Ursul păcălit de vulpe, de Ion Creangă

Ursul păcălit de vulpe, de Ion Creangă, este o anecdotă a cărei ediţie originală a fost
publicată pentru prima oară în „Albumul macedo-român”, Bucureşti, 1880, şi
retipărită în „Convorbiri literare” nr. 11 din 1 februarie 1885.

Ursul păcălit de vulpe este o povestire didactică pentru că prin această povestire Ion
Creangă scoate în evidenţă viclenia şi prostia. Este didactică deoarece a fost scrisă
pentru elevii de la şcoală. Ion Creangă a fost institutor-învăţător şi autor de manuale
şcolare. La 1876 a realizat un frumos abecedar pe care Mihai Eminescu l-a
recomandat ministerului de atunci, ca fiind o carte interesantă şi utilă. Abecedarul se
numeşte Povăţuitorul la cetire prin scriere după sistema fonetică, adică să se scrie
cum se aude.

Ursul păcălit de vulpe este cea mai scurtă povestire. Tema este viclenia şi prostia.
Personajele sunt: vulpea vicleană, ursul şi un ţăran cu carul de peşte. Subiectul este
simplu. Un ţăran cu un car cu boi, încărcat cu peşte ia în drum o vulpe care s-a
prefăcut că este moartă. Vulpea aruncă din car peşte şi apoi sare din car, adună peştele
şi începe să mănânce lacom.

Un urs care a venit, cere vulpii să-i dea şi lui. Vulpea refuză şi-l sfătuieşte, pentru a
căpăta peşte să-şi bage coada într-o băltoacă la marginea pădurii, fără a mişca până la
ziuă. Ursul a ascultat de sfatul vulpii, şi-a vârât coada în baltă. Peste noapte, balta a
îngheţat iar ursul de frig, trăgând coada din baltă, a rămas fără coadă. Vulpea care era
ascunsă într-o scorbură de copac râde de urs. Ursul nu se poate răzbuna.

Morala povestirii este că nu trebuie să te încrezi în nimeni, pentru că te poate păcăli şi

să păţeşti ce a păţit ursul sau ţăranul cu vulpea. Concluzia povestirii este că după ce ai
fost păcălit nu mai poţi face nimic. Deci: atenţie la ce veţi face în viaţă, indiferent de
vârstă.