Modurile de expunere

Modurile de expunere sunt utilizate de către autorul unei opere literare pentru a
se exprima fie în mod direct, fie indirect. Acestea sunt, după cum urmează:

1. Narațiunea

Narațiunea este modul de expunere prin care se relatează fapte și întâmplări într-
o succesiune temporală. Aceasta implică: un narator, acțiune și personaje.
Naratorul reprezintă ipostaza literară a autorului, iar rolul acestuia este acela de a
povesti evenimentele petrecute, precum și de a descrie locurile unde se petrece
acțiunea.

Deși este întâlnită ocazional în cadrul operelor dramatice, narațiunea este modul
de expunere specific pentru operele epice. Ocazional, întâlnim narațiunea în
operele lirice cu caracter narativ.

Exemplu:

„Amu cică era odată într-o țară un crai, care avea trei feciori. Și craiul acela mai
avea un frate mai mare, care era împărat într-o altă țară, mai depărtată. Și
împăratul, fratele craiului, se numea Verde-împărat; și împăratul Verde nu avea
feciori, ci numai fete. Mulți ani trecură la mijloc de când acești frați mai avură
prilej a se întâlni amândoi. Iară verii, adică feciorii craiului și fetele împăratului,
nu se văzuse niciodată de când erau ei. Și așa veni împrejurarea de nici împăratul
Verde nu cunoștea nepoții săi, nici craiul nepoatele sale: pentru că țara în care
împărățea fratele cel mai mare era tocmai la o margine a pământului, și crăia
istuilalt la o altă margine.”

(Ion Creangă, „Povestea lui Harap-Alb”)

2. Dialogul

Dialogul este modul de expunere care reproduce întocmai cuvintele personajelor,

devenind astfel și un instrument al caracterizării acestora. Acesta predomină în
operele dramatice, însă este întâlnit și în cadrul operelor epice, sau chiar în cele
lirice (în poeziile lirice dialogate).

Exemplu:

„—Dumneata, Vitorie, ai treabă cu părintele.

— Da, am venit să mă mai sfătuiesc cu sfinţia sa şi să-mi mai scrie un răvaş.
— Bine, Vitorie; părintele-i în odaia cea mare. Acu s-a întors din munte. A avut
mult bucluc şi vorbă cu oamenii; dar cum i-i obiceiul lui, i-a răpus pe toţi şi i-a
împăcat. A mâncat, ş-acuma s-a fi hodinind.”

(„Baltagul”, Mihail Sadoveanu)

3. Descrierea

Descrierea este modul de expunere prin care sunt prezentate trăsăturile unor
elemente, fie ele obiecte, personaje, fenomene, stări sufletești etc. Acest mod de
expunere contribuie masiv la crearea unei atmosfere specifice operei, introducând
cititorul în universul acesteia. În timp ce narațiunea se bazează pe verbe și, în
general, pe acțiune, descrierea conține în special adjective, substantive și adverbe.
Deși acest mod de expunere este cel mai des întâlnit în operele lirice, el se
regăsește și în cele epice, unde se îmbină cu dialogul și narațiunea.

Exemplu:

„Pavel era holtei, și casa lui destul de încăpătoare: laițe și paturi de jur împrejur;
lângă sobă, altul, și toate erau prinse. Iară gazda, robotind zi și noapte, se
proslăvea pe cuptor, între șanuri, calupuri, astrăgaciu, bedreag, dichiciu și alte
custuri tăioase, mușcheŕ, piedecă, hască și clin, ace, sule, clește, pilă, ciocan,
ghinț, piele, ață, hârbul cucălacan, clei și tot ce trebuie unui ciubotar.”

(„Amintiri din copilărie”, Ion Creangă)

4. Monologul

Monologul reprezintă vorbirea unui singur personaj, căruia îi lipsesc

interlocutorii. Acest mod de expunere este caracteristic în special operelor lirice,
în care se regăsește monologul liric. Acesta poate lua fie forma unei confesiuni
sau a descrierii (în pasteluri, de exemplu).

Exemplu:

„A-nceput un greiere
Casa s-o cutreiere.
Șuieră
Și fluieră
Și să dormi nu te mai lasă;
 Parc-ar fi la el acasă.
Ducă-se în altă aia,
Că mi-a luat-o el odaia
Și mă bate la ureche
Struna lui de sârmă veche.”
(„Greierele”, Tudor Arghezi)

Monologul interior are loc când un personaj al unei opere literare vorbește în gând.

Acesta reprezintă atât o formă de comunicare neadresată, cât și una dintre formele
preferate ale prozei (în literatura română).

Monologul dramatic se regăsește în operele care aparțin genului dramatic, când

un personaj vorbește singur pe scenă, în fața unui public spectator. Un bun
exemplu de monolog teatral este cel al protagonistului operei „Iona”, de Marin
Sorescu. În această piesă de teatru, autorul utilizează tehnica modernă a
monologului dialogat, sau a solilocviului (monolog care are loc fie în prezența,
fie în absența unui alt personaj, de care se face abstracție).