V.

STANDARDIZAREA MĂRFURILOR

5.1 Conceptul de standard şi standardizare

Standardizarea este o activitate de interes general care, prin aplicaţiile ei, are un impact
important asupra economiei şi societăţii.
Aplicaţiile standardizării se referă, printre altele, la: unităţi de măsură; terminologie şi
simbolizare; produse şi procedee (definirea şi alegerea caracteristicilor produselor, metode de
încercare şi măsurare, specificarea caracteristicilor produselor pentru definirea calităţii, varietăţii
şi interschimbabilităţii lor, cerinţe privind ambalarea, marcarea şi etichetarea); securitatea
persoanelor şi bunurilor.
Standardul român SR 10000 – 1/19941 prezintă următoarea definiţie a standardizării:
Standardizarea reprezintă activitatea specifică prin care sunt stabilite, pentru
probleme reale sau potenţiale, prevederi destinate unei utilizări comune şi repetate, vizând
obţinerea unui grad optim de ordine într-un context dat.
Standardizarea reprezintă, în esenţă, activitatea de elaborare şi implementare a unor
documente de referinţă numite standarde.
Standardul este un document stabilit prin consens şi aprobat de un organism
recunoscut care furnizează - pentru utilizări comune şi repetate - reguli, linii directoare
sau caracteristici referitoare la activităţi sau rezultatele lor, garantând un nivel optim
pentru comunitate în ansamblul său.
Standardul cunoaşte diferite definiţii, mai semnificativă fiind cea internaţională, conform
Ghidului ISO/CEI 2/1996 care precizează:
Această definiţie este preluată, în cea mai mare parte, şi de standardul român SR 10000 –
1/1994. Diferenţierea se remarcă în ceea ce priveşte evidenţierea scopului, a destinaţiei şi anume:
dacă în definiţia ISO/CEI standardul garantează un nivel optim pentru comunitate în ansamblul
său, deci o certitudine prin consensul părţilor, în definiţia română se menţionează obţinerea unui
grad optim de ordine într-un context dat.
Este de remarcat şi definiţia comunitară, conform Directivei CEE 83/189, care precizează
că: “standardul este o specificaţiei tehnică, aprobată de un organism de standardizare
recunoscut, utilizată pentru aplicări repetate sau continue, a cărei respectare nu este obligatorie”.
Examinarea elementelor conţinute de aceste definiţii scot în evidenţă principalele
caracteristici ale unui standard, şi anume:
 Standardul nu este obligatoriu, deoarece are la bază un acord liber consimţit al părţilor
interesate (producători, distribuitori, consumatori şi administraţia publică). Standardul este
creat de toţi cei care îl doresc şi este aplicat de toţi cei care vor.
 Factorii economici la nivel naţional, regional şi internaţional au posibilităţi tehnice şi
tehnologice diferite, mulţi dintre ei situându-se sub nivelul atins de standarde. Ar fi neloial
ca aceştia să fie eliminaţi prin declararea obligatorie a standardelor. Producţia sub nivel
standardizat poate fi mai puţin costisitoare, dar astfel de produse sunt mai puţin cerute de
piaţă, fapt ce afectează negativ activitatea celui care hotărăşte să urmeze acest drum.
 Standardul este elaborat de un organism recunoscut care poate fi naţional, regional sau
internaţional.
 Standardul este destinat unei aplicări comune şi repetate aceasta conferindu-i o mare
eficacitate.
 Standardul, prin conţinutul său este un instrument care asigură un grad optim de ordine în
mediul de afaceri, acesta încurajând creaţia şi creşterea economică, în avantajul comunităţii
în ansamblul său.

1
Standardul SR 10000 - 1/1994 - Principiile şi metodologia standatdizării. Termeni generali şi definiţiile lor privind standardizarea şi activităţile
conexe.
5.2 Avantajele standardizării
Subiectele standardizării nu sunt alese de un organism de standardizare, ci de părţile
interesate, care în principal sunt: producătorii, utilizatorii industriali, consumatorii şi autorităţile
publice. Acestea participă la activitatea de standardizare ca urmare a avantajelor pe care le poate
oferi aceasta.
Aspectele concrete ale avantajelor standardizării se referă în principal la următoarele:
Simplificarea diversităţii tot mai mari a produselor şi procedurilor din viaţa oamenilor
deoarece standardizarea contribuie la:
 eliminarea elementelor care complică, îngreunează şi scumpesc producţia şi utilizarea
produselor.
 produse caracterizate prin proprietăţi esenţiale.
Compatibilitate şi interschimbabilitate, ceea ce înseamnă că standardizarea permite
obţinerea unor game tipo-dimensionale de piese şi produse compatibile sub aspectul
dimensiunilor, formelor şi proprietăţilor care permit interschimbabilitatea dimensională şi
funcţională.
Securitate, sănătate, protecţia vieţii şi a mediului, deoarece în standarde sunt înscrise
prescripţiile privind funcţionarea în condiţii de siguranţă a maşinilor, utilajelor, construcţiilor şi
instalaţiilor precum şi prescripţiile care limitează sau înlătură nocivitatea unor produse sau
procese asupra mediului înconjurător
Asigurarea protecţiei consumatorilor, deoarece:
 produsele care poartă marca de conformitate cu standardele prezintă o garanţie că ele
răspund necesităţilor consumatorilor;
 prin nivelul caracteristicilor înscrise în standarde, este garantată calitatea produselor, iar
prin prescrierea condiţiilor de ambalare, transport, păstrare şi depozitare se asigură şi
menţinerea calităţii pe întreg circuitul tehnic de la producător la consumator.
Facilitarea comunicării dintre producători şi beneficiari, aceasta însemnând că
standardizarea asigură un limbaj comun prin intermediul terminologiei, simbolizărilor şi
codificărilor unice în diferite domenii acceptate pe plan internaţional.
Eliminarea barierelor din calea comerţului este asigurată prin:
 trimiterile şi referirile la standarde, care se fac în contractele economice, previn apariţia
barierelor tehnice în calea comerţului;
 folosirea standardelor internaţionale sau a celor europene armonizate pot permite
eliminarea obstacolelor din calea schimburilor comerciale de mărfuri.
Reducerea gradului de incertitudine al pieţei ceea ce înseamnă că existenţa unui set
corespunzător şi stabil de standarde creează mai multă transparenţă în situaţiile
concurenţiale pe piaţă şi în felul acesta deciziile pentru investiţii pe termen scurt sunt mai
uşor de luat.
Utilizarea eficientă a materialelor, energiei şi resurselor umane deorece standardizarea
are la bază rezultatele conjugate ale ştiinţei, tehnicii şi experienţei.

Sintetizând, cu alte cuvinte, cele menţionate în tabelul de mai sus, rezultă că standardizarea
nu este un scop în sine ci, ea este un factor cu multiple efecte printre care enumerăm:
 Validarea tehnologiilor – progresele tehnologice incluse în standarde sunt adoptate şi
folosite mai uşor şi mai repede;
 Crearea posibilităţilor pentru producţia de masă – standardizarea componentelor,
proceselor şi produselor permite economii de scară în producţie;
 Favorizarea competiţiei – când caracteristicile produselor diferiţilor agenţi economici
sunt conforme cu un anumit standard comparaţia se poate face mai uşor iar competiţia
este mai acerbă;

2
  Asigurarea compatibilităţii – standardele care se ocupă de interfeţe creează condiţii
pentru compatibilitatea produselor;
 Îmbunătăţirea comunicaţiilor – prin standarde, informaţiile despre produse sunt oferite
cumpărătorilor într-o manieră consistentă şi uşor de înţeles;
 Asigurarea bunăstării publice – standardele protejează viaţa şi sănătatea oamenilor,
siguranţa lor şi mediul înconjurător.

5.3 Tipuri de standarde

Sunt două criterii principale de clasificare care ilustrează categoriile de standarde şi
anume conţinutul şi nivelul de standardizare
După conţinut tipurile de standarde sunt următoarele2 :
-standard de bază, care are o aplicare generală sau care conţine prevederi generale pentru un
anumit domeniu;
-standard de terminologie, care specifică termeni, de obicei împreună cu definiţiile acestora şi
uneori cu note explicative, ilustraţii, exemple etc;
-standard de încercare, care specifică metode de încercare, însoţite uneori de alte prevederi
referitoare la încercare, cum ar fi eşantionarea, utilizarea metodelor statistice, ordinea
încercărilor;
-standard de proces, care specifică condiţiile pe care trebuie să le îndeplinească un proces;
-standard de produs, care specifică condiţiile pe care trebuie să le îndeplinească un produs sau
o grupă de produse pentru a asigura aptitudinea de utilizare a acestora;
-standard pentru servicii, care specifică condiţiile pe care trebuie să le îndeplinească un
serviciu, pentru a asigura aptitudinea de utilizare a acestuia;
-standarde de interfaţă, care specifică condiţiile referitoare la compatibilitatea produselor sau
a sistemelor în punctele lor de legătură.
-standarde de date care pot fi indicate, ele conţinând o listă de caracteristici ale căror valori
sunt indicate pentru descrierea unui produs, proces sau serviciu;
Cel de-al doilea criteriu îl reprezintă nivelul de standardizare, după care tipurile de
standarde sunt:
-standarde internaţionale, adoptate de o organizaţie internaţională de standardizare;
-standarde regionale, adoptate de către o organizaţie regională de standardizare, cele mai
cunoscute fiind standardele europene;
-standardele naţionale, adoptate de un organism naţional de standardizare;
-standardele profesionale, adoptate în anumite domenii de activitate, de organizaţii
profesionale, legal constituite;
-standarde de firmă, adoptate de societăţi comerciale, regii autonome sau de alte persoane
juridice.
Ţinându-se seama de nivelul de aplicare şi de gradul de detaliere aceste standarde pot fi
încadrate într-o piramidă a standardizării (fig. 5.1)

2
Standardul SR 10000 – 1/1994 – Principiile şi metodologia standardizării. Termeni generali şi definiţiile lor privind standardizarea şi activităţi
conexe.

3
 Standarde
internaţionale

Standarde regionale
Grad de Nivel de
detaliere aplicare
Standarde naţionale

Standarde profesionale

Standarde de firmă

Figura 5.1 Piramida standardizării

Alături de standarde pe „piaţa documentelor tehnice de referinţă” mai există şi specificaţii

la dispoziţia publicului şi reglementări.
Specificaţiile la dispoziţia publicului sunt documente de referinţă voluntare care
furnizează reguli, linii directoare sau caracteristici pentru activităţi sau rezultatele acestora. Ele
sunt elaborate de ateliere, consorţii industriale sau alte grupuri, care de obicei nu cuprind toate
părţile interesate relevante. Aceste documente sau impus în sectoarele care au de-a face cu o
piaţă foarte mobilă (de exemplu Tehnologia informaţiei), în care ciclul de viaţă al produselor este
foarte mic.
Reglementările (legi, decrete) sunt documente care furnizează reguli legislative cu caracter
obligatoriu. ele sunt adoptate de o autoritate legislativă.
Deosebirile esenţiale între aceste documente tehnice se referă la modul lor de elaborare,
adoptare şi aplicare (tabel 5.1)

Deosebiri între documentele tehnice

Tabel 5.1
Specificaţii la
Standarde Standarde Standarde
Stadiu dispoziţia Reglementări
naţionale profesionale de firmă
publicului
Elaborare Toate Membrii Întrepriderea Ateliere, Autorităţile
părţile unei consorţii sau publice
interesate organizaţii alte grupuri
profesionale industriale
Adoptare Consens şi Membrii Întrepriderea Consensul Autorităţile
aprobare unei obţinut în publice
de un organizaţii cadrul unui
organism profesionale comitet
recunoscut format ad-hoc
Aplicare Agenţii Membrii Întrepriderea Agenţii Agenţii
economici, uneia sau economici, în economici,
în mod mai multor mod voluntar în mod
voluntar organizaţii obligatoriu
profesionale

4
 5.5 Activitatea de standardizare în România

Schimbările intervenite în ultimii ani în România şi modificarea relaţiilor economice dintre

parteneri, atât la nivel naţional cât şi european sau internaţional, au avut drept consecinţă firească
evoluţia calitativă a activităţii de standardizare.
Organismul naţional de standardizare, şi anume Institutul Român de Standardizare, a fost
transformat, începând cu 1 noiembrie 1998, într-o asociaţie fără scop lucrativ, de drept privat şi
de interes public, a cărei denumire actuală este Asociaţia de Standardizare din România
(ASRO).
Această transformare face ca standardizarea să-şi ocupe locul firesc, aproape de
producători şi consumatori, adică aproape de beneficiarii săi, pentru a sprijini poziţionarea cât
mai bună a economiei naţionale la nivel internaţional.
Scopul principal al ASRO este de a dezvoltate standardizarea naţională, europeană,
regională şi internaţională aplicând în standardizarea naţională următoarele principii de bază3:
 elaborarea şi aprobarea standardelor naţionale pe baza consensului părţilor interesate;
 transparenţă şi disponibilitate publică;
 reprezentarea intereselor publice;
 caracterul voluntar al participării la activitatea de standardizare naţională şi al aplicării
standardelor naţionale;
 accesul liber la elaborarea standardelor naţionale pentru toate părţile interesate;
 independenţa faţă de orice posibil interes specific predominant;
 respectarea regulilor standardizării europene şi internaţionale;
 caracterul fără scop lucrativ al organismului naţional de standardizare;
 dezvoltarea standardizării naţionale în corelare cu evoluţia legislaţiei.
Colegiul organismelor acreditate, care poate cuprinde laboratoare şi organisme de
certificare şi de inspecţie acreditate, precum şi organizaţii fără scop lucrativ ale acestora;
Colegiul beneficiarilor, care poate cuprinde persoane juridice care sunt interesate în
standardizarea naţională, cum sunt agenţi economici, inclusiv întreprinderi mici şi mijlocii,
organizaţii patronale, camere de comerţ şi industrie, organizaţii financiar-bancare şi de asigurări,
asociaţii profesionale, federaţii şi confederaţii sindicale, precum şi altele, inclusiv asociaţii fără
scop lucrativ ale acestora;
Colegiul consumatorilor, care poate cuprinde organizaţii fără scop lucrativ de apărare a
intereselor consumatorilor, ale persoanelor cu handicap, a apărării drepturilor omului, din
domeniul protecţiei mediului şi altele asemănătoare;
Colegiul cercetării-dezvoltării şi inovării, care poate cuprinde instituţii de învăţământ,
persoane juridice care au activitate preponderentă de cercetare-dezvoltare, centre de transfer
tehnologic, de incubare şi de inovare, de dezvoltare locală şi a întreprinderilor mici şi mijlocii,
altele asemenea, precum şi asociaţii fără scop lucrativ ale acestora.
ASRO este membru al organizaţiilor internaţionale de standardizare ISO, CEI, UIT şi este
afiliată la organizaţiile europene de standardizare CEN, CENELEC, ETSI şi este membru al
reţelei de informaţii ISONET. De asemenea, ASRO are încheiate convenţii bilaterale cu o serie
de organisme de standardizare din alte ţări printre care: AFNOR (Franţa), BSI (Marea Britanie),
DIN (Germania), ON (Austria), MTSZ (Ungaria), UNI (Italia) etc.
Categoriile de standarde elaborate în România sunt: standarde naţionale, profesionale şi de
firmă.

3
Statutul Asociaţiei de Standardizare din România

5
 Standardele naţionale poartă sigla “SR” care semnifică “standard român”. Atunci când
standardele internaţionale şi europene sunt preluate şi adoptate ca standarde naţionale, sunt
publicate în România cu sigla SR ISO, SR CEI sau SR EN.
Aplicarea unui standard naţional are caracter voluntar. Ea poate deveni obligatorie, în
totalitate sau în parte, pe întreg teritoriul, pe plan zonal sau pe plan local, numai printr-o
reglementare tehnică adoptată de o autoritate, în cazul în care considerente de ordin public, de
protecţie a vieţii, a sănătăţii şi a securităţii persoanelor fizice, a mediului înconjurător şi de
apărare a intereselor consumatorilor fac necesară o astfel de măsură.4
Standardele profesionale se aplică în anumite domenii de activitate în cadrul
organizaţiilor profesionale legal constituite. Conţinutul acestor standarde este stabilit prin
consensul organizaţiilor de acelaşi profil, implicate în subiectul tratat (de exemplu agenţii
economici cu activitate de turism). Aprobarea standardelor profesionale se face de către
organismele stabilite de organizaţiile interesate.
Aceste standarde sunt elaborate în mod special pentru a se asigura că produsele sau
serviciile sunt conforme cu prescripţiile stabilite.
Standardele de firmă sunt destinate pentru a rezolva problemele repetitive ale unei
firme sau întreprinderi.
Ele se pot referi la diverse activităţi, cum ar fi : proiectarea produselor, verificarea calităţii
pe fluxul tehnologic, inspecţii şi încercări finale, ambalare, manipulare etc. Pentru produsele
finite ele conţin cerinţe privind materialele, semifabricatele şi componentele utilizate pentru
obţinerea lor. Obiectivul acestor standarde este acela de a asigura că toate aceste activităţi sunt
efectuate conform unui sistem bine definit. în prezent aceste standarde constituie o parte
importantă a sistemelor de management al calităţii.
Aceste standarde sunt elaborate de o firmă, dar se pot baza pe standarde europene sau
internaţionale, ele însă nu sunt publice.
Pentru elaborarea standardelor de firmă se cheltuiesc resurse umane, materiale şi timp, de
aceea aplicarea lor trebuie valorificată eficient.
Interesul standardele de firmă este generat de o dublă motivaţie5:
 una care aparţine întreprinderii, standardul fiind un element de aplicare a politicii calităţii
şi un instrument de lucru pentru asigurarea obţinerii unui nivel calitativ specificat, în mod
repetat;
 alta pentru partenerii de contract, standardul reprezentând un document de referinţă, o
bază de negociere cu clienţii şi furnizorii precum şi o confirmare a imaginii de marcă a
întreprinderii.
Conţinutul acestor standarde este stabilit prin consensul compartimentul firmei implicate în
subiectul tratat, iar aprobarea se face de către conducerea întreprinderii.

5.6 Standardizarea la nivel european

Libera circulaţie a produselor reprezintă principiul de bază al pieţei interne europene, iar
instrumentul cel mai adecvat pentru realizarea acestui principiu este armonizarea legislaţiei
tehnice şi, în acest context, activitatea de standardizare europeană.
Activitatea de standardizare europeană reprezintă sarcina a trei organisme independente:

4
OG nr. 39/1998 privind activitatea de standardizare naţională din România în Monitorul Oficial Partea I, nr. 43/1998
5
Mihai Ciodeică – Standardizarea de firmă, în Adevărul economic nr. 20/2000

6
 CEN CENELEC ETSI
Comitetul European Comitetul European Institutul European
de Standardizare pentru Standardizare de Standardizare în
în Electrotehnică Telecomunicaţii

creat 1961 creat 1959 creat 1988

Aceste organisme au un dublu rol, şi anume unul economic - suprimarea barierelor tehnice
din calea schimburilor comerciale şi altul social – asigurarea securităţii şi protejarea sănătăţii
consumatorilor.
Aceste organisme europene de standardizare îşi desfăşoară activitatea conform unor
proceduri ce garantează respectarea următoarelor principii:
 Deschidere şi transparenţă - toate părţile interesate pot lua parte la programul de lucru.
Procesul de standardizare trebuie să permită accesul părţilor interesate, iar procedurile
trebuie să fie clare şi în mare măsură cunoscute.
 Consens - standardele europene sunt elaborate în baza acordului dintre părţile interesate.
Este necesară obţinerea unei masive înţelegeri pentru elaborarea unui standard într-o
perioadă de timp, elementul timp fiind foarte important.
 Obligaţiile la nivel naţional - adoptarea formală a standardelor europene este hotărâtă de
ţările membre CEN şi devine obligatorie pentru fiecare dintre ele.
 Coerenţă, din punct de vedere tehnic, la nivel european şi naţional, standardele formează
o unitate ce asigură propria continuitate în beneficiul utilizatorilor atât în plan european,
cât şi naţional, prin implementarea standardelor europene în standarde naţionale.

Între aceste trei organisme de standardizare există o strânsă colaborare în scopul asigurării:
 programării coerente a activităţii de standardizare, necesară funcţionării în condiţii optime
a pieţei;
 coerenţei întregului ansamblu de standarde europene.
În afară de legăturile zilnice dintre cele trei organisme, care utilizează în comun sisteme de
baze de date şi infrastructuri de telecomunicaţii a fost pus la punct un mecanism de cooperare
compus din trei comitete.
Comitetul Preşedinţilor (Joint Presidents Group - JPG) alcătuit din preşedinţii şi directorii
generali ai celor trei organisme. Acest comitet coordonează orientările majore de interes comun,
privind politica de standardizare, defineşte principiile de bază şi permite un dialog cu Comisia
Comunităţii Europene şi AELS.
Comitetul de coordonare a tehnologiilor în informatică (Information Tehnology Steering
Committee - ITSTC) contribuie la realizarea unui program coerent de standardizare în
domeniul tehnologiei informaţiei, având în vedere activitatea pe plan internaţional. Acest
comitet identifică subiectele de standardizare complexe din domeniul tehnologiei în informatică
şi repartizează lucrările la organismul european de standardizare competent.
Comitetul de coordonare (Joint Coordination Group - JCG) realizează coordonarea
colaborării dintre organismele tehnice ale celor trei organizaţii, în domenii de interes comun.
Totodată, acţionează ca ultimă curte de recurs, fiind mandatat să arbitreze în cazul conflictelor
care nu au fost soluţionate prin procesele normale de colaborare.
CEN, CENELEC şi ETSI sunt organisme de standardizare recunoscute ca fiind competente
să adopte standarde europene, (EN), dar ele adopta şi alte tipuri de documente de
standardizare, cum sunt documentele de armonizare (HD) şi prestandardele europene (ENV),
acestea din urmă având o aplicare provizorie.

7
 5.7 Standardizarea la nivel internaţional
Existenţa de standarde nearmonizate pentru tehnologii asemănătoare, în ţări sau regiuni
diferite, poate contribui la apariţia unor „bariere tehnice în calea comerţului”, care au influenţe
negative asupra schimburilor comerciale.
Având în vedere tendinţa de liberalizare a comerţului internaţional, care presupune
renunţarea la barierele tarifare fiscale şi monetare, la practicile protecţioniste sau de dumping,
devine tot mai pregnantă necesitatea referirii la standarde internaţionale pentru a facilita
schimbul de produse, servicii şi informaţii între ţări.
La nivel internaţional sunt trei organisme principale care se ocupă cu elaborarea
standardelor internaţionale şi anume ISO, CEI şi UIT.
ISO CEI UIT
Organizaţia Comisia Uniunea
Internaţională de Electrotehnică Internaţională a
Standardizare Internaţională Telecomunicaţiilor

ISO este o organizaţie neguvernamentală care nu face parte din sistemul Naţiunilor Unite.
Membrii săi sunt organismele naţionale de standardizare reprezentative (în prezent fiind din 124
de ţări).
CEI este şi ea o organizaţie neguvernamentală care nu face parte din sistemul Naţiunilor
Unite. Membrii săi sunt comitetele naţionale reprezentative pentru sectoarele interesate (în
prezent sunt din 48 de ţări).
UIT este o organizaţie implicată activ în standardizarea internaţională care face parte din
sistemul ONU.
Pentru facilitarea desfăşurării activităţii de standardizare şi pentru o mai bună reflectare în
această activitate a cerinţelor unor domenii specifice, în cadrul ISO au fost înfiinţate o serie de
comitete consultative, şi anume:
-Comitetul pentru politica consumatorilor (COPOLCO);
-Comitetul pentru evaluarea conformităţii (CASCO);
-Comitetul pentru dezvoltare (DEVCO);
-Comitetul pentru informare (INFCO);
-Comitetul pentru materiale de referinţă (REMCO);
-Comitetul pentru principiile standardizării (STACO).
Participarea la lucrările acestor comitete este deschisă tuturor comitetelor tehnice
interesate, în calitate de membri participanţi sau de observatori.
CEI a creat un sistem eficient ce poate răspunde necesităţilor de standarde a pieţei mondiale,
care în mod concret cuprinde două părţi:
 Sistemul de Evaluare a Calităţii Componentelor Electronice (IECQ) prin care
componentele electronice executate şi distribuite de fabricanţii şi distribuitorii aprobaţi
de IECQ pot fi folosite cu încredere de cumpărătorii de oriunde, fără a mai fi testate;
 Sistemul de Testare a Conformităţii Echipamentului Electric cu Standardele (IECEE) are
rolul de a înlesni comerţul internaţional al echipamentului electric, scopul fiind
recunoaşterea reciprocă a rezultatelor încercărilor în ţările participante în acest sistem
pentru simplificarea atestării la nivel naţional.
Scopul celor două sisteme este de a realiza mijlocul prin care un fabricant îşi poate aduce
produsele pe piaţă cât mai simplu şi mai ieftin posibil.
UIT, în colaborare cu ISO şi CEI contribuie la elaborarea standardelor ICT, adică a
standardelor în domeniul tehnologiei informaţiei şi ale comunicării. Standardele ICT sunt
standarde de bază şi standarde funcţionale care conferă standardelor de bază (sau
combinaţiilor de standarde) un profil şi precizări în funcţie de necesităţile specifice.

8
Standardizarea internaţională ICT separă standardele generale de standardele de aplicaţii.
Standardele generale sunt într-un număr mai mare, formând baza comună a unei game de
sectoare precum automatizarea industrială, activităţile bancare, ştiinţa şi cercetarea, informaţia
medicală, măsurătorile şi inspecţia.
Alte organizaţii internaţionale de standardizare mai sunt Comisia Codex Alimentarius şi
Federaţia Internaţională pentru Aplicarea Standardelor.
Comisia Codex Alimentarius
Aceasta a fost constituită în anul 1962 de către FAO şi OMS, şi cuprinde reprezentanţi din
133 de state. Are ca scop elaborarea unor norme unitare cu caracter de recomandare, care
cuprind cerinţe privind hrana, igiena, reziduurile, pesticidele, aditivii, contaminanţii, etichetarea
şi prezentarea, metodele de analiză şi de eşantionare. Aceste norme publicate într-un “Codex
Alimentarius” au rolul de a facilita comerţul internaţional şi a asigura sănătatea consumatorilor.
Federaţia Internaţională pentru Aplicarea Standardelor (IFAN)
Înfiinţată în 1974, IFAN este o asociaţie tehnico-ştiinţifică, reunind organizaţii din diferite
ţări care se ocupă de utilizarea standardelor. IFAN reprezintă utilizatorii din industrie, comerţ şi
administraţie, a căror preocupare este de a pune în practică standardele elaborate la nivel
naţional, regional şi internaţional. Membru IFAN poate fi orice organizaţie care se ocupă cu
utilizarea standardelor, cu condiţia de a fi recunoscută de instituţiile naţionale de standardizare.
În cadrul IFAN participă câte o singură organizaţie - membru din fiecare ţară.