Sfanta Parascheva si cele patru Anotimpuri

SCENETA
Personaje:

Mama Sfintei Parascheva

Tatăl Sfintei Parascheva
Sfânta Parascheva: fetiță îmbrăcată într-o rochie albastră, frumoasă
Iarna: fetiță îmbrăcată în alb
Vara: fetiță îmbrăcată în roșu
Toamna: fetiță îmbrăcată în galben-portocaliu
Primăvara: fetiță îmbrăcată în verde
Îngerul: un băiat în alb, cu aripi confecționate
Eftimie, fratele Sfintei Parascheva
Copilul cu pancarde: un băiat care are pancarde confecționate, cu numele locurilor pe
unde a călătorit Sfânta (Epivata, Constantinopol, Ieraclia, Ierusalim, Pustiul Iordanului)
Fetița cerșetoare, cu o bluză pe dos, peste o rochie obișnuită
Un copil credincios

Piesa începe cum Sfânta Parascheva și fetița cerșetoare stau de vorbă. În spatele lor este
Vara.
Sfânta Parascheva: Am auzit la Sfânta Liturghie,
Cum se citea cuvânt dumnezeiesc:
Sunt fericiți cei ce, asemeni Ție,
Își poartă Crucea și nu lenevesc!
Aș vrea și eu să fiu cum se citește,
Să nu mă învoiesc deloc spre rău,
Sufletul meu poftește să se roage
Și să ajute oamenii la greu!

Personajul care o interpretează pe Sfânta îi face semn fetiței cerșetoare că vrea să facă
schimb de haine. Ele se retrag în culise, după care fetița cerșetoare apare cu rochița albastră
și Sfânta Parascheva cu bluza pe dos și cu rochia obișnuită. Ele sunt bucuroase și se țin de
mână, ca două prietene.
Între timp:
Vara: Într-o zi atât de caldă și frumoasă,
O fetiță drăgălașă și miloasă
N-a știut ce altceva să dăruiască
Și a dat rochița ei albastră.
Ce-o să spună oare mama sa?
Se va bucura sau mânia?
Eu sunt Vara, știu ce-i bucuria,
Fluturii îmi duc prin flori solia,
Eu încurajez gestul frumos
În numele Domnului Hristos.
Fetița cerșetoare (către Sfânta Parascheva): Mulțumesc, eu n-am avut vreodată
O rochiță așa minunată!
Doar din cele vechi și peticite...
M-ai făcut atât de fericită!
Mulțumesc, mă voi ruga mereu,
Pentru tine, către Dumnezeu!
Se îmbrățișează, apoi fetița cerșetoare pleacă.
Vine familia Sfintei.
Mama: Oare văd eu bine sau mă-nșel?
Fata mea se-mbracă în alt fel?
Unde-ți este, draga mea, rochița?
Ce-ai făcut cu rochia, fetițo?

Parascheva tace, cu privirea în jos.

Tatăl: Pedepsită ești să stai în casă,
Nici nu meriți să mănânci la masă,
Noi te învățăm numai de bine,
Iar tu ne faci astăzi de rușine!
Eftimie: Tată, mamă, nu vă întristați,
Stați puțin pe gânduri, așteptați,
Sora mea a ajutat vreo fată
Ce era desigur mai săracă,
Ea cuvântul Domnului ascultă,
Inima-i tresaltă și ajută.
Mama și tatăl ies din scenă, tot supărați. Doar Eftimie e vesel.

Copilul cu pancarde: Timpul a trecut, iar Sfânta crește,

Calea rugăciunii o găsește,
Rând pe rând ea tot călătorește,
La sfinte biserici poposește.
Și-a lăsat părinții și averea,
Iubind postul, ruga, miluirea.
(În timpul rostirii rolului, el ridică pe rând pancardele pe care sunt scrise locurile de popas ale
Sfintei: EPIVATA, CONSTANTINOPOL, IERACLIA, IERUSALIM, PUSTIUL IORDANULUI.)
Sfânta singură, rugându-se.
Intră Iarna:
Iarna: Nu o pot opri pe-această fată,
Parascheva cea nevinovată,
Să se roage și să își dorească
Tot mai mult în bine să sporească.
Are-atâta dragoste în sine,
Că topește gheața de la mine!
Voi fugi de flacăra ascunsă
În privirea ei cea nepătrunsă!
Cât aș fi eu, Iarna, ne-nfricată,
Fug când văd așa o blândă fată!

Iarna fuge din scenă.

Parascheva își scoate din buzunar o bucățică de pâine și o mănâncă. Apoi iar se roagă.
Îngerul: Cuvioasă, iartă-mi cuvântarea,
Sunt trimis spre veste de plecare,
Dumnezeu ți-aduce alinarea,
Dar te-ntoarce-n locul de născare;
Hai în Epivata, cuvioasă,
În scurt timp vei trece-n veșnicie,
Chiar de lângă locul tău de-acasă,
Asta-i vestea-ncredințată ție!
Parascheva se înclină, mulțumind.
Copilul cu pancarde ridică din nou denumirile locurilor, de data aceasta în ordine inversă:
PUSTIUL IORDANULUI, IERUSALIM, CONSTANTINOPOL, EPIVATA.
Copilul cu pancarde: S-a-ntors acasă, Sfânta Parascheva,
Așa i-a fost porunca, și-a-mplinit-o;
S-a pregătit de trecerea la ceruri
Cu rugăciuni adânci, de multe feluri.

Toamna: Eu știu prea bine, toate au un rost,

Și un sfârșit e pentru tot ce-a fost;
Ce ai muncit în primăvară, vară,
Când vine Toamna se-adună-n hambare.
Iar Sfânta Parascheva aduna
În al ei suflet, rugăciunea sa.
Picur cu picur, dragoste cerească,
Izvor de daruri, poate să țâșnească.

Sfânta Parascheva: Doamne Sfinte, Cel iubit anume,

Nu mă părăsi, la Tine du-mă,
Pentru Tine m-am lăsat pe mine,
Sufletul meu înspre Tine vine!
A Ta milă, loc de toate-mi ține!
Sfânta Parascheva se culcă pe niște scaune, apoi vine Îngerul și o scoate din scenă.
Primăvara: Stați așa, nu s-a-ncheiat,

Piesa nu s-a terminat,

Eu vă-nvăț din ce-am văzut:
Poate fi nou început!
Așa cum în primăvară
Creanga-nmugurește iară,
Floarea iarăși înflorește,
Pasărea iar ciripește,
Tot așa și Sfânta Vineri,
Prin minuni întineri;
După ani, ale ei moaște
S-au găsit, spre a cunoaște
Puterea lui Dumnezeu
Din Iași, la tot neamul său!
Toate personajele (mai puțin Sfânta) intonează Troparul Sfintei Cuvioase Parascheva de la Iași:

Întru tine, Maică, cu osârdie, s-a mântuit cel după chip, că luând Crucea, ai urmat lui Hristos și
lucrând ai învățat să nu se uite la trup, căci este trecător, ci să poarte grijă de suflet, de lucrul
cel nemuritor. Pentru aceasta și cu îngerii împreună se bucură, Cuvioasă Maică Parascheva,
duhul tău.
Un copil credincios: Maică Paraschevă,
Nu te depărta,
La școală ne-ajută,
De vom învăța!
La orice examen,
La orice concurs,
Luminează drumul
Ce e de parcurs!
Dă-ne mângâiere,
Fără-ntârziere,
Binecuvântare,
Spor și-mbărbătare!

Sfârșit.