Sunteți pe pagina 1din 26

Universitatea ”Ștefan cel Mare” Suceava Student: Lupașcu Daria-Maria

Facultatea de Drept și Științe Administrative Drept, An lll, Grupa ll


Specializarea: Drept

Litigii de muncă

Un litigiu de muncă atrage după sine amenzi, sancțiuni și chiar dosar penal. Orice litigiu
de muncă reprezintă factor de stres pentru ambele tabere, cu pierderi financiare și non-financiare,
cu imaginea companiei sau a angajatului pătate în mod iremediabil.
Cele mai comune cauze pentru declanșarea unui litigiu de muncă:
 neplata salariilor. Fie că angajatorul reține în mod abuziv din salariul angajatului, fie că la
încetarea contractului de muncă nu acordă acestuia restul de plată cuvenit, fie că sunt
efectuate reduceri abuzive, toate duc la sesizări către ITM și apoi la litigii ce ajung în
instanță.
 neplata bonusurilor conform clauzelor contractuale. Prime, bonusuri, mărirea salariului la
atingerea targetului, sporuri promise și neacordate conform contractului.
 nerespectarea zilelor libere, munca obligatorie în zile de repaus săptămânal, nerespectarea
programului de lucru cu impunerea efectuării de ore suplimentare neplătite sau remunerate
necorespunzător. Iată un al treilea factor des întâlnit în practica litigiilor de muncă.
 discriminare de gen, rasială, de statut social și nu numai. Evident, și în acest caz, orice
litigiu de muncă trebuie să fie susținut și argumentat prin intermediul probelor și actelor
doveditoare. Nu este de ajuns o conversație pe holul clădirii, un zvon sau o părere.
 condiții de muncă nepotrivite. Și acestea reprezintă un factor des întâlnit care declanșează
un litigiu de muncă. Spre exemplu, angajatului îi revin sarcini de lucru care cer echipament
special însă angajatorul nu dispune de ele. Angajatul lucrează fără echipament de protecție
sau cu tehnologie care îi poate pune în pericol viață și/ sau sănătatea.
 concedii neplătite. Angajatorii care nu acordă zilele de concediu de odihnă riscă amenzi și
sancțiuni grave. Pe perioada concediului de odihnă se acordă indemnizație de concediu de
odihnă, care nu poate fi mai mică decât valoarea salariului în acele zile.
 concedierea salariatei însărcinate. Angajatorul care nu respectă legislația în vigoare, riscă
să ajungă în instanță, acolo unde, după decizia finală, poate realiza că trebuie să plătească
drepturi salariale restanțe, cheltuielile de judecată ale fostelor angajate, despăgubiri și
amenda de rigoare pentru abuzul săvârșit.

1
Obligarea angajatorului la plata orelor suplimentare și a concediului de
odihnă neefectuat de către salariat

Prin cererea formulata la data de 02.09.2016 si inregistrata pe rolul Tribunalului Gorj,


sectia Conflicte de Munca si Asigurari Sociale sub nr. XXXXXXXXXXXX, reclamantul B__C__
a solicitat ca in contradictoriu cu parata S__ C__ E__ O__ SA, sa se dispuna obligarea acesteia la:
1. plata sumelor de bani neachitate de catre aceasta prin Sucursala Divizia Miniera Tg.J__
- U.I.C Motru, ca urmare a muncii prestate in zilele de repaus (sambete, duminici si sarbatori
legale), plata orelor suplimentare din cursul saptamanii de lucru si a sporurilor aferente pentru
neacordarea in termen a liberelor platite, precum si plata sumelor de bani pentru zilele de concediu
de odihna neacordate si neplatite de catre unitate, toate acestea pe perioada Septembrie.2012 - iulie
2015;
2. acordarea adaosului lunar aferent lunilor iunie si iulie-2015, pentru mentinerea puterii
de cumparare, acordat din fondul de salarii in suma lunara de 250 lei brut/ salariat;
3. acordarea voucerului aferent cotei de carbune pe perioadei lucrata in anul 2015;
4.acordarea drepturilor banesti reprezentand adaosul pentru sarbatoare de ziua meseriei
ziua minerului) aferente perioadei lucrate in anul 2015;
5. acordarea sporurilor reprezentand clauza de confidentialitate , clauza de mobilitate , spor
pentru cumulul de functii si a drepturilor banesti aferente lor; 6.acordarea sporului de periculozitate
proportional cu timpul efectiv lucrat in subteran si a drepturilor banesti pentru lunile in care acesta
nu i-a mai fost acordat si plata cheltuielilor de judecata efectuate cu judecarea prezentei cauze .
In motivarea actiunii s-a aratat ca a fost angajatul Societatii C_ E_ O_ SA, desfasurand
activitate in cadrul - Sucursala Divizia Miniera Tg.J- U.I.C Motru si a incetat raportul de munca
conform deciziei nr. 6486/xxxxx/29.07.2015 si ca perioada septembrie 2012- iunie 2015, a
desfasurat activitate normala in cadrul unitatii, lucru care poate fi confirmat prin foile de pontaj
existente in cadrul unitatii. Spre deosebire de colegii sai care se puteau substitui unul pe altul, in
perioada amintita a fost singurul topograf din cadrul U.I.C Motru, iar sarcinile de serviciu nu
puteau fi duse la indeplinire decat de personal de specialitate cu calificare adecvata, iar suplimentar
pe langa sarcinile din fisa postului i-au fost atribuite si alte sarcini specifice altui post, comparativ
cu alte unitati din cadrul Companiei care aveau in organigrama - 2-3 topografi, 2-3 cadastristi, 1-
2 geologi, 1-2 responsabili cu investitiile, un responsabil management. Astfel a fost solicitat
conform convocatoarelor, programarilor, notelor de comanda, spre a raspunde solicitarilor venite
din partea unitatii pentru a sigura buna desfasurare a activitatii peste programul normal de lucru.
Conform Contractului Colectiv de Munca pe anii 2012-2015, anexa nr.7, pe perioada
amintita ``salariatii unitatii care efectueaza posturi suplimentare beneficiaza in urmatoarele 60 de
zile, de timp liber corespunzator posturilor suplimentar prestate iar acestea vor fi posturi platite cu
spor de 100% pentru zilele de duminica si sarbatori legale, respectiv cu 75% pentru zilele de
sambata". Pentru faptul ca unitatea nu a respectat prevederile C.C.M, a solicitat sa fie obligata

2
parata sa-i acorde aceste drepturi . Dovada pentru o parte a o parte a posturilor lucrate sustine
reclamantul ca o face cu comenzile lansate de unitate, rapoarte de activitate intocmite, condica de
prezenta cu mentiunea ca de multe ori i s-a refuzat a i se inregistra prezenta in foile de pontaj, a
lucrului efectuat suplimentar peste program la sch I si sch. II, iar atunci cand a semnalat aspectul
respectiv i s-a spus ca asta este situatia, ca este cunoscuta la nivel de S.D.M. Tg.J__ si ca unitatea
nu poate angaja inca un topograf - cadastrist sau geolog si ca are obligatia de a raspunde la toate
solicitarile unitatii si ca nu i se pot plati posturile suplimentare cu atat mai putin acorda libere
platite pentru ca nu are cine rezolva problemele curente de zi cu zi specifice activitatii postului ba
chiar i s-a interzis sa mai semneze condica pentru posturile suplimentare si comenzile de lucru sub
amenintarea ca i se va desfiinta postul, iar atributiile de serviciu vor fii preluate de catre personalul
din cadrul S. D.M. Tg.J.
A solicitat ca unitatea sa fie obligata sa-i acorde drepturile prevazute de C.C.M, anexa nr.7.
B.5, acordarea drepturilor banesti reprezentand adaosului lunar pe lunile Iunie si Iulie - 2015
intrucat a constat ca acesta nu i-a fost acordat conform C.C.M 2015 anexa. 7.C.1 si considera ca
este o omisie a personalului responsabil.
A solicitat acordarea voucerului aferent cotei de carbune pe anul 2015 conform C.C.M -
2015 anexa .7 D.3, a drepturilor banesti reprezentand adaosul de sarbatoare pentru ziua meseriei -
ziua minerului, conform C.C.M -2015 anexa .7 D.6, intrucat considera ca este un abuz din partea
unitatii, constand neacordarea acelorasi drepturi pentru tot personalul in functie de perioada
lucrata.
A solicitat clauza de confidentialitate respectiv drepturile banesti prevazute in CCM art.47,
anexa 7 A.9-Sporuri si facilitati ca fiind de max. 5% din salariul de baza negociat prin CIM,
intrucat am fost personal autorizat si legitimat pentru transport si manipulare documente cu
caracter Secret de Serviciu, de asemenea am avut legitimatie de acces la documente secrete, am
intocmit si clasificat astfel de documente cu caracter de Secret de Serviciu .
A solicitat clauza de mobilitate respectiv drepturile banesti prevazute in CCM art.46, anexa
7 A.8-Sporuri si facilitati ca fiind de max 5% din salariul de baza negociat prin CIM, intrucat si-a
desfasurat activitatea incepand de la M___ Albeni, M___ Urdari, S.D. M. Tg.J__, M___ Rosiuta,
M___ Plostina, Sector Plostina - Taluz Treapta Rosiuta, M___ L______, M___ Lupoita, M___
Prigoroiu, M___ Leurda, M___ Horasti, M___ B___, M___ Zegujani, M___ Gardoaia si nu a
prestat activitate doar la Sediul U.I.C Motru si de cele mai multe ori deplasarile la punctele de
lucru le facea pe cont propriu cu autoturismul proprietate .
A solicitat reclamantul acordarea sporului de periculozitate proportional cu timpul efectiv
lucrat in subteran, spor ce reprezinta 20% pentru activitatea din subteran, din valoarea salariului
de baza minim al S C.C_ E_ O_ S.A. corespunzator clasei 1_a din grila de salarizare respectiv
drepturile banesti prevazute in CCM art.46, anexa 7A.4.
Solicit sporul pentru cumulul de functii prevazut in Codul Muncii Art.35, in cuantum de
20% din salariul de baza negociat prin CIM, intrucat a desfasurat urmatoarele activitati in afara
fisei postului: responsabil Management integrat si Controlul calitatii conform deciziei
114/2791/23.10.2012, efectuand activitate si deplasari saptamanale la sediul SDM Tg.J__, iar

3
atunci cand nu a mai putut raspunde solicitarilor a fost infiintat un post in organigrama Minei
Motru de Responsabil Management integrat si Controlul calitatii pentru un coleg din cadrul
unitatii; responsabil Metrologic incepand cu 25.09.2012, conform deciziei 0/2110/25.09.2012 si
XXXXXXXXXXXX.2013, efectuand deplasari la Institutul de Metrologie Bucuresti la momentul
expirarii certificatelor de etalonare a aparaturii de masura si control din cadrul unitatii in vederea
verificarii si omologarii acestora; responsabil cu activitatea geologica, de coordonare, conducere,
culegere lucrari si prelucrare date, intocmind profile geologice si situatii curente la punerea in
functie a abatajelor din subteran intrucat M___ Motru nu avea angajat inginer geolog; responsabil
cu activitatea de investitii din cadrul U.I.C Motru.
In dovedirea actiunii a solicitat administrarea probei cu acte, interogatorii, martori,
expertize in specialitatea contabilitate care sa verifice prezenta mea la lucru, sa calculeze
contravaloarea posturilor prestate si neplatite, a tuturor drepturilor neacordate din diferite motive,
actualizate cu rata inflatiei la zi cu plata contributiilor la asigurarile sociale.
În raport de cele aratate solicit admiterea actiunii asa cum a fost formulata precum si
obligarea paratei la plata cheltuielilor de judecata .
In drept cererea a fost intemeiata pe prevederile Codului Muncii, Contractului Colectiv de
Munca al SCEO SA pentru anii 2012-2015 si dispozitiile Codului de procedura Civila.
Prin intampinarea formulata la data de 06.11.2015, parata a solicitat respingerea cererii de
chemare in judecata ca neintemeiata, avand in vedere urmatoarele
In fapt, prin cererea de chemare in judecata reclamantul a solicitat obligarea S CE O______
S.A. la plata unor drepturi banesti dupa cum urmeaza: plata drepturilor banesti reprezentand sume
neachitate pentru munca in zilele de sambata, duminica si sarbatori legale, orc suplimentare din
cursul saptamanii de lucru si a sporurilor aferente pentru neacordarea in termen a liberelor platite;
plata adaosului lunar aferent lunilor iunie si iulie 2015, in suma de 250 lei brut / luna; acordarea
voucherului aferent cotei de carbune pe perioada lucrata in anul 2015; acordarea drepturilor banesti
reprezentand odosul pentru sarbatoarea zilei meseriei (ziua minerului) aferente perioadei lucrate
in anul 2015; acordarea sporurilor reprezentand clauza de confidentialitate, clauza de mobilitate,
spor pentru cumul de functii si a drepturilor banesti aferente; acordarea sporurilor de periculozitate
proportional cu timpul efectiv lucrat in subteran si a drepturilor banesti; plata cheltuielilor de
judecata.
Reclamantul arata ca, a fost salariatul Unitatii de Inchidere si Conservare Motru iar in
perioada in litigiu a prestat mai multe ore suplimentare fara a i se acorda timp liber corespunzator
in urmatoarele 60 de zile, ca a avut mai multe sarcini si functii suplimentare neplatite.
In acest sens, considera ca orele suplimentare trebuie platite cu un spor de 75% si 100 %
Ia salariu iar pentru functiile suplimentare detinute solicita sa ii fie achitate drepturile salariate
corespunzatoare.
De asemenea, solicita plata sporurilor de mobilitate si confidentialitate aratand ca a efectuat
activitate in cadrul mai multor subunitati din cadrul SDM Tg-J__ avand in vedere ca era singurul
topograf din cadrul UIC Motru

4
Astfel, sustine parata solicita respingerea cererii de chemare in judecata avand in vedere
urmatoarele considerente :
Reclamantul B____ C___ a fost salariat in cadrul Societatii C___ E___ O__ S.A. in functia
de inginer topograf, la Unitatea de inchidere si Conservare Motru din cadrul Sucursalei Divizia
Miniera, conform contractului individual de munca nr. xxxxx/31.05.2012, iar incepand cu data de
27.07.2015, prin decizia nr. 6486/xxxxx/24.07.2015, inceteaza contractul individual de munca nr.
xxxxx/31.05.2012 al domnului B___ C___.
Plata orelor suplimentare solicitate de catre reclamant nu are temei legal, cata vreme nu
exista comenzi de lucru decat partial, pentru cateva zile, pentru care s-au acordat drepturile
cuvenite.
La nivelul societatii parate inregistrarea orelor lucrate suplimentar se efectueaza baza
Procedurii PAD -RU-013 " Evidenta timpului de munca lucrat si nelucrat al salariatilor" si conform
acesteia trebuia elaborata, aprobata si comunicata comanda de lucru, aprobata de catre directorul
Sucursalei Divizia Miniera Tg-J__.
Din totalul posturilor suplimentare prestate in aceasta perioada de catre reclamantul B____
C_____, nu exista decat cateva comenzi de lucru semnate de catre seful ierarhic, posturile fiind
inregistrate in urma semnarii suplimentare a condicii de prezenta fara a exista o comanda de lucru
asa cum prevede art.129 (1) din CCM aplicabil la vremea respectiva : " Art.129 (3) - Munca
suplimentara se presteaza numai pe baza de comanda semnata de conducatorul unitatii mandatat
sa incheie, modifice, suspende sau inceteze contracte individuale de munca sau de Directorul
general, cu acordul persoanei``.
Ori, reclamantul nu a fost chemat pe baza de comanda scrisa si aprobata de conducatorul
ierarhic astfel ca, se poate considera ca orele pentru care reclamantul s-a semnat in condica de
prezenta nu sunt prestate electiv cata vreme nu sunt aprobate in prealabil.
Mai mult decat atat, orele suplimentare pentru care reclamantul solicita obligarea la plata
nu au temei legal deoarece nu respecta procedura administrativa interna privind evidenta timpului
de lucru al salariatilor.
Astfel, Procedura interna PAD -RU-013 "Evidenta timpului de munca lucrat si nelucrat al
salariatilor" stabileste in ce conditii se poate efectua munca suplimentara si modul de evidentiere
a orelor de lucru suplimentare : 6,1.1. "Programarea la serviciu prin NSLS, cod XXXXXXX-RU-
013 pentru munca prestata in afara timpului normal de lucru in zile de sambata^ duminica/
sarbatori legale/peste programul normal de lucru (in zile lucratoare), in perioadele de intrerupere
a activitatii: 6.1.11.1 Pentru activitatea de minerit.
Seful de sectie/sector/atelier/compartiment/inlocuitorul de drept intocmeste NSLS, cod
XXXXXXX-RU-O13, vizata de seful ierarhic superior si aprobata de Directorul
Sucursalei/Directorul ELCFU/Seful subunitati/inlocuitorul de drept, cu acceptul salariatului, in
timpul programului normal de lucru, pentru activitatea care se desfasoara in ziua respectiva peste
programul normal de lucru, completeaza coloana nr 10 din aceasta in situatia in care este posibila
compensarea cu timp liber in aceeasi luna si o preda coordonatorului programat pentru activitatea

5
care se desfasoara la dala respectiva sau entitatii organizatorice de resurse umane din
sucursala/subunitate, in situatia in care nu exista un coordonator de lucrare.
Coordonatorul programat pentru activitatea care se desfasoara la data respectiva primeste
NSLS, cod XXXXXXX-RU-013 de la Seful de sectie/sector/atelier/compartiment/inlocuitorul de
drept, confirma sub semnatura, in NSLS, cod XXXXXXX-RU-013, prezenta la serviciu a
salariatilor pe care ii coordoneaza (pentru activitatea miniera), completand numarul de ore
efectuate si o preda Sefului de sectie/sector/atelier, in prima zi lucratoare de la reluarea activitatii
la program normal de lucru.
Seful de sectie/sector/atelier/compartiment/inlocuitorul de drept primeste NSLS, cod
XXXXXXX-RU-013 si o preda entitatii organizatorice de resurse umane din sucursala/subunitate,
pe baza de semnatura .
Entitatea organizatorica de resurse umane din sucursala/subunitate primeste NSLS, cod
XXXXXXX-RU-013 si introduce in aplicatia de pontaj orele, lucrate conform acesteia, iar o copie
o ataseaza la ``Carnetul de pontaj" in care sunt inscrisi salariatii (prezenta din aceasta nu se
consemneaza in carnetul de pontaj) ".
Potrivit modelului de formular privind Nota de comanda pentru munca prestata in afara
timpului normal de lucru (NSLS 3.2,39) aceasta se intocmeste de catre Seful de sectie se avizeaza
de catre Seful de mina si se supune spre aprobare Directorului Sucursalei Divizia Miniera Tg-J__
iar prezenta efectiva a salariatului la lucru in zilele in care desfasoara activitate se confirma de
catre o alta persoana .
Ori, reclamantul arata ca a semnat condica de prezenta fara sa aiba in prealabil aprobate
nota de comanda pentru orele suplimentare pe care precizeaza ca le-ar fi efectuat in afara
programului normal de lucru si nici nu exista semnatura unei persoane care sa confirme prezenta
acestuia la lucru in zilele respective.
Plata orelor suplimentare solicitate nu are temei legal deoarece se incalca prevederile legale
privind durata maxima legala a timpului de lucru
Astfel, sustine parata, daca ar fi sa ia in calcul orele suplimentare prezumate a fi efectuate
de catre reclamant ar insemna sa se depaseasca durata maxima legala a timpului de munca deoarece
aceste ore suplimentare s-ar adauga Ia orele prestate in regim normal de lucru si s-ar depasi durata
maxima legala stabilita de catre Codul Muncii la art.l 14 (1) si (2) precum si prevederile CCM
aplicabil.
Or, potrivit art.119 (4) din Contractul Colectiv de Munca aplicabil in perioada in litigiu,
durata maxima legala a timpului de munca nu poate depasi 48 de ore pe saptamana, inclusiv orele
suplimentare, fiind vorba despre aceeasi dispozitie pe care o regasim si in Codul Muncii la art, 114
(I).
Chiar si prin exceptie, in situatia prevazuta la alin.4 lit. b din acelasi CCM aplicabil care se
refera la situatia prin care durata timpului de munca poate ti prelungita peste 48 de orc cu conditia

6
ca media orelor de munca, calculata pe o perioada de referinta de trei luni calendaristice, tot se
depaseste durata timpului legal de munca .
In ceea ce priveste plata adaosului lunar aferent lunilor iunie si iulie s-a invederat ca,
cererea reclamantului este neintemeiata deoarece asa cum reiese din fisele de evidenta a timpului
lucrat si nelucrat, reclamantul se afla in concediu medical, motiv pentru care nu a putut beneficia
de acest drept . Prin Hotararea nr.8/08.05.2015 a Comisiei mixte administratie sindicate, s-a stabilit
ca adaosul lunar va fi acordat proportional cu timpul lucrat, fiind diminuat proportional daca
salariatul se afla in una din urmatoarele conditii: suspendare CIM, in conformitate cu prevederile
Codului Muncii, absente nemotivate, concediu fara plata, invoiri, incapacitate temporara de munca
si incheiere/incetare contract individual de munca in timpul lunii.
Acordarea drepturilor banesti reprezentand adaos pentru ziua meseriei solicitata prin
actiune nu poate fi primita, deoarece conform prevederilor Contractului Colectiv de Munca in
vigoare, respectiv Anexa 7, D6, au fost negociate drepturi de personal, respectiv Adaos pentru
sarbatorirea zilei meseriei, aceste drepturi acordandu-se exclusiv salariatilor cu contracte
individuale in vigoare .
La data de 15.08.2015, data la care s-a sarbatorit ``Ziua Minerului"conform CCM, s-au
acordat tichete cadou in cuantum de 700 lei/salariat, domnul B____ C_________ nu mai avea
calitatea de angajat al societatii, deci nu a beneficiat de aceasta prima ocazionala.
In ceea ce priveste cota de combustibil, in conformitate cu Regulamentul pentru acordarea
in anul 2015 a cotei de combustibil prevazuta in Anexa nr. la CCM 2015-2017, de aceasta cota de
combustibil beneficiara salariatul care in aceasta perioada are calitatea de angajat al societatii.
S-a precizat ca aceste facilitati si drepturi se acorda doar persoanelor cu contract individual
de munca in vigoare, fiind o bonificatie acordata salariatilor, nu _________________________ de
timp lucrata pe parcursul anului.
Aceste prime sunt stimulente pentru salariatii societatii, sunt dispozitive, nu imperative, se
acorda in masura disponibilitatii din buget, nu intra in categoria celor fundamentale si se pot acorda
doar personalului angajat Ia momentul atribuirii.
Referitor la sporurile solicitate, s-a sustinut ca, din actele aditionale Ia contractul individual
de munca se observa ca nu a fost negociat de catre reclamant cu societatea acordarea sporului de
confidentialitate, sporului de mobilitate sau sporului pentru cumulul de functii.
Cu privire la sporul de periculozitate s-a aratat ca acesta a fost acordat conform
Contractului Individual de Munca si actelor aditionale semnate de catre reclamant cu societatea .
Referitor la celelalte drepturi solicitate pentru efectuarea de deplasari la diferite subunitati
sau institutii, cat si pentru activitatile suplimentare precizate prin motivele cererii de chemare in
judecata ( responsabil metrologic, responsabil cu activitatea de investitii, responsabil cu activitatea
geologica si management integrat) a solicitat parata respingerea deoarece activitatile desfasurate
de catre salariat au fost efectuate avand in vedere postul ocupat iar dispozitiile si deciziile de

7
numire ca responsabil reflecta atributiile din Fisa postului astfel ca, nu pot fi considerate functii
suplimentare / cumul de functii.
In concluzie, fata de cele precizate mai sus, s-a solicitat respingerea cererii de chemare in
judecata ca neintemeiata.
In dovedirea celor sustinute, au fost anexate inscrisuri si, in situatia in care va fi admisa
proba cu expertiza contabila solicitata de catre reclamant pentru stabilirea cuantumului drepturilor
banesti, au fost enumerate obiectivele ce urmeaza a fi avute in vedere.
In drept, intampinarea a fost intemeiata pe prevederile an. 205 Cod. Proc. Civ.. prevederile
Codului Muncii.
In dovedire au fost anexate: Contractul Individual de munca; Actul aditionai nr.
1/01.06.2012; Actul aditional nr.2/01.09.2012;Actul aditional nr.3/I9.02.2013;Actul aditional
nr.5/07,08.2014;Decizia nr.90/2110/25.09.2012;Decizia nr.l 14/2791/23.10.2012;Decizia
nr.75/2964/22.05.2013;Fisa postului valabila cu data de 01.05.2012;Fisa postului valabila cu data
de 01.01.2013;Fisele pentru evidenta timpului lucrai si nelucrat pentru perioada septembrie 2012
iulie 2015; Hotararea nr.5/08.05.2015 a comisiei mixte administratie - sindicate; Adresa U.I.C.
Motru nr.6209/28.10.2015:Adresa U.I.C. Motru nr.6289/02.xxxxxx;Situatia orelor lucrate si
neplatite a domnului B____ C_________ in perioada septembrie 2012-iulie 2015;Nota pentru
munca prestata nr,1141/06.02.20!5; a– Nota pentru munca prestata nr,856/24.01.2015; Grafic
personal de asistenta tehnica la nivelul U.I.C. Motru in zilele nclucratoare pentru luna februarie
2015; Grafic personal de asistenta tehnica la nivelul U.I.C. Motru in zilele nelucratoare pentru luna
ianuarie 2015; Grafic personal de asistenta tehnica la nivelul U.I.C. Motru in zilele nclucratoare
pentru luna decembrie 2014 Grafic personal de asistenta tehnica Ia nivelul U.I.C. Motru in zilele
nelucratoare pentru luna noiembrie 2014; Grafic personal de asistenta tehnica la nivelul U.I.C.
Motru in zilele nelucratoare pentru luna septembrie 2014; Informarea
nr.2038/29.04.2014;Informareanr.2007/17.04.2014;Informarea nr.l931/10.04.2014;Informarea
nr.l737/31.03.2014;Informarea ni.04/03.01.2014; Informarea nr.23/09.01.2014; Informarea
nr.222/17.01.2014; Informarea nr.384/24.01.2014; Instiintare de preaviz nr. 1717/27.04.2015;
Decizia nr.5554/xxxxx/1624/28.05.2015: Decizia nr.6469/2 5983/21.07.2015;
Prin raspunsul la intampinare reclamantul a reiterat cele sustinute prin cererea de chemare
in judecata .
Astfel, a aratat ca Procedura PAD-RU-013, a intrat in aplicare incepand cu luna aprilie
2015, iar pentru perioada Septembrie 2012 - Iulie 2015, am atasat la cererea de chemare in judecata
toate comenzile, dispozitiile, convocatoarele si numirile pentru reprezentarea unitatii unde am fost
delegat de catre seful ierarhic superior care era mandatat de catre directorul Sucursalei Diviziei
Miniere Tg.J__ sa semneze documentele mentionate, conform Contractului Colectiv de Munca al
S CEO SA pentru anii 2012-2015.
Ca, nu a semnat condica fara a avea comanda de lucru, dispozitie sau numire sa reprezint
unitatea in diferite cauze . Pentru toate comenzile s-au intocmit in caietele de dispecerat, raport de
activitate pe care seful ierarhic superior avea obligatia sa le vizeze zilnic, pentru deplasari, delegari

8
si numiri in diferite cauze in afara programului normal de lucru sau in zilele de repaus, s-au
intocmit Note de informare vizate ulterior de seful ierarhic superior sau au fost inaintate direct
reprezentantului Sucursalei Diviziei Miniere Tg.J__, prezent in teren ori au fost semnate si de seful
ierarhic superior prezent la fata locului.
Orele suplimentare efectuate se datoreaza faptului ca unitatea nu a avut incadrati specialisti
pe anumite posturi, acele posturi fiind ocupate de persoane care nu aveau calificarea necesara
cerintelor postului ori acestia aveau si alte sarcini de serviciu astfel se explica faptul ca sa depasit
durata maxima a timpului de munca pe saptamana. Asa cum a precizat in cererea de chemare in
judecata atunci cand a solicitat drepturile cuvenite i s-a spus asta este situatia, ca este cunoscuta la
nivel de S.D.M. Tg.J__ si ca unitatea ii poate angaja inca un topograf - cadastrist, geolog sau
inginer pentru investitii si ca are obligatia de a raspunde la toate solicitarile unitatii si ca nu se pot
plati posturile suplimentare cu atat mai putin acorda libere platite intru ca nu are cine rezolva
problemele curente de zi cu zi specifice activitatii si chiar i s-a interzis sa mai semneze condica
pentru posturile suplimentare efectuate pe baza de comenzi de lucru, dispozitii si convocatoare,
sub amenintarea ca i se va desfiinta postul, iar atributiile de serviciu vor fii preluate de catre
personalul din cadrul S.D.M. Tg.J__.
Astfel a solicitat a se avea in vedere art.123 CM.
Acordarea adaosului lunar aferent lunilor IUNIE si IULIE-2015, pentru mentinerea puterii
de cumparare, acordat din fondul de salarii in suma lunara de 250 lei brut/ salariat .
Sustinerea paratei S CEO SA trebuie respinsa in ceea ce priveste plata adaosului lunar
aferenta lunilor iunie si iulie, se precizeaza ca prin Hotarare nr.8/08.05.2015 a Comisiei mixte
administratie sindicat nu a putut beneficia de acel drept intrucat a fost in concediu medical.
Acesta Hotarare este in contradictie cu Codul Muncii si cu prevederile Contractului
Colectiv de Munca . Astfel in Contractului Colectiv de Munca Anexa 7, C1. Adaos lunar se
precizeaza ``Pentru mentinerea puterii de cumparare, se acorda din fondul de salarii un adaos lunar
de 250 lei brut/ salariat, din care 100 lei se acorda la chenzina 1.
Acordarea voucerului aferent cotei de carbune pe perioadei lucrata in anul 2015.
Sustinerea paratei S CEO SA trebuie respinsa in ceea ce priveste acordarea voucerului
aferent cotei de carbune pe perioadei lucrata in anul 2015, intrucat este in contradictie cu Codul
Muncii si cu prevederile Contractului Colectiv de Munca . Astfel in Contractului Colectiv de
Munca Anexa 7, D6 se precizeaza ``Partile convin ca in perioada iulie-august 2015, in functie de
situatia financiara a societatii sa analizeze posibilitatea acordarii cotei de combustibil. Astfel s-a
decis acordarea vaucerului de 10 tone carbune de salariat iar solicitarea sa a fost foarte clara si
anume acordarea drepturilor banesti respectiv a voucerului aferent cotei de carbune pe perioadei
lucrata in anul 2015. Precizez ca la toate disponibilizarile efectuate de-a lungul timpului unitatea
a acordat sume pentru cota de carbune aferenta perioadei lucrate.
Acordarea drepturilor banesti reprezentand adaosul pentru sarbatoare de ziua meseriei
(ziua minerului) aferente perioadei lucrate in anul 2015.

9
A aratat reclamantul ca sustinerea paratei S CEO SA trebuie respinsa in ceea ce priveste
plata drepturilor banesti reprezentand adaosul pentru sarbatoare de ziua meseriei (ziua minerului)
aferente perioadei lucrate in anul 2015 intrucat este in contradictie cu Codul Muncii si cu
prevederile Contractului Colectiv de Munca .
Astfel in Contractului Colectiv de Munca Anexa 7, D6 se precizeaza ``Adaos , pentru
sarbatorirea zilei meseriei se acorda salariatilor pentru sarbatorirea Zilei energeticianului (20 iulie
- salariatilor din activitatea energetica, ELCFU.
Executiv CEO) si Zilei minerului (15 august - salariatilor din activitatea miniera) lin
cuantum de 700 lei /salariat, in tichete cadou . A se observa ca se precizeaza ca au fost negociate
drepturile salariatilor din activitate la momentul negocierii si nu doar salariatilor in activitate la
momentul acordari acelor drepturi . Iar solicitarea sa a fost foarte clara si anume acordarea
drepturilor banesti reprezentand adaosul pentru sarbatoare de ziua meseriei (ziua minerului) ]
aferente perioadei lucrate in anul 2015.
Acordarea sporurilor reprezentand clauza de confidentialitate, clauza de mobilitate, spor
pentru cumulul de functii si a drepturilor banesti aferente lor.
Sustinerea paratei S CEO SA trebuie respinsa in ceea ce priveste si acordarea sporurilor
reprezentand clauza de confidentialitate , clauza de mobilitate , spor pentru cumulul de functii si a
drepturilor banesti aferente lor.
Astfel sustine reclamantul, parata sustine ca aceste drepturi nu au fost negociate de catre
reclamant cu toate ca aceste drepturi au fost prevazute in Contractul Colectiv de Munca si nu
solicita drepturi pentru munca neprestata, asa cum a precizat in actiune .
Acordarea clauzei de confidentialitate respectiv drepturile banesti prevazute in CCM
art.47, anexa 7 A.9-Sporuri si facilitati ca fiind de max 5% din I salariul de baza negociat prin
CIM, intrucat am fost singura persona din cadrul I personalului tehnic al subunitatii, autorizat si
legitimat pentru transport si [ manipulare documente cu caracter Secret de Serviciu cu Autorizatia
nr. 515/17.03.2014, de asemenea am avut legitimatie de acces la documente secrete cu nr. A14, a
intocmit si clasificat astfel de documente cu caracter de Secret de Serviciu . Astfel de autorizatii
presupun o anumita responsabilitate numite reguli atunci cand manipulezi,transporti si intri in
posesia unor astfel de documente. Astfel la fiecare dosar in lucru sau in litigiu existau divergente
intre compartimente legate de secretul de serviciu, care prin natura sarcinilor le serviciu trebuiau
prezentate spre analiza dar cu respectarea anumitor proceduri care erau straine anumitor persoane
care aveau functii de executie fara a detine legitimatii de acces la secret de serviciu iar acest lucru
presupunea munca suplimentara de a-i convinge pe solicitantul informatiilor ca trebuie sa respecte
o anumita procedura, ca puteam intra sub incidenta legii si ca responsabilitatea era directa asupra
tuturor persoanelor implicat.
Avand in vedere cele de mai sus considera reclamantul ca exista un risc suplimentar impus,
conf art. 26 din CM apreciind solicitarea sa ca fiind admisibila.
S-a sustinut ca, clauza de mobilitate respectiv drepturile banesti prevazute in CCM art.46,
anexa 7 A.8-Sporuri si facilitati ca fiind de max 5% din salariul de baza negociat prin CIM, intrucat

10
a desfasurat activitatea incepand de la M___ Albeni, M___ Urdari, S.D. M. Tg.J__, M___ Rosiuta,
M___ Plostina, Sector Plostina Taluz Treapta Rosiuta, M___ L______, M___ Lupoita, M___
Prigoroiu, M___ Hirda, M___ Horasti, M___ B___, M___ Zegujani, M___ Gardoaia si nu a prestat
activitate doar la Sediul U.I.C Motru si de cele mai multe ori deplasarile in punctele de lucru le
facea pe cont propriu cu autoturismul proprietate, si ca asa cum a precizat, a fost singurul angajat
inginer topograf din cadrul unitatii care a fost numit de fiecare data sa reprezinte interesul
subunitatii in conditiile in care niciunul dintre alti angajati din diferite motive nu si-au asumat o
raspundere care ii aducea o incarcatura a timpului alocat pentru rezolvarea problemelor
suplimentar timpului normal de lucru iar anumite aspecte nu-i erau specifice domeniului in care
era calificat.
Avand in vedere cele invederate, conform art.25 alin 1 din CM considera ca solicitarea sa
este admisibila, intrucat executarea obligatiilor de serviciu nu le-a executat numai
__________________ de munca si trebuia sa-i fie acordata compensatie in bani pentru munca
prestata sau cel putin asigurat transportul la locul desfasurarii expertizelor conform
convocatoarelor.
Cat priveste sporul pentru cumulul de functii prevazut in Codul Muncii Art.35, in cuantum
de 20% din salariul de baza negociat prin CIM, intrucat a desfasurat urmatoarele activitati in afara
fisei postului: responsabil Management integrat si Controlul calitatii, responsabil Metrologic,
responsabil cu activitatea geologica, responsabil cu activitatea de investitii.
Aceste aspecte se pot verifica in cadrul unei expertize de specialitate prin care sa se constate
data la care a fost numit responsabil au existat aceste sarcini in fisa postului sau perioada in care
au operat in fisa postului, daca acesta a fost modificata intrucat dispozitiile de numire ca
responsabil fara modificare a fisei postului pot fii considerate functii suplimentare/cumul de functii
si daca odata cu plecarea din cadrul unitatii a inginerului geolog si cel responsabil de investitii a
preluat sau nu activitatea pe linie geologica si pe linie de investitii.
Acordarea sporului de periculozitate proportional cu timpul efectiv lucrat in subteran si a
drepturilor banesti pentru lunile in care acesta nu mi-a mai fost acordat.
Sustinerea paratei S CEO SA trebuie respinsa in ceea ce priveste acordarea sporului de
periculozitate proportional cu timpul efectiv lucrat in subteran si a drepturilor banesti pentru lunile
in care acesta nu i-a mai fost acordat, intrucat conform fisei postului era obligat sa desfasoare
activitate 60% din timpul normal de lucru in subteran iar acest spor trebuia acordat conform
Contractului Colectiv de Munca proportional cu timpul de lucru din subteran.
In concluzie a solicitat admiterea actiunii astfel cum a fost formulata.
Instanta a incuviintat in cauza proba cu inscrisuri si expertiza contabila.
Analizand actiunea prin prisma motivelor invocate de catre reclamant, a actelor si lucrarilor
dosarului precum si a textelor de lege incidente in cauza, instanta constata ca este fondata si
urmeaza a o admita in parte, pentru cele ce se succed:

11
In fapt, reclamantul B____ C_________ a fost salariat in cadrul Societatii C________
E________ O______ S.A. in functia de inginer topograf, la Unitatea de inchidere si Conservare
Motru din cadrul Sucursalei Divizia Miniera, conform contractului individual de munca nr.
xxxxx/31.05.2012, iar incepand cu data de 27.07.2015, conform deciziei nr.
6486/xxxxx/24.07.2015, i-a incetat contractul individual de munca .
Prin actiunea formulata, acesta a solicitat obligarea societatii intimate la plata sumelor de
bani neachitate de catre aceasta prin Sucursala Divizia Miniera Tg.J__ - U.I.C Motru, a muncii
prestate in zilele de repaus (sambete, duminici si sarbatori legale), plata orelor suplimentare din
cursul saptamanii de lucru si a sporurilor aferente pentru neacordarea in termen a liberelor platite,
precum si plata sumelor de bani pentru zilele de concediu de odihna neacordate si neplatite de catre
unitate, toate acestea pe perioada Septembrie 2012 - iulie 2015, acordarea adaosului lunar aferent
lunilor iunie si iulie-2015, pentru mentinerea puterii de cumparare, acordat din fondul de salarii in
suma lunara de 250 lei brut/ salariat, acordarea voucerului aferent cotei de carbune pe perioadei
lucrata in anul 2015, acordarea drepturilor banesti reprezentand adaosul pentru sarbatoare de ziua
meseriei ziua minerului) aferente perioadei lucrate in anul 2015, acordarea sporurilor reprezentand
clauza de confidentialitate , clauza de mobilitate , spor pentru cumulul de functii si a drepturilor
banesti aferente lor, acordarea sporului de periculozitate proportional cu timpul efectiv lucrat in
subteran si a drepturilor banesti pentru lunile in care acesta nu i-a mai fost acordat.
In conformitate cu prevederile art. 40 alin. 2 lit. c din Codul muncii, angajatorul are
obligatia de a acorda salariatilor toate drepturile ce decurg din lege, din contractul colectiv de
munca aplicabil si din contractele individuale de munca .
In ceea ce priveste pretentiile aferente perioadei Septembrie 2012 - iulie 2015 instanta
retine ca potrivit art.123 din Codul Muncii `` (1)In cazul in care compensarea prin ore libere platite
nu este posibila in termenul prevazut de art. 122 alin. (1) in luna urmatoare, munca suplimentara
va fi platita salariatului prin adaugarea unui spor la salariu corespunzator duratei acesteia.(2)
Sporul pentru munca suplimentara, acordat in conditiile prevazute la alin. (1), se stabileste prin
negociere, in cadrul contractului colectiv de munca sau, dupa caz, al contractului individual de
munca, si nu poate fi mai mic de 75% din salariul de baza .
Art. 142 din Codul Muncii prevede ca ``Salariatilor care lucreaza in unitatile prevazute la
art. 140, precum si la locurile de munca prevazute la art. 141 li se asigura compensarea cu timp
liber corespunzator in urmatoarele 30 de zile.
(2) In cazul in care, din motive justificate, nu se acorda zile libere, salariatii beneficiaza,
pentru munca prestata in zilele de sarbatoare legala, de un spor la salariul de baza ce nu poate fi
mai mic de 100% din salariul de baza corespunzator muncii prestate in programul normal de
lucru``.
In speta , societatea la care a fost angajat petentul , respectiv S_________ C________
E________ O______ nu a respectat prevederile Codului muncii privind munca efectuata
suplimentar, in zilele de sambata si duminica precum si in zilele de sarbatori legale.

12
Potrivit raportului de expertiza intocmit in cauza de expert contabil B_______ D______,
in perioada septembrie 2012-iulie 2015 reclamantul a prestat pe baza de grafice de lucru si note de
comanda 112 ore suplimentare din care parata a compensat 64 ore cu timp liber, diferenta de 48
de ore nefiind compensata si nici platita reclamantului. Contravaloarea orelor suplimentare a fost
calculata la suma de 1521 lei.
De asemenea, potrivit actelor dosarului, s-a stabilit prin raportul de expertiza ca
reclamantul a fost chemat din perioada de intrerupere activitate si din concediu de odihna, pe baza
de comanda, a semnat condica de prezenta pentru un numar de 136 de ore intrerupere activitate si
40 ore concediu de odihna, diferenta de salariu neplatita reclamantului pentru cele 136 de ore
lucrate si platite cu 75% fiind de 774 lei iar diferenta de salariu neplatita reclamantului pentru cele
40 ore lucrate si platite drept concediu de odihna fiind de 34 lei.
Cat priveste orele prestate si neplatite in perioada de repaus saptamanal (sambata si
duminica), acestea au fost calculate de expert la suma de 1060 lei iar in privinta orelor efectuate
in zilele de sarbatori legale s-a stabilit ca acestea au fost in numar de 48 ore insa au fost platite de
parata cu un spor de 100%.
Referitor la numarul de zile de concediu de odihna neefectuate in aceeasi perioada, s-a
stabilit ca intre 2012 si 2015, respectiv pana la 25.07.2015- data incetarii contractului individual
de munca, reclamantul mai avea de efectuat un numar de 13 zile concediu de odihna din care parata
a achitat 4 zile, indemnizatia aferenta celor 9 zile fiind in suma de 1494 lei.
In cauza s-a mai solicitat de catre reclamant acordarea voucerului aferent cotei de carbune
pe perioadei lucrata in anul 2015, acordarea drepturilor banesti reprezentand adaosul pentru
sarbatoare de ziua minerului aferente perioadei lucrate in anul 2015, acordarea sporurilor
reprezentand de confidentialitate , clauza de mobilitate , spor pentru cumulul de functii si a
drepturilor banesti aferente lor, acordarea sporului de periculozitate proportional cu timpul efectiv
lucrat in subteran.
Asa cum rezulta din probatoriile dosarului, respectiv raportul de expertiza, prin protocolul
incheiat in cursul lunii august 2015 acordarea cotei de combustibil a fost stabilita in favoarea
,,angajatilor care au calitatea de angajati ai societatii`` in luna august 2015 ca de altfel si ziua
minerului-15 august 2015. Ori, contractul de munca al reclamantului incetase la data de 25.07.2015
astfel ca acesta nu mai avea calitatea de angajat si prin urmare nu era indreptatit la acordarea cotei
de combustibil si nici la prima de ziua minerului.
In ceea ce priveste sporul de confidentialitate si clauza de mobilitate se retine ca,
reclamantul nu a negociat cu parata si nu a incheiat nici un act aditional la contractul individual de
munca in sensul de a-i fi acordate aceste sporuri. Nici sporul pentru cumul de functii nu a fost
negociat de parti iar cat priveste sporul de periculozitate se retine ca prin actul aditional nr.5
incheiat cu parata la data de 07.08.2014 reclamantul a renegociat cu parata drepturile salariale, fara
sporul de periculozitate .
Prin urmare, asa cum se mentioneaza la art.169 alin.1 din codul muncii, nicio retinere din
salariu nu poate fi operata in afara cazurilor si conditiilor prevazute de lege.

13
Valoarea totala neta a drepturilor banesti cuvenite si neacordate petentului pe perioada
lucrata la societatea intimata, a fost stabilita de catre expert la suma neta de 3399 lei.
Fata de considerentele expuse, instanta urmeaza sa admita in parte actiunea si sa oblige
intimata sa plateasca petentului suma totala neta de 3399 lei reprezentand contravaloare ore
suplimentare, diferenta ore platite intrerupere activitate, diferenta ore platite concediu de odihna,
ore prestate in zile de repaus saptamanal si concediu de odihna neefectuat, actualizate pana in luna
martie 2016, suma ce urmeaza sa fie actualizata in continuare, pana la data platii efective.
Se vor respinge ca nefondate celelalte capete de cerere
In baza art.453 alin.2 din Codul de procedura civila, avand in vedere admiterea in parte a
actiunii, intimata va fi obligata sa plateasca petentului suma de 450 lei, cu titlul de cheltuieli de
judecata, reprezentand parte din onorariu expert .
Opinia asistentilor judiciari este conforma cu prezenta hotarare .
PENTRU ACESTE MOTIVE,
IN NUMELE LEGII
HOTARASTE
Admite in parte actiunea formulata de reclamantul B_ C_, avand CNPxxxxxxxxxxx cu
domiciliul in comuna Catunele, in contradictoriu cu S Complexului E_O_, cu sediul in Tg - J__,
jud. Gorj.
Obliga parata sa plateasca reclamantului suma neta de 3399 lei, reprezentand
contravaloarea ore suplimentare, diferenta ore platite intrerupere activitate, diferenta ore platite
concediu de odihna, ore prestate in zile de repaus saptamanal si concediu de odihna neefectuat,
actualizate pana in luna martie 2016, suma ce urmeaza sa fie actualizata in continuare, pana la data
platii efective.
Respinge ca nefondate celelalte capete de cerere.
Obliga parata la plata sumei de 450 lei cu titlu de cheltuieli de judecata catre reclamant.
Cu drept de apel in termen 10 zile de la comunicare ce se va depune la Tribunalul Gorj.
Pronuntata in sedinta publica de la 30 Mai 2016 la Tribunalul Gorj.

14
Nemotivarea deciziei de concediere. Nulitate absolută

Prin cererea inregistrata pe rolul Tribunalului Bucuresti - Sectia a VIII-a Conflicte de


Munca si Asigurari Sociale sub nr. XXXXXXXXXXXX contestatoarea Radescu (fosta T. ) J. C.,
in contradictoriu cu angajatorul T. CONSULTANTA & T. S. R. L a formulat contestatie impotriva
Deciziei nr. 138 din 25.07.2014 de concediere individuala din motive ce nu tin de persoana
salariatului pe care o considera netemeinica si nelegala, solicitand sa se dispuna: anularea actului
unilateral al angajatorului prin care s-a dispus concedierea sa; si obligarea angajatorului parat la
plata unei despagubiri egale cu salariile indexate, majorate si reactualizate si cu celelalte drepturi
de care ar fi beneficiat de la momentul concedierii si pana la momentul pronuntarii unei hotarari
judecatoresti definitive.
Analizand intreg probatoriul de la dosar, instanta de fond constata ca intre partile in litigiu
a fost incheiat contractul individual de munca inregistrat sub nr. 987/20.07.2011 la I. T. M.
Bucuresti (fila 11), astfel cum a fost modificat prin actul aditional nr. 1 in temeiul caruia reclamanta
a fost angajata la societatea intimata in functia de "analist servicii clienti``. Prin actul aditional nr.
2 la contractul individual de munca aflat la fila 21 din dosar, reclamanta a fost incadrat pe postul
de brand manager.
Raporturile de munca dintre parti au incetat potrivit deciziei nr. 138/25.07.2014 (fila 8),
incepand cu data de 28.07.2014, in temeiul art. 65 alin. 1 din Codul Muncii.
Potrivit art. 76 alin. 1 din Codul Muncii, decizia de concediere se comunica salariatului in
scris si trebuie sa contina in mod obligatoriu: a) motivele care determina concedierea; b) durata
preavizului; c) criteriile de stabilire a ordinii de prioritati, conform art. 69 alin. (2) lit. d), numai in
cazul concedierilor colective; d) lista tuturor locurilor de munca disponibile in unitate si termenul
in care salariatii urmeaza sa opteze pentru a ocupa un loc de munca vacant, in conditiile art. 64. e)
termenul de contestare si instanta la care poate fi contestata.
Din dispozitiile legale mentionate, instanta retine ca decizia contestata, concretizand
masura concedierii, trebuie sa fie deopotriva legala si temeinica, iar analiza cerintelor de legalitate
prevaleaza celor referitoare la temeinicia deciziilor.
Din punct de vedere formal, decizia de incetare a contractului de munca contestata nu
contine mentiunea prevazuta de art. 76 lit. "a`` CM - motivele care au determinat desfiintarea
postului, motive care sa fi fost aduse la cunostinta salariatului . Enuntarea in cuprinsul deciziei de
concediere a textului de lege care reglementeaza concedierea ca urmare a desfiintarii postului nu
echivaleaza cu motivarea in fapt a masurii.
Indicarea, cel putin succinta, a motivelor concedierii in cuprinsul deciziei de incetare a
contractului individual de munca sau precizarea ca anumite inscrisuri reprezinta anexe ale deciziei,
urmata de comunicarea acestor anexe, sunt absolut necesare in vederea garantarii dreptului de
acces la instanta al salariatului. In cauza intimata nu a observat formele legale la intocmirea
deciziei de concediere . Lipsa motivelor in fapt care au determinat concedierea fac imposibila

15
verificarea temeiniciei deciziei, fata de dispozitiile art. 79 Codul muncii. Textul mentionat prevede
ca in caz de conflict de munca angajatorul nu poate invoca in fata instantei alte motive de fapt sau
de drept decat cele prevazute in decizia de concediere .
In cuprinsul deciziei se mentioneaza ca reclamanta a beneficiat de dreptul de preaviz
conform instiintarii nr. 118/30. 06. 2014 si ca s-a adoptat o hotarare a asociatilor privind
desfiintarea locului de munca ocupat de catre contestatoare, ca urmare a restrictionarii numarului
de locuri de munca pentru aceasta ocupatie.
Notificarea nr. 118/30. 06. 2014 nu cuprinde alte elemente care sa permita instantei sa
verifice respectarea dispozitiilor art. 76 lit. "a`` prin raportare la acest act, iar hotararea asociatilor
la care se face referire nu este identificata prin numar de inregistrare, data emiterii.
Fata de dispozitiile art. 79 din Codul muncii, instanta este pusa in imposibilitatea de a
verifica in ce masura sustinerile din intampinare cu privire la dificultatile economice ale paratei
sunt reale, cu privire la existenta unei cauze reale si serioase a desfiintarii postului, in lipsa unei
minime motivari a deciziei de concediere sau a notificarii de preaviz(act premergator si mentionat
in cuprinsul deciziei de incetare a contractului individual de munca).
Pentru considerentele expuse, in baza art. 80 Codul Muncii, instanta a admis cererea de
chemare in judecata, a anulat decizia nr. 138/25.07.2014 emisa de intimata, a dispus obligarea
intimatei la plata, in favoarea contestatoarei, unei despagubiri egale cu salariile indexate, majorate
si reactualizate si cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat contestatoarea de la data concedierii
si pana la data ramanerii definitive a prezentei hotarari, prin actiune nefiind solicitata reintegrarea
in postul detinut anterior.
In baza art. 453 alin 2 NCPC, instanta a obligat intimata sa plateasca contestatorului suma
de 1240lei, reprezentand cheltuieli de judecata, respectiv onorariu de avocat (f. 228).
Impotriva acestei hotarari a declarat apel parata care solicita admiterea apelului,
schimbarea, in tot, a hotararii apelate si pe fond respingerea contestatie, ca netemeinica.
Sustine apelanta-parata ca instanta de fond a admis in mod gresit actiunea avand in vedere
intreaga situatie de fapt, raportata la temeiurile juridice care au fost avute in vedere la formularea
solicitarii, precum si fata de procedura transparenta care a dus la emiterea unor acte temeinice si
legale.
Situatia financiara a angajatei descrisa si justificata in amanuntime prin intampinarea
formulata a determinat Consiliul de Administratie al societatii sa adopte masuri in consecinta.
In urma analizei efectuate, in mod obiectiv, au fost suprimate posturile care nu au dovedit
utilitatea si eficienta mentinerii in statul de organizare, subscrisa avand dreptul si obligatia in
acelasi timp de a reeficientiza activitatea economica desfasurata prin mijloacele permise de
normele legale.
Potrivit art. 76 alin. l din Codul Muncii, decizia de concediere se comunica salariatului in
scris si trebuie sa contina in mod obligatoriu: a) motivele care determina concedierea; b) durata
preavizului; c) criteriile de stabilire a ordinii de prioritati, conform art. 69 alin. (2) lit. d), numai in

16
cazul concedierilor colective; d) lista tuturor locurilor de munca disponibile in unitate si termenul
in care salariatii urmeaza sa opteze pentru a ocupa un loc de munca vacant, in conditiile art. 64. e)
termenul de contestare si instanta la care poate fi contestata.
Se sustine ca toate dispozitiile legale au fost indeplinite de catre societate, pe parcursul
judecarii cauzei reclamanta evitand sa-si asume responsabilitatea inscrisurilor intocmite ca urmare
a acordului de vointa al ambelor parti, cat si faptul ca prin procedura urmata, acesteia i-au fost
aduse la cunostinta toate actele care au stat la baza deciziei de concediere .
Hotararea instantei a fost data printr-o interpretare restrictiva a textului de lege, in favoarea
reclamantei, eliminand inscrisurile si apararile din cursul dezbaterilor care au relevat cunoasterea
actelor si hotararilor care au dus la luarea masurilor dispuse.
Mai mult, hotarari le au fost luate de catre organele de conducere ale societatii, potrivit
statutului si legii, deciziile de concediere emise nefiind rezultatul puterii discretionare a unei
singure persoane .
Aducerea la cunostinta a actelor si faptelor care au dus la emiterea deciziilor reprezinta o
intelegere datorata acordului liber consimtit atat a angajatorului cat si a angajatului, care a formulat
o cerere in acest sens, existand si o stipulare prealabila a acestui fapt de catre organul legal si
statutar de conducere a subscrisei. {intelegerea din data de 01.07.2011, prin care de comun acord
s-a consimtit ca pe intreaga perioada de preaviz reclamanta sa nu se prezinte la locul de munca si
implicit sa nu fie retribuita (depusa la dosarul cauzei).
Masurile luate au constituit expresia temeiniciei si legalitatii concedierii prin prisma
cerintelor prevazute de lege si a probelor care vor fi administrate in cauza, dand eficienta
indeplinirii conditiilor prevazute de dispozitiile art. 65 alin. (2) din Codul muncii, republicat.
Emiterea deciziei de concediere a fost efectuata cu respectarea dispozitiilor Codului Muncii
care prevad ca desfiintarea locului de munca trebuie sa fie efectiva si sa aiba o cauza reala si
serioasa, cerinte legale indeplinite in totalitate si probate prin inscrisurile existente la dosarul
cauzei.
Solutia pronuntata lipseste de eficienta prevederile legale conform carora legea recunoaste
dreptul angajatorului de a lua orice masuri organizatorice menite sa conduca la imbunatatirea
activitatii, inclusiv prin reducerea posturilor de personal, angajatorul dispunand de prerogativa de
a stabili organigrama in functie de necesarul de personal si de indicatorii economici ai societatii.
Pentru aceste motive apelanta a solicitat admiterea apelului sipe fond respingerea actiunii.
Prin intampinarea formulata intimata-reclamanta solicita respingerea apelului aratand ca in
mod corect instanta de fond a apreciat ca decizia nr. 138 din 25.07.2014 emisa de angajatorul
apelant este lovita de nulitate absoluta pentru lipsa elementelor prevazute de art. 76 alin. 1 lit. a
din Codul muncii deoarece aceasta "nu cuprinde motivele care au determinat desfiintarea postului,
motive care sa fi fost aduse la cunostinta salariatului". Or, lipsa motivelor de fapt care au
determinat concedierea fac imposibila verificarea temeiniciei deciziei de concediere . Simpla

17
enuntare in cuprinsul deciziei de concediere a textului de lege care reglementeaza concedierea ca
urmare a desfiintarii postului nu echivaleaza cu motivarea in fapt a masurii.
In apel nu s-au administrat probe noi.
Curtea examinand apelul raportat la criticile aduse de apelanta potrivit dispozitiilor art. 377
Cod de procedura civila referitoare la limitele caracterului devolutiv al apelului constata:
Intre parti au existat raporturi de dreptul muncii, intimata-reclamanta fiind angajata paratei
conform Contractului individual de munca inregistrat sub nr. 987/20.07.2011 la ITM Bucuresti,
contract ce a fost modificat succesiv prin doua acte aditionale.
Raporturile de munca dintre parti au incetat potrivit deciziei nr. 138/25.07.2014, incepand
cu data de 28.07.2014, in temeiul art. 65 alin. (1) din Codul muncii.
In preambulul deciziei de concediere se mentioneaza incetarea Contractului individual de
munca incepand cu 28.07.214, in loc de "in baza hotararii asociatilor privind desfiintarea locului
de munca brand manager`` ocupat de d-na T. J. C., urmare restrictionarii numarului de locuri
pentru ocupatia "brand manager``, cod C. xxxxxx.
Tot in preambulul deciziei de concediere se face mentiune cu privire la preavizul acordat
salariatului.
Instanta de fond examinand decizia contestata, din punct de vedere formal, a constatat ca
aceasta nu contine mentiunea prevazuta de art. 76 lit. ``a`` Codul muncii si fata de dispozitiile art.
79 din Codul muncii, este in imposibilitatea de a verifica in ce masura sustinerile cu privire la
dificultatile economice ale paratei sunt reale, respectiv cu privire la existenta cauzei reale si
serioase a desfiintarii postului.
Solutia pronuntata de instanta de fond este legala si temeinica.
Potrivit dispozitiilor art. 62 alin. (3), decizia de concediere "se emite in scris si sub
sanctiunea nulitatii absolute, trebuie sa fie motivata in fapt si in drept si sa cuprinda precizari cu
privire la termenul in care poate fi contestata si la instanta judecatoreasca la care se contesta``.
Potrivit art. 76 alin. (1) lit. a Codul muncii, "decizia de concediere trebuie sa contina in
mod obligatoriu motivele care determina concedierea``.
In raport de cerintele impuse de legiuitor, in speta, simpla afirmatie din preambulul deciziei
de concediere privind desfiintarea locului de munca pentru ocupatia de "brand manager`` nu poate
fi considerata ca``indeplineste cerinta prevazuta de art. 74 lit. "a`` din Codul muncii, ea avand
natura unei sustineri fara niciun fel de argument.
Mentiunea desfiintarii postului nu constituie o aratare a motivului care determina
concediere intrucat nu se arata necesitatea acestei masuri, nu se indica actul decizional prin care s-
a luat hotararea desfiintarii postului, nu se demonstreaza existenta unor motive intemeiate care au
generat nevoia de restructurare a activitatii si in aceste imprejurari nu sunt clare cauzele ce au
determinat desfiintarea postului ocupat de contestatoare.

18
In consecinta, raportat la cerintele impuse de art. 62 alin. (3) si art. 76 alin. (1) Codul
muncii, decizia de concediere trebuie sa contina, in mod obligatoriu, motivele care au determinat
masura concedierii.
Chiar daca actele invocate de apelanta au precedat momentul emiterii deciziei si au fost
aduse la cunostinta salariatului, nu se poate aprecia ca sunt intrunite conditiile legii,ce au
determinat concedierea.
Mentionarea in cuprinsul deciziei de concediere a situatiei de fapt, in mod explicit, precis
si clar, este necesara pentru verificarea cerintelor art. 65 alin. (2) Codul muncii privind cauza reala
si serioasa a concedierii, fara a se disimula realitatea si pentru verificarea seriozitatii cauzei.
Aratarea faptelor abia in fata instantei de judecata, nu inlocuieste omisiunea angajatorului,
intrucat fiind vorba de o nulitate absoluta pentru nerespectarea cerintelor de forma ad validitatem
nu poate fi acoperita prin confirmare.
Fata de cele aratate, in baza dispozitiilor art. 480 Cod de procedura civila apelul va fi
respins, ca nefondat, urmand ca apelanta, ca parte cazuta in pretentii, sa plateasca intimatei
cheltuielile de judecata din apel, reprezentand onorariu de avocat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, apelul declarat de parata T. CONSULTANTA & T. S. R. L., cu
sediul in Municipiul Bucuresti, str., sector 1, inregistrata la Registrul Comertului sub nr.
J4075027/2008, Cod fiscal RO xxxxxxxx, impotriva sentintei civile nr. 9421/08.10.2015,
pronuntata de Tribunalul Bucuresti - Sectia a VIII-a Civila - Conflicte de Munca si Asigurari
Sociale, in dosarul nr. XXXXXXXXXXXX, in contradictoriu cu reclamanta R. J. C., identificata
cu CNP xxxxxxxxxxxxx, cu domiciliul in, nr. 400, judet Gorj.
Obliga apelanta sa plateasca intimatului 480 lei cu titlu de cheltuieli de judecata in apel.
Definitiva.
Pronuntata in sedinta publica din data de 30 Iunie 2016.

19
Abatere disciplinară
Îndeplinirea necorespunzătoare a atribuțiilor de serviciu și management defectuos a
actului didactic

Pe rol solutionarea actiunii civile formulate de reclamanta C. S., domiciliata in Targu M.,,
procesual ales la sediul Cabinet avocat D. A. D., din Targu M.,, in contradictoriu cu paratul C.
National "A. P. I. ”, cu sediul in Targu M., . 12, avand ca obiect contestatia impotriva deciziei de
concediere .
Reprezentanta reclamantei solicita administrarea probei cu martorul Ciubica A., impreuna
cu care contestatoarea a fost prezenta in data de 9 martie, ziua in care se pretinde cu aceasta ar fi
lipsit de la activitatile scolare, la corectarea lucrarilor la simularea probei de bacalaureat, si
revenirea cu adresa la C. National A. P. I., pentru a se solicita depunerea procesului verbal pe baza
caruia s-au predat borderourile de corectare a lucrarilor respective. Depune la dosar dovada
achitarii onorariului avocatial si inscrisuri doveditoare privind absentele reclamantei de la cursuri,
respectiv certificat de concediu medical, scrisoare medicala, un bilet de trimitere, corespondenta
purtata intre reclamanta si parat si borderouri privind corectarea lucrarilor la simularea probei de
bacalaureat la disciplina limba si literatura romana.
Reprezentantul paratului nu se opune administrarii probei cu inscrisuri si depune la randul
sau, planse foto de pe foile din catalog pentru a face dovada ca reclamanta a modificat notele din
catalog, solicitand a fi incuviintate aceste inscrisuri . Este de acord si cu audierea martorului propus
de catre reclamanta, insa in ceea ce priveste solicitarea de a prezenta procesele verbale de predare
a lucrarilor de simulare a probei pentru bacalaureat, precizeaza ca un asemenea inscris nu s-a
intocmit, fiind vorba doar de o simulare .
In ceea ce priveste proba testimoniala solicitata de reclamanta, coroborat cu inscrisurile
referitoare la simularea probei pentru bacalaureat si eventualele activitati desfasurate cu acea
ocazie, instanta le respinge ca neintemeiate pentru considerentul ca decizia de sanctionare nu face
nicio referire la aceasta activitate . Prin decizia de sanctionare, reclamanta a fost sanctionata pentru
absente de la activitati ce trebuiau desfasurate in calitate de cadru didactic la clasele la care era
incadrata, fiind vorba de orele la care trebuia sa fie prezenta in ziua respectiva. Din acest punct de
vedere, instanta considera ca nu este pertinenta aceasta proba . Pentru aceleasi considerente,
respinge si proba referitoare la depunerea proceselor verbale de corectare a lucrarilor. Cu privire
la inscrisurile ce au fost astazi depuse la dosar, le incuviinteaza ca fiind probe la dosarul cauzei si
urmeaza sa fie avute in vedere la deliberare.
Neformulandu-se alte cereri in probatiune, instanta acorda cuvantul pe fond .
Reprezentanta reclamantei solicita admiterea contestatiei astfel cum a fost formulata, in
principal a se constata nelegalitatea deciziei de concediere si pe cale de consecinta desfiintarea
sanctiunii disciplinare aplicate, respectiv anularea deciziei contestate si a se constata, in ceea ce
priveste prima abatere disciplinara, respectiv absenta din data de 6 ianuarie 2015, prescriptia
acesteia si repunerea partilor in situatia anterioara. In subsidiar, daca se considera ca aceasta

20
decizie disciplinara este legala, solicita a se dispune inlocuirea sanctiunii aplicate cu o alta
sanctiune mai blanda, in baza principiului proportionalitatii. Apreciaza ca decizia de concediere
este lovita de nulitate absoluta, fiind data cu incalcarea prevederilor art. 252 alin. 2 lit. a din Codul
muncii, deoarece, o conditie obligatorie in ceea ce priveste decizia de sanctionare este descrierea
faptei care constituie abatere disciplinara. In opinia sa, descrierea faptei nu este suficient de
amanuntita, raportat la faptul ca paratul nu a aratat exact intervalul orar in care s-a produs absenta
in ziua respectiva, astfel ca reclamanta s-a aflat in imposibilitatea de a verifica gravitatea faptei,
raportat la efectul produs, iar cu privire la modificarea notelor in catalog nu s-a precizat, in mod
clar, data savarsirii acestei presupuse abateri disciplinare, motiv pentru care considera ca nu sunt
indeplinite conditiile expres prevazute de lege si nu exista elemente suficiente pentru
individualizarea faptei . Un alt motiv de nulitate absoluta ar fi incalcarea prevederilor art. 252 alin.
2 lit b din Codul muncii, respectiv neindicarea prevederilor exacte care au fost incalcate de catre
contestatoare. Abaterile disciplinare care au fost retinute in sarcina contestatoarei nu se incadreaza
nici in Anexa 3 alin. 2 lit. a,b din CCM, nici in art. 31 din Regulamentul de organizare si
functionare. Totodata, considera ca decizia este lovita de nulitate absoluta, fiind data cu incalcarea
prevederilor art. 252 alin. 2 lit. c din Codul muncii, raportat la modul generic in care paratul a
formulat decizia, in sensul ca nu se poate considera ca i s-a asigurat dreptul la aparare
contestatoarei in cadrul procedurii prealabile disciplinare. In raportul de cercetate prealabila din
26 iunie 2015 nu au fost inlaturate asa cum prevede legea, punctual, toate apararile facute de catre
reclamanta. Referitor la netemeinicia deciziei, precizeaza ca, in ceea ce priveste prima absenta din
data 6 ianuarie 2015, a intervenit prescriptia pentru ca au trecut mai mult de 30 de zile de la data
la care angajatorul a luat la cunostinta de savarsirea abaterii disciplinare. Referitor la absenta din
9 martie 2015, la aceasta data contestatoarea a absentat doar un interval orar scurt, fiind vorba
despre orele in care avea fereastra, nu a absentat de la orele pe care trebuia sa le tina. In ceea ce
priveste cea de-a treia absenta, reclamanta a depus la dosar inscrisurile din care rezulta ca suferea
de o afectiune in acea perioada, insa a solicitat substituirea ei la ore, absenta fiind justificata de
motive de sanatate. Solicita obligarea paratului la plata cheltuielilor de judecata
Reprezentantul paratului solicita respingerea actiunii, cu obligarea reclamantei la plata
cheltuielilor de judecata . Depune la dosar dovada cheltuielilor de judecata . Cu privire la
legalitatea deciziei, solicita a se retine ca este ferita de critici, respecta cerintele Legii nr. 1/2011
art. 280, 282 in toate punctele sale, atat ca structura cat si ca continut . In ceea ce priveste incidenta
Codul muncii art. 252 alin. 2, lit. a,b,c, solicita a se observa ca si acestea sunt indeplinite. Masura
a fost luata in urma unui sir de abateri, lipsuri de la ore, modificarea notelor in catalog, ultima fapta
fiind recunoscuta de catre contestatoare. Solicita a se constata ca decizia de concediere respecta
principiul proportionalitatii, reclamanta fiind sanctionata si anterior. Contestatoarea a fost prezenta
la cercetarea disciplinara, mai mult a dat o nota explicativa prin care a recunoscut faptele.
In replica, reprezentanta reclamantei solicita a nu se tine cont de cercetarea disciplinara
care a avut loc anterior acestei sanctiuni aplicate, deoarece in perioada in care se presupunea ca
reclamanta ar fi lipsit de la ore, aceasta era in concediu legal de odihna.

21
CURTEA DE APEL
Prin Sentinta civila nr. 1233/20 octombrie 2015, Tribunalul M. a admis exceptia
inadmisibilitatii si, in consecinta, a respins ca inadmisibila actiunea formulata de reclamanta C. S.,
in contradictoriu cu paratul C. National "A. P. I. `` Targu M., actiune avand ca obiect anularea
Deciziei de sanctionare disciplinara nr. 32/29. 06. 2015 si reintegrarea reclamantei in postul detinut
anterior concedierii.
Pentru a pronunta aceasta hotarare, Tribunalul a retinut ca reclamanta nu a urmat procedura
prealabila prevazuta de art. 280 alin. 8 din Legea educatiei nationale nr. 1/2011, apreciata ca fiind
obligatorie, in sensul ca anterior sesizarii instantei de judecata nu a contestat decizia de sanctionare,
in termen de 15 zile de la comunicare, la colegiul de disciplina de pe langa inspectoratul scolar
judetean.
Prin Decizia nr. 147/A/3 martie 2016, Curtea de Apel Targu M. a admis apelul declarat de
reclamanta impotriva hotararii mentionate, in sensul anularii acesteia si retinerii cauzei pentru
judecarea fondului, in conformitate cu prevederile art. 480 alin. 2 si 3 teza a II-a din Codul de
procedura civila, constatand ca prin dispozitiile art. 280 alin. 8 din Legea nr. 1/2011 s-a instituit o
procedura administrativ-jurisdictionala speciala in materia contestatiilor formulate impotriva
deciziilor de sanctionare disciplinara a personalului didactic, insa aceasta nu are caracter
obligatoriu, ci doar facultativ, in raport de prevederile art. 21 alin. 4 din Constitutia Romaniei, in
forma ulterioara revizuirii acesteia, astfel ca neurmarea respectivei proceduri nu atrage
inadmisibilitatea contestatiei adresate direct instantei de judecata .
Procedand la examinarea pe fond a actiunii, Curtea retine urmatoarele:
Prin Decizia nr. 32/29. 06. 2015, paratul C. National "A. P. I. `` Targu M. a dispus - in
temeiul dispozitiilor art. 280 alin. 2 lit. f) din Legea educatiei nationale nr. 1/2011, coroborat cu
art. 61 lit. a) si art. 248 alin. 1 lit. e) din Codul muncii, desfacerea disciplinara a contractului
individual de munca al reclamantei incepand cu data de 1 iulie 2015, retinand ca abateri
disciplinare faptul ca in zilele de 6 ianuarie, 9 martie si 11 mai 2015 a absentat de la activitatile pe
care trebuia sa le desfasoare in calitate de cadru didactic la clasele la care era incadrata, fara a
prezenta justificari legale in acest sens si a modificat in catalogul clasei a IX-a G notele la Limba
si literatura romana pentru 3 elevi, respectiv: B. A. L. - nota 4/31. III., in nota 9/31. III. ; R. P. M.
- nota 4/25. II., in nota 8/25. II. si V. C. C. - nota 4/31. III., in nota 8/31. III.
Contestand in instanta decizia de sanctionare mentionata, reclamanta a sustinut ca aceasta
este lovita de nulitate absoluta, fiind data cu incalcarea prevederilor art. 252 alin. 2 lit. a), b) si c)
din Codul muncii, intrucat:
1. - nu cuprinde descrierea faptelor imputate, respectiv prin indicarea datei si intervalului
orar in care acestea au fost savarsite si detalierea elementelor concrete care le individualizeaza;
2. - nu cuprinde precizarea prevederilor din statutul de personal, regulamentul intern,
contractul individual de munca sau contractul colectiv de munca aplicabil, care au fost incalcate,
deoarece la art. 2 alin. 2 din decizie se face referire la Anexa 3 alin. 2 lit. a) si b) din Contractul
colectiv de munca unic la nivel de sector de activitate Invatamant Preuniversitar, inregistrat la M.

22
M. F. P. S. P. V. - D. D. S. sub nr. 1483/13.11.2014 - prevederi care se refera la Regulamentul-
cadru privind organizarea si functionarea comisiilor paritare, precum si la art. 31 din Regulamentul
de organizare si functionare a unitatilor de invatamant preuniversitar, aprobat prin O. M. E. N. nr.
5115/2014 - care nu au legatura cu faptele imputate;
3. - nu cuprinde motivele pentru care i-au fost inlaturate apararile invocate in timpul
cercetarii disciplinarea prealabile, precizandu-se doar ca explicatiile date sunt "insuficiente,
subiective si irelevante``, ceea ce conduce la concluzia ca nu i s-a asigurat in mod real si efectiv
dreptul la aparare.
De asemenea, reclamanta a sustinut ca decizia de sanctionare in discutie a fost data cu
incalcarea prevederilor art. 252 alin. 1 din Codul muncii, intrucat pentru fapta din data de 6 ianuarie
2015 a intervenit prescriptia raspunderii disciplinare, sanctiunea fiind aplicata cu depasirea
termenului de 6 luni prevazut de norma legala amintita, iar in lipsa mentionarii datei la care au fost
savarsite celelalte presupuse abateri disciplinare nu se poate verifica respectarea termenului de
prescriptie .
Pentru motivele anterior relevate, reclamanta a solicitat desfiintarea deciziei contestate si
repunerea partilor in situatia anterioara, prin obligarea angajatorului la reintegrarea sa in functia
avuta - aceea de profesor de limba si literatura romana, respectiv la plata de despagubiri
reprezentand drepturile salariale neincasate, actualizate cu dobanda legala, precum si la plata
cheltuielilor de judecata .
In subsidiar, s-a solicitat inlocuirea sanctiunii aplicate cu una mai putin severa, apreciindu-
se ca cea pentru care a optat angajatorul nu respecta cerinta proportionalitatii in raport cu gravitatea
abaterilor disciplinare imputate, cu imprejurarile in care acestea au fost savarsite si cu urmarile lor,
precum si cu gradul de vinovatie al salariatului, chiar in cuprinsul deciziei contestate retinandu-se
ca absentele de la ore au fost justificate de urgente cu caracter personal si medical, reclamanta
anuntand de fiecare data angajatorul si facand demersuri pentru a-si asigura substituirea, iar in ceea
ce priveste fapta constand in modificarea unor note din catalog, a aratat ca aceasta se circumscrie
activitatii de reevaluare a activitatii elevilor si de sprijinire continua a acestora, prin corectarea
greselilor si individualizarea activitatii educationale.
Examinand legalitatea si temeinicia deciziei de sanctionare in discutie, din perspectiva
motivelor de nulitate absoluta invocate - in sensul incalcarii prevederilor art. 252 alin. 2 lit. a), b)
si c) din Codul muncii, Curtea constata ca acestea nu sunt intemeiate.
Astfel, descrierea data faptelor considerate abateri disciplinare este suficient de clara pentru
individualizarea concreta a acestora, nefiind necesara precizarea suplimentara a intervalului orar
in care reclamanta a absentat de la unele ore de curs din datele calendaristice mentionate in
cuprinsul deciziei de sanctionare, elementele astfel aratate oferindu-i posibilitatea compararii lor
cu mentiunile din condica de prezenta, pe care, de altfel, nici nu le-a contestat, oferind justificari
de ordin personal.
De asemenea, si cealalta abatere disciplinara a fost descrisa intr-o maniera explicita, prin
indicarea numelui elevilor si a notelor din catalog modificate, iar in conditiile in care s-a pastrat

23
data la care au fost acordate cele in privinta carora s-a intervenit, este evident ca nu putea fi
cunoscut momentul efectuarii respectivei operatiuni de alterare, indicarea faptei in sine si a
elementelor la care s-a facut referire in cuprinsul deciziei de sanctionare fiind suficienta pentru a
raspunde exigentelor impuse de art. 252 alin. 2 lit. a) din Codul muncii.
In ceea ce priveste motivul de nulitate invocat prin raportare la pretinsa incalcare a
prevederilor art. 252 alin. 2 lit. b) din Codul muncii, din perspectiva referirii la unele prevederi
contractuale si regulamentare aparent straine de natura abaterilor disciplinare imputate, Curtea
constata ca acest argument nu este de natura a atrage sanctiunea nulitatii, deoarece atat in
preambulul deciziei, cat si in cuprinsul art. 2 alin. 2 s-a facut trimitere expresa la incalcarea
atributiilor specifice postului ocupat, prin precizarea dispozitiilor art. 39 alin. 2 lit. a), b) si c) din
Codul muncii, cu referire la sarcinile stabilite prin Fisa postului - partea I, pct. 2 alin. 2. 1 si 2. 4,
pct. 4 alin. 4. 2 si 4. 3 si pct. 5 alin. 5. 1 si 5. 3., precum si la prevederile art. 280 alin. 1 din Legea
educatiei nationale nr. 1/2011, care toate au legatura cu indeplinirea corespunzatoare a atributiilor
de serviciu si cu respectarea disciplinei in munca .
Totodata, Curtea constata ca nu este incident in cauza nici motivul de nulitate absoluta
sustinut prin invocarea incalcarii de catre angajator a prevederilor art. 252 alin. 2 lit. c) din Codul
muncii, in cuprinsul art. 3 alin. 2 din decizia de sanctionare explicitandu-se intr-un mod suficient
de detaliat argumentele avute in vedere la inlaturarea apararilor formulate de reclamanta pe
parcursul cercetarii disciplinare prealabile, in sensul in care aceasta a recunoscut ca nu a putut
justifica prin acte legale absenta de la ore, iar in privinta modificarii notelor din catalog a apreciat
ca o asemenea fapta se circumscrie unui demers educational care se incadreaza in limitele
normalitatii.
Cat despre invocarea prescriptiei raspunderii disciplinare, din perspectiva depasirii
termenului prevazut de art. 252 alin. 1 din Codul muncii, Curtea constata ca intr-adevar, fata de
data emiterii deciziei de sanctionare in discutie - 29 iunie 2015, critica reclamantei este intemeiata
cu referire la absenta de la cursuri in data de 6 ianuarie 2015, fiind evident ca in acest caz a fost
depasit termenul de 6 luni instituit prin norma legala amintita.
O atare constatare, insa, nu este de natura a conduce la invalidarea masurii de sanctionare
disciplinara a reclamantei pe acest considerent, intrucat prescriptia nu afecteaza si celelalte abateri
retinute in sarcina sa - respectiv absentele din data de 9 martie si 11 mai 2015, precum si
modificarea notelor acordate celor trei elevi in data de 25 februarie si 31 martie 2015, fapte care
toate se incadreaza in termenul de prescriptie mentionat, prezumandu-se in mod logic ca
operatiunea de alterare nu s-a putut produce decat ulterior notarii initiale, din moment ce nu a fost
modificata si data .
Prin urmare, avand in vedere considerentele relevate, Curtea constata ca decizia din litigiu
raspunde exigentelor prescrise de art. 252 alin. 1 si alin. 2 lit. a), b) si c) din Codul muncii, nefiind
afectata de vreun motiv de nulitate absoluta, cum gresit sustine reclamanta.
De asemenea, verificand legalitatea aceleiasi decizii prin raportare la respectarea criteriilor
de individualizare a sanctiunii disciplinare aplicate, criterii prevazute de art. 250 din Codul muncii,

24
Curtea retine ca argumentele invocate in aparare sub acest aspect de catre reclamanta nu pot fi
primite.
Astfel, potrivit textului de lege evocat, angajatorul stabileste sanctiunea disciplinara
aplicabila in raport cu gravitatea abaterii disciplinare savarsite de salariat, avandu-se in vedere
urmatoarele:
a) imprejurarile in care fapta a fost savarsita;
b) gradul de vinovatie a salariatului;
c) consecintele abaterii disciplinare;
d) comportarea generala in serviciu a salariatului;
e) eventualele sanctiuni disciplinare suferite anterior de catre acesta.
Conform extraselor din condica de prezenta depuse la dosar, reclamanta a absentat de la 2
ore de curs in data de 6 ianuarie 2015, respectiv in intervalul orar 7,30 - 9,30, de la 3 ore de curs
in data de 9 martie 2015, respectiv in intervalul orar 9,30 - 12,30 si de la 4 ore de curs in data de
11 mai 2015, respectiv in intervalul orar 7,30 - 12,30 (filele 60-62 dosar Curte).
Prin nota explicativa data in cursul cercetarii disciplinare prealabile, cat si prin argumentele
oferite cu prilejul audierii sale de catre comisia de disciplina, reclamanta nu a negat starea de fapt
mentionata, justificand prin invocarea unor motive medicale absenta din data de 11 mai 2015, desi
nu prezentat un certificat de concediu medical in acest sens, iar relativ la celelalte absente a aratat
ca acestea pot fi considerate ca fiind motivate, intrucat a suplinit 6 ore in cel de-al doilea semestru
scolar (filele 59-61 dosar fond).
In ceea ce priveste modificarea in catalog a notelor acordate unor elevi, reclamanta a
sustinut ca a procedat in mod corect, intrucat era vorba de elevi participanti la olimpiadele scolare,
iar atributul evaluarii acestora ii apartine, intentia fiind aceea de a-i recompensa pe acestia pentru
rezultatele mai bune obtinute ulterior notarii initiale.
Curtea nu va putea primi ca fiind pertinente astfel de argumente, disciplina muncii
presupunand rigurozitate in respectarea programului de lucru si in indeplinirea atributiilor
specifice postului ocupat, cu atat mai mult cu cat parcurgerea programei scolare pretinde o anumita
ritmicitate in predarea materiei de invatamant, iar prin neprezentarea cadrului didactic la orele de
curs programate elevii raman nesupravegheati, ceea ce este de natura nu numai a intretine o stare
de pericol pentru siguranta acestora, dar si de a conturba activitatea didactica la celelalte clase .
De asemenea, nu este justificata nici apararea invocata in combaterea celeilalte fapte
retinute in sarcina reclamantei, respectiv modificarea notelor din catalog, o atare conduita presupus
educationala neavand nicidecum rezultatul pozitiv afirmativ urmarit, in conditiile in care aceasta
se apropie, prin gravitatea sa, de limitele unui fals penal.
Cat despre sustinerea potrivit careia sanctiunea disciplinara aplicata nu ar respecta cerinta
proportionalitatii, in raport de criteriile de individualizare enuntate de art. 250 din Codul muncii,
Curtea subliniaza ca reclamanta nu se afla la prima abatere disciplinara, fiind sanctionata anterior

25
cu diminuarea salariului de baza pe o perioada de 6 luni cu 15% - prin Decizia nr. 6/04. 04. 2014,
respectiv cu suspendarea pe o perioada de 3 ani a dreptului de inscriere la un concurs pentru
ocuparea unei functii didactice superioare sau pentru obtinerea gradului didactic ori a unei functii
de conducere, indrumare si control - prin Decizia nr. 19/11.03.2015, tot pentru savarsirea unor
abateri disciplinare constand in neindeplinirea corespunzatoare a atributiilor de serviciu si
management defectuos al actului didactic (filele 93, 124 dosar fond)
Din perspectiva celor anterior expuse, constatand ca decizia contestata in cauza a fost emisa
cu respectarea prevederilor legale in materia raspunderii disciplinare, astfel cum aceasta este
reglementata pentru situatia din speta prin dispozitiile art. 247 - 252 din Codul muncii si art. 280 -
282 din Legea educatiei nationale nr. 1/2011, Curtea va respinge ca neintemeiata actiunea
reclamantei, iar in aplicarea prevederilor art. 453 alin. 1, coroborat cu art. 451 alin. 1 din Codul de
procedura civila, va dispune obligarea acesteia la plata in favoarea paratului a cheltuielilor de
judecata suportate cu titlu de onorariu avocatial (filele 38-39 dosar Curte).
PENTRU ACESTE MOTIVE,
IN NUMELE LEGII
D E C I D E:
Respinge ca neintemeiata actiunea formulata de reclamanta C. S., CNP xxxxxxxxxxxxx,
domiciliata in Targu M.,, procesual ales la sediul Cabinet avocat D. A. D., din Targu M.,, in
contradictoriu cu paratul C. National "A. P. I. ``, cu sediul in Targu-M., . 12, judetul M. .
Obliga reclamanta la plata catre parat a sumei de 1000 lei, cu titlu de cheltuieli de judecata
Definitiva.
Pronuntata in sedinta publica, azi, 24 martie 2016.

26

S-ar putea să vă placă și