PREMISE ALE URBANIZARII IN VIAA SOCIAL

Multitudinea mutaiilor i transformrilor nregistrate n toate domeniile i accelerarea ,,pulsului istoriei mpiedic, parc mai mult ca oricnd, alctuirea unei imagini coerente a universului nconjurtor, a spaiului n care trim, din suprapunerea attor percepii disparate, mozaicate. Spectacol ameitor al ,,schimbrii la fa a planetei este indisociabil legat de cursul unui proces ineluctabil, care, nceput n zorii civilizaiei umane, cunoate azi ritmuri extrem de rapide, acoperind arii din ce n ce mai extinse att la scara fiecrei ri n parte, ct i la scara ntregii planete: urbanizarea. Ce este urbanizarea? O expansiune ireversibil a oraului pe scena zonelor rurale? Un exod fr ntoarcere dinspre sat spre ora n condiiile abandonrii unui mod anume de via i adjudecrii altuia? O devenire a structurilor economice, sociale, culturale ce caracterizeaz existena nsi a comunitilor umane, a crei pecete confer fizionomiei omului i societilor contururi i trsturi inconfundabile? Ce devine oraul astzi? Ce mod de via va asigura el miliardelor de locuitori ai planetei dup anul 2000? Rspunsul nu este simplu. Astzi nivelul urbanizrii variaz de la 5% (n Burundi) la 100% (Singapore). Exist tri n care ratele creterii urbane tind spre zero (Marea Britanie, Belgia, Olanda, Germania, S.U.A, i Danemarca) i altele cu un ritm al urbanizrii foarte accelerat (multe ri din Africa). Conform ultimelor date publicate de O.N.U., n raport cu populaia total a globului cea urban a crescut de la 29% n 1950 la peste 40% n 1985 i va depi 50% nainte de anul 2010. n prezent, n rile dezvoltate, 7 din 10 persoane triesc n arii urbane. Iat de ce considerm c prezentarea unor elemente semnificative privind nivelurile, ritmurile i strategiile urbanizrii ficiliteaz evidenierea determinaiilor i implicaiilor desfurrii acestui proces asupra raporturilor economice, sociale i politice care se stabilesc la nivel naional, regional chiar i mondial. Analiza evoluiei oraului ajut la nelegerea sensului dezvoltrii civilizaiei i societii. Aa cum afirm F.Braudel, atunci cnd apare oraul, se deschid porile istoriei. Atunci cnd oraul renate n Europa medievala a secolului al XI- lea, ncepe i ascensiunea planetar a vechiului continent. Evoluia oraului contemporan, urbanizarea masiv care se produce astzi constituie un proces complex i contradictoriu care cuprinde att aspecte pozitive ct i

unele mai puin dezirabile. De aceea cunoaterea tendinelor de dezvoltare a oraului i de evoluie a urbanizrii devine o necesitate practic, avnd menirea de a contribui la stpnirea i planificarea creterii urbane, la evitarea consecinelor nedorite. Pe ansamblu, n plan teoretic, preocuprile privind cunoaterea caracteristicilor i tendinelor fenomenului urban contemporan pot fi grupate, fornd puin lucrurile, fie n categoria teoriilor ,,convergente , fie n cea a teoriilor ,,divergente. n cadrul modelelor teoretice convergente se pleac, de obicei, de la logica evoluionist conform creia schimbrile urmeaz acelai model general global - de la faza agrar la cea industriala i postindustrial. Chiar dac n diferite societi nu apar concomitent aceleai faze ale urbanizrii, evoluia acestui proces va repeta n timp modelul general. Se susine, dintr-o astfel de perspectiv, c dinamica urbanizrii din estul Europei, sistemele urbane ale ,,Lumii a treia s-ar afla ntr-un ,,decalaj temporal fa de stadiul ,,matur al urbanizrii i c ele vor urma tendenial fazele parcurse n evoluia sistemelor urbane din Europa Occidental i S.U.A. Promotorii teoriilor ,,divergene,, ale urbanizrii subliniaz enorma diversitate existent n procesul de evoluie urban, funcie de contextul cultural, experiena istoric, natura ideologic, valoriile, obiectivele planificrii teritoriale i sociale etc. Toate acestea conduc la creterea diversitii n dezvoltarea social i economic, determinnd constituirea unor sisteme urbane unice, a unor modele ,,idiosincrasice de dezvoltare urban, promovnd astfel sindromul originalitii. n realitate, nici una dintre perspectivele teoretice amintite nu ofer o explicaie pertinenta, acceptabil necondiionat, a procesului de urbanizare, fcnd necesar aciunea de cunoatere a caracteristicilor comune n particularitilor urbanizrii n diferite zone i ri, precum i efortul de integrare a diferitelor perspective de abordare a realitilor urbane n cadrul unor demersuri analitice operaionale. Pe lng anumite caracteristici comune urbanizrii celor trei grupe de ri (ca de exemplu apariia oraelor metropolitane, modificarea relaiei ora - suburbii, poluarea ecologic, anumite aspecte de patologie social, disfuncionaliti legate de transport etc.) apar i deosebiri semnificative, care ndreptesc concluzia c nu exist, aa cum deseori se susine, un model unic de urbanizare, respectiv, cel de tip ,,occidental. Dincolo de asemnri cele mai multe de tip cantitativ, se nregistreaz deosebiri structurale

de la un grup de ri la altul si chiar de la ar la ar n cadrul aceleiai grupri, fapt ce mpiedic formularea unor modele generale, dar nu anuleaz posibilitatea elaborrii unor teorii cu grad mai redus de generalitate. Dinamica i amploarea dezvoltrii urbane atest c acest fenomen reprezint un dat fundamental al lumii actuale, devenind, prin implicaiile sale n plan economic, dar i structurile social-politice, un fenomen social global de nsemntate major, avnd intr-o anumit msur un caracter ineluctabil. Legitimitatea unor afirmaii de acest gen rezult n principal din datele care caracterizeaz creterea urban pn n prezent i n perspectiv (1). Cercetrile demografice au artat c nainte de 1850 nici o tar nu era predominant urban. n 1900 numai Marea Britanie depea acest prag. Chiar Statele Unite nu au atins un astfel de nivel dect n 1920. De fapt, n 1920 numai aproximativ 14% din populaia Terrei putea fi considerat urban, iar n 1970 se atinsese un proces de 37,1%. Se estimeaz c, nc din primul deceniu al secolului al XXI-lea, mai mult de 50% din populaie va fi urbanizat.

STRATEGII ALE URBANIZARII SI POLITICI DE DISTRIBUIRE A POPULATIEI IN TERITORIU

Strategiile de urbanizare sunt strans legate de politica dezvoltarii economice si sociale , dar au si o relativa independenta. Principalele componente ale unei strategii nationale de urbanizare se refera la interferentele spatiale ale politicilor nationale, la efectele politicilor privind orasele foarte mari si la problemele inegalitatilor nationale , precum si la distribuirea activitatilor economice. De obicei, analizele de urbanizare iau in considerare scopurile politicilor nationale , instrumentele folosite , sectoarele economice afectate , modelele spatiale promovate, etc.. Dintre toate elementele studiate in astfel de abordari , determinarea scopurilor strategiilor de urbanizare si componenta redistribuirii populatiei in teritoriu si activitatile ocupa un loc central .Dar strategiile de urbanizare nationala au intotdeauna mai multe obiective: 1. 2. Reducerea decalajelor interregionale: Integrarea regiunilor periferice in vederea largirii pietelor nationale interne si a valorificarii de noi resurse care sa conduca la cresterea produsului national. Astfel

strategiile de industrializare , de dezvoltare a agriculturii si a retelelor de transport , comunicatii , inclusiv prin importul de tehnologie , vizeaza largirea cererii interne pentru produse industriale .In acelasi timp , atragerea in circuitul economic a unor zone mai putin exploatate din punct de vedere al resurselor subsolului a avut ca obiective dezvoltarea economiei . 3. Imbunatatirea politicii de integrare nationala si coeziunea sociala in interiorul natiunii .Astfel, se accepta idea ca strategiile de urbanizare nationala nu au numai scopuri economice , ci vizeaza si coeziunea interna a statului . 4. Dezvoltarea mai rapida a regiunilor de granita din motive de securitate nationala. Acest obiectiv a devenit prioritar in mai multe tari din America Latina si Orientul Mijlociu . 5. Optimizarea sistemului national de orase astfel incat sa-si poata realiza pe deplin functiile lor de impulsionare a dezvoltarii economice si de difuziune a inovatiilor .Un sistem dezvoltat de orase conduce la sporirea si egalizarea accesului la dotarile si serviciile de tip urban , contribuind la cresterea calitatii vietii . Importanta politicilor de planificare spatiala sau urbana pentru configuratia asezarilor umane este general acceptata , dar asta nu inseamna ca peste tot s-au gasit metodologiile adecvate de rezolvare a obiectivelor de mai sus . Analizand caracteristicile eforturilor de planificare in lumea a 3-a , sociologii au ajuns la concluzia ca pentru mai multe din aceste tari , politica de urbanizare este inconstienta, partiala , neecoordonata si chiar negativa . Este inconstienta in sensul ca cei care o cooordoneaza , factorii de decizie , nu constientizeaza suficient proportiile si factorii urbanizarii. Este partiala in sensul ca guvernele acestor tari se rezuma la utilizarea doar a anumitor instrumente in dirijarea proceselor de urbanizare . Este necoordonata pentru ca, in timp ce planificarea nationala tinde sa fie economica, planificarea urbana tinde sa fie fizica , cea ce conduce la politici necorelate . Este negativa deoarece perspectiva ideologicaa a factorilor de decizie ii conduce la incercarea de a schimba , intarzia sau stopa cresterea urbana si in particular, de a inhiba expansiunea metropolitana . In cadrul realizarii procesului de dezvoltare , in profil teritorial , in general si a procesului de urbanizare - in special un rol important revine distribuirii sau redistribuirii populatiei . In acelasi timp : distribuirea populatiei este un aspect socioteritorial strans legat de sistemul social si de variatiile locale ale activitatii economice si ale calitatii vietii.Din perspectiva politicilor de dezvoltare , distributia spatiala optima a populatiei este privita ca o mobilitate socio- teritoriala care contribuie cel mai direct la realizarea scopurilor explicite si implicite ale dezvoltarii si urbanizarii .In general , scopul ultim al politicilor de dezvoltare , in profil teritorial , este legat de reducerea diparitatilor interregionale si intraregionale in cea ce priveste venitul si calitatea vietii .Chiar daca acest scop nu se realizeaza in toate cazurile , este sigur ca modelul asezarilor este puternic influentat de politicile de distribuire a populatiei . Aceasta nu inseamna insa , ca exista intotdeauna o relatie sistematica intre masurile de distribuire

a populatiei si indicii de dezvoltare economica .In fapt ,acest proces se realizeaza mai mult sau mai putin spontan , dabandind , in timp , chiar anumite regularitati . De exemplu : in tarile in curs de dezvoltare se observa ca tendinta cresterea populatiei urbane in ritm mai rapid decat a populatiei rurale si dezvoltarea mult mai rapida a oraselor mari decat a celor de marime medie si mica. Multe din guvernele statelor lumii incearca sa realizeze o distributie spatiala a populatiei si activitatilor astfel incat fie sa reuseasca sa mentina situatia prezenta in modelele de distribuire , fie sa reuseasca sa egalizeze distribuirea populatiei si a activitatilor intre regiunile / localitatile aceleiasi tari . Principalul element asupra caruia se accentueaza in astfel de interventii este migratia , deoarece aschimbarile in distribuirea teritoriala a populatiei sunt legate de modificarea conditiilor fizice , sociale , politice si economice , ele pot fi privite atat ca o consecinta a acestora , cat si ca un mihjloc de a le influenta . Dintr-o astfel de perspective rezulta 2 tipuri principale de interventie guvernamentala pentru a influenta distributia spatiala a populatiei: 1. interventia adaptativa prin care se incearca adaptarea distributiei populatiei la consecintele schimbarilor sociale , cum sunt cele produse prin industrializare, sistematizare: 2. interventia normativa prin care se incearca utilizarea finantarilor guvernamentale ca pe un instrument de influentare a ratei si directiei schimbarilor functionale la nivel societal . Acest tip de interventie , poate fi , la randul sau , de facilitare normativa a realizarii schimbarilor respective de restrictie normativa respective de control si reducere a efectelor schimbarilor societale asupra distributiei populatiei in teritoriu . In studiile de specialitate ale ONU se aduc argumente mai ales de catre specialistii din tarile foarte dezvoltate tehnologic , impotriva interventiei statului in influentarea distributiei spatiale a populatiei . Acest argument se refera la : 1. restrangerea libertatii individuale de miscare si de alegere a locului de rezidenta sau munca ; 2. dereglarea mecanismului de echilibru , in special a convergentei intre distribuirea populatiei si posibilitatile economice ; 3. influentarea unor interventii ale statului , determinate de complexitatea factorilor care sunt implicati in acest proces socio- teritorial. La ora actuala, in toate tarile lumii se cauta solutii pentru redistribuirea populatiei. . In general , instrumentele utilizate pentru atingerea acestui obiectiv sunt considerate fie pozitive, in sensul ca stimuleaza cresterea si dezvoltarea locala fie , negative care franeaza dezvoltarea intr-o anumita zona

Comparand cele 2 categorii de instrumente cu actiune pozitiva si negativa pt diferitele tipuri de tari,se desprind urmatoarele concluzii referitoare la politica de influentare a redistribuirii populatiei. Astfel,in tarile europene-foste comuniste, care au avut control direct asupra celei mai mari parti a economiei lor, s-a intervenit direct si uneori chiar brutal in procesul de redistribuire a populatiei.In tarile europene cu economie de piata,unde sectorul public este relativ mic, se utilizeaza mai multe cai indirecte de control al acestui factor, in timp ce tarile dezvolatate din afara spatiului European (SUA,Japonia) au renuntat aproape complet la oricare control planificat al acestui fapt. O alta particularitate a tarilor in curs de dezvoltare este data de actiunea factorilor care intervin la nivel individual pentru a evita fenomenul de hiperurbanizare . In acest scop sunt folosite progresele privind creditul rural,reforme,servicii si tehnologii pentru extinderea activitatilor agricole,etc. La randul lor,masurile restrictive,mai ales la nivel individual,sunt si ele mai accentuate in tarile in curs de dezvoltare,decat in cazuri exceptionale o corespondenta totala intre instrumentele de redistribuire a populatiei ca actiune dorita si procesul/mecanismul efectiv de redistribuire. O cunoastere deplina a acestui proces nu poate fi obtinuta decat prin cunoasterea interactiunilor in cadrul unui context de crestere a urbanizarii,de realizare a migratiei interne si a relatiilor sale cu distributia preexistenta a populatiei din structura spatiala si socio-economica a unei tari.Astfel, exista o serie de factori majori, determinanti,ai urbanizarii si migratiei in diferitele zone,mai ales in tari in curs de dezvoltare,unii dintre acestia relativ putin cunoscuti dar care au legatura directa si indirecta cu politicile sau intrumentele de redistribuire a populatiei. Viteza care caracterizeaza urbanizarea, adica diferenta dintre rata cresterii urbane si cea a populatiei rurale in diferite zone sau tari,reflecta strategiile si politicile de urbanizarea, dar si conditiile economice,presiunea urbana,etc. De exemplu, exista 4 situatii in care o tara poate avea valori ridicate ale vitezei de urbanizarea: 1) In cazul unei baze de raportare foarte mici (Papua-Noua Guinee). 2) Exista o migratie internationala dublata de declinul populatiei rurale (Singapore,Hong Kong). 3) In conditiile scaderii populatiei rurale - concomitent cu o rata mare a populatiei totale (Coreea de Nord si Sud). 4) Situatia cresterii puternice a populatiei totale concomitenta cu o emigrare a populatiei rurale (Algeria). Politicile de redistribuire spatiala a populatie,desi importante pt intelegerea factorilor care influenteaza dezvoltarea urbana,nu pot explica decat partial caracteristicile si diversitatea proceselor de urbanizarea care au loc in lume.

Dinamica modului de viata urbana

Analiza evolutiei oraselor in etapa contemporana ne arata ca realitatea urbana suporta schimbari profunde incat se naste in mod legitim intrebarea daca mai putem vorbi despre orase in sensul classic al cuvantului luand ca exemplu de cele mai multe ori caracteristicile

dezvoltarii urbane in SUA, specialistii in sociologie urbana considera orasele tind sa se transforme din mari centre producatoare de bunuri materiale in centre producatoare de servicii sau de administratie si servicii. In acelasi timp, are loc o mare mobilitate socio-spatiala, un exod urban al populatiei cu venituri medii si ridicat insotit de un declin ocupational,a cea ce duce la segregarea si izolarea rezidentiala a categoriilor sociale defavorizate.Procesul de suburbanizare de masa este insotit de revitalizare a teritoriilor nemetropolitane,conducand la scimbari semnificative in modul de viata. Concluziile specialistilor converg spre idea ca in prezent are loc nu numai o faza de tranzitie la o era post-industriala ci chiar la una post-urbana concretizata deocamdata mai mult prin tendinta spre declin,chiar criza a orasului actual decat prin realizarea unor noi tipuri de orase. Percepand transformarile pe care le suporta foarte multe orase in prezent si tinand cont de tendintele de evolutie a populatiei urbane in perspectiva anului 2020 este usor de explicat ingrijorarea specialistilor care cauta solutii pentru ca orasele viitorului sa nu mai cunoasca somajul, congestia si poluarea urbana, saracia si sufocarea transportului urban,crima si alienarea sociala. Cum se poate realiza insa un asemenea oras de calitate oras reusit. Multe sperante se indreapta spre stiintele sociale mai ales spre sociologia urbana. Este vorba in esenta despre necesitatea de a proiecta un oras pentru om,un oras al aspiratiilor umane.De aceea, cercetarile psihosociale in domeniul urban incearca sa determine asteptarile oamenilor privind orasul dezirabil, viata sociala, modul de locuire, etc. Incercand o descriere a orasului viitorului din punct de vedere al imaginilor si asteptarilor pe care si le formeaza oamenii (atat in calitatea lor de utilizatori cat si in cea de proiectanti),sociologii Reiner si Hindery considera ca orasele ideale pot fi descrise ca: 1.sate; 2. front de cladir; 3. zgarie-nori; 4. loc de munca si/sau piata; 5. entitate organica 1) Prin orasul ideal ca sat se au in vedere conotatiile de stabilitate, integrare si solidaritate, autosuficienta,mentinerea traditiei etc.,aceasta imagine reprezentand o reactie impotriva extinderii orasului industrial. 2) Orasul ideal tip bloc sau front de cladiri reprezinta imaginea imbinarii omogenitatii cu diferentierea prin formarea unor vecinatati facilitate de frontul de cladiri de tipul celor ale orasului medieval. 3) Orasul ideal tip zgarie-nori are in centru idea articularii tehnicii moderne cu notiunea de confort, este menit sa asigure protectia impotriva mediului inconjurator ostil si este vazut ca o promisiune pentru interactiuni umane mai eficiente si mai variate. 4) Prin orasul ideal ca loc de munca si/sau piata se pune accent pe realizarea cu precadere a altor activitati decat cele rezidentiale. 5) Orasul ideal ca entitate organica Ideea promovata mai ales in mediul Nord-European este ca nici o parte a unui intreg nu poate supravietui mult timp independent de celelalte si toate impreuna formeaza un tot. Desi studiul oraselor ideale este considerat important de catre sociologi de cele mai multe ori,accentual se pune pe cercetarea dinamica a trebuintelor si exigentelor umane, al costului social al urbanizarii. Amenajarea spatiului urban pe masura omului este insa contrara logicii economice sau eficientei economice intelese in mod ingust.

Cercetarile sociologice releva in primul rand si evalueaza patologia urbana raul creat de orasul actual.Fenomenele sociale negative pe care le determina sau le faciliteaza mediul urban in forma sa actuala de aglomeratie in continua crestere sunt in general cunoscute. Mai dificil de cuantificat sunt aspiratiile umane legate de oras. Proiectantii si planificatorii oraselor sunt in general de acord ca oamenii au nevoie de mai mult aer, liniste, lumina, valori stabile ale trecutului. Utopiile urbanistice propuse de unii dintre acesti proiectanti nu raspund insa la cea ce oamenii in general doresc de la oras, ci sunt mai degraba efectul reactiei personale pe care insisi proiectantii o au la zgomote, confuzie, inghesuiala, al starii de frustrare si chiar de ??? pe care o resimt acestia. Analizele psiho-sociologice intreprinse in acest sens arata ca multi dintre proiectantii unor utopice orase ale viitorului nu ar rezista sa traiasca in el. O exigenta sustinuta de cercetarea sociologica care incearca sa determine unele nevoi si aspiratii umane la care orasul trebuie sa raspunda indifferent de forma sa arhitectural-urbanistica este aceea a reconsiderarii sau reconstruirii vecinatatii urbane. Concluziile unor astfel de studii la care au colaborat specialisti in planificare urbana si regionala cu sociologi urbani,converg spre ideea evidentierii aspectelor pozitive ale planificarii,sistematizarii si proiectarii vecinatatii urbane. Sunt evidentiate opt aspecte pozitive ale realitatii unor astfel de proiecte urbane: 1. Comparata cu planificarea traditionala, planificarea vecinatatii acorda o atentie sporita caracteristicilor, dorintelor si problemelor locale; 2. Comparata cu abordarile conventionale, programul de planificare a vecinatatii asigura cresterea numarului de cetateni care participa la proiectarea sau renovarea urbana; 3. Programul de planificare a vecinatatilor sunt orientate mai degraba spre imbunatatirea cadrului local decat spre dezvoltarea de ansamblu a orasului; 4. Planificarea vecinatatii este intr-o mai mare masura axata pe imbunatatirea serviciilor publice; 5. Programul de planificare a vecinatatilor conduc la o mai putenica interactiune sociala si la un mai puternic simt de solidaritate a comunitatii in ariile locale; 6. Programul de planificare a vecinatatilor conduc la o deplina integrare a participantilor, mai ales prin liderii lor in societate si la sporirea legaturii verticale dintre comunitatea locala si organizatiile sociale mai mari; 7. Programul de planificare a vecinatatilor influenteaza sporirea increderii si accesul cetatenilor la guvernarea locala; 8. Programul de planificare a vecinatatilor asigura o mai mare echitabila distributie a bunurilor publice.

Cercetri sociologice efectuate n rile vest europene au artat c nevoile sociologice privind oraul viitorului sunt legate de realizarea oraului ca spaiu social (cadru n care se nscrie viaa social cuprinznd toate interaciunile legate de spaiu i integrate n cadrul lui) i asigurarea unei viei bazate pe o ierarhie corespunztoare a valorilor umane, mediul urban urmnd s promoveze anumite valori sociale. innd seama de aceste dou categorii de nevoi, oraul va trebui s faciliteze o sociabilitate optima omului realizat prin contacte, schimburi, cooperare, concuren,

control i variate posibiliti de exprimare. n plus oraul trebuie s transmit o experien de via, o multitudine de evenimente i s fie, sau cel puin s se strduiasc s fie ospitalier i agreabil. n mod complementar anonimatul individului pe care l creeaz marile orae nu trebuie sub nici o form s exclud participarea acestuia la viaa n comun i implicit la luarea deciziilor hotrtoare pentru spaiul n care triete. Mai mult, pe lng acest anonimat individul are nevoie i de un spaiu intim. Acesta se localizeaz n primul rnd n jurul locuinei familiale i invadeaz spaiul urban acolo unde au loc contactele fa n fa, adic unde se realizeaz micile cumprturi pentru nevoi cotidiene, conversaiile ntre vecini, jocul copiilor etc. n general zonele rezideniale permit mai mult interaciunile sociale crend un aa-numit spaiu trit cotidian n interiorul zonelor rezideniale. Ariile de contact exterioare zonei rezideniale cum sunt traseele de plimbare, centrul orauluisau zonele unde se fac unele cumprturi, teatrul, domiciliile prinilor i prietenilor formeaz aa numitele insule de cunotine amplasate n anonimatul general. Pe baza observaiilor empirice s-a relevat c oraul trebuie s fie un model ideal echilibrat meninnd 5 puncte vitale de echilibru: 1. echilibrul ntre sfera public i cea privat, de la locuina ca celul nchis, privat i personalizatpentru membrii familiei la imobile i spaii de joac, dotri, diverse, spaii verzi etc. pn la accesibilitatea uoar n centrul comercial i social. 2. echilibrul urban local, constnd n integrarea unor structuri spaiale, tipuri de cldiri cu diferite funcii sau destinate unor categorii variate de populaie, succesiunea strzilor i a pieelor etc., astfel nct s se creeze o ambian urban i s se faciliteze participarea fiecrui cetean la viaa oraului, nerupndu-se centrul oraului de zonele rezideniale sau spaiul parial de spaiul total. 3. echilibrul social. Se pornete de la ideea c segregarea social planificat sau spontan este expresia unei societi bazat pe prea mari diferenieri ntre clase. Sociologii propun o omogenizare social relativ a modului de via, facilitnd contactele sociale, dei uneori se apreciaz c n oraele care prezint o marginalizare puternic a minoritilor, acest lucru nu este cel puin deocamdat nici posibil nici dezirabil 4. echilibrul demografic. Se realizeaz prin evitarea omogenizrii spaiilor urbane n funcie de vrsta membrilor familiilor sau a generaiilor i favorizeaz printre altele ncrcarea echilibrat a dotrilor permind legturi funcionale ntre familii nrudite. 5. echilibrul ntre spaiul urban i cel natural realizat prin conceperea amenajrii aglomerrii urbane i a naturii ca un tot prin care mediul construit s se integreze dar s i integreze mediul natural. Toate aceste echilibre nu se pot realiza astzi n cele dou tipuri de orae mari care caracterizeaz evoluia urban a societilor dezvoltate. Oraul galaxie pe de o parte, care presupune o dezvoltare a aezrilor sub forma unui sistem de ansambluri de locuit relativ independente i echivalente i care conduc la o alienare a centrului animat al metropolei i pe de alt parte oraul turnurilor rezideniale care creeaz o densitate urban excesiv proiectat pentru a fi compensat printr-o reedin secundar n spaiul natural nconjurtor. Din punct de vedere sociologic centrul de interes l constituie schimbrile care se produc n modul de via i impactul acestora asupra formei urbane.

De cele mai multe ori n cercetrile axate pe proiectarea modului de via al oraului viitorului accentul este pus pe cunoaterea dinamicii modului de locuire care nsumeaz totalul activitilor, valorilor i aspiraiilor legate de locuin i de prelungirile acesteia. n cercetarea fenomenului de locuire se evideniaz adesea faptul c locuina nu este numai un bun de consum de uz ndelungat ci n egal msur i un factor de via cu implicaii asupra educaiei, odihnei i chiar asupra productiviii muncii. Din aceast perspectiv concluziile prin care se propune o locuire uman converg cu cele care propun un ora pentru om. Din punst de vedere sociologic se contureaz dou tendine principale: - una care se bazeaz pe externalizarea tot mai intens a unor funcii ale familiei n afara locuinei - alta invers, de cretere a funciilor locuinei n raport cu alte tipuri de dotri Rezultatele cercetrilor sociologice nu permit deocamdat prevederea cu certitudine a evoluiei vieii sociale n spaiul urban dar converg spre ideea c societatea viitoare influenat de progresul tehnic i de explozia informaional nu va fi progresul structurilor tehnologice urbane ci a evoluiei nevoilor, exigenelor umane i a modurilor de via ale diferitelor grupurilor sociale prin proiectarea sa urmrindu-se evitarea efectelor negative ale spaiului construit i realizarea omului ca fiin bio-socio-cultural. Studiile sociologice nu pot descrie tiinific societatea viitoare, ci numai pe cea existent cu aspiraiile i condiionrile ei concrete, dar ele propun ca formele urbane realizate astzi s rspund exigenelor i echilibrelor determinante pentru omul actual, lsnd oraul deschis pentru viitoarele transformri.

Preocupri i perspective ale sociologiei urbane

Ca domeniu de studiu, sociologia urban s-a dezvoltat la nceput n dou mari coli sociologice. prima s-a manifestat la sfritul secolului al XIX-lea i n primul sfert al secolului XX cnd un grup de oameni de tiin din Germania s-a preocupat de studiul comunitii urbane i de viaa urban, obinnd rezultate de referin pentru constituirea sociologiei urbane ca disciplin sociologic. Una din primele ncercri de nelegere a comunitilor urbane moderne a fost realizat de Max Weber. n lucrarea sa, Oraul, publicat n Germania n 1905, Weber definea oraul ca pe o unitate uman caracterizat prin activiti, relaii i instituii sociale complexe. Dup Weber, caracteristicile unei comuniti urbane sunt: piaa, fortificaia, sistemul legal i administraia politic. Din punct de vedere al modului de via, Weber vede oraul ca pe o structur productoare de stiluri de via i de schimbre social. Apariia vieii urbane este explicat prin dezvoltarea i influena raionalitii, a utilizrii eficiente a resurselor pentru atingerrea scopurilor etc. Un alt teoretician german, Oswald Spengler, explic evoluia oraului prin dezvoltarea civilizaiei. El consider c, de-a lungul istoriei, culturile oraului au momente de cretere i decdere prin care se explic i evoluia oraului. Cea de-a doua mare coal sociologic n care s-a dezvoltat sociologia urban este cea de la Chicago. Sociologia urban a fost recunoscut n SUA ca un domeniu distinct al sociologiei n anii 20 ai secolului trecut i s-a dezvoltat prin lucrrile colii de la Chicago, publicate n cea mai mare parte ntre cele dou rzboaie mondiale. Principalii reprezentani:

Robert Park, E. Burgess, L. Wirth i Redfeld. n cercetrile lui Park i Burgess oraul a fost utilizat ca un laborator al studiului tiinific, avnd ca scop descrierea modelelor de distribuie spaial a tuturor categoriilor de probleme sociale, inclusiv a delicvenei juvenile, a bolilor mintale, prostituiei etc. Ideea de baz era aceea c oraul are o organizare social i un mod de via care difer mult fa de cele din comunitile rurale. Dezvoltarea teoretic a sociologiei oraului ca mod de via a fost utilizat mai ales de ctre Wirth, n studiul su Urbanismul ca mod de via, care a stat la baza multor manuale de antropologie i sociologie urban contemporan. Dup el Redfeld a accentuat perspectiva de analiz, mai ales pe linie antropologic, definind oraul ca pe un tip ideal de comunitate uman, complet diferit i chiar opus tipului ideal de comunitate rural. Domeniul sociologiei urban e att de complex nct nu poate fi cunoscut prin abordri dintr-o singur perspectiv. n funcie de accentul pus pe o dimensiune sau alta a realitii urbane se disting 5 perspective principale de abordare n sociologia urban: 1. a schimbrii sociale; 2. a organizrii sociale; 3. ecologic; 4. a problemelor sociale; 5. a politicii sociale. n general, n sociologia urban contemporan, se consider c aceast tipologie ar putea fi completat cu alte 3 perspective: a) a calitii vieii urbane b) globalist/mondialist a dezvoltrii urbane c) a imaginii urbane 1. Perspectiva schimbrii sociale. E reflectat cu precdere de analiza procesului de urbanizare. Conform acestei abordri ritmul rapid al urbanizrii n anumite perspective istorice ar produce transformri, uneori chiar revoluii n alctuirea societilot urbane. n aceast concepie, urbanizare ar avea urmtoarele caracteristici principale: ireversibilitatea , prin care urbanizarea sau societatea modern urbanizarea nu se poate reintoarce la starea preurbana, mai ales daca urbanizarea a avut loc pe baza industrializarii. Instantaneitatea : in raport cu industralizarea speciei umane, caracteristicile revolutionare ale urbanizare se manifesta intr-un timp foarte restrans; Ritm accelerat, care se refera la ratele inalte de urbanizare in secolul XIX si mai ales in XX Discontinuitatea, prin care se are in vedere dislocarea sau mutatiile provocate de urbanizare in modul de viata si mentalitatea populatiei.

2). Problema organizarii sociale. E o directie de analiza a relatiilor sociale din mediul urban ( indivizi, grupuri, structuri birocratice, etc.). Indivizii, sunt descrisi in acest context pornind de la modelele de organizare a personalitatii si stilurile de viata individuala, in ideea ca orasul produce tipuri distincte de personalitate si comportamente, dar si modele de adaptare urbana sau valoarile specifice acesteia.

Grupurile primare sunt analizate din perspectiva schimbarii structurii interne ale grupurilor mici, bazate pe relatii directive, in sensul segmentarii, impersonalizarii si chiar dezumanizarii acestui tip de relatii. Birocratia reprezinta in acesta perspectiva reteua formala de soluri sau pozitii organizate intr-o ierarhie a diviziunii muncii, avand scop, limite si functii stabilite printr-un sistem de reguli in care se inscriu comportamentul membrilor sai. In asezarile urbane, bunurile si serviciile esentiale pentru bunastarea urbana devin disponibile numai intr-un context birocratic, fapt care a condus la constituirea mentalitatii birocratice, criticata adesea pentru ca nu se actioneaza pentru satisfacerea intereselor individuale. Institutiile sociale sunt, in sens general, modele de comportament si asteptari larg acceptate, create ca solutii pe termen lung pentru nevoil comunitatii sau ale societatii. 3). Perspectiva ecologica. Se refera, in sens general, la procesele si formele de adaptare a populatiei din comunitatile urbane la mediul in care traiesc. Daca se incerca realizare unei sinteze a diferitelor abordari moderne in ecologia urbana, se poate caracteriza comunitatea urbana ca fiind un ecosistem care cuprinde inter-relatiile dintre 4 variabile principale : populatia; mediul; tehnologial organizarea sociala

Toata patru formand asa-numitul complex ecologic. Se considera ca factorul dinamizator in evolutia urbana este tehnologia. In ultimele douatrei decenii, ecologia urbana s-a dezvoltat sub forma ecologiei socilogice umane. In majoritatea studiilor sociale de ecologie umana, relatiile dintre populatie si mediu sunt mediate prin organizare. In general, sunt acceptate cinci principii ale organizarii ecologice : I. Interdependenta II. Functia-cheie III. Diferentierea IV. Dominanta V. Izomorfismul I. Interdependenta se refera la relatiile bazate pe diferente complementare sau simbiotice care leaga unitatile organizationale si care influenteaza dimensiunile lor temporare si spatiale.

II. Prin functia cheie se demonstreaza ca relatiile dintre populatie si mediu sunt mijlocite prin anumite activitati, mai ales de natura economica (exemplu: productia, distributia sau schimbul). III. Diferentierea reprezinta gradul de specializare functionala fiind determinat de dezvolatarea functiei cheie si constituind principala caractaristica limitativa a diversificarii sistemului (exemplu: numarul de locuitori care pot fi admisi in comunitatea urbana sau zona care poate fi ocupata de catre aceasta). IV. Dominatia exprima masura in care unitatile care realizeaza functia-cheie reusesc sa determine si sa coordoneze functionalitatea altor unitati ale sistemului. V. Izomorfismul presupune ca unitatile care functioneaza in aceleasi conditii de mediu sau aceleasi conditii ale mediului care sunt mediate printr-o unitate-cheie dobandeste o forma similara de organizare. Principalele aspecte de ecologie urbana-umana, abordate din perspectiva sociologica, sunt : a) Structura spatiala si economica a comunitatilor;
b) Efectele dimensiunilor si rolul comunitatilor asupra comportamentului uman;

c) Comunitatea urbana contemporana d) Segregarea somajului si lumpenproletariatul urban (patura cea mai de jos a claselor muncitoare: persoanele fara studii care muncesc ca zilieri); e) Suburbanizarea; f) Dispersia si conservarea resurselor; g) Cresterea si declinul regional; h) Politica industriala si revitalizarea economica; i) procesele si problemele ecologice urbane internationale; 4). Perspectiva problemelor sociale. Este cea mai cuprinzatoare din punct de vedere a tipurilor de cercetari pe care le integreaza. Aproape toate problemele sociale contemporane au fost asociate cu procesele de urbanizare. Aspectele sociale precum : criminalitatea, delincventa, divortialitatea, criza locuintelor, saracia, somajul, conflictele de clasa rasiale si etnice, poluarea, etc. Constituie obiecte de analiza in criza urbana. Totusi, urbanul inseamna mult mai mult decat patologia sa. Nu se poate afirma nici ca urbanizarea este cauza tuturor problemelor sociale, totusi, anumite aspectesunt generate, influentate sau amplificate in mediul urbana, de aceea analiza problemelor sociale nu poate fi evitata de sociologia urbana. 5). Perspectiva politicii sociale. Are in vedere preocuparile sociologilor si ale specialistilor din alte domenii, de a rezolva problemele urbane. Politica urbana si planificarea interventiilor in dezvoltarea comunitatilor urbane devin o parte integranta a activitatilor sociale in cadrul comunitatilor urbane dar si a preocuparilor sociologilor urbani pentru a imbunatati amenajarea oraselor.

Acestia pun accentul pe cunosterea opiniilor populatiei si pe antrenarea ei la realizarea actiunilor de planificare urbana, care trebuie sa ia in considerare schimbarile care au loc la nivelul structurii familiale, stilului de viata precum si la nivelul institutiilor economice, politice, religioase, etc. * Perspectiva calitatii vietii este reflectata de preocuparile de cercetare care au in centru viata urbana moderna. Mai ales in ultimele doua decenii, specialistii in stiintele sociale, in primul rand sociologii urbani, au incercat sa masoare obiectiv calitatea vietii printr-o mare varietate de indicatori sociali cuantificabili. Calitatea vietii ramane, insa, un concept foarte subiectiv, in sensul ca viata urbana poate creea atat satisfactie si bunastare pentru o parte a populatiei, cat si dezavantaje si insatisfactie pentru altii. S-au realizata modele semnificative de analiza a calitatii vietii care propun analiza legaturilor dintre atributele obiective ale realitatilor urbane si satisfactia populatiei, pe care incerca sa o explice prin notiuni pe de o parte atribute obiective, atribute percepute si pe de alta parte atribute evaluate, atribute ale satisfactiei. Toate acestea se regasesc in standardele de comparatie ale calitatii vietii, cuprinzand trebuinte, aspiratii, valori etc. * Perspectiva mondialista este legata de analiza dezvoltarii comunitatilor urbane in cadrul national si in cadrul societatii mondiale. Primul nivel este acela al analizei relatiilor dintre local si societal in cadrul unei notiuni. De exemplu, teoria de dominatie metropolitana analizeaza pe cazul Marii Britanii relatiile dintre dominatia capitalului si a metropoplei in raport cu dependenta provinciala. Astfel, influenta centralizarii capitalului in metropola conduce la un anumit tip de urbanizare regionala, iar in cadrul regiunii la anumite relatii dintre cercul metropolitan si satelitii dependenti. In esenta, in perspectiva mondialista, metropola si provincia sunt comunitati dominante, respectiv dominate sau dependente, dublate de existenta lor ca grupuri sociale distincte avand culturi si institutii proprii. Caracteristicile proceselor de urbanizare dependenta sunt : a) Concentrarea in mari aglomerari urbane fara a fi integrate intr-o retea urbana. b) Absenta unei continuitati in ierarhia urbana; c) Distanta sociala si culturala dintre aglomerarile urbane si comunitatile rurale etc. Perspectiva imaginii urbane include abordari psihosociologice ale mediului urban, bazate pe analiza perceptiilor, simbolurilor si imaginilor prin care rezidentii urbani isi interpreteaza propriul mediu. Ceea ce retine, memoreaza sau isi imagineaza populatia din mediul urban este determinata de forma si structura elementelor fizice ale urbanului (exemplu: moduri de circulatie, pasaje, centru, periferie, etc.). Accentul cade pe instrumentale perceptual-cognitive (exemplu: harti mintale, scheme spatiale) prin care populatia dobandeste codifica, pastreaza, redenumeste si manipuleaza informatiile din lumea in care isi desfasoara activitatea.