Ion – Tema si viziunea

Romanul „Ion” scris de Liviu Rebreanu, este publicat in anul 1920 si

marcheaza un inceput de drum in istoria romanului romanesc modern. Opera
„Ion” este un roman, prin amploarea actiunii, desfasurata pe mai multe planuri, cu
un conflict complex, personaje numeroase si realizarea unei imagini amlpe asupra
vietii.
Opera „Ion” surprinde viata satului transilvanean de la inceputul secolului al
XX-lea, cu iubiri patimase, lacomie de pamant, traditii specifice, conflicte
puternice, momentre de sarbatoare a satului si institutii cum ar fi scoala, biserica
si judecatoria. Romanul este alcatuit din 13 capitole structurate in doua parti
„Glasul pamantului”, 6 capitole si „Glasul iubirii” 7 capitole.
Desi realismul este un curent literar ce se manifeste in spatiul european in a
doua jumatate a secolului al XIX-lea, desincronizarea literaturii romane de cea
europeana permite considerarea romanului „Ion” ca fiind roman realist.
O trasatura a realismului regasita in romanul lui Rebreanu este
verosimilitatea, adica faptul ca scriitorul construieste un univers fictional ce
reuseste sa creeze iluzia vietii, prezentand in mod veridic realitatea, prin viata
taranilor din satul Pripas. In realizarea tabloului satului transilvanean inainte de
razboi, un rol important il joaca creionarea ierarhiilor sociale dupa locul unde stau
sau cu cine vorbesc oamenii, astfel, primarul sta cu batranii fruntasi, barbatii isi
scot palariile la apropierea preotului Belciug si a familiei Herdelea, invatatorul
satului. De asemenea datinile, traditiile ardelene specifice, legate de hora, nunta
sau inmormantare, confera operei verosimilitate si ii evidentiaza caracterul
monografic.
Estetica realista se caracterizeaza si prin perspectiva narativa obiectiva ce se
realizeaza prin intermediul verbelor si pronumelor la persoana a treia („a mers” „o
privea”). Naratorul est omniscient si omniprezent, ramanand intodeauna
neimplicat in actiune. Cu toate acestea, el stie de la inceput destinul personajelor
sale si prefigureaza evenimentele tragice ce vor urma, prin intermediul descrierii
satului si a crucii care evidentiaza raul care urmeaza sa se abata asupra satului.
Tema principala romanului este problematica pamantului, dublata de o
tema secundara, cea a iubirii, amandoua stand la baza celor doua capitole
principale ale romanului „Glasul pamantului” si „Glasul iubirii”. Rebreanu
evidentiind drama taranului ardelean care traieste intr-o societate unde pamantul,
mai mult decat un mijloc de trai, este un criteriu al valorii individuale. Tema este
completate de viziunea realista a autorului despre lume. Arta pentru Rebreanu nu
era o copiere a realitatii, ci o sinteza a acesteia. Componentele care generau
creatia erau doua: emotia, impreisa afectiva si materialul documentar strans.
Relevanta pentru aceste aspecte este secventa in care Ion intra cu plugul in
pamantul vecinului sau, Simion Lungu. Gestul personajului se naste din dorinta de
a recupera pamantul pe care parintii sai, din nestiinta de a-si gestiona averea, l-au
pierdut in timp. Gestul este dublat de notatia autorului care dezvaluie intensitatea
dorintei „cu obrajii aprinsi de o pofta nestapanita”. Bucuria pe care o resimte in
final: „inima ii tremura de bucurie ca si-a marit averea” surprinde faptul ca Ion nu
percepe gestul sau ca o dovada a imoralitatii.
 O alta secventa semnificativa pentru tema romanului este cea a sarutarii
pamantului. Imediat dupa ce intra in posesia pamantului de la Vasile Baciu, asa
cum isi dorise, Ion asteapta sosirea primaverii pentru a se putea bucura de
imaginea pamantului pe care il stapaneste. Astfel ca intr-o zi de luni, imbracat in
haine de sarbatoare, pleaca spre cel mai bun loc pe care il primise si traieste din
plin patima posesiunii. Pamantul este privit erotizat, iar gestul sarutarii sale se
naste involuntar, demonstrand intensitatea trairilor sale. Astfel, se accentueaza
relatia stransa dintre Ion si pamant, relatie ce surprinde importanta pamantului
pentru oamenii din acea vreme.
Din punct de vedere structural, romanul evidentiaza un prim element realist
marcat de intentia autorului de a crea un roman circular, avand forma unui „corp
sferoid”, dupa care afirma chiar el insusi, in care incipitul este simetric cu finalul,
prin descrierea drumului. Incipitul romanului se concentreaza asupra imaginii
drumului care intra in Pripas, drumul fiind un simbol al destinului care isi urmeaza
cursul. Descrierea detaliata a caselor creeaza imaginea vizuala a localitatii, tradand
situatia finaciara a localnicilor, dar si structura tipica a unui sat traditional.
Descrierea crucii strambe de la marginea satului, cu un Hristos de tinichea ruginit
langa ea, ne introduce intr-o lume care nu mai are nimic sfant, lipsita de valori
spirituale. Detaliile topografice, Rapele-Dracului, Cismeaua-Mortului au rol de
anticipare a destinului tragic al protagonistului. Finalul reia descrierea drumului, in
sens invers, dinspre Pripas spre soseaua cea mare si fara inceput, simbol al
existentei umane, ilustrandu-se astfel linistea care se instaureaza in sat dupa
solutionarea conflictelor.
Conflictele romanului se afla in stransa legatura cu tema romanului si il au in
centru pe protagonist. Conflictul central este reprezentat de lupta pentru pamant
in satul traditional unde posesia averii aduce cu sine un anumit rang intre
localnici, inclusiv resprectul comunitatii de oameni, drama lui Ion fiind drama
taranului sarac. Mandru si orgolios, constient de calitatile sale, acesta nu isi
accepta conditia si este pus in situatia de a alege intre iubirea pentru Florica si
averea Anei. Conflictul extrerior, social intre Ion al Glanetasului si Vasile Baciu este
dublat de conflictul interior, intre „glasul pamantului” si „glasul iubirii”. Se poate
vorbi si de conflicte secundare, intre Ion si Simion Lungu, pentru brazdele de
pamant, sau intre Ion si George Bulbuc, mai intai pentru Ana si apoi pentru
Florica.
Tema si viziunea despre lume si creatie in romanul „Ion” scris de Liviu
Rebreanu consta in evidentierea lumii ardelenesti, punandu-l in prim plan pe
taranul obisnuit dornic de a avea pamant. De asemenea, textul evidentiaza
importanta statutului social in satul de la inceputul secolului al XX-lea, pamantul
jucand un rol important in diferentierea oamenilor.