Enigma Otiliei

In studiul ‚Arca lui Noe", criticul Nicolae Manolescu afirmă despre romanul doric, adică
traditional obiectiv ca „este romanul care a apărut in secolul XIX, dar care atinge apogeul abia in al
treilea deceniu al secolului XX”.

Romanul realist -obiectiv, balzacian, cu certe deschideri spre modernitate, „Enigma Otiliei”, a
apărut in anul 1938, fiind al doilea roman dintre cele patru scrise de George Călinescu. Romanul lui
Călinescu este un roman de sinteză estetică, realismul obiectiv de factură balzaciană se amestecă cu
elemente de clasicism, romantism, modernism.

Opera isi relevă aderenta la realism prin tematica abordată, tehnica detaliului semnificativ,
perspectiva narativă obiectivă, structura(inchisa) si prin veridicitatea întâmplărilor. Tema
fundamentala de factură balzaciană o constituie viața burgheziei bucureștene la începutul secolului
xx; alături de aceasta se dezvoltă tema moștenirii, tema paternității, tema parvenirii (acestea 3 sunt
de facutră balzaciană ) și tema iubirii.

Titlul inițial „Părinții Otiliei” reflectă ideea balzaciana a paternitatii, deoarece fiecare dintre
personaje ii determina oarecum soarta sarmanei Otilia ca „niste părinți”. Autorul schimba titlul din
motive editoriale, punând accentul pe construcția personajului eponim²², prin tehnica modernă și
balzaciana a pluriperspicativismului. Aceasta tehnica visează reflectarea diferită de la un personaj la
altul a personalității Otiliei; pentru Pascalopol este „o fata mândră si independenta”, iar pentru Aglae
si Aurica, purtarile ei sunt asemenea „fetelor fara căpătâi si fara părinți”.

Tema este realista, de factura balzaciana. Balzacianismul este reliefat prin tema paternitatii,
iubirea lui moș Costache pentru „Otilica” lui. Realismul operei surprinde aspecte ale vieții burgheziei
bucureștene de la sfârșitul impresionantei „La Belle Epoque", sub determinarea social-economica a
banului(averea lui Costache Giurgiuveanu) într-o societate degradată moral: „Zeul la care toti
oamenii se închina este banul"(Balzac). Imaginea societății proiectează maturizarea tânărului Felix
Sima, ce sosește la București pentru a studia Medicina. Acesta sta in casa tutorelui sau, Costache
Giurgiuveanu si traieste experienta iubirii si a relațiilor de familie.

Perspectiva narativă este obiectivă, naratorul relatand faptele la persoana a III-a. Acesta este
omniscient, cunoaște totul despre personajele sale, omniprezent, le dirijează faptele si extradiegetic,
fiind detașat de acțiune, cu o viziune „dindarat". Evenimentele cronologice au rolul de a creea asupra
cititorului „iluzia vietii"(veridicitate).

Incipitul textului fixeaza veridic coordonatele spatiale(„Într-o seara de iulie, 1909”) si

temporale(descrierea folosind tehnica detaliului semnificativ a străzii Antim si a casei lui moș
Costache). Simetria incipitului cu finalul este realizată cu ajutorul lui Felix Sima, ce descrie atât la
inceput cele două coordonate din perspectiva lui(in adolescenta), cat si la sfarsit(după aproximativ
zece ani).

Prima scenă narativă relevanta pentru tema burgheziei bucureștene o reprezintă jocul de
table. Acesta scena este mai complexă, având rol anticipativ. Felix Sima este întâmpinat cu confuzie
de unchiul sau, Giurgiuveanu, însă intervenția Otiliei care il recunoaște pe tânăr, il face pe moș
Costache sa accepte vizita, gestul conturand încrederea pe care moșul o avea cu privire la Otilia, iar
diminutivul „papa", folosit de fata, întărește ideea. Ajuns in sufragerie, Felix asista la o scenă des
întâlnită în familiile burgheze:jocul de table. Acesta face „cunostinta” cu galeria de personaje: o parte
din familia Tulea: Aglae(sora lui Costache), Simion(soțul acesteia) si Aurica(una din cele două fete ale
lor) si Pascalopol(prietenul de familie). Gestul maturului Pascalopol de a-i da inelul Otiliei, pe care
aceasta l-a remarcat pe degetul lui, fără a se gândi de doua ori, anticipează slăbiciunea pe care
acesta o avea pentru fata, iar pentru Felix, luând rolul de observator al „comediei umane”, gestul nu
ii aduce decât un sentiment de gelozie, anticipând conflictul erotic. Rautatile Aglaei cu privire la Felix,
numindu-l in repetate randuri „orfan" si împotrivirea ei cu privire la viitoarea sedere a acestuia in
casa fratelui său, anticipează conflictul succesoral.

A doua scena semnificativă pentru tema paternitatii este cea in care bătrânul dorește să
construiască o casă cu „etaj si prăvălii la parter” pentru „fe-fetita" lui, astfel încât aceasta sa nu fie
nevoită sa se deplaseze, evidențiind iubirea si grija pe care Costache o avea pentru „Otilica” lui. Chiar
dacă acesta o iubește pe Otilia, el dorește ca viitoarea casa sa fie a ei doar după moartea sa,
Călinescu construindu-l pe Costache după tipologia balzaciana: avarul, zgarcenia acestuia neputând
rupe bariera iubirii. Tânăra insa, ii spusese lui „papa” ca nu are nevoie ca acesta sa ii construiască o
casă, vorbele Otiliei anticipând finalul; ea ajunge, după moartea bătrânului sa fuga cu Pascalopol,
părăsindu-l ulterior.

Romanul este împărțit în douăzeci de capitole, urmărind două mari planuri narative. Primul
vizeaza destinul Otiliei si al lui Felix. Otilia, chipul perfect al femeii enigmatice, cu un temperament
capricios, care „se plictisește repede si suferă cand e contrariată”, se joacă atât cu sentimentele lui
Felix, cat si ale lui Pascalopol, in final ajungând să se căsătorească cu altcineva. Felix, este îndrăgostit
de fata, însă nu a avut nicio șansă în fața capricioasei Otilia, dar, ajunge doctor.Iar al doilea urmareste
lupta pentru averea lui Costache a clanului Tulea. Aglae este cea care nu dorește ca mos Costache sa
o adopte pe Otilia, deoarece acest fapt ar însemna că fata sa aiba dreptul la averea zgarcitului.
Călinescu acorda importantă și planurilor secundare(destinul lui Titi si al lui Stanica Rațiu, fiul Aglaei si
al lui Simion si ginerele acestora), efectul planurilor secundare fiind de a creea ambianta citadină.

Conflictul romanului se bazează pe relațiile a doua famili înrudite: cea a lui Costache si clanul
Tulea. Istoria moștenirii lui Costache include două conflicte succesorale: primul este iscat în jurul
averii lui, iar al doilea vizeaza destrămarea familiei Tulea din cauza lui Stanica, ce pusese ochii pe
averea lui Giurgiuveanu, încercând să recurgă la diverse metode, într-un final, accelerandu-i moartea
si furandu-i banii pe care îi avea asupra lui. Conflictul erotic este dat intre maturul Pascalopol si Felix
pentru mana Otiliei. După ce Otilia l-a părăsit și pe Pascalopol, cei doi se întâlnesc in tren, iar acest
conflict este aplanat, Pascalopol spunându-i lui Felix: „pe dumneata te-a iubit foarte mult si mi-a spus
că, daca ar stii ca suferi, nu s-ar da inapoi de a ma insela cu dumneata”. Prin rezolvarea celor trei
conflicte, structura romanului este inchisa, trăsătură specifică realismului.

Concluzionând, opera literară „Enigma Otiliei” de George Călinescu este o capodoperă „de
critic,în care realismul, balzacianismul si obiectivitatea au devenit program estetic”(Nicolae
Manolescu).