Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
oţiuni introductive
Concepte fundamentale
Conf. dr. Marian Popa
ITRODUCERE
Definiția statisticii
-1-
Actualizat: 06.10.2007; 17:37:05
©M. Popa - Statistică psihologică: Noțiuni introductive; Concepte fundamentale
tuturor statelor moderne ale lumii”. Treptat, conceptul a evoluat, statistica având un nivel
teoretic, ramură a matematicii, și o varietate de forme aplicative (statistică economică,
statistică medicală, statistică psihologică etc.).
-2-
Actualizat: 06.10.2007; 17:37:05
©M. Popa - Statistică psihologică: Noțiuni introductive; Concepte fundamentale
principiul general cât şi presupunerile care decurg din acesta trebuie să fie corecte. Ceea
ce nu se întâmplă întotdeauna. De exemplu, silogismul „Toţi oamenii sunt morali. Hitler
este om. Hitler este moral.” nu se susţine, chiar dacă respectă criteriile logicii formale. În
plus, raţionamentul de tip deductiv nu aduce un plus de cunoaştere deoarece se bazează
pe adevărurile care au condus în trecut la constituirea principiului din care a decurs
raţionamentul deductiv. Spre deosebire de acesta, raţionamentul inductiv urmează drumul
de la specific la general şi permite noi explorări ale unui subiect. Din acest motiv inducţia
stă la baza metodei ştiinţifice.
„Bunul simţ” sau experienţa comună. Este oare nevoie de o cercetare ştiinţifică
pentru a dovedi faptul că numărul repetiţiilor favorizează memorarea cunoştinţelor
şcolare? „Bunul simţ”, bazat pe observaţia curentă, nu este oare suficient pentru a fi
convinşi de acest lucru? Într-o anumită măsură aşa este, dar învăţarea este un fenomen
mult mai complex, iar efectul repetiţiei poate fi influenţat de numeroşi factori (oboseala,
frecvenţa şi durata pauzelor, nivelul de stres etc.). În plus, de multe ori „simţul comun”
este extrem de susceptibil la aprecieri eronate. De exemplu, bazându-ne pe acest suport,
am fi tentaţi să apreciem că o persoană care suferă o criză într-un spaţiu public, are mai
multe şanse să primească ajutor dacă este mai multă lume în jur. În realitate, rezultatele
unor cercetări ştiinţifice arată că în astfel de situaţii are loc un fenomen de „difuziune a
iresponsabilităţii”, iar ajutorul aşteptat este mai puţin prompt decât dacă în jur ar fi mai
puţini oameni. „Simţul comun” este un puternic suport al cunoaşterii umane, pentru
simplul fapt că se sprijină pe experienţe şi trăiri, care îl fac să pară credibil. Dar tocmai în
această „aparenţă” constă şi vulnerabilitatea sa. Pe de altă parte, numai o mică parte a
faptelor şi situaţiilor sunt accesibile acestui tip de cunoaştere. Cu cât acestea sunt mai
complexe, cu atât simţul comun devine mai neputincios în „descifrarea” lor.
Modalităţile cunoaşterii comune, enunţate mai sus, nu sunt prin ele însele lipsite
de valoare. Deşi nu pot constitui argumente pentru enunţarea de concluzii generalizabile,
ele pot sluji fie calitate de furnizoare de probleme şi ipoteze de cercetare, fie ca suport
cognitiv și emoțional, cum este cazul adevărurilor bazate pe autoritate. În nici un caz însă
ele nu pot înlocui demersul doveditor al metodei ştiinţifice. Aceasta reprezintă o
modalitate de abordare empirică şi sistematică a manifestărilor realităţii, indiferent de
natura lor şi este, de aceea, comună tuturor cercetătorilor ştiinţifici, fie ei fizicieni,
biologi, medici, astronomi sau psihologi. Esența metodei științifice este proba empirică,
dovada bazată pe date recoltate din realitate.
Statistica nu este însă echivalentă cu metoda științifică, ci este doar un instrument
al acesteia. Simpla utilizare a unor date numerice despre o anumită realitate, în absența
unei ipoteze consistente și a unei metode adecvate a culegere (model de cercetare), nu se
poate numi știință. În același timp, nu orice cercetare științifică are nevoie de statistică.
De exemplu, pentru a afla răspunsul la întrebarea dacă oamenii sunt singurele ființe care
utilizează unelte, se poate obține un răspuns cu valoare științifică prin observația
comportamentului cimpanzeilor. Aceștia utilizează crengi pentru a scoate termitele din
mușuroi, ceea ce este un comportament evident instrumental. Confirmarea acestei
observații de către alți cercetători, în alte condiții, este suficientă pentru a trage o
concluzie cu valoare de adevăr științific, fără a fi necesară analiza statistică. Astfel de
studii sunt totuși rare, cele mai multe cercetări bazându-se pe concluzii extrase pe baza
unor colecții de date care necesită o analiză de tip statistic.
-3-
Actualizat: 06.10.2007; 17:37:05
©M. Popa - Statistică psihologică: Noțiuni introductive; Concepte fundamentale
Într-o butadă care a făcut tradiţie, Ebbinghaus (1920), într-un curs universitar de
psihologie de la începutul secolului XX, afirma că „psihologia are un trecut îndelungat
dar o istorie scurtă”. Sensul profund al acestei afirmaţii rezidă în distincţia dintre două
modalităţi de a aborda problematica psihologiei umane: una „neştiinţifică” sau, mai
corect spus, „preştiinţifică”, ale cărei începuturi se regăsesc încă la începuturile
civilizaţiei umane, şi o alta „ştiinţifică”, care a debutat mult mai aproape de zilele noastre.
-4-
Actualizat: 06.10.2007; 17:37:05
©M. Popa - Statistică psihologică: Noțiuni introductive; Concepte fundamentale
-5-
Actualizat: 06.10.2007; 17:37:05
©M. Popa - Statistică psihologică: Noțiuni introductive; Concepte fundamentale
1
Lucrarea sa ”Statistical methods for research workers”, apărută în 1925, poate fi găsită la adresa
http://psychclassics.yorku.ca/Fisher/Methods/
-6-
Actualizat: 06.10.2007; 17:37:05
©M. Popa - Statistică psihologică: Noțiuni introductive; Concepte fundamentale
Aceste sunt doar câteva dintre aspectele care argumentează că statistica este o
componentă esenţială a metodei ştiinţifice în psihologie. Dar, în acelaşi timp, nu trebuie
să uităm că nici statistica şi nici metodologia de investigare psihologică (teste, dispozitive
computerizate etc.), oricât de sofisticate ar fi, nu dau psihologiei, prin ele însele, un
caracter de ştiinţă. Ştiinţa este o metodă, un model de cunoaştere a realităţii, o cale prin
care se explorează necunoscutul şi se fac previziuni. Statistica, la fel ca şi metodele
psihologice, nu sunt decât instrumente utile, indispensabile, pentru abordarea ştiinţifică a
fenomenelor psihice.
-7-
Actualizat: 06.10.2007; 17:37:05
©M. Popa - Statistică psihologică: Noțiuni introductive; Concepte fundamentale
COCEPTE FUDAMETALE
Variabile
-8-
Actualizat: 06.10.2007; 17:37:05
©M. Popa - Statistică psihologică: Noțiuni introductive; Concepte fundamentale
-9-
Actualizat: 06.10.2007; 17:37:05
©M. Popa - Statistică psihologică: Noțiuni introductive; Concepte fundamentale
presupunem că variază în funcție de nivelul oboselii, care, din acest motiv, este variabilă,
variabila independentă.
Și, în fine, un ultim exemplu: Un cercetător doreşte să afle dacă efectuarea unor
exerciţii de relaxare psihică poate conduce la creşterea performanţei unor sportivi
trăgători la ţintă. În acest caz, una dintre variabile este „performanţa” trăgătorilor
(punctajul obţinut). A doua variabilă este mai puţin evidentă. Subiecţii variază (diferă
între ei), în funcţie de apartenenţa la grupul care a efectuat sau la cel care nu a efectuat
exerciţii de relaxare înainte de tragere. Acestea sunt chiar cele două valori ale variabilei,
care pot fi codificate arbitrar (să zicem: „1” pentru subiecţii relaxaţi şi „2”, pentru cei
care nu au efectuat relaxare). În exemplul dat, aceasta variabilă are un caracter
„independent”, deoarece presupunem că are un ”efect” asupra variabilei dependente.
În concluzie, variabila dependentă face obiectul măsurării cu scopul de a fi supusă
unor concluzii. Prin opoziţie, variabila independentă este utilizată ca variabilă de
influenţă, ale căror efecte posibile asupra variabilei dependente urmează sa fie puse în
evidenţă. Vom mai reţine și faptul că nu există variabile care sunt „dependente” sau
„independente” prin natura lor. Caracteristica de a fi de un tip sau de altul provine din
rolul care le este atribuit de către cercetător într-un anumit context de cercetare. De
exemplu, dacă presupunem că starea emoţională este influenţată de fumat, rezultatul la un
test de labilitate emoţională este variabila dependentă, iar fumatul variabila independentă.
Într-un alt studiu, însă, în care ne interesează frecvenţa fumatului în funcţie de sex,
numărul ţigărilor este variabila dependentă, iar sexul, variabila independentă. Sexul, la
rândul său, poate deveni variabilă dependentă într-un studiu privind relaţia dintre
consumul unei anumite substanţe de către gravide asupra sexului copiilor.
Identificarea corectă naturii independente/dependente a variabilelor unei cercetări
este esenţială pentru fundamentarea procedurilor statistice.
Exemplele de mai sus ridică o problemă delicată, aceea a legăturii cauzale dintre
variabile. Modul de formulare a exemplelor prezentate poate sugera ideea că în cazurile
respective am putea face aprecieri de natură cauzală: „relaxarea cauzează creşterea
performanţei”, „fumatul are efecte asupra stării emoţionale”. În realitate, aceste afirmaţii
nu sunt de loc justificate prin simpla utilizare a unor proceduri statistice, oricât de precise
sau de sofisticate ar părea acestea. Dacă studiem relația dintre gen (masculin/feminin) și
anxietate și descoperim că femeile au, în medie, un nivel mai ridicat de anxietate, nu
putem concluziona că genul exercită un efect cauzal asupra nivelului anxietății, ci doar că
există o legătură între cele două variabile (ea poate fi mediată, de exemplu, de modelul
cultural educațional, care le protejează pe fete de confruntarea cu situații dificile).
Cronbach (1957) face distincţie între două „discipline psihologice”, de fapt, între
două metode de abordare a cunoaşterii în psihologie, metoda experimentală şi metoda
corelaţională. În cazul studiilor experimentale cercetătorul nu se limitează la măsurarea
variabilei independente, ci o şi manipulează. De exemplu, dacă analizăm rezultatele a
două grupe de trăgători la ţintă, unii care au efectuat în prealabil şedinţe de relaxare şi
alţii care nu au efectuat, avem de a face cu un studiu numit „corelaţional”. Pe baza lui
putem constata dacă există o legătură între relaxare și performanța de tragere, dar în nici
- 10 -
Actualizat: 06.10.2007; 17:37:05
©M. Popa - Statistică psihologică: Noțiuni introductive; Concepte fundamentale
Populaţie/eşantion
- 11 -
Actualizat: 06.10.2007; 17:37:05
©M. Popa - Statistică psihologică: Noțiuni introductive; Concepte fundamentale
Reprezentativitatea eşantionului
- 12 -
Actualizat: 06.10.2007; 17:37:05
©M. Popa - Statistică psihologică: Noțiuni introductive; Concepte fundamentale
doză mai mare sau mai mică de eroare. Cu cât eroarea este mai mică, cu atât concluziile
obţinute pe eşantion pot fi extinse mai sigur asupra populaţiei.
Pentru a permite fundamentarea inferenţelor statistice, eşantionul trebuie să fie
constituit din „unităţi de informaţie” (subiecţi, valori etc.) independente unele de altele.
Independenţa valorilor se referă la faptul că fiecare valoare (sau unitate experimentală)
trebuie să fie absolut distinctă de celelalte. În esenţă constituirea unui eşantion trebuie să
evite efectele unor factori sistematici care să interfereze cu obiectivele studiului,
orientând rezultatele într-o anumită direcţie (situaţie desemnată în limba engleză prin
termenul de bias).
Câteva exemple:
• Dacă măsurăm timpul de reacţie la un număr de cinci subiecţi, dar facem trei
evaluări la fiecare subiect, nu avem eşantion de 15 valori independente,
deoarece valorile aceluiaşi subiect au în comun o „constantă personală” care
le face dependente una de cealaltă. Pentru avea un singur eşantion am putea să
utilizăm media celor trei determinări pentru fiecare subiect.
• Dacă dorim să investigăm efectul inteligenţei asupra performanţei şcolare,
trebuie să avem grijă să includem în eşantion subiecţi provenind din familii cu
un nivel variat al veniturilor, pentru a anihila influenţa statutului
socioeconomic asupra performanţei şcolare.
• Un studiu asupra atitudinii faţă de utilizarea computerelor în educaţie, poate fi
influenţat în mod sistematic dacă eşantionul este constituit numai din elevi
care utilizează frecvent calculatorul.
• În cazul unui sondaj cu privire la intenţiile de vot bazat pe interviul telefonic,
vom obţine rezultate afectate de starea socială a respondenţilor (îşi permit
montarea unui telefon) sau de ora apelului (în orele dimineţii sunt acasă, să
zicem, mai multe femei casnice). Este clasică eroarea în cazul alegerilor
prezidențiale din SUA, din anul 1936, când F. Roosevelt a câștigat alegerile,
deși sondajul de opinie îl dădea câștigător detașat pe oponentul său. În acest
caz, sursa erorii a fost utilizarea sondajului telefonic, care a favorizat
includerea în eșantion a celor care aveau telefon, într-o vreme în care
telefoanele existau mai ales în casele celor cu un venit mai ridicat. În acest fel,
opinia alegătorilor mai săraci nu a fost prinsă de sondaj.
Modul de constituire a eşantionului este decisiv pentru nivelul de
reprezentativitate. Esenţială în acest caz este asigurarea condiţiilor ca acesta să acopere
în mod real caracteristicile populaţiei, evitându-se „favorizarea” sistematică a unor
subiecţi „nereprezentativi”. Eșantionarea poate fi de două feluri: aleatoare și nealeatoare.
În ce privește eșantionarea aleatoare, cele mai utilizate metode de constituire sunt
următoarele:
a) Eşantionare stratificată multistadială. Populaţia se împarte în categorii, fiecare
categorie în subcategorii ş.a.m.d., iar subiecţii sunt selecţionaţi aleator la nivelul
categoriei de nivelul cel mai scăzut. Se obţine astfel un eşantion care reproduce
fidel structura populaţiei.
b) Eşantionare prin clasificare unistadială. Se identifică categorii pe un singur
nivel iar subiecţii se extrag aleator din fiecare categorie.
c) Eşantionare aleatoare globală. Subiecţii sunt extraşi aleator din ansamblul
populaţiei. „La întâmplare”, înseamnă în acest caz utilizarea unei proceduri
- 13 -
Actualizat: 06.10.2007; 17:37:05
©M. Popa - Statistică psihologică: Noțiuni introductive; Concepte fundamentale
- 14 -
Actualizat: 06.10.2007; 17:37:05
©M. Popa - Statistică psihologică: Noțiuni introductive; Concepte fundamentale
Idei principale
- 15 -
Actualizat: 06.10.2007; 17:37:05
©M. Popa - Statistică psihologică: Noțiuni introductive; Concepte fundamentale
1. Într-o cercetare se urmărește eficiența unui număr de trei metode psihoterapeutice asupra
intensității manifestărilor anxioase. Care este variabila dependentă și care este variabila
independentă?
2. Într-un studiu asupra efectului laptelui cald consumat seara, înainte de culcare, asupra
timpului de adormire, care este variabila dependentă şi cea independentă?
3. Un cercetător a aplicat unui eșantion de subiecți două chestionare, unul de sociabilitate și
unul de încredere în sine, urmărind să dovedească că persoanele sociabile au o încredere
în sine mai ridicată. În acest caz:
a) Ce tip de cercetare avem în acest caz, corelațională sau experimentală?
b) Care este variabila dependentă?
c) Care este variabila independentă?
d) Abordarea statistică este de tip corelațional sau experimental?
4. Un psiholog raportează că persoanele din eșantionul cercetării au o vârstă medie de 24.5
ani. În acest caz:
a) de ce natură este statistica, inferențială sau descriptivă?
b) variabila vârstă, este discretă sau continuă?
5. Un psiholog compară nivelul tendinței pentru risc fizic la un grup de alpiniști și un grup
de șahiști, descoperind că primii au o predispoziție mai mare pentru risc. În acest caz:
a) Care este variabila dependentă?
b) Care este variabila independentă?
c) De ce natură este studiul, corelațional sau experimental?
d) De ce natură este procedura statistică pe care a utilizat-o, descriptivă sau
inferențială?
6. Indicați cel puțin trei indicatori (variabile observate) ale variabilei latente ”sociabilitate”
- 16 -
Actualizat: 06.10.2007; 17:37:05