Sunteți pe pagina 1din 15

UNIVERSITATEA

„VASILE ALECSANDRI”DIN BACĂU

REGULAMENTUL DE ACORDARE A BURSELOR


PENTRU STUDENŢII DE LA
ÎNVĂȚĂMÂNTUL CU FRECVENȚĂ,
CICLURILE DE STUDII UNIVERSITARE
DE SCURTĂ DURATĂ,
LICENȚĂ, MASTER, DOCTORAT
COD: R-05-16

RE G ULA M E N T

PREZENTA DOCUMENTAŢIE ESTE PROPRIETATEA UNIVERSITĂŢII „Vasile Alecsandri” DIN BACĂU.


MODIFICAREA, MULTIPLICAREA SAU DIFUZAREA ACESTEIA FĂRĂ APROBAREA SCRISĂ A EMITENTULUI
ESTE INTERZISĂ, CONFORM LEGII 8/1996.
- Document controlat -
F 01.07/Ed.2 Document public
Cod document
REGULAMENT
R-05-16
Regulamentul de acordare a burselor Pag./Total pag. 1/ 14
pentru studenţii de la învățământul cu frecvență, Data 16.11.2023
ciclurile de studii universitare de scurtă durată,
Ediţie/Revizie 8/ 0 1 2 3 4 5
licență, master, doctorat

CADRUL LEGAL
Prezentul regulament asigură cadrul legal privind modalitatea și condițiile generale de acordare
a categoriilor de burse din fonduri de la bugetul de stat/venituri proprii și a fost întocmit:
 în conformitate cu prevederile art. 92, 96, 98, 107, 129 și ale art. 149 alin. (3) și alin. (20)÷
(27) din Legea învățământului superior nr. 199/2023, cu modificările ulterioare;
 în acord cu precizările OME nr. 6463/02.10.2023 privind aprobarea Criteriilor generale de
acordare a burselor și a altor forme de sprijin financiar de la bugetul de stat pentru studenții
și cursanții din învățământul superior de stat, învățământ cu frecvență;
 în acord cu precizările Legii nr. 416/2001 privind venitul minim garantat și a Legii
158/07.06.2021, pentru modificarea și completarea Legii nr. 416/2001.

CAPITOLUL I
DISPOZIȚII GENERALE
Art.1 Universitatea ,,Vasile Alecsandri” din Bacău (numită în continuare UBc) poate acorda:
(1) Burse din fondul de burse alocat de Ministerul Educației, de la bugetul de stat, cursanților și
studenților români, cu domiciliul în România, înscriși la studii la forma cu frecvență, ciclurile de
scurtă durată, licență și master, numite burse din fondul de burse de la buget, stabilit în funcție de
numărul de studenți înscriși la studii, conform Secțiunii A;
(2) Burse din fondurile proprii ale UBc, cursanților și studenților români și străini, înscriși la
studii la forma cu frecvență, ciclurile de scurtă durată, licență, master și doctorat, conform Secțiunii
B;
(3) Burse și alte stimulente din alte surse legal constituite, de la bugetul de stat sau fonduri
particulare, legal constituite, numite burse sau sprijin din fonduri externe, după cum urmează:
(a) Premii, locuri în tabere și alte asemenea stimulente studenților cu performanțe universitare,
precum și cu rezultate remarcabile în educația și formarea lor profesională, în activități culturale,
civice, de voluntariat și sportive, inclusiv în competițiile sportive universitare, oferite de statul
român, conform metodologiilor specifice stabilite la nivel național.
(b) Burse private, oferite de operatori economici, organizații nonguvernamentale sau persoane
fizice/ persoane juridice, pe bază de contract, sau alte forme de sprijin studenților, potrivit
prevederilor legale în vigoare, prin metodologii proprii sau în condițiile prezentului regulament.
(c) Burse de proiect, care pot fi granturi de studii, burse și alte forme de sprijin studenților prin
proiecte instituționale, fonduri nerambursabile sau din alte surse legal constituite, în condițiile
proprii de eligibilitate (metodologii proprii) ale proiectelor, granturilor etc.
(d) Burse cu finanțare externă, care pot fi burse, mobilități și alte drepturi, finanțate din
contracte de finanțare externă nerambursabilă, câștigate de către UBc în competiții naționale și
internaționale, în cuantumul și în condițiile prevăzute de aceste competiții.

Art.2 Cuantumul tuturor burselor, din fondul de burse de la bugetul de stat și din veniturile proprii
ale UBc, indiferent de tipul acestora, se stabilesc prin hotărârea Senatului universitar, la propunerea
Consiliului de administrație, ca urmare a consultării cu reprezentanții studenților din universitate,
pentru fiecare an universitar.

F 003.07/Ed.1 Document public


Cod document
REGULAMENT
R-05-16
Regulamentul de acordare a burselor Pag./Total pag. 2/ 14
pentru studenţii de la învățământul cu frecvență, Data 16.11.2023
ciclurile de studii universitare de scurtă durată,
Ediţie/Revizie 8/ 0 1 2 3 4 5
licență, master, doctorat

Art.3 (1) Universitatea ,,Vasile Alecsandri” din Bacău poate acorda, din fondul de la bugetul de
stat, cursanților și studenților români, înscriși la studii la forma cu frecvență, ciclurile de scurtă
durată, licență și master, următoarele tipuri de burse:
a) burse de excelență olimpică I/internațională;
b) burse de performanță;
c) burse de studiu;
d) burse pentru masterat didactic;
e) burse pentru învățământ dual;
f) burse sociale;
g) burse speciale;
h) burse de performanță sportivă.
i) burse de mobilitate
(2) În funcție de scopul pentru care urmează a fi acordate, bursele se grupează în
următoarele categorii:
a) burse pentru rezultate academice, prevăzute la alin. (1) lit. a) - e);
b) burse pentru sprijin social, prevăzute la alin. (1) lit. f);
c) burse pentru alte activități menționate în prezentul ordin, prevăzute la alin. (1) lit. g) - i).

Art.4 (1) Bursele, indiferent de categorie, se acordă, dacă nu se precizează altfel, semestrial. Prima
perioadă, aferentă semestrului I, este octombrie – martie, a doua perioadă, aferentă semestrului II,
este aprilie – septembrie.
Bursele de la bugetul de stat, indiferent de categorie, se acordă pe toată durata anului
universitar (12 luni), cu excepția burselor sociale ocazionale. Acordarea tuturor burselor,
reglementate de prezentul regulament, încetează la data pierderii calității de student sau a încălcării
Regulamentului privind activitatea didactică și activitatea profesională al UBc, valabil pentru ciclul
de studii la care este înscris studentul.
(2) Plata burselor în luna curentă se face pentru activitatea didactică din luna anterioară, cu
condiția alocării finanțării de la Ministerul Educației sau a existenței fondurilor necesare.
(3) Studenților înmatriculați în ultimul an de studii, care beneficiază de orice tip de bursă în
ultimul semestru al respectivului ciclu, li se vor acorda același tip de bursă/burse până la data
încheierii procesului-verbal de finalizare a studiilor, pentru prima sesiune, indiferent dacă susțin sau
nu examenul de finalizare.
(4) Prin excepție de la prevederile alin. (3), studenții înmatriculați în ultimul an de studiu pot
beneficia de orice tip de bursă până la sfârșitul anului universitar curent, în situații temeinic
justificate, la cererea titularului, cu aprobarea Consiliului facultății și a Consiliului de administrație.

SECȚIUNEA A
BURSE DIN FONDURI DE LA BUGETUL DE STAT

CAPITOLUL II
CATEGORII DE BURSE ȘI CRITERIILE GENERALE DE ACORDARE
Art.5 (1) Din fondurile de la bugetul de stat, UBc poate acorda studenților de la ciclul de scurtă
durată, ciclul I – studii universitare de licență, ciclul II – studii universitare de master și cursanților
din învățământul superior, forma de învățământ cu frecvență, cu și fără taxă, români cu domiciliul
F 003.07/Ed.1 Document public
Cod document
REGULAMENT
R-05-16
Regulamentul de acordare a burselor Pag./Total pag. 3/ 14
pentru studenţii de la învățământul cu frecvență, Data 16.11.2023
ciclurile de studii universitare de scurtă durată,
Ediţie/Revizie 8/ 0 1 2 3 4 5
licență, master, doctorat

în România, la programele de studii și anii de studii care generează fonduri de burse, categoriile de
burse menționale la Art. 3, alin. (2):
(2) Studenții, care doresc acordarea unei burse, vor depune personal la secretariatul
facultății, în termenul stabilit de Consiliul de administrație al UBc, pentru fiecare semestru, cererea
de solicitare și documentele aferente fiecărui tip de bursă solicitat.

Art.6 În categoria burselor pentru rezultate academice se pot acorda 5 tipuri de burse:
 burse de excelență olimpică I/internațională;
 burse de performanță;
 burse de studiu;
 burse pentru masterat didactic;
 burse pentru învățământ dual.

Art.7 (1) Bursele de excelență olimpică I/internațională se acordă studenților UBc, înmatriculați
în anul I, care au obținut premiul I, II sau III la olimpiadele școlare internaționale recunoscute de
Ministerul Educației;
(2) Bursele de excelență olimpică I/internațională se păstrează pe toată durata studiilor
universitare de licență, dacă titularul integralist are media de absolvire a anului/ semestrului anterior
minim 9,50;
(3) Cuantumul minim al bursei de excelență olimpică I/ internațională este stabilit prin ordin
al ministrului educației.

Art.8 (1) Bursele de performanță se acordă studenților integraliști din învățământul superior de
stat, înmatriculați la programe de studii universitare cu frecvență, indiferent de forma de finanțare.
(2) Bursele de performanță se pot acorda studenților care se încadrează în cel puțin unul
dintre următoarele cazuri:
 au obținut rezultate deosebite la învățătură, respectiv au cele mai mari punctaje din
același an de studiu al unui program de studii, în limita fondului alocat pe programe și
ani de studii.
 au obținut performanțe științifice, inovații și brevete, numită în continuare bursă de
performanță științifică;
(3) Bursele de performanță se acordă având în vedere următoarele:
 pentru semestrul I al anului universitar, clasamentul se stabilește în funcție de rezultatele
anului universitar anterior, iar pentru bursele acordate în semestrul II, în funcție de
rezultatele semetrului I. Disciplinele facultative nu intră în stabilirea clasamentelor.
Pentru anul I, semestrul I, clasamentul se stabilește în funcție de rezultatele concursului
de admitere;
 în caz de punctaj egal la acordarea burselor, criteriul de departajare este media aritmetică
obținută. În cazul menținerii egalității, comisia de burse va lua în calcul situația școlară
pe anii anteriori, punctaj și medie, respectiv media de la admitere;
 pentru studenții din anul I, în situație de menținere a egalității la media de admitere, se
vor aplica criteriile de departajare de la admitere.
(4) Bursa de performanță științifică se poate acorda pentru publicarea de articole ISI,
obținerea de inovații și brevete de invenții, ca studenți ai UBc.

F 003.07/Ed.1 Document public


Cod document
REGULAMENT
R-05-16
Regulamentul de acordare a burselor Pag./Total pag. 4/ 14
pentru studenţii de la învățământul cu frecvență, Data 16.11.2023
ciclurile de studii universitare de scurtă durată,
Ediţie/Revizie 8/ 0 1 2 3 4 5
licență, master, doctorat

(5) Bursa de performanță științifică se poate acorda începând cu anul al doilea de studii, în
urma recunoașterii performanțelor de către UBc, pentru o perioadă de un an calendaristic, dar nu
mai mult de finalizarea studiilor. Acordarea acestui tip de bursă este condiționată doar de criteriile
de promovabilitate.
(6) Cuantumul bursei de performanță este mai mare decât cuantumul bursei sociale.

Art.9 (1) Bursele de studiu se acordă studenților integraliști care frecventează cursurile licenței
didactice cu dublă specializare. Acordarea acestora începe cu anul universitar, sau semestrul, de
încadrare a programului de studii în categoria de licență didactică cu dublă specializare.
(2) Bursele de studiu se acordă în limita bugetului alocat cu această destinație.
(3) Cuantumul bursei de studiu acordate de la bugetul de stat studenților înmatriculați la
programele de studii universitare de licență didactică cu dublă specializare este egal cu salariul net
al unui profesor debutant, aflat în plată la data de 1 octombrie a fiecărui an.

Art.10 (1) Bursele pentru învățământ dual se acordă studenților integraliști înscriși la un program
de studii din cadrul învățământului dual, în limita fondului alocat.
(2) Operatorii economici și/sau autoritățile locale pot acorda acest tip de burse cel puțin la
nivelul stabilit de UBc, atât din fonduri publice, precum și din alte fonduri, pentru învățarea în
condiții de calitate.

Art.11 (1) Bursele pentru masterat didactic se acordă studenților integraliști care frecventează
cursurile de masterat didactic.
(2) Cuantumul bursei pentru masterat didactic este egal cu salariul net al unui profesor
debutant, aflat în plată la data de 1 octombrie a fiecărui an.

Art.12 Sintagma „student integralist”, pentru bursele din semestrul I al anului universitar,
desemnează studentul care, la data oficială de încheiere a anului universitar, are promovate toate
disciplinele din anul universitar anterior.
Pentru bursele din semestrul al II-lea al anului universitar, sintagma „Student integralist”
desemnează studentul care a promovat toate disciplinele semestrului I, în sesiunea de drept a
semestrului I.
Examenele promovate în prelungirile de sesiune, acordate sportivilor de performanță, se iau în
considerare la stabilirea statului de student integralist, chiar dacă sunt susținute în semestrul curent.

Art.13 Bursele pentru sprijin social sunt:


 Bursele sociale;
 Burse sociale ocazionale;

Art.14 (1)Bursele sociale au rolul de a asigura studenților, cetățeni români cu domiciliul în


România, proveniți din medii socioeconomice defavorizate, din familii defavorizate și din centre de
plasament, condiții minime de subzistență, pentru a le facilita accesul și menținerea în sistemul de
învățământ superior de stat, în vederea parcurgerii programelor de studii universitare la care sunt
înscriși.
(2) Bursele sociale sunt acordate din fonduri de la bugetul de stat, pe bază de cerere, în
funcție de situația socioeconomică a familiei studentului, în limita bugetului alocat de UBc.

F 003.07/Ed.1 Document public


Cod document
REGULAMENT
R-05-16
Regulamentul de acordare a burselor Pag./Total pag. 5/ 14
pentru studenţii de la învățământul cu frecvență, Data 16.11.2023
ciclurile de studii universitare de scurtă durată,
Ediţie/Revizie 8/ 0 1 2 3 4 5
licență, master, doctorat

(3) Cuantumul minim al bursei sociale se propune anual, până la data de 1 septembrie, de
către Comisia Națională pentru Finanțarea Învățământului Superior (CNFIS)‚ se adoptă prin ordin
al ministrului educației și trebuie să acopere cheltuielile minime de masă și cazare.
(4) Cuantumul bursei sociale se stabilește prin hotărâre a Senatului UBc, la propunerea
Consiliului de administrație, în funcție de nevoile identificate la nivelul comunității studențești din
UBc, cu consultarea reprezentanților studenților.
(5) Acordarea burselor sociale este condiționată doar de îndeplinirea condițiilor de
promovabilitate. Studenții și cursanții care refac un an de studii nu pot primi burse sociale în anul de
refacere. Studenții reînmatriculați, pe baza criteriilor de promovabilitate în vigoare, nu pot primi
burse sociale în semestrele în care au beneficiat anterior de bursă.
(6) Bursele sociale se cumulează cu alte tipuri de burse de la bugetul de stat dacă studentul
îndeplinește criteriile specifice stabilite, prin prezentul regulament, pentru ambele categorii de
burse.
(7) Bursele sociale se acordă pe durata legală a programului de studii, până la împlinirea
vârstei de 35 de ani.
(8) Beneficiarii burselor sociale pot fi:
a) studenții orfani de unul sau ambii părinți, studenții care provin din familii monoparentale
sau studenții proveniți din centre de plasament și care nu realizează venituri peste plafonul pentru
acordarea bursei sociale, menționat la punctul c);
b) studenții bolnavi de tuberculoză, care se află în evidența unităților medicale, pe perioada
tratamentului tuberculostatic, diabet insulinonecesitant, boli maligne, sindroame de malabsorbție
severe, boală cronică de rinichi în program de dializă, astm bronșic persistent moderat sau sever,
epilepsie grand mal, cardiopatii congenitale, hepatită cronică cu fibroză avansată (stadiul F3 sau
F4), glaucom, miopie gravă, boli imunologice autoimune forme severe, boli rare, tulburări din
spectrul autist, boli hematologice severe care necesită tratament continuu sau spitalizări frecvente,
surditate bilaterală, fibroză chistică, cei infectați cu virusul HIV sau bolnavi de SIDA, cei cu
handicap locomotor și încadrați într-un grad de invaliditate, fără a se lua în considerare nivelul
venitului mediu pe membru de familie. Dovedirea situației medicale se face cu certificat medical
(tip A5, timbrat) eliberat de un medic de specialitate, altul decât medicul de familie, în care să se
prezinte evoluția și tabloul clinic al problemei medicale de care suferă studentul, vizat de medicul
de la cabinetul medical al universității, că se încadrează în situațiile descrise anterior sau cu
certificat de încadrare în grad de handicap;
c) studenții a căror familie nu a realizat în cele 12 luni înainte de începerea semestrului/
anului universitar un venit lunar net mediu per membru de familie mai mare decât salariul de bază
minim net pe economie;
d) Prioritizarea pe categorii se face în ordinea prezentată anterior în alin. (8).
(9) Sintagma „familie monoparentală” desemnează familia formată din persoana singură și
copilul/ copiii aflat/ aflați în întreținere, în vârstă de până la 18 ani sau de până la 26 de ani pentru
cei care urmează o formă de învățământ — cursuri de zi, organizată potrivit legii, și care locuiesc și
gospodăresc împreună.
(10) Prin „persoană singură din familia monoparentală” se înțelege persoana care se află în
una dintre următoarele situații:
a) este necăsătorită;
b) este văduvă;
c) este divorțată;

F 003.07/Ed.1 Document public


Cod document
REGULAMENT
R-05-16
Regulamentul de acordare a burselor Pag./Total pag. 6/ 14
pentru studenţii de la învățământul cu frecvență, Data 16.11.2023
ciclurile de studii universitare de scurtă durată,
Ediţie/Revizie 8/ 0 1 2 3 4 5
licență, master, doctorat

d) al/ a cărei/ cărui soț/ soție este declarat/ declarată dispărut/ dispărută prin hotărâre
judecătorească;
e) al/ a cărei/ cărui soț/ soție se află în una dintre situațiile prevăzute la art. 178 lit. c) sau d)
din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, republicată, cu modificările și completările ulterioare;
f) al/ a cărei/ cărui soț/ soție este arestat/arestată preventiv pe o perioadă mai mare de 30 de
zile sau execută o pedeapsă privativă de libertate și nu participă la întreținerea copiilor;
g) a fost numită tutore sau i s-au încredințat ori dat în plasament unul sau mai mulți copii și
se află în una dintre situațiile prevăzute la lit. a) - e).
(11) Se asimilează termenului „familie” și persoana/ persoanele care se ocupă de întreținerea
copilului pe perioada absenței părinților sau tutorelui, conform art. 104 din Legea nr. 272/2004
privind protecția și promovarea drepturilor copilului, republicată, cu modificările și completările
ulterioare, și care locuiește/ locuiesc împreună cu copiii aflați în întreținerea sa/ lor.

Art.15 (1) Bursele sociale ocazionale. Studenții, până la împlinirea vârstei de 35 de ani, pot
beneficia, la cerere, pe baza documentelor justificative, și de următoarele tipuri de burse sociale
ocazionale, indiferent dacă studentul beneficiază și de altă categorie de bursă:
a) bursa socială ocazională pentru îmbrăcăminte și încălțăminte, care se poate acorda
studenților orfani de unul sau ambii părinți, studenților care provin din familii monoparentale,
studenților proveniți din centre de plasament sau studenților defavorizați din punct de vedere
socioeconomic, a căror familie nu a realizat în cele 12 luni dinaintea depunerii cererii pentru
acordarea acestui tip de bursă un venit lunar net mediu pe membru de familie mai mare de 50% din
salariul minim net la nivel național. Această categorie de bursă se poate acorda aceluiași student de
două ori în cursul unui an universitar;
b) bursa socială ocazională de maternitate, care se acordă studentei, sau studentului a
cărui soție nu realizează deloc venituri sau venituri mai mari decât salariul de bază minim net la
nivel național, constă într-o bursă pentru naștere și lăuzie și o bursă pentru procurarea
îmbrăcămintei copilului nou-născut și care se acordă o singură dată în cursul anului universitar
pentru fiecare copil născut, cu certificat de naștere românesc. Cererea de bursă se poate depune în
termen de 6 luni de la nașterea copilului/ copiilor. Declarația de venituri, în cazul solicitării bursei
de către soț, va face referire la cele 12 luni înainte de luna nașterii copilului;
c) bursa socială ocazională în caz de deces se poate acorda pentru decesul unui membru al
familiei studentului(ei). Prin membru de familie se înțelege soț, soție, copil. În cazul decesului
studentului(ei) necăsătorit(e)/căsătorit(e) cu soție/soț care nu realizează venituri, bursa se acordă
rudelor de gradul I/ succesorului legal o singură dată în cursul anului universitar. Cererea de bursă
se poate depune în termen de 6 luni de la data decesului. Declarația de venit, în cazul solicitării
bursei de către succesorul legal (soț/ soție), va face referire la cele 12 luni anterioare lunii decesului.
(2) Cuantumul tuturor burselor sociale ocazionale este egal cu cuantumul lunar al bursei
sociale.

Art.16 (1) Determinarea venitului lunar mediu net al familiei studentului se realizează până la
împlinirea vârstei de 26 de ani. La stabilirea venitului mediu net lunar pe membru de familie se iau
în calcul toate veniturile nete cu caracter permanent realizate de membrii familiei, supuse
impozitului pe venit. Prin venituri nete se înțelege totalitatea sumelor primite/ realizate de persoana
singură, respectiv de fiecare membru al familiei, reprezentând valoarea obținută după aplicarea
cotei de impozitare asupra venitului impozabil stabilit conform Legii nr. 227/2015 privind Codul
fiscal, cu modificările și completările ulterioare.
F 003.07/Ed.1 Document public
Cod document
REGULAMENT
R-05-16
Regulamentul de acordare a burselor Pag./Total pag. 7/ 14
pentru studenţii de la învățământul cu frecvență, Data 16.11.2023
ciclurile de studii universitare de scurtă durată,
Ediţie/Revizie 8/ 0 1 2 3 4 5
licență, master, doctorat

a) veniturile salariale și asimilate acestora (tichete de masă, vouchere de vacanță);


b) pensiile, constituite prin contribuții obligatorii la un sistem de asigurări sociale;
c) venituri obținute din activități agricole;
d) venituri obținute din concedii medicale sau indemnizația pentru incapacitate temporară de
muncă, ale persoanelor care obțin venituri din salarii și asimilate salariilor, fără
indemnizațiile de maternitate și creșterea copilului;
e) orice venituri realizate din activitățile economice de către persoanele fizice autorizate,
întreprinderile individuale și întreprinderile familiale, în sensul Ordonanței de urgență a
Guvernului nr. 44/2008 privind desfășurarea activităților economice de către persoanele
fizice autorizate, întreprinderile individuale și întreprinderile familiale, aprobată cu
modificări și completări prin Legea nr. 182/2016;
f) orice venituri realizate din meserii liberale și din valorificarea drepturilor de proprietate
intelectuală;
g) dividendele realizate în ultimele 12 luni calendaristice;
h) veniturile din jocurile de noroc.
(2) Pentru studenții cu vârsta între 26 și 35 de ani, venitul lunar mediu net se va calcula
ținând cont doar de veniturile personale ale acestora și ale persoanelor pe care le au în grijă, precum
copii, soț/ soție etc., în conformitate cu prevederile legale în vigoare.
(3) În situația în care membrii comisiilor de burse au suspiciuni privind îndeplinirea
condițiilor de acordare a bursei sociale, rectorul sesizează situația autorităților publice locale, în
vederea efectuării unei anchete sociale. Personalul UBc nu efectuează anchete sociale în vederea
acordării burselor sociale.
(4) După caz, bursa socială poate fi acordată sau retrasă, ca urmare a unei solicitări în acest
sens din partea serviciilor publice de asistență socială și pe baza unui raport de anchetă socială.
Sumele respective rămân în fondul de burse. Redistribuirea burselor rămase libere se va face numai
cu aprobarea Consiliului de administrație.

Art.17 (1) Conform art. 69 alin. (4) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu
modificările și completările ulterioare, verificarea veniturilor declarate de solicitanți se face de către
persoanele numite prin decizia rectorului UBc, cu ajutorul platformei PatrimVen sau prin solicitarea
organului central fiscal, în a cărui rază teritorială se află situați beneficiarii, a unui document care să
ateste situația veniturilor declarate de către aceștia. Solicitarea se propune de facultatea la care este
înscris studentul verificat și se transmite de către UBc.
(2) În vederea acordării burselor sociale, pe criterii de venituri, studenții trebuie să depună
următoarele documente justificative:
a) cererea de bursă;
b) declarația pe proprie răspundere privind veniturile nete, cu caracter permanent, supuse
impozitului pe venit, obținute pe ultimele 12 luni anterioare începerii anului/ semestrului
de studii, realizate de membrii familiei;
c) declarația GDPR a studentului semnată olograf;
d) declarația GDPR a celorlalți membri ai familiei studentului, semnată olograf, însoțită de
actul de identitate al declarantului;
e) adeverințe cu veniturile nete totale lunare ale părinților/ susținătorilor legali sau soțului
(soției) care sunt încadrați în muncă și, eventual, al studentului (studentei) și celorlalți
membri de familie majori până la vârsta de 26 de ani și care sunt încadrați în
învățământul de zi sau cu frecvență/ cupoanele de pensii;
F 003.07/Ed.1 Document public
Cod document
REGULAMENT
R-05-16
Regulamentul de acordare a burselor Pag./Total pag. 8/ 14
pentru studenţii de la învățământul cu frecvență, Data 16.11.2023
ciclurile de studii universitare de scurtă durată,
Ediţie/Revizie 8/ 0 1 2 3 4 5
licență, master, doctorat

f) adeverințe de la Administrația financiară cu venitul net pe ultimele 12 luni (sau net


anual), pe numele fiecărui membru al familiei: pentru părinți/ susținători legali sau soț
(soție), pentru student (sudentă) și pentru ceilalți membri ai familiei majori, până la
vârsta de 26 de ani și care sunt elevi/ studenți la învățământul de zi sau cu frecvență.
Pentru cei din mediul rural, și adeverințe de la primăria pe raza căreia are domiciliul,
privind veniturile nete obținute din activități agricole pe ultimele 12 luni sau venitul
anual;
g) adeverințe de elev sau student la învățământul de stat, învățământ cu frecvență sau copie
după certificatul de naștere pentru frații (surorile) sau copiii studenților care nu au
împlinit vârsta de școlarizare;
h) copii ale certificatului/certificatelor de deces ale părintelui/ părinților, dacă este cazul, sau
a hotărârii de divorț pentru studenții cu părinți divorțați, sau a studentului divorțat;
i) copie după certificatul de căsătorie pentru studenții căsătoriți;
j) copia cărții de identitate a solicitantului;
k) ancheta socială, pentru cazul în care nimeni din familia studentului, incluzându-l și pe
acesta, nu realizează venituri sau cel puțin un părinte al studentului lucrează sau
domiciliază în străinătate;
l) extras de cont bancar, pe numele studentului, pentru virarea bursei;
m)pentru situații speciale familiale și de venit, altele decât arest, curatelă, persoane declarate
dispărute sau numite tutore, pentru care se pot prezenta documente justificative, studenții
vor depune declarații notariale pentru justificarea acestora.
(3) pentru situațiile în care există suspiciuni rezonabile, comisia de evaluare a cererii pentru
acordarea bursei sociale poate solicita studentului să prezinte raportul de anchetă socială, realizat cu
respectarea prevederilor legale, din care să reiasă situația exactă a familiei acestuia.

Art.18 Bursele pentru alte activități sunt:


 Bursele speciale;
 Bursele de performanță sportivă;
 Bursele de mobilitate.

Art.19 (1)Bursele speciale se pot acorda studenților integraliști care se încadrează în cel puțin unul
dintre următoarele cazuri:
a) au obținut, ca studenți ai universității, performanțe cultural-artistice deosebite (la nivel
mondial, european și național);
b) s-au implicat, ca studenți ai universității, în activități extracurriculare și de voluntariat
recunoscute la nivel internațional și național.
(2) În funcție de solicitări, Consiliul de administrație va elabora și Senatul universitar va
aproba criteriile specifice.
(3) Cuantumul bursei speciale este la nivelul bursei sociale.

Art.20 (1) Bursele de performanță sportivă se pot acorda studenților care au obținut performanțe
sportive deosebite la nivel olimpic, mondial, european și național.
(2) Bursele de performanță sportivă se acordă semestrial, maximum 15, la nivel de
universitate.
(3) În cazul sportivilor care au pe parcursul unui an doar o singură competiție sportivă
finală, rezultatele obținute sunt luate în considerare pentru ambele semestre ale anului universitar.
F 003.07/Ed.1 Document public
Cod document
REGULAMENT
R-05-16
Regulamentul de acordare a burselor Pag./Total pag. 9/ 14
pentru studenţii de la învățământul cu frecvență, Data 16.11.2023
ciclurile de studii universitare de scurtă durată,
Ediţie/Revizie 8/ 0 1 2 3 4 5
licență, master, doctorat

(4) Aceste burse se acordă de către Consiliul de administrație, la propunerea comisiei de


burse și a Consiliului facultăți, pentru rezultatele obținute ca studenți ai universității. Acordarea se
analizează doar din punct de vedere al rezultatelor sportive obținute.
(5) Cuantumul acestei burse este la nivelul bursei sociale.

Art. 21(1) Bursele de mobilitate, pentru stagii de studii universitare și postuniversitare, se acordă
la nivel de UBc, în vederea susținerii mobilităților temporare efectuate în universități și instituții din
țară și străinătate (inclusiv stagii ERASMUS+, de tip SMS).
(2) Numărul de burse de mobilitate se stabilește anual la propunerea Consiliului de
administrație, cu aprobarea Senatului universitar, în funcție de fondurile disponibile.
(3) Perioada maximă de bursă este de 5 luni.
(4) Cuantumul burselor de mobilitate este la nivelul bursei de performanță și se acordă pe
durata stagiului.
(5) Pentru perioada de stagiu neefectuată se va restitui suma corespunzătoare din bursa
acordată.
(6) Studenții pot solicita acordarea bursei, fie la plecarea în stagiu fie la sosirea din stagiu.
(7) Bursa de mobilitate se poate cumula cu orice tip de bursă.

Art.22 (1) Studenții transferați, studenții care revin după întreruperea studiilor și studenții
reînmatriculați pot beneficia de bursele pentru rezultate academice, începând cu semestrul următor
promovării tuturor diferențelor, în condițiile prezentului regulament.
(2) Studenții, care urmează concomitent două programe de studii în instituții de învățământ
superior de stat, în cadrul aceluiași ciclu, pot beneficia de burse de la bugetul de stat numai de la
unul dintre programe (respectiv, de la instituția la care are depusă diploma de bacalaureat/licență în
original);
(3) Absolvenții cu diplomă, care urmează un al doilea program de studii, sau foștii studenți,
care urmează un alt program de studii sau sunt reînmatriculați, pot beneficia de burse de la bugetul
de stat, dacă pe parcursul frecventării primului program de studii nu au beneficiat de astfel de
burse, în anul și semestrul în care urmează să primească bursă. Numărul de semestre de bursă de
care beneficiază un student, indiferent de categorie nu poate depăși numărul de semestre de studiu
prevăzut ca durată de școlarizare la specializarea la care urmează să beneficieze de bursă;
(4) Studenții reînmatriculați, reveniți din întrerupere de studii, veniți prin transfer, sau aflați
în an suplimentar, nu pot beneficia de nicio categorie de bursă în același semestru de studii, la
același program de studii;
(5) Absolvenții unui program de studii universitare de licență sau studenții înmatriculați la
un program de studii de licență, care au și calitatea de studenți înmatriculați la un program de studii
universitare de licență didactică cu dublă specializare, pot beneficia de bursă de studiu.
(6) Absolvenții unui program de studii universitare de masterat sau studenții înmatriculați la
un program de studii de masterat, care au și calitatea de studenți înmatriculați la un program de
studii universitare de masterat didactic, beneficiază de bursă pentru masterat didactic.
(7) Studenții care au fost în mobilități academice în semestrul anterior vor putea participa la
competiția de burse pentru performanțe academice în condițiile Regulamentului de recunoaștere a
perioadelor de studii efectuate în străinătate.
(8) Studenții care în perioada de depunere a cererilor de bursă se află în mobilități
academice, spitalizare, scutiri medicale, incapacitate de deplasare pot depune cererile de bursă prin

F 003.07/Ed.1 Document public


Cod document
REGULAMENT
R-05-16
Regulamentul de acordare a burselor Pag./Total pag. 10/ 14
pentru studenţii de la învățământul cu frecvență, Data 16.11.2023
ciclurile de studii universitare de scurtă durată,
Ediţie/Revizie 8/ 0 1 2 3 4 5
licență, master, doctorat

împuternicit sau prin e-mail, cu prezentarea documentelor justificative privind situația în care se
află.

Art.23 (1) Studenții și cursanții din învățământul superior de stat pot beneficia de orice tip de bursă
pentru un singur program de studii de scurtă durată, pentru un singur program de licență, pentru un
singur program de master, cu excepția burselor de mobilitate la art. 21.
(2) Un student nu poate primi două tipuri de burse simultan de la bugetul de stat, din aceeași
categorie, cu excepția bursei de mobilitate, dar are dreptul să opteze pentru cea cu valoare mai mare
sau care se acordă pentru o perioadă mai îndelungată.
(3) Bursele sociale ocazionale se pot acorda tuturor studenților care îndeplinesc condițiile de
acordare.
(4) Studenții, care nu au diploma de bacalaureat/licență/adeverință de licență, în original,
depusă la dosarul personal, nu pot beneficia de bursă. Studenții din anul I, cărora nu li s-au eliberat
diplomele de bacalaureat, vor primi bursa acordată la data depunerii acestora, inclusiv bursa
restantă.

CAPITOLUL III
COMPONENȚA COMISIILOR DE BURSE
Art.24 (1) Informațiile privind modalitatea de accesare și acordare a burselor, de la bugetul de stat,
se fac publice prin afișarea pe pagina web și la sediul universității, la începutul anului universitar.
(2) Depunerea cererilor și documentelor justificative, în vederea obținerii unor categorii de
burse, se va face până la data de 15 noiembrie, pentru bursele aferente semestrului I și până la data
de 15 martie, pentru bursele aferente semestrului II.
(3) Anunțurile pentru depunerea cererilor și documentelor justificative în vederea obținerii
unor categorii de burse vor fi publicate pe site-ul și la avizierul fiecărei facultăți/universității cu
minimum 15 zile lucrătoare înainte de data-limită stabilită pentru depunerea acestora.

Art.25 Comisia de burse pe facultăți are următoarea componență:


Președinte: prodecanul cu activități didactice;
Membri: administratorul-șef al facultății/un director de departament/un administrator
patrimoniu;
reprezentantul Ligii studențești în Consiliul facultății;
Secretar: secretarul-șef al facultății/secretar facultate.

Art.26 Comisia de contestații pentru bursele care se acordă la nivel de facultate se constituie din:
Președinte: decanul facultății/un prodecan;
Membrii: un director de departament/un prodecan
reprezentantul Ligii studențești în Senatul UBc;
Secretar: un secretar de facultate/un administrator patrimoniu

Art.27 (1) Comisia de burse la nivel de Universitate are următoarea componență:


Președinte: prorectorul pentru strategii economice și de calitate
Membri: prorectorul pentru programe de învățământ și activități studențești
2 decani
reprezentantul Ligii studențești în Consiliul de administrație
F 003.07/Ed.1 Document public
Cod document
REGULAMENT
R-05-16
Regulamentul de acordare a burselor Pag./Total pag. 11/ 14
pentru studenţii de la învățământul cu frecvență, Data 16.11.2023
ciclurile de studii universitare de scurtă durată,
Ediţie/Revizie 8/ 0 1 2 3 4 5
licență, master, doctorat

Secretar: secretarul-șef al Universității/DGA


(2) Contestațiile pentru bursele care se acordă la nivel de Universitate se rezolvă de către
Biroul Consiliului de administrație.

CAPITOLUL IV
MODUL DE CONSTITUIRE A FONDULUI PENTRU DIFERITE
TIPURI DE BURSE
Art.28 (1) Fondurile pentru acordarea burselor de la bugetul de stat sunt repartizate UBc de către
Ministerul Educației (MEd), proporțional cu numărul total al studenților înmatriculați la
învățământul cu frecvență, fără taxă de studii, ciclurile de studii universitare de scurtă durată, de
licență și de master, înscriși la studii, în baza contractului instituțional pentru fondul de burse, pe
baza costului standard pentru fondul de burse și protecție socială.
(2) Valoarea costului standard pentru fondul de burse și protecție socială în lei/lună/student
este echivalentul a 10% din salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată.
(3) În cazul studenților înmatriculați în cadrul programelor de studii de licență din domeniile
aferente STIM (Științe Exacte, Tehnologie, Inginerie și Matematică), costului standard pentru
fondul de burse și protecție socială i se aplică un coeficient de 33%. La UBc, conform Legii nr.
199/2023, Lista definițiilor termenilor și expresiilor utilizate în cuprinsul legii, punctul 51, în
domeniile aferente STIM se încadrează toate programele de studii de la Facultatea de Inginerie și
programele Matematică și Biologie;
(4) Din fondul de burse repartizat universității, minimum 30% din total este alocat pentru
categoria de burse sociale. Prin împărțirea acestui fond la cuantumul bursei sociale va rezulta
numărul de burse de acest tip disponibile, pentru fiecare facultate.
(5) În cazul în care fondul pentru acordarea burselor sociale nu este utilizat în întregime,
acesta se redistribuie pentru acordarea burselor de performanță sau a burselor ocazionale.
(6) Destinația fondurilor alocate de la bugetul de stat pentru burse nu poate fi schimbată.
(7) Sumele rămase în sold, din anii anteriori, pentru facilități de transport pentru studenți,
subvenții pentru cămine-cantine și sumele pentru bursele studenților neridicate în termen pot fi
utilizate în anul curent și anii următori pentru acordarea de burse pentru studenți, precum și pentru
alte cheltuieli de natura investițiilor, pentru infrastructura de cămine, cantină și pentru susținerea
activităților Departamentului de consiliere profesională. Sumele și destinațiile acestora se vor stabili
de Consiliul de administrație, pentru fiecare an universitar/ semestru.

Art.29 (1) Din fondul total de burse al universității se constituie fondul pentru burse sociale și
numărul de burse care se distribuie pe facultăți proporțional cu numărul de studenți bugetați și cu
coeficientul de domeniu, conform art. 28, alin. (4).
(2) Din fondul rămas, se delimitează fondul pentru bursele pentru alte activități, constituite
la nivel de universitate, cu aprobarea Consiliului de administrație.
(3) Fondul rămas disponibil după delimitarea categoriilor de burse repartizate la nivel de
universitate, menționate la alin. (2), se distribuie pe facultăți, cu aprobarea Consiliului de
administrație, în funcție de numărul de studenți fără taxă, pentru bursele pentru rezultate academice.
Repartizarea pe cicluri de studii/programe de studii/ani de studii, proporțional cu numărul de
studenți bugetați și coeficientul de domeniu, se face cu aprobarea consiliilor facultăților.
(4) Bursele se acordă pe bază de cerere depusă la secretariatul facultății.
F 003.07/Ed.1 Document public
Cod document
REGULAMENT
R-05-16
Regulamentul de acordare a burselor Pag./Total pag. 12/ 14
pentru studenţii de la învățământul cu frecvență, Data 16.11.2023
ciclurile de studii universitare de scurtă durată,
Ediţie/Revizie 8/ 0 1 2 3 4 5
licență, master, doctorat

Art.30 (1) Redistribuirea sumelor nerepartizate se va face în următoarele etape:


a) fondul de burse sociale nerepartizat se redistribuie la nivel de universitate pentru
asigurarea procentului de minimum 30% destinat acestei categorii de burse;
b) fondurile pentru bursele pentru rezultate academice se redistribuie pe program de studii,
fără a ține cont de anul de studiu;
c) pe ciclul de studii, dar ținând cont de tipul burselor (fără a afecta bursele de studiu și
pentru masterat didactic);
d) pe facultate, fără a ține cont de ciclul de studii (tipul burselor), programul de studii și anul
de studiu;
e) suplimentarea fondului de burse sociale sau pentru alte activități, la nivel de universitate.
(2) Sumele nerepartizate într-o etapă vor fi centralizate pentru etapa următoare și se vor
repartiza între toți studenții care intră în respectiva etapă.

SECȚIUNEA B
VENITURI EXTRA BUGETARE ȘI BURSE PENTRU DOCTORAT

CAPITOLUL V
CATEGORII DE BURSE ȘI CRITERII GENERALE DE ACORDARE
Art.31 Categoriile de burse care se pot acorda din veniturile proprii ale universității, studenților
cetățeni români și străini, din ciclul de studii universitare de scurtă durată, ciclul I – studii
universitare de licență și din ciclul II – studii universitare de master, care sunt înmatriculați în regim
de student bugetat sau în regim cu taxă, sunt următoarele:
a) Bursa pentru practică/ formare/ perfecționare se acordă semestrial, pe bază de cerere,
studenților care și-au îndeplinit criteriile minime de promovabilitate. Selecția și aprobarea
cererilor studenților, pentru această categorie de bursă, se realizează de către Consiliul de
administrație, în limita numărului de locuri stabilit. Bursa se acordă pe durata minimă a unui
stagiu de practică din planul de învățământ, pe baza dovezii prezenței studentului la practică/
formare/ perfecționare, și nu este exclusă de acordarea de către universitate a unei alte
categorii de burse;
b) Bursa de ajutor financiar se acordă, pe bază de cerere și documente justificative, la fel
ca la bursele de ajutor social, numai studenților în regim cu taxă, care și-au îndeplinit
criteriile minime de promovabilitate. Bursa de ajutor financiar se acordă pe un an
universitar, la propunerea Consiliului facultății și cu aprobarea Consiliului de administrație,
pe perioada activităților didactice. Această categorie de bursă nu se poate atribui simultan cu
o altă categorie de bursă din fondul de burse de la buget și nu poate depăși, ca valoare, bursa
de ajutor social. Criteriile de acordare, valoarea bursei și numărul de burse se stabilesc de
către Consiliile facultăților, în funcție de situația financiară. Bursa de ajutor financiar se
poate suspenda în cursul anului universitar pentru absențele nemotivate de la activitățile cu
caracter obligatoriu;
c) Bursa de cazare în căminele studențești se acordă studenților bugetați și cu taxă,
sportivi de performanță în cadrul Clubului Sportiv „Știința” Bacău, care și-au îndeplinit
criteriile minime de promovabilitate. Bursele se acordă, pe bază de cerere, la recomandarea
Clubului Sportiv „Știința” Bacău, cu aprobarea Consiliului de administrație. Secretariatele
F 003.07/Ed.1 Document public
Cod document
REGULAMENT
R-05-16
Regulamentul de acordare a burselor Pag./Total pag. 13/ 14
pentru studenţii de la învățământul cu frecvență, Data 16.11.2023
ciclurile de studii universitare de scurtă durată,
Ediţie/Revizie 8/ 0 1 2 3 4 5
licență, master, doctorat

facultăților, de care aparține fiecare student, vor confirma situația școlară pentru acordarea
acestei burse. Bursa se acordă pentru activitatea de performanță sportivă în cadrul Clubului
Sportiv al universității și nu exclude acordarea de către universitate a unei alte categorii de
bursă. Bursa se atribuie pe durata anului universitar, pe perioada activităților didactice.
d) Bursa pentru activitățile desfășurate în căminele studențești se acordă în baza
rapoartelor lunare de activitate, studenților din structurile de conducere ale căminelor, la
sfârșitul semestrului II al anului universitar. Cuantumul acestei burse este stabilit anual de
către CA.
e) Bursa pentru activități de voluntariat (sportive, artistice, culturale, tehnice, creșterea
imaginii Universității, atragerea de studenți etc.) se acordă studenților de la ciclurile de
studii universitare de licență, master, doctorat, români și străini, la propunerea decanilor,
prorectorilor sau a rectorului. Bursa este aprobată de CA și validată de Senatul universitar,
se poate acorda pentru perioada de o lună (în orice lună a anului universitar și perioada
vacanțelor) și nu poate fi mai mare decât cuantumul lunar al unei burse sociale.
f) Bursa pentru stagii Erasmus+ (SMP) se acordă din veniturile Universității, la
solicitarea studenților de la programele de studii de licență, master și doctorat, conform Art.
21.
g) Pentru stagiile de mobilitate mixtă (BIP) se acordă un ajutor financiar, reprezentând
contravaloarea transportului, în baza documentelor justificative, în limita fondurilor
disponibile. Se poate acorda un avans la cererea studentului.

Art.32 Pentru ciclul III – studii universitare de doctorat, se pot acorda, în funcție de situația
financiară a universității, burse de completare și burse de studiu pentru doctorat. Aceste burse se pot
constitui din diferite surse de finanțare: fondul de cercetare al universității, subvenții de la
autoritățile locale, sponsorizări etc.

Art.33 (1) Studenților doctoranzi li se pot acorda următoarele categorii de burse:


a) burse din proiectele cu fonduri structurale, ale căror cuantumuri sunt stabilite prin
proiectele respective. Această categorie de burse nu se acordă prin prezentul regulament;
b) burse din fondurile Ministerului Educației, dacă desfășoară activitatea de cercetare de
minimum 8 ore în universitatea noastră sau în alte universități, din țară sau din străinătate, cu
care există încheiate acorduri de colaborare;
c) burse de completare, dacă programul de cercetare, de minimum 8 ore, se desfășoară în
Universitatea ,,Vasile Alecsandri” din Bacău sau într-o altă universitate, din țară sau din
străinătate, cu care există acord de colaborare;
d) burse de studiu pentru doctorat, care se acordă numai doctoranzilor cu taxă, cu programul
de cercetare de 8 ore în universitatea noastră sau într-o altă universitate parteneră cu care
există acord de colaborare.
(2) Bursa de completare și bursa de studiu pentru doctorat (alin. c) și d) de la punctul (1)) se
acordă pe bază de cerere, cu aprobarea Consiliului de administrație, care va stabili și sursa de
finanțare.
(3) Comisia de burse pentru acordarea burselor pentru doctorat este formată din toți
conducătorii de doctorat din cadrul Școlii de Studii Doctorale. Aceasta stabilește ierarhizarea
studenților în vederea acordării burselor, în funcție de aprecierea conducătorului de doctorat, de
curriculum vitae și de rezumatul proiectului de cercetare al doctorandului.

F 003.07/Ed.1 Document public


Cod document
REGULAMENT
R-05-16
Regulamentul de acordare a burselor Pag./Total pag. 14/ 14
pentru studenţii de la învățământul cu frecvență, Data 16.11.2023
ciclurile de studii universitare de scurtă durată,
Ediţie/Revizie 8/ 0 1 2 3 4 5
licență, master, doctorat

(4) Pentru studenții doctoranzi, care au burse din fonduri structurale și aceste fonduri nu au
fost transmise universității în termenele prevăzute în proiecte, universitatea va plăti sub formă de
împrumut, pe bază de cerere, cu avizul directorului Școlii de Studii Doctorale și aprobarea
Consiliului de administrație, astfel:
a) bursele studenților, în cuantumul prevăzut de proiect, pe perioada în care se află la studii
sau în stagii de cercetare în străinătate;
b) bursele de completare, studenților care realizează stagiul de cercetare la universitate.

CAPITOLUL VI
DISPOZIȚII FINALE
Art.34 (1) Toate categoriile de burse, dacă nu se precizează altfel în regulament, se acordă de către
Comisia de burse stabilită la nivel de facultate, cu aprobarea Consiliului facultății.
(2) În cazul în care există suspiciuni de falsificare a documentelor depuse pentru obținerea
unei burse pentru sprijin social, UBc va sesiza organele de anchetă competente și va proceda la
sancționarea studentului, în funcție de gravitatea faptei.
(3) Contestațiile privind acordarea burselor de orice tip, se depun la secretariatele
facultăților.

Art.35 Nu pot constitui criterii de acordare a oricărui tip de burse provenite din fonduri de la
bugetul de stat și nici din fondurile proprii ale universității sau accesul la burse din alte surse:
vârsta, sexul, religia, rasa, naționalitatea, cetățenia, orientarea sexuală, apartenența politică a
candidatului sau a familiei acestuia, apartenența la organizații legal constituite ori cu activitate
conformă cu legislația europeană în vigoare, numărul de ani petrecuți în alte instituții de
învățământ, studiile efectuate în străinătate, forma de finanțare.

Art.36 Ediția 8, revizia 0 a prezentului regulament, elaborat și propus, în conformitate cu


prevederile Ordinului nr. 6463/2023, de către Consiliul de administrație, cu consultarea Ligii
studenților din Universitatea „Vasile Alecsandri” din Bacău, intră în vigoare la data aprobării
Senatului universitar.

F 003.07/Ed.1 Document public

S-ar putea să vă placă și