Prin mecanismului rezultat n 1944 n urma acordurilor de la Bretton Woods, monedele celor mai multor ri erau legate ntre

ele prin intermediul paritilor lor fa de dolarul SUA. Cele 45 de naiuni au czut de acord asupra unui sistem monetar postbelic de monede convertibile, cu rate de schimb fixe, care puteau fi ajustate n comparaie cu dolarul american. n 1945, SUA era principalul productor global de produse, avnd o economie puin afectat de distrugerile rzboiului. Deasemenea, deinea 26 miliarde dolari-aur dintr-o rezerv total mondial de 33 miliarde dolari-aur. De aceea, moneda SUA, dolarul, a fost desemnat ca moneda de referin a noului sistem monetar internaional, convertibil n aur la o valoare de 35 $/uncie. Fiecare moned naional avea o rat de schimb fix, n dolari, ce putea fluctua ntr-o marj de 1% fa de rata iniial. Pentru a menine ratele de schimb stabile, statele puteau interveni pe piaa monetar internaional cumprnd sau vnznd moned proprie dup caz. Dolarul a devenit moneda n care se pstrau rezervele internaionale. ncrederea n dolar era maxim. Totui, odat cu refacerea de dup rzboi, sistemul de rate de schimb fixe a nceput s dea semne de oboseal. Eforturile de a menine o paritate a monedei care s reflecte valoarea real a rezervei de aur au fost n cele din urm sortite eecului deoarece valoarea tranzaciilor financiare mondiale era mult mai mare dect rezerva de aur a Bncilor Centrale. 15 august 1971 este o zi istoric n acest sens, Richard Nixon, preedintele SUA, a anunat c sistemul monetar convenit la Bretton Woods nu mai este viabil, deci dolarul american nu va mai avea acoperire real n aur. Aceast decizie este o decizie fundamental pentru mediul economic mondial actual. ncepnd de atunci, dolarul american, este o moned bazat strict pe ncredere, a crei valoare este determinat de cerere i ofert provenit din fluxurile comerciale a statelor lumii cu SUA i de investiiile strine n economia american. Practic, este un castel din cri de joc, care se poate drma n orice moment. Principalul atu pe care l-au avut SUA dup aceast decizie este faptul c puteau cumpra orice bunuri sau servicii tranzacionabile n dolari, doar prin simpla operaiune de

tiprit bani, cum se ntmpl de fapt chiar i n prezent. Nu era neaprat nevoie ca acele sume s aib acoperire real sau nu, atta timp ct lumea avea ncredere n dolarul american. Pericolul cel mare pentru viitorul monedei americane vine din partea valutei Uniunii Europene sau a unei poteniale monede unice asiatice. Modificarea rapid a etalonului monetar, naional sau internaional, fenomen firesc n condiiile mecanismelor monetare actuale, ridic probleme economice i de comunicare care se cer adaptate la modul comun de nelegere i de derulare a activitilor economice pe plan internaional.

Una dintre consecinele introducerii monedei Euro este provocarea lansat la adresa hegemoniei dolrului american ca mijloc de plat internaional. Dup cel de-al Doilea Rzboi Mondial, nici o alt moned naional nu a reuit s concureze cu rolul pe plan internaional al monedei naionale a Statelor Unite. Deoarece Sistemul Monetar Internaional poate fi instabil n cazul unor ocuri puternice, moneda Euro aduce posibilitatea promovrii stabilitii sistemice. Contrar ateptrilor, valoarea monedei Euro a experimentat numeroase fluctuaii de la introducerea acesteia din ianuarie 1999. Aceste fluctuaii nu au fost foarte mari din punct de vedere istoric (Mussa, 2005). n cele ce urmeaz voi analiza natura fluctuaiilor ratei de schimb EUR/USD, innd cont de politicile strategice ale Bncii Centrale Europene (BCE). n special, voi analiza gradul n care fundamentele economice din Europa i SUA au dominat evoluia ratei de schimb EUR/USD. nelegerea factorilor care determin evolui acestui curs de schimb poate avea implicri importante pentru restul lumii, la nivelul politicilor monetare. Comportamentul ratei de schimb are un rol important n determinrea poziiei unei monede n Sistemul Monetar Internaional. Spre exemplu, puterea i stabilitatea susin avansarea monedei Euro ca moned de schimb pe plan internaional, n timp ce volatilitatea i depreciarea secular tind s erodeze ncredearea pieei n aceast moned de schimb. Moneda Euro are un potenial remarcabil pentru a ajunge la nivelul dolarului pe plam mondial i chiar s conteste dominaia internaional a acestuia. Spre exemplu, zona Euro: - are PIB-ul anual echivalent cu aproximativ trei sferturi din PIB-ul Statelor Unite i este cu mult mai mare dect cel al Japoniei; - are o pia intern imens; - are o pia financiar destul de integrat (procesul de integrare nu s-a ncheiat);

- a meninut cu succes o rat a inflaiei mic pe o perioad extins.

2 THE FOREIGN EXCHANGE MARKET BEHAVIOUR OF THE EURO

Moneda Euro a fost introdus la nceputul anului 1999 la o rat de schimb de 1,77 USD. Pn la acel moment, muli analiti au preconizat o aprecierea a monedei Euro fa de dolar. Se atepta ca unificarea pieelor financiare, realizat n a treia etap de formare a Uniunii Monetare Europene, s contrabalanseze portofoliile agenilor publici i privai n favoarea monedei Euro. De fapt, Euro s-a depreciat dup introducerea sa, ajungnd sub paritate la nceputul anului 2000. A continuat trendul depreciativ, ajuncnd la un minim de 0,852 USD n octombrie 2000. Contrar multor preri i avnd n vedere c economia zonei euro era mult mai puternic dect cea a Statelor Unite, Mussa (2001) susine c slbiciunea monedei Euro nu a fost dat de fundamentele ubrede. El preconizeaz o moned european mai puternic pe termen mediu i lung, care va beneficia de expansiunea folosirii forei de munc n scop productiv i acumularea capitalului. De asemenea, Einchengreen (2005) este de prere c fluctuaiile mari ale cursului de schimb EUR/USD nu au destabilizat pieele financiare europene sau economia ca intreg. Totui, deprecierea monedei europene se complic avnd n vedere creterea deficitului contului curent al Statelor Unite (Figura 1).
Figure 1: Dollar/Euro Exchange rate, 1994-2003

Din alt punct de vedere, declinul monedei Euro este datorat proieciilor de cretere divergente pentru cele dou regiuni. Corsetti i Pesenti (1999) demonstreaz c rata de schimb EUR/USD pentru perioada 1999-2000 poate fi foarte uor explicat prin revizuiri ale ratelor de cretere ale output-ului anticipat n SUA i zona Euro. Trebuie avut n vedere faptul c corelaia dintre estimrile creterii economice i ratele de schimb nu sunt valabile i pentru alte monede din aceeai perioad de calcul. Aceste observaii disparate sunt atribuite tendinei

participanilor pe pia de a se axa exclusiv pe o variabil care le susine ateptrile i de a ignora ali determinani fundamentali. Cu toate acestea, moneda Euro a nceput s fluctueze puternic mpotriva dolarului nc de la mijlocul anului 2001. Aprecierea prelungit i dramatic a Euro a pus din nou la ncercare concepiile multor analiti economici. A aprut ideea conform creia scderea exporturilor n contextul unei monede europene puternice va duce la recesiune. O prere comun este c Euro a fost depreciat la sfritul anului 2000 i pn la mijlocul anului 2001, iar acest fapt a dus la supraevaluarea nivelului de echilibru pe termen lung.

BIBLIOGRAFIE
1.Robert A Mundell si zonele monetare optime-Prof.Univ Al.Tasnadi, Lector Univ.dr.Claudiu Doltu 2.Economie Mondiala Ion Ignat , Spiridon Pralea ,Ed.Sedcom Libris 2006 3.UE, De la piata comuna la Moneda Unica , Ion Ignat ,Ed. Economica, Buc 2002 4.Europa Monetara, SME,UEM,Moneda unica, MEME Inst.European,1999

Bunurile destinate schimburilor economice internationale intra pe piata externa, si apoi n economia importatoare, la un pret ce rezulta din raportul valoric existent la acea data ntre moneda-etalon a tarii importatoare si moneda-etalon a tarii exportatoare (Exemplu: EURO/USD: n). Modificarea n timp a acestui raport, pe baza unor influente reale sau conjuncturale, schimba informatia pret si determina consecinte importante pentru desfasurarea relatiilor comerciale, echilibrarea balantelor comerciale, practicarea barierelor vamale etc. Intrarea marfurilor straine (provenite, spre exemplu, din S.U.A.) ntr-o tara data (de exemplu, Germania) se realizeaza la un pret influentat direct de cursul valutar.

Capitolul 4. Evolutia cursului valutar

4.1. Evolutia istorica a cursului valutar Intre 1880 si inceputul Primului Razboi Mondial si, pentru scurt timp, in perioada interbelica, pentru schimburile valutare se utiliza ca baza etalonul international aur. Acesta presupunea ca fiecare tara isi definea unitatea monetara in termenii unei anumite cantitati de aur. Rezultatul acestei situatii era ca aurul trebuia sa fie exportat si importat pe baze nerestrictive, astfel incat guvernele sa poata schimba aur pe bancnote si invers. Perioada anilor 1920 si 1930 s-a caracterizat atat printr-un haos monetar extins in intreaga lume, cat si printr-o mare recesiune economica. In scopul evitarii oricarei repetari a conditiilor economice din perioada antebelica, spre sfarsitul celui de Al Doilea Razboi Mondial guvernele aliate s-au intalnit in cadrul Conferintei ONU pe probleme monetare si financiare. Aceasta conferinta a avut loc la Bretton Woods, New Hempshire, SUA, in iulie 1944. In cadrul conferintei au fost infiintate doua organisme: Fondul monetar international (International Monetary Fund IMF); Banca Internationala pentru Reconstructie si Dezvoltare Banca Mondiala.

Obiectivele F.M.I. erau acelea de a crea stabilitate monetara si de a indeparta restrictiile din cadrul schimburilor, de natura de a afecta comertul international. Valoarea fiecarei monede a fost exprimata in cantitati fixe de aur, dar convertibilitatea dolarului American, fixate la 35$ pe uncia de aur, este aceea care a constituit substratul sistemului. De fapt Acordul de la Bretton Woods a facut din dolarul SUA moneda-etalon la nivel international, care, la randul sau, era convertibil sau rambursabil in aur. Sistemul valutar de la Bretton Woods (SUA) din anul 1944 a functionat pe baza mecanismului cursurilor fixe. Cursurile de schimb ale monedelor tarilor membre ale FMI oscilau in jurul paritatii in limita de 1% . Tarile membre FMI se angajau sa mentina cursurile monedelor in limitele marjelor de fluctuatie prin interventii pe pietele valutare.

Mecanismul cursurilor de schimb fixe aplicat de tarile membre ale FMI in relatiile economice internationale a fost justificat de urmatoarele argumente1: mecanismul cursurilor de schimb fixe urmarea sa formeze si sa mentina stabilitatea in schimburile economice internationale; operatorii care se angajau in contractele comerciale internationale erau supusi unor riscuri reduse; mecanismul cursurilor fixe era menit sa asigure o administrare eficienta si echitabila a resurselor valutare. In perioada aplicarii cursurilor fixe s-au manifestat unele efecte negative: in masura in care se modifica cursul de schimb peste limitele stabilite se manifesta incertitudine in derularea tranzactiilor comerciale internationale; banca centrala isi dirija rezervele valutare spre sustinerea cursului de schimb si se diminua influenta lor in stabilirea echilibrului valutar; Uneori, politicile economice ale tarilor erau orientate spre sustinerea cursului de schimb si nu spre stimularea schimburilor economice internationale. Pe la mijlocul anilor 1960, Germania de Vest si Japonia au devenit concurenti ai SUA la titlul de cea mai dezvoltata natiune industrializata. In 1971, sub presiunea fluxurilor masive de capitaluri si a deficitelor comerciale tot mai accentuate, SUA si-au suspendat politica de convertire a dolarului in aur. Evolutia economica a statelor capitaliste in anii 1950-1970, presiunile de pe piata aurului si alti factori economici si monetari au exercitat influente asupra relatiilor economice internationale si au determinat renuntarea la mecanismul cursurilor de schimb fixe in anul 1971. Acordul Smithsonian din decembrie 1971 a prevazut un sistem de cursuri raportate la dolarul SUA cu marje mai mari de fluctuare de pana la 2,25% denumit sistemul cursurilor centrale ce s-a aplicat pana in martie 1973, dupa care tarile dezvoltate au trecut la flotarea cursurilor valutare. In acest context, cea de-a doua modificare a statutului FMI din anul 1978 a prevazut principiul potrivit caruia tarile membre se bucura de libertate in alegerea politicii de curs. In conformitate cu prevederile art.IV din statutul FMI, tarile membre sunt invitate sa colaboreze cu Fondul si cu celelalte tari membre in aplicarea flotarii cursurilor valutare2. Tarile membre se mai

Philippe dArvisent, Thiery Schowb Finances Internationale, Editura Hachette Superieure, Paris, 1995, pag. 24-25 2 Articles of Agreement, International Monetary Fund, Washington DC, 1985, pag.6

angajeaza sa nu manevreze cursul de schimb pentru a obtine avantaje unilaterale si sa nu aplice masuri care sa imoiedice ajustarea balantei de plati. Flotarea cursurilor valutare (determinarea cursului pe piata valutara) genereaza unele efecte pozitive in relatiile economice internationale: favorizeaza echilibrarea spontana a balantei de plati, daca raportul de schimb al valutei se situeaza la nivelul de echilibru al cererii si ofertei de pe piata valutara; poate sa determine reducerea necesarului de rezerve valutare in cazul in care banca centrala nu se mai angajeaza sa intervina pe piata valutara pentru sustinerea cursului de schimb; asigura ajustarea economiei nationale in functie de influentele factorilor economici monetari si financiari; descurajeaza interventiile speculative deoarece variatiile de cursuri sunt mai greu de anticipat; contribuie la formarea unui nivel fundamental al cursului de schimb daca nu se aplica anumite masuri pentru echilibrarea balantei de plati. In perioada de aplicare a cursurilor flotante, interventiile pe pietele valutare au fost insemnate si frecvente, s-a impus coordonarea politicilor valutare si s-a manifestat instabilitate pe pietele valutare. Cursurile flotante produc si unele efecte negative in relatiile economice internationale: amplifica riscurile comertului international; presupun imobilizarea unor sume pentru acoperirea pierderilor din producerea riscului valutar; propaga inflatia ca urmare a tendintei participantilor la schimburile internationale de a majora preturile in vederea acoperirii pierderilor din modificarea cursului de schimb; influenteaza raportul dintre export, import si productia interna; pot determina aplicarea unor masuri protectiniste. La 22 septembrie 1985, ministrii de finante si guvernatorii bancilor centrale din SUA, Japonia, Germania, Franta si Regatul Unit s-au reunit la hotelul Plaza din New York. Acordul de la Plaza a recomandat politica de interventie concertata a bancilor centrale pe pietele de schimb. Acordul de la Louvru din 21-22 februarie 1987 incheiat de tarile mai sus enumerate, la care s-au adaugat Canada si Italia, a recomandat masuri pentru stabilizarea dolarului SUA (fixarea unor zone mai largi de variatie, ajustarea cursurilor in cazul unor disparitati, interventia concertata in cazul fluctuatiei cursului de schimb.

Reuniunea grupului celor 7 tari industriale de la Toronto din iunie 1988 a sustinut intarirea cooperarii internationale prin interventia bancii centrale in limitarea variatiei cursului de schimb. La 1 ianuarie 1999, Uniunea Europeana a implementat Uniunea Monetara Europeana (European Monetary Union EMU), care presupune ca ratele de schimb dintre monedele europene sa fie fixate una fata de alta. Monedele europene au fost eliminate de la 1 ianuarie 2002 in favoarea noii monede unice, Euro, care a devenit moneda nationala pentru toate tarile participante la EMU. Totusi euro floteaza in continuare liber fata de celelalte monede neeuropene.

http://www.buseco.monash.edu.au/eco/research/papers/2006/1406euro.pdf

http://ride-for-life.blogspot.com/2009/09/evolution-of-dollar-past-and-prospects.html

http://useconomy.about.com/od/tradepolicy/p/Dollar_Power.htm