Sunteți pe pagina 1din 5

UNIVERSITATEA „ALEXANDRU IOAN CUZA” DIN IAŞI

FACULTATEA DE TEOLOGIE ORTODOXĂ

ADMITERE
STUDII UNIVERSITARE DE LICENŢĂ
sesiunea iulie 2024
Domenii și specializări pentru studii universitare de licenţă (învăţământ cu frecvenţă – IF):
Domeniul Teologie:
- Teologie Ortodoxă Pastorală – 4 ani
- Teologie Ortodoxă Asistenţă Socială – 3 ani
Domeniul Arte vizuale:
- Artă sacră – 3 ani

Numărul de locuri pe specializări va fi afişat după ce vor fi aprobate de


Universitatea «Alexandru Ioan Cuza» din Iaşi.

REGULAMENT DE ADMITERE LICENŢĂ 2024-2025


(https://admitere.uaic.ro/wp-content/uploads/2024/01/Reg_Adm_LICENTA_2024-
2025_aprobatSenatfinal.pdf)

Art. 18. În perioada 1 aprilie 2024 – 14 iulie 2024 se va desfăşura sesiunea de preînscrieie a candidaţilor
pentru admiterea în anul universitar 2024-2025. Aceasta se va realiza doar on-line
(https://admitere.uaic.ro/admitere-licenta/ ).

Art. 19. Calendar admitere:


Sesiunea din iulie:
- 15 - 20 iulie 2024: înscrierea candidaților;
- 22 - 27 iulie 2024: selecţia candidaţilor şi afişarea rezultatelor.
Sesiunea din septembrie:
- 6 - 9 septembrie 2024: înscrierea candidaților;
- 10 - 11 septembrie 2024: selecţia candidaţilor şi afişarea rezultatelor.

Art. 38. La înscriere, candidaţii achită o taxă pentru organizarea şi desfăşurarea admiterii. Cuantumul
acestei taxe este stabilit de către fiecare facultate și aprobat de Senatul Universității.

TAXE
1
Taxa de înscriere la examenul de admitere
(se achită la oficiile BRD în contul : RO68BRDE240SV89534452400, cod: 28): // se poate achita și direct din
platforma de înscriere online la secținea Efectuare plată (https://eadmitere.uaic.ro/auth/login).
250 RON
Taxa de şcolarizare valabilă în anul universitar 2024-2025 (studii universitare de licenţă):
3000 RON

Art. 39. Sunt scutiţi de plata taxei de înscriere următoarele categorii de candidaţi:
a) candidaţii (în vârstă de până la 26 ani şi aflaţi în întreţinerea părinţilor) care sunt copii ai personalului
didactic (de predare şi auxiliar) în activitate, pensionat sau decedat;
b) candidaţii (în vârstă de până la 26 ani şi aflaţi în întreţinerea părinţilor) care sunt copii ai
personalului nedidactic din Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi;

1
Pentru fiecare din dosarele suplimentare depuse, cadidaţii vor achita 50% din taxa de înscriere.
c) candidaţii (în vârstă de până la 26 ani) care sunt copii cu unul sau ambii părinţi decedaţi;
d) candidaţii (în vârstă de până la 26 ani) care sunt copii din familii monoparentale;
e) candidaţii din grupurile defavorizate definite conform Legii asistenţei sociale nr. 292/2011, cu
modificările şi completările ulterioare.
f) candidadţii OLIMPICI (vezi mai jos “Admiterea olimpicilor”).

ADMITEREA OLIMPICILOR
Candidaţii la studiile universitare de licenţă care au obţinut, în perioada studiilor liceale, distincții
(premiile I, II, III, mențiune) la olimpiadele școlare naţionale şi internaționale recunoscute de
Ministerul Educației şi la alte concursuri internaționale şi naţionale organizate sub patronajul Bisericii
Ortodoxe Române beneficiază de dreptul de a se înscrie, fără susţinerea concursului de admitere,
pe locurile finanţate de la buget (cap. VI, art. 1. din Regulament) şi sunt scutiţi de plata taxei de
înscriere (Art. 39 din Regulament).
NU se încadrează la această categorie, de olimpici şi laureați ai concursurilor, candidaţii care au fost
membrii unui grup premiat la competiții naţionale sau internaționale.
Art. 40. Se reduce cu 50% cuantumul taxei de înscriere la admitere pentru candidaţii care sunt salariaţi ai
Universităţii „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi şi ai Bibliotecii Centrale Universitare „Mihai Eminescu”
din Iaşi.
Art. 41. Scutirea sau reducerea taxei de înscriere se face numai pe baza actelor doveditoare prezentate de
candidați comisiei de admitere pe facultate sau încărcate pe platforma de admitere la secţiunea
dedicată plăţii.
Art. 42. Taxa de înscriere se restituie candidaţilor doar în cazul în care specializarea la care au fost admişi nu
se mai organnizează.

CONCURSUL DE ADMITERE:

I. Teologie Ortodoxă Pastorală


A. Probă vocațională (oral): Dicție şi aptitudini muzicale ‐ probă eliminatorie (absolvenții Seminarului
Teologic Liceal NU susțin această probă). Candidatul va fi evaluat cu calificativul admis/respins.
B. Proba scrisă la Învățătura de credință ortodoxă.

Media generală de admitere se calculează după următoarea formulă:

- 40% – Nota obţinută la proba scrisă la Învățătura de credință ortodoxă [nota trebuie sa fie minim
5(cinci)]
- 60% – Media generală obţinută la examenul de bacalaureat.

DEPARTAJARE:
În cazul obţinerii unor medii egale a candidaţilor la studii universitare de licenţă, departajarea se va face
după următoarele criterii:
1. Pentru candidaţii la specializarea Teologie Ortodoxă Pastorală, departajarea se va face în funcţie de:
a) Nota obţinută la proba scrisă la Învățătura de credință ortodoxă;
b) Pentru absolvenţii de Seminarii Teologice - media obţinută în timpul anilor de studiu la
disciplina Dogmatică Ortodoxă, iar pentru absolvenţii de Liceu - media obţinută în timpul
anilor de studiu la disciplina Limba şi literatura română.
II. Teologie Ortodoxă Pastorală – extensiunea din Chişinău, Republica Moldova

Important:
Candidaţii care se înscriu la concursul de admitere pentru specializarea Teologie Ortodoxă
Pastorală – extensiunea din Chişinău, Republica Moldova, NU PLĂTESC TAXĂ DE ÎNSCRIERE.

A. Probă vocațională (oral): Dicție şi aptitudini muzicale – probă eliminatorie (absolvenții


Seminarului Teologic Liceal NU susțin această probă). Candidatul va fi evaluat cu calificativul
admis/respins.

Tematica pentru Dicție şi aptitudini muzicale:


- Exemplificări din Cântările Sfintei Liturghii;
- Rostirea unei rugăciuni, a unui psalm sau a unei poezii.

CANDIDAȚII VOR FI ADMIȘI PE BAZA DE CONCURS DE DOSAR1,


MEDIA DE ADMITERE FIIND 100% MEDIA ANILOR DE STUDII LICEALE, în limita locurilor alocate.

DEPARTAJARE:
Criteriile de departajare pentru candidații cu aceeași medie de admitere aflați pe ultimele
locuri sunt media de la examenul de bacalaureat și, dacă este cazul, media generală obținută
în ultima clasă de studii liceale.

1
SUB REZERVA EVENTUALELOR MODIFICARI DUPA APROBAREA NOII METODOLOGII de
școlarizare a românilor de pretutindeni în învăţământul superior de stat din România.
TEMATICA
pentru probele de concurs Teologie Ortodoxă Pastorală:

A. Probă vocațională (oral): Dicție şi aptitudini muzicale ‐ probă eliminatorie (absolvenții Seminarului
Teologic Liceal NU susțin această probă). Candidatul va fi evaluat cu calificativul admis/respins.
 Exemplificări din Cântările Sfintei Liturghii.
 Rostirea unei rugăciuni, a unui psalm sau a unei poezii.

B. Proba scrisă: Învăţătura de credinţă ortodoxă


1. Revelaţia divină: naturală şi supranaturală.
2. Cunoaşterea lui Dumnezeu.
3. Căile de transmitere a revelaţiei dumnezeieşti: Sfânta Scriptură şi Sfânta Tradiţie.
4. Crearea omului.
5. Păcatul strămoşesc şi urmările lui.
6. Providenţa divină.
7. Persoana divino-umană a lui Iisus Hristos.
8. Învăţătura ortodoxă despre Biserică.
9. Cinstirea sfinţilor şi a sfintelor icoane.
10. Învăţătura ortodoxă despre Sfintele Taine.

Bibliografie: Pr.prof.dr. George Remete, Dogmatica Ortodoxă, Editura Reîntregirea, Alba Iulia, 1996 şi
urm.

III. Teologie Ortodoxă Asistenţă Socială:

CONCURS DE DOSARE:
- 100% – Media generală obţinută la examenul de bacalaureat.

DEPARTAJARE:
1. Pentru candidaţii la specializarea Teologie Ortodoxă Asistenţă Socială, departajarea se va face în
funcţie de :
a. Media generală din timpul anilor de studiu din liceu / seminar;
b. Pentru absolvenţii de Seminarii Teologice - media obţinută în timpul anilor de studiu la disciplina
Dogmatică Ortodoxă, iar pentru absolvenţii de Liceu - media obţinută în timpul anilor de studiu
la disciplina Limba şi literatura română.

IV. Arte vizuale - Artă sacră:

CONCURS DE DOSARE:
- 100% – Media generală obţinută la examenul de bacalaureat.

DEPARTAJARE:
1. Pentru candidaţii la specializarea Artă sacră, departajarea se va face în funcţie de :
a. Media generală din timpul anilor de studiu din liceu / seminar;
b. Pentru absolvenţii de Seminarii Teologice - media obţinută în timpul anilor de studiu la disciplina
Dogmatică Ortodoxă, iar pentru absolvenţii de Liceu - media obţinută în timpul anilor de studiu
la disciplina Limba şi literatura română.
ACTE
necesare pentru înscriere la concursul de admitere – studii universitare de LICENŢĂ
sesiunea iulie 2024
 dosar tip plic;
 certificat de naştere (copie);
 carte de identitate (copie);
 certificatul de căsătorie sau documentul care atestă schimbarea numelui (dacă este cazul) (copie);
 formular înscriere (formular // ce se completează DOAR online, accesând
https://eadmitere.uaic.ro/auth/login - necesită crearea unui cont în prealabil, folosind o adresă de e-mail
validă);
 diploma de bacalaureat obţinută în România/adeverinţa de absolvire a bacalaureatului (în cazul
candidaţilor promoţia 2024) (în original şi copie) sau ATESTAT de echivalare emis de C.N.R.E.D.
 foaie matricolă de la liceu sau seminar (în original şi copie); candidaţii care au absolvit şcoala
profesională sau şcoala de cântăreţi bisericeşti vor prezenta şi foaia matricolă (în original și copie)
pentru aceşti ani de studiu;
 diploma universitară (dacă este cazul) (în original şi copie) ;
 olimpicii vor prezenta diploma de olimpic (în original și copie);
 certificatul sau adeverinţa de botez (în original şi copie);
 binecuvântarea Chiriarhului (Episcopului) de care aparţine candidatul; apartenenţa este dată în funcţie
de domiciliul stabil al candidatului. Candidatul se va adresa sectorului de resort al (Arhi)Episcopiei
respective (se obţine personal);
 recomandare de la preotul din parohia în care are domiciliul stabil candidatul1.
 adeverinţă medicală tip, eliberată în ultimele 6 luni, care să se menţioneze starea de sănătate a
candidatului (este/nu este în evidenţă cu boli cronice, şi care sunt acestea, dacă este cazul);
 4 fotografii 3/4;
 chitanţa de achitare a taxei de înscriere la concursul de admitere (// în cazul în care se achită cu ajutorul
platformei – vezi mai sus – ea va fi procesată automat);
 în cazul studenţilor/absolvenţilor/exmatriculaţilor de la o altă facultate: adeverinţă din care să rezulte
numărul de semestre urmate la buget/taxă și, numărul de semestre în care a beneficiat de bursă, dacă
este cazul.
 La semnarea Contractului de studii, candidaţii declaraţi admişi la forma de învăţământ cu frecvenţă au
obligaţia de a depune la dosar un extras de cont al titularului (la o bancă agreată UAIC: BRD, BCR, BT,
Raiffeisen, ING, Alpha Bank), în vederea efectuării operațiunilor de virament bancar care apar în perioada
școlarizării (burse, restituiri taxe, premii etc.). Dacă intervine o schimbare a datelor din extrasul de cont
depus la dosar, studentul are obligația să anunțe, în termen de 5 zile lucrătoare, secretariatul facultății și
să depună un nou extras de cont. (Art. 62 din REGULAMENT - https://admitere.uaic.ro/wp-
content/uploads/2024/01/ Reg_Adm_LICENTA_2024-2025_aprobatSenatfinal.pdf ).

1
Preoţii vor prezenta recomandare de la protopopiatul de care aparţin, monahii de la stareţul mănăstirii în care
vieţuiesc, iar stareţii de la exarhul locului;

S-ar putea să vă placă și