SFANTUL SIMEON NOUL TEOLOG

CATEHEZE 11, DESPRE MILOSTENIE

Cuvntul al Xl-lea Despre milostenie si cine este cel ce l hraneste pe Hristos, cnd este flamnd, i da sa bea apa cnd nseteaza si celelalte. Cum se face acest lucru si daca cineva nu va face ntru sine acest lucru, cu nimic nu se va folosi daca le va face acestea saracilor, iar el va ramne flamnd si gol de dreptatea lui Dumnezeu []ntruct ati facut unuia dintre acesti prea mici, Mie Mi-ati facut (Matei 25 41). Domnul a zis cuvntul acesta nu precum socotesc unii, numai despre cei saraci si lipsiti de hrana trupeasca, ci despre toti fratii nostri, flamnzi si nsetati nu de foamea pinii si a apei ci de foamea nelucrarii si a neascultarii poruncilor Domnului. Pentru ca, cu ct sufletul e mai cinstit dect trupul, pe att e mai trebuincioasa hrana cea duhovniceasca dect cea trupeasca. Si mie mi se pare ca mai ales despre aceasta zice Domnul: Am flamnzit si nu Mi-ati dat sa mannc, am nsetat si nu Mi-ati dat sa beau (Matei 25,42), dect despre cea trupeasca si care se strica. n adevar EI nseteaza si flamnzeste de mntuirea fiecaruia dintre noi. Iar mntuirea noastra sta n departarea si oprirea de la tot pacatul. nsa departarea si oprirea de la pacat, nu se poate face, fara lucrarea faptelor bune, si fara mplinirea tuturor poruncilor. Si prin mplinirea poruncilor s-a obisnuit Stapnul nostru, Dumnezeu si Domnul a toate, sa fie hranit de noi. Zic Sfintii Parinti, ca asa cum prin faptele rele hranim si ntarim asupra noastra pe draci, iar daca ne departam de rele, ei pier de foame si slabesc, tot asa hranim pe Cel ce a saracit pentru noi, sau l lasam flamnd cnd l trecem cu vederea. [] Deci celui ce mparte altora banii adunati de dnsul nu i se cuvine plata pentru acest lucru; ba mai degraba e vinovat pentru nedreptate si lipsire facuta altora pna acum. Si nu numai att, ci o sa dea si seama pentru cei ce au murit n aceasta vreme de foame si de sete si pe care putnd sa-i hraneasca, nu i-a hranit, ci a ngropat n pamnt cele ale saracilor si i-a lasat sa moara zilnic de frig si de foame, pentru care si ucigas va fi socotit al acelora, pe care putea sa-i hraneasca. Bunul si Milostivul nostru Stapn nsa ne iarta de osnda tuturor acestor pacate si nu nzecit, ci nsusi fagaduieste sa le dea celor ce mpart cu bucurie altora averile lor. Si bucurie este fiindca nu sunt ale noastre, ci ni le-a daruit Dumnezeu spre folosul celor mpreuna cu noi robi, ca sa le risipim cu ndestulare si fara pizma, cu bucurie si cu marinimie, iar nu din mila si sila sau din nevoie. nca si altfel e ndemnul. Sa mpartim cu bucurie cele adunate n nadejdea fagaduintei celei credincioase pe

care ne-a facut-o Dumnezeu ca ne va da nsutita plata pentru aceasta. Stiind Dumnezeu ca suntem cu totul nrobiti de pofta banilor si de ndracirea bogatiei, ca nu ne putem desprinde de ei si ca cei ce de multe ori se pagubesc de bani si saracesc se leapada si de nsasi viata lor, a mestesugit aceasta doctorie tamaduitoare: a fagaduit sa ne dea plata nsutita pentru cele mpartite la saraci, pentru ca pe de o parte sa ne izbavim de osnda lacomiei de bani si sa ncetam de a mai nadajdui ntr-nsii, iar pe de alta sa ne slobozim inima de aceste legaturi si astfel sa pornim fara opreliste la lucrarea poruncilor Sale si sa-I slujim cu frica si cu cutremur. Deci prin aceasta nu-i daruim Lui ceva, ci noua nsine ne facem bine, fiindca altfel nu ne putem mntui. De aceea bogatilor le-a poruncit ca, mai nti, sa lepede banii ca pe o povara si piedica spre viata cea dupa Dumnezeu, si apoi sa ridice Crucea si sa urmeze Stapnului. Ca a le purta pe amndoua ne este cu totul cu neputinta. Iar cei saraci si lipsiti de acestea, cei ce se ndeletnicesc si se ndestuleaza cu cele de nevoie numai ca sa traiasca, n-au nici o piedica, daca voiesc de buna voie sa calatoreasca pe calea cea strmta si cu necazuri, ci au nevoie numai de vointa. De aceea sunt datori sa traiasca cu rabdare si multumire. Iar Dumnezeu fiind drept si vazndu-i ca asa calatoresc i va salaslui pe ei n viata cea vesnica si n desfatare. nsa cel ce dupa ce si mparte averile si banii nu se lupta mpotriva navalirii ispitelor si nu rabda cu barbatie cele ce l necajesc, cele suparatoare, dovedeste ca are un suflet ngust si nu-si cunoaste folosul sau. n ce chip aurul, daca a ruginit, nu se poate curati bine ca sa-si capete stralucirea, daca nu este bagat n foc si batut cu ciocanul de multe ori; tot asa si sufletul, daca rugineste cu rugina pacatului si devine netrebnic, nu se poate curati altfel ca sa-si capete frumusetea cea dinti, daca nu sufera multe ispite si nu intra n cuptorul necazurilor. Aceasta o arata nsusi Cuvntul Domnului, Care zice: Vinde-ti averile tale si le da saracilor si ia-ti crucea ta si vino dupa Mine. Crucea nseamna ispitele si necazurile. Deci cei ce se leapada de bani si de lucruri si vin n viata monahiceasca, nu vor dobndi nimic numai din aceasta lepadare, daca nu vor rabda pna la sfrsit ispitele, necazurile si scrbele cele dupa Dumnezeu. Ca n-a zis Hristos: n lepadarea de bani va veti cstiga sufletele voastre, ci: ntru rabdarea voastra(Luca 21,19). Fireste, e buna si mpartirea banilor la saraci si fuga de lume, nsa acestea singure, fara rabdarea ispitelor, nu pot lucra desavrsit pe omul cel dupa Dumnezeu. Ca asa sta lucrul si asa i place si lui Dumnezeu, zice El nsusi catre cel bogat: De voiesti sa fii desavrsit, vinde-ti averile si le da saracilor, iar tu ia-ti crucea si vino de-Mi urmeaza Mie (Matei 19,21), prin Cruce aratnd precum am zis ispitele si necazurile. Daca mparatia Cerurilor se ia cu sila si silitorii o rapesc pe ea si daca cel credincios nu poate intra n alt fel dect numai prin poarta cea strmta a ispitelor si a necazurilor, dupa dreptate ne porunceste noua iarasi dumnezeiescul Cuvnt, sa intram pe poarta cea strmta: ntru rabdarea voastra va veti cstiga sufletele voastre (Luca 21,19) si: se cade ca prin multe necazuri sa intrati ntru mparatia Cerurilor (F.A.15,22). Cel ce mparte banii la saraci si se departeaza de lume si de

lucrurile ei cu nadejdea de plata are multa bucurie n sufletul sau, dar se poate uneori sa se mndreasca si sa-si piarda plata. Iar cel ce dupa ce a dat totul saracilor, rabda cu multumire sufleteasca scrbele si greutatile si simte toata amaraciunea si durerile ostenelilor, fara sa se clatine cu mintea, va avea mare plata, si acum si n viata viitoare, ca cel ce a urmat Patimilor Domnului si a nadajduit n El n ziua ispitelor si a necazurilor. De aceea va rog, fratilor ntru Hristos, fiindca ne-am lepadat de lume si de cele din lume, sa ne srguim dupa porunca Domnului si Mntuitorului Iisus Hristos, sa intram pe poarta cea strmta, care-i taierea voii si fuga de tot cugetul trupesc, ca fara omorrea trupului, a poftelor si a voilor, nu este cu putinta a dobndi odihna si izbavirea de rele si slobozenia care se face prin mngierea Sfntului Duh. Fara aceasta, adica fara venirea asupra-ne a Sfntului Duh, nimeni nu va vedea pe Domnul, nici n veacul de acum, nici n cel ce va sa fie. Bine ai facut, zic eu, ca ti-ai mpartit toti banii la saraci si ca nu ti-ai oprit ca Anania nimic pentru tine si apoi te-ai lepadat de lume si de cele din lume si, lasnd viata si grijile ei, ai alergat la limanul vietii si te-ai mbracat n chipul evlaviei, te laud pentru aceasta negutatorie. Acum nsa trebuie sa te dezbraci, ca de niste haine, si de cugetul trupului si de obiceiurile sufletului, ba si de nsasi cugetul tau cel duhovnicesc. Si nu numai sa te dezbraci de ele, ci sa te mbraci prin pocainta cu vesmntul cel luminat care este nsusi Duhul Sfnt. Iar aceasta nu se face altfel dect prin lucrarea poruncilor cu rabdare si statornicie si prin rabdarea necazurilor. Fiindca sufletul strmtorat de ispite se porneste spre lacrimi, iar lacrimile curatesc inima si o fac biserica si locas al Sfntului Duh. Nu-i de ajuns pentru mntuire si desavrsire numai mbracamintea chipului calugaresc si podoaba omului celui din afara; ci se cuvine sa mpodobim cu podoaba Duhului si pe omul cel dinlauntru, asa cum l-am mpodobit pe cel dinafara. Pe scurt zicnd, sa ne jertfim lui Dumnezeu pe noi nsine si cu sufletul si cu trupul: Trupul sa-l jertfim prin nevointa cea trupeasca si ostenelile faptei bune, ca sa se obisnuiasca sa primeasca cu bucurie necazurile cele dupa Dumnezeu. Sa sufere cu barbatie amaraciunea postului, sila nfrnarii, nevointa privegherii si toata reaua patimire. Iar prin evlavia duhului sa deprindem si sa nvatam sufletul sa cugete cele ce se cuvine si sa gndeasca de-a pururi cele ale vietii vesnice; sa fie smerit cugetator, blnd, nfrnat, umilit, plngnd totdeauna, chemnd prin rugaciune lumina Sfntului Duh, Care si vine cnd se curateste prin pocainta fierbinte cu multe lacrimi. Fara de acestea nici vesmntul lui nu se poate curati, nici nu se poate sui la naltimea vederii. Asa cum o haina cu totul murdara si ntinata nu se poate curati fara apa multa si fara multa frecare, tot asa si vesmntul sufletului, daca s-a pngarit cu tina si cu gunoiul patimilor celor pacatoase, nu se poate curati altfel dect numai prin multe lacrimi si prin rabdarea ispitelor si a necazurilor. Doua curgeri firesti are trupul nostru: una a lacrimilor, care curg

de sus, din ochi, si alta din madularele cele nascatoare. Acestea cnd curg peste fire si afara de lege, pngaresc sufletul; iar acelea de sus, cnd curg prin pocainta, l curatesc. Deci e de trebuinta ca cei ce si-au pngarit sufletul prin fapta cea faradelege a pacatului si prin pornirea cea patimasa a inimii, prin poftele cele necuvntatoare si dobitocesti, sa se curateasca prin multe lacrimi, ca sa-si faca iarasi curat vesmntul sufletului. Altfel e cu neputinta a vedea pe Dumnezeu, Care e nsusi lumina, Care lumineaza pe tot omul care vine catre Dnsul prin pocainta, fiindca numai cei curati cu inima vad pe Dumnezeu. Deci sa ne srguim, va rog, parintilor si fratilor si fiilor, sa ne facem inima curata, prin curatirea obiceiurilor si prin necontenita marturisire a gndurilor celor ascunse. Fiindca marturisirea deasa din fiecare zi, daca descopera cu cainta aceste gnduri, duce la pocainta pentru cele facute si cugetate de noi; iar pocainta porneste lacrimile din adncul sufletului. Lacrimile curatesc inima de pacatele cele mari, care stergndu-se din suflet, vine apoi mngierea Sfntului Duh si adapa sufletul cu apele umilintei celei prea dulci, din care zilnic se ngrasa si cresc roadele duhului, la vreme potrivita, ca niste gru mult rodit, spre nemputinata hrana a sufletului, spre viata lui cea nestricacioasa si vesnica. [] Sfntul Simeon Noul Teolog, nvataturi, vol 2, ed. Credinta Stramoseasca, 2003 Ierom. Ioan Iaroslav, Cum sa ne mantuim