Sunteți pe pagina 1din 4

FILTRUL DE PARTICULE avantaje, probleme si solutii de inlocuire

Desi motoarele diesel sunt preferate de multi automobilisti in primul rand pentru performantele si economicitatea lor, acestea raman cele mai poluante motoare prin noxele eliberate in atmosfera, producand de 3-6 ori mai multi oxizi de azot (NOx) si de peste 100 de ori mai multe particule nearse (fumul negru) fata de cele pe benzina. Desi ultimele tehnologii aplicate la motoarele diesel (injectia common rail-ul si sistemul EGR) au permis reducerea multor poluanti totusi oxizii de azot si particulele nearse raman principalii poluanti ce trebuie eliminati potrivit viitoarelor norme Euro-5. In motorul diesel amestecul aer-motorina atinge o temperatura de autoaprindere de circa 450 grade C, inferioara temperaturii la care are loc arderea in motoarele pe benzina (900 grade C). Din acest motiv noxele ce rezulta in motoarele diesel, desi sunt de acelasi fel cu cele din motoarele pe benzina, sunt mult mai multe si mai importante calitativ. Temperatura mai mica din camera de ardere a motorului diesel nu pemite arderea completa a particulelor si ele au aspect de granule microscopice. Acestea dau aspectul negru al gazelor de esapament, asa numitul fum negru atat de cunoscut participantilor la traficul rutier, dar si pietonilor care il trag zilnic in piept. Particulele de fum emise de motoarele diesel sunt foarte toxice. Fiind de dimensiuni foarte mici ele afecteaza caile respiratorii depunandu-se in plamani si favorizand astmul si cancerul pulmonar. Realizarea tratarii si colectarii particulelor este relativ simpla ca procedeu. Acest nou tip de filtru este compus dintr-un miez ceramic realizat din carbura de siliciu avand canale microscopice perforate. Gazul de esapament trece prin aceasta retea de canale si particulele se depun in ea. Aceste particule trebuie periodic sa fie arse pentru a se evita colmatarea filtrului si depasirea unei valori la contrapresiunea de evacuare. Problema de baza este curatarea elementului filtrant care dupa cca 500-1000km se incarca si blocheaza circulatia gazelor de evacuare. Pentru aceasta s-a impus necesitatea regenerarii filtrelor, operatie care este gestionata de ECU, in baza semnalelor primite de la sondele de temperatura si presiune montate pe DPF.

Practic regenerarea filtrelor poate fi activa sau pasiva. La regenerarea pasiva, pentru cresterea temperaturii de ardere se utilizeaza aditivi speciali care se introduc in combustibil sau intr-un rezervor dedicat, acesta fiind alimentat de ECU la momentul stabilit pentru regenerare.

Regenerarea activa este folosita la majoritatea motorizarilor diesel de dupa 2006 aceasta facandu-se pe baza de postinjectie. Regenerarea filtrului prin arderea particulelor se face in mod automat, ori de cate ori contrapresiunea in filtru creste suficient de mult pentru a fi sesizata de detectorii de presiune.

Desi la filtrele de particule care folosesc postinjectia durata de viata este mult mai mare, calitatea slaba a motorinei si mersul mai mult in mediu urban duc la colmatarea prematura a filtrului. Acest aspect face practic imposibila regenerarea iar autovehiculul merge in regim de avarie (performante reduse, consum marit, martor de avarie aprins). Unii adopta solutia de spargere a monolitului ceramic pentru a face posibila evacuarea gazelor de evacuare, insa apoi intampina 2 noi probleme : consumul creste semnificativ si masina scoate fum negru care strica toata buna-dispozitie. Altii prefera varianta software pentru anularea erorii din bord si pacalirea ECU-ului privind absenta DPF-ului, insa nici aceasta tehnica nu rezolva problema fumului si mai ales a incadrarii in parametrii de poluare in cazul unei inspectii tehnice periodice. Pentru autovehiculele cu DPF care intampina astfel de probleme, PILOT power tuning pune la dispozitie 2 variante profesionale de filtre particule: 1. CERAMICE BOLT-ON (similar produs de origine) produse in Europa, din carbura de siliciu impregnata. Aceasta asigura filtrarea noxelor si a funinginii in mod corespunzator, functionand pe aceeasi procedura de regenerare ca si filtrul obisnuit. 2 ani garantie 2. METALICE SPORT (cu substrat metalic pentru monolitul de filtrare a funinginii) care aduc o serie de avantaje fata de cele standard: asigura oxidarea gazelor de esapament prin monolitul ceramic primar, mentinand un procent optim al nivelului de CO si O2 reduce nivelul NOx si PPM prin actiunea catalica a monolitului metalic cu grad ridicat de impregnare.

asigura o contrapresiune optima si creste performanta motorului, gratie permitivitatii mari a substratului metalic (200 cpsi) scade cosnumul de combustibil, comanda de regenerare facandu-se practic foarte rar. permite functionarea in parametrii normali a senzorilor de presiune si temperatura. cost redus (300-400 euro in functie de motorizare) comparativ cu pretul unui filtru de particule nou de origine

Cu siguranta ca odata cu modificarea normelor euro, vor aparea noi produse si noi restrictii cu privire la poluare. Solutia tehnica adoptata de marii producatori de autovehicule in acest sens, de cele mai multe ori este una aparent complicata, influentata mai mult de factorii de cost, profit si protectia impotriva concurentei decat de cerintele de protectie a mediului.

S-ar putea să vă placă și