Familia Cantacuzino

13 limbi
 Articol
 Discuție
 Lectură
 Modificare
 Modificare sursă
 Istoric
Unelte
















De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Familia Cantacuzino

Țara Românească
Țară
Principatul Moldovei
 Titluri Domn

Ultimul monarh Ștefan Cantacuzino

Modifică text

Familia Cantacuzino este o familie boierească română, care a dat domni în Țara
Românească și Moldova. Familia pretinde că descinde din împărații Cantacuzini
ai Bizanțului,[1] deși există și voci care contestă această perspectivă. Familia a fost
cunoscută și sub apelativul depreciativ Șeitărești (var. Săitărești și Șăitănești,[2] (de
la șăitan, șeitan, sin. diavol).

În Țara Românească, Cantacuzinii și-au atins apogeul în a doua jumătate a secolului al

XVII-lea, când domnia lui Șerban Cantacuzino a marcat victoria lor în dauna
rivalilor Băleni. Toți cei cinci frați ai lui Șerban au deținut mari dregătorii, fapt fără
precedent în istoria țării. Dintre ei, se remarcă marele cărturar Constantin Cantacuzino,
care și-a pus amprenta asupra politicii externe a statului în timpul domniei lui Constantin
Brâncoveanu. Scurta domnie a lui Ștefan Cantacuzino, curmată în anul 1716 de
otomani, a fost ultima domnie pământeană înaintea instaurării domniilor fanariote în
principatele române.

De-a lungul istoriei multiseculare a familiei, membrii ei au ctitorit zeci de lăcașuri de cult,
printre ele Mănăstirea Sinaia, Mănăstirea Colțea și Mănăstirea Cotroceni.

1094 - 1453 Imperiul Bizantin[modificare | modificare sursă]

 Sarcofagul prințesei Bălașa Cantacuzino, păstrat la Muzeul

Național de Istorie a României Palatul

Cantacuzino de pe Calea Victoriei din București, o capodoperă a arhitecturii Beaux-

Arts(fr)[traduceți] Castelul Cantacuzino din Bușteni

Primii Cantacuzini[modificare | modificare sursă]
Primul posibil membru al familiei este atestat istoric în opera Alexiada a Anei
Comnena în contextul unei vizite cu scop militar în defileurile Munților Balcani în
anul 1094 a împăratului bizantin Alexios I Komnenos. Aici, într-o noapte, este înștiințat
de către un conducător al valahilor, numit Pudil, că armate cumane au
trecut Dunărea cu scopul de a jefui teritoriile imperiului. Alexios I trimite un corp
expediționar în frunte cu un Kantakouzenos care înfrânge pe invadatori și restabilește
ordinea în zonă. Același ofițer este pomenit în lucrarea Anei Comnena de mai multe ori,
întotdeauna în termeni laudativi. Ultima menționare a acestui Kantakouzenos este din
anul 1107 cu prilejul luptelor cu latinii cruciați în frunte cu Boemund de Taranto.

După acest capitol mențiunile despre membrii familiei lipsesc timp de aproape o
jumătate de veac, când apare un Ioan Cantacuzino, general în slujba
împăratului Manuel I Comnen, căsătorit cu Maria, sora Eudoxiei țiitoarea lui Andronic I
Comnen, vărul primar al lui Manuel I, dar și nepoate ale acestuia. După căderea în
disgrație și încarcerarea lui Andronic, generalul Cantacuzino cade și el în disgrație, dar
neputândui-se imputa nimic nu este încarcerat, în schimb mânia imperială cade pe fiul
său, Manuel, care este băgat în temniță și orbit pentru "conduită neprotocolară". Cu
toate acestea, fidel jurământului de militar, generalul Ioan Cantacuzino își dă viața
pentru apărarea împăratului în marea luptă de la Myriokephalon din septembrie 1176.
Unii istorici presupun, fără vreo argumentație, că acest Ioan Cantacuzino ar fi nepot al
precedentului ofițer al lui Alexios I. Deocamdată este greu de stabilit dacă cele două
personaje au vreo legătură sau este pur și simplu o asemănare de nume.

Alți doi frați Cantacuzini, probabil fii sau nepoți de frate ai generalului ucis la
Myriokephalon, apar în timpul sângeroasei domnii a lui Andronic I. Unul, Ioan, căsătorit
cu Irina, sora viitorului împărat Isaac al II-lea Angelos, este arestat și orbit în timpul
persecuțiilor asupra familiilor nobiliare din vara lui 1183 pentru că îl salutase pe
cumnatul său Constantin Anghelos în timp ce era dus spre temniță. Celălalt, Theodor
Cantacuzino, reușind să scape de valul de arestări și execuții ordonate de împărat, fuge
împreună cu Isaac Anghelos și organizează rezistența în orașul Niceea. Aici, asediați
timp de aproape o jumătate de an de armatele imperiale, în primăvara lui 1184, într-o
încercare de asasinare a lui Andronic I, Theodor Cantacuzino este ucis de către gărzi.

După aceste evenimente membri ai familiei mai apar menționați sporadic cu diverse
prilejuri, fără a putea face o conexiune familială între ei foarte clară. Printre aceștia
poate fi menționat Ioan Cantacuzino, mare paharnic și guvernator de provincie (Charles
du Fresne Histoire de l'Empire de Constantinople sous les Empereurs Français, partea
a II-a, cartea V, § 1249), care încearcă fără succes să reia Insula Rhodos din
mâinile genovezilor în primăvara lui 1249. Din căsătoria acestuia cu Irina, sora lui Mihail
Paleologul au rezultat cinci fete măritate cu cele mai importante personaje din Balcani
ale epocii și trei fii, doi dintre ei încarcerați și orbiți de unchiul lor în timpul persecuțiilor
asupra celor ce se împotriveau deciziilor Consiliului de la Lyon din 6 iulie 1274 de unire
a celor două Biserici, Ortodoxă și Catolică.