violenţa domestică se încalcă numeroase drepturi ale omului:
dreptul la libertate şi la securitate, dreptul la liberă exprimare, dreptul la viaţă etc.
În capitolul aceluiaşi manual în care se tratează conceptul de om ca fiinţă socială,
se propun discuţii referitoare la gen, cât şi informaţii referitoare la discriminările de gen,
elevii putând deprinde prin intermediul unui procedeu interactiv cunoştinţe despre
importanţa egalităţii între sexe, eliminarea concepţiilor patriarhale etc. În continuarea
acestui capitol am regăsit o temă despre drepturi şi îndatoriri cetăţeneşti care în final
propune discutarea problemei misoginismului, ceea ce nu poate aduce decât beneficii în
educaţia şcolarilor. În cadrul unei astfel de discuţii se pot întreprinde şi idei referitoare la
forme de manifestare a misoginismului şi la modalităţi de combatere a unei atitudini
misogine.
În continuarea acestor idei, manualul prezintă Sistemul politic în România, capitol
ce descrie statele moderne şi constituţiile, Constituţia României, instituţii şi practici
democratice, mass-media şi opinia publică, cetăţenia şi practicile democratice. Ca un alt
exponent al dimensiunii de gen în educaţie, în ultimele pagini ale manualului se
regăsesşte recomandarea unei discuţii referitoare la imaginea femeii şi a bărbatului în
presă, cu scopul de a evidenţia participarea femeilor şi a bărbaţilor la viaţa politică sau
socială, la gradul şi modalităţile de prezentare a acestora în presă şi la modalităţile de a
prezenta/favoriza un gen sau altul.
Parcurgând un manual pentru clasa a III-a, al editurii Humanitas 57, contstatăm că
la această vârstă, copiii încep să deprindă noţiunile de bază ale personalităţii lor. Sunt
învăţaţi să diferenţieze răul de bine, să conştientizeze faptul că în societate există atât
persoane bolnave, cu dizabilităţi, cât şi persoane sănătoase şi aceştia trebuie să
convieţuiască şi să se accepte reciproc. Textele care însoţesc învăţăturile acestui manual
57
Educaţie civică, Manual pentru clasa a III-a, Dakmara Georgescu, Maria-Liana Lăcătuş, Doina-Olga
Ştefănescu , Ministerul Educaţiei şi Cercetării, Editura Humanitas Educaţional, 1997

42
se bazează pe existenţa a doua personaje principale, Diana şi Andrei, care sunt prieteni.
Acesta este un procedeu care favorizează eliminarea diferenţelor de gen şi sublinierea
poziţiei de egalitate a sexelor. În clasa a treia, o eventuală abordare a subiectului violenţei
domestice este poate dificilă şi copiii nu ar înţelege însă sunt benefice discuţiile despre
respectul faţă de cei din jur şi despre integritatea fizică şi mentală a lor, despre urmările
grave ale violenţei şi despre faptul că faptele rele sunt pedepsite.
Realizând o analiză succintă a unui manual pentru clasa a IV-a 58, al editurii
Aramis, observăm că în ceea ce priveşte dimensiunea de gen a educaţiei se fac precizări
referitoare la relaţiile care pot exista în cadrul familiei şi remarcăm aici şi problema
ridicată de autoritatea paternă – tatăl-capul familiei, prin exerciţii cum sunt cele de tipul
interpretării („toate deciziile în familia mea sunt luate de tata”) sau exerciţii de
imaginaţie: în cadrul unei familii, unul dintre părinţi este excesiv de autoritar în ceea ce
priveşte petrecerea timpului liber al copiilor – este bine ca părinţii să organizeze timpul
liber al copiilor? Se remarcă însă absenţa precizărilor referitoare la violenţa în cadrul
familiei. Manualul este structurat pe unităţi referitoare la raporturile noastre cu ceilalţi
oameni (incluzând relaţiile dintre oameni în cadrul grupului, relaţiile cu familia şi rudele,
relaţiile cu prietenii, relaţiile de colaborare şi competiţie, grupul şi conducătorul grupului,
supunerea şi revolta, aprecierea şi invidia, admiterea şi respingerea în cadrul grupului,
manifestarea relaţiilor dintre oameni în diferite situaţii, drepturile şi îndatoririle
copilului), comunitate, societate şi stat.
Conţinutul unui manual pentru clasa a VIII-a59 propus de aceeaşi editură
Humanitas, prezintă, la un nivel mai detaliat, conceptele, unităţile şi lecţiile parcurse în
clasa a VII-a. Din punctul de vedere al dimensiunii de gen remarcăm, în cadrul
capitolului despre autoritate, prezenţa conceptului de supremaţie a bărbatului însă nici în
acest context, discuţiile nu se extind la existenţa şi combaterea fenomenului de violenţă
intrafamilială. Depinde de profesor dacă acest subiect va fi atins şi discutat cu elevii.
Capitolul referitor la egalitatea şanselor şi egalitatea în faţa legii aduce precizări
referitoare la faptul că indiferent de sex, rasă sau etnie, oamenii trebuie trataţi în mod
egal. În conţinutul lecţiei, se ridică în mod specific problema egalităţii de şanse între
58
Educaţie civică, Manual pentru clasa a IV-a, Tudora Piţilă, Cleopatra Mihăilescu, Ministerul Educaţiei şi
Cercetării, Editura Aramis, 2006
59
Cultură civică, Manual pentru clasa a VIII-a, Dakmara Georgescu, Doina-Olga Ştefănescu , Ministerul
Educaţiei şi Cercetării, Editura Humanitas Educaţional, 2012

43
femei şi bărbaţi, fiind făcute şi precizări referitoare la legea care reglementează egalitatea
de şanse.
În continuarea acestui studiu doresc să îmi îndrept atenţia şi către programele
şcolare al căror conţinut este structurat pe recomandări în privinţa desfăşurării lecţiilor şi
în privinţa elaborării manualelor şcolare.
Caracterul materiei educaţie civică, în clasa a VI-a, potrivit programei şcolare este
unul care pune accentul pe dreptul copilului, pe instituţiile care îl reglementează şi pe
cele care se ocupă de îngrijire şi de asistenţă socială. Rolul acestor activităţi este acela de
a dezvolta, în rândul elevilor, respectul faţă de demnitatea omului, respectarea drepturilor
copilului, exercitarea drepturilor şi asumarea responsabilităţilor, relaţionarea pozitivă cu
ceilalţi, toleranţă şi înţelegere, schimb liber de opinii, sensibilitate faţă de problematica
omului, schimb liber de opinii60. În opinia mea, aceste deprinderi au un rol foarte
important în formarea personalităţii elevului şi constituie o bază favorabilă, însă o dată cu
discuţiile despre toleranţă şi despre respectarea drepturilor celorlalţi trebuie aici să se
intervină şi cu o adaptare a discuţiilor la societatea actuală, la cazuri specifice, la gradul
de informare al elevilor cu privire la diversitatea de probleme care apar în relaţiile
interumane, la violenţa domestică în speţă.
Programa pentru clasa a VIII-a este asemănătoare celei pentru clasa a VII-a, fiind,
fireşte, o extensie a ei, în care se detaliază conceptele prezentate. Rezultatul urmărit este,
în mare, acelaşi: respectul faţă de demnitatea şi drepturile omului, faţă de Constituţie şi
legi, toleranţă şi respect faţă de persoane şi grupuri care susţin valori, opinii şi credinţe
diferite, încredere în sine şi în ceilalţi, disponibilitate pentru dialog, relaţionare pozitivă
cu ceilalţi şi cooperare, asumarea responsabilităţii faptelor personale şi a
responsabilităţilor cetăţeneşti, gândire critică şi flexibilă, egalitatea în faţa legii, libertatea
de expresie a opiniilor, libertatea de conştiinţă, implicare civică în viaţa comunităţii,
cetăţenie activă61. La fel ca şi în cazul programei pentru clasa a VI-a, mai sus menţionate,
nu există precizări referitoare la problemele care apar într-o familie sau între persoanele
care formează un cuplu.

60
Programa şcolară pentru disciplina opţională Cultură civică, curriculum la decizia şcolii pentru clasa a
VI-a, Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Inovării, Bucureşti, 2009
61
Programe şcolare Cultură civică, clasele a VII-a, a VIII-a, Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Inovării,
Bucureşti, 2009

44
 La nivel liceal, nu putem decât studia programa şcolară în vigoare, care prin
conţinutul ei vast, recomandă discutarea unor probleme legate de democraţie, de instituţii
ale statului, de de societatea civilă, de politică etc. Conţinutul materiei este structurat pe
trei părţi însă în niciuna dintre ele nu se face o referire specifică la problema violenţei
domestice. Se readuc în discuţie drepturile omului, respectul faţă de integritatea şi
demnitatea omului, premisele funcţionării unei societăţi democratice, acest lucru
contribuind la calitatea de viitori membri ai societăţii, majori, cu drept de vot, cu
îndatoriri cetăţeneşti. Dacă în clasele primare şi gimnaziale, elevii nu au o conştiinţă
solidă a problemelor din jur, consider că mai ales la o vârstă apropiată de maturitate
(vârsta elevilor din învăţământul liceal), ei trebuie să aibă conştiinţa unor fapte care au
consecinţe grave, trebuie să recunoască probleme ale societăţii actuale, probleme ce
întârzie progresul şi alterează integritatea fizică şi psihică a celor din jur, probleme ale
căror victime pot fi chiar ei sau în al căror context ar putea avea rolul de (viitori) agresori.
Având în vedere faptul că în cadrul orelor de dirigenţie sau de educaţie civică dascălii
întreprind discuţii despre igienă, sexualitate (educaţie sexuală), droguri etc., pe lângă
acestea se pot aduce în discuţie şi faptele reale care se petrec în cadrul oricărei societăţi,
indiferent de nivelul de dezvoltare, referindu-mă aici cu predilecţie la violenţa domestică,
dar şi la alte aspecte sociale.
Un alt aspect al educaţiei în România este repartizarea concurenţilor admişi în
învăţământul superior, pe un număr de locuri diferenţiat în funcţie de sex – aşa cum se
procedează în cadrul Academiei Naţionale de Informaţii Mihai Viteazul şi în cadrul
Academiei de Poliţie Alexandru Ioan Cuza.

Există în palmaresul publicaţiilor, cărţi destinate fetelor şi băieţilor la vârste

fragede, mici „manuale” în care există recomandări de comportament, în funcţie de sex.
Un exemplu în acest sens îl constituie „Cartea fetelor – cum să fii mai bună în toate” şi
„Cartea băieţilor – cum să fii mai bun în toate”, de la editura Corint. Motivul pentru care
fac această menţiune este acela că se remarcă exponenţi ai diferenţierii în funcţie de gen
sau cel puţin afirmaţii îndreptate către sexul feminin, referindu-mă aici la cărţile „pentru
fete”. Având în vedere conţinutul acestor publicaţii, putem trasa concluzia conform
căreia, în timpul petrecut în afara orelor de curs, conţinutul materialelor utilizate de copii
trebuie cu atenţie supravegheat de către părinţii acestora. Dacă avem în vedere faptul că

45
 dimensiunea de gen nu este conştientizată de majoritatea actorilor din corpul didactic,
recunoaştem aici, din nou, lanţul unor responsabilităţi faţă de formarea copiilor/viitorilor
adulţi. Sunt de părere că o cerinţă foarte importantă în societatea actuală o reprezintă
educaţia (formarea) continuă. Acest argument este valabil şi în problematica disecată în
această lucrare: conştientizarea importanţei dimensiunii de gen a educaţiei atât în cadrul
instituţiilor de învăţământ cât şi în familie. Urmărirea îndeaproape a educaţiei copilului
de către profesori şi părinţi se concretizează prin participarea părinţilor la şedinţele
organizate de către dascăli pentru a se dezbate problemele care apar la clasă sau prin
dicuţiile particulare între aceştia. În cadrul unor astfel de întruniri se pot aborda, pe lângă
alte probleme şi discuţii legate de educaţia bazată pe diferenţierea între sexe. În opinia
mea, aceasta este o responsabilitate care aparţine mai mult profesorilor şi mai putţin
părinţilor întrucât aceştia au un acces lărgit la manuale şi pot analiza conţinutul lor din
punctul de vedere al discriminărilor de gen şi îi pot informa în privinţa unei astfel de
educaţii: de ce îmbrăcăm fetele în roz şi băieţii în albastru, de ce femeile reprezintă sexul
slab, de ce fetele ar trebui să fie educatoare sau profesoare, iar băieţii ingineri sau de ce
majoritatea victimelor violenţei domestice este reprezentată de femei. Revin încă o dată
la ideea că informaţia cu privire la violenţa domestică trebuie propagată prin toate
mijloacele posibile, iar explicaţiile care însoţesc manifestarea acestui fenomen rezidă în
primul rând în educaţia primită.

Analiza prezentată în acest studiu de caz poate fi înfăţişată sub forma unui tabel,
în care este marcată cu „X” prezenţa unor aspecte în manualele de educaţie civică din
clasele a III-a, a IV-a, a VII-a şi a VIII-a.

Relaţii de Cultură Cultură Conceptul Conceptul

familie patriarhală partenerială violenţei egalităţii de
tradiţionale domestice şanse

Ed. Civică
clasa a III-a
X X

46
Ed. Civică
clasa a IV-a
X X X
Ed. Civică
clasa a VII-a
X
Ed. Civică
clasa a VIII-a
X X

Concluzia acestui studiu de caz este aceea că violenţa intrafamilială este un

fenomen grav care are loc în toate societăţile, nu doar în cea românească. Metodele
actuale necesită o îmbunătăţie, o lărgire a ariei de acţiune şi de aceea consider necesar ca
aceasta să fie extinsă într-un mod mai specific asupra domeniului educaţiei. La nivelul
statelor dezvoltate se iau măsuri ample pentru stoparea acestuia şi exemplul Finlandei în
acest sens este unul demn de urmat. La Helsinki a fost elaborat un Ghid de predare
împotriva violenţei, adresat profesorilor de asistenţă medicală generală şi asistenţă
socială, însumând 57 de pagini, în care se regăsesc tehnici de predare despre acest
subiect, capitole dedicate înţelegerii, identificării, intervenţiei şi sprijinului, cadrul legal şi
cooperarea mai multor agenţii, recomandări referitoare la metode inedite de predare etc.
Un astfel de curs adaptat pentru societatea românească ar reprezenta un pas înainte în
rezolvarea acestui tip de probleme, informaţia propagată în şcoli prin intermediul
dascălilor având rolul de a le preveni şi de a le combate. Având în vedere că, aşa cum am
expus în capitolul anterior studiului de caz, profesorii afirmă că nu au suportul didactic
pentru a preda cunoştinţe calitative din punctul de vedere al dimensiunii de gen şi implicit
cunoştinţe referitoare la problema violenţei intrafamiliale, educarea corpului didactic,
bazată pe un astfel de ghid reprezintă o premisă a scăderii numărului de cazuri de
violenţă. Înţelegerea magnitudinii acestui fenomen şi transmiterea cunoştinţelor deprinse
de către corpul didactic poate influenţa în mod benefic gândirea elevilor/studenţilor. De
asemenea, cum am precizat anterior, în rândurile lor pot exista victime ale violenţei sau
chiar şi agresori, iar informaţia care pleacă de la persoane cu autoritate cum sunt
profesorii este mult mai veridică decât informaţia care este propagată prin cunoaştere

47
comună sau prin alte canale, în sensul că impactul este mult mai mare. Caracterul
interactiv al orelor de curs nu poate avea decât rezultate pozitive şi un impact mult mai
mare decât propaganda realizată de exemplu, prin canale mass-media sau prin campanii
sociale.

Capitolul V

Concluzii

Violenţa domestică este încă o problemă de actualitate în toate societăţile. Într-o

lume în care tehnologia evoluează de la o zi la alta, ne aşteptăm ca şi problemele sociale
să îşi găsească soluţionarea într-un ritm mult mai rapid decât în epocile trecute. Fiecare
stat ia măsuri pentru a combate violenţa domestică în funcţie de legislaţie, în funcţie de
magnitudinea fenomenului, în funcţie de cultură şi educaţie, în funcţie de nivelul de trai şi
de mulţi alţi factori. Aceasta este o problemă incontestabil gravă, cu efecte pe termen
lung, asupra funcţionării societăţii, asupra economiei, asupra regulilor democratice,
asupra cetăţenilor ca indivizi. Combaterea ei presupune un proces îndelungat şi anevoios
în care este necesar să fie angrenate toate măsurile existente. Studiile aupra violenţei
domestice trebuie lărgite în România, extinse şi detaliate pentru a fi găsite cele mai bune
soluţii şi pentru a fi analizate cauzele exacte care determină manifestarea lui.

În rândurile acestei lucrări am încercat să înfăţişez mai cu seamă magnitudinea

fenomenului şi în al doilea rând situaţia actuală în privinţa statisticilor. Consider că
sondajele şi studiile realizate anual reprezintă un prospect. Desigur, dacă fenomenul se
află într-o uşoară scădere, de exemplu, măsurile nu trebuie reduse în intensitate, ci trebuie
perpetuate pentru a evita manifestarea ulterioară. Dacă fenomenul manifestă dimpotrivă

48
creşteri, cu atât mai mult măsurile aferente trebuie luate cât mai rapid cu putinţă.
Adăposturile pentru victime sunt într-un număr restrâns în România, iar legea a cunoscut
îmbunătăţiri în ceea ce priveşte egalitatea de şanse şi prevenirea şi combaterea violenţei
domestice, de puţini ani, deşi apariţia fenomenului coincide cu apariţia omului sau a a
societăţii. Pentru o ţară aflată în tranziţie schimbările se fac greu, însă existenţa lor se
manifestă deja. Legile româneşti şi societatea trebuie să fie adaptate la normele europene
şi la modul de trai civilizat, cale pe care ţara noastră a pornit de puţini ani. Premisele unei
cetăţenii europene sunt cele ale unei conduite morale în limitele legi, educaţia este foarte
importantă, la fel ca şi dezvoltarea socio-economică a indivizilor, care beneficiază de
egalitate de şanse, indiferent de sex, rasă, etnie, vârstă etc. A fi femeie sau a fi bărbat
presupune anumite caracteristici biologice, psihologice, spirituale, însă din punct de
vedere social, egalitatea trebuie să existe la toate nivelurile: la creşterea unui copil
contribuie ambele părţi; împărţirea treburilor gospodăreşti se face în mod egal pentru ca
fiecare membru al uniunii consensuale să aibă şanse egale la timp liber, la educaţie şi la
independenţă financiară; opiniile şi libera lor exprimare sunt drepturi individuale care
trebuie respectate şi de o parte şi de cealaltă; educaţia copiilor trebuie făcută în spiritul
acestei egalităţi pentru o funcţionare armonioasă a societăţii viitoare; violenţa domestică
este un fenomen a cărui existenţă trebuie redusă la zero.

Am definit cadrele în care violenţa domestică se manifestă şi tipurile acesteia.

Motivele sunt diverse şi nu se poate determina o cauză comună – în general, aceste
lucruri depind de foarte mulţi factori, iar cifrele reprezentative nu reflectă realitatea sută
la sută, întrucât majoritatea episoadelor violente nu sunt declarate, iar totalul cazurilor de
violenţă nu poate fi decât estimat; cazurile de deces cauzate de acest tip de violenţă sunt
cuantificabile şi din nefericire sunt multe. De asemenea, am prezentat efectele pe care
această problemă le are asupra victimei, pe termen lung şi scurt. Conceptul de patriarhat a
reprezentat fundaţia familiei tradiţionale, perpetuat atât prin valorile tradiţionale, ca urme
ale regimului socialist, cât şi prin valorile transmise de Biserică, religie. În România,
cetăţenii încă sunt de acord cu adoptarea acestui tip de organizare familială, în multe
dintre cazuri fiind de acord şi cu conceptul de tipul „Bătaia e ruptă din Rai” sau „femeia
mai trebuie şi bătută din când în când”-idei prezente în mentalitatea ambelor sexe.
Violenţa domestică nu are efecte dezastruoase doar asupra victimei, ci şi asupra copilului

49
care este părtaş la ceea ce se întâmplă în casă. De obicei, acesta este un fenomen ciclic:
agresorii fac rău pentru că au fost agresaţi în copilărie; copiii lor fac rău pentru că observă
violenţa părinţilor manifestându-se sub ochii lor sau chiar asupra lor etc. Desigur, acest
lucru nu se întâmplă în totalitatea cazurilor, ci există şi situaţii în care copiii consideră
comportamentul violent ca fiind un contraexemplu în propria viaţă de familie. Educaţia în
acest tip de situaţii are un rol primordial, având menirea să contracareze efectele şi să
sedimenteze trăsături comportamentale foarte importante din acest punct de vedere. Am
subliniat şi importanţa unei consilieri psihologice în cadrul instituţiei de învăţământ pe
care copilul o frecventează, întrucât profesorii reprezintă a doua autoritate în faţa căreia
copiii răspund, iar posibilitatea ca acel copil să facă parte dintr-o familie violentă, nu este
exclusă. Atfel există o a doua soluţie pentru un copil aflat într-o astfel de situaţie, în
sensul că el poate găsi sprijinul şi în altă sursă, nu doar în cadrul familiei.

Educaţia referitoare la egalitatea de şanse trebuie realizată atât pentru dascălii care
predau în instituţiile de învăţământ, pentru a fi conştientizată importanţa dimensiunii de
gen, în sensul prevenirii şi combaterii fenomenului de violenţă domestică. În acest sens,
am dezbătut studii referitoare la dimensiunea de gen a educaţiei, bazate pe sondaje în
cadrul unor instituţii şi pe interviuri sau chestionare adresate deopotrivă elevilor şi
profesorilor. Metodele prin care acest lucru poate fi realizat au fost înfăţişate în cadrul
studiului de caz. Ne punem probabil întrebarea de ce fetele sunt ghidate încă de la vârste
fragede către meserii slab plătite şi care nu necesită o educaţie foarte complexă. Motivul
este oarecum unul cultural: în general părinţii de fete gândesc, conform tradiţiei că
bărbatul este cel care aduce banii în casă, iar femeia trebuie să muncească puţin sau deloc
pentru a putea avea grijă de gospodărie.

În ceea ce priveşte cadrul legislativ, recunoaştem importanţa legii egalităţii de

şanse, deoarece aceasta creează un cadru favorabil dobândirii independenţei economice a
femeilor; acesta este un factor foarte important în problematica violenţei domestice,
pentru o victimă care este dependentă financiar de agresor, din varii motive (salariu mult
mai mic, posibilităţi reduse de creştere a copilului fără venituri suplimentare, lipsa unui
adăpost, existenţa unor credite bancare, boli sau afecţiuni cronice care necesită un
tratament costisitor etc.); o importanţă deosebită o are şi ordinul de protecţie, care are

50
rolul de a limita accesul agresorului la victimă, încurajându-se astfel luarea măsurilor de
către persoanele abuzate.

Pentru acel segment de populaţie care nu are acces la surse de învăţare sau
informaţie, campaniile realizate prin canale mass-media sau prin afişe publicitare şi alte
mijloace sunt un instrument de majoră importanţă.

Organizaţiile mondiale, europene şi naţionale şi-au asumat rolul de a adopta

măsuri ample la nivelul statelor, în ceea ce priveşte violenţa domestică, prin crearea unor
strategii, prin acordarea de fonduri, modificarea cadrului legislativ, emiterea de ordonanţe
de urgenţă şi hotărâri de guvern etc.

Mass-media este o forţă care a obţinut şi poate să obţină în continuare rezultate

importante în combaterea violenţei. Campaniile media bazate pe transmiterea unor
mesaje tulburătoare pot sensibiliza cetăţenii din acest punct de vedere, şi în acelaşi timp
pot determina o mobilizare a agenţiilor de ajutor, creându-se spaţii pentru adăpostirea şi
consilierea victimelor.

Existenţa fenomenului de violenţă domestică este un factor nefavorabil construirii

unei societăţi cu valori morale şi etice. Aceasta trebuie combătută cu toate mijlocele
posibile pentru a fi respectată integritatea fizică şi psihică a persoanei, pentru a se evita
pierderea de vieţi omeneşti.

51
 BIBLIOGRAFIE

1. BALICA Magdalena, FARTUŞNIC Ciprian, „Perspective asupra dimensiunii de

gen în educaţie”, Institutul de Stiinţe ale Educaţiei, UNICEF, Bucureşti, 2004

2. BRUNDSON Charlotte, „State Responses to Domestic Violence”, The institute

for women, Law & Development,1996

3. CHIRIAC Alina, VĂILEANU Cristina, „Ce pot face sindicatele pentru un sistem
corect de salarizare a angajaţilor, femei şi bărbaţi?”, Centrul Parteneriat pentru
Egalitate, 2007, Bucureşti

4. DRAGOLEA Alina, MIROIU Mihaela, Studii de gen, 2008, Editura Polirom

5. GEORGESCU Dakmara, LĂCĂTUŞ Maria-Liana, ŞTEFĂNESCU Doina-Olga,

„Educaţie civică, Manual pentru clasa a III-a”, Ministerul Educaţiei şi Cercetării,
Editura Humanitas Educaţional, 1997

6. GEORGESCU Dakmara, ŞTEFĂNESCU Doina-Olga, „Cultură civică, Manual

pentru clasa a VII-a”, Ministerul Educaţiei şi Cercetării, Editura Humanitas
Educaţional

52
7. GEORGESCU Dakmara, ŞTEFĂNESCU Doina-Olga, „Cultură civică, Manual
pentru clasa a VIII-a”, Ministerul Educaţiei şi Cercetării, Editura Humanitas
Educaţional, 2012

8. HARTMANN H, Capitalism, patriarchy and job segregation by sex, in A.

Giddens, D. Held (eds.), 1984, Classes, Power and Conflict, Macmillan

9. LIICEANU Aurora, SAUCAN Doina Ştefana, MICLE Mihai Ioan, psihologi,

“Violenţa domestică şi criminalitatea feminină”, INC, Bucureşti, 2004

10. MIROIU Mihaela, Drumul către autonomie Polirom, 2007

11. MIROIU Mihaela, „Studii de gen”, Polirom, Bucureşti, 2003

12. PASTI Vladimir, „Ultima inegalitate”, Polirom, 2003

13. PIŢILĂ Tudora, MIHĂILESCU Cleopatra, „Educaţie civică, Manual pentru

clasa a IV-a”, Ministerul Educaţiei şi Cercetării, Editura Aramis, 2006

14. POPESCU Liliana, “Politica sexelor”, 2004, Ed. Maiko, Bucureşti

15. RUJOIU Valentina , RUJOIU Octavian, “Violenţa în familie între percepţie

socială şi asumare individuală” (Editura ASE, Bucureşti, 2012)

16. SUTHERLAND Margaret B., „Gender Equity in Success at School”,

International Review of Education, Nov. 1999

17. ŞTEFĂNESCU Doina-Olga, „Dilema de gen a educaţiei”, Polirom, 2003

18. *** - Definiţii ale violenţei în cadrul Revista Română de Bioetică, Vol. 9, Nr. 1,
Ianuarie - Martie 2011, articolul „Consimţământ şi confidenţialitate în asistenţa
medicală a femeilor victime ale violenţei domestice”

19. *** - Eurobarometer 73.2, Domestic violence against women, European

Comission, http://ec.europa.eu/public_opinion/archives/ebs/ebs_344_en.pdf

20. *** - „Violence against women and the role of gender equality, social inclusion
and health strategies”, European Comission, septembrie 2010

53
21. *** - Violenţa domestică împotriva femeii, Eurobarometrul, realizat de Comisia
Europeană, 2010

22. *** - „Diferenţele de gen şi efectele lor asupra rezultatelor şcolare. Un studiu
privind măsurile întreprinse până în prezent şi situaţia actuală în Europa”,
EACEA P9 Eurydice, 2010

23. *** - “Gender and sustainable development: maximizing the economic, social
and environmental role of women”, OECD, 2008

24. *** - Indexul inegalităţii de gen: https://data.undp.org/dataset/Table-4-Gender-

Inequality-Index/pq34-nwq7

25. *** - „Mediatizarea actelor de violenţă în familie”, Centrul Parteneriat pentru

Egalitate, 2005

26. *** - „Perspective asupra dimensiunii de gen în educaţie”, Institutul de Stiinţe

ale Educaţiei UNICEF, Bucureşti, 2004

27. *** - „Profesorii de Asistenţă Medicală Generală şi Asistenţă Socială Împotriva

Violenţei, Ghidul de Predare”, Helsinki, 2010

28. *** - „Programa şcolară pentru disciplina opţională Cultură civică, curriculum
la decizia şcolii pentru clasa a VI-a”, Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Inovării,
Bucureşti, 2009

29. *** - „Programe şcolare Cultură civică, clasele a VII-a, a VIII-a”, Ministerul
Educaţiei, Cercetării şi Inovării, Bucureşti, 2009

30. *** - „Revista de Psihologie”, t. 55, nr. 3 – 4, Bucureşti, iulie – decembrie 2009

31. *** - Strategia Naţională pentru prevenirea şi combaterea fenomenului violenţei

în familie

32. *** - „Violenţa domestică şi criminalitatea feminină”, Institutul Naţional de

Criminologie, Bucureşti, 2004

54
33. *** - “Violenţa în familie (I)”, Studiu INSCOP Research, 21 august 2013

34. http://www.dreptonline.ro/legislatie/legea_prevenirii_violentei_familie.php

35. http://www.juridice.ro/209698/ordinul-de-protectie-in-legislatia-romaneasca.html

36. http://ce-re.ro/g3p/proiect-128

37. http://transcena.ro/

38. http://europa.eu/legislation_summaries/employment_and_social_policy/equality_
between_men_and_women/em0037_ro.htm

39. http://www.igpr.ro/experienta_politiei_romane_in_prevenirea_violentei_in_famili
e.pdf

55