Sunteți pe pagina 1din 5

Teorii ale inarmarii si dezarmarii in epoca globalizariii- curs 304.11.

2011
Regimul tratatelor de neproliferare nucleara si deficientele acestuia
In lexicul specific domeniului rel inte, termenul "regim" desemneaza ansamblul de norme si comportamente in jurul carora converg asteptarile cu privire la problematica neproliferarii chiar si in absenta unei org int formale. Regimul de neproliferare include normele de comportament nuclear international si reteaua de tratate int, institutii, controlul asupra exporturilor de materiale nucleare si intelegerile privind comertul intern. In timpul Razboiului Rece au existat doua elemente importante ale edificiului normativ menite sa previna ororile efectelor armelor nucleare. Pe de-o parte, doctrina descurajarii nucleare (deteranta nucleara) si, pe de alta parte, regimul de neproliferare centrat pe tratatul de neproliferare care a interzis raspandirea armelor nucleare si care a impus obligatia ca statele nucleare sa elimine propriile arsenale prin intermediul negocierilor. Potrivit lui Ramesh Thakur, pe plan interntional exista 8 categorii de actori ce ridica probleme cu

privire la proliferarea nucleara:


1. state nucleare proliferatoare pe verticala- statele din interiorul regimului tratatului de neproliferare care si-au sporit stocurile nucleare sau si-au intensificat letalitatea nucleara si astfel au subminat regimul de neproliferare si au institutionalizat o forma de superioritate nucleara la nivel international. 2. state nucleare iresponsabile semnatare ale tratatului- acele state care exporta materiale nucleare, tehnologie sau expertiza, incalcand astfel flagrant tratatele si angajamentele internationale. 3. state nucleare fragmentate- aceasta categorie de actori a fost mai importanta la inceputul anilor '90. 4. tradatorii tratatului de neproliferare- acele state care au semnat tratatul de neproliferare, dar sunt angajate in activitati care incalca obligatiile acetuia. 5. statele care ating asa-numitul "prag nuclear"- statele care nu declara ca detin arme nucleare, in acelasi timp nu renunta definitiv la optiunea nucleara, produc echipamente si materiale considerabile si refuza sa accepte controlul international (India, Pakistan, Israel). 6. teroristii nucleari- posibilitatea ca componenete nucleare, tehnologie, expertiza, sa ajunga in mainile gruparilor teroriste prin intermediul traficului pe piata neagra a armelor care e ridicata. In timp ce actiunile guvernelor statelor pot fi controlate, iar unele arsenale la limita distruse e imposibil de urmarit la nivel international, fluxul componenetelor nucleare pe pietele de contrabanda. Cu atat mai dificila este detectarea sau distrugerea focoaselor nucleare pe care le-au putea dobandi gruparile teroriste.

7. statele nucleare virtuale- fluxul de materiale nucleare si tehnologie aferenta a determinat o situatie in care unele state pot dezvolta capacitatea de a produce arme nucleare in timp record. De exemplu, in 2002 Japonia a avertizat China ca daca e confruntata cu o situatie de criza, daca e amenintata, e capabila sa produca in timp record intre 3000 si 4000 de arme nucleare. 8. proliferatorii de rachete- se considera ca rachetele reprezinta o arma destabilizatoare acuta inrtucat daca sunt incarcate sau transporta focoase nucleare sau arme biologice ele sunt letale. In plan international, barierele impuse cu scopul de a descuraja achizitionarea, raspandirea si utilizarea armelor nucleare au inclus conventii legale, norme, dar si faptul ca acestea nu au fost utilizate mai bine de 60 de ani. De-a lungul timpului, normele au anatenizat (au infierat) armele nucleare, considerandu-le imorale, inegale si inacceptabile, chiar si in cazul statelor care le-au asmilat in arsenalele lor militare si care le-au integrat in doctrina militara internationala. In timpul Razboiului Rece, au existat razboaie in care cele doua super puteri, detinatoare de arme nucleare, ar fi avut ocazia sa recurga la utilizarea acestui tip de armament, fara temerea cu privire la o posibila retaliere (reactie similara), insa nu au facut-o, chiar daca acest lucru a insemnat de fapt pierderea razboiului. (SUA in Vietnam si URSS in Afganistan)

7. Agentia Internationala Pentru Energia Atomica


Este parte a sistemului Organizatiei Natiunilor Unite, intocmeste rapoarte anuale pe care le inainteaza Adunarii Gernerale a ONU. Una din functiile principale ale Agentiei este sa se asigure ca materialele si echpamentele nucleare, detinute si utilizate in scopuri pasnice nu sunt transformate in proiecte militare. Sistemul de salvgardare constituie tentativa esentiala a comunitatii internationale de a stabili un sistem de control asupra intregii industrii nucleare. Insa, asteptarea este nu doar ca aceasta agentie sa previna gestionarea eronata a instalatiilor nucleare civile, ci sa o detecteza indeajuns de repede incat sa furnizeze un avertisemnt timpuriu comunitatii internationale. De-a lungul timpului, credibilitatea Agentiei ca sistem de avertizare timpurie a fost erodata: revelatiile guvernului Africii de Sud; descoperirile cu privire la programul nuclear clandestin al Irakului, derulat inainte de anii 1990, in timp ce statul era monitorizat si plasat sub controlul Agentiei; dezvaluirile guvernului Nord-Coreean; disputa comunitatii internationale cu Iranul.

5 anomalii ale tratatului de neprololiferare (Ramesh Thakur):


1. discrepanta dintre definitia legala si statutul real de stat nuclear- definitia statelor nucleare are la baza o abordare cronologica desemnand functia acelor state care au fost puteri nucleare inainte ca tratatul de neproliferare sa fie deschis spre semnare si nu o abordare analitica sau una care sa reflecte realitatea. Arsenalele nucleare ale Indiei, Pakistanului si Israelului sunt ilicite in raport cu tratatul de neproliferare. Cele trei tari pot testa, amplasa sau chiar utiliza arme nucleare, dar, potrivit definitiei, ele nu sunt state nucleare. In acelasi timp, Franta si Marea Britanie ar putea distruge parte din armele lor

nucleare, ar putea demonta intreg edificiul nuclear si ar fi in continuare desemnate state nucleare. In consecinta, exista un hiatus intre realitatea strategica si viziunea tratatului de neproliferare, iar daca acesta ruptura nu este eliminata regimul tratatului de neproliferare va deveni tot mai putin credibil si relevant. 2. amenintari rapide vs raspuns institutional tardiv- cazul Indiei si al Pakistanului, dar si cazul Israelului demonstreaza ca in genere comunitatea internationala este in continuare incapabila sa cada de acord asupra unui raspuns agregat si adecvat in limitele cadrului institutional al tratatului de neproliferare existent. In 1998 testele nucleare desfasurate de India si Pakistan au confruntat comunitatea internationala cu urmatoarea dilema: Pe de-o parte un raspuns moderat al comunitatii internationale ar fi negat realitatea mondiala a configuratiei nucleare, in plus sustinatorii programului nuclear al Indiei sar fi simtit razbunati, considerand ca tara lor este tratata cu respect tocmai pentru ca a achizionat arme nucleare. Daca intreaga comunitate internationala ar fi recunoscut si acceptat India si Pakistan ca tari nucleare ar fi prejudiciat 20 de ani de politica de neproliferare si, in plus, ar fi victimizat multe tari care au semnat tratatul de neproliferare, plecand de la convingerea ca numarul tarilor nucleare va fi mentinut la 5. Pe de alta parte, un raspuns virulent acuzator al comunitatii internationale ar fi condus la situatia in care sustinatorii programului nuclear al Indiei puteau argumenta ca un stat care devine tinta atentiei ostile internationale are nevoie de un arsenarl nuclear pentru a-si apara interesele. In consecinta, in cazul Pakistanului, Indiei si Israelului, intrebarea nu este daca sunt sau nu puteri nucleare, ci ce fel de puteri nuclarea vor fi acestea. In ceea ce priveste cazul Irakului, SUA nu au facilitat deloc ratiunea potrivit careia a fost declansat razboiul impotrivat lui Sadam Hussein, prin faptul ca au avansat un amestec plin de confuzie al motivelor si explicatiilor menite sa legitimeze interventia din Irak in 2003. Pana la urma, intreaga pleada de motivatii pentru razboiul din Irak a lasat fara raspuns doua intrebari cruciale ale comunitatii internationale: de ce Irak si de ce in 2003? Orice tentativa de a furniza un raspuns la prima intrebare invocand motive referitoare la legaturi cu retelele teroriste sau la existenta armelor de distrugere in masa ar fi complicat eforturile de a raspunde la a doua intrebare de vreme ce in paralel cu cazul Irakului societatea internationale se confrunta cu state care expuneau aceeasi patologie. Pe masura ce existenta armelor nucleare in Irak devenea tot mai putin credibila Coreea de Nord recurgea la aproape toate masurile menite sa indice dobandirea arsenalului nuclear, cu exceptia experminetelor nucleare. Raspunsurile inconsistente americane la cele doua crize simultane au aratat comunitatii internationale urmatoarele lucruri: -ca Irak nu poseda de fapt arme nucleare utilizabile -Coreea de Nord nu utiliza resurse de petrol. Realitatea amenintarilor contemporane indica faptul ca o capabilitate nucleara virtuala poate exista in interiorul regimului de neproliferare si ca ea poate fi transformata in program nuclear functional sau in arme nucleare mult mai repede decat pot reactiona organiztiile internationale care devin astfel ineficiente in declansarea unor organiesme defensive in timp util. Daca institutiile internationale nu pot face fata amenintarilor reale, atunci statele vor cauta ele solutii, fie unilaterale, fie cu state aliate. Daca actiunea este necesara din punct de vedere strategic, daca este justificata din punct de vedere moral, dar nu e permisa din punct de vedere legal atunci cadrul existent compus din norme si reguli este defectuos si nefunctional.

3. armele de distrugere in masa- categorie ambigua. Eforturile de neproliferare nucleara trebuie vazute din perspectiva mult mai larga a mediului de proliferare ce include, pe langa armele nucleare, si armele biologice, chimice, armele conventionale, precum si sistemele lor de lansare. Natura clandestina a tuturor programelor armelor biologice si chimice arata ca in plan international ele nu pot fi asociate cu nicio forma de prestigiu, armele biologice si chimice au fost de-a lungul timpului stigmatizate, astfel incat ele nu reprezinta niciodata o sursa de mandrie natioanala. In realitate, insa, limbajul nu e intotdeauna neutru si contine uneori coduri de comportament permisiv. Cu alte cuvinte, nu e foarte clar daca armele biologice, chimice si nucleare apartin aceleiasi categori conceptuale. Ele difera intre ele prin intermediul caracteristicilor tehnice, prin prisma usurintei cu care pot fi obtinute si prin capacitatea lor de a cauza distrugere in masa. In cazul conflictelor prelungite si violente din Africa sau unele zone din Asia adevaratele arme de distrugere in masa sunt minele antipersonal si armele mici extrem de larg raspandite. Asa numitul "tabu nuclear" e asa de puternic incat e dificil de imaginat ca armele nucleare ar putea fi folosite impotriva altcuiva, cu exceptia armelor nucleare inamice. Daca armele nucleare sunt acceptate ca avand un rol in efortul de a contracara razboiul biologic sau chimic, atunci in baza carei logici are comunitatea internationala dreptul sa interzica capacitatea nucleara unor tari precum Iran care a suferit atacuri cu arme chimice in timpul razboiul impotriva Irakului in anii 1980? 4. tensiunile dintre norme-tratate, pe de-o parte, si mecanismele care sa determine supunere, pe de alta parte. Cele 5 puteri nucleare (SUA, Franta, Marea Britanie, Rusia, Chinia) recurg mereu la predice de abstinenta nucleara, dar nu o si practica. Posibilitatea ca un grup autoselectiv compus din 5 tari sa poata mentine monopolul permanent asupra unei clase de arme sfideaza istoria, bunul simt si logica. In plus, niciuna din tarile care detineau arme nucleare in 1968 cand a fost semnat tratatul de proliferare nu a renuntat la ele. Mai mult decat atat, rezervele nuclere sunt atat de ridicate incat sfideaza obligatiile mentionate in tratatul de neproliferare si, de asemenea, sfideaza opinia Curtii Internationale de Justitie, potrivit careia exista obligatia legala ca statele nucleare sa deruleze cu buna credinta si sa finalizeze negocierile cu privire la desarmarea nucleara. Din aceasta perspectiva, India si Pakistan par mai putin vinovate decat cele 5 puteri nucleare intrucat nu au incalcat niciun tratat sau vreo lege prin faptul ca au desfasurat experimente nucleare. De asemenea, exista un scepticism profund in legatura cu statul ce detine cel mai mare arsenal nuclear si, mai ales, in legatura cu disponibilitatea acestuia de a utiliza forta militara cu scopul de a preveni achizitionarea armelor nucleare de catre alte state. Atacand Irakul in evidenta sfidare a opiniei internationale fara a avea autorizarea ONU, SUA s-a autosustras de la constrangerile normative existente cu privire la folosirea fortei militare. Consecintele acestei actiuni conduc la o situatie internationala in care multe state pot deveni si mai atrase de optiunea nucleara dupa 2003, tocmai pentru ca armele nucleare s-au dovedit a fi capabile sa descurajeze atacuri asupra unui stat precum SUA. In cele din urma, statele nucleare sunt surprinse in urmatorul paradox fundamental: Pe de-o parte, ele justifica propriile arsenale nucleare, in termeni de securitate nationala si, pe de alta parte, ele cauta sa descurajeze si sa interzica dobandirea arsenalelor similare de catre alte state, invocand motive de securitate globala. E in interesul national defensiv american, de pilda, sa fie mentinute stocurile nucleare si, concomitent, e interesul intregii lumi ca alte state, in afara de cele 5, sa nu achizitioneze arme nucleare. Logica neproliferarii nucleare este inseparabila de logica dezarmarii

nucleare. Tocmai de aceea, atata timp cat cel putin un stat are astfel de arme, celelalte tari, inclusiv gruparile teroriste, vor incerca tot posibilul pentru a dobandi armament similar. Ca atare, o masura urgenta ar fi intensificarea constrangerilor asupra politicilor, practicilor si arsenalelor statelor ce detin arme nucleare. Absenta supunerii acestora la obligatiile tratatului de neproliferare delegitimeaza regimul de neproliferare in ochii celorlalte state. 5. Utilitatea vs zadarnicia armelor nucleare- atributele unice ale armelor de distrugere in masa semnifica faptul ca ele vor continua sa joace un rol crucial. Utilitatea lor politico-militara variaza de la asigurari conferite statelor aliate la disuadarea competitorilor, descurajarea agresorilor si chiar poisbila infrangere a inamicilor. In cadrul acestui proces, doctrina defensiva s-a modificat. Conceptul de Mutual Assure Distruction (MAD), adica intelegerea distrugerii reciproce in cazul utilizarii armelor nucleare si, implicit, neutilizarea lor, s-a transformat in distrugere asigurata unilateral in perioada post Razboi Rece. Insa, o astfel de modificare doctrinala poate avea consecinte nefaste deoarece calculul potentialilor proliferatori se poate modifica in raport cu noua doctrina americana. Nu e posibil sa-i convingi pe ceilalti de zadarnicia armelor nucleare in conditiile in care detinerea unor astfel de arsenale si doctrina utilizarii lor se dovedesc eficiente si utile pentru statele care detin arme nucleare. In consecinta, cu cat mai mult SUA insista asupra utilizarii unilaterale a fortei si asupra tabuului cu privire la armele nucleare cu atat mai mult este intarita atractia celorlalte state pentru armele nucleare si cu atat mai mult sunt slabite normele si tratatele globale de neproliferare.

Posibile teme pentru examen:


1. explicati care sunt functiile agentiei natioanle pentru energia atomica 2. explicati teoriile cu privire la efectele proliferarii nucleare (teza optimista si teza pesimista) 3. care sunt deficientele tratatului de neporoliferare 4. care sunt cei 8 actori care ridica probleme cu privire la neproliferare 5. cele 5 anomalii ale regimului de neproliferare 6. explicati una dintre cele 5 anomalii