VIOLENŢA ÎN FAMILIE

Cuprins

Introducere………………………………………...…...............................………..................1

Capitolul I. Consideraţii generale privind violenţa în familie.....…....…………….......…..3

I.1. Definirea violenţei ………………..............................……………………….........3
I.2. Forme ale violenţei în familie…………………...........………........……….……..7
I.3. Factori care contribuie la violenţe în familie………....................................……..11

Capitolul II. Instituţii cu rol în prevenirea şi combaterea violenţei în familie….....……13

II.1. Legislaţia internă…………………………..............………....…........................13
II.2. Instituţii naţionale……………………………….................................................15
II.3. Instituţii la nivel local (serviciile de asistenţă socială).……….....…………......19

Capitolul III. Studiu ...............................................................................................................25

III.1. Cadrul cercetării ..................................................................................................25
III.2. Obiectivele cercetării...........................................................................................26
III.3. Ipotezele cercetării...............................................................................................26
III.4. Studii de caz........................................................................................................26
III.5. Analiza şi interpretarea datelor............................................................................39
III.6. Concluziile cercetării...........................................................................................40

Concluzii .................................................................................................................................48

Bibliografie...............................................................................................................................51

0
 INTRODUCERE

Între dragoste şi familie există o strânsă interdependenţă fiind foarte greu de separat una
de alta. Dragostea este piatra de temelie pentru buna desfaşurare a vieţii de familie, iar familia oferă
cadrul de manifestare şi împlinire a dragostei.
S-au dat multiple definiţii familiei:
R. Vincent: „O familie constituie un grup înzestrat cu caracteristici proprii care traieşte
anumite obiceiuri, respectă anumite tradiţii, chiar inconştient, care aplică anumite reguli de
educaţie, într-un cııvânt care creează o atmosfera”.
E. Burgees şi H. Locke: „Familia este o unitate de interacţiuni şi intercomunicări
personale, cuprinzând rolurile sociale de soţ şi soţie, mama şi tata, fiu şi fíică, frate şi soră“.
A. Berge: „Familia constituie un soi de personalitate colectivă a carei armonie generală
influenţează armonia fiecăreia dintre părţi”.
O. Badina, F. Mahier: „Familia este un grup social, realizat prin căsătorie, cuprinzând
oameni care trăiesc ímpreună, cu o gospodărie casnică comună, sunt legaţi prin anumite relaţii
natural-biologice, psihologice, morale şi juridice şi care răspund unul pentru altul în faţa
societăţii“.
De la aceste definiţii se pot contura următoarele caracteristici ale familiei: existenţa unui
anumit număr de persoane; reunirea lor este urmarea actului căsătorie; între membrii familiei
există un ansamblu de drepturi şi obligaţii garantate juridic; relaţiile interpersonale de ordin
biologic, psihologic şi moral dintre membrii, climatul sau atmosfera psihosocială; organizare
structurală cu o anumită distribuţie a rolurilor şi sarcinilor familiale; îndeplinirea unor funcţii în
raport cu societatea.
Familia este considerată elementul natural şi fundamental al societătii, principiu reieşit
atat în cadrul actelor noastre legislative (Constituţia, Codul penal, Codul familiei, Codul civil)
cât şi unele acte Internaţionale privind drepturile omului cum ar fi:
• Declaraţia Universală a Drepturilor Omului adoptată de Adunarea Generală a
O.N.U. la 10 decembrie 1948;
• Pactul internaţional privind drepturile economice, sociale şi culturale adoptat la
Adunarea Generală a O.N.U. la 16 februarie 1966;
• Pactul internaţional privind drepturile civile şi politice adoptat de Adunarea
Generată a O.N.U. la 16 decembrie 1961.
În ţara noastră statutul familial este fundamentat de urmatoarele principii:
- principiul ocrotirii căsătoriei şi familiei;
- principiul ocrotirii intereselor mamei şi copilului;

1
 - principiul căsătoriei liber consimţite între soţi;
- principiul egalitaţii în drepturi dintre bărbat şi femeie;
- principiul exercitării drepturilor şi al îndeplinirii îndatoririlor părinteşti în interesul
copiilor;
-principiul acordării reciproce ale sprijinului material şi moral;
-principiul monogamiei.

Actuala lucrare este o prezentare a violenţei în familie, încercând să se definească cat mai
corect acest fenomen dar şi modalitaţile de prevenire.
Structurată pe trei capitole, lucrarea urmareşte urmatorul plan :
- Primul capitol este o descriere sau o tratare globală a ceea ce înseamnă violenţa
în familie, prezentând forme ale violenţei în cadrul familiei cât şi factorii care
contribuie la violenţe în familie;
- În cel de-al doilea capitol vă prezint instituţiile cu rol de prevenire şi combatere
a violenţei în familie, amintind instituţiile naţionale cât şi pe cele la nivel local;
- Ultimul capitol, capitolul trei, este un studiu de caz, în care se prezintă, se
analizează şi se interpretează toate datele acestui caz.

Dată fiind natura acestei lucrari, s-a acordat o mare atentie atât teoriei, nefiind însă omisă nici
partea practică, care ocupă aproximativ jumatate din prezenta lucrare.

2
 CAPITOLUL I
CONSIDERAŢII GENERALE PRIVIND VIOLENŢA ÎN FAMILIE

I.1. Definirea violenţei

Violenţa face parte din chiar viaţa umană. Fie că este îndreptată împotriva propriei
persoane, fie că este vorba de violenţă îndreptată împotriva altei persoane, sau de violenţă
colectivă, acest fenomen duce la moartea unui milion de persoane pe an şi a unui număr mult
mai mare de răniţi. Violenţa, în sens generic, semnifică utilizarea forţei şi a constrângerii de către
individ, grup sau clasă socială, în scopul impunerii voinţei asupra altora. Din punct de vedere
juridic, violenţa înseamnă folosirea forţei fizice sau a altor mijloace persuasive pentru a aduce
prejudicii unor bunuri sau o vătămare integrităţii unei persoane. În acest sens, un act de violenţă
are, de cele mai multe ori, un caracter premeditat, fiind elaborat cu intenţie sau semnificând
intenţia de a produce o suferinţă sau un prejudiciu fizic altei persoane. În context psihologic,
violenţa desemnează comportamentul agresiv manifestat, cel mai adesea, ca urmare a unor
frustrări, care nu pot fi defulate pe căi dezirabile social.
Dincolo de multitudinea sensurilor care i se asociază, violenţa este un abuz de putere,
fiind legată, aproape întotdeauna, de o poziţie de putere şi de impunerea acestei puteri asupra
celorlalţi. Această caracterizare defineşte, cel mai bine, situaţia bărbatului în raport cu cea a
femeii, copilului sau vârstnicului. Totuşi, în mod aparent paradoxal, adeseori, chiar lipsa de
putere determină violenţa. Conştiinţa lipsei de putere, a impotenţei, creează, în multe cazuri, o
nevoie de afirmare atât de puternică, încât devine agresivitate destructivă, care, în ultimă
instanţă, conduce la violenţă. Aceasta poate explica, în mare măsură, frustrările care
caracterizează numeroşi bărbaţi agresori, dar şi actele de violenţă comise de femeile agresoare.
Există o multitudine de definiţii privind noţiunea de violenţă, dar definiţia cea mai
cuprinzătoare este definiţia dată de Organizaţia Mondială a Sănătăţii, care înţelege prin violenţă:
“ameninţarea sau utilizarea intenţionată a forţei fizice sau a puterii împotriva propriei persoane,
a altei persoane, împotriva unui grup, sau a comunităţii, şi care antrenează un risc crescut de a
produce un traumatism, un deces, o daună psihologică, o dezvoltare anormală sau o privaţiune”.
În aceasta definiţie, O.M.S. defineşte violenţa în raport cu sănătatea şi starea de bine din punct de
vedere fizic, psihic şi social.
Ca formă coercitivă de control social, violenţa a fost, în general, acceptată de societate,
dar au fost sancţionate formele de violenţă în dauna interesului naţional, a vieţii unei persoane
sau a proprietăţii. Violenţa domestică a fost considerată o problemă personală, care, conform
dreptului la intimitate, putea fi tăinuită, cei din afara cuplului evitând să intervină, deoarece

3
reacţiile soţiei maltratate, faţă de salvator, au fost, deseori, imprevizibile; probabil din acelaşi
considerente, organele de ordine publică ezitau, adesea, să se implice.
Evaluările făcute de sociologi familiei contemporane sunt contradictorii între ele. Astfel,
pe de o parte, i se recunoaşte familiei o deosebită capacitate de comuniune şi solidaritate socială,
în măsura în care ea este un refugiu, un loc privilegiat al manifestării afectivităţii, iar pe de altă
parte, se apreciază că familia se află într-o criză, constând în declinul funcţiilor ei tradiţionale,
insularizarea sa în cadrul societăţii, izolarea ei de reţeaua largă de rudenie, creşterea tendinţelor
ei de instabilitate. Unul dintre cele mai acute aspecte ale acestei crize, pe care sociologii care se
ocupă de familie –au abordat mai puţin, este creşterea violenţei între membrii familiei, fenomen
care există în majoritatea societăţilor contemporane.
De multe decenii, violenţa intrafamilială a fost considerată o manifestare obişnuită în
familiile dezorganizate sau în grupurile marginale, defavorizate social şi economic. În legătură
cu acest mod de violenţă au fost emise unele teorii sociologice, psihologice şi feministe.
Teoria sociologică. Din perspectiva sociologică, însăşi organizarea vieţii de familie,
care contribuie la intimitate, predispune spre o rată mare a violenţei, în ciuda imaginii pe care o
oferă, ca loc al dragostei şi înţelegerii. Discrepanţele de vârstă şi sex, activităţile şi interesele
diferite, distonanţa rolului şi inflexibilitatea sunt câtva variabile, care cresc tensiunea în familie.
Altă variabilă importantă o constituie violenţa în societatea în care trăiesc familiile
contemporane. Se poate vorbi chiar de un cerc vicios, în care se evidenţiază un pattern circular,
în care violenţa generată de familie conduce la o societate violentă, şi invers, o societate care
acceptă violenţa în sferele publice ale vieţii accentuează tendinţele violente din cadrul familiei.
În anumite segmente ale societăţii, manifestările violente pot fi considerate legitime, ca
răspunsuri normale la anumite comportamente. Căutarea recompenselor imediate şi evitarea
pedepsei dirijează comportamentul uman şi interacţiunile dintre oameni. În aceste condiţii, se
poate anticipa că violenţa, în cadrul familiei, va continua până când costurile violenţei vor depăşi
recompensele şi până când nu vor exista norme şi legi care să îngrădească violenţa.
Altă variabilă este reprezentată de stresul vieţii. Cercetătorii au arătat că bărbaţii stresaţi
sunt mai predispuşi să-şi maltrateze soţiile, dacă familia nu este importantă pentru ei sau dacă
sunt convinşi că soţul trebuie să fie membrul dominant al cuplului. Statutul relaţiilor, în cazul
abuzului în familie, este asociat cu incompatibilitatea şi inconsistenţa statutului. Inconsistenţa
statutului a fost caracterizată prin nereuşita profesională din partea bărbatului, reuşita
profesională constituind pentru el o măsură de protecţie importantă împotriva izbucnirilor
violente.
Teoriile psihologice. Majoritatea explicaţiilor tradiţionale care se referă la maltratarea
soţiei au ca punct de plecare concepţia lui Freud (1959), masochismul feminin. În această

4
formulare, femeia masochistă este descrisă ca dorind să fie bătută, asemenea unui copil
neajutorat, dependent şi rău. Freud vede acest comportament autodistructiv ca rezultat al
efectului de rezolvare a conflictului oedipian. Copilul de sex feminin concurează cu mama sa,
dar se teme de pierderea iubirii ei. Pentru a renunţa la tată, fata, în mod conştient, provoacă
agresiunea acestuia. Comportamentul agresiv din partea tatălui determină părăsirea bărbatului,
temperând dorinţele timpurii pentru tată prin asocierea vinei. Paradigma implică ideea că femeile
se subordonează, din credinţa inconştientă că trebuie să sufere.
Alţi factori, ca superioritatea puterii masculine şi lipsa controlului asupra proceselor
reproductive, determină comportamentele de supunere din partea femeilor. Acceptarea tacită a
abuzului este realizată de femeile care au o moştenire socială şi biologică, cu un comportament
care favorizează abuzul. Violenţa în familie constituie, uneori, o deviere a comportamentului
autodistructiv dinspre sine spre altă persoană. De exemplu, bărbaţii care se simt frustraţi sub un
anumit aspect, îşi exteriorizează sentimentele negative asupra soţiei şi a copiilor.
Comportamentul violent din partea bărbatului este, de fapt, o formă de apărare împotriva
dependenţei faţă de parteneră.
Teoriile feministe. Din perspectivă feministă, maltratarea soţiei trebuie studiată în
contextul societăţii, care se bazează pe o formă de organizare patriarhală, normele şi legile
patriarhale consolidând poziţia de subordonare a femeilor şi subliniind autoritatea bărbatului.
Accentuarea, din partea societăţii, a acestei subordonări, permite, indirect, bărbatului superior să-
şi neglijeze soţia, să o maltrateze sau să folosească alte practici similare.
O atitudine contradictorie rezultă din faptul că societatea, în esenţa ei, nu este
patriarhală, ci matriarhală, deoarece femeile sunt cele care impun valorile morale şi disciplina în
familie, devenind dominante în viaţa copiilor. Din punct de vedere psihosocial, copilul de sex
masculin, crescut într-un mediu matriarhal, interacţionează cu mama sa într-o manieră
dependentă, iar aceste nevoi de dependenţă, iar aceste nevoi de dependenţă sunt transferate de
către bărbat în căsătorie. Ostilitatea latentă, orientată către femei, inhibată în perioada copilăriei
prin norme culturale, care nu permit copilului să-şi lovească mama, poate fi exteriorizată în
căsătorie.
Maria Roy oferă un punct de vedere istoric, contemporan şi de viitor, asupra acestei
probleme, considerând că maltratarea soţiei este ciclică şi transmisă între generaţii, impunând,
sub acest aspect, o abordare globală, acre să determine schimbări educaţionale şi legislative la
nivelul societăţii. Autoarea subliniază faptul că, într-o societate violentă, oricine poate deveni
agresor sau victimă, atunci când violenţa este tolerată, iar victimele sunt blamate. În acest
context, toţi învaţă că agresiunea poate fi folositoare. Pentru a se introduce o legislaţie adecvată
şi pentru a da noi interpretări contractului marital, în vederea stopării violenţei în familie, Maria

5
Roy a apelat la diferite foruri conducătoare, la religie şi mass-media. Persecutarea femeilor este
considerată o problemă importantă, ţinând cont de dependenţa lor economică şi socială faţă de
partenerul de cuplu. O femeie maltratată, care încearcă să părăsească, împreună cu copii, arena
violenţei domestice, rămâne, de fapt, fără locuinţă. În cazul femeilor care reuşesc să-şi asigure o
independenţă economică, persecuţia partenerului se extinde, de multe ori, în afara căminului.
Din punct de vedere legal, violenţa în familie reprezintă orice acţiune fizică sau
verbală săvârşită cu intenţie de către un membru de familie împotriva altui membru al aceleiaşi
familii, care provoacă o suferinţă fizică, psihică, sexuală sau un prejudiciu material. Constituie,
de asemenea, violenţă în familie împiedicarea femeii de a-şi exercita drepturile şi libertăţile
fundamentale.
Violenţa care se exercită în cadrul familiei continuă să rămână o problemă socială, în
marea majoritate a societăţilor contemporane, inclusiv în România, atât pentru că nu şi-a găsit,
încă, soluţii adecvate, cât şi pentru faptul că există un consens foarte scăzut în ceea ce priveşte
opiniile publicului sau ale specialiştilor asupra definirii violenţei familiale ca atare. Cu alte
cuvinte, nu există un acord deplin cu privire la linia de demarcaţie precisă între utilizarea
legitimă a forţei în familie şi actele ilegitime de violenţă care se manifestă în cadrul familiei.
Astfel, pentru multe persoane, inclusiv părinţi sau educatori, palma dată unui copil ca sancţiune
nu este un act de violenţă, ci un mijloc de disciplinare firesc şi chiar necesar. De asemenea, în
unele sondaje de opinie întreprinse în alte ţări, s-a apreciat de către populaţia investigată că
lovirea soţiei sau chiar a soţului poate fi justificată în anumite condiţii. În acelaşi context, diferite
studii au arătat că, deseori, victimele violenţei familiale, poliţiştii şi asistenţii sociali consideră ca
fiind acceptabile acele conduite manifestate în cadrul familiei care, dacă s-ar manifesta între
persoane străine ar fi calificate ca acte de violenţă ilegitimă.
Opiniile divergente cu privire la legitimitatea sau ilegitimitatea folosirii violenţei în
familie constituie, de altfel, motivul principal pentru care autorităţile şi, adeseori, victimele ezită
să le înregistreze sau să le raporteze ca acte delictuale sau infracţionale.
În esenţa ei, violenţa intrafamilială constituie orice formă de agresiune, abuz sau
intimidare, dirijată împotriva unui membru al căminului familial, unei rude de sânge sau contra
altor persoane din mediul familial. Oferind o definiţie mai restrictivă şi punând accentul pe
agresiunile exercitate, cu precădere, asupra femeilor şi copiilor, Institutul pentru Cercetarea şi
Prevenirea Criminalităţii din România defineşte violenţa intrafamilială ca fiind reprezentată de
utilizarea constrângerii fizice sau emoţionale asupra unui alt membru al familiei, în scopul
impunerii puterii şi a controlului asupra acestuia ori de ansamblul conflictelor din grupul
familial, care au ca efect maltratarea partenerului sau a copilului.

6
 Printre persoanele din familie cel mai frecvent agresate se numără minorii sau
adolescenţii, vârstnicii şi, nu în ultimul rând, partenerele, dar şi partenerii, de cuplu, victime
contra cărora agresorul sau agresoarea foloseşte o gamă largă de mijloace mergând de le
maltratare, la abuz psihic şi până la victimizare sexuală, neglijare materială şi afectivă, abandon,
exploatare financiară etc. De menţionat că noţiunea de cămin familial include orice formă de
coabitare, implicit instituţia concubinajului, partenerii concubini sau rudele lor putând fi
angrenaţi în diferite acte de violenţă, care se includ în sfera largă a violenţei intrafamiliale.

I.2. Forme ale violenţei în familie

Studiile de specialitate identifică, în principal, următoarele forme ale violenţei
intrafamiliale: violenţa fizică, violenţa psihologică, violenţa socială, violenţa economică şi
violenţa sexuală. Cercetătorii francezi Reynaldo Perrone şi Martine Nannini sintetizează la
modul descriptiv manifestările de violenţă în cuplurile simetrice şi complementare identificând
ca forme de manifestare violenţa agresiune, violenţa pedeapsă şi violenţa pedeapsă cu simetrie
latentă.
Violenţa agresiune se manifestă între doi parteneri implicaţi într-o relaţie simetrică
(egalitară), prin schimb de lovituri. Este bidirecţională, reciprocă şi publică. Ambii parteneri
revendică acelaşi statut de forţă şi de putere. Confruntarea este la nivel existenţial, întrucât cel
care domină în plan fizic poate fi dominat la nivel psihologic. În cazul agresiunii între adulţi,
partenerii acceptă confruntarea şi lupta. Se lovesc, se insultă reciproc, fac scandal şi
dramatizează. O femeie brutalizată va recunoaşte că a fost bătută de soţ dar, în acelaşi timp, va
pretinde că nu se teme de el.
În cazul violenţei agresiune între adulţi şi copii, cele mai frecvente sunt izbucnirile de
mânie urmate de lovirea copilului nesupus. Dacă acesta nu cedează şi rămâne ferm pe poziţia sa,
el urcă în poziţia de adult şi se confruntă cu adultul de la egal la egal. Există şi situaţia inversă,
când adultul coboară în poziţie egală cu cea a copilului. În ambele cazuri relaţia simetrică va
continua după agresiune luând o pauză complementară, în care partenerii pot apela la terapeut
sau la o instanţă socială. Pronosticul este pozitiv, sechelele psihice limitate şi se păstrează
respectul de sine şi identitatea, există preocuparea şi voinţa de rezolvare a problemei.
Violenţa pedeapsă apare în relaţia complementară în care cei doi parteneri se află pe
poziţii inegale. Se manifestă sub forma de pedeapsă, sancţiune, maltratare, tortură, neglijenţă sau
lipsă de grijă. Unul dintre parteneri revendică un statut superior celuilalt, pe care-l consideră
inferior, subuman, nedemn, anormal sau chiar diabolic. Îşi arogă dreptul de a-i aplica pedeapsa,
adesea cu cruzime, apreciind că celălalt o merită şi trebuie să o suporte fără împotrivire ori
proteste. Întrucât relaţia este inegală, violenţa este unidirecţională şi intimă, violentul

7
considerându-se superior celuilalt, fapt în general acceptat de cel care suportă violenţa. Diferenţa
de putere între unul şi celălalt poate fi atât de mare, încât cel aflat în poziţia inferioară nu are
alternativă şi trebuie să se supună voinţei sale.
În cazul violenţei pedeapsă între adulţi, cel care controlează relaţia impune celuilalt
pedeapsa, sub formă de lovituri, maltratări repetate, privaţiuni şi umilinţe. De exemplu, soţul îşi
bate soţia, o tratează ca pe o sclavă, o sustrage din contextul existenţial privând-o de relaţii cu
comunitatea şi negându-i identitatea. Simpla constatare a unei “greşeli” justifică în ochii lui
îndeajuns administrarea pedepsei violente. În cazul violenţei pedeapsă de la adult la copil, aceşti
copii au suferit maltratări repetate, au fost torturaţi, privaţi cu totul de dragoste şi de îngrijire.
Sunt numeroase exemple de copii martiri care au fost închişi în pivniţe, trataţi ca nişte animale,
constrânşi să suporte tratamente “de corecţie”, definiţi ca “anormali” sau “ciudaţi”, pedepsiţi prin
incredibile privaţiuni şi corvezi. Rău îmbrăcaţi, prost hrăniţi şi adăpostiţi, ei prezintă şi întârzieri
în evoluţia psihologică, biologică şi socială, prezintă adesea maladii rău îngrijite sau complet
ignorate, însoţite de multiple complicaţii infecţioase. Dacă ajung la spitalul de urgenţă, li se
constată grave leziuni, vechi urme de fracturi, numeroase cicatrice şi incontestabile dovezi ale
malnutriţiei. Astfel de copii cresc cu sentimentul umilinţei şi al indignităţii, cred că-şi merită
pedepsele şi soarta şi nu privesc pe nimeni în faţă. Ei bat totdeauna în retragere şi sunt adesea
scoşi “ţapi ispăşitori” de către colegii lor.
Negarea totală şi refuzul recunoaşterii identităţii altuia evidenţiază la cel violent dorinţa
de a-şi modela partenerul împinsă până la a-l distruge pentru a-l reface “aşa cum trebuie să fie”,
adică strict corespunzător imaginii lui despre lume. Identitatea celui violentat este ştearsă, fiindcă
dreptul lui de a fi el însuşi este negat. Posibilităţile de salvare sunt reduse, fiindcă sechelele pot fi
profunde, iar respectul de sine aproape complet distrus. La agresor există în acest caz o foarte
slabă conştientizare a violenţei şi un confuz sentiment de vinovăţie.
Violenţa pedeapsă cu simetrie latentă este o variantă de violenţă pedeapsă, cazul în
care cel obligat să suporte pedeapsa opune rezistenţă. În ciuda raportului defavorabil de forţe, n-
o acceptă, ba chiar manifestă voinţa făţişă de a se opune, fapt ce amplifică adesea pedeapsa, care
urmăreşte acum şi îndepărtarea pericolului simetriei. Comportamentul este haotic, incoerent, de
derută şi de îndârjire din partea celui care controlează totuşi relaţia, fiindcă datele problemei s-ar
putea schimba şi cel din poziţia inferioară caută şi ar putea să treacă în poziţia superioară, iar
violenţa pedeapsă se transformă în violenţă agresiune.
Se constată o astfel de violenţă în familiile în care, de-a lungul anilor, unul dintre adulţi
exercită o autoritate despotică asupra tuturor celorlalţi membri, care se acomodează mai mult sau
mai puţin acestei realităţi, cu excepţia unuia care, totuşi, rezistă în pofida constrângerilor
suplimentare menite a-l face să renunţe la opoziţie. Observând că nimeni nu-l înţelege şi nu-ş

8
ajută, rezistentul va dobândi şi va păstra o secretă ostilitate faţă de toţi ceilalţi. El trăieşte
sentimentul injustiţiei şi al neputinţei, precum şi o anumită repulsie faţă de familie şi caută
alianţe cu indivizi din exterior (găşti, bande, secte). Se poate ajunge la o ruptură totală a
rezistentului de familie, ba chiar la o trecere progresivă, dar fermă a acestuia, la o violenţă
simetrică generalizată faţă de toate persoanele care reprezintă autoritatea: părinţi, educatori,
profesori, poliţişti, judecători etc. trecerea la acţiuni revendicative este frecventă şi se manifestă
prin delicte contra familiei, prin agresiuni sau prin sinucidere.
Diferenţierea între cele trei tipuri de violenţă este foarte importantă, fiindcă avem de-a
face cu modele relaţionale diferite, care indică anumite comportamente ulterioare situaţiilor de
violenţă. Plasat într-o relaţie complementară repetitivă, un copil va avea un anumit stil de
învăţătură, în timp ce un alt copil, obişnuit cu relaţii simetrice, va avea un stil de învăţătură
complet diferit.
Violenţa fizică este forma de abuz cea mai frecvent întâlnită, prin care o persoană
încearcă să producă suferinţă unei alte persoane. Înjunghierea, împinsul, vătămarea prin folosirea
unor obiecte contondente, a pumnilor, a picioarelor etc. sunt trei motive principale pentru care
femeile agresate fizic în familie nu pot pleca din locuinţa pe care o împart cu agresorul: lipsa
banilor, lipsa unui adăpost alternativ şi copii, ultimul dintre motive fiind argumentul cel mai des
folosit de femeile căsătorite. Printre motivele invocate de femeile care vor să locuiască în
continuare cu agresorii lor se găseşte şi iubirea pe care o nutreşte victima pentru agresor, fapt ce
explică acel mit al violenţei intrafamiliale potrivit căruia “Lucrurile nu stau aşa de rău, pentru că
altfel ea l-ar părăsi”.
Violenţa psihologică se manifestă prin instalarea fricii, modalitate prin care abuzatorul
se asigură că domină victima. Ameninţarea cu violenţa poate fi orientată direct asupra victimei
sau constă în ameninţarea cu suicidul, poate fi orientată atât asupra proprietăţii, cât şi a cuiva
drag sau a animalului de casă. Abuzatorul poate prelua controlul prin izolare şi dezinformare,
poate fi o persoană subtilă sau gălăgioasă, îşi poate urmări scopul subtil sau făţiş. Abuzul subtil
se poate manifesta prin nerăbdarea de a petrece cât mai mult timp cu persoana iubită. Tacticile de
dezinformare constau în minciuni adresate victimei cu scopul de a-i deforma simţul realităţii.
Comportamente violente psihologic includ cuvinte jignitoare, în public sau în spaţiul privat,
acuze de infidelitate, învinovăţirea pentru tot ceea ce se întâmplă.
Violenţa socială reprezintă o formă de violenţă psihologică pasivă. Violenţa socială este
constatată pe baza interdicţiilor de a se vedea sau a vorbi cu prietenii, cât şi pe baza unei
exagerate verificări pentru a se şti unde este şi ce face partenerul. O formă des întâlnită de
violenţă socială este reprezentată de acuzele de infidelitate fără motiv, care determină victimei un

9
comportament de autoizolare, conduc la restrângerea relaţiilor sociale, mai ales a celor cu
persoane de gen opus.
Violenţa economică constituie o altă formă de violenţă psihologică pasivă. În cazul
acestui tip de violenţă, agresorul aduce victima într-o poziţie financiară dependentă. Abuzatorul
decide modul în care vor fi cheltuiţi banii, fapt ce poate implica diferite cunoştinţe financiare sau
se poate intersecta cu anumite paliere economice. Exemple ale menţinerii controlului financiar
sunt cele în care victimei nu i se permite să se angajeze, să muncească, să ţină o evidenţă a
fiecărui ban cheltuit. Violenţa economică este puternic corelată cu violenţa socială. De asemenea,
violenţa economică este puternic corelată cu violenţa psihologică, mai ales cu abuzurile
referitoare la distrugerea bunurilor personale. De aceea, violenţa economică este raportată doar
împreună cu alte tipuri de violenţă.
Violenţa sexuală reprezintă acea formă de victimizare care constă în forţarea victimei
la activitate sexuală nedorită. Cel mai frecvent sunt victimizate fetele şi femeile. Violenţa sexuală
se poate manifesta ca: viol (raport sexual cu o persoană, prin constrângerea acesteia sau profitând
de imposibilitatea ei de a se apăra sau de a-şi exprima voinţa); prostituţie forţată (constrângerea
unei persoane de a se prostitua prin şantaj, ameninţare, violenţă fizică); hărţuire sexuală
(propuneri sau solicitări sexuale adresate unei persoane în mod repetat şi după ce aceasta a
exprimat clar că nu le doreşte şi nu le agreează); forţare la practici sado-masochiste
(constrângerea unei persoane la acte care provoacă umilinţă, suferinţă fizică şi psihică pentru
satisfacerea nevoilor sexuale ale agresorului); forţare la acte cu caracter sexual (obligarea de a
privi persoane dezbrăcate, scene erotice, filme sau poze pornografice; constrângerea persoanei de
a se arăta goală, de a fi atinsă în părţile intime ale corpului sau de a atinge părţile intime ale
altcuiva).
În familie, formele de violenţă sunt exercitate, cu precădere, asupra femeilor, a copiilor,
a bătrânilor, dar, uneori, şi asupra bărbaţilor. Între ratele violenţei pe care le înfăptuiesc soţii şi
soţiile există puţine diferenţe, însă bărbaţii tind să atingă niveluri de violenţă mai înalte decât
femeile, la care violenţa constituie, de fapt, o autoapărare. Apelurile telefonice la poliţie, pentru
tulburările domestice, pot constitui un suport redus pentru utilizarea conceptului de “sindrom al
soţului bătut”. În marea majoritate a cazurilor, femeile au fost găsite bătute în incidentele
casnice, majoritatea tulburărilor fiind determinate de bărbaţi.
Cel mai adesea, abuzatorul asigură resursele financiare şi alte resurse pentru
supravieţuirea victimei, astfel încât aceasta recunoaşte dependenţa sa de abuzator.
Asemănător situaţiei soţiei bătute, bătrânii bătuţi preferă cunoscutul (mediul familial)
necunoscutului (o instituţie), chiar dacă aceasta reprezintă ieşirea din situaţie.

10
 I.3. Factori care contribuie la violenţe în familie
Interesul specialiştilor în decodarea violenţei intrafamiliale nu s-a limitat la elaborarea şi
utilizarea unor instrumente de lucru care să măsoare reprezentările sociale ale acestei forme de
agresivitate, ci s-a deplasat şi către structurarea cauzelor determinante ale acesteia. În acest sens,
s-a apreciat că se pot diferenţia trei categorii de cauze ale violenţei intrafamiliale:
 cauze care ţin de caracteristicile individuale, atât ale agresorului, cât şi ale victimei.
Astfel de cauze sunt: afectarea stării de sănătate a agresorului sau a victimei, consumul de alcool,
antecedentele infracţionale ale agresorului, instabilitatea ocupaţională, graviditatea victimei,
violenţa ostilă, gelozia;
 cauze determinate de caracteristicile relaţiei dintre victimă şi agresor. Relaţia dintre
un agresor şi o victimă poate fi privită în funcţie de multe puncte de vedere, acestea spunând
ceva despre cuplul în care s-a instalat violenţa. Caracteristicile unei astfel de relaţii sunt date de:
traiul în comun cu părinţii, locuinţa comună după divorţ, prezenţa violenţei în copilăria victimei
şi/sau agresorului, izolarea socială, perioada scurtă de cunoaştere înainte de căsătorie, prezenţa
unor relaţii adultere;
 cauze sociale ale violenţei intrafamiliale. În acest caz se au în vedere: inegalitatea de
gen în familie şi societate, toleranţa socială faţă de violenţa domestică, neimplicarea celorlalţi,
sărăcia – lipsa de bani, tranziţia, absenţa serviciilor de ajutor, ignoranţa femeilor victime privind
posibilităţile de autoprotejare.
Dată fiind multitudinea factorilor care pot fi incriminaţi în determinarea situaţiilor de
violenţă, o direcţie importantă a cercetărilor se orientează spre cunoaşterea interdependenţelor
dintre: caracteristicilor partenerilor care comit abuzuri, ale victimelor violenţei, ale contextului
social, familial şi situaţional, ale nivelului de trai, ale nivelului cultural şi educaţional al celor
implicaţi, ale aşteptărilor de rol, ale tradiţiilor familiale, precum şi ale discursurilor despre
genuri. Toţi aceşti factori pot să se prezinte în ipostaze care să constituie un risc potenţial pentru
declanşarea violenţei sau pentru protejarea ei. Din punctul de vedere al prevenirii violenţei
trebuie să se cunoască atât factorii de risc, cât şi modul lor de interacţiune.
Manifestările propriu-zise ale factorilor de risc de violenţă sunt cumulative, rezultatul
interacţiunii mai multor factori accentuând pericolul pentru victimă. Cercetările au arătat că
declanşarea violenţei este mai probabilă dacă numărul factorilor de risc este mai mare. Riscul se
poate transforma în act violent în prezenţa unor condiţii declanşatoare ca alcoolul, drogurile,
stresul crescut datorită sărăciei, şomajului, lipsei unor condiţii decente de locuit, ale căror efecte
se cumulează.
În familiile dezorganizate, alcoolismul excesiv al unuia sau al mai multor membri
constituie sursa generatoare a unor tulburări permanente. În asemenea familii, consumul de

11
alcool constituie un factor intensificator al crizelor curente de violenţă în familie. Într-o amplă
lucrare consacrată consilierii în caz de criză, Ellen Janosik discută următoarele trei teorii
explicative ale relaţiei dintre alcool şi violenţă, îndeosebi a violenţei interpersonale:
- prima teorie presupune că alcoolul influenţează purtarea agresivă, violentă, prin
efectul “energizant” al alcoolului la orice nivel;
- a doua teorie subliniază că alcoolul nu provoacă direct agresiunea, dar reduce
inhibiţiile şi uşurează exprimarea agresiunii, prin diminuarea fricii faţă de consecinţele sociale şi
psihologice ale agresivităţii;
- a treia explicaţie a relaţiei dintre alcool şi agresiune se bazează pe acceptarea
psihologică, legată de efectele comportamentale ale consumului de alcool, cu tendinţa larg
răspândită, de a atribui alcoolului comportarea antisocială şi nu consumatorului de alcool.
Majoritatea actelor cu caracter violent nu au loc exclusiv datorită drogului sau
alcoolului, dar este incontestabil că abuzul de astfel de substanţe scade nivelul autocontrolului,
putând conduce la fenomene grave de violenţă. Killen evidenţiază interdependenţa efectelor
acţiunii unor factori multipli. Ea remarcă agravarea formelor de agresivitate în familiile în care
unul sau ambii adulţi consumă alcool sau droguri. Pericolele care rezultă din asocierea relelor
tratamente şi a consumului de alcool sau droguri privesc în primul rând lipsa autocontrolului
persoanei violente, care poate duce la urmări grave pentru toţi membrii familiei, indiferent de
maturitatea lor. Deşi la baza fenomenului violenţei împotriva femeilor poate fi, aşa cum
consideră concepţia feministă, inegalitatea de gen, această cauză este prea generală pentru a
putea stabili forme concrete de intervenţie la nivelul cazurilor individuale. De aceea, multe studii
privind violenţa s-au axat pe cunoaşterea factorilor de risc care acţionează în anumite condiţii
sociale, precum şi a şanselor de a prezice violenţa.
Cel mai bun factor predictiv al violenţei nu este vreunul dintre factorii de risc cunoscuţi
sau vreo grupare de astfel de factori, ci numărul total al factorilor de risc surprinşi la un caz.
Aceasta creşte siguranţa predicţiei cazurilor de violenţă, ceea ce corespunde teoriei
multicauzalităţii. Cunoaşterea cumulativă a factorilor de risc este importantă nu numai pentru
identificarea cazurilor, dar şi pentru a planifica ajutorul de care au nevoie.

12
 CAPITOLUL II
Instituţii cu rol în prevenirea şi combaterea violenţei în familie

II.1. Legislaţia internă

1. Constituţia României, revizuită în 2003 art. 44, pct. 3 şi art. 22 şi 23;
2. Legea nr. 197 din 13 noiembrie 2000 pentru modificarea şi completarea unor
dispoziţii din Codul penal;
3. Ordonanţa Guvemului nr. 137 din 31 august 2000 pentru prevenirea şi sancţionarea
tuturor formelor de discriminare;
4. Legea nr. 61 din 27 septembrie 1991, modificată prin Legea nr. 132 din 28
octombrıe 1996 pentru sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de
convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice;
5. Codul penal şi Codul de procedură penală;
6. Codul familiei;
7. Legea nr. 705 din 3 decembrie 2001 privind sistemul naţional de asistenţă socială
în România (anexa 1);
8. Concepţia Poliţiei Române privind Prevenirea şi Combaterea Criminalităţii Comisă
prin Violenţă, februarie 2000;
9. Legea nr. 217 din 22 mai 2003 pentru prevenirea şi combaterea vıolenţei în familie.
Scurt comentariu asupra Legii nr. 197/2000, pentru modificarea şi completarea
unor dispoziţii din Codul penal şi a Legii 217/22 mai 2003.
În România, în anul 2000 a fost promulgată Legea nr. 197 pentru modificarea şi
completarea unor dispoziţii din Codul penal, lege care introduce în Codul penal violenţa
intrafamilială ca infracţiune distinctă, stabilind şi cuantumul pedepselor. În această lege, în art.
149-1 se defineşte noţiunea de „membru de familie" ca fiind „soţul sau ruda apropiată, dacă
aceasta din urmă locuieşte sau gospodăreşte împreună cu făptuitoru". Această definiţie are o serie
de limit e: nu consideră concubinajul ca fiind o formă de familie şi ca urmare nu-l pedepseşte ca
atare, nu ia în considerare situaţia în care soţii sunt despărţiţi, ci formând o familie chiar dacă nu
mai locuiesc împreună şi nu ia în considerare cazul în care rude apropiate, precum copiii etc. îşi
păstrează calitatea de membru al familiei chiar dacă nu mai locuiesc împreună cu părinţii, în
prezent se încearcă corectarea acestor lacune prin redefinirea termenului în elaborarea unei Legi de
prevenire şi combatere a violenţei intrafamiliale.
Pe lângă agravarea pedepselor în cazul infracţiunilor comise în familie, legea aduce un
nou art. 118-1 „interdicţia de a reveni în locuinţa familiei pe o perioadă determinată" care prevede

13
posibilitatea interzicerii agresorului de a reveni în locuinţa familiei, la cererea părţii vătămate, pe
o durată de până la 2 ani, atunci când acesta a fost condamnat la pedeapsa închisorii de cel puţin
un an pentru loviri sau orice alte acte de violenţă cauzatoare de suferinţe fizice şi psihice,
săvarşite asupra membrilor familiei, dacă instanţa constată că prezenţa acesteia în locuinţă
constituie un pericol grav pentru ceilalţi membrii ai familiei.
Această prevedere a legii, departe de a rezolva situaţia, transferă problema individuală
societăţii. Izolarea victimă-agresor, chiar dacă temporar rezolvă situaţia conflictuală, aduce încă
un om în stradă (în special bărbatul) care nu are posibilitatea (în condiţiile socio-economice
actuale) achiziţionării unei locuinţe şi pe care îi obligă ia găsirea unor noi forme de agresiune
pentru a supravieţui: sparge uşa locuinţei şi îşi omoară soţia, tâlhăreşte sau ucide alti indivizi, în
afara familiei.
De asemenea, potrivit art. 180 CP, art. 181 CP acţiunea penală în cazurile enumerate se
poate pune în mişcare şi din oficiu. Codul penal păstrează însă prevederea de încetare a actiunii
penale la împăcarea părţilor aflate în conflict, ceea ce duce la reiterarea violenţelor, de multe ori
mai puternice decât în trecııt.
Ceea ce mai aduce nou Legea nr. 197/2000 este pedepsirea violului comis în familie (art.
197 CP), de altfel greu de probat în instanţa datorită persistenţei mentale a aşa-zisei obligaţii de
supunere a femeii faţă de bărbat.
Potrivit Legii nr. 217/22 mai 2003 violenţă în familie reprezintă „orice acţiune fizică sau
verbaă savârşită cu intenţie de către un membru de familie, împotriva altui membru al aceleiaşi
familii, care provoacă o suferinţă fizică, psihică, sexuală sau un prejudiciu material.
Prevederile legii se aplică şi asupra relaţiilor de concubinaj, precum şi asupra relaţiilor
dintre părinţi şi copii, dovedite pe baza anchetei sociale.
Potrivit Inspectoratului General al Poliţiei române, orice persoană care consideră că
este victimă a violenţei sau se simte ameninţată, trebuie să ştie că violenţa în familie este o
infracţiune prevăzută şi sancţionată de Codul Penal.
În acelaşi timp, violul comis în familie este pedepsit.
Dacă violenţa fizică s-a produs, victima trebuie să meargă la Serviciul Medico-Legal în cel
mult 24 de ore de la comiterea agresiunii, pentru constatarea acesteia şi eliberarea unui certificat
medico-legal.
În plus trebuie anunţată cea mai apropiată secţie de poliţie, în cel mult două luni de la
producerea agresiunii.
Pentru ca Poliţia să poată preveni repetarea violenţelor, este bine să se facă o plângere
care să fie înregistrată la secţie.

14
 Dacă numărul de zile de îngrijiri medicale este sub 60, chiar dacă Poliţia începe
urmărirea penală, victima se poate împăca în orice moment cu agresorul, iar împăcarea înlătură
răspunderea penală a autorului. Specialiştii spun că după împăcare, violenţa va deveni şi mai
mare.
Pentru ca împăcarea să însemne şi oprirea violenţelor, din luna august 2003 a început
instruirea unor specialişti în medierea conflictelor, ce îşi vor desfăşura activitatea oriunde va fi
nevoie.
Dacă pericolul de agresare persistă, Poliţia poate îndruma victimele violenţei în familie
spre adăpostul cel mai apropiat. Acolo, victimele agresiunii şi copiii acestora vor beneficia de
cazare pe o perioadă determinată, masă, asistenţă psihologică, juridică, medicală şi chiar asistare
în instanţă.
În cursul urmăririi penale sau al judecăţii, instanţa de judecată, la cererea victimei sau din
oficiu, poate dispune, în mod provizoriu, măsura de a interzice agresorului să revină în locuinţa
familiei, dacă există probe sau indicii temeinice că respectivul membru al familiei a săvârşit un
act de violenţă cauzator de suferinţă fizică sau psihică asupra unui alt membru.
Poliţiştii au dreptul şi obligaţia să intervină în orice caz de violenţă în familie sesizat,
chiar dacă uşa locuinţei din care se aud ţipetele nu este deschisă.
Cei care sosesc la faţa locului trebuie să întocmească un proces-verbal de constatare, să
asculte părţile implicate în conflict, să ia declaraţii ale martorilor şi să îndrume victima către
Serviciul Medico-Legal şi spre adăpostul cel mai apropiat. Ei nu vor pleca de la locul
conflictului fără a se asigura că violenţa nu se va repeta.

II.2. Instituţii naţionale

Parlamentul României. Este evident că, prin activitatea comisiilor permanente de
specialitate, Parlamentul României este acea instituţie a statului care dă o formă definitivă
actelor normative în general, şi în speţă celor care vizează prevenirea şi combaterea violenţei în
familie. La Camera Deputaţilor, comisiile parlamentare al căror rol s-a evidenţiat în elaborarea
normelor privind violenţa domestică sunt: Comisia pentru Sănătate şi familie, Comisia pentru
drepturile omului, culte şi problemele minorităţilor naţionale şi Comisia pentru egalitate de şanse
între femei şi bărbaţi. Şi în structura Senatului României există comisii permanente care aduc un
aport similar cu al celor de la Camera Deputaţilor: Comisia pentru drepturile omului, culte şi
minorităţi, Comisia pentru egalitate de şanse.
Guvernul. Aşa cum rezultă din dispoziţiile Legii nr. 217/2003, mai multe ministere din
Guvernul României trebuie să conlucreze în vederea prevenirii şi combaterii violenţei în familie.
Astfel, art. 5 din Legea nr. 217/2003 arată că “ministerele şi celelalte organe centrale de

15
specialitate ale administraţiei publice, prin structurile lor teritoriale, vor desemna personalul
specializat să instrumenteze cu celeritate cazurile de violenţă în familie”.
Ministerul Muncii, Familiei şi Egalităţii de Şanse. În prezent, cel mai de seamă loc în
prevenirea şi combaterea fenomenului violenţei în familie îl ocupă Ministerul Muncii, Familiei şi
Egalităţii de Şanse, care, la nivel naţional, a exercitat şi continuă să exercite o serie de atribuţii:
 are în subordine Agenţia Naţională pentru Protecţia Familiei, al cărei preşedinte
este numit de către ministrul muncii, familiei şi egalităţii de şanse;
 are reprezentat în Consiliu Consultativ al Agenţiei Naţionale pentru protecţia
Familiei;
 Legea nr. 217/2003, art. 10 alin. 2, prevede că standardele de calitate a serviciilor
sociale din domeniul protecţiei victimelor violenţei în familie şi normele metodologice
corespunzătoare, elaborate de Agenţia Naţională pentru Protecţia Familiei, se aprobă prin
hotărâre a Guvernului, la propunerea Ministerului Muncii, Familiei şi Egalităţii de Şanse;
 potrivit art. 10 alin.3 din Legea nr. 217/2003, ministrul muncii, familiei şi
egalităţii de şanse prezintă anual Guvernului un raport privind aplicarea standardelor şi a
metodologiei prevăzute la alin. 2;
 în colaborare cu celelalte ministere implicate şi cu organizaţiile
neguvernamentale, Ministerul Muncii, Familiei şi Egalităţii de Şanse participă la elaborarea de
programe educative pentru părinţi şi copii, în vederea prevenirii violenţei în familie;
 Ministerul Muncii, Familiei şi Egalităţii de Şanse împreună cu Ministerul
Internelor şi Reformei Administrative elaborează şi difuzează materiale documentare privind
cauzele şi consecinţele violenţei în familie.
După cum se observă, prin multitudinea de sarcini care-i revin prin Legea nr. 217/2003
pentru prevenirea şi combaterea violenţei în familie, Ministerul Muncii, Familiei şi Egalităţii de
Şanse este, de departe, instituţia centrală cea mai responsabilizată în domeniul violenţei
intrafamiliale, cu atât mai mult cu cât anual trebuie să prezinte guvernului un raport privind
aplicarea strategiei şi programelor în domeniul prevenirii şi combaterii violenţei în familie.
Ministerul Sănătăţii Publice. Ca şi celelalte două ministere anterioare, şi Ministerul
Sănătăţii Publice are un reprezentant în cadrul Consiliului Consultativ ce funcţionează pe lângă
preşedintele Agenţiei Naţionale pentru Protecţia Familiei. Rolul Ministerul Sănătăţii Publice este
cu atât mai important, cu cât e necesar să-şi dea acordul asupra convenţiilor de colaborare
încheiate de consiliile locale sau judeţene între adăposturile pentru victimele violenţei familiale,
pe de o parte, şi spitale sau alte unităţi sanitare, pe de altă parte, privind îngrijirea medicală şi
psihiatrică. Convenţia este o condiţie fără de care nu se poate acorda avizul de funcţionare a
adăposturilor.

16
 Nevoia de abordare interdisciplinară a problematicii violenţei în familie este
recunoscută şi susţinută de ministerele cu responsabilităţi în domeniu: Ministerul Muncii,
Familiei şi Egalităţii de Şanse, Ministerul Internelor şi Reformei Administrative şi Ministerul
Sănătăţii. Cele trei ministere au emis:
 Ordinul comun nr. 384/306/993 din 12 iulie 2004, prin care au aprobat procedura de
conlucrare în prevenirea şi monitorizarea cazurilor de violenţă în familie. În baza ordinului
comun menţionat, s-a stabilit procedura concretă de conlucrare, încheiată la nivel judeţean,
respectiv al municipiului Bucureşti între: inspectoratele de poliţie, comandamentele de jandarmi,
direcţiile de sănătate publică, compartimentele combaterea violenţei în familie din cadrul
DMMSSF, serviciile de probaţiune, DGASPC-urile, inspectoratele şcolare, serviciile medico-
legale, unităţile pentru prevenirea şi combaterea violenţei în familie şi altele;
 Ordinul comun nr. 385/304/1018 din 12 iulie 2004 privind aprobarea instrucţiunilor
de organizare şi funcţionare a unităţilor pentru prevenirea şi combaterea violenţei în familie.
Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Tineretului. Potrivit legii 217/2003, art. 18,
Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Tineretului realizează, cu sprijinul celorlalte ministere
implicate şi în colaborare cu organizaţiile neguvernamentale cu activitate în domeniu, programe
educative pentru părinţi şi copii, în vederea prevenirii violenţei în familie. De asemenea,
Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Tineretului are un reprezentant în cadrul Consiliului
Consultativ ce funcţionează pe lângă preşedintele Agenţiei Naţionale pentru Protecţia Familiei.
Ministerul Justiţiei. Ministerul Justiţiei este o altă instituţie centrală care este
reprezentată în cadrul Consiliului Consultativ ce funcţionează pe lângă preşedintele Agenţiei
Naţionale pentru protecţia Familiei. În afara acestei contribuţii, Ministerul Justiţiei, ca principal
iniţiator al legilor privind organizarea şi funcţionarea justiţiei a făcut serioase demersuri pentru
ca dosarele ce implică viaţa familială cu diversitatea conflictelor ce se ivesc înăuntrul ei, să
beneficieze de regim special. Aşadar, prin Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară se
vor înfiinţa, ca instanţe specializate, tribunale pentru minori şi familie. În momentul de faţă,
singurul Tribunal pentru Minori şi Familie din ţară este cel de la Braşov, înfiinţat în noiembrie
2004. Prima instanţă pentru minori din România, care ar fi trebuit să fie exemplul tribunalelor
pentru minori, s-a înfiinţat, în cadrul unui proiect-pilot, la Iaşi, în 2001. În rest, mai există 18
secţii specializate, în marea lor majoritate în cadrul Curţilor de Apel. Înfiinţarea tribunalelor
pentru minori reprezintă o necesitate şi va fi o prioritate.
Agenţia Naţională pentru Protecţia Familiei (A.N.F.P.). Agenţia Naţională pentru
Protecţia Familiei este o instituţie publică cu personalitate juridică, ce funcţionează în subordinea
Ministerului Muncii, Familiei şi Egalităţii de Şanse din februarie 2004, în baza Legii nr.
217/2003 pentru prevenirea şi combaterea violenţei în familie, modificată şi completată prin

17
O.G. nr. 95/2003, şi în baza H.G. nr. 1624/2003 privind organizarea şi funcţionarea Agenţiei
Naţionale pentru Protecţia Familiei. Conform legii, obiectul de activitate al Agenţiei îl reprezintă
violenţa în familie, A.N.P.F. coordonând punerea în aplicare a măsurilor de prevenire şi
combatere a violenţei în familie.
În conformitate cu legislaţia în domeniu, Agenţia Naţională pentru Protecţia Familiei
are drept scop prevenirea şi combaterea fenomenului de violenţă, promovarea, respectarea şi
garantarea drepturilor persoanelor afectate de violenţa în familie, în vederea dezvoltării fiecărui
membru al familiei într-un mediu lipsit de violenţă. Conform art. 8 alin. 2 din Legea nr.
217/2003, pentru prevenirea şi combaterea violenţei în familie, A.N.P.F. urmăreşte următoarele
obiective:
a) promovarea valorilor familiale, a înţelegerii şi întrajutorării în familie, prevenirea şi
combaterea violenţei în relaţiile dintre membri;
b) sprijinirea membrilor de familie aflaţi în dificultate ca urmare a actelor de violenţă în
familie;
c) sprijinirea victimelor prin programe de recuperare a sănătăţii şi de reinserţie socială;
d) asistarea agresorilor prin tratamente de dezalcoolizare, dezintoxicare, psihologice şi
psihiatrice;
e) protejarea victimelor şi, în special, a minorilor, prin măsuri de păstrare a
confidenţialităţi identităţii lor, precum şi prin măsuri de protecţie psihologică a acestora, în
timpul instrumentării cazului;
f) iniţierea şi coordonarea parteneriatelor sociale, în scopul prevenirii şi combaterii
violenţei în familie.
Totodată, A.N.P.F. coordonează punerea în aplicare a măsurilor de prevenire şi
combatere a violenţei în familie prin informarea, consilierea şi consultanţa familială, medierea în
cazurile de violenţă în familie, avizarea următoarelor unităţi de asistenţă socială: centre pentru
adăpostirea victimelor violenţei în familie, centre de recuperare pentru victimele violenţei în
familie, centrele de asistenţă destinate agresorilor. Conform art. 8, alin. 4 din Legea nr. 217/2003,
în coordonarea metodologică a Agenţiei funcţionează la nivelul fiecărui judeţ şi al municipiului
Bucureşti, în cadrul Direcţiilor de Muncă şi Protecţie Socială, un compartiment cu atribuţii în
combaterea violenţei în familie.
Conducerea A.N.P.F. este exercitată de un preşedinte numit de ministrul muncii, familiei
şi egalităţii de şanse, în condiţiile legii. Rolul preşedintelui este acela de a conduce întreaga
activitate a Agenţiei şi o reprezintă în raporturile cu autorităţile administraţiei publice, cu
persoane fizice şi juridice. El reprezintă Agenţia în relaţiile cu organismele internaţionale în
domeniu. Pe lângă preşedintele Agenţiei funcţionează un Consiliu Consultativ, conform art. 11

18
din Legea nr. 217/2003 pentru prevenirea şi combaterea violenţei în familie. Consiliu Consultativ
este format din 7 membri şi are în componenţa sa câte un reprezentant al: Ministerului Muncii,
Familiei şi Egalităţii de Şanse, Ministerului Sănătăţii Publice, Ministerului Educaţiei, Cercetării
şi Tineretului, Ministerului Internelor şi Reformei Administrative, Ministerului Justiţiei,
Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Drepturilor Copilului, Autorităţii Naţionale pentru
Persoanele cu Handicap. Rolul Consiliului Consultativ este de a evalua anual activitatea Agenţiei
şi de a propune şi analiza măsurile de îmbunătăţire a activităţii Agenţiei.

II.3. Instituţii la nivel local (serviciile de asistenţă socială)

Direcţia de Muncă şi Protecţie Socială. La nivelul fiecărei D.M.P.S. judeţene,
respectiv a municipiului Bucureşti, funcţionează compartimentul combaterea violenţei în familie,
înfiinţat în anul 2004 în baza art. 8 din Legea 217/2003. Principalele atribuţii ale
compartimentului privind combaterea violenţei în familie (conform art. 7 din H.G. 1624/2003):
- realizează baza de date pentru gestionarea cazurilor de violenţă în familie;
- iniţiază şi coordonează parteneriate sociale, în scopul prevenirii şi combaterii
violenţei în familie;
- asigură consilierea membrilor de familie aflaţi în dificultate;
- sprijină victimele, inclusiv prin programe de recuperare a sănătăţii şi de reinserţie
socială;
- asistă agresorii prin înlesnirea accesului la tratamente psihologice, respectiv
psihiatrice, de dezalcoolizare, de dezintoxicare, după caz;
- monitorizează, prin raportări trimestriale către conducerea Agenţiei, activitatea
specifică din centrele pentru adăpostirea victimelor violenţei în familie, din centrele de
recuperare pentru victimele violenţei în familie şi din centrele de asistenţă a agresorilor;
- colaborează cu mijloacele locale de informare în masă pentru campanii de informare
şi educare a comunităţilor ţintă şi pentru elaborarea materialelor promoţionale specifice;
- promovează, în colaborare cu inspectoratul şcolar judeţean şi inspectoratul judeţean
poliţie, cunoştinţe, atitudini şi comportamente favorabile rezolvării conflictualităţii intrafamiliale
prin mediere şi negociere;
- colaborează cu agentul de poliţie de proximitate în cazul declanşării unei violenţe în
familie;
- colaborează cu instituţiile partenere (Inspectoratul Judeţean de Poliţie,
Comandamentul de Jandarmi, Inspectoratul Şcolar Judeţean, D.G.A.S.P.C., Autoritatea de
Sănătate Publică, I.M.L.) pentru rezolvarea conflictelor intrafamiliale;
- întocmeşte rapoarte de activitate trimestriale pe care le înaintează A.N.P.F;

19
 - colectează şi centralizează datele statistice privind cazurile de violenţă în familie din
judeţ de la instituţiile partenere pe care le raportează trimestrial A.N.P.F.;
- coordonează toate acţiunile de prevenire şi combatere a violenţei în familie
desfăşurate la nivel local;
- adaptează modelul general de reţea judeţeană de instituţii cu atribuţii în prevenirea şi
combaterea violenţei la situaţia reală a judeţului respectiv şi o pune la dispoziţia instituţiilor
partenere.
Inspectoratul judeţean de poliţie. Diversificarea şi accentuarea formelor de
manifestare a agresivităţii în familie reprezintă zona de acţiune a Poliţiei Române. Această
instituţie stabileşte direcţii pentru a preveni, combate şi descuraja infracţionalitatea în domeniu.
Prin structurile din teritoriu, Poliţia Română:
- monitorizează stările conflictuale familiale existente, identifică şi ia în evidenţă
cauzele faţă de care se va interveni prin supraveghere şi atenţionare, inclusiv prin sancţionarea
celor în cauză, când situaţia o impune;
- identifică şi ia în evidenţă minorii aflaţi în dificultate, mai ales pe cei care au fost
victimizaţi de către părinţi sau rude apropiate ori care fac parte din familii dezorganizate, cu unul
sau ambii părinţi cunoscuţi cu antecedente penale, alcoolici, bolnavi psihic sau toxicomani,
cunoscuţi ca având un comportament violent;
- ia în evidenţă persoanele cu antecedente penale, alcoolice, bolnave psihic sau
toxicomane, care au comis sau despre care se deţin date că săvârşesc fapte de violenţă în familie,
faţă de care se vor efectua activităţile specifice ce se impun;
- intervine prin cercetarea operativă, temeinică şi cu fermitate a cazurilor de violenţă în
familie, la a căror instrumentare va coopera cu parchetele şi cu instanţele judecătoreşti. Atunci
când se impune, va întreprinde demersurile necesare pentru arestarea preventivă a autorilor sau
internarea acestora într-o unitate spitalicească şi va lua măsuri de protecţie socială şi de acordare
a îngrijirilor medicale, în vederea vindecării vătămărilor corporale suferite de către victime.
La nivelul fiecărui Inspectorat de poliţie există lucrători ale căror atribuţii se serviciu se
referă în principal la violenţa în familie. Prin reglementările privind prevenirea şi combaterea
violenţei în familie s-a încercat să se dea lucrătorilor de poliţie o serie de responsabilităţi
extrainstituţionale. La acestea se adaugă faptul înfiinţării Poliţiei de proximitate, al cărei obiectiv
principal este să asculte cu atenţie problemele cetăţenilor, pentru a reacţiona prin măsuri
preventive, astfel încât să se preîntâmpine săvârşirea unor fapte antisociale.
Inspectoratul şcolar judeţean. Dincolo de activităţile specifice, legislaţia privind
violenţa în familie face din Inspectoratul şcolar al fiecărui judeţ un partenere important în
protocoalele de colaborare ce se încheie între instituţiile implicate în prevenirea şi combaterea

20
acestui fenomen. Inspectoratele judeţene şcolare, respectiv Inspectoratul Şcolar al Municipiului
Bucureşti identifică şi semnalează cazurile de abuz, neglijare, rele tratamente sau violenţă care
afectează copiii de vârstă şcolară. De asemenea, unităţile de învăţământ constituie comunităţi
ţintă pentru desfăşurarea de campanii de informare şi educare asupra consecinţelor nefaste ale
violenţei în familie.
Serviciul Public de Asistenţă Socială. Serviciile publice de asistenţă socială sunt
organizate la nivelul municipiilor şi oraşelor de către consiliile municipale şi orăşeneşti, în
exercitarea atribuţiilor ce le revin potrivit prevederilor Hotărârea de Guvern nr. 90 din 23
ianuarie 2003 pentru aprobarea Regulamentului-cadru de organizare şi funcţionare a serviciului
public de asistenţă socială. Potrivit legii 217/2003, autorităţile publice locale trebuie să
desemneze asistenţi sociali specializaţi în domeniu din cadrul Serviciului Public de Asistenţă
Socială pentru a instrumenta cazurile de violenţă în familie. Atribuţiile asistenţilor sociali sunt:
- monitorizarea cazurilor de violenţă în familie din sectorul sau unitatea teritorială
deservită; culegerea informaţiilor asupra acestora; întocmirea unei evidenţe separate; asigurarea
accesului la informaţii la cererea organelor judiciare şi a părţilor sau reprezentanţilor acestora;
- informarea şi sprijinirea lucrătorilor poliţiei care în cadrul activităţii lor specifice
întâlnesc situaţii de violenţă în familie;
- identificarea situaţiilor de risc pentru părţile implicate în conflict şi îndrumarea
acestora spre servicii de specialitate;
- colaborarea cu instituţii locale de protecţie a copilului şi raportarea cazurilor, în
conformitate cu legislaţia în vigoare;
- îndrumarea părţilor aflate în conflict în vederea medierii;
- solicitarea de informaţii cu privire la rezultatul medierii;
- instrumentarea cazului împreună cu asistentul social specializat în problemele
familiei.
Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului realizează la nivel
judeţean, respectiv la nivelul local al sectoarelor municipiului Bucureşti, măsurile de asistenţă
socială în domeniul protecţiei copilului, familiei, persoanelor singure, persoanelor vârstnice,
persoanelor cu handicap, precum şi a oricăror persoane aflate în nevoie. Atribuţii în domeniul
protecţiei persoanei adulte: completează evaluarea situaţiei socio-economice a victimei, a
nevoilor şi resurselor acesteia; asigură furnizarea de informaţii şi servicii adecvate în vederea
refacerii şi dezvoltării capacităţilor individuale şi ale celor familiale necesare pentru a depăşi cu
forţe proprii situaţiile de dificultate; acordă victimei asistenţă şi sprijin pentru exercitarea
dreptului său la exprimarea liberă a opiniei; depune diligenţe pentru clarificarea situaţiei juridice
a victimei; asigură măsurile necesare pentru protecţia în regim de urgenţă a victimei, inclusiv

21
prin organizarea şi asigurarea funcţionării în structura proprie a unor centre specializate; depune
diligenţele necesare pentru reabilitarea victimei conform planului individualizat privind măsurile
de asistenţă socială.
Atribuţii în domeniul protecţiei drepturilor copilului: întocmeşte raportul de evaluare
iniţială a copilului, victimă a violenţei în familie, şi familiei acestuia şi propune stabilirea unei
măsuri de protecţie specială; monitorizează trimestrial activităţile de aplicare a hotărârilor de
instituire a măsurilor de protecţie specială a copilului; reevaluează, cel puţin o dată la 3 luni şi ori
de câte ori este cazul, împrejurările care au stat la baza stabilirii măsurilor de protecţie specială şi
propune, după caz, menţinerea, modificarea sau încetarea acestora. Potrivit Legii 272/2004
privind protecţia si promovarea drepturilor copilului (art. 92), în vederea asigurării protecţiei
speciale a copilului abuzat sau neglijat, DGASPC este obligată să verifice şi să soluţioneze toate
sesizările privind cazurile de abuz si neglijare, inclusiv cele venite din partea asistenţilor
familiali şi să asigure prestarea serviciilor specializate pentru nevoile copiilor victime ale
abuzului sau neglijării si ale familiilor acestora. În cadrul DGASPC (componenta pentru
protecţia copilului) există “Telefonul copilului” (TC) care dezvoltă activităţi de informare şi
promovare a serviciilor oferite în interesul superior al copiilor expuşi la abuz, neglijare si
exploatare (victime ale violenţei în familie).
Unităţi de asistenţă socială pentru prevenirea şi combaterea violenţei în familie
înfiinţate în baza Legii nr. 217/2003. Conform Legii nr. 217/2003 pentru prevenirea şi
combaterea violenţei în familie, şi al H.G. nr. 539/2005 pentru aprobarea Nomenclatorului
instituţiilor de asistenţă socială şi a structurii orientative de personal, în domeniul prevenirii şi
combaterii violenţei în familie funcţionează cinci tipuri de unităţi, respectiv:
 Centre pentru adăpostirea victimelor violenţei în familie (adăposturi).
Adăposturile sunt unităţi de asistenţă socială, cu sau fără personalitate juridică, care asigură
protecţie, găzduire, îngrijire şi consiliere victimelor. Primirea în adăpost se face numai în caz de
urgenţă, cu scopul de a izola victima de agresor. Adăposturile trebuie să asigure securitatea şi
siguranţa victimelor, să aibă paza asigurată, în cazul adăposturilor publice aceasta fiind de
competenţa Poliţiei Comunitare. De asemenea, fiecare adăpost are obligaţia de a încheia o
convenţie de colaborare cu un spital sau cu o altă unitate sanitară, în vederea asigurării îngrijirii
medicale şi psihiatrice. Locaţia adăposturilor este secretă, atât angajaţii centrului, cât şi ceilalţi
specialişti care intră în contact cu victimele având obligaţia de păstrare a confidenţialităţii cu
privire la locaţia adăpostului şi la datele de identificare ale victimelor şi copiilor acestora.
Confidenţialitatea poate fi încălcată doar cu acordul beneficiarului. Servicii minime oferite în
cadrul unui adăpost: găzduire (între 7 – 60 zile); asistenţă socială; consiliere psihologică;
consiliere juridică; îngrijire medicală.

22
 Centre de recuperare pentru victimele violenţei în familie. Centrele de
recuperare sunt unităţi de asistenţă socială, cu sau fără personalitate juridică, care asigură
găzduirea, îngrijirea, precum şi reabilitarea şi reinserţia socială a victimelor violenţei în familie.
Centrele de recuperare au obligaţia de a încheia convenţii cu agenţiile pentru ocuparea forţei de
muncă judeţene în vederea acordării suportului pentru integrarea în muncă, readaptarea şi
recalificarea profesională a persoanelor asistate. Servicii minime oferite în cadrul unui centru de
recuperare: găzduire (maxim 90 zile, în situaţii excepţionale maxim 180 zile); asistenţă socială;
consiliere psihologică; consiliere juridică; reinserţie socială şi profesională; asistenţă şi îngrijire.
 Centre de asistenţă destinate agresorilor. Centrele de asistenţă a agresorilor sunt
unităţi de asistenţă socială, cu sau fără personalitate juridică, care asigură în regim rezidenţial sau
semirezidenţial reabilitarea şi reinserţia socială a agresorilor familiali, măsuri educative, precum
şi consiliere şi mediere familială. Centrele pentru agresori colaborează cu serviciile de
probaţiune înfiinţate pe lângă tribunalele judeţene. Servicii minime oferite în cadrul unui centru
pentru agresori: consiliere psihologică; consiliere juridică; medierea conflictului; tratamente
psihologice, psihiatrice, de dezalcoolizare şi dezintoxicare (acordate în spitalele sau unităţile
sanitare cu care s-a încheiat convenţia de colaborare); informare şi orientare.
 Centre pentru prevenirea şi combaterea violenţei în familie. Servicii minime
oferite: consiliere psihologică; informare şi orientare; consiliere juridică.
 Centre de informare şi sensibilizare a populaţiei. Servicii minime oferite:
informare şi educare; linie telefonică de urgenţă.
Organizaţiile neguvernamentale sunt prin definiţie organizaţii colaborative,
transparente opiniei publice, dornice de prezentare şi informare. Un ONG lucrează public, de
multe ori cu bani publici (programe Phare, fonduri guvernamentale) şi din acest motiv, ca un plus
de seriozitate, trebuie să-şi facă publice şi pe Internet activităţile desfăşurate. Asociaţia, fundaţia
sau federaţia trebuie să facă dovada unei bune comunicări şi colaborări cu cetăţenii, beneficiarii
serviciilor, alte organizaţii neguvernamentale şi instituţii publice. Colaborează cu alte ONG-uri,
instituţii publice în vederea dezvoltării de activităţi comune şi/sau a finanţării acestor activităţi.
De la bugetele locale se pot aloca subvenţii asociaţiilor şi fundaţiilor române cu personalitate
juridică şi care au încheiat convenţii cu consiliile locale în cauză.
La nivelul societăţii româneşti, preocuparea faţă de problematica violenţei în familie a
aparţinut exclusiv societăţii civile până în anul 2004, anul înfiinţării Agenţiei Naţionale pentru
Protecţia Familiei, ONG-urile având o experienţă anterioară de 10 ani, acumulată prin furnizarea
de servicii sociale specializate pentru victimele violenţei în familie. Societatea civilă s-a numărat
printre iniţiatorii Legii nr. 217/2003, accentuând necesitatea apariţiei unui cadru legal care să
protejeze victimele violenţei în familie. A.N.P.F. a consultat societatea civilă încă de la înfiinţare

23
având anual întâlniri consultative cu reprezentanţi ai ONG-urilor şi ai instituţiilor şi autorităţilor
centrale şi locale implicate în domeniul prevenirii şi combaterii violenţei în familie. Societatea
civilă şi-a adus aportul prin sprijin în conturarea obiectivelor şi acţiunilor Strategiei Naţionale,
prin observaţii aduse în cadrul dezbaterilor publice organizate în vederea adoptării de acte
normative din domeniu şi prin formularea de observaţii la Ghidul de intervenţie în cazurile de
violenţă în familie, coordonat de Agenţie.
Principalul partener al ANPF din partea societăţii civile este Coaliţia Naţională a ONG-
urilor implicate în Programe privind Violenţa împotriva Femeii (Coaliţia VIF), o structură
formală, cu personalitate juridică. Agenţia a încheiat un parteneriat distinct cu Fundaţia Sensiblu
din Bucureşti pentru derularea campaniei “V-Days – 16 Zile de Activism împotriva Violenţei
asupra Femeii”, campanie care se desfăşoară în perioada 25 noiembrie – 10 decembrie a fiecărui
an, fiind organizată în jurul zilei de 25 Noiembrie – Ziua internaţională de luptă împotriva
violenţei asupra femeii. O altă organizaţie având o contribuţie importantă în domeniu este
Institutul Est European de Sănătate a Reproducerii din Târgu Mureş, care a dezvoltat şi
implementat în fază pilot Sistemul Informaţional integrat de înregistrare şi raportare a cazurilor
de violenţă în familie, sistem pe care Agenţia l-a agreat şi intenţionează să îl implementeze la
nivel naţional.

24
 Capitolul III
Studiu

III.1. Cadrul cercetării

Complexul de Servicii Comunitare

Direcţia de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Vaslui
Complexul de Servicii Comunitare Vaslui cuprinde:
1. Centrul Maternal
2. Centrul de Zi
3. Centrul de consiliere şi spijin pentru părinţi, pentru copiii acestora şi pentru copiii din
Centrul de Zi
4. Centrul de consiliere şi spijin pentru mame predispuse să abandoneze copilul
Centrul Maternal
Centrul Maternal funcţionează în conexiune cu alte servicii de protecţie a copilului şi de
protecţie socială din comunitate.
Grupul ţintă
Pot beneficia de serviciile Centrului Maternal
- gravide sau mame cu vârsta sub 18 ani;
- mame şi copii aflaţi pe stradă sau tinere foste copii ai străzii cu copii;
- mame şi copii victime ale violenţei în familie sau numai copilul victimă a violenţei în
familie sau a abuzului, a neglijării sau exploatării;
- cuplul mamă-copil inclus într-un program de reabilitare a legăturilor familiale, după ce
copilul a beneficiat de o măsură de protecţie.
Obiective:
a. prevenirea abandonului copilului;
b. menţinerea mamelor aflate în situaţii de criză psiho-afectivă şi economică;
c. formarea, menţinerea şi întărirea relaţiilor familiale;
d. sprijinirea familiei pentru asumarea responsabilităţilor parentale;
e. oferirea unui cadru securizat pentru o perioadă limitată cuplului mamă-copil;
f. dezvoltarea capacităţilor mamei de a asigura îngrijirea, creşterea şi educarea copilului
conform nevoilor acestuia;
g. educarea şi consolidarea deprinderilor de creştere şi îngrijire a copilului;
h. orientarea socio-profesională primară.

25
 Serviciile oferite de Centrul Maternal cuplului mamă-copil:
- găzduire, hrană, asigurarea cheltuielilor pentru întreţinerea şi îngrijirea mamei şi a
copilului; fiecare cuplu mamă-copil este primit în Centrul Maternal într-un climat care
asigură siguranţă, respect;
- educaţia şi consilierea beneficiarilor;
- asistenţă şi suport oferit de personalul specializat în mod individual şi personalizat în
demersul de asumare a rolului matern, dezvoltarea abilităţilor de îngrijire şi creştere a
propriului copil corespunzător nevoilor afective, sociale, educaţionale şi medicale;
- sprijinirea mamei în vederea dezvoltării autonomiei care favorizează (re)integrarea
acesteia împreună cu copilul în familie şi comunitate;
- orientare şi consiliere vocaţională menite să-i sporească capacitatea de (re)inserţie în
viaţa socială şi profesională.

III.2. Obiectivele cercetării

1. Identificarea factorilor determinanţi şi a formelor de violenţă domestică.
2. Identificarea formelor de sprijin şi ajutor pentru victimă.
3. Aprecierea intensităţii efectelor negative ale violenţei domestice asupra victimelor.

III.3. Ipotezele cercetării

1. Instabilitatea locului de muncă şi dependenţa de alcool sunt factori agravanţi ai violenţei
domestice.
2. Cu cât nivelul de educaţie şi cultură a cuplului este mai scăzut, cu atât creşte riscul
apariţiei violenţei domestice.
3. Influenţa negativă a familiei lărgite prin îndrumarea victimei să nu apeleze la ajutor
specializat constituie un factor de risc major pentru siguranţa acesteia.

III.4. Studii de caz

Studiul de caz I
I. Evaluarea iniţială a victimei
1. Date personale
Numele şi prenumele: R.C
Data şi locul naşterii: 11.09.1978, Huşi, judeţul Vaslui
Domiciliul în fapt: sat Tomsa, comuna Hoceni, judeţul Vaslui
Starea civilă: necăsătorită
Studii: 8 clase

26
Ocupaţia: casnică
Religia : ortodoxă
2. Starea de sănătate psiho-fizică
Starea de sănătate prezentă: bună
Istoric medical: nu este înscrisă la un medic de familie
3. Istoric Social
R.C este născută în municipiul Huşi, judeţul Vaslui, la data de 11.09.1978. Ambii săi părinţi
sunt decedaţi şi are cinci fraţi. În prezent locuieşte în casa concubinului său în satul Tomsa,
comuna Hoceni. R.N, concubinul acesteia, locuieşte împreună cu părinţii- R.V, 62 de ani,
pensionar şi R.S, 58 de ani, pensionară- şi cu un frate al acestuia- R.I, 19 ani, fără ocupaţie. Din
cauza faptului că R.N, concubinul victimei R.C, consumă foarte des alcool şi în cantităţi
considerabile, deseori apar conflicte şi certuri care se finalizează prin violenţă intrafamilială.
II. Evaluarea agresorului
1. Date personale
Numele şi prenumele : R.N
Data şi locul naşterii : 22.08.1970, sat Rinceni, comuna Brezeni, judeţul Vaslui
Domiciliul în fapt: sat Tomsa, comuna Hoceni, judeţul Vaslui
Starea civilă : necăsăstorit
Studii ----
Ocupaţia : neîncadrat în muncă
Religia : ortodox
2. Starea de sănătate psiho-fizică
Starea de sănătate prezentă : bună
Istoric medical : nu are antecedente medicale, nu este înscris la un medic de familie
III. Evaluarea familială
COPII
Numele şi prenumele: R.M-S
Data şi locul naşterii: 9.06.2009, comuna Brezeni, judeţul Vaslui
Domiciliul : sat Tomsa, comuna Hoceni, judeţul Vaslui
IV. Situaţia materială
Venituri -permanente : alocaţia copilului
- ocazionale : prestaţii cu ziua
Locuinţa :
- locuieşte împreună cu concubinul, cu părinţii acestuia şi cu un frate de al concubinului
- nr. camere: 2 camere
- utilităţi : nu au utilităţi

27
 - tip de încălzire : sobă cu lemne
- stare de igienă : condiţii medii de igienă
Planul individualizat de protecţie

1. Date de identificare a mamei:

Nume şi prenume: R.C
Data naşterii: 11.09.1978
Starea civilă: necăsătorită
Domiciliul în fapt: sat Tomsa, comuna Hoceni, judeţul Vaslui
2. Date de identificare a copilului
Numele şi prenumele: R.M-S
Data şi locul naşterii: 9.06.2009, comuna Brezeni, judeţul Vaslui
Domiciliul : sat Tomsa, comuna Hoceni, judeţul Vaslui
Motivul întocmirii planului: depăşirea situaţiei de criză a familiei şi prevenirea
abandonului copilului

Interviu cu R.C
1. Vârsta dumneavoastră.
Am 31 de ani.
2. Sunteţi căsătorită?
Nu sunt căsătorită, dar trăiesc cu cineva.
3. Aveţi copii?
Da, am un copil, R.M-S.
4. Aveţi un loc de muncă stabil?
Nu am un loc de muncă stabil.
5. Dar soţul/concubinul dumneavoastră are un loc de muncă stabil?
Nici concubinul meu nu are.
6. Din ce este compus venitul familiei dumneavoastră lunar?
Alocaţia copilului, alocaţia complementară şi din banii pe care îi câştigă concubinul la munca cu
ziua.
7. Ce v-a determinat să apelaţi la serviciile acestui centru?
Am apelat la serviciile acestui centru din cauza concubinului care mă bătea.
8. Cine v-a îndrumat spre acest centru?
Mi-a spus o vecină că a văzut la televizor acest centru şi când m-a bătut mai tare am fugit de
acasă cu tot cu copil şi am venit aici.
9. Care este problema cu care vă confruntaţi în momentul de faţă?

28
În primul rând nu am unde să mă duc, iar acasă nu mă pot întoarce, că iar o să mă bată.
10. Care credeţi că sunt motivele care favorizează apariţia abuzurilor?
Eu cred că din cauză că bea toată ziua şi mai ales când nu are de lucru.
11. Cât de des se întâmpla să fiţi abuzată?
De fiecare dată când vine beat acasă.
12. La ce tipuri de abuz aţi fost supusă?
Mă bate, mă trage de păr, mă scoate afară din casă, câteodată.
13. Aţi încercat vreodată să vă împotriviţi?
Da, de câteva ori.
14. Ce s-a întâmplat în aceste situaţii?
M-a bătut şi mai tare.
15. Cine credeţi ca este vinovat de situaţia în care vă aflaţi acum?
Poate am şi eu o parte din vină....
16. Cine v-a susţinut în decizia de a apela la serviciile acestui centru?
Nu m-a susţinut nimeni, pentru că nu am spus la nimeni că vin la centru.
17. V-aţi gândit la o soluţie până acum?
Singura soluţie a fost să vin aici.
18. Cine vă poate ajuta în rezolvarea problemei?
Nu ştiu exact, nu am pe nimeni. Fraţii şi surorile nu vorbesc cu mine.
19. În ce mod v-a ajutat intervenţia şi terapia asistentului social în rezolvarea problemei
dumneavoastră?
M-a ajutat să iau legătura cu rudele şi de a găsi un loc de muncă.

Studiul de caz II
I. Evaluarea iniţială a victimei
1. Date personale despre beneficiar
Numele şi prenumele: M.E
Data şi locul naşterii: 06.02.1980, Iaşi
Domiciliu : sat Chitcani, comuna Costeşti, judeţul Vaslui
Starea civilă : necăsătorită
Studii: 8 clase
Ocupaţia: elevă
Religia : ortodoxă
2. Starea de sănătate psiho-fizică
Starea de sănătate prezentă : bună
Istoric medical : fără antecedente medicale; nu este înscrisă la un medic de familie
29
3. Istoric Social
M.E este în ultimul trimestru de sarcină. Aceasta a întreţinut relaţii de tip uniune liberă
cu numitul G.L de 38 de ani, agricultor, cu domiciliul stabil în sat Chitcani, comuna Costeşti,
judeţul Vaslui. M.E susţine că relaţia a început în anul 2008, iar în luna august a anului 2009 a
părăsit domiciliul concubinului întrucât, pe fondul consumului de alcool, a apărut violenţa
intrafamilială. De la această dată şi până în luna septembrie a aceluiaşi an, a beneficiat de
serviciile Fundaţiei PRO VITA din satul Scrizei, comuna Posesti, municipiul Ploieşti.
M.E provine dintr-o relaţie de tip uniune liberă a lui M.G- decedat şi a L.A- 60 de ani, casnică,
cu domiciliul în comuna Plugari, judeţul Iaşi. Beneficiara mai are 3 fraţi, dar nu ţine legătura cu
aceştia.
II. Evaluarea agresorului
1. Date personale
Numele şi prenumele: G.L
Data şi locul naşterii : 12.07.1969, Vaslui
Domiciliul în fapt: sat Chitcani, comuna Costeşti, judeţul Vaslui
Starea civilă: necăsătorit
Ocupaţia: nu este încadrat în muncă
Religia: ortodox
2. Starea de sănătate psiho-fizică
Starea de sănătate prezentă: bună
Istoric medical: fără antecedente medicale; nu este înscris la un medic de familie
III. Situaţia materială a familiei
M.E locuieşte împreună cu concubinul în casa mamei acestuai, G.P-F
Venituri - Permanente: ajutorul social a lui G.L, pensia şi pensia de urmaş a acesteia
- Ocazionale: din prestaţiile cu ziua a beneficiarei şi a concubinului acesteia
Locuinţa :
- proprietate personală a mamei concubinului, G.P-F
- nr. camere: 2 camere şi o bucătărie
- utilităţi: deţin aparatură de uz casnic
- tip de încălzire: sobă cu lemne
- stare de igienă: corespunzătoare
Plan personalizat de intervenţie
1. Date de identificare a mamei:
Nume şi prenume: M.E
Data şi locul naşterii: 06.02.1980, Iaşi

30
Starea civilă : necăsătorită
Domiciliu : sat Chitcani, comuna Costeşti, judeţul Vaslui
Motivul întocmirii planului: depăşirea crizei familiei şi prevenirea abandonului
copilului

Interviul cu M.E
1. Vârsta dumneavoastră.
Am 30 de ani.
2. Sunteţi căsătorită?
Nu sunt căsătorită, încă.
3. Aveţi copii?
Nu am copii, dar sunt însărcinată.
4. Aveţi un loc de muncă stabil?
Am lucrat, dar momentan nu mai am loc de muncă.
5. Dar soţul/concubinul dumneavoastră are un loc de muncă?
Nici el nu are un loc de muncă stabil.
6. Din ce este compus venitul familiei dumneavoastră lunar?
Din pensia mamei concubinului şi din banii pe care îi mai câştigă acesta muncind cu ziua.
7. Ce v-a determinat să apelaţi la serviciile acestui centru?
Am venit aici pentru a sta departe de concubinul meu care mă bate.
8. Cine v-a îndrumat spre acest centru?
Am fost ajutată de Fundaţia PRO VITA şi cei de acolo mi-au spus că pot să vin la acest centru.
9. Care este problema cu care vă confruntaţi în momentul de faţă?
Trebuie să nasc şi acasă la concubinul meu nu mă pot întoarce pentru că mă va bate.
10. Când a apărut această problemă?
De când m-am mutat împreună cu el şi cu familia lui au apărut problemele noastre.
11. Care credeţi ca sunt motivele care determină apariţia abuzurilor?
Nu ştiu exact, dar de când am rămas însărcinată certurile şi bătăile sunt mai dese.
12. Cât de des se întâmplă?
Când vine beat şi se ceartă cu familia lui şi cu mine.
13. La ce tipuri de abuz aţi fost supusă?
Mă bate, îmi spune că nu sunt bună de nimic, că nu am loc de muncă....
14. Aţi încercat să vă împotriviţi?
Nu am încercat niciodată pentru că mi-a fost frică.
15. Cine credeţi că este vinovat pentru problema dumneavoastră?

31
Familia lui este vinovată, că nu mă place pe mine.
16. Cine v-a susţinut în decizia de a apela la serviciile acestui centru?
Nişte prietene mi-au spus că e bine să vin aici.
17. Cine a fost împotrivă?
Familia lui nu m-au lăsat că au zis că îi fac de ruşine în sat.
18. V-aţi gândit la o soluţie până acum?
Da, m-am gândit să-mi caut un loc unde să stau după ce nasc şi poate un loc de muncă.
19. Cine vă poate ajuta în rezolvarea problemei?
Aici la centru am sperat că mă poate ajuta cineva, că altcineva nu cred că mă poate ajuta.
20. În ce mod v-a ajutat intervenţia şi terapia asistentului social în rezolvarea problemei
dumneavoastră?
A încercat să mă ajute să mă împac cu familia concubinului şi cu acesta şi să îmi găsesc un loc
de muncă.

Studiul de caz III

I. Evaluarea iniţială a beneficiarului
1. Date personale
Numele şi prenumele: B.M
Data şi locul naşterii: 09.07.1985, comuna Dumeşti, judeţul Vaslui
Domiciliul în fapt: comuna Dumeşti, judeţul Vaslui
Starea civilă: necăsătorită
Studii: 7 clase
Ocupaţia: casnică
Religia: ortoxă
2. Starea de sănătate psiho-fizică
Starea de sănătate prezentă: bună
Istoric medical: nu este luată în evidenţă cu boli cronice
3. Istoric Social
B.M provine dintr-o familie constituită legal: mama-B.L, 42 de ani şi tatăl B.M, decedat. Mai are
cinci fraţi cu care ţine legătura.
B.M a întreţinut o relaţie de tip uniune liberă cu numitul L.C, 24 de ani, agricultor, cu domiciliul
stabil în comuna Dumeşti, judeţul Vaslui. Din această relaţie au rezultat cinci copii, dintre care
patru sunt daţi în plasament. În cadrul relaţiei de concubinaj a apărut violenţa domestică, în urma
căreia B.M a fost alungată din locuinţa concubinului.

32
II. Evaluarea agresorului
1. Date personale
Numele şi prenumele: L.C
Data şi locul naşterii: 08.05.1982
Domiciliul în fapt: comuna Dumeşti, judeţul Vaslui
Starea civilă: necăsătorit
Studii: 7 clase
Ocupaţia: zilier
Religia: ortodox
2. Starea de sănătate psiho-fizică
Starea de sănătate prezentă: bună
Istoric medical: nu este luat în evidenţă cu boli cronice
Profilul psihologic
Date privind ceilalţi membri ai familiei
COPII
Numele şi prenumele: B.D-E
Data şi locul naşterii: 27.10.2006, oraş Negreşti, judeţul Vaslui
III. Situaţia materială
- Venituri - Permanente: pensia şi pensia de urmaş a bunicii concubinului, ajutorul social a lui
L.C
- Ocazionale: munci ocazionale prestate de L.C
Locuinţa :
- proprietate personală a bunicii concubinului
- nr. camere: două camere şi două bucătării
- utilităţi: nu deţin aparatură de uz casnic
- tip de încălzire: sobă cu lemne
- stare de igienă: necorespunzătoare
Planul individualizat de protecţie
1. Date de identificare a mamei:
Numele şi prenumele: B.M
Data şi locul naşterii: 09.07.1985, comuna Dumeşti, judeţul Vaslui
Domiciliul în fapt: comuna Dumeşti, judeţul Vaslui
Starea civilă: necăsătorită
2. Date de identificare a copilului
Numele şi prenumele: B.D-E

33
Data şi locul naşterii: 27.10.2006, oraş Negreşti, judeţul Vaslui
Domiciliul: comuna Dumeşti, judeţul Vaslui
Motivul întocmirii planului: depăşirea crizei familiei şi prevenirea abandonului
copilului
Interviul cu B.M
1. Vârsta dumneavoastră.
Am 25 de ani.
2. Sunteţi căsătorită?
Nu sunt căsătorită, dar am pe cineva.
3. Aveţi copii?
Da, am 5 copii, dar 4 sunt daţi în plasament şi unul este cu mine
4. Aveţi un loc de muncă stabil?
Nu.
5. Dar soţul dumneavoastră are un loc de muncă?
Nici el nu are un loc de muncă.
6. Din ce este compus venitul familiei dumneavoastră lunar?
Pensia bunicii concubinului şi ajutorul social.
7. Ce v-a determinat să apelaţi la serviciile acestui centru?
Din cauza concubinului care mă bătea.
8. Cine v-a îndrumat spre acest centru?
Fraţii mei mi-ai spus că există un asemenea centru.
9. Care este problema cu care vă confruntaţi în momentul de faţă?
Am probleme cu concubinul şi cu familia acestuia.
10. Când a apărut această problemă?
De când stau cu el mă bate.
11. Care credeţi ca sunt motivele care determină apariţia abuzurilor?
El bea cam mult, cred că de asta; şi mai are şi probleme cu familia.
12. Cât de des se întâmplă?
Când vine beat şi când nu avem bani.
13. La ce tipuri de abuz aţi fost supusă?
Mă bate, mă înjură, mă face proastă.
14. Aţi încercat să vă împotriviţi?
Da, o singură dată.
15. Ce s-a întâmplat în aceste situaţii?
M-a alungat de acasă.

34
 16. Cine credeţi că este vinovat pentru problema dumneavoastră?
El e vinovat.....dar cred că şi eu sunt vinovată că nu îl înţeleg.
17. Cine v-a susţinut în decizia de a apela la serviciile acestui centru?
Fraţii mei m-au ajutat să ajung aici.
18. Cine a fost împotrivă?
Concubinul meu şi familia acestuia.
19. V-aţi gândit la o soluţie până acum?
Da, m-am gândit deja.
20. Care este această soluţie/soluţii?
Vreau să dau copilul în plasament, pentru că nu avem bani să îl creştem şi poate sşa nu mă va
mai bate.
21. Cine vă poate ajuta în rezolvarea problemei?
Cei de aici de la centru.
22. În ce mod v-a ajutat intervenţia şi terapia asistentului social în rezolvarea problemei
dumneavoastră?
A încercat să mă împace cu concubinul şi cu familia acestuia şi a găsit o familie bună pentru
copilul meu.

Studiul de caz IV
I. Evaluarea iniţială a beneficiarului
1. Date personale
Numele şi prenumele: A.G-D
Data şi locul naşterii:17.04.1986, comuna Murgeni, judeţul Vaslui
Domiciliul în fapt: Comuna Fălciu, judeţul Vaslui
Starea civilă: necăsătorită
Studii: 7 clase
Ocupaţia: casnică
Religia: ortodoxă
2. Starea de sănătate psiho-fizică
Starea de sănătate prezentă: bună
Istoric medical: nu prezintă antecedente medicale
3. Istoric Social
A.G-D provine dintr-o familie constituită legal, fiind cea mai mică dintre cei trei copii ai
familiei. Părinţii acesteia au decedat, mama în 1992, iar tatăl în 2000. Sora sa mai mare, A.L, are
24 de ani, este căsătorită în Bucureşti, are doi copii şi nu au ţinut legătura de la moartea tatălui

35
lor. Fratele său, A.J, are 30 de ani şi este plecat în Braşov şi nici acesta nu ţine legătura cu
familia.
A.G-D a locuit în casa părintească până în anul 2002, când s-a mutat la concubinul său,
P.M, în localitatea Berezeni. Deoarece acesta era violent, a plecat înapoi în casa părintească din
satul Bozi, comuna Fălciu.
Între anii 2007 şi 2009 a trăit în concubinaj cu numitul T.S, care este tatăl copilului. Pe
data de 08.05.2009 a născut la maternitatea din Bârlad, iar după două săptămîni este externată şi
merge în casa concubinului său, T.S. Din cauza faptului că T.S era violent, A.G-D îl părăseşte şi
vine la Centrul Maternal.
II. Evaluarea agresorului
1. Date personale
Numele şi prenumele: T.S
Data şi locul naşterii: nu se cunosc date concrete
Domiciliul în fapt: comuna Fălciu, judeţul Vaslui
Starea civilă: necăsătorit
Ocupaţia: nu este încadrat în muncă
Religia: ortodox
2. Date privind ceilalţi membri ai familiei
COPII
Numele şi prenumele: A.A-F
Data şi locul naşterii: 08.09.2009
3. Situaţia materială
Venituri permanente: alocaţia de stat a copilului
Locuinţa :
- proprietate personală a părinţilor
- 2 camere şi un hol
- nu are utilităţi
- tip de încălzire: sobă cu lemne
- stare de igienă: satisfăcătoare

Studiul de caz V
I. Evaluarea iniţială a beneficiarului
1. Date personale
Numele şi prenumele: L.D
Data şi locul naşterii: 29.12.1969, comuna Căzăneşti, judeţul Ialomiţa

36
Domiciliul în fapt: sat Gîrbeşti, comuna Ţibana, judeţul Iaşi
Starea civilă: căsătorită
Studii:
Ocupaţia: casnică
Religia: ortodoxă
2. Starea de sănătate psiho-fizică
Starea de sănătate prezentă: bună
Istoric medical: nu este luată în evidenţă cu boli cronice
3. Istoric Social
L.D a fost crescută de bunicii paterni din satul Buda, comuna Oşeşti, judeţul Vaslui. După
decesul lor, s-a căsătorit cu numitul L.V, din satul Huc, comuna Todireşti, judeţul Vaslui. Din
această relaţie au rezultat trei copii:
- L.J-F, născut la data de 31.01.1990
- L.V, născut la data de 08.04.1991
- L.C, născut la data de 14.07.1993
Din cauza consumului de alcool, L.V este agresiv cu soţia sa. L.D l-a părăsit, lăsându-i în
grijă cei trei copii. Aceştia, momentan, sunt în plasament familial la bunicul patern, L.A.
Iniţial, L.D a plecat la părinţii săi din satul Buda, comuna Oşeşti, dar din 2003 locuieşte
împreună cu concubinul său, B.P, în comuna Ţibana, judeţul Iaşi. Din această relaţie de tip
uniune liberă au rezultat 2 copii:
- L.I-M, născut la data de 30.08.2004
- L.A, nascut la data de 11.09.2005
L.D susţine că B.P, concubinul său, este şi acesta agresiv şi foloseşte în interes propriu
veniturile familiei, de aceea l-a părăsit şi a apelat la D.G.A.P.C., ulterior ajungând la Centrul
Maternal.
II. Evaluarea agresorului
1. Date personale
Numele şi prenumele: B.P
Data şi locul naşterii: 20.10.1958, comuna Ţibana, judeţul Iaşi
Domiciliul în fapt: sat Gîrbeşti, judeţul Iaşi
Starea civilă: necăsătorit
Ocupaţia: agricultor
Religia: ortodox
2. Starea de sănătate psiho-fizică
Starea de sănătate prezentă: bună

37
Istoric medical: fără istoric medical
III. Date privind ceilalţi membri ai familiei
COPII
Numele şi prenumele: L.I-M
Data şi locul naşterii: 30.08.2004, comuna Ţibana, judeţul Iaşi
Numele şi prenumele: L.A
Data şi locul naşterii:11.09.2005, comuna Ţibana, judeţul Iaşi
IV. Situaţia materială
Venituri permanente : alocaţiile copiilor, alocaţia pentru familia monoparentală şi ajutorul social
Locuinţa :
- proprietate personală
- are 2 camere, din care una este locuibilă
- fără utilităţi, fără curent electric
- tip de încălzire: sobă cu lemne
- stare de igienă: necorespunzătoar

Studiul de caz VI
I. Evaluarea iniţială a beneficiarului
1. Date personale
Numele şi prenumele: N.D
Data şi locul naşterii: 03.04.1983, Brăila
Domiciliul în fapt: Vaslui
Starea civilă: necăsătorită
Studii: 11 clase
Ocupaţia: casnică
Religia: ortodoxă
2. Starea de sănătate psiho-fizică
Starea de sănătate prezentă: bună
Istoric medical: nu are antecedente medicale
3. Istoric Social
N.D provine dintr-o familie dezorganizată şi are o soră la Brăila. În anul 2003, după ce s-a
întors din Italia de la muncă, l-a cunoscut pe numitul D.P-V din Vaslui, cu care a întreţinut relaţii de
tip uniune liberă. Din această relaţie a rezultat un copil, D.F-A, născut la data de 23.03.2006 în
Vaslui. După naşterea copilului, au apărut dificultăţi în familia concubinului, ceea ce l-a determinat
pe acesta să devină agresiv. Astfel, N.D a apelat la serviciile Centrului Maternal.

38
II. Evaluarea agresorului
1. Date personale
Numele şi prenumele: D.P-V
Data şi locul naşterii: 13.10.1981
Domiciliul în fapt: Vaslui
Starea civilă: necăsătorit
Ocupaţia: nu este încadrat în muncă
Religia: ortodox
2. Starea de sănătate psiho-fizică
Starea de sănătate prezentă : bună
Istoric medical: nu are antecedente medicale
III. Date privind ceilalţi membri ai familiei
COPII
Numele şi prenumele: D.F-A
Data şi locul naşterii: 23.03.2006
IV. Situaţia materială
Venituri permanente: alocaţia de stat şi alocaţia complementară a copilului
Locuinţa :
- locuieşte în casa părinţilor concubinului împreună cu aceştia
- locuinţa este compusă din 3 camere şi un hol
- deţin utilităţi
- tip de încălzire: sobă cu lemne
- stare de igienă: corespunzătoare

III.5. Analiza şi interpretarea datelor

În urma analizei datelor, s-a observat că cele mai vulnerabile la violenţă domestică sunt
femeile din grupa de vârstă cuprinsă între 20 şi 30 de ani, iar majoritatea agresorilor se încadrează în
grupa de vârstă cuprinsă între 25 şi 40 de ani.
Violenţa domestică nu se reduce numai la conflicte intervenite între soţi sau concubini, ci se
extinde şi la familia lărgită: „De multe ori, concubinul şi cu tatăl său beau împreună şi ajung să se
cearte şi chiar să se bată.”
Mijloacele de violenţă cel mai frecvent folosite de agresori sunt: violenţa fizică („Mă bate,
mă trage de păr...”), violenţa psihică („Mă face proastă...”; „Îmi spune că nu sunt bună de nimic.”),
alungarea de la domiciliu.

39
 Printre motivele cele mai dese care stau la baza violenţelor, amintim: consumul de alcool
(„...când e beat, mă bate”), lipsa unui loc de muncă şi a veniturilor insuficiente („el bea cam mult şi
mai ales când nu are de lucru”), conflictele familiale („Când se ceartă cu familia lui din cauza mea,
mă bate”),
Cel mai des, victimele apelează la servicii specializate pentru a pune capăt violenţelor („Am
fugit de acasă să nu mă mai bată”), sau sunt date afară din casă de către concubin şi nu au la cine să
apeleze („M-a bătut şi m-a dat afară din casă cu tot cu copil”).
În ceea ce priveşte reţelele de sprijin ale victimelor, acestea sunt formate din rude („Fraţii
mei m-au ajutat să ajung la acest centru.”), vecini („Vevinele m-au ajutat, că le era milă de mine”),
prieteni („Nişte prietene mi-au spus că e bine să vin aici”).
În majoritatea cazurilor, victimele consideră că şi ele sunt vinovate de agresiunile la care sunt
supuse („Poate sunt şi eu vinovată, că nu îl înţeleg...”), dar, în acelaşi timp, vina este atribuită şi
familiei concubinului („Familia lui este vinovată ca nu mă place şi spun că nu sunt bună pentru
el.”).
Gradul de informare este foarte scăzut la victimele violenţei domestice, iar cel mai des află
de servicii sau centre specializate de la vecini („Mi-a spus o vecină că este un centru ca acesta, că a
văzut ea la televizor”), de la rude („Mi-au spus fraţii mei că dacă merg la un centru mă poate ajuta
cineva.”), alte centre sau fundaţii („Am fost ajutată de fundaţia PRO VITA şi cei de acolo mi-au
spus să vin la acest centru.”)
Întrebate cum au fost ajutate de către asistentul social din centru, majoritatea au răspuns că a
încercat să medieze relaţiile cu familia („A încercat să mă împace cu familia concubinului şi cu
acesta.”), să le ajute să găsească un loc de muncă sau să reia legătura cu rudele lor apropiate („A
luat legătura cu fraţii mei şi le-a spus unde sunt şi ce mi s-a întâmplat”).

III.6. Concluziile cercetării

I. Validarea ipotezelor
Ipoteza 1:
Această ipoteză se confirmă, deoarece principalele cauze ale conflictelor şi violenţelor sunt
dependenţa de alcool şi instabilitatea sau lipsa locului de muncă.
Ipoteza 2:
Această ipoteză se confirmă în cadrul acestei cercetări, deoarece majoritatea victimelor şi a
agresorilor au între 4 şi 12 clase sau chiar nu au nici un fel de studii.
Ipoteza 3:
Se confirmă şi această ipoteză, deoarece, în majoritatea cazurilor, familia lărgită nu a susţinut
victima în decizia de a apela la servicii specializate.

40
II. Concluzii generale
1. Fenomenul violenţei domestice este atât de complex, încât încercarea de a-l încadra
cauzal este dificil. Însă, printre principalele cauze ale violenţei domestice sunt: consumul sau
dependenţa de alcool, lipsa unui loc de muncă, sărăcia, apariţia copiilor în familie etc.
2. Familia lărgită exercită asupra victimei două tipuri de influenţe:
- una pozitivă, atunci când îndrumă sau susţin victima să apeleze la servicii specializate;
- una negativă, atunci când împiedică victima să iasă din relaţia abuzivă.
3. Violenţa domestică afecteză nu numai sănătatea fizică şi mentală a femeii, ci şi viaţa
familială, profesională, socială a acesteia. În plus, efectele negative ale acestui fenomen restrâng
posibilităţile de opţiune pe care le au femeile şi întăresc inegalităţile dintre sexe.
4. Formele de manifestare ale violenţei domestice sunt o combinaţie de atacuri de mai
multe tipuri: fizice, sexuale, psihice, precum şi violenţe economice şi izolare socială.
5. Violenţa domestică se regăseşte în toate mediile sociale, cu toate că există prejudecata
că acest fenomen există numai în familiile cu statut economic sau nivel educaţional scăzut. Cu
toate că nu există foarte multe cercetări cu privire la violenţa domestică în cadrul familiilor cu
nivel economic şi educaţional înalt, se estimează că şi în aceste familii fenomenul este destul de
răspândit.
6. Cu privire la opinia publică despre violenţa domestică, s-au observat prejudecăţi şi
etichetări în ceea ce priveşte victimele (şi chiar familia implicată). Aceasta încă nu este pregătită
să înţeleagă complexitatea, implicaţiile economice şi sociale, efectele acestui fenomen atât de
răspândit în toată lumea.
III. Propuneri
Am considerat necesar ca această cercetare să se finalizeze cu propunerea unui proiect de
intervenţie, considerându-l necesar în cadrul domeniului „violenţa domestică”.

Reabilitarea victimelor violenţei domestice

Locul de desfasurare: Oraş Negreşti, judeţul Vaslui
Obiectivele proiectului sunt în număr de 5, după cum urmează:
Obiectivul 1: Reabilitarea victimelor violenţei domestice prin crearea şi dotarea unui centru de
tip rezidenţial
Activităţi:
- închirierea spaţiului necesar pentru desfăşurarea activităţilor aferente proiectului
- dotarea clădirii cu cele necesare
- semnarea contractelor de parteneriat
- recrutarea şi pregătirea echipei de lucru

41
- identificarea şi selecţia grupului ţintă
Obiectivul 2: Sprijinirea victimelor în depăşirea situaţiei conflictuale cu ajutorul
întâlnirilor cu abuzatorul intr-un cadru securizat
Activităţi:
- evaluarea iniţială a beneficiarilor
- organizarea de şedinţe de consiliere individuală
- organizarea de şedinţe de consiliere cu abuzatorul
- mediere realizată între victimă şi abuzator
Obiectiv 3: Reducerea efectelor negative ale violenţei domestice asupra copiilor
victimelor
Activităţi:
- organizarea de şedinţe de terapie sau consiliere mamă-copil
- organizarea de activităţi extraşcolare pentru copiii victimelor
- şedinţe de mediere, consiliere sau asigurarea unui spaţiu privat în care mamele copiilor vor
putea discuta cu cadrele didactice de la şcoala frecventată de copiii acestora
- organizarea de terapii familiale
Obiectiv 4: Orientare psihosocială în vederea dezvoltării capacităţii de interrelaţionare şi
reintegrare socio-profesională a femeilor victime ale violenţei domestice
Activităţi:
- consiliere juridică acordată beneficiarilor de către asistentul social
- asigurarea accesului beneficiarilor la cursurile de calificare/recalificare
- organizarea de terapii de grup
Obiectiv 5: Sensibilizarea opiniei publice cu privire la problema violenţei domestice
Activităţi:
- organizarea unor campanii de informare
Grupul ţintă este format din 20 de femei, victime ale violenţei domestice, cu vârste
cuprinse între 25 şi 40 de ani, având domiciliul pe raza oraşului Negreşti, judeţul Vaslui.
Beneficiarii indirecţi sunt copiii victimelor, familia largită a acesteia, prietenii şi vecinii,
comunitatea, societatea, etc.
Criteriile de selecţie a grupurilor ţintă
Un prim criteriu de selecţie ar fi dorinţa victimelor de a participa la resocializare prin
serviciile oferite de personalul specializat al centrului, de a coopera şi de a găsi cele mai bune
soluţii în vederea rezolvării problemelor.
Un al doilea criteriu, tot la fel de important, este cauza internării în spital a victimei. Prin
anchetă socială, asistentul social va stabili motivele şi cauzele internării, va investiga starea de

42
sănatate, atât mentală cât şi fizică, astfel încât va putea stabili tipul de victimă şi intervenţiile
necesare.
Starea civilă, materială şi financiară constituie un alt criteriu de selecţie a grupului ţintă.
Tot prin anchetă socială, asistentul social va afla dacă victima este căsătorită, divorţată sau
trăieşte în concubinaj, astfel încât va identifica parteneriatele necesare. Foarte important este şi
dacă victima are copii, numărul acestora, starea de sănătate şi tot ceea ce este necesar pentru
completarea dosarului.
Motivele care au stat la baza alegerii grupurilor ţintă
Un motiv important care a stat la baza alegerii grupului ţintă este acela că, la momentul
iniţierii proiectului, pe raza judeţului Vaslui, nu existau reţele de suport pentru victimele violenţei
domestice.
Un alt motiv este acela că, pe raza oraşului Negreşti, există multe cazuri (aici înscriindu-
se atât cazurile raportate, care sunt în număr mic faţă de numărul real, cât şi cele despre care se
ştie numai „de la vecini”) de violenţa domestică, ceea ce face necesară o intervenţie specializată.
De multe ori, femeile preferă să treacă sub tăcere faptul că au fost victime ale violenţei
domestice, punând în balanţă existenţa unor copii sau teama că aceste lucruri să nu fie cunoscute
de prieteni şi de alţi membri ai familiei. La unele victime se manifestă o dependenţă economică
şi mentală faţă de soţi, ajungând să creadă că nu s-ar putea descurca fără ajutorul acestora.
Dependenţa nu este reală, pentru că femeile duc în spate povara unei gospodării, dar nu o văd sau
nu vor să o vadă. Acest proiect doreşte, cu ajutorul specialiştilor, să dezvolte victimelor violenţei
domestice comportamente independente, încrederea în sine şi în capacităţile proprii de depăşire a
situaţiilor de criză.
Colaborarea dintre instituţii, care se realizează foarte greu, ar fi un alt motiv care a stat la
baza alegerii grupului ţintă. Informaţia nu se transmite, nu circulă de la o instituţie sau
organizaţie la alta, astfel irosindu-se posibilitatea de a interveni pe toate planurile care sunt
afectate de violenţa domestică. Acest proiect îşi propune o colaborare, un partenariat cu diferite
instituţii pentru ca obictivul, care este reabilitarea şi reintegrarea socială a victimelor violenţei
domestice, să se realizeze cu succes.
Importanţa proiectului pentru grupul ţintă
Un prim beneficiu acordat de proiect victimelor ar fi eliminarea traumelor, atât fizice cât
şi psihice, provocate de violenţa domestică. Cu ajutorul specialiştilor, victimele şi-ar putea relua
cursul vieţii normale, atât în cazurile când acestea s-ar întoarce în familia de origine (care ar
include şi agresorul), rezolvându-şi problemele, cât şi în cazul în care victima îşi reface viaţa,
divorţând de agresor.

43
 O importanţă deosebită a proiectului pentru victime ar fi reintegrarea socială. Pentru orice
persoană este importantă apartenenţa la un grup, la o societate care să o stimuleze, să-i valorizeze
munca, sacrificiile pe care le face, să o accepte aşa cum este ea. Pentru o victimă a violenţei
familiale, cred că este esenţială reintegrarea socială, deoarece i-ar creşte stima de sine,
încrederea în propriile forţe, ar stimula-o să preia controlul asupra propriei vieţi.
Durata de derulare a proiectului va fi de 12 luni

Planul de acţiune
Activitatea L
u
n
a
1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11
1. Închirierea spaţiului necesar pentru X
desfăşurarea activităţilor aferente
proiectului
2. Dotarea clădirii cu cele necesare X
3. Semnarea contractelor de parteneriat X X
4. Recrutarea şi pregătirea echipei de X
lucru
5. Instruirea voluntarilor X
6. Identificarea şi selecţia grupului ţintă X
6. Evaluarea iniţială a beneficiarilor X
7. Organizarea de şedinţe de consiliere X X X X X X X X X
individuală
8. Organizarea de şedinţe de consiliere cu X X
abuzatorul
9. Mediere realizată între victimă şi X X X X
abuzator
10. Organizarea de şedinţe de terapie sau X X X X X
consiliere mamă-copil
11. Organizarea de activităţi extraşcolare X X X X
pentru copiii victimelor
12. Şedinţe de mediere, consilire sau X X X
asigurarea unui spaţiu privat în care
mamele vor putea discuta cu cadrele
didactice de la şcoala frecventată de
copiii acestora
13. Organizarea de terapii familiale X X X X
14. Servicii de consiliere juridică X X X X X X
15. Asigurarea accesului beneficiarilor la X X X X X X
cursurile de calificare/recalificare
16. Organizarea de terapii de grup X X X X X X X
17. Organizarea unor campanii de X X X X X X X X X X X
informare
18. Evaluarea X X X

Parteneri
Partener 1: Spitalul oraşului Negreşti- clădirea necesară desfăşurării proiectului şi trei mese pe zi
pentru fiecare beneficiar.
Partener 2: ziarul local- anunţuri, realizarea pliantelor, mediatizarea partenerilor
Echipa propusă pentru punerea în practică a proiectului

44
Echipa este formată din: manager (coordonatorul de proiect), asistent social, psiholog,
administrator, contabil (cu studii superioare), 5 voluntari, personal de seviciu (2), paznic(1).

Organigrama cu toate posturile necesare derulării proiectului

Manager

Asistent
Psiholog Administrator Contabil
social

Personal
Voluntari de
Paznic
(5) serviciu

Metodele care vor fi folosite pentru evaluarea impactului asupra grupului ţintă
Evaluarea impactului asupra grupului ţintă se va realiza în mai multe etape:
a. Prima etapă este evaluarea iniţială în care se vor folosi următoarele instrumente:
- ancheta socială realizată de către asistentul social
- fişa psihologică realizată de psiholog
- fişa medicală care va fi procurată de la spital
- o evaluare iniţială totală prin intermediul consilierii individuale realizată de asistentul social
împreună cu psihologul
b. A doua etapă este evaluarea pe parcursul a celor 12 luni în care se derulează
proiectul, folosindu-se următoarele instrumente:
- consiliere individuală şi de grup
- consiliere mamă-copil
- evaluare psihologică
- prin observaţie se va realiza o evaluare mai în amănunt şi pe mai multe planuri (gradul de
adaptabilitate la mediul centrului, socializarea cu restul victimelor, gradul de cooperare şi
implicare în toate activităţile, dorinţa de schimbare şi de reintegrare socio-profesională, etc)
c. A treia etapă este evaluarea finală în care se folosesc următoarele instrumente:
- o ultimă evaluare totală care cuprinde consilierea individuală, de grup, mamă-copil, evaluare
psihologică
- se va evalua procesul de reintegrare profesională în urma cursurilor de calificare/recalificare
(însemnând dorinţa fiecărei victime de a-şi găsi un loc de muncă stabil) şi, de asemenea, se vor

45
evalua deciziile luate de fiecare beneficiar cu privire la situaţia familială în urma consilierii
juridice (însemnând întoarcerea acasă, lângă agresor, sau divorţul)
d. Ultima etapă o constitue evaluarea după încheierea proiectului, care constă în
monitorizarea timp de trei luni a fiecăriu beneficiar.
Indicatorii cantitativi şi caliatativi stabiliţi pentru fiecare obiectiv în parte
Obiectiv Indicatori
Cantitativi Calitativi

1. Reabilitarea -existenţa centrului -implicarea specialiştilor în rezolvarea

victimelor violenţei
domestice prin crearea
şi dotarea unui centru
de tip rezidenţial
-numărul personalului din centru cazurilor
-numărul de femei victime -dorinţa beneficiarilor de a veni în
-numărul de activităţi desfăşurate centru
-numărul de parteneriate încheiate -potenţiali parteneri
-numărul de voluntari selectaţi

2. Sprijinirea victimelor -numărul beneficiarilor care semnează -dorinţa victimelor de implicare in

în depăşirea situaţiei Bugetul proiectului
contracte cu managerul activităţile proiectului
conflictuale cu ajutorul -numărul specialiştilor implicaţi în sprijinirea -gradul de implicare şi de realizare a
întâlnirilor frecvente cu victimelor în depăşirea situaţiei de criză obiectivelor a personalului
Cheltuieli
abuzatorul intr-un - numărul abuzatorilor Unitatea Nr.dela
care participă Valoare
- gradul de implicare aTotal pe
abuzatorilor în
cadru securizat activităţile la care participă şi ei unităţi unitară
activităţile proiect
în care sunt implicaţi
(euro)
1.Resurse umane
1.1.Salarii(cheltuieli
3.Reducerea efectelor totale) -numărul de copii care beneficiază de servicii -cooperarea copiilor şi a mamelor
1.1.1 Personal full-time
negative ale violenţei -numărul de specialişti implicaţi în procesul acestora cu personalul 19 800
1.1.2 Personal
domestice part-time
asupra reducerii efectelor negative ale violenţei 4 400
-implicarea copiilor în toate activităţile
Subtotal
copiilor resurse umane
victimelor domestice în rândul copiilor victimelor 24 200
-gradul de implicare a personalului în
2.Transport -scăderea numărului de copii ce prezintă activităţile şi reabilitarea - copiilor
Subtotal transport probleme de socializare victimel -
3.Echipamente şi accesorii -scăderea ratei abandonului şcolar în rândul -încurajarea cooperării mamelor cu
3.1. Închirieri de autovehicole copiilor victime directe sau indirecte ale cadrele didactice din şcolile- pe care
3.2. Mobilier, calculatoare violenţei domestice buc 138 copiii le frecventează or 13 103
4. Orientare
3.3. Altele -numărul femeilor care Buc beneficiază 210 de -cooperarea din partea beneficiarilor
2 707
psihosocială
Subtotal în
Echipamente consiliere individuală,de grup şi profesională
şi accesorii -îmbunătăţirea 15 810condiţiei
vederea dezvoltării
4.Sediu/costuri -numărul femeilor care beneficiază de cursuri
aferente proiectului sociale,individuale şi finenciare a
capacităţii
4.1. de sediu
Chiria pentru de calificare/recalificareLună 12 victimelor
500 6 000
interrelaţionare
4.2. şi
Consumabile-accesorii -numărul femeilor care buc doresc să-şi găsească
500 -sprijinirea victimelor 1în635luarea şi
reintegrarea
4.3 socio- un loc de muncă după terminarea cursurilor
Alte servicii(tel,fax,electricitate, punerea în practică a deciziilor
26 880
profesională a femeilor
încălzire) -gradul de implicare a victimelor şi a
victime ale
Subtotal violenţei strict aferente
Sediu/costuri personalului 34 515
domestice
proiectului
5. Alte costuri şi servicii 9 850
Subtotal Alte costuri şi servicii 9 850
6. Costuri totale 84 375
5. Sensibilizarea opiniei -numărul de programe desfăşurate în vederea -gradul de combatere a volenţei
publice cu privire la schimbării mentaltăţii cu privire la violenţa domestice
problema violenţei Surse de finanţare anticipate pentru-implicarea
domestică proiect opiniei publice în
domestice -numărul de pliante,broşuri, fluturaşi care au problema violenţei domestice
Bugetul aşteptatca obiectiv informarea comunităţii
Suma asupra -conştientizarea
% din suma efectelor
totală anegative pe
creşterii numărului victimelor violenţei care le areproiectului
violenţa domestică asupra
domestice, asupra efectelor
1.contribuţia solicitată finanţatorului acesteia asupra copiilor,familiilor
52 175 61.83% lărgite,societăţii,etc.
2.contribuţia partenerilor, din care: 32 200 38.16%
Partener 1: Spitalul Negreşti 30 000 35.55%
Partener 2: Ziarul local 2 200 2.60%
Total general 84
46375 100%
CONCLUZII

47
 Violenţa în familie reprezintă o problemă universală care afectează toate ţările lumii,
indiferent de gradul lor de dezvoltare, manifestându-se la nivelul tuturor segmentelor societăţii.
Comunitatea internaţională a recunoscut că violenţa în familie reprezintă un fenomen grav, care
afectează drepturile fundamentale ale omului la viaţă, siguranţă, libertate, demnitate, integritate
fizică şi psihică, adoptând o serie de documente internaţionale care recomandă statelor să ia toate
măsurile de ordin politic, administrativ şi financiar ce se impun pentru a preveni şi combate
fenomenul violenţei împotriva femeii. Platforma de acţiune – a 4 -a Conferinţă mondială ONU
asupra femeii (Beijing, 1995) prevede un capitol distinct destinat măsurilor specifice pe care
toate statele semnatare trebuie să le adopte în domeniul prevenirii şi combaterii violenţei
împotriva femeii. Consiliul Europei a formulat o serie de recomandări pentru guvernele statelor
membre “să informeze opinia publică asupra caracteristicilor specifice, gravităţii şi
dimensiunilor acestui fenomen şi să sprijine măsurile care au ca scop combaterea acestui
fenomen”. Totodată, se recomandă să încurajeze organizarea agenţiilor, asociaţiilor şi fundaţiilor
care au ca scop ajutorarea şi asistarea victimelor violenţei în familie.
Violenţa domestică reprezintă o problemă socială cu consecinţe grave atât pentru familia
care trăieşte în violenţă, cât şi pentru comunitatea care nu intervine şi nu rezonează prin
compasiune la suferinţa celuilalt. Ca boală, ea se manifestă asemeni psihozelor, având momente
de remisie şi de acutizare. Faza de acutizare, însemnând o situaţie de criză, are şi valenţele cele
mai mari pentru schimbare. Această schimbare poate apărea fie din interior, prin decizia fermă a
femeii de a întreprinde ceva spre a se proteja, fie din exterior, printr-un sprijin social oferit de
familia lărgită, colegi, vecini sau practicieni ai unor servicii de resort. Nici mentalitatea, nici
pregătirea profesioniştilor nu vin încă să aducă soluţii reale pentru situaţiile familiilor şi a
femeilor victime ale violenţei domestice.
Criza este trăită de femeia victimă cu tot amalgamul de sentimente specific pierderii:
negarea gravităţii a ceea ce se întâmplă, depresia specifică pierderii siguranţei, vinovăţia şi
sentimentul de responsabilitate pentru cele întâmplate, anxietate cu privire la situaţia prezentă şi
evoluţia viitoare a lucrurilor, furie şi resentimente faţă de agresor, dar şi faţă de alte persoane
semnificative pentru victimă şi de la care aceasta ar aştepta un sprijin (mama, părinţi, fraţi,
poliţia etc.). Singura soluţie este separarea reală. Femeia victimă trebuie ajutată să ia această
hotărâre. Ea trebuie să simtă solidaritatea umană în momentul crizei şi trebuie ajutată să vadă
realitatea care o aşteaptă atât pe direcţia separării, cât şi pe direcţia păstrării relaţiei. Adesea,
dificultatea majoră pentru femeie o reprezintă lipsa unor mijloace de subzistenţă individuală. În
această situaţie ea trebuie ajutată să-şi găsească un loc de muncă. Integrarea socio-profesională
este un pas important spre rezolvarea unei situaţii profund carenţiale.

48
 Pentru ca aceste lucruri să se petreacă sunt necesare schimbări mari la nivelul viziunii
comunităţii asupra fenomenului de violenţă în familie. Comunitatea trebuie să înţeleagă costurile
pe care le plăteşte în prezent pentru aceste cazuri şi să conştientizeze riscul trecerii modelelor de
relaţionare în familie de la o generaţie la alta. Familiile bântuite de violenţa domestică nu pot
oferi un cadru propice de creştere copiilor.
Un mod de educare a mentalităţii îl reprezintă crearea serviciilor de specialitate. Aceasta
însă presupune specialişti formaţi. Este vorba despre poliţişti, asistenţi sociali, jurişti, profesori,
psihologi, psihiatri, medici de familie, asistenţi medicali. Desigur, toate acestea au un preţ. Dar
puse în balanţă cu pierderile suferite prin continuarea şi poate chiar agravarea fenomenelor de
violenţă în familie aceste preţuri par ca fiind neînsemnate. Serviciile şi specialiştii trebuie să
lucreze într-o reţea care să poată veni în ajutorul femeii victimă a bărbatului agresor în orice
moment sau loc, cu maximă eficienţă. Specialiştii ar trebui să constituie ochiul mereu treaz,
veghind asupra bunăstării comunităţii.
O practică utilă pentru menţinerea unei vigilenţe comunitare legate de violenţa în familie
o poate constitui, conform experienţei din alte ţări, crearea şi funcţionarea unor grupuri de
reflexie, alcătuite din profesionişti implicaţi atât prin formaţia lor, cât şi prin locurile de muncă,
în rezolvarea situaţiilor de violenţă în familie. Manifestări mai deosebite, măsuri mai urgente sau
variate faţă de procedurile de rutină, nevoia schimbărilor unor prevederi şi reglementări legale în
vederea unei mai eficiente intervenţii sunt teme ale întâlnirilor acestor grupuri. Schimbarea în
sistem poate fi provocată doar prin pregătirea specialiştilor şi campanii publice care să pledeze
pentru stoparea fenomenului de violenţă în familie.
Cunoaşterea fenomenului trebuie să stea la bază şi să ghideze formarea profesioniştilor,
crearea serviciilor şi dezvoltarea legislaţiei şi a reglementărilor legale. Această cunoaştere trece
obligatoriu prin alcătuirea unor statistici privind amploarea fenomenului. Statisticile constituie
rezultatul activităţii unui sistem de colectare şi înregistrare a datelor. Cercetări organizate pe
echipe multidisciplinare şi având scopul unor acţiuni în favoarea victimelor pot conduce la
rezultate care să faciliteze atât crearea serviciilor necesare, cât şi promovarea unei legislaţii
eficiente.
Organizaţiile neguvernamentale, prin rolul lor de senzori ai nevoilor comunităţii şi, în
acelaşi timp, prin abilităţile de a căuta fondurile necesare, trebuie să aibă un rol de primă linie în
abordarea corectă a fenomenului de violenţă în familie. Ele pot crea servicii, forma specialişti,
iniţia cercetări, iniţia acţiuni de promovare a unei legislaţii adecvate. Organizaţiile
neguvernamentale au datoria de a nu uita că lucrurile care nu se văd continuă să existe.
Procesul de conştientizare a publicului cu privire la amploarea şi gravitatea fenomenului
violenţei în familie în România s-a dezvoltat de curând (la sfârşitul anilor 1990-începutul anilor

49
2000). La acea vreme, organizaţiile care ofereau servicii şi asistenţă victimelor au contribuit la
conştientizarea publicului, au desfăşurat campanii de informare a publicului şi au promovat
adoptarea unei norme legale noi (Legea nr. 217/2003 cu privire la prevenirea şi combaterea
violenţei în familie). Având în vedere importanţa care se acordă din ce în ce mai mult în
România, ca ţară membră a Uniunii Europene, securităţii cetăţeanului atât sub aspect social, cât
mai ales din perspectiva respectării drepturilor fundamentale ale omului, preocuparea pentru
combaterea violenţei în familie devine o problemă de politică naţională. În acest context,
legislaţia, strategiile în domeniu şi acţiunile de intervenţie, dar şi de sensibilizare a populaţiei
pentru prevenirea şi combaterea acestui fenomen grav sunt într-o continuă evoluţie şi perfectare.

Bibliografie

50
1) BERGE Andre, Profesiunea de părinte. De la căsătoria părinţilor la căsătoria copiilor, Ed.
Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1977;
2) BUTOI Tudorel (coord.), Un deceniu de tranziţie. Situaţia copilului şi a familiei în România,
Ed. Extreme Group, Bucureşti, 2000;
3) COCA C., Violenţa la sfârşit de mileniu, Ed. Univ. “Al.I. Cuza”, Iaşi, 2000;
4) CONSTANTINESCU Maria, Sociologia familiei. Probleme teoretice şi aplicaţii practice,
Ed. Universităţii din Piteşti, 2004;
5) CURIC Ina, VĂETIŞI Lorena, Inegalitatea de gen. Violenţa invizibilă, Ed. Eikon, Cluj-
Napoca, 2005;
6) DRUŢĂ Florin, Psihosociologia familiei, Ed. Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1998;
7) GIRARD Rene, Violenţa şi sacrul, Ed. Nemira, Bucureşti, 1995;
8) ILUŢ Petru, Sociologia familiei, Ed. Universităţii Babeş-Bolyai, Cluj-Napoca, 1993;
9) MACAVEI Georgiana, Drepturile femeii la sfârşit de mileniu II, Ed. L.A.D.O., Bucureşti,
1997;
10) MASTACAN Olivian, Violenţa în familie. Aspecte teoretice şi practice, Ed. Valahia
University Press, Târgovişte, 2005;
11) MÂNDRILĂ Carmen Gabriela, Dinamica familiei şi elemente de asistenţă socială, Ed. Pim,
Iaşi, 2003;
12) MIRCEA Alexandru, Violenţa domestică, Ed. Ministerului de Interne, Bucureşti, 1994;
13) MOROIANU-ZLĂTESCU Irina, Şanse egale, şanse reale, Ed. I.R.D.O., Bucureşti, 1995;
14) MUNTEAN Ana, POPESCU Marciana, POPA Smaranda, Victimele violenţei domestice –
copiii şi femeile, Ed. Eusrostampa, Timişoara, 2007;
15) NAUM Monica, JURCĂ Constantin, Violenţa în familie în perspectiva Uniunii Europene,
Ed. Muntenia, Constanţa, 2005;
16) RĂDULESCU Sorin M., Sociologia violenţei intrafamiliale, Ed. Lumina Lex, Bucureşti,
2001;
17) ROPOTICĂ Ina-Maria, Violenţa intrafamilială, Ed. Pro Universitaria, Bucureşti, 2007;
18) ROTH-SARMOSKÖZI Maria, Copii şi femei, victime ale violenţei, Ed. Presa Universitară
Clujeană, Cluj-Napoca, 2005;
19) ŢON Elisabeta, ŢON Iosif, Violenţa de familie, Ed. Cartea Creştină, Oradea, 2006;
20) VOINEA Maria, Psihosociologia familiei, Ed. Universităţii Bucureşti, 1996;
21) *** www.anpf.ro (pagina web oficială a Agenţiei Naţionale pentru Protecţia Familiei).

51