Drept civil. Prescripţia extinctivă.

Persoanele
Seminar 2 – Natura juridică, domeniul și termenele de prescripție extinctivă

Obiective: înțelegerea rațiunii instituției prescripției extinctive; înțelegerea poziției Noului Cod civil față de
această instituție; înțelegerea naturii și a efectului prescripției extinctive, inclusiv prin delimitarea de alte
instituții similare (termen extinctiv, prescripție achizitivă, decădere sau forcluziune); domeniul prescripției
extinctive, inclusiv unele probleme speciale (acțiunea în constatare, apărarea dreptului subiectiv civil pe cale de
excepție, acțiunile mixte, dualitatea de acțiuni); termenul prescripției extinctive

1. (aproximativ 20 de minute) – dezbatere privind necesitatea prescripției extinctive având în vedere efectul
acesteia: două echipe, fiecare echipă va încerca să prezinte cât mai multe argumente pentru sau împotriva
instituției prescripției extinctive. Siguranța circuitului juridic c. respectarea obligațiilor asumate.

2. Prin contractul de vânzare încheiat la 1 iulie 2011, Primus i-a vândut lui Secundus autoturismul său marca
Bugatti, pentru un preț de 50.000 de Euro. Potrivit clauzei 3 din contract, ”Predarea autoturismului și plata
prețului se vor face la data de 1 noiembrie 2011”. Clauza 5 prevedea că ”termenul de prescripție a dreptului lui
Primus va fi de 1 an” și că ”dreptul lui Secundus de a obține predarea va fi imprescriptibil”. La 5 ianuarie 2013,
Secundus i-a plătit lui Primus o parte din preț (20.000 de Euro). La 1 februarie 2013, neprimind restul prețului
autoturismului, Primus l-a chemat în judecată pe Secundus solicitând obligarea acestuia la plata diferenței de
preț de 30.000 de Euro. Prin întâmpinarea formulată, Secundus a solicitat respingerea pretențiilor lui Primus ca
neîntemeiate, ca urmare a stingerii dreptului de a primi prețul, iar prin cererea reconvențională formulată, a
solicitat obligarea lui Primus la predarea autoturismului și la restituirea plății nedatorate de 20.000 de Euro.
A) În calitate de judecător, soluționați cererea principală a lui Primus și cererea reconvențională a lui Secundus,
pronunțându-vă asupra tuturor susținerilor părților.
B) Presupuneți că încheierea contractului a avut loc la 15 octombrie 2011 și arătați dacă soluțiile asupra cererilor
părților se schimbă în această ipoteză.
C) Aveți în vedere ipoteza de la pct. B și presupuneți că în contract s-a prevăzut un termen de prescripție de 1 an
și pentru dreptul lui Secundus de a cere predarea. În cadrul procesului, Secundus susține că acțiunea sa (cererea
reconvențională) este una mixtă și, în consecință, este imprescriptibilă extinctiv. În plus, Secundus afirmă că
dreptul său este imprescriptibil pe cale de excepție. În calitate de avocat al lui Primus, combateți afirmația lui
Secundus.

A) Răspuns – contractul de vânzare încheiat la 1 iulie 2011 este nul absolut parțial ca urmare a încălcării art. 1
alin. (3) din Decretul nr. 167/1958, prin convenția care modifică regimul legal al prescripției extinctive. Aplicarea
în timp a legii civile în privința prescripției: ca regulă, prescripția extinctivă (termen, curs, efect) este guvernată
de legea în vigoare la data la care începe să curgă termenul de prescripție (art. 201 LPA), dar convențiile privind
prescripția intră sub incidența normelor care reglementează legea aplicabilă contractelor și sunt supuse legii în
vigoare la data încheierii contractului (art. 102 corelat cu 202 LPA, această lege guvernând și validitatea
contractului, inclusiv liceitatea obiectului).
Prin urmare, acțiunea lui Primus este formulată înăuntrul termenului de prescripție (termenul general de 3
ani), ca și cererea reconvențională a lui Secundus. Chiar dacă ar fi fost formulată cu depășirea termenului,
acțiunea nu ar fi fost neîntemeiată, pentru că efectul prescripției nu constă în stingerea dreptului subiectiv, ci în
stingerea dreptului material la acțiune = discuție privind efectul prescripției extinctive: drept subiectiv primar,
drept subiectiv secundar, sfera efectului prescripției extinctive (dreptul subiectiv secundar). Acțiunea ar fi fost
respinsă ca prescrisă.
În ceea ce privește cererea reconvențională a lui Secundus, chiar dacă termenul de prescripție ar fi fost
împlinit la data plății parțiale, aceasta nu este nedatorată tocmai în considerarea efectului prescripției extinctive,
1
care nu afectează însuși dreptul subiectiv, nici obligația corelativă, care rămâne în ființă, dar devine una
imperfectă.
Instanța va respinge excepția lui Secundus, va admite în tot cererea principală și va admite în parte cererea
reconvențională (cu privire la predarea autoturismului).

B) Rezolvare – contractul și clauzele privind prescripția sunt supuse NCC. Clauza de reducere a termenului de
prescripție a dreptului lui Primus este valabilă (art. 2515 alin. (3)), dar clauza care declară imprescriptibil dreptul
lui Secundus este nulă absolut (art. 2515 alin. (2) și (6)). Discuție – natura normelor care reglementează
prescripția extinctivă în noul Cod civil: în principiu, normele sunt de ordine privată și dispozitive, dar există un
nucleu de ordine publică (potrivit art. 2515 – prescriptibilitatea sau imprescriptibilitatea acțiunilor, anumite
limite ale termenelor de prescripție, anumite drepturi indisponibile (de ex., este nulă clauza prin care mama și
tatăl ar stabili că cererea mamei în tăgăduirea paternității copilului născut în căsătorie – art. 431 prevede un
termen de prescripție de 3 ani – este prescriptibilă, de pildă, în termen de 1 an de la data nașterii copilului),
drepturi născute din anumite categorii de acte: contracte de adeziune, de asigurare ori supuse legislației privind
protecția consumatorilor).
Instanța va admite excepția lui Secundus, va respinge acțiunea lui Primus ca prescrisă și va admite în parte
cererea reconvențională (în privința predării), constatând că, față de efectul prescripției extinctive, plata parțială
făcută de Secundus era datorată.

C) Discuții: 1) distincția dintre așa-numitele acțiuni mixte (o acțiune care tinde la ocrotirea a unui drept real și a
unui drept de creanță – în realitate, este vorba despre unele acțiuni care tind să producă și un efect real, și unul
obligațional, dar care valorifică un singur drept, de regulă de creanță (exemplu rezoluțiunea pentru neexecutare
a unui contract translativ de proprietate) și dualitatea de acțiuni (două acțiuni pentru ocrotirea aceluiași drept –
ex., predarea bunului cumpărat – în realitate, acțiunea are un singur temei, este fie personală, fie reală, iar
regimul prescripției este dat de dreptul pe care tinde să îl valorifice reclamantul). În speță, este vorba despre o
aparentă dualitate de acțiuni, însă Secundus exercită dreptul de creanță născut din contract (pentru predarea
bunului cumpărat), iar nu dreptul real 2) prescriptibilitatea dreptului invocat pe cale de excepție – este vorba
doar despre calea defensivă, care tinde la neutralizarea pretențiilor reclamantului (1249 alin. (2) -
anulabilitatea), în cazurile prevăzute de lege, nu însă și despre alte pretenții formulate de pârât prin cerere
reconvențională (de exemplu, rezoluțiunea). 3) Invocarea prescripției extinctive: în speță, deși s-au împlinit
termenele pentru drepturile ambelor părți, doar Secundus a invocat prescripția extinctivă (art. 2512), astfel încât
Primus nu va beneficia de efectul prescripției.
Instanța va admite excepția invocată de Secundus, va respinge acțiunea lui Primus ca prescrisă și va admite în
parte cererea reconvențională (în privința predării).

3. Din dorința de a apropia reglementarea prescripției extinctive de regimul anglo-saxon, în care termenele de
prescripție sunt în general mai lungi, Parlamentul a adoptat Legea nr. X/2013. Prin articolul unic al legii, s-a
prevăzut: ”Art. 2517 din Codul civil se modifică și va avea următorul conținut: ”Termenul prescripției este de 5
ani, dacă legea nu prevede un alt termen””. Legea a intrat în vigoare la 1 noiembrie 2013.
La data de 15 noiembrie 2013, s-a născut, din căsătoria dintre Gigel și Maricica, copilul Ionel. În chiar ziua
nașterii copilului, Gigel a aflat că adevăratul tată al lui Ionel este Ion. Deși a acceptat temporar această situație,
în urma unor conflicte cu Maricica, la data de 1 februarie 2017, Gigel a introdus o acțiunea în tăgăduirea
paternității lui Ionel. Maricica a invocat prescripția dreptului lui Gigel de a obține tăgăduirea paternității.
În calitate de judecător, soluționați excepția ridicată de Maricica.
NOTĂ: pentru soluționarea speței, aveți în vedere și art. 430 C. civ.

2
Răspuns: Art. 2517 C. civ. este o normă generală în materia termenelor de prescripție extinctivă, în timp ce art.
430 alin. (1) este o normă specială. Termenele de 3 ani stabilite prin norme speciale rămân în vigoare chiar dacă
se modifică sau se abrogă norma generală care consacră un termen special cu durată identică. Instanța va
admite excepția prescripției și va respinge acțiunea.
Discuție: Importanța practică deosebită a distincției dintre termenele generale de prescripție și cele speciale,
chiar atunci când au o durată egală.

4. Prin contractul de antrepriză încheiat la data de 1 iunie 2010, societatea FA, care câștigase licitația pentru
construirea autostrăzii de centură din jurul Municipiului Cluj-Napoca, a convenit cu societatea Eurom,
specializată în proiectarea de lucrări de infrastructură, ca aceasta din urmă să proiecteze integral autostrada.
Obligația principală a Eurom era de a ”preda proiectele complete în conformitate cu scadențarul prevăzut în
Anexa 6”. Având în vedere complexitatea lucrării, prin Anexa 6 la contract, s-a prevăzut că proiectele vor fi
predate de către Eurom către FA la date diferite din perioada 1 noiembrie – 31 decembrie 2011 (în anexă, se
arăta data la care trebuie predat fiecare lot). Fiecare predare privea un lot determinat de proiecte, al cărui preț
trebuia plătit în 5 zile de la predare (prețul era indicat în Anexa 6, în dreptul fiecărui lot). Prin clauza 3 din
contractul de antrepriză, s-a prevăzut că, în caz de întârziere la predarea unui lot, Eurom urma să plătească FA o
sumă de 0.5% din valoarea acelui lot (astfel cum era arătată în Anexa 6), cu o limită de 10% din această valoare
(corespunzând unui număr de 20 de zile de întârziere).
Eurom a predat loturile în perioada 1 martie – 30 aprilie 2012. La data de 15 decembrie 2014, FA a introdus
împotriva Eurom o acțiune arbitrală, la Tribunalul arbitral de pe lângă Camera de Comerț și Industrie de la Paris
(potrivit clauzei arbitrale din contract), cerând obligarea Eurom la plata sumei de 600.000 de lei, reprezentând
penalitățile de întârziere datorate de Eurom potrivit contractului. Eurom s-a apărat invocând prescripția
extinctivă. FA a arătat că prescripția extinctivă nu poate fi discutată în cadrul unui proces arbitral, ci doar în cazul
unei acțiuni formulate la instanța de judecată.
În calitate de arbitru, pronunțați-vă asupra susținerilor părților.

Răspuns: prescripția poate fi invocată în litigiile arbitrale, aceasta afectând dreptul la acțiune în sensul art. 2500
alin. (2), adică, în general, dreptul de a obține concursul forței publice pentru constrângerea unei persoane la
respectarea unei obligații sau a unei situații juridice ori la suportarea unei sancțiuni – cereri în fața instanțelor
judecătorești, cereri în fața altor jurisdicții (arbitraj, jurisdicțiile administrative), cereri de intervenție în
executarea silită depuse la executorul judecătoresc, cereri de constituire ca parte civilă în procesul penal,
inclusiv în faza urmăririi penale.
În speță, termenele de prescripție pentru penalități au curs, pentru fiecare lot, începând cu fiecare zi de
întârziere. Așadar, primul termen pentru prima penalitate a început să curgă în data de 2 noiembrie 2011
(aferent primei zi de întârziere), iar ultimul termen pentru ultima penalitate a început să curgă în data de 20
ianuarie 2012 (aferent ultimei zile de întârziere pentru care se calculează penalități). Pentru toate aceste
prestații (penalități pentru fiecare zi de întârziere), termenele de prescripție s-ar împlini în perioada 2 noiembrie
2014-20 ianuarie 2015. Totuși, drepturile la penalități aferente fiecărei zi de întârziere sunt accesorii ale
dreptului reclamantei la daune-interese pentru întârzierea executării obligației pârâtei de a preda proiectele
conform scadențarului prevăzut în contract, or, acest drept s-a născut din prima zi de întârziere, anume la data
de 2 noiembrie 2011. Așadar, în aplicarea art. 2503 C. civ., dreptul principal la acțiune al reclamantei ar trebui
considerat ca prescris integral la 3 noiembrie 2014, cu consecința stingerii drepturilor materiale la acțiune
privind drepturile accesorii.