Evolutia conceptului Drepturile Omului

Starea de criza care se prefigureaza tot mai mult in evolutia societatii contemporane impune revenirea la problema drepturilor omului in societate. Situarea problemei drepturilor si libertatilor fundamentale ale omului pe prim-plan este o dovada a marilor transformari spirituale , culturale si morale, dar si a celor politico-juridice, pe care le traverseaza comunitatea internationala. Cu alte cuvinte, problematica drepturilor omului ramane alaturi de cea a pacii, ale carei contururi promitatoare ne ofera pana in prezent numai o imagine indepartata a unei lumi cu mai putine arme si mai multa securitatea, una din temele dominante ale vietii politice si ale dezbaterii publice. Problemelor multiple si complexe legate de existenta umana, de drepturile omului se incearca se da raspunsuri, atat pe plan intern cat si pe plan international, dar si in domeniul actiunii politice de stat directe, in organizatii si reuniuni internationale si in mijloace de informare. Aceste probleme multiple si complexe pe plan intern sunt, asa cum afirma Ion Diaconu parte integranta a fenomenelor si evolutiilor vietii politice , economice, sociale si culturale ale fiecarei tari,iar problema realizarii lor nu se poate pune decat intr-un context istoric, national, social si politic.Situatia se prezinta diferit de la tara la tara si este in continua evolutie, depinzand de imprejurarile istorice nationale si de directia pe care o urmeaza procesul de dezvoltarea in fiecare tara. De asemenea tot Ion Diaconu afirma ca pe plan international problematica drepturilor omului este strans legata de evolutia problemelor globale ale omenirii securitatea, pacea, dezvoltarea. Multiplele probleme care exista si care apar in fiecare tara nu pot fi solutionate decat in contextul unei evolutii pozitive in domenii cum sunt rezolvarea conflictelor existente si prevenirea altora, asigurarea dezvoltarii tuturor tarilor lumii, mentinerea pacii si securitatii internationale . In acelasi timp, trebuie sa incercam sa desprindem directiile de actiune privind colaborarea dintre state in acest domeniu, asa cum rezulta din angajamentele internationale adoptate si cum sunt practicate in organismele ONU si in alte organizatii.

Originile si evolutia conceptului Drepturilor Omului

Ca fenomen social, drepturile omului isi au originea in antichitate. In schimb ca fenomen juridic, drepturile omului isi au originea in doctrina dreptului natural,care porneste de la ideea ca omul, prin insasi natura sa, are in orice loc si in orice moment drepturi care sunt anterioare si primare celor acordate de catre societate si recunoscute de dreptul natural. Cu alte cuvinte acesta este un drept superior in raport cu expresia de vointa a statului in diferite forme de existenta ale acestuia si neconditionat de intetresele pe care statul le poate avea intr-un moment al evolutiei sale istorice. In acest sens consideram ca putem retine aprecierea facuta de Giorgio del Vecchio , care afirma ca : Ideea ca fiinta umana poseda prin natura sa anumite drepturi , valabile chiar daca acestora nu le corespund sau le corespund doar imperfect, dispozitiie legilor pozitive, s-a ivit in mintea omeneasca, inca din timpuri stravechi si a fost redata in cuvinte stralucitoare, gratie filosofiei antice, ajurisprudentei romane ca si in epocile urmatoare, inspirandu-se uneori din dogmele religiei crestine, iar alteori doar din lumina ratiunii. In Grecia antica o contributie importanta in dezvoltarea conceptiei necesitatii unui ansamblu universal si etern de reguli referitoare la fiinta umana a avut-o Platon (427-447 i.e.n.) care a facut o distinctie clara intre idei si cultura sau traditie. Lucrarile lui au un pronuntat caracter de afirmare,descoperire a drepturilor si libertatilor omului. Lui Aristotel ii apartine primul germene al ideii de drept natural, care in opera sa Politica afirma ca: numai prin lege devine cineva sclav ori liber, prin natura oamenii nu se deosebesc cu nimic. In Evul Mediu, analizand dezvoltarea istorica a societatii umane, filosofii crestini au incercat sa dezvolte ideile despre conditia egala a oamenilor , pornind de la Decalog cu cele zece porunci,anuntand in acest mod drepturile individuale fundamentale, caracteristice pentru orice fiinta umana. Individul, in acest context, potrivit teoriei lui Toma d`Aquino , este in centrul unei ordini sociale si juridice juste, insa legea divina are preeminenta absoluta asupra dreptului laic, asa cum este ea definite de rege. Biserica Crestina a stabilit chiar o ierarhie a diverselor surse de drept in materie, acordand prioritate dreptului divin, pe pozitii secunde situandu-se dreptul natural si abia pe locul al treilea dreptul pozitiv ca drept derivat de la primarul (divin) si secundarul (natural), nefiind altceva decat norme uzuale ale relatiilor in societate. In secolul al XVII-lea, exponentii scolii dreptului natural, in special Hugo Grotius , supranumit parintele stiintei dreptul natural, au aratat ca omul este o fiinta sociabila prin natura sa, care aspira sa traiasca in pace cu semenii sai, apt a determina singur ceea ce este util sau daunator societatii. In secolul al XVIII-lea aceste probleme au fost abordate de numerosi ganditori, o contributie semnificativa avand J.J. Rouseau si Ch.L.de Montesquieu. Chiar din prima fraza a lucrarii sale Despre spiritul legilor, Montesquieu formuleaza o definitie a legii in maniera scientista si anume : Legile, in sensul cel mai larg, sunt raporturi necesare care deriva din natura lucrurilor si in acest sens, toate lucrurile au legile lor. Meritul lui Montesquieu este de a fi inteles in context raportul dintre legi si libertate dar si contributia la pregatirea ideologica a Revolutiei Franceze din 1789. Aceasta filosofie are un caracter progresist,deoarece, referindu-se la componentele esentiale ale societatii afirma ca dupa cum oamenii au renuntat la independenta lor naturala pentru a

trai sub ascultarea legilor civile , mentinand , in concluzie , ca primele legi reprezinta libertatea, iar cele din urma proprietatea. Esential filosofiei juridice a lui este idea instaurarii domniei legii si, prin ea, a domniei poporului care in acelasi timp este autorul si supusul ei : caci aceeasi vointa care face legile , se supune lor. Egalitatea oamenilor consta in faptul ca ei sunt asemanatori in demnitate, pentru ca, legea fiind a tuturor , nu este a nimanui in particular. De aceea, legea trebuie pusa deasupra oamenilor si nu un om asupra altora, caci egalitatea implica liberatea , caci ascultarea de o lege pe care singur ti-ai stabilit-o inseamna libertate. Bineinteles si incontestabil, problema drepturile si libertatilor fundamentale ale omului ramane o preocupare constanta a marilor filosofi si in urmatoarele decenii. Consideram , totusi ca , incepand cu sfarsitul secolului XVIII-lea , problema drepturilor omului trece intr-o noua faza de dezvoltare consacrarea drepturilor, fie si mult mai tarziu , in documente internationale si a devenit ceea ce astazi noi recunoastem cu totii sistemul contemporan al Dreptului international al Drepturilor si Libertatilor fundamentale ale Omului.

Aparitia si evolutia primelor instrumente juridice pentru protectia drepturilor omului

Primul text cunoscut in istorie este Magna Carta Libertatum proclamata in Anglia de catre Ioan fara de Tara in anul 1215, prin care baronii si episcopii englezi obtin o serie de privilegii si garantii procedurale de la rege. Acest act de epoca a avut o prioritate absoluta asupra tuturor celorlalte acte care s-au elaborat in lume in decursul timpului in acest domeniu atat de important pentru intreaga populatie a globului. Continutul acestui document prevedea ca : Nici un om liber nu va putea fi arestat sau intemnitat, sau deposedat de bunurile sale, sau declarat in afara legii, sau exilat, sau lezat de orice maniera ar fi si noi nu vom purcede impotriva lui si nici nu vom trimite pe nimeni impotriva lui, fara o judecata loiala a egalilor sau in conformitate cu legea tarii . In cultura europeana in secolele XVII-XIX au aparut si primele instrumente juridice de transpunere in prevederi legale a acestore drepturi si libertati fundamentale. In Anglia, apar unele documente importante privind drepturile omului intitulate : Petitia drepturilor din 7 iunie 1628, Habeas Corpus Act din 26 mai 1679, Bill of Rights din 13 februarie 1689, prin care s-a format sistemul parlamentar al Marii Britanii, dreptul la alegeri libere, libertatea cuvantului, dreptul la liberarea pe cautiune, interzicerea pedepselor cu cruzime, dreptul de a fi judecat de un tribunal independent . In America, in statul Virginia , la 12 iunie 1776, se adopta Declaratia drepturilor din statul Virginia, care prevedea ca toti oamenii se nasc egali, liberi si independenti ,; ei au drepturi inerente de care nu pot, atunci cand intra in raporturi sociale, sa fie private , nici deposedati prin vreun contract, si anume dreptul de a se bucura de viata si de libertate, cu posibilitatea achizitionarii si stapanirii de bunuri si de a cauta si a obtine fericirea si

siguranta personala . La 14 iunie 1776 se adopta la Philadelphia,Declaratia de independenta a Statelor Unite ale Americii, care consacra ca idee de baza este aceea ca toate guvernarile au fost stabilile de catre oameni anume pentru a garanta drepturile consfintite. La 10 decembrie 1948 s-a adoptat Declaratia Universala a Drepturilor Omului , zi care este sarbatorita in lume ca Ziua Internationala a Drepturilor Omului. Acest text consfinteste o serie de drepturi fundamentale un ideal comun ce trebuie implinit, asa cu se sustine in chiar termenii Declaratiei- pentru toti oamenii, indiferent de rasa , sex, limba, religie, opinie politica, origine nationala sau sociala, bunuri, nastere sau situatie materiala. Acest document a fost adoptat fara nici o impotrivire din partea statelor membre ONU , exceptand opt abtineri (Africa de Sud, Arabia Saudita, URSS si cinci democratii populare). Intrucat declaratia nu are forta juridica obligatorie, nefiind un tratat international, ea de jure nu creeaza obligatii pentru state. Cu toate acestea , prevederile sale au fost incluse in constitutiile si legile interne ale statelor, fapt pentru care aceasta a capatat o importanta deosebita. Ca urmare a faptului ca statele au considerat necesara adoptarea unui document care sa contina dispozitii de forta juridica, in perioada anilor 1948-1966 s-au purtat negocieri pentru adoptarea unui document in acest sens, culminand cu Carta Internationala a Drepturilor Omului, care a inspirat in mod direct elaborarea si incheierea ulterior a unei game de instrumente complementare privind reglementarea drepturilor omului in unele domenii speciale si concrete : Autodeterminare si dreptul de independenta al popoarelor colonizate Lupta impotriva discriminarii bazate pe rasa, sex, loc de munca, profesie, religie, credinta,educatie. Lupta impotriva crimelor de razboi si crimelor impotriva umanitatii Protectia persoanelor supuse unui regim de detentie sau de inchisoare Interzicerea torturii si altor tratamente analogice inumane Drepturile persoanelo cu deficiente mintale si handicapate Progresul si dezvoltarea in domeniul social Folosirea progreselor inregistrate de stiinta si tehnica in interesul pacii si beneficial omenirii Cooperarea si dezvoltarea culturala pe scara internationala Drepturile politice ale femeii Lupta impotriva rasismului, instigarii la razboi si aparheid-ului Lupta imotriva terorismului si Promovarea drepturilor omului

 Tendine contemporane n materie de Declaraie a drepturilor

Creterea drepturilor i libertilor proclamate este nsoit de ndatoriri numeroase i, mai ales,de limite n exercitarea acestor drepturi formulate n termenivagi i deci susceptibile de interpretare extensiv (interes general, moral public,perenitatea statului). De altfel, libertile colective fac cas bun cu libertile individuale, dar acest fapt provoac adesea controverse. Unii ar dori s treac drepturile poporului (cu coninut cel puin incert) naintea drepturilor individului.Dac se are n vedere concepia originar a drepturilor omului (drepturile individului au fost dirijate n primul rnd ca barier de protecie contra aciunii tentaculare aputerii),atunci se poate constata la ce evoluie s-a ajuns, n ce privete aceast chestiune, n decursul a dou secole de la apariia Declaraiei. Se mai poate discuta i despre semnificaia liberal a anumitor declaraii, unde accentuarea ndatoririlor i aexcepiilor se situeaz deasupra drepturilor. Tendina de a recunoate o oarecare for juridic a Declaraiei drepturilor,prin prezena ctorva dintre acestea n coninutul unor Constituii recente. Este vorba de o preocupare realist, care d judectorului o putere de apreciere important ce nupoate fi acceptat ntotdeauna fr iritare de ctre puterea executiv, n ciuda Principiului separaiei puterilor. Oricum, aceast orientare instituie un progres incontestabil i contribuie la armonizarea conceptului de drepturi fundamentale ale individului i ceteanului. n fine, tehnica garantrii drepturilor pare c se suprapune progresiv peste cea a Declaraiilor, constituionaliznd lista drepturilor fundamentale, adic ncorporndu-le n articolele constituiilor, conferindu-le, astfel, o for juridic, imediat. Aceast apresupune existena unui control juridic i o redactare fr ambiguiti; n aceast privin constituanta i ia adesea precauii suplimentare pentru asigurarea eficacitii.Tehnica nu este nou, ea a fost folosit n S.U.A. n 1791 n primele zece amendamente (Bill of Rights) dar ea tinde s se generalizeze. Se poate aprecia c n ansamblu, exist un incontestabil progres juridic,rmne, ns, doar problema aplicrii efective a acestor garanii. Trebuie s se recunoasc c dac lista drepturilor omului este astzi, n lume, mai mult sau mai puin uniform i stereotip, punerea ei n aplicare, adic respectarea acestor drepturii liberti fundamentale, variaz mult, depinznd de tipurile de civilizaie, deideologii, de rivaliti de interese etc. Acest document de referin n gndirea mondial privind Drepturile omului a valorificat toate contribuiile anterioare n domeniu, aducnd totodat, contribuii noila elaborarea Conceptului privind Drepturile omului. Nici una din lucrrile de referin din acest domeniu n-au putut evita aceast Declaraie, care va rmne - i n viitor -una din principalele surse de inspiraie pentruorice analiz serioas asupra Drepturilor omului i Libertilor publice. Declaraia abordeaz statutul fiinei umane din perspectiva drepturilor sale naturale inalienabile - dreptul la via, la existen, la sntate, la securitate, i drepturilor ceteneti, n sensul relaiei fiinei umane cu Cetatea. Se tie c cetean" provine de la latinescul civitas", locuitorul unui ora,unei Ceti, deci a unei comuniti care se conduce dup anumite reguli convenite decomun acord.

ntr-o ar, fiecare om acioneaz ca cetean, n sensul c i asumacel statut convenit de comunitate , avnd drepturi i obligaii publice, care sunt corelate cu drepturile i obligaiile publice ale celorlali. Un cetaean francez - ca, de altfel, fiecare cetean, n general, - era i este considerat i astzi a avea facultatea de a-i subordona faptele i actele proprii,legilor i rnduielilor comune. Aceast facultate a fiecruia dintre noi presupunesupunerea contient a individului ideii i conceptului de patrie, n sensul decomunitate naional. n anii Revoluiei Franceze s-a afirmat cu putere ideea c a muri pentru Patrie este soarta cea mai frumoas, cea mai vrednic de pizmuire. Raportul individului cupatria sa implic, deci, ndatorirea de a o apra, de a-i garanta dezvoltarea i afirmarea. Aadar, chiar din titlul Declaraiei se precizeaz c fiecare dintre noi are icalitatea de cetean, fiind aparintori ai unei patrii anume", locuind pe un anumit teritoriu", supus acelorai legi, ceea ce - n optica prinilor Revoluiei - nseamn cfac parte din aceeai naiune, Romain Rolland preciza c patria sunt eu, eti tu, e tot ceea ce iubim, tot ceea ce vism, tot ceea ce va fi cnd nu vom mai fi noi". Subliniind legtura individului cu patria, Jean-Jacques Rousseau arta cde ndat ce nu mai are patrie, omul nceteaz de a mai fi, el struia asupra legturii omului cu patria sa, ca cetean al ei" - idee progresist, cu o semnificaie deosebit n procesul declanrii Revoluiei i afirmrii naiunii moderne. Franois-Marie Arouet Voltaire arta c este ntristtor c adeseori, pentu a fi bun patriot, unii i nchipuie c trebuie s fie inamicii restului omenirii".Voltaire suprinde n aceast judecat raportul individului cu patria sa i cu restul lumii", atrgnd atenia asupra faptului c n calitatea sa de cetean al unei ri, omul nu se opune celorlali oameni".Legtura sa cu patria creia i aparine nu exclude raporturile cu cetenii altor ri, ci,dimpotriv, le implic, iar - n epoca modern - aceste raporturi se dezvolt, sediversific, se amplific continuu. Nesocotirea drepturilor omului sunt singurele pricini ale relelor publice". Reprezentanii poporului francez - constituii n Adunarea Naional - au nscris n Preambulul Declaraiei drepturilor omului i ale ceteanului" c netiina, uitarea sau nesocotirea drepturilor omului sunt singurele pricini ale relelor publice i ale corupiei guvernelor". Adunarea Naional a Franei stipula n Declaraie c tocmai datorit gravelor consecine ale nesocotirii drepturilor omului" a hotrt s expn ntr-o Declaraies olemn drepturile naturale, nenstrinabile i sfinte ale omului". Reprezentanii poporului francez au hotrt ca Declaraia s fie necontenit prezentat tuturor membrilor Corpului social", amintindu-le permanent acestora drepturile i datoriile lor". n acest fel, actele puterii legiuitoare i a celei executive, putnd oricnd s fie comparate cu inta oricrui aezmnt politic" , s fie mairespectate. Concepia autorilor Declaraiei drepturilor omului i ale cetaeanului includea posibilitile de control popular asupra actelor Guvernmntului". Un asemenea control, ca expresie a exercitrii libertilor publice, implic: cunoaterea de ctre fiecare cetean a drepturilor i obligaiilor proprii, precum i a acelor drepturi i obligaii ce revin autoritilor publice; evaluarea activitii autoritilor n respectarea, promovarea i aplicarea msurilor care s asigure nfptuirea drepturilor fiecrui membru al Comunitii. Numai pe o asemenea baz se poate compara activitatea puterilor statului cu scopurile lor programatice.

Reprezentanii poporului francez urmreau - pe aceast cale - s ofere garania c reclamaiile cetenilor, ntemeiate pe nite principii simple i netgduite, s tind pururea la meninerea Constituiei i legilor obteti". Oamenii se nasc i rmn liberi i egali n drepturi Chiar din primul su articol, Declaraia drepturilor omului i ale ceteanului,adoptat de Adunarea Naional a Franei la 2 octombrie 1789, a consacrat acea formula celebr care avea s fie preluat i comentat n toate documentele ulterioare referitoare la drepturile omului. Consacrnd c oamenii se nasc i rmn liberi i egali n drepturi", Revoluia Francez avea s recunoasc tuturor fiinelor umane unul din cele mai importante drepturi, acela de a se nate i a tri n libertate i egalitate". Dante Aligheri (1265-1321) - unul din cei mai cunoscui gnditori, filozofi i literaiai vremii sale - n cunoscutul su Tratat de Biologie afirma c libertatea este facultatea ce o are individul de a se purta potrivit firii sale, sub nrurirea mprejurrilor din care purced din structura creierului su si din aezarea actual a reziduurilor formate mai nainte, potrivit firii sale, sub nrurirea condiiilor exterioare.Exist, deci, o legtur organic ntre libertatea interioar i libertatea exterioar a individului. Critica celor care susineau c Declaraia Revoluiei Franceze exagera cnd proclama c omul este liber de la natere" nu rezist unei analize atente, deoarece parinii Revoluiei nu vizau nemijlocit funciile organismului uman la natere, capacitatea ftului, a noului nscut de a raiona, de a fi contient de faptele si actele sale. Autorii Declaraiei proclamau un Principiu, cel al libertii,nscris - alaturi de Egalitate i Fraternitate pe frontiscipiciul marii Revoluii a francezilor. n acelai articol - cu care debuteaz Declaraia - se stipuleaz c deosebirile sociale nu se pot ntemeia dect pe folosina obteasc". Att n timpul procesului revoluionar, ct i dup aceea,folosina obteasc" a primit conotaii diferite, toate,ns, au ncercat s explice deosebirile sociale", care -dup consolidarea Revoluiei n planul structurilor Puterii - departe de a se diminua, s-au accentuat continuu, pana la discrepanele incredibile din zilele noastre.Asupra supoitului obtesc al deosebirilor aveau s se exprime numeroase puncte de vedere.Unii analiti observau c autorii Declaraieifuseser obligai s recunoasc existena deosebirilor sociale,care au existat i pn la Revoluie i dupa Revoluie". Toi au considerat c folosina obteasc era o explicaie mult prea general a acestor deosebiri". n celelalte articole ale Declaraiei sunt stipulate acele ci i modaliti practice pentru conservarea i realizarea drepturilor naturale i imprescriptibile ale omului". Aceste drepturi sunt: libertatea, proprietatea, sigurana i opunerea la asuprire. n Declaraie se stipuleaz c libertatea const n putina de a face tot ceea ce nu vatm altuia", precizndu-se n acest fel-c practica drepturilor naturale ale omului nu are alte margini dect cele care asigur celorlali membri ai societii realizarea acelorai drepturi". Georg Willhelm Friedrich Hegel arta c atunci cnd sesusine c libertatea n genere este s poi aciona aa cum vrei, o atare reprezentare poate fi luat numai ca total lips a culturii gndirii, n care nu se gsete nc nici o urm a ceea ce este voina liber n i pentru sine, dreptul i moralitatea. Avnd n vedere importana precizrii acestor limite, n Declaraie se consacr obligaia de a se determina numai prin lege marginile libertii", la confluena libertii unei persoane, cu libertatea altei persoane. Charles Louis de Secondat Montesquieu preciza c libertatea este dreptul de a face tot ceea ce

ngduie legile; i dac un cetean ar putea s fac ceea ce ele interzic, el nu ar mai avea libertate, pentru c i ceilali arputea s fac la fel. Declaraia stipuleaz c legea nu are dreptul dect de a opri aciunile vtmtoare societii", n felul acesta se consacr limita n care poate aciona legea",respingndu-se practica abuzurilor i frdelegilor condamnate de poporul rsculat al Franei n 1789", preciznd c tot ceea ce nu este oprit de lege nu se poate mpiedica,i nimeni nu poate fi silit s fac ceea ce legea nu poruncete". Principiu progresist pentru acele vremuri revoluionare, n care frdelegea i arbitrariul luaser proporii revolttoare". La o analiz ulterioar, mai atent, s-a atras atenia asupra capcanelorpe care l implic. Astfel, s-a observat c aprecierea caracterului vtmtor alaciunilor-fiind, de regul, o operaiune subiectiva, n puterea unor indivizi care dispun vremelnic de prghiiile de comand ale unei naiuni - poate fi abuziv".Ceea.ce pentru un grup de interese este considerat vtmtor", pentru un alt grup de interese poate fi necesar, util etc.". De aceea, cei mai reputai analiti n domeniu auconsiderat c legile care poruncesc n acest domeniu trebuie emise pe criteria obiective, restrngndu-se i, pe ct posibil, eliminndu-se determinrile subiective. Valoarea programatic a Declaraiei drepturilor omului i ale ceteanului,elaborat de prinii Revoluiei Franceze const i n faptul c stipuleaz rolul obtin actul de Guvernare", preciznd c legea este expresia voinei obteti" i c toicetenii au dreptul s ia parte personal sau prin reprezentanii lor la alctuirea legii".Revoluia Francez a consacrat principiul potrivit cruialegea trebuie s fie aceeai pentru toi", fie c ocrotete, fie c pedepsete.Toi cetenii fiind egali n faa legii, sunt deopotriv admii la toate demnitile, la toate locurile i slujbele publice, dup capacitile lor i fr alt deosebire n afar de virtuile i de talentele lor. Aceste principii generoase ale Revoluiei Franceze au fost preluate i consecrate n toate legile fundamentale ale rilor democratice". Experiena a demonstrat idemonstreaz, ns, c - n multe cazuri - s-au constatat nclcri i abuzuri, uniifuncionari ajuni n funcii i demniti importante considerndu-se mai presus delege", aa cum se ntmpl n Romnia n anii 1999-2000, cnd pn i cei mai nalidemnitari ai statului ncalc grav chiar Constituia rii. Declaraia consacr libertatea deplin a opiniilor, stipulnd c nimeni nu trebuie s fie tulburat pentru prerile sale, fie chiar religioase, att ca, manifestrile acestor preri, s nu tulbure ordinea public stabilit de lege". nc din zilele Revoluiei Franceze s-a pus n discuie conceptul de ordine public, apreciindu-se cdefinirea sa poate fi arbitar, deoarece-fiind lsat la latitudinea legiuitorului, deci a unei componente majore a Guvernmntului-exist riscul ca guvernanii s considere c ordinea public este aceea convenabil lor" i nu ordinea convenabil inecesar ntregii comuniti". Libera comunicare a cugetrilor i a prerilor este unul din drepturile celemai de seam ale omului". Jules Renard (1864-1910)-un mare scriitor i poetfrancez, laureat al Premiului Goncourt n anul 1907 - aprecia c omul nu este liber,dac nu-i poate transmite prerile" i c ngrdirile practicate n aceast privinta sunt contrare progresului". Totodat, dnsul observ c oamenii au rspunderea opiniilor proprii". Cuvintele nu trebuie s fie dect haina gndului, fcut foarte riguros pe msur". n temeiul Declaraiei, fiecare cetean poate vorbi, scrie, tipri, n chip liber, rmnnd a rspunde de abuzul acestei liberti n cazurile determinate de lege". n acest

document de referin al Revoluiei Franceze se stipuleaz c este necesar o Putere public pentru a chezui drepturile omului i ale ceteanului" i c aceast Putere este ntemeiat spre folosul tuturor, iar nu spre folosina particular a celorcrora le este ncredinat". Este important de observat c - nc din acele momente tensionate aleRevoluiei, lundu-se n considerare experiena anilor de abuzuri i inegaliti s-a ajuns la concluzia nevoii controlului social asupra treburilor publice". n acest sens,n Declaraie s-a stipulat c societatea are dreptul de a cere socoteal oricrui agent public despre administraia lui". Controlul societii asupra Guvernmntului a fost n atenia lui Montesquieu, a lui Jean-Jacques Rousseau i a constituit subiect de dezbatere public n anii tumultoi ai Revoluiei Franceze. Concluzia la care s-a ajuns a fost c agenii publici trebuie s fie controlai de societate pentru ca actele guvernmntului s nu fie contrare comunitii, ci numai n folosul ei". Complex este i lupta pentru legiferarea drepturilor omului n Frana.Declaraia francez, adoptat la 26 august 1789 de ctre Adunarea Naional, exprim cerine politice i juridice ale transformrii ornduirii feudale ntr-una capitalist, pe un plan mai general, nfindu-se, un timp de mai multe decenii, ca promotor al timpurilor moderne. Reflectnd gndirea politic, moral i social a secolului al XVIII-lea,Declaraia Francez din 1789, a proclamat prioritatea individului fa de stat.Individul, declarat cetean suveran cu drepturi sacre, este ndreptit s-i exercite drepturile chiar mpotriva statului i a societii, fr a fi criticat c abuzeaz, pentruc el este creatorul ordinii legale a statului. Declaraia francez poart titlul de "Declaraia Drepturilor Omului iCetaeanului i ncearc s legalizeze n viaa de stat aceste dou categorii de drepturi.n baza declaraiei sunt considerate ca drepturi absolut personale de care indivizii trebuie s se bucure, n calitatea lor de oameni: libertatea, egalitatea, proprietatea(care este proclamat drept inviolabil i sacru), sigurana i rezistena mpotiva asupririi. Aceste drepturi, sub aspectul coninutului lor social, reprezint condiiile inerente ale nlturrii privilegiilor feudale i ale instaurrii noii ornduiri, capitaliste, bazat pe proprietatea privat, pe economia de piaa. Ele sunt drepturi fundamentale ceteneti, deoarece oamenii, revendicnd posibilitile egale de a fi admii n toate demnitile, posturile i serviciile publice, se prezint n calitatea lor de membri ai statului public. "Oamenii se nasc i rmn liberi i egali n drepturi, se arat nDeclaraia Dreptunlor Omului i Ceteanului (art.l). Libertatea const n a putea face tot ceea ce nu este n detrimentul altuia (art 4), 'Toi cetenii fiind egali n faa ei ,sunt deopotriv admii n toate demmtile, posturile i serviciile publice, dup capacitatea lor i far alt deosebire dect aceea a virtuilor i talentelor lor" (art. 6).Orice cetean poate s vorbeasc, s scrie, s tipreasc n mod liber, cu condiia s rspund de folosirea abuziv a acestor liberti n cazurile determinate de lege (art.11). Contribuia comun necesar ntreinerii forei publice trebuie s fie repartizat ntre ceteni n mod egal, n raport cu posibilitile lor(art. 13 ). Legea nu trebuie s stabileasc dect pedepsele strict, i n mod evident necesare, i nimeni nu poate fi pedepsit dect n virtutea unei legi stabilite i promulgate anterior delictului i aplicate n mod egal (art. 8).

Orice om trebuie considerat nevinovat pna la probarea culpabilitaii sale. "Legea nare dreptul sa interzica dect aciunile duntoare societii. Tot ceea ce nu este interzis prin lege nupoate fi oprit i nimeni nu poate fi constrns s fac ceea ce nu-i ordon" (art.5). Marcnd un moment important n gndirea politic i juridic a timpului,Declaraia Drepturilor Omului i Ceteanului, din 1789, a constituit un punct de plecare pentru constituiile ce au fost elaborate ulterior. Ea a aprut ca preambul ncadrul Constituiei franceze din 1791 i reafirmat de constituiile franceze din 1946i 1958. Declaraiile adoptate n perioada 1791-1793 se remarc prin explicarea i sistematizarea "drepturilor omului n societate". Alturi de drepturile omului sunt enunate i explicate ndatoririle fundamentale ale ceteanului.Actul de natere al acestei declaraii semneaz actul de deces al vechii ornduiri i fundamenteaz principiile politico-juridice ale noii ornduiri burgheze. Avnd ca exemplu DECLARAIA DREPTURILOR de la 1689, din Anglia, i mai ales DECLARAIA DE INDEPENDEN A STATELOR UNITE ALE AMERICII, din 4 iunie 1776, ea a fost princeput ca o declaraie universal-valabil,abstract expresie a raiunii eterne, ceea ce i-a asigurat o rspndire foarte larg i durabil. Studiind egalitatea oamenilor n faa legii i nscriind proprietatea printe drepturile naturale, ea nu se atinge sub nici o form problema inegalitii de avere.Se poate afirma cu certitudine c acest document a nsemnat un moment deosebit de important n istoria gndirii politice. Reprezentanii poporului francez, constituii n adunarea naional, considernd c ignorarea, nesocotirea sau dispreuirea drepturilor omului sunt singurele cauze ale nefericirii publice i ale corupiei guvernelor, au hotrt s expun ntr-o declaraie solemn drepturile naturale, inalienabile i sacre ale omului.n consecin,adunarea naional recunoate i declar sub auspiciile Fiinei Supreme,urmtoarele drepturi ale omului i ceteanului: -Oamenii se nasc i rmn liberi i egali n drepturi, iar deosebirile sociale nu pot fi bazate dect pe utilitatea public. -Scopul oricrei asociaii politice este conservarea deprinderilor naturale i imprescriptibile ale omului; aceste drepturi sunt libertatea, proprietatea i rezistenala opresiune. -Naiunea este sursa esenial a principiului oricrei suveraniti; nici o grupare, nici un individ, nu pot exercita vreo autoritate care s nu emane de la ea. -Libertatea const n a putea face tot ceea ce nu duneaz altuia. Astfel,exercitarea drepturilor naturale ale fiecrui om nu are limite dect acelea care asigura celorlali membri ai societii folosirea de aceleai drepturi; aceste limite nu pot fi determinate dect prin lege. -Legea nu are dreptul s interzic dect aciunile vtmtoare societii. Tot ceea ce nu este interzis, prin lege, nu poate fi constrns a face ceea ce legea nu oblig. -Legea este expresia voinei generale; toi cetenii au dreptul s contribuie,personal sau prin reprezentanii lor la alctuirea ei; ea trebuie s fie aceeai pentrutoi, fie c apr, fie c pedepsete.Toi cetenii fiind egali n faa legii, au acces, n mod egal, la orice demniti, posturi, funcii publice, dup capacitatea lor i far alte deosebiri, dect cele ale virtuiilor i talentelor lor.

-Nici un om nu poate fi acuzat, arestat, nici deinut dect, n cazurile stabilite de lege i prin formele prescrise de ea.Cei care solicit, dau, execut sau fac s se execute ordine arbitrare trebuie sa fie pedepsii, dar orice cetean somat sau arestat nvirtutea legii trebuie s se supun imediat; dac opune rezisten, el se face vinovat. -Legea nu trebuie s stabileasc dect pedeapsa strict i evident necesar i nimeni nu poate fi pedepsit dect n virtutea unei legi stabilite i promulgate anterior delictului i aplicat legal. -Orice om este presupus inocent, pn n momentul n care a fost declaratvinovat; dac se consider indispensabil a-1 aresta, orice act de constrngere n afaracelor necesare pentru reinerea lui, trebuie aspru pedepsite de lege. -Nimeni nu poate fi tras la rspundere, pentru opiniile sale, fie ele chiar religioase, dac prin manifestarea lor nu contravine ordinea public, stabilit prin lege. -Comunicarea liber a gndurilor i opiniilor este unul din drepturile cele mai de pre ale oamenilor; orice cetean poate, deci, s vorbeasc, s scrie i stipreasc, liber, n afara cazurilor prevzute prin lege, n care va trebui s rspundde folosirea abuziv a acestei liberti. -Garania drepturilor omului i ale ceteanului necesit o for public;aceast for este instituit, n avantajul tuturor, i n folosul personal al acelora crorale este ncredinat. -Pentru ntreinerea forei publice i pentru cheltuielile de administraie este indispensabil o contribuie comun;ea trebuie s fie repartizat, egal, ntre toi cetenii, n raport cu posibilitile lor. -Cetenii au dreptul s constate ei nii sau prin reprezentanii lor necesitatea contribuiei publice i s o accepte, n mod liber, s urmreasc destinaia care i se d,s-i determine cuantumul, bazele, priceperea i durata. -Societatea are dreptul s cear socoteal oricrui funcionar public, pentru modul n care i ndeplinete funcia. -Orice societate care nu asigur garania drepturilor i nu statornicete separarea puterilor, este lipsit de constituie. -Proprietatea fiind un drept inviolabil i sacru nimeni nu poate fi privat de ea,dect n cazurile n care necesitatea public, legal constituita, pretinde n mod evidentacest lucru, i cu condiia unei juste despgubiri prealabile.