Mihai Eminescu (născut Mihail Eminovici; n. 15 ianuarie 1850, Botoșani, Moldova – d.

15 iunie 1889,
București, România) a fost un poet, prozator și jurnalist român, considerat, în general, ca fiind cea
mai cunoscută și influentă personalitate din literatura română.[8] A publicat un singur volum antum,
Poesii, compus din poemele publicate de-a lungul vieții în revista Convorbiri literare a societății
Junimea, din care Eminescu făcea parte.[9][10] Printre operele notabile se numără Luceafărul, Odă
(în metru antic) și cele cinci Scrisori (I, II, III, IV și V).[11]

Făcând parte din curentul romantic târziu, poezia sa conține noțiuni din metafizică, mitologie,
filosofie și istorie, în timp ce proza sa conține și elemente sociologice.[11][12] Temele recurente din
opera sa sunt natura, temă tipică romantismului, care, în cazul lui Eminescu, este privită prin prisma
folclorului autohton, dragostea, uneori violentă, alteori intimă sau neîmpărtășită, nașterea, moartea,
cosmosul și condiția geniului.[11][13] Într-un articol din Encyclopædia Britannica, actualizat în
ianuarie 2023, se menționează: „A transformat atât forma cât și conținutul poeziei românești, creând
o școală de poezie care i-a influențat puternic pe scriitorii și poeții români, la sfârșitul secolului al XIX-
lea și începutul secolului al XX-lea”.[14]

S-a născut la Botoșani și a copilărit la Ipotești, mutându-se, în adolescență, la Cernăuți pentru a urma
cursurile gimnaziale unde, la vârsta de 16 ani, a publicat primul poem, De-aș avea.[15][16] La vârsta
de 19 ani a început studiul filozofiei la Universitatea din Viena, unde a întâlnit scrierile unor autori
care îi vor influența puternic opera, precum Platon, Spinoza, Leibniz, Kant, Rousseau și
Schopenhauer, dar și filozofia orientală prin opere precum Ramayana, Mahābhārata și Vedele.[12]
[17] Tot în această perioadă începe să publice în revista Convorbiri literare.[18] La 22 de ani a plecat
la Berlin pentru a-și continua studiile.[19]

Eminescu a revenit în țară la 24 de ani, stabilindu-se inițial la Iași.[20] Activitatea jurnalistică a lui
Mihai Eminescu s-a desfășurat între anii 1875 și 1877, la Curierul de Iași, iar din 1877 la Timpul,
oficiosul Partidului Conservator, față de care Eminescu era apropiat ideologic.[21] Articolele de
gazetă urmau linia filozofică adoptată de autor, conservatoare, dar nu reacționară, acesta fiind un
susținător al orânduirii sociale din naștere, al naționalismului xenofob, antisemit și belicos și un
oponent al liberalismului burghez.[21][22][23] Viziunea sa era relativ comună autorilor naționaliști
europeni ai vremii.[22][23]

Epuizat de munca de zi cu zi și, probabil, suferind de tulburare bipolară, Eminescu s-a retras din
gazetărie în iunie 1883.[24][25] În urma unei căderi nervoase în anul 1886, probleme sale de sănătate
mintală au fost interpretate, probabil eronat, ca simptome de neurosifilis, poetul fiind tratat cu
injecții de clorură de mercur.[24][26][27] Eminescu a murit la 15 iunie 1889, în sanatoriul doctorului
Alexandru Șuțu, fiind înmormântat două zile mai târziu la cimitirul Bellu din București. Moartea a fost
datorată, cel mai probabil, intoxicației cu mercur.[26][28][27] Manuscrisele lui Mihai Eminescu, în 46
de volume și de aproximativ 14.000 de file, au fost dăruite Academiei Române de Titu Maiorescu în
anul 1902.[29] A fost ales membru al Academiei Române post-mortem în anul 1948.[30]
Biografie

Familia

Mihai Eminescu și unii din apropiații săi, pe colița nr. 21 emisă de serviciile poștale ale Republicii
Moldova, cu ocazia sărbătoririi a 150 de ani de la nașterea poetului

Strămoșii paterni ai poetului se presupune că provin dintr-o familie românească din Banatul ocupat
de turci. Acolo, în 1675, s-a născut un copil care, adult fiind, a fost poreclit Iminul,[31] iar fiul lui
Iminul a fost Iovul lui Iminul, născut în 1705, care a fost hirotonit preot sub numele sârbizat de Iovul
Iminovici, în conformitate cu uzul limbii slavone al cancelariei Mitropoliei de la Carloviț.[32][33]

Din cauza războiului ruso-austriaco-turc din 1735-1739, Banatul și alte regiuni, abia cucerite de la
turci în 1716-1718, reintrau sub suzeranitate turcă. În urma apelului episcopului Inocențiu Micu-Klein
către românii de pretutindeni de a se stabili la Blaj, preotul Iovul Iminovici pleacă din Banat spre Blaj
prin 1738-1740, beneficiind de libertăți cetățenești, lot agricol contra unei taxe, învățământ gratuit în
limba română pentru copii, condiționat fiind însă de a se mărturisi unit.[33] Iovul Iminovici a avut doi
fii, Iosif, elev de 10 ani la 1755, și Petrea Iminovici.[33]

Petrea Eminovici, străbunicul poetului, s-a născut probabil în 1735,[33] iar din căsătoria acestuia cu
Agafia Șerban, născută în 1736, au apărut mai mulți urmași, cunoscută cu certitudine fiind doar
existența mezinului Vasile, bunicul poetului. Vasile Iminovici, născut în 1778, a făcut școala normală
din Blaj și s-a însurat cu Ioana Sărghei. După un timp, soții Petrea și Agafia se despart, Petrea
decedând la Blaj în 1811, iar Agafia însoțește familia fiului său, Vasile, în Bucovina și se stinge la
Călineștii Cuparencu în anul 1818 la vârsta de 83 de ani.[33]

Vasile Iminovici, în vârstă de 26 ani, atras de condițiile economice și sociale oferite de Imperiul
Austro-Ungar imigranților stabiliți în Bucovina, se mută cu familia la Călineștii Cuparencu în 1804,
unde primește post de dascăl de biserică și lot agricol din rezerva religionară. A avut patru fete și trei
feciori. Cel mai mare dintre feciori, Gheorghe, născut în 10 februarie 1812, a fost tatăl lui Mihai
Eminescu.[33][34] Vasile Iminovici a decedat în 20 februarie 1844.[34]

Gheorghe Eminovici a făcut vreo trei ani de școală la dascălul Ioniță din Suceava,[35][36] a fost în
slujba boierului Ioan Ienacaki Cârstea din Costâna, apoi - scriitoraș la baronul Jean Mustață din
Bucovina, iar mai apoi la boierul Alexandru Balș din Moldova. După moartea boierului, fiul acestuia,
Costache, îl numește administrator al moșiei Dumbrăveni și îi capătă de la vodă titlul de sluger.[37]
Raluca Eminovici

Strămoșii din partea mamei, Jurăsceștii, proveneau din zona Hotinului. Stolnicul Vasile Jurașcu din
Joldești s-a căsătorit cu Paraschiva, fiica lui Donțu, un muscal sau cazac, care se așezase pe malul
Siretului, nu departe de satul Sarafinești și luase în căsătorie pe fata țăranului Ion Brehuescu, Catrina.
[38] Raluca, mama poetului, a fost a patra fiică a lui Vasile și a Paraschivei Jurașcu.[39]

Gheorghe Eminovici s-a căsătorit cu Raluca Jurașcu în primăvara anului 1840, primind o zestre
substanțială,[40][41] iar în 12 mai 1841 a primit titlul de căminar de la vodă Mihail Grigore Sturza.
[42]

Mihai Eminescu a fost al șaptelea dintre cei unsprezece copii ai lui Gheorghe Eminovici și ai Ralucăi.
[43][44]

Primul născut dintre băieți, Șerban (n. 1841), studiază medicina la Viena, se îmbolnăvește de
tuberculoză și moare alienat la Berlin în 30 noiembrie 1874.[45] Niculae, născut în 1843, se va
sinucide în Ipotești[45] în 1884. Iorgu (n. 1844)[46] studiază la Academia Militară din Berlin. Are o
carieră de succes, dar moare în 1873 din cauza unei răceli contractate în timpul unei misiuni.
Ruxandra se naște în 1845,[46] dar moare în copilărie.[43] Ilie (n. 1846)[46] a fost tovarășul de joacă
al lui Mihai, descris în mai multe poeme.[47] Moare în 1863 în urma unei epidemii de tifos. Maria (n.
1848[46] sau 1849) trăiește doar șapte ani și jumătate. Aglae (n. 1852, d. 1906) a fost căsătorită de
două ori și a avut doi băieți, pe Ioan și pe George. A suferit de boala Basedow-Graves. După ea s-a
născut, probabil în 1854, Henrieta (Harieta), sora mai mică a poetului, cea care l-a îngrijit după
instaurarea bolii. A murit cu semne de tuberculoză.[45] Matei (n. 1856)[46] este singurul care a lăsat
urmași direcți cu numele Eminescu. A studiat Politehnica la Praga și a devenit căpitan în armata
regală română. S-a luptat cu Titu Maiorescu, încercând să împiedice publicarea operei postume.
Ultimul copil, Vasile, a murit la un an și jumătate, data nașterii sau a morții nefiind cunoscute.

Data și locul nașterii

În 31 martie 1889, Mihail Chințescu, un conferențiar susținea la Ateneul Român că Eminescu s-a
născut la Soleni, un sat din Moldova.[48] Într-un registru al membrilor Junimii, Eminescu însuși a
notat ca loc al nașterii Botoșani, iar ca dată a trecut 20 decembrie 1849.[49] În registrul școlii primare
a fost consemnată data de 6 decembrie 1850,[50] iar în documentele gimnaziului din Cernăuți este
trecută data de 14 decembrie 1849.[51] Sora poetului, Aglae Drogli, într-o scrisoare către Titu
Maiorescu susținea ca dată a nașterii 20 decembrie 1849, iar ca loc al nașterii - Ipotești.[52] Fratele
poetului, Matei, a susținut o altă dată - 8 noiembrie 1848 și ca localitate Dumbrăveni,[53] iar mai
târziu a susținut că a găsit o psaltire veche unde tatăl poetului notase:
„Astăzi, 20 decembrie, anul 1849, la patru ceasuri și cinsprezece minute evropienești, s-a născut fiul
nostru Mihai.[54]”

Totuși, data și locul nașterii lui Mihai Eminescu au fost acceptate ca fiind 15 ianuarie 1850, în
Botoșani, precum a fost consemnat în registrul de nașteri și botez în arhiva bisericii Uspenia
(Domnească) din Botoșani; în acest dosar data nașterii este trecută ca „15 ghenarie 1850”, iar a
botezului - data de 21 în aceeași lună a aceluiași an.[55][56]

Poetul a fost botezat de preotul Ion Stamate, ajutat de fiul său, Dimitrie, diacon, la botez fiind
prezenți, în afară de părinți, stolnicul Vasile Jurașcu, naș, și maica Ferovnia Jurașcu de la schitul
Agafton, soră cu mama lui.[57][56]

Mihai Eminescu (născut Mihail Eminovici; n. 15 ianuarie 1850, Botoșani, Moldova – d. 15 iunie 1889,
București, România) a fost un poet, prozator și jurnalist român, considerat, în general, ca fiind cea
mai cunoscută și influentă personalitate din literatura română.[8] A publicat un singur volum antum,
Poesii, compus din poemele publicate de-a lungul vieții în revista Convorbiri literare a societății
Junimea, din care Eminescu făcea parte.[9][10] Printre operele notabile se numără Luceafărul, Odă
(în metru antic) și cele cinci Scrisori (I, II, III, IV și V).[11]

Făcând parte din curentul romantic târziu, poezia sa conține noțiuni din metafizică, mitologie,
filosofie și istorie, în timp ce proza sa conține și elemente sociologice.[11][12] Temele recurente din
opera sa sunt natura, temă tipică romantismului, care, în cazul lui Eminescu, este privită prin prisma
folclorului autohton, dragostea, uneori violentă, alteori intimă sau neîmpărtășită, nașterea, moartea,
cosmosul și condiția geniului.[11][13] Într-un articol din Encyclopædia Britannica, actualizat în
ianuarie 2023, se menționează: „A transformat atât forma cât și conținutul poeziei românești, creând
o școală de poezie care i-a influențat puternic pe scriitorii și poeții români, la sfârșitul secolului al XIX-
lea și începutul secolului al XX-lea”.[14]

S-a născut la Botoșani și a copilărit la Ipotești, mutându-se, în adolescență, la Cernăuți pentru a urma
cursurile gimnaziale unde, la vârsta de 16 ani, a publicat primul poem, De-aș avea.[15][16] La vârsta
de 19 ani a început studiul filozofiei la Universitatea din Viena, unde a întâlnit scrierile unor autori
care îi vor influența puternic opera, precum Platon, Spinoza, Leibniz, Kant, Rousseau și
Schopenhauer, dar și filozofia orientală prin opere precum Ramayana, Mahābhārata și Vedele.[12]
[17] Tot în această perioadă începe să publice în revista Convorbiri literare.[18] La 22 de ani a plecat
la Berlin pentru a-și continua studiile.[19]

Eminescu a revenit în țară la 24 de ani, stabilindu-se inițial la Iași.[20] Activitatea jurnalistică a lui
Mihai Eminescu s-a desfășurat între anii 1875 și 1877, la Curierul de Iași, iar din 1877 la Timpul,
oficiosul Partidului Conservator, față de care Eminescu era apropiat ideologic.[21] Articolele de
gazetă urmau linia filozofică adoptată de autor, conservatoare, dar nu reacționară, acesta fiind un
susținător al orânduirii sociale din naștere, al naționalismului xenofob, antisemit și belicos și un
oponent al liberalismului burghez.[21][22][23] Viziunea sa era relativ comună autorilor naționaliști
europeni ai vremii.[22][23]

Epuizat de munca de zi cu zi și, probabil, suferind de tulburare bipolară, Eminescu s-a retras din
gazetărie în iunie 1883.[24][25] În urma unei căderi nervoase în anul 1886, probleme sale de sănătate
mintală au fost interpretate, probabil eronat, ca simptome de neurosifilis, poetul fiind tratat cu
injecții de clorură de mercur.[24][26][27] Eminescu a murit la 15 iunie 1889, în sanatoriul doctorului
Alexandru Șuțu, fiind înmormântat două zile mai târziu la cimitirul Bellu din București. Moartea a fost
datorată, cel mai probabil, intoxicației cu mercur.[26][28][27] Manuscrisele lui Mihai Eminescu, în 46
de volume și de aproximativ 14.000 de file, au fost dăruite Academiei Române de Titu Maiorescu în
anul 1902.[29] A fost ales membru al Academiei Române post-mortem în anul 1948.[30]

Biografie

Familia

Mihai Eminescu și unii din apropiații săi, pe colița nr. 21 emisă de serviciile poștale ale Republicii
Moldova, cu ocazia sărbătoririi a 150 de ani de la nașterea poetului

Strămoșii paterni ai poetului se presupune că provin dintr-o familie românească din Banatul ocupat
de turci. Acolo, în 1675, s-a născut un copil care, adult fiind, a fost poreclit Iminul,[31] iar fiul lui
Iminul a fost Iovul lui Iminul, născut în 1705, care a fost hirotonit preot sub numele sârbizat de Iovul
Iminovici, în conformitate cu uzul limbii slavone al cancelariei Mitropoliei de la Carloviț.[32][33]

Din cauza războiului ruso-austriaco-turc din 1735-1739, Banatul și alte regiuni, abia cucerite de la
turci în 1716-1718, reintrau sub suzeranitate turcă. În urma apelului episcopului Inocențiu Micu-Klein
către românii de pretutindeni de a se stabili la Blaj, preotul Iovul Iminovici pleacă din Banat spre Blaj
prin 1738-1740, beneficiind de libertăți cetățenești, lot agricol contra unei taxe, învățământ gratuit în
limba română pentru copii, condiționat fiind însă de a se mărturisi unit.[33] Iovul Iminovici a avut doi
fii, Iosif, elev de 10 ani la 1755, și Petrea Iminovici.[33]

Petrea Eminovici, străbunicul poetului, s-a născut probabil în 1735,[33] iar din căsătoria acestuia cu
Agafia Șerban, născută în 1736, au apărut mai mulți urmași, cunoscută cu certitudine fiind doar
existența mezinului Vasile, bunicul poetului. Vasile Iminovici, născut în 1778, a făcut școala normală
din Blaj și s-a însurat cu Ioana Sărghei. După un timp, soții Petrea și Agafia se despart, Petrea
decedând la Blaj în 1811, iar Agafia însoțește familia fiului său, Vasile, în Bucovina și se stinge la
Călineștii Cuparencu în anul 1818 la vârsta de 83 de ani.[33]
Vasile Iminovici, în vârstă de 26 ani, atras de condițiile economice și sociale oferite de Imperiul
Austro-Ungar imigranților stabiliți în Bucovina, se mută cu familia la Călineștii Cuparencu în 1804,
unde primește post de dascăl de biserică și lot agricol din rezerva religionară. A avut patru fete și trei
feciori. Cel mai mare dintre feciori, Gheorghe, născut în 10 februarie 1812, a fost tatăl lui Mihai
Eminescu.[33][34] Vasile Iminovici a decedat în 20 februarie 1844.[34]

Gheorghe Eminovici a făcut vreo trei ani de școală la dascălul Ioniță din Suceava,[35][36] a fost în
slujba boierului Ioan Ienacaki Cârstea din Costâna, apoi - scriitoraș la baronul Jean Mustață din
Bucovina, iar mai apoi la boierul Alexandru Balș din Moldova. După moartea boierului, fiul acestuia,
Costache, îl numește administrator al moșiei Dumbrăveni și îi capătă de la vodă titlul de sluger.[37]

Raluca Eminovici

Strămoșii din partea mamei, Jurăsceștii, proveneau din zona Hotinului. Stolnicul Vasile Jurașcu din
Joldești s-a căsătorit cu Paraschiva, fiica lui Donțu, un muscal sau cazac, care se așezase pe malul
Siretului, nu departe de satul Sarafinești și luase în căsătorie pe fata țăranului Ion Brehuescu, Catrina.
[38] Raluca, mama poetului, a fost a patra fiică a lui Vasile și a Paraschivei Jurașcu.[39]

Gheorghe Eminovici s-a căsătorit cu Raluca Jurașcu în primăvara anului 1840, primind o zestre
substanțială,[40][41] iar în 12 mai 1841 a primit titlul de căminar de la vodă Mihail Grigore Sturza.
[42]

Mihai Eminescu a fost al șaptelea dintre cei unsprezece copii ai lui Gheorghe Eminovici și ai Ralucăi.
[43][44]

Primul născut dintre băieți, Șerban (n. 1841), studiază medicina la Viena, se îmbolnăvește de
tuberculoză și moare alienat la Berlin în 30 noiembrie 1874.[45] Niculae, născut în 1843, se va
sinucide în Ipotești[45] în 1884. Iorgu (n. 1844)[46] studiază la Academia Militară din Berlin. Are o
carieră de succes, dar moare în 1873 din cauza unei răceli contractate în timpul unei misiuni.
Ruxandra se naște în 1845,[46] dar moare în copilărie.[43] Ilie (n. 1846)[46] a fost tovarășul de joacă
al lui Mihai, descris în mai multe poeme.[47] Moare în 1863 în urma unei epidemii de tifos. Maria (n.
1848[46] sau 1849) trăiește doar șapte ani și jumătate. Aglae (n. 1852, d. 1906) a fost căsătorită de
două ori și a avut doi băieți, pe Ioan și pe George. A suferit de boala Basedow-Graves. După ea s-a
născut, probabil în 1854, Henrieta (Harieta), sora mai mică a poetului, cea care l-a îngrijit după
instaurarea bolii. A murit cu semne de tuberculoză.[45] Matei (n. 1856)[46] este singurul care a lăsat
urmași direcți cu numele Eminescu. A studiat Politehnica la Praga și a devenit căpitan în armata
regală română. S-a luptat cu Titu Maiorescu, încercând să împiedice publicarea operei postume.
Ultimul copil, Vasile, a murit la un an și jumătate, data nașterii sau a morții nefiind cunoscute.

Data și locul nașterii

În 31 martie 1889, Mihail Chințescu, un conferențiar susținea la Ateneul Român că Eminescu s-a
născut la Soleni, un sat din Moldova.[48] Într-un registru al membrilor Junimii, Eminescu însuși a
notat ca loc al nașterii Botoșani, iar ca dată a trecut 20 decembrie 1849.[49] În registrul școlii primare
a fost consemnată data de 6 decembrie 1850,[50] iar în documentele gimnaziului din Cernăuți este
trecută data de 14 decembrie 1849.[51] Sora poetului, Aglae Drogli, într-o scrisoare către Titu
Maiorescu susținea ca dată a nașterii 20 decembrie 1849, iar ca loc al nașterii - Ipotești.[52] Fratele
poetului, Matei, a susținut o altă dată - 8 noiembrie 1848 și ca localitate Dumbrăveni,[53] iar mai
târziu a susținut că a găsit o psaltire veche unde tatăl poetului notase:

„Astăzi, 20 decembrie, anul 1849, la patru ceasuri și cinsprezece minute evropienești, s-a născut fiul
nostru Mihai.[54]”

Totuși, data și locul nașterii lui Mihai Eminescu au fost acceptate ca fiind 15 ianuarie 1850, în
Botoșani, precum a fost consemnat în registrul de nașteri și botez în arhiva bisericii Uspenia
(Domnească) din Botoșani; în acest dosar data nașterii este trecută ca „15 ghenarie 1850”, iar a
botezului - data de 21 în aceeași lună a aceluiași an.[55][56]

Poetul a fost botezat de preotul Ion Stamate, ajutat de fiul său, Dimitrie, diacon, la botez fiind
prezenți, în afară de părinți, stolnicul Vasile Jurașcu, naș, și maica Ferovnia Jurașcu de la schitul
Agafton, soră cu mama lui.[57][56]

În urma lui Mihai Eminescu au rămas patru portrete fotografice. Primul, realizat la Viena în 1869, e
cel mai cunoscut și pe baza lui s-a construit și mitul geniului. Se pare că e un portret neretușat al unui
fotograf austriac. Conform altei versiuni, acest portret ar fi fost realizat în anul 1869 în Piața Sf.
Wenceslas din Praga, atunci când Eminescu avea 19 ani, de către fotograful ceh Jan Tomáš.[88]

Mai sunt alte trei portrete retușate, unul din 1878 - realizat de Frantz Dushek la București, unul din
1884-1885 - realizat de Nestor Heck la Iași, altul de Jean Bielig, realizat în 1887, și după care s-a făcut
o litografie de către Th. Mayerhofer. Se pare că pe acesta din urmă l-a rupt Titu Maiorescu atunci
când i-a fost arătat.[89]